Contrast sau asemanare?
Mi-e drag sa intalnesc oameni care sa fie asemenea mie, sa vorbim pre aceeasi limba si sa nadajduim sa ajungem suflete-pereche. Nu jumatati, ci intreg. Dar stiu, si accept, si inteleg ca sunt si fiinte care tanjesc mai degraba dupa contrast, care vor sa se uimeasca de cat de diferit este cel care le sta in preajma. A semana sau a nu semana cu cel de langa tine?… Aceasta-i intrebarea!
Exista oameni cu care te intelegi dintr-o singura privire, si oameni care, oricat de mult ti-ar sta alaturi, se poarta ca si cum nu te-ar fi intalnit niciodata pana atunci. Exista fiinte care iti seamana in tot si-n toate, de parca ti-ai fi petrecut alaturi de ei toate vietile de mai inainte, si alte fapturi care par nascute pe alta galaxie, care gandesc taman invers decat ai face-o tu, care au reactia opusa celei pe care ai avea-o intr-o asemenea situatie.
Imi amintesc mereu, cu zambet mustacit, de un episod din Seinfeld in care George, convins ca intuitia lui in materie de amor functioneaza alandala, se hotarase sa faca exact invers decat ce il indeamna instinctul. Daca noua lui prietena il invita in oras, iar el tanjea sa zica Da, in prima secunda, muscandu-si mainile, reusea sa geama o scuza care sa sune cat de cat ferm si credibil. Daca femeia pe care o placea il intreba ce parere are despre un tablou, o mancare sau o priveliste, el raspundea exact pe dos decat l-ar fi manat tentatia de-a fi el insusi.
Eu, personal, cred in “cine se aseamana se aduna”. Contrastele se atrag dupa legi matematice sau fizice, dar noimele sufletului mi se par mai la locul lor atunci cand doi oameni, iubiti sau prieteni, se pot oglindi unul in celalalt. Si mai cred ca au sanse de izbanda pe termen lung doar relatiile in care nu ai nevoie sa te prefaci, in care ai dreptul, si chiar indatorirea fata de tine insuti sa fii onest, profund, impacat cu ceea ce esti, in speranta ca se vor gasi destui care sa te placa asa cum esti. Cat de greu este, insa, exercitiul acceptarii de sine? Cat ne ia pana sa ne intelegem pe noi insine?
Comentarii
14 Comentarii la “Contrast sau asemanare?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Tot eu…Mi s-a intamplat in viata sa gasesc suflete asemanatoare celui pe care eu il port cu mine zi de zi, seara de seara, la cumparaturi sau la alimentara….Sufletul meu nu-si gaseste alte fete, nu se transforma cand cineva il calca in picioare…Dar am gasit in viata oameni a caror suflete o iau razna, vin si fura din al meu cate o farama, cate o bucatica, si-l lasaa asa, mistuit, asteptand sa se recladeasca…
Am citit “Noi sintem zeite”adulmecand fiecare fila, am stat cu lacrimi in ochi si am zambit pe alocuri a drag, a veselie, a joc…Am gasit de partea cealalta un om, undeva in lume, care are sufletul asemeni celui pe care-l port…si m-am bucurat intr-atat, incat sint trei sau patru luni de cand, dorm cu cartea langa mine, are un loc binemeritat pe noptiera din partea dreapta, pentru ca cea din partea stanga e prea departe….Mi-e rusine ca nu mai pare noua, are filele subliniate, de parca ar fi fost razboi in ea, dar Ilona imi zambeste intr-un fel, de parca ne-am cunoaste si ne-am fi jucat de-a v-ati ascunselea intr-o zi nestiuta de nimeni…
Daca as fi avut harul si maiestria manuirii cuvintelor tot atat de bine ca si draga mea Alice, daca as fi avut puterea de a gasi un om care sa-mi asculte temerile, bucuriile si lacrimile,ar fi gasit doua carti identice, doua voci graind aceleasi cuvinte, patru ochi plangand cu aceleasi lacrimi…
Niciodata n-am gasit asemanare mai mare de ganduri, de trairi, de vieti, de sperante decat cu fiinta din spatele acestei carti, fiinta pe care n-am intalnit-o niciodata, dar care mi-a schimbat viata si sensul ei…
Sint zile in care tremur de frica deznadejdii, zile in care tresar de bucurie, dar in fiecare zi vad o Alice fericita sau una inlacramata, dar cu speranta…Si atunci, trec mai usor peste toate si ma intorc la cartea mea, care imi da forta, imi da curaj, imi da voiosie si culoare.Si simt ca, acolo, undeva e un suflet geaman cu cel pe care il port eu….
diferentele ne atrag
Nu ma ghidez dupa asa ceva niciodata………..iau o persoana asa cum este ea, fara sa ma gandesc dak oare am ceva in comun cu ea sau nu,ma bucur pur si simplu de prezenta ei si atat.Dak incepi sa analizezi, sa stabilesti niste criterii, deja pierzi farmecul momentului.
diferente cred ca uneori ne atrag
eu si sotul meu de multe ori ne gandim la acelasi lucruri si daca vreau sa i spun lucrul la care m am gandit imi zice ca si el sa gandit la acelasi lucru ,sa fie asta un lucru bun?
si asemanarea e valabila pentru a face casa buna cu cineva insa si contrastele. eu spre exemplu cu sotul meu ne completam unul pe celalalt ce nu am eu are el si invers dar cred si in relatiile in care cei 2 sunt la fel
diferente cred ca uneori ne atrag
cred ca la unii oameni ideea lui Platon ca fiecare isi cauta jumatatea e reala, dar numai la unii
Cred ca e bine sa fie totusi diferiti. Telepatia oricum functioneaza cand doi oameni se iubesc si se gandesc unul la altul.
Daca nu se aseamana, nu se aduna… un proverb atat de adevarat. E la fel de adevarat ca si contrastele se atrag, insa de la atractie pana la aceeasi viziune despre viata sau despre orice altceva, e cale lunga iar pe pracurs, mai mereu se nasc discutii in contradictoriu, reactii diferite sau dispute care mai devreme sau mai tarziu demonstreaza ca nu este suficienta atractia.
Mi s-a intamplat in viata sa gasesc suflete asemanatoare celui pe care eu il port cu mine zi de zi, seara de seara, la cumparaturi sau la alimentara….Sufletul meu nu-si gaseste alte fete, nu se transforma cand cineva il calca in picioare…Dar am gasit in viata oameni a caror suflete o iau razna, vin si fura din al meu cate o farama, cate o bucatica, si-l lasaa asa, mistuit, asteptand sa se recladeasca…
Am citit “Noi sintem zeite”adulmecand fiecare fila, am stat cu lacrimi in ochi si am zambit pe alocuri a drag, a veselie, a joc…Am gasit de partea cealalta un om, undeva in lume, care are sufletul asemeni celui pe care-l port…si m-am bucurat intr-atat, incat sint trei sau patru luni de cand, dorm cu cartea langa mine, are un loc binemeritat pe noptiera din partea dreapta, pentru ca cea din partea stanga e prea departe….Mi-e rusine ca nu mai pare noua, are filele subliniate, de parca ar fi fost razboi in ea, dar Ilona imi zambeste intr-un fel, de parca ne-am cunoaste si ne-am fi jucat de-a v-ati ascunselea intr-o zi nestiuta de nimeni…
Daca as fi avut harul si maiestria manuirii cuvintelor tot atat de bine ca si draga mea Alice, daca as fi avut puterea de a gasi un om care sa-mi asculte temerile, bucuriile si lacrimile,ar fi gasit doua carti identice, doua voci graind aceleasi cuvinte, patru ochi plangand cu aceleasi lacrimi…
Niciodata n-am gasit asemanare mai mare de ganduri, de trairi, de vieti, de sperante decat cu fiinta din spatele acestei carti, fiinta pe care n-am intalnit-o niciodata, dar care mi-a schimbat viata si sensul ei…
Sint zile in care tremur de frica deznadejdii, zile in care tresar de bucurie, dar in fiecare zi vad o Alice fericita sau una inlacramata, dar cu speranta…Si atunci, trec mai usor peste toate si ma intorc la cartea mea, care imi da forta, imi da curaj, imi da voiosie si culoare.Si simt ca, acolo, undeva e un suflet geaman cu cel pe care il port eu….
nu stiu daca e intotdeaunua destinul… cateodata lupti din greu pentru persoanele care iti sunt sunt dragi
Cred ca exercitiul acceptarii de sine e greu, dar mai greu e cel al acceptarii celui de langa tine… Mie mi s-a spus, de mica, “mama, ia de la oameni numai calitatile”, si asa am incercat sa fac, tolerand la infinit mofturile si nesimtirile unora pentru cate o calitate mica, acolo, pe care o descopeream. In schimb, multi s-au grabit sa ma eticheteze dupa cate un defect, desi gandeam ca lista calitatilor mele este cu mult mai lunga… Nu stiu, nu cred ca exista retete (apropo de asemanare sau contrast), eu pana la urma cred ca in dragoste, ca si in prietenie, tine de destin, cine e scris sa-ti ramana alaturi va ramane, orice ar fi, pentru totdeauna.
ce ciudat, astazi vorbeam cu sotul meu la cafeaua de dimineata (motiv pentru care am si intarziat la munca jumatate de ora) ca sunt putini oameni care reusesc sa depaseasca pattern-urile pe care au mers in adolescenta si apoi in tinerete. Adolescenta ne marcheaza atat de mult incat ne este greu sa ne despartim de valori acumulate in acea perioada. Daca am intelege mai bine evenimentele care ne-au marcat in tinerete cred ca am reusi sa ne intelegem mai bine actiunile noastre de acum…