Ce e bun si ce e rau la week-end-uri

Iubesc week-end-urile, cu lenea lor tandra. Dar parca sunt si lucruri pe care le-as schimba la sambete, la duminici, ca sa le fac chiar desavarsite. Cum arata week-end-urile tale?

Ma bucur ca ne trezim tarziu, si ca luam micul dejun in tihna, cu  o a doua ceasca de cafea, si cu un suc de portocale sorbit lenes, indelung, cu paiul… Mi-e drag ca avem timp de cumparaturi. Si de o prajitura… Apoi ma necajesc ca parca am mancat prea mult.

Imi place ca telefonul suna mult mai rar decat in timpul saptamanii. Dar parca uneori ma doare ca nu suna nici telefonul acela pe care il astept, fiindca in week-end, cateodata, parca se lenevesc iubirile…

Ador ragazul rasfatat petrecut cu o carte in mana, cu filmul bun cumparat din timp de la mall, vazut chiar in dormitor. Dupa care, desigur,  ma apuca parerile de rau ca n-am gasit energie sa fac mai mult sport, desi, recunosc, as fi avut mai mult timp ca oricand pentru asta.

E minunata vizita la parinti si intalnirea cu prietenele, intr-o cafenea racoroasa. Si apoi baia lunga, cu spuma si petale, in care sa ramana toate grijile saptamanii trecute. Dar vine regretul ca, o data cu saptamana incheiata, a trecut si o felie din viata mea. Sarutul lui supercalifragilistic, pe care nu-l voi mai simti niciodata la fel, fiindca totul in viata e unic, dureros de irepetabil. Norii vazuti impreuna, risipiti de acum. Si, inainte de a adormi, bucuria ca “si maine va fi o zi”, prima zi a unei saptamani in care minunile se pot intampla oricand. Si la capatul careia vor veni din nou o sambata dulce, o duminica senina…