Cand vine dragostea?
Mai 26, 2009 de Alice Nastase Conversatii
In perioadele in care umblam buimaca prin lume cautandu-mi iubirea, mi se tot spunea ca va veni doar atunci cand am sa incetez sa o caut. Iar mie mi se parea cel mai fara noima sfat pe care l-as fi putut capata. A fost nevoie sa mai rabd niste ani ca sa-mi gasesc propriul raspuns la intrebarea “cand vine dragostea?”. Voi l-ati gasit?
O vreme, probabil dornica sa-i contrazic pe cei care incercau sa-mi stavileasca nerabdarea, mi-am spus ca dragostea vine atunci cand o cauti si o vrei cel mai mult. Ca, asa cum norocul ii rasplateste pe cei curajosi, tot asa, iubirea e binevoitoare cu aceia care scotocesc mai cu foc dupa ea. Dar a fost nevoie sa iau niste trante de la destinul meu scormonitor ca sa pricep ca, ntttzzz, hmmmm, nu prea e asa. Atunci cand cauti cu orice chip, ajungi sa vezi fete morgane, si baieti… morganosi, si amoruri inventate de-a dreptul, dansand pretutindeni in desertul sufletului tau insetat.
Apoi mi-am spus ca vine cand stai in expectativa si-o pandesti abil. As! Nici atunci n-a venit. Am continuat cu sperantele si mi-am spus ca vine cand ti-o aduc prietenii care, cunoscandu-te, iti pot prezenta pe cineva care sa ti se potriveasca. Dar nu mi-a iesit figura.
Recunosc, a trebuit sa ma intorc spasita la sfatul dintai, dar nu pentru ca as mai fi crezut in eficienta lui, ci pentru ca epuizasem toate celealte variante. Si cand ma resemnasem ca nu voi mai iubi in veci de veci, fiindca dragostea e o vietate ciufuta si salbateca, ati ghicit, m-am indragostit din nou.
Nu stiu cum am facut. Nu stiu daca metoda in care nu-ti pasa, nu astepti, nu chemi si nu te vaicaresti functioneaza temeinic. Eu cred ca dragostea vine cand vrea ea. Dar tine de noi s-o facem sa stea cat vrem noi, nu-i asa?
Nu locuiesc ın tara şi am dat peste acest site cu putin timp ın urma. Ma bucur enorm de mult sa gasesc acest subiect, sunt f emotionata şi inima ımi bate nebuneşte iar degetele nu ma asculta pt ca am ocazia de a scoate l-a suprafata sentimentele care m-au rascolit ani de zile şi care din pacate nu am avut curajul sa le ımpartaşesc cuiva. M-am casatorit la o vırsta destul de frageda la 18 ani crezınd ca mi-am gasit dragostea ce-a mare… nu dupa mult timp am nascut o fetita şi eram f fericita pına ıntr-o zi cınd am ıntılnit pe altcineva care ımi provoca sentimente necunoscute pına atunci şi cu totul diferite de care le purtam sotului meu, ma ındragostisem pına peste cap de acea persoana, ratiunea nu ma m-ai asculta şi mi se parea ca ımi pot schimba viata, nu numai a mea chiar şi a fetitei şi mi se parea ca poate sa creasca şi sa fie fericita şi lınga altcineva care sa ıi ınlocuiasca propiul tata. Eram atıt de fericita şi ımi era frica ın acelaşi timp ca am sa-l pierd şi viata fara el va fi un caos… ınsa dupa cıteva luni l-am pierdut… am tınjit mult dupa un “ramıi” ınsa nu a venit niciodata… ma durut enorm despartirea de el şi a durat multi ani chiar şi acum dupa 18 ani ınca ma m-ai ıncearca unelea gınduri ınsa ın zadar… acum chiar daca ar fi o mica şansa ratiunea apasa m-ai mult decıt sentimentele… responsabilitatea de a fi mama care atunci am lasat-o pe locul 2 (mi-e ruşine de mine acum). Ma simt fericita ca am ramas ın continuare cu tatal fetitei mele şi ca nu am lasat-o orfana de sentimentele şi iubirea de tata, mi-am ıncoronat casatoria cu ınca doua fetite, ımi iubest sotul şi ıl respect, aş fi dorit din tot sufletul ca acele sentimente de dragoste nebune sa le fi purtat lui ınsa inima nu ma asculta şi bate aşa cum vrea ea… şi ınca vrea ca sa se stinga lınga dragostea ei adevarata. Multumesc ınca odata ca am avut ocazia de a ma destanui. “Dragostea e cu totul altceva şi m-ai presus decıt iubirea”
Dragostea a venit trista,dar tristetea mea ridea,m-a gasit vesela dar veselia mea era un sloi de gheata atirnat de streasina iernii.Ochii mei au privit DRAGOSTEA ca doua stele ca doua feresti…dar i-au acoperit o aripa..Dragostea m-a facut sa caut in intuneric,am strigat si am stat mult timp sa ascult un pas,o soapta…Apoi mi-a cerut sa intind mina sa-mi puna in palma o…..LACRIMA
Eu pot sa va spun ca iubirea mea a aparut intr-un moment in care nu mi-as fi imaginat ca poate sa apara. Intr-un moment in care nu asteptam nimic si nu-mi doream sa ma indragostesc. Eram casatorita de 9 ani si consideram ca asa e viata, ca am vazut si simtit de toate.
N-am stiut pana la acea varsta ce inseamna sa iubesti cu adevarat si mai ales ce inseamna sa fii iubita. Am intalnit iubirea vietii mele la 32 de ani, fara sa caut, fara sa astept si respectand cu strictete toate regulile si canoanele sociale de “femeie maritata”.
Concluzionand: m-am convins ca dragostea vine cand te astepti mai putin si … mai ales “never say “never”"
Si daca v-as spune ca eu am uitat de dragoste…si am trait ani la randu’ fara sa ma gandesc prea mult la ea pana intr-o zi…A fost si este foarte greu si probabil va fi la fel de greu si in continuare.M-am urat, m-am dispretuit am plans si tot n-am rezolvat nimic.M-am indragostit!!! Da, acum la 39 de ani m-am indragostit, dar de cine nu trebuia!Mi-e rusine s-o spun, dar trebuie sa vorbesc despre asta.E vorba de un baiat de doar 18 ani.Un suflet bun dar…un copil!Stie acest lucru si pot spune ca aceasta a facut sa ne distanteze.Nu mai vorbim, nu ne mai intalnim decat foarte rar.Am gresit…eu…persoana cea mai matura dintre noi, dar chiar nu stiu cum s-a intamplat!Sper doar sa nu ma urasca atat de tare si sa nu ma dispretuiasca prea mult.Nu am crezut ca doare atat de tare! Chiar doare!Am pierdut un prieten….
Oooo, te-ai indragostit de un copil de 18 ani… Nu te condamn dar trebuia sa banuiesti ca aici se va ajunge. Toate bune si multa dragoste.
nu mai vine …
Trebuie sa vina, si la tine, si la mine si la toata lumea sensibila. O astept fara sa am nevoie de nimic, absolut nimic, am de toate suficient. Numai pe ea o astept.
Multumesc, caldura vorbelor tale dezgheata un pic sperantele mele amortite … Ti-o doresc cum mi-o doresc si mie, cum o doresc tuturor. Numai bine
M-a tulbutat povestea lui Agapi,mult,poate si pentru ca sunt intr-o situatie….intrucatva….similara.Ma adresez tuturor,mai mult insa ,,vorbesc,, pentru Agapi si pentru d-na Alice Nastase,ale carei cuvinte le regasesc cu multa placere si aici…dupa ce am citit cartile de ,,suflet,,….sau din suflet scrise…cuvintele care curg de parca ar dori sa se propage in sufletul fiecarui om cu ,simtire,,.Vreau sa iti spun,Agapi,ca iti doresc sa ti se mai atenueze dorul acela sfasietor,care te face din om,neom…si care stiindu-te odata viu,acum te lasa doar sa supravietuiesti.Am parte de acelasi fel de dragoste…..maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare,dar fara finalitate.Ma gandesc ca mi s-ar intampla acelasi lucru,daca ar fi sa ne spunem,,gata!,,.Sunt confuza si ma doare…si aici o citez pe d-na Alice Nastase,raspunzandu-ti tie,<>…Din lasitate,se complac in a manca o ciorba reincalzita si in a merga prin viata cu un marfar…pentru ca ..marfarul deviaza mult mai greu…iar ciorba e facuta in casa…mancam si a doua zi!Atunci cand si pentru ei,iubitii nostri iubiti insurati,vine dragostea ,le este frica s-o primeasca asa cum se cuvine.Itidoresc zile mai bune in acest an…si dumneavoastra,d-na Alice si sa va bucurati de copiii dumneavoastra…si eu ma bucur de ai mei…la urma urmei DRAGOSTEA E MOTORUL VIETII.
da!Sunt de acord ca iubirea vine atunci cand o astepti mai putin.
Dar cum sa faci sa nu o mai astepti? Cum sa nu o mai doresti?
Cum ajungi la momentul in care nu mai cauti iubirea, in care nu vrei sa mai simti fluturasii?
Poti oare sa renunti la ideea ca nu o sa mai iubesti niciodata?
Eu nu pot…
Eu o sa o caut oriunde, oricand sperand sa o gasesc! Nu am nimic de pierdut.
Dragostea o gasesc in fiecare pers care reuseste sa imi atraga atentia(si nu sunt multe acele pers),cred ca as putea iubi la nesfarsit tinand cont cata iubire ascund in mine…este greu sa alergi in cautarea fericirii…pentru ca la un moment dat te opresti si te intrebi “o sa o intalnesc vreodata?”.Mi-am zis de atatea ori” gata,urmez cursul destinului” ,dar ma agat cu disperare de orice imi apare in cale…in speranta ca ajut destinul. Ma incred ca o copila naiva in vorbele sale crezand ca minciuna nu isi are rostul…astept iubirea dar ma intreb: “sunt pregatita sa ofer aceasta iubire tinuta in mine atata timp?”.Stiu ca ma simt singura,stiu ca ma intreb daca nu cumva sunt facuta pt suferinta,stiu ca de ceva timp scormonesc in cautarea fericirii…si stiu ca in aceiasi masura am lasat totul balta…
Dragele mele…
N-am sa va zic nimic nou…Din pacate e testat “dermatologic” principiul conform caruia dragostea vine cand te astepti mai putin sau deloc.La mine s-a intamplat dupa o perioada in care ma indragostisem de ideea de dragoste si devenise frustrant ca eu nu pot sa gasesc iubirea.
Dragostea a venit exact atunci cand n-o mai cautam, cand renuntasem, dupa o lunga perioada…sa ii spunem vegetativa, cand ma impacesem cumva cu ideea ca ea nu mai exista…
Nu pot gasi o definitie a iubirii…stiu acum ca genul proxim si diferenta specifica inseamna EL:).
Eu consider ca dragostea este un sentiment trecator. Ne indragostim de multe ori in viata, insa de fiecare data ”ne trece” ca sa zic asa.de ce oare? De exemplu eu am uibit de vreo nu stiu cate ori..sa fie oare asta dragostea? Nu as zice..mai degraba,dragostea este o cautare continua in a te potrivi cu cineva din toate punctele de vedere.
Draga Alice, ai cea mai mare dreptate ca dragostea vine atunci cand o cauti mai putin. Am fost casatorita, am divortzat in 2007, demoralizata, ce mai . . . am spus ca nu o sa mai imi gasesc pe nimeni si aoleo ce va fi de mine . . . bun . . . Am gasit pe cnv cu care a durat asa cam cateva luni si apoi . . . pauza, apoi o alta relatie si asa de vreo trei ori, de fiecare data asa alegeam , ceva in genul acum apare marea dragoste, si pana la urma . . . NIMIC. Am plecat din tara, in ideea de a schimba ceva, simteam ca nu ma simt eu bine in pielea mea, asa ca am spus ca vreau sa fac altceva, sa incerc sa ma desprind de tot ceea ce ma inconjura si ma facea sa ma simt aiurea in acel decor care ma apasa. Am aranjat dinainte din tara o casa cu chirie, si toate celelalte ce aveam nevoie. Ajunsa la destinatie am fost intampinata de un barbat superb (spun eu acum, ca atunci nu am vrut sa il remarc, ca eu am mers croita pe ideea ca merg sa am refac si sa incerc sa imi spal gandurile si ma voi concentra pe cariera). Acel barbat era cel care imi inchiriase locuinta, si care locuia in Wiena, aproximativ 400 km distanta de unde aveam eu locuinta inchiriata de la el . A inceput sa fie foarte atent cu mine, sa ma sune, sa ma intrebe daca e confortabil totul , si uite asa a inceput relatia noastra pe neasteptate,el venea sa am viziteze cam de doua ori pe luna, in ideea de intretinere a casei(era smecher, a stiut sa fie discret) mergeam impreuna la specatcole, asa ca si amici , pana dupa vreo 4 luni de amiceala a indraznit sa isi exprime de fapt sentimentele ce le are fata de mine . . . privindu-l am realizat ca eu de fapt ii acceptasem apropierea lui de mine din aceleasi motive : il placeam, il doream. Suntem impreuna de un an , sunt fericita,ne iubim foarte mult, e exact ceea ce ne doream amandoi de la realtia noastra si ne dorim sa avem bebe, speram sa vina cat de curand.
Asa ca doresc si celorlalte cititoare sa aiba rabdare suficienta, si sa nu ami alerge dupa dragoste, ca mereu se vor afla in partea opusa, sa o lase pe ea pur si simplu sa vina, sa ne surprinda, e cea mai frumoasa dragostea, cea care te cuprinde asa pe nestiute si care surprinde cu intensitatea ei . . .
Sau poate drumul dragostei e paralel cu al tau…Si atunci ce faci?
si eu am asteptat ani la rand iubirea,dragostea…….a venit intr un moment cand nu credeam ca o sa mai vina.a venit asa cum mi-am dorit, cum am visat si cum m-am rugat.
sunt fericita, implinita……cred ca asta e cel mai important pentru o femeie.
deci, e adevarat ca dragostea vine cand te astepti mai putin…..
si daca dupa aproape 10 ani…….ne alintam ,ne mangaiem, ne sustinem reciproc ,ne iubim din ce in ce mai mult………e lucru mare
eu cred f mult in destin si stiu ca nimic pe lumea asta nu e intamplator
iubiti-va mult
frumos si tare adevarat cum ai incheiat “dragostea vine cand vrea ea. Dar tine de noi s-o facem sa stea cat vrem noi” …asa este
M-am indragostit nebuneste de un omulet delicat care mi-a spus odata “nu ma parasi, am nevoie de tine”. si eu am nevoie de tine, nu ma parasi.
da Alice…dragostea vine cand vrea ea…am cautat-o si eu muuullt si am sperat exact acolo unde nu trebuia, m-am gandit insa ca trebuie sa incerc.
acum sunt bine, eu cu mine, sunt usor trista dar cred ca merit sa iubesc si sa fiu iubita… intr-o zi.cred ca am ajuns in acel moment in care nu mai alerg dupa dragoste, nu o mai caut imprejur, nu mai cred in iluzia unui “s-ar putea daca…”, ” lucrurile ar sta altfel daca…” ci astept cuminte sa vina.
te imbratisez Alice, zeita implinita a iubirii
POVESTE
Demult, undeva pe pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand PLICTISEALA a cascat pentru a treia oara, NEBUNIA, nebunatica ca intotdeauna, a propus: „Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea !”. INTRIGA si-a ridicat ispitita sprancenele, iar CURIOZITATEA, neputand sa se retina, a intrebat: „V-ati ascunselea ? Ce mai este si aceasta ? Este oare un joc ?’’. NEBUNIA a explicat ca-si va acoperi ochii si numara pana la un million, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul se va relua.
ENTUZIASMUL a luat-o la dans pe EUFORIE, iar BUCURIA a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si INDOIALA s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si APATIA, cea mereu bosumflatã si neinteresata …
Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate; ADEVARUL a preferat sa nu se ascunda: « De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit ? ». AROGANTA a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar LASITATEA a preferat sa nu indrazneasca.
« Unu, doi, trei… » a inceput NEBUNIA sa numere. Prima care s-a ascuns a fost LENEA, care, ca intotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. CREDINTA s-a inaltat spre cer, iar INVIDIA s-a ascuns in umbra TRIUMFULUI, care, prin propriile sale forte a ajuns in coroana celui mai inalt copac. GENEROZITATEA aproape cã nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine.
Un lac de cristal ? Locul ideal pentru FRUMUSETE.
Scorbura unui copac ? Locul perfect pentru RUSINE.
Zborul unui fluture ? Minunat pentru VOLUPTOZITATE !
Rafala unui vant ? Locul magnific pentru LIBERTATE ! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare.
EGOISMUL, dimpotriva, si-a gãsit un loc convenabil chiar de la inceput, insa doar pentru el !
MINCIUNA s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu !).
Iar DORINTA si PASIUNEA in craterul unui vulcan.
NEATENTIA … pur si simplu a uitat unde s-a ascuns… dar aceasta nu este atat de important !
Cand NEBUNIA a ajuns la 999.999, DRAGOSTEA nu-si gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata …pana cand a observat o tufa de trandafir, si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.
“Un million !” a numarat NEBUNIA si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost LENEA, la numai 3 pasi. Dupa aceea CREDINTA a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar PASIUNEA si DORINTA au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe INVIDIE, deci a fost greu de dedus unde se ascundea TRIUMFUL. EGOISMUL nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete si venind inspre lac, a descoperit-o pe FRUMUSETE. Cu INDOIALA a fost si mai usor, caci aceasta, cocotatã pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, TALENTUL – in iarba tanara, FRICA – intr-o pestera intunecata, MINCIUNA – in spatele curcubeului (iarasi o minciunã … era totusi la fundul oceanului …), chiar si pe NEATENTIE, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numai DRAGOSTEA nu putea fi gãsita. NEBUNIA o cautase in fiecare tufãris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti … cu o tepusa ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata a auzit un strigat ascutit … spinii au impuns ochii DRAGOSTEI. NEBUNIA nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU.”
Extraordinara poveste!
superba poveste, am mult timp de cand nu am mai citit asa ceva.Aavut ocazia sa ma las dusa de gand si imaginatie…si sa alunec in vraja nespus de frumoasa a fanteziei,multumesc,,,a fost superba!
Salutare! Dragele mele “indragosteala” asta nu e iubire! e o stare trecatoare a sufletului. Iubirea te inalta, nu te sugruma. Suferintele vin din incapacitatea noastra de a iubi neconditionat, fara asteptari romantice chinuitoare. Ne forman sabloane care nu corespund cu realitatea, ne inchidem in noi si primi dusul rece al deceptiei. Acceptam frimituri deoarece respectul de sine e scazut, cautam ceea ce ne lipseste noua in relatiile cu barbatii. si sondam psihicul barbatilor, ha, ha . Hello , haide-ti sa dechidem ochii si sa iubim tot, atat!
Frumoase si triste cuvinte s-au scris mai sus. Frumoase, pentru ca e vorba de iubire si ce poate fi mai frumos decat iubirea ? Triste, pentru ca sunt povesti ce cuprind iubiri neimpartasite. Nu pot fi considerate altfel atunci cand astepti 16 ani si, totusi, nu ai curajul sa-ti construiesti fericirea bazata pe aceasta iubire. Caci fericirea nu poate exista fara iubire. Iubirea fara fericire, tot iubire se cheama, doar ca atunci e tristete si durere si neimplinire si kilograme in plus sau in minus si dureri de cap si nopti nedormite si multa, multa nefericire. Spre deosebire de cele ce au scris randurile anterioare, eu privesc iubirea prin ochii ficei mele, a prietenei mele mult iubite si le vad pe ele suferind pentru lipsa ei, a iubirii si, implicit, a fericirii. Nadajduiesc, insa, ca vor apuca sa traiasca fericirea iubirii impartasite si ca exista si pentru ele dimineata aceea de vara, cand, doua cesti aburinde, de cafea, da, Jacobs, le vor demonstra, cat se poate de palpabil ca au gasit fericirea intr-o iubire daruita si primita, in egala masura. Atunci, abia, in lumea lor, armonia e deplina si binecuvantata.
Acum ceva timp in urma …am trecut printr-o poveste de iubire ce mi-a lasat un gust amar.Acea poveste era numai a mea,nu si a lui.Prostia mea a fost ca mi-am dat seama prea tarziu pentru ca eram prea copil si tanjeam si eu dupa acea iubire de neuitat.Tarziu inseamna abia dupa 4 ani in care m-am chinuit sa imi tin aproape ceea ce eu credeam ca e sufletul pereche.Se spune ca in iubire trebuie sa faci sacrificii,ca atunci cand iubesti nu te mai gandesti la tine ci doar la cealalta persoana,sa fie fericita,pentru ca daca jumatatea ta e fericita vei fi si tu fericit/a.Pentru acest “sfat” am indurat o mie de cuvinte,o mie de lacrimi.
Am indurat toate acele lucruri pentru ca ma gandeam daca orice poveste de iubire are un final fericit,asa voi avea si eu.Ma gandeam ca in acele povesti de iubire se spune numai dulcele nu si amarul,ca sa nu ne sperie pe noi cei ce ascultam,vizionam sau citim acele povesti.
S-a sfarsit…in sfarsit acel chin pentru mine dar a inceput altul.
Mi-am cunoscut jumatatea pe internet ceea ce eu juram ca nu voi face asta… ca totul e virtual si realitatea defapt e altfel.Nu a fost asa.Jumatatea mea virtuala e aceeasi cu cea reala.Mi-era frica sa il intalnesc,sa nu patesc din nou acelasi lucru,nu stiam cum sa incep si cum sa termin,nu stiam despre ce sa vorbesc si cum sa vorbesc,dar am zis sa iesim macar la un suc … si acel suc s-a transformat intr-unul vesnic din fericire.
Si acum…ca sa raspund intr-un fel la intrebarea “Cand vine dragostea?”
Acum ceva timp primisem un mass pe yahoo in care era o mini poveste depre un batran care era in cautarea fericirii.Acest batran se hotarase sa porneasca la drum sa isi gaseasca fericirea.A luat-o la pas si cand s-a lasat cu seara ii apare in fata o persoana si il intreaba pe batran “ce cauti in pustietatea asta la ora asta asa tarzie?” si batranul ii raspunde ” imi caut fericirea!acea persoana se uita bine la batran si ii spune “fericirea nu o gasesti tu ci apare cand te astepti mai putin.Batranul nu a bagat de seama cuvintele acelei persoane si a mers mai departe.Dupa ore,zile si nopti,luni si ani oboseste si se opreste.Il intreaba pe Dumnezeu cu sufletul indurerat “Doamne!am indurat atatea,am crezut in tine,de ce nu imi gasesc fericirea?”
Dumnezeu ii raspunde “Fericirea a trecut chiar pe langa tine,te-ai uitat la ea,ai vorbit cu ea si nu ai bagat de seama.Fericirea poate aparea exact cand nu te astepti,si unde nu te astepti”
Aceasta mini povestioara m-a trezit un pic la realitate
iubirea,fericirea nu au un anumit timp la care apar ci ele sunt mereu in preajma numai ca .. noi nu le vedem si trecem pe langa ele
Eu cred ca dragostea nu te alege,pur si simplu se intampla.Am trait 18 ani cu gandul la El.Ne-am cunocut intamplator, intr-un cerc de prieteni, eu avand pe atunci pe cineva cu care mai tarziu m-am casatorit, am avut copii,apoi ne-am despartit,iar ne-am impacat ,iar ne-am despartit si tot asa.In tot acest timp m-am tot gandit la acel El din alta tara care imi trimitea mereu salutari prin prieteni comuni si pe care l-am vazut de atunci doar de vreo doua ori si atat.Acum doi ani, auzind ca si el e tot singur i-am trimis un mesaj cum ca mi-ar face placere sa ne vedem si de atunci ne-am tot trimis mesaje. A venit anul trecut in vara si am petrecut o saptamana impreuna.De ajuns sa ma indragostesc nebuneste de El.Era asa cum mi-am dorit sa fie un barbat,tandru, bun, frumos, intelegator ,sa stie ce-mi doresc numai cand se uita la mine.Mi-a spus ca nu a mai intalnit o femeie ca mine si se simte atras de mine.A plecat inapoi in tara lui ,am pastrat mereu legatura prin telefon dar de la un timp mi-a spus ca nu crede ca El este barbatul potrivit pentru mine, apoi ca e bine ca ne avem unul pe altul,iar ca nu avem un viitor impreuna si tot asa. In aprilie, la sfarsit a venit iar si mi-a spus ca nu poate sa iubeasca pe nimeni si nici macar pe el.Am crezut ca se coboara cerul pe mine, cu toate ca m-am asteptat la un asa raspuns.Acum sunt in urma unei depresii, nu pot sa fac decat sa ma gandesc la El, la felul in care ma mangaia, imi vorbea, la felul in care am facut dragoste si ne-am iubit ca doi nebuni dupa 18 ani. Nu ma pot gandi la nimic urat,e ca un chin pe care vreau sa mi-l aduc asupra propriei persoane.Si mi-e rusine ca la varsta de 42 de ani am putut sa ma indragostesc in halul acesta.Si ce e mai rau este faptul ca nu cred ca s-a terminat si tot mai astept un semn de la el, semn care nu mai vine.El mi-a spus ca e ingrijorat pentru mine, ca nu e normal sa ma agat asa de el si ma gandesc daca nu cumva sunt maniaca deoarece merg pe strada si nu ma pot uita la niciun barbat sau sa stau de vorba.Cand vine seara deabia astept saintru sub plapuma si sa retraiescrait in gandul meu tot ce am trait cu el.Sunt singurele clipe de fericire.Am ajuns sa ma urasc ca nu mi-l pot scoate din suflet.
Dragostea vine cand vrea ea si iata ca o personalizam fie ca ne place sau nu. In cate randuri nu am chemat-o in soapta sau strigat, nu am rugat-o sau nu i-am cerut imperios sa isi faca loc si in viata noastra? In tot atatea randuri in care am privit din singuratatea noastra la indragostitii care mergeau alaturi tinandu-se de mana, in care am urmarit cu ochii umeziti scene romantice din filmele memorabile realizate cu inima si pentru inimi. Nu suntem creati pentru a fi singuri ci pentru a construi lucruri minunate impreuna, pentru a darui dragoste, pentru a ne incalzi reciproc trupurile si sufletele. Tanjim dupa iubire si nu putem decat sa o asteptam cu inima deschisa invatand atunci cand in sfarsit ne-a gasit sa o pretuim, sa o pastram si sa o ingrijim ca pe o floare desavarsita si unica.
Dragostea vine cand trebuie,ca orice lucru ca orice experienta si anume la momentul potrivit. Vine atunci cand esti pregatita pentru ea,cand o vrei,cand stii sa o apreciezi.
Alice draga mea aud bine? Citesc adevarat?
Dragostea…nu stiu daca vine cand vrea ea dar vine sigur cand te astepti mai putin…si de multe ori te loveste acolo unde nu te astepti.
La mine in inima a inceput sa incolteasca o dragoste interzisa ( cel putin din punctul meu de vedere ca ma dau eu mare si tare dar sunt cuminte ca o fata mare).
Sa aveti o zi buna zeite cu aburi de cafea!
PS: nu te-am uitat dar nu mai putut accesa cealata casuta si ma bucur ca te-am gasit aici. maine venim acasa, poate ne vedem inainte sa ma intorc.sa ai grija de tine, depui tai de dragostea ta.
Fiecare proiect elaborat cu anticipare poarta in el diverse ganduri, dar de fiecare data ar trebui sa ne gandim la armonia din casa si sa nu punem un interes mai sus decat altele, caci avem multe interese in viata si ar fi pacat sa le sacrificam pe toate, pentru unul singur.
Draga Alice, atat de mult ma bucur de acest nou blog, pentru ca, intr-adevar, cine se aseamana se aduna, si eu, la capatul lumii, citesc Tango si beau cafea Jacobs in fiecare zi. Cred ca ai dreptate, dragostea chiar vine cand vrea ea.
Amore, nu cred ca e bine sa faci din copii un pretext! ei vor suferi mai mult decat presupusa mama.
Iulia, poate ca uneori, dintre-un instinct nebunesc, putem face din proiectul copiilor nostri un pretext, dar, dupa ce ii nastem, ei devin scop in sine, scop nobil, unic, mai inalt decat dragostea pentru barbatii cu care i-am facut- asa e mereu. Da, recunosc, ori de cate ori mi s-a intamplat sa aflu ca voi avea un copil, m-am gandit, instinctiv, ca asta il va face pe barbatul de langa mine sa ma iubeasca mai mult si mai durabil. Dar mai tarziu am uitat cu desavarsire de asta si mi-am iubit copiii desantat si complet, ca si cum ar fi fost doar ai mei pe pamant.
Am spus si eu, de atatea ori, “uita!”, am spus-o din tot sufletul, Amore, cu bune intentii, cu sufletul deschis, asa cum spui tu acum, Amore. Dar nu putem uita cand vrem, si inima nu se vindeca precum un guturai, si uneori trec 16 ani, si inca 16… Agapi, nu se poate sa nu te fi iubit, dar unii barbati prefera sa nu recunoasca adevarul cel mare si splendid al inimii lor, si sa isi distruga vietile lor si pe ale celor din jur dintr-o lasitate de neiertat. Daca este, intr-adevar, iubirea vietii tale, se va intoarce, nu se poate altfel, fie si pentru ca, ai dreptate, intr-un final sotia lui il va parasi sau il va insela, la randu-i, iar el n-o va ierta, fiindca barbatii care insala nu admit ca si nevestele lor pot, la randu-le sa faca acelasi lucru. Un fost iubit/neiubit de-al meu imi spunea mereu ca femeile au alte drepturi, ca ele se murdaresc daca insala si nu mai pot fi primite inapoi. Eu cred ca suntem divin de egali in drepturile noastre- nu in acela de a insela, pentru ca eu pe acela il exclud din start dintr-o iubire adevarata, nu e un drept, e o pacaleala, un rateu al propriei vieti.
Lady Cappuccino, da, cred orbeste ca dragostea pogoara din cer, ca un fulger. Si, da, uneori loveste doar unul, nu doi, cum dorim, cum speram, cum visam…
Draga “Agapi”, ce poveste sfasietoare ai trait!Ca in filme… Dar, din pacate, platesti cam scump fericirea pe care ai trait-o.Poate i-ai aratat prea mult iubirea ta, poate l-ai sufocat aratandu-i atata afectiune si el nu a mai avut ce sa-si doreasca.A avut tot! Barbatii raman copii, atunci cand nu mai au nimic de primit, “isi iau jucariile si pleaca”. Nu poti trai in trecut, aceasta obsesie iti va distruge sansele de a fi fericita.Tineretea iti va trece plangand dupa el, suferind dupa iubirea pierduta.Fii increzatoare, trebuie sa uiti, trebuie sa intelegi ca nu te merita, trebuie sa intelegi ca nu-si va parasi nevasta intelegatoare si fetita.Ai fost un sprijin, un liman, un surogat de fericire…Nu te judec; in general, un barbat insurat ramane…insurat! Poate ar fi fost bine sa faci un copil , era o dovada vie a iubirii care v-a legat… si un “pretext” de a-l vedea mai des…
Acum e tarziu…Trebuie sa cauti o alta iubire…Uita…
A fost o poveste frumoasa, ai dreptate!
Alice, ce bine ar fi daca ne-am putea indragosti numai de cine trebuie… daca am putea alege, din marea de suflete mai fierbinti, mai inghetate, pe acela potrivit noua in toate, cu care sa ne iubim senin si intreg, cum spui tu. Din pacate inima noastra nu este, intotdeauna, prietena noastra. Ea nu te intreaba ce vrei, pe cine vrei, cum vrei. Ea se daruieste orbeste, uneori, iubirea aia care te trasneste din ceruri, cum tot tu ai mai spus, de multe ori nu-l trasneste si pe el. Sau pe ea, depinde. Iar eu am resurse nelimitate, din nefericire, de a iubi fara sa fiu iubita, nu-mi trece de pe o zi pe alta. Iar iubirea mi-o simt intreaga si adevarata, faptul ca nimeni nu da doi bani pe ea n-o face mai putin pretioasa in sufletul meu. Dar poate nu stiu eu sa lupt, nu stiu sa ma fac, la randu-mi, iubita. Sau nu stiu cand sa ma opresc din lupta, sa spun gata, stop. De parca ar avea cineva, singur, puterea sa spuna stop. Dragostea vine cand vrea ea si pleaca tot la fel, cand i se nazare… Cred ca noi suntem neputinciosi in privinta asta, asa cred.
Draga mea Alice…sunt o zeita de pe blog, acolo folosesc numele meu real,aici am ales sa ma ascund,nu de teama ca voi fi judecata, in niciun caz pt ca oricum asta nu m-ar afecta pe mine cu nimic, ca doar am mai fost judecata…si tu vei intelege foarte bine de ce am ales acest ”agapi” cu care obisnuiam eu sa imi alint ….dragostea care iti schimba viata?!
….Da….la 16 ani ai mei si ai lui, am avut prima iubire-pe EL si am fost prima iubire-pt EL. nu stiu nici pana azi ce ne-a rupt drumul sau inceputul de drum. il iubeam,copil fiind.si ma iubea…stiu!!!. dar m-am lasat dusa de valuri pana m-am inecat.altcineva a intervenit in povestea noastra si eu am fost cea care a gresit atunci lasandu-ma inconstient luata in alta barca. l-am inchis atunci pe EL in mine…eu o luasem pe aratura cu altul de mana,si asteptam ca EL sa fie cel care sa ma aduca inapoi tot printr-o luare de mana. naiva eram sa cred ca EL trebuie sa ma opreasca, ca EL trebuie sa imi spuna ca drumul meu e altul…in fiecare an fara exceptie,ma duc la mare..acea mare,marea noastra…unde ma caut pe mine cea de atunci pura si copila care a gresit drumul in viata de la primul pas si il caut pe EL sperand cu putere grea ca vine, ca in filme, si ma gaseste pe plaja de la eforie de la acapulco…
….anii care au urmat peste mine dupa EL au fost pustii.cu furtuni care iti iau si acoperisul de la casa. mergeam tot pe aratura,eu singura nu mai gaseam drumul drept si am inceput sa ma obisnuiesc cu denivelari si bolovani. faceau parte din traseul ales de mine, doar…nimeni nu era de vina.am dat repede peste gustul amarului si al regretului primei mele iubiri…dar mereu l-am pastrat in minte si trup,mereu l-am asteptat..inca 16 ani.
…ma gandeam ca i se facuse si lui deja dor de mine si ca ar fi cazul sa ma caute,sa ma auda cum il strig dupa ce il pierdusem…
…m-am maritat cu dragoste si cu greseala de a crede ca cineva se schimba.mi-am iubit sotul,nu mint si nu ma mint, dar dragostea s-a stins cand a inceput sa imi faca rau…am divortat greu si cu greu…toti anii care s-au scurs fara EL parca nici nu mi mai amintesc, parca nu am trait eu in propria mea viata,parca am trait din inertie…
..apoi brusc vara trecuta, m-am trezit cu EL in biroul meu, cand cineva a vrut sa ne faca cunostiinta,fara sa stie ca de fapt ne cunosteam de-o viata,ca eu il asteptam de-o viata. m-am pierdut,nu ma puteam nici uita la el, ma gandeam ca a vut de-a face cu atat de multe femei, incat eu ,o amintire de copila, nu mai puteam sa ii trezesc nimic in suflet. era atat de aproape de mine incat nu am reusit sa ii vad verigheta, care de fapt nici nu ar fi trebuit sa fie…il vedeam des prin oras , intr-o masina scumpa,preferata mea, avocat in plina asccensiune, intotdeauna singur si destul de des la doua mese de mine,intr-un club sau restaurant…
…si minunea pe care eu o asteptam de 16 ani s-a intamplat anul asta prin februarie,cand brusc m-a cautat(traiasca messengerul!!)
…la inceput,eu mirata, l-am trimis la gara sa numere ceva trenuri sau sa isi fixeze ceasul(vorbele lui de altfel), pt ca nu intelegeam ce vrea…au urmat ceva tatonari,dialoguri dulci online la ceas de noapte albastra in care a stiut cu vorbe misterioase sa imi aprinda dorul pitit …16 ani!!!
…ne-am redescoperit, ne-am aprins ca si cand nu ar fi trecut decat o zi, m-a ametit cu amintirile lui care imi demonstrau ca a tinut minte pana in cel mai mic detaliu TOT, ultima intalnire,cuvintele spuse atunci, rochita mea rosie cu buline albe,faleza,plecarile lui la mare ca sa se regaseasca pe cel de atunci,dorinta de regasire….vorbeam in nestire in timp ce intr-o camera vecina din casa lui dormea alt suflet de femeie cu o fetita in brate. apoi ne-amm intalnit la un ceai,unde ne-am regasit de parca nu ne-am fi despartit niciodata,am baut fiecare din cana celuilalt,am povestit,ne-am iubit adanc cu emotie din priviri,ale lui adanci , ale mele senine, m-a sarutat fara sa se gandeasca mult,in strada,cu masini trecand pe langa noi.(ma gandeam atunci ca e insurat si ca nu ii pasa ca il vede cineva!!??). au urmat apoi intalniri zilnice,mesaje si trairi,ceaiuri si plimbari romantice departe de lume. mi-a trezit doruri nebune, mi-a spus ca ma adora, ca nu poate renunta,ca sintem suflete pereche, ca duce el povara vietii duble numai sa nu il alung, ca langa mine uita tot si de toate…
…ca langa mine se simte iubit,inteles, ca noi sintem atat de ”la fel”, gandim, simtim,traim la fel..ca a trait mereu intrebandu-se ”ce ar fi fost daca”, ca ii plac mainile mele,mersul meu,vocea mea, rasul meu, pofta mea de viata,hainele mele,sanii mei,buzele mele,freshul facut de mine,cum ii cantam noptile in timp ce era la volan,cum ma jucam cu parul lui cand era la volan…eu eram scumpete,dulceata,minune,vis frumos,minune de femeie….era mandru de mine,vroia sa ma faca fericita,sa nu imi lipseasca nimic, ca nu mai stie ce vrea, de unde sa plece si unde sa ramana….era fericit,singur spunea asta, era innebunit,singur o spunea si pe asta…
…cu toate astea imi spunea ca isi iubeste sotia,dar ca nu se simte iubit si ca traiesc in lumi diferite si ca o casnicie nu creeaza sentimente, pasiunea se stinge in relatia zilnica..
..eu am facut alegeri dificile. am ales sa ii deschid usa in nopti in care stiam ca trebuie sa bata la alte usi..mi-am calcat peste principiul cel mai solid al vietii mele: un barbat insurat nu divorteaza niciodata si ca atare e inexistent.am rezistat mereu tuturor celor insurati,ba chiar i-am privit cu mila……..dar aici a fost altceva, am gandit naiv ca nu bati la usa altei femei daca iti iubesti sotia, ca nu minti ca nu mai dormi cu nevasta numai ca sa cred eu ca tu intradevar ai probleme….nu as fi intrat niciodata in poveste daca nu as fi intrezarit macar o mica speranta…ca doar eu am fost prima iubire si doar sint atatia care divorteaza daca acasa lucrurile nu mai merg…
…ne-am iubit ca in filme, exact asa cum visam sa fie.l-am asteptat cu petale de trandafiri in toata casa si cu lumanari, i-am spus bun venit si i-am vazut ochii umezi cand s-a oprit in pragul plin cu flori si lumanari..m-am purtat cu el frumos,l-am rasfatat,l-am spalat,i-am uscat parul,l-am adorat,l-am asteptat 16 ani.imi spunea ca nu a fost niciodata tratat asa,ca se simte ”acasa” la mine acasa,ca nu a mai primit mangaiere de nici nu isi mai aminteste( o fi mintit!!). nu am facut crize cand imi spunea ca o iubeste, nu l-am deranjat cu telefoane nebune, il primeam cand el ma cauta,il ascultam,il bucuram,ii radeam, l-am lasat sa conduca si eu dansam pe muzica pusa de el…
…am gresit cand imi era dor si ii spuneam, am gresit cand am incercat sa il ajut,sa ii deschid ochii,sa ii spun ca se minte singur,ca pierde cel mai important proces din viata lui- procesul cu el insusi, ca nu o mai iubeste daca el cauta disperat dragostea la mine, am gresit cand l-am primit,slaba am fost sa cred in el, in noi,in puterea dragostei de o viata si a regasirii flamande…am gresit enorm ca am sperat……ii spuneam mereu ca locul lui e acolo,ca renunt eu numai ca el sa fie acolo unde se simte fericit, ii spuneam ca il ajut sa se reindragosteasca acolo..si imi spunea “” cum poti tu sa faci asta cand toata dragostea e la tine?”"….
…ma intreb acum prosteste in urma lui”"daca toata dragostea era la mine, cum a putut sa ma raneasca de moarte?”" nu m-a durut faptul ca nu ar fi divortat niciodata, m-a durut ca m-a folosit ca surogat pt situatia de criza in care e clar ca au fost, ca m-a mintit fara rost, fara suflet, ca stia ca eu nu merit raul lui…..
…nu are rost sa mai spun ca vroia un copil cu mine , atat de mult isi iubea nevasta, si tot eu l-am trezit spunandu-i ca sint prea corecta cu mine si cu el ca sa ii fac asta,pana nu se limpezeste singur, doar daca vroiam sa ii dereglez drumul nu era greu sa fiu acum in luna a 3.pt ca eu imi doresc mult un copil….
…nu are rost sa mai spun ca nopti la rand se ducea acasa la 12 noaptea de la mine si mai statea inca 2 ore pe mess si imi spunea cat de fericit e si cat ma adora si cat….si cat….si bla….si bla……sambete tarzii petrecute cu mine pana la 5 dimineata, in care ea nu suna niciodata sa intrebe unde e sau si daca vorbeau la telefon convorbirile erau scurte de genul”"eu intarzii”"…
…nu are rost sa spun ca nu am dormit de atunci nicio noapte intreaga,ca il caut pe toate strazile sperand sa ii vad macar masina, ca il urasc pt alt pustiu pe care il voi duce inca 16 ani sau poate si mai mult…daca isi va mai aminti vreodata sa se intoarca…ca mi-e dor de ma sting,nu am simtit acest dor niciodata in viata mea, ca m-a durut felul in care mi-a intors spatele ca si atunci cand a murit taticu,m-a folosit si m-a aruncat ca pe o haina veche…ca astept inca sa vina,ca poate isi aminteste,ca poate tot ce a spus a fost adevarat si ca nu poate nici el acum sa respire,sa umble….ma intreb oare nu ii e dor, oare a uitat tot ca si cand nu ar fi fost..cand el ,un biet muritor cum singur se numea,vroia sa faca orice sa dureze,sa nu greseasca cumva sa ma piarda iar si iar si iar…
…nu stiu sa scriu cu cuvinte rupte din rai o poveste rupta din inima mea si din mine,stiu sa spun doar simplu si dureros, ca e dragostea vietii mele,singura care mi a schimbat nu viata,ci sufletul,dupa el va fi tot pustiu,si stiu ca il voi astepta mereu,indiferent ce alt barbat imi va sta in preajma.sint neputincioasa de una singura, alaturi de el aveam curaj sa lupt pt noi, dar nu mi-a lasat acest drept….el, un las si un pierdut intr-o casnicie care in mod cert il fericeste.
…daca m-a mintit , pacatul sa fie al lui, daca ii plac doar aventurile,tot asa…dar am ajuns sa ii doresc suferinta pe care mi-a lasat-o el, sa simta ca se sufoca atunci cand propria lui nevasta ii va intoarce spatele(ea fiind nemultumita de faptul ca el e mereu plecat si nu are timp de ea si de fetita), sa divorteze…da, ii doresc sa divorteze,ce rea sint,stiu…dar nu il pot ierta pt ca , daca stia ca nu poate mai mult nu trebuia sa imi amageasca sufletul….oricum vina a fost a mea, el mi-a aruncat in fata ca am fost constienta de situatie si ca el nu s-a gandit niciodata sa divorteze pt ca le este bine.bun, inteleg si asta, dar atunci ce cauta la mine? pt aventuri trecatoare nu sint bune decat primele iubiri? sau doar asa si-a putut satisface orgoliul vis-a-vis de prima lui iubire care ramasese neimplinita…
…cand il vad ,ma fac ca nu il vad, ma saluta si ma atinge, dar nici macar nu clipesc, atat de mult m-a ranit…dar tremur cand il vad si mi-e rusine de el ca am fost slaba sa cred in vorbe goale si minciuni spuse cand singuratatea bantuia prin mine nebuna. mi-e rusine de el ca nu am putut fi altceva decat o iesire din impas,un pansament de pus pe rana, ca am inghitit momeala aruncata asa….cand nici nu se astepta ca eu i-as raspunde…
…acum faptele sint consumate.cu siguranta pt mine este acea dragoste dincolo de care nimic nu va mai fi la fel,cum bine spunea Alice…si il voi astepta mereu…mi-e greu sa cred ca va putea trai la nesfarsit fara mine..daca zicea ca la mine si-a gasit paradisul pierdut…
…pana in clipa in care am sa mor cred ca voi afla si adevarul.pana atunci astept.daca se va sfarsi viata si el nu se mai intoarce,inseamna ca totul a fost doar un vis visat de doua ori la distanta de 16 ani…
…numai o femeie nebuna si bolnava de dragoste poate sa creada ca daca a rezistat dragostea noastra timp de 16 ani in care am fost despartiti,inseamna ca asta e dragostea aceea mare si sfasietor de frumoasa fara de care nu merita sa traiesti…el nu a crezut asta.in schimb eu da…pt ca eu sint o zeita nebuna..de dragoste,dupa dragoste,cum vrei tu Alice…
sfasietor de dureros :(.eu nu mi-am gasit adevarata iubire dar mi-am zis mai bine sa o intalnesti chiar daca nu ai parte de ea decat sa nu ii simti gustul niciodata.Dar acum dupa ce am citit aceasta poveste reala…mi-am pus la indoiala gandurile…
M-a impresionat ce am citit, povestea ta . Candva am trait o prima iubire, sfasietoare pentru mine, neimpartasita si neconsumata . Acum, casatorita , cu cel mai bun sot pe care puteam sa-l gasesc, care ma iubeste si pe care il iubesc si cu care ma potrivesc, inca imi amintesc . Si stii ce simt ? Regrete ca n-am gustat dragostea aceea .
As zice sa privesti , daca poti , partea plina a paharului , ai baut pana la fund din cupa iubirii pasionale , ai cunoscut-o asa cum altii nu ajung sa o cunoasca .
Agapi, as vrea sa ne mai scriem putin . E mult de cand ai scris randurile de mai sus . Sufletul tau s-a mai linistit intre timp ? Ce se intampla cu ranile sufletesti dupa marile iubiri ? Daca mai citesti aici , as putea sa-ti las o adresa de mail .
Cat de multe as putea povesti si eu pe tema asta,cat de dureroase si sfasietoare,am trait o poveste asemanatoare si ma lupt si acum sa o inchei,de doriti dna Alice va poate da adresa mea de mail….
aceeasi femeie nebuna de iubire sunt eu,te inteleg atat de bine,viata mea acum se imparte in doua parti,cea de pana a-l cunoaste si…..cea de dupa….
a scris la un moment dat iulia..”dragostea adevarata e programata,e in tine”am realizat ca am gandit si eu pe aproape acelasi lucru cand am aflat ca sunt insarcinata!cand vine?cred ca vine atunci cand sunt fericita,implinita,satisfacuta,voioasa…
Dragostea..greu de gasit si greu de pastrat insa e atat de frumoasa cand o simti…
Dragostea vine cand vrea? Eu cred mai degraba ca nu poti sa programezi sa te indragostesti, dar dragostea adevarata e programata, e in tine. “Indragostitul”/ starea de a fi indragostit e trecatoare. Ea se poate transforma in dragoste sau poate disparea in eter, (daca e sa mentin metaforele a caror fana nu sunt).
Insa, tu stii ce si mai ales cand vrei sa iubesti. Dragostea nu trece, ea se transforma si chiar are o gramada de etape… ce-as mai vrea sa vorbim o data pe tema asta
Pai… hai sa vorbim despre asta, Iulia, Deea… Sau sa vorbim mai bine despre dragostea care iti schimba viata, despre intalnirea aceea insemnata, dincolo de care nimic nu mai e la fel. Va astept si alaturi, la articolul de astazi.
Nu stiu daca impartasita, dar in mod sigur aceea care iti aduce fericirea. Nici eu nu vreau iubiri amare, chinuite, viscolite, de unul singur, cine vrea? Dar sa stii, Dear Lady, ca uneori si amorurile impartasite pot fi greu de indurat, crede-ma! De fapt, n-ar trebui sa vorbim decat despre un singur fel de iubire, aceea senina, intreaga, fara convulsii. Cea mai rara. Cea mai de pret. Singura pe care merita sa o astepti. Restul sunt ispite. Stiu tot din statistici:))
Cred ca te referi la dragostea impartasita, Alice, nu-i asa? Pentru ca altfel, oricat ar parea de las, eu nu mai vreau sa vina nicio dragoste. Sa iubesc doar eu, sa plang, sa tanjesc zadarnic dupa un semn de afectiune. Dragostea e frumoasa numai atunci cand esti iubit de cel pe care-l iubesti. Nu mai cred in frumusetea tristetii, a asteptarii, in estetica amara a neimplinirilor. Si da, dragostea fericita vine cand nici nu te astepti, nu degeaba se zice asta, cred ca s-a verificat, intr-un fel, “statistic”.
Serendipity.
Dragostea vine cand te astepti mai putin si nu este o alegere. Uitati-va la “Closer” si “Wicker Park”…