Din imbratisare ridic brate subtiri…
Recunosc, cu bratul meu ornat cu muschi subtiri indoit catre inima, ca n-am putut suferi sportul atat de multi ani, incat as fi putut jura ca e o meteahna care-mi va ramane pe vecie. A fost nevoie sa treaca peste mine varste, sarcini, etape de slabit si ingrasat, ani in care urcam caruciorul copiilor pe scarile blocului, ca sa-mi fie dat sa ma razgandesc. Cat timp petreci la sala de sport sau, macar la tine acasa, unduindu-ti trupul in exercitii cu folos?
Prima tentatie serioasa catre sala de sport am avut-o dupa ce am nascut, si mi-am dat seama ca urmeaza ani in care copilul va locui mai mult in brate decat in patutul lui. Si, dupa ce mi-am reprimat dorinta, fierbinte, dar inutila, de-a ma preschimba in cangurita, am inteles ca am nevoie de brate cu un minus de fragilitate…
Daca mi-ar fi cerut cineva acum 10 ani sa ridic o greutate de 10 kilograme sau apoi de 20, as fi pufnit dispretuitoare, ca o printesa mofturoasa, fluturand intrebator manutele neputincioase: “Who, me?!!!” Si, totusi, orice mama capata puteri nebanuite atunci cand trebuie sa-si salte puiul cazut sau obosit sau intristat de prea mult plans. Pot sa-mi ridic copiii in brate, chiar daca nu mi-am pierdut aparenta fragila. Mi-am pierdut, in schimb, ispita de-a ma crede neputincioasa. Pot, vreau, reusesc tot ce-mi doresc din tot sufletul. Recunosc, forta fizica mi-am exersat-o ridicand cele mai dragi greutati de pe pamant, propriii-mi copii. Din imbratisarea lor imi ridic azi brate subtiri si puternice… Iar, intre timp, am descoperit si bucuria de a imi recontura talia in exercitii facute la sala, de-a avea picioare demne sa mai apara o vreme in pantaloni scurti, si, mai ales, placerea alunecarii in apa, rasfatul inotului dupa o zi de munca, bucuria de-a-ti spala gandurile intunecate in onduleurile bleu ale piscinei in care inot cat de des pot. Nu pot sa mint ca imi place sa fac sport, sa trag de fiare sau sa alerg in nestire. Dar inotul imi aduce atata placere, incat regret ca nu stiu numele inventatorului piscinelor ca sa-i multumesc, iar si iar, asa cum ii aduc multumire lui Edison, cand aprind veioza ca sa imi notez pe carnetel un gand de dragoste, un vers de dor sau lui Graham Bell cand primesc telefonul pe care l-am asteptat toata ziua, sau – desigur, glumesc…- domnului Gates care-a dat un bobarnac serios spre bine industriei care-mi ingaduie azi sa va scriu, si sa va indemn sa-mi raspundeti in timp ce va beti cafeaua Jacobs, ca-n fiecare dimineata…
Comentarii
19 Comentarii la “Din imbratisare ridic brate subtiri…”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
imi place si mie sa innot fff mult,
haha, ma recunosc aici, am carat pe fiica-mea in brate 3 ani, si eram singura care nu realiza ca era deja de aproape 20 kg
Ma plang ca nu am timp de sala sau exercitii, dar in realitate cred ca sunt cam comoda.
in liceu fugeam de sport, acum il practic cu placere
imi placea foarte mult sportul in liceu…am facut si volei..acum din pacate nu mai fac nimic
si cand te gandesti cate persoane au pierdut macar un brat…
Da,intai l-am ridicat,apropiat,lipit ,privit cu aste maini pe care privindu-le nu-mi vine a crede ca au reusit a creste bunatate ,frumusete de copil…,dar cand privirea lui cade asupra-mi,cand mana lui imi cuprinde umerii si-mi spune “draga mea” …,atunci ,atunci chiar ma asigur ca ele,mainile au daruit si acum culeg…
Exercitiile la sala mi se par istovitoare, dar ncesare.
Eu am iubit de mica sportul si am practicat sport de performanta dar vremea trece si a trebuit sa aleg intre sport si carte si mama a ales pt mine carte. Si acum regret ca nu mai sunt sportiva
sport nu fac decat atunci cand ies cu copii in fata blocului, cobor si urc bicicletele pana la etajul trei, plecam prin oras ,merg foarte mult pe jos
Si mie imi place cum ai scris! Bratele subtirele le simt si eu in jurul meu si imi mai varsa uneori cafeaua pe laptop! Si acum mai sunt lipite unele taste! Iar sportul nu se lipeste deloc de mine! Eventual fuga dupa copii … cred ca tot sport se numeste!
imi place cum ai scris! felicitari! cat despre sport … recunosc ca sunt cam lenesa!
de multa vreme nu am mai facut sport. timpul nu mi permite sau atunci cand acesta exista prefer sa fac altceva. nu ar trebui sa renunt asa usor dar… am urcat si coborat pana la etajul 4 carutul cu tot cu copil….
ce frumos poti sa scrii….si e minunat sa stii ca exista 2 brate subtirele care sa te inconjoare si o voce blanda…
In sfarsit am citit si eu ceva dragut,atat ca stil cat si continut!Chiar mi-a placut!felicitari!
Ce frumos spus! Fetita mea inca e micuta iar bratele noastre inca o-nconjoara. Insa e minunat cand simti o manuta mica, moale, pe umarul tau…Sa-ti traiasca copilasii Alice.
Ce bine-i sa stii doua brate subtiri care te imbratiseaza, cu vocea superba a vietii de seara cu seara.
Mi, nici eu nu am un stil invatat in dans. e atat de frumos sa improvizezi!
Ador sa inot! Am invatat tarziu, cand trecusem bine de 30 de ani, sa inot si am facut-o de dragul baiatului meu care dorea sa ma vada numaidecat mai relaxata atunci cand el inota curajos in mare sau in bazine olimpice…
Acum, as petrece ore, ore in apa.Ma rasfat acolo, balaceala imi limpezeste sufletul si imi asaza gandurile. Oboseala este binevenita, odihnitoare.
Din pacate, nu imi mai permit aces rasfat decat doua saptamani pe an, atunci cand merg la mare.
La fel de mult imi place sa dansez. Dansez acasa, la picnic, la petreceri, o noapte intreaga…Nu dansez un stil anume, nu posed tehnici speciale, improvizez…fiecare melodie ma duce pe un taram nou, ma redescopar si-mi afce bine.
Exercitiile la sala mi se par istovitoare, dar ncesare.
Atat de necesare incat, mi-am planificat, in aceasta vacanta, zilnic, 2 ore de sala! Se impuneeeee!!!
Exercitiile la sala mi se par istovitoare.