Doar iubind, si atat
Ce vor barbatii? Le plac femeile simple sau cele care stapanesc tertipuri abile de ademenit dragostea? Vor sa fie gelosi sau siguri pe pozitia lor? Ce e in mintea lor, pana la urma?!!!
De cate ori ma indragostesc, ma preschimb intr-o femeie simpla, simpla de tot. Primele semne ale indragostirii mele profunde se manifesta nu in reverii filosofice despre sensul vietii pe pamant, nu in revelatii artistice ori in puseuri de creatie durabila, ci in dorinta mea de a-i spala camasa barbatului iubit, de a-i gati mancaruri de-al caror gust as vrea sa isi aduca aminte, de-a il primi intr-o casa primenita, mirosind a flori.
Nu stiu nici sa joc jocuri care sa il faca gelos. Sa ii arat ca, ehe, nenumarate oferte de mari iubiri ma asteptau pe prag, dar ca, intr-un impuls generos, i-am facut lui onoarea de a-i acorda inima mea. Eu simt ca nu exista niciun alt barbat pe pamant si ma port ca atare. Il invalui, secunda de secunda, cu dragostea mea, si-i promit ca nu il voi trada niciodata. Ca il voi sluji cu credinta pana la moartea noastra, sau, daca nu vom avea nici noroc, nici credinta, pana la moartea dragostei noastre.
Dar uneori ma intreb daca nu cumva gresesc. Daca nu cumva dragostea trebuie sa aiba in ea o urzeala de ite strategice, care s-o tina cat mai aproape de fagasul fericirii. Daca nu cumva barbatii, eterni vanatori, au nevoie sa se simta macar putin in pericol, ca sa lupte, vitejeste, si sa-si apere dragostea, pe care, astfel, s-o pretuiasca mai mult. Daca n-ar trebui lasati sa astepte si sa sufere, sa se perpeleasca si apoi sa se ia la tranta cu propria lor lene, cu propria lor inertie.
De-o viata intreaga caut raspunsuri. Dar gasesc mereu doar intrebari, altele si altele. Interogatii despre cum sa iti faci dragostea sa dureze o viata, despre cum trebuie imblanziti barbatii, lighioane superbe si salbatice, despre cat de buna sau rea e gelozia intr-o poveste de dragoste. Si, intre timp, invat tot mai bine sa gatesc si sa spal. Deretic in inima mea si in casa. Si imi sarut in somn barbatul frumos si iubit pana la cer si inapoi, si ma rog sa ne fie bine fara tertipuri, fara strategii. Doar iubind, si atat…
Acum am 42 de ani, sunt asistenta medicala, sunt casatorita de 23
de ani si am doi copii, unul de 22 ani si unul de 18 ani. Casnicia mea
n-a fost prea grozava.Au fost si bune si rele, am vrut si sa divortez
cu 17 ani in urma, dar m-am gandit ca familia e mai importanta decat
binele meu personal.Cauzele neintelegerilor au fost intotdeauna
alcoolul si gelozia, violenta verbala si chiar fizica uneori.Am trecut
peste foarte multe si am invatat sa traiesc cu ele, dar de dragoste nu
mai poate fi vorba intre noi de mult, din clipa in care m-a lovit.
Vreau sa mentionez un lucru. M-am casatorit la 19 ani si nu as putea
spune ca am facut-o din dragoste nici atunci, dar sotul meu a fost
singurul barbat cu care am avut relatii intime pana in decembrie 2008.
Chiar daca n-am fost fericita nu l-am inselat din simplul motiv ca nu
mi-am dorit complicatii in viata mea si asa destul de complicata. Ce
s-a intamplat acum? Am primit o scrisoare de la cel pe care cred, l-am
iubit toata viata mea. L-am cunoscut la 12 ani, el avand aceeasi varsta
si am fost prieteni 6 ani, chiar daca nu ne-am vazut prea des. Stiam
totul unul despre celalalt. Ne scriam totul. Atunci inca nu erau la
moda telefoanele. Cand am terminat liceul relatia noastra s-a terminat
de fapt fara nici un motiv, fara cearta sau altceva, pur si simplu pt
ca fiecare era mai ocupat cu noul loc de munca examane, sport.Cand m-am hotarat sa ma casatoresc l-am anuntat si am
fost surprinsa de faptul ca nu l-a afectat deloc, asa ca am facut-o. Au
venit
repede copii si problemele. Intamplator ne-am intalnit dupa
multi ani, in 1993. Amandoi aveam copii si intalnirea s-a rezumat doar
la povestiri din ceea ce s-a intamplat in viata noastra si l-a
imbratisari, nimic intim. De fapt nici in perioada de inceput n-a fost
o relatie fizica intre noi. Apoi am mai vb o perioada la telefon, insa
nici el, nici eu nu ne doream mai mult atunci. Dupa un timp i-am spus
sotului meu ca l-am intalnit si am vb. Am crezut ca o sa inteleaga, dar
n-a fost asa. fiind politist si stiindu-i numele, l-a gasit si a facut
circ, cu toate ca noi nu mai tineam deja legatura.N-am mai stiut nimic
de el pana anul trecut in noiembrie, cand am primit acea scrisoare.Nu
scria nimic doar imi spunea ca trebuie savb neaparat. Am stiut ca
trebuie sa fie ceva important. Intamplarea facea ca a doua zi sa merg
tocmai in orasul in care locuia. Ne-am intalnit un sfert de ora si am
vb in masina lui. Imi dadea o veste ingrozitoare. Sotia lui, pe care o
adora, suferea de cancer in ultimul stadiu. Fetita lui avea 16 ani.
Aveam impresia ca ma implora sa-i spun ca sotia lui nu va muri. M-am
uitat la documentele pe care le avea la el si totul era foarte clar.
N-am putut sa-l mint.Am plecat fara sa vb prea multe despre noi.Din
clipa in care l-am vazut mi-am dat seama ca dragostea pentru el nu-mi
trecuse deloc si era mai bine sa nu-l fi vazut niciodata. N-am putut sa
refuz promisiunea de a vb la telefon. Am vazut cata nevoie de sprijin
avea.Si asa usor,usor am ajuns sa vb in fiecare zi. Stiam din nou totul
unul despre celalalt si adulti fiind nu ne puteam explica de ce nu am
ramas impreuna atunci in tinerete.A fost foarte usor sa ne trezim
indragostiti nebubeste unul de celalalt, inca mai rau ca pe vremuri, cu
toata ca stiam ca relatia noastra nu are nici un viitor. In decembrie
ne-am intalnit din nou si tot pentru ca aveam drum acolo nu pentru ca
ne programasem intalnirea. Atunci am avut insa mai mult timp
la
dispozitie si inevitabilul s-a produs. Am facut dragoste in prima
pensiune care ne-a fost in drum.N-a mai contat nimic.Erau atatea
dorinte ascunse acumulate in 30 de ani, ca nici unul dintre noi n-a mai
putut gandi rational ca pana atunci.Suferinta sotiei lui si pierderea
ei in februarie acest an am trait-o impreuna.O perioada apoi nu ne-am
mai vazut.Aveam remuscari amandoi pentru ceea ce se intamplase.In afara
de aceasta el era terminat psihic. Nu mai dormea, nu mai manca, nu mai
voia nici sa traiasca. Imi spunea mereu ca daca se va termina relatia
dintre noi el sigur va muri, ca nu mai rezista la inca o pierdere.Intre
timp relatia mea cu sotul meu nu se schimbase, nu era nici mai rau nici
mai bine. Am simtit insa nevoia de ale spune copiilor ce s-a intamplat
in viata mea. Ei stiau situatia si m-au inteles, ba chiar mi-au spus ca
spera ca acum voi pune capat casniciei. Ne vedem rar si pe ascuns.
Fiecare din noi s-a saturat de aceasta situatie, insa
el nu vrea sa
divortez din cauza lui.Eu am cateva probleme de rezolvat si nu pot
pleca acum.Imi e foarte greu. Toata munca mea de o viata trebuie sa o
las aici. Din clipa in care a vazut ca se pune serios problema
divortului, sotul meu a inceput sa se poarte cu totul altfel. Nu mai
bea aproape deloc si incearca sa faca lucruri pecare nu le-a facut
niciodata. Problema este ca nu mai am incredere in el si nu mai simt
nimic pentru el. Pe de alta parte mi-e foarte greu sa traiesc o viata
dubla si nici nu vreau sa fac asta.Mai am insa o problema. Din clipa in
care am inceput sa vb de divort, iubitul meu aproape ca bate in
retragere si spune mereu ca nu stie daca poate sa-mi ofere ceea ce am
eu nevoie si nu se refera la partea materiala. Nu ma intelegeti gresit.
Se poarta la fel. Vorbim la fel de deschis si in fiecare zi. Imi spune
aceleasi lucruri frumoase, dar simt un fel de teama de a lua o decizie
cand se pune problema sa fim impreuna. Bineinteles ca nu
este vorba
de a ma muta in casa lui dupa divort in nici un caz si nici mai tarziu
daca va fi sa fim impreuna si el stie acest lucru. Fetita lui ma
iubeste si stie toata povestea. Sunt extrem de derutata si nu stiu ce
sa fac. Intr-o zi sunt hotarata sa plec si sa iau totul de la capat cu
el, iar in alta zi ma cuprinde teama ca nu va fi asa si voi ramane
singura in lumea mare.Nu-mi doresc nici sa-l presez si apoi sa regrete.
Intre timp el a mai avut o relatie cu o tanara de 22 ani, ceea ce s-a
intamplat la indemnul si cu stirea mea, pentru ca voiam sa uite de
suferinta si sa nu-l mai aud cum plange la telefon fara sa-l pot ajuta
si nici nu puteam sa-i promit ceva de ce nici eu nu eram sigura.Relatia
nu a intrerupt-o total, dar nici nu merge, insa acum fata nu prea mai
vrea sa renunte la el. Fiica lui nici nu vrea sa auda de aceasta
relatie.Mi-e in schimb mi-a povestit totul. Ajutati-ma! Ce sa fac? Sunt
disperata, si nu pot lua o decizie definitiva! Nici
nu ma pot opri, nici nu pot continua asa! Ma simt oribil si nu mai am nici lacrimi. Multumesc!
Am citit uluita povestea ta, Gaby! Te zbati intre doua lumi, intre doua vieti si, mai ales, intre doi barbati care nu stiu sa te iubeasca pe de-a-ntregul. Nu stiu sa iti dau sfaturi, dar stiu sa iti spun care ar fi, mai mult ca sigur, alegerea mea, daca as fi intr-o asemenea situatie. Eu as divorta. Eu stiu ce inseamna sa te irosesti traind langa un om care nu te mai iubeste si pe care nu il mai iubesti. Apoi, dupa ce te vei reechilibra incet-incet, vei sti sa vezi ce ai de facut, vei sti sa cantaresti corect. Nici barbatul pe care il cunosti de o viata nu pare a fi omul vietii tale- atunci cand iti intalnesti sufletul-pereche nu ai ezitari, nu iti poti face si alte relatii. E cumplit ce traiesti, amandoi barbatii astia te fac sa suferi si se folosesc de tine, mie asa mi se pare…
Am citit povestile voastre superbe de dragoste. Ma bucur sa aud ca mai sunt femei care iubesc sincer si simplu.Poate am sa va spun si eu povestea mea intr-o zi.
Draga Alice,
Iti multumesc nespus pentru toate articolele tale. Desi am o varsta frageda, 23 de ani, pot sa spun ca am suferit de multe ori din dragoste. Problema este ca nu ma invat minte, mereu, mereu acord aceeasi incredere si, mai grav de atat, ma daruiesc in totalitate, cam asa cum spui tu in articol, iar cei dragi din jurul meu (inclusiv parintii) imi tot spun, ei Bianca trebuie sa inveti sa fii mai vicleana, sa ii joci tu pe ei. Eu insa nu pot face acest lucru. Si gandesc ca daca cineva ma va iubi trebuie sa ma iubeasca fix asa cum sunt, sa impartasim acelasi mod de gandire. Acum ma sunt din nou in fata unui inceput, acesta pare a fi mai dificl ca oricare altul, o relatie la distanta, desi sunt nu am crezut in astfel de intalniri pe internet, ba mai mult mai si etichetam persoanele care se intalneau astfel drept “disperate”. Ei bine avem 3 saptamani de cand vorbim zi de zi,ne-am si vazut, asa in treacat, el este din Italia, Catania, insa a fost 2 zile prin Bucuresti. Si, incredibl, insa cred ca m-am indragostit, ciudat lucru. Ar putea fi si acesta un subiect “relatia la distanta”.
In final iti multumesc inca o data penrtu ca atunci cand ma aflu intr-o dilema ma gandesc la tine si prind curaj.
Cu multa afectiune,
Bianca
Alice, cat de frumos scrii!Sunt bucuroasa ca te-am descoperit! Eu am cinzeci de ani si dintotdeauna ,,iubesc si atat”. Spun asta pentru ca m-am nascut nedorita de nimeni si toata viata mea am cautat sa fiu placuta de toti cei din jurul meu, sa aduc bucurii celor care au pasit prin ,,ograda sufletului meu’’si sa iubesc tot ce e ,,frumos si atat”.Stiu ca suna ciudat,dar am invatat sa iubesc in tacere (oameni,animale ,flori,amurguri si rasarituri de soare,ploi linistite si furtuni,copaci si pietre ,ganduri curate, zambete inocente ale copiilor si cate altele).Am iubit si iubesc simplu .Iubirea nu tine decat atunci cand e simpla ,curata fara tertipuri si fandoseli! Sper sa-mi pot rasfata fiecare zi ,band cafeaua cu tine. Sa auzim nuami de bine!
“FERICE DE CEI SARACI CU DUHUL CACI A LOR E IMPARATIA
“sunt atat fericiti oamenii simplii…cu cat sti mai multe cu atat te complici mai mult…pacat unii dintre noi n-e irosim printre ecuatii si paranteze,cand defapt viata,iubirea,barbatul,femeia sunt Edenul
spune bine cineva:iubirea e intelepta!dar, din atata intelepciune uneori te indatorezi…este imposibil sa ma intelegeti insa,acum nu am starea necesara pt a oferii explicatii;sa ma scuzati va rog;pot doar sa spun ca toata viata am iubit iubirea iubirii de iubire,doar pe mine nu m-am iubit!(pe aceasta tema se pot face multe variatiuni sau,se poate scrie o carte;ceea se v-a intampla cat de curand,sper
)
Sper sa te bucuri de aceste sentimente cat mai mult, sa radiati… mi-e dor si mie de acesti fluturasi, de dorinta sa fac atatea lucruri bune/frumoase pentru sotul meu. Ce pacat ca am lasat timpul, rutina, greutatile sa ne umbreasca dragostea. Dar, invat si fiindca imi doresc o sa incerc sa fiu mai buna cu dragostea noastra.
,,Pana la cer si inapoi,, asa spune mereu sotul meu ca ma iubeste…Si eu l am iubit candva la fel…Acum il insel cu mintea si nu mai stiu cum si cat il iubesc.Il insel .Ce urat suna…Da ,iubesc pe altcineva ,in taina .Si el ma iubeste , dar la fel ca si mine si el este casatorit.Nu am curaj acum sa spun tot.Dar poate intr-o zi voi avea puterea de a spune tot.Mai intai tie Alice.Poate voi incepoe prin a-ti trimite toate mesajele de la el.Sa nu ma certi! Stiu ca nu e bine ce fac dar… mi-e foame de iubire!
Cum as putea sa te cert, Maia? Iubirea nu urmeaza legile din constitutie, inima bate dupa regulile ei. As vrea sa citesti povestea mea din Cele mai frumoase iubiri. E tot o poveste asemenea…
am sa ti spun putin din povestea mea… intr-o zi poate o voi spune incet incet toata.
Imi iubesc sotul! nespus! Dar e plecat.Ne iubim cu program o data la 4 luni cand vine acasa.Din toamna anului trecut am inceput sa simt din nou ca traiesc ca exist.Am redescoperit poezia ,frumosul…M-am redescoperit.Acum cateva saptamani pe internet-yahoo-am inceput sa vorbesc cu cineva ,un barbat de 34 ani,casatoritde origine siriana,are familia in Turcia adica sotia si fata si el lucreaza in tara la noi.
La inceput doar vorbeam despre copii,despre noi ,ce facem fiecare ,ce meserii avem.Apoi a inceput sa se uite atent la mine ,sa insiste sa zambesc ca sunt frumoasa cand zambesc,sa-mi spuna ca sunt inger,sa mi sarute copilul pe cale virtuala,sa ma inurajeze cand simtea ca mi-e greu.Am vrea sa ne vedem in realitate dar ne e teama.Spune de multe ori ca nu merita copiii nostri suferinta unui divort.Ca e sigur ca am vrea sa ne avem pe viata…Multe ,multe vorbe frumoase.Uneori mi-e teama sa-l cred.Stiu ca realitatea poate fi crunta,ca poate doar realitatea asta virtuala ne face sa ne simtim bine impreuna.Ma suna sa mi auda vocea.Spune ca e fericit cu mine vorbind,vazandu-ma.Am incercat sa nu ne mai vorbim.Nu am putut niciunul.A zis ca nu s a gandit ca e asa greu sa uite.Spune mereu ca are 2 printese,pe mine si fiica lui si un print pe baiatul meu.Minciuna, adevar…Imi spune ca ar vrea sa se trezeasca langa mine…Vorbim in limba engleza,dar ne intelegem.De multe ori cred ca daca am vorbi aceeasi limba ar fi si mai profund tot ce ni se intampla.Sau poate doar visez.Stiu ca nu ar trebui sa simt asta dar il vreau in viata mea dar in acelasi timp mi-e teama…
Alice , prima mea iubire , de la 18 ani ( acum am53)a ramas in “stand by ” timp de 33 ani ( ce cifra!plina de conotatii)… Adica exact atit cit i-a trebuit celeilalte IUBIRI, mature , implinite ,finalizate , indosariate , arhivate … sa cresca , sa se parguiasca ca apoi sa dispara…
A revenit cea dintii ca sa rodeasca si ea …dupa 33 de ani. Ce miracol acest TANGO …al revenirii sau al reinvierii
Doamne Alice, ce bine si frumos ai scris…
cred ca acolo unde exista minciuna si fandosire intr-o relatie, nu e dragoste. e orice altceva, dar nu dragoste.
intotdeauna m-am gandit ca relatia mea cu barbatul meu sa fie una sincera si fara ascunzisuri. si mi-a placut sa cred ca asa a fost. asta pana cand am aflat ca m-a inselat… si la fel m-am gandit daca nu cumva am gresit, daca n-am gresit ca am fost prea simpla, prea sincera, prea…eu.
dar nu pot fi altfel!!! sau daca ma prefac ca sunt altfel, ce rost mai are relatia si ce rost mai am eu?
si am fost tot eu, si m-am purtat tot ca mine, iar acum in fiecare noapte ne tinem in brate si suntem noi.
Sevilla, asa ar trebui sa fie, dar… Tu ai avut noroc. Si eu am avut noroc, pana la urma, dar am bajbait ceva…
Alice, pai nu ti-am scris mai sus ca vreau? Nu te-am strigat? Vreau sa cred ca tara nobletii mele e o tara a nobletii sufletesti, un exercitiu minunat pe care-ncerc sa-l invat si de pe blogurile tale si asa, in general, de la locurile frumoase din jurul meu, de la oamenii buni si calzi si sinceri pe care-i intalnesc. Dar am si sange de tiganca in vene, si odata asvarl tiara cat colo, imi fac doua codite, imi pun o fusta inflorata, un cort in spinare si plec pe campii..sau pe mal de mare. Sau la tine, la Ploiesti, daca ma chemi.
Alice, intotdeauna raman fara cuvinte citindu-ti randurile…Cat mi-as dori! Tot la Ploiesti era si “casa din vis” unde mi-am petrecut mare parte a copilariei; acum pastrez doar amintirea ei, nu mai exista!
Printre stropii de ploaie, va transmit gandurile mele bune!
Amore, cat de frumos ai scris tu despre bunicii tai dragi. Mi-au dat lacrimile de emotii. Si eu am simtit dintotdeauna ca bunicii mei sunt langa mine, ca ma ocrotesc si ma pazesc de toate relele, uneori ii aud si-i vad in vis, le simt prezenta si mangaierea lor calda. Atunci cand mi-e greu imi apar in vis sau in gand si ma povatuiesc, ma incurajeaza sa merg mai departe. Si eu cred in legatura eterna a mea cu bunicii plecati doar fizic de langa mine. Si de ceva timp ma intreb: oare sa fie doar o concidenta faptul ca locuiesc pe o strada care se numeste strada Strabuna?
Alice,astept sa ne povestesti cum ai petrecut aceasta zi minunata alaturi de oamenii tai dragi. Mi-a placut ideea cu cortul, cred ca intr-un week-end o sa te copiez. Ce poate fi mai frumos pe lume decat sa stai intr-un loc minunat, un loc drag sufletului tau, alaturi de oamenii pe care-i iubesti cel mai mult?
Ati deschis portile larg catre lumi ale intelesurilor grele, complicate… Viorica, eu nu cred ca iubirea e altceva decat dragostea, eu simt ca, intre un barbat si o femeie, ele nu pot fi decat impreuna, intr-un intreg al sufletului si al trupului. Ca dorim barbatul de langa noi, il admiram cu mintea, il invelim cu inima si ne e drag sa ii gatim mancare in care am presarat nu doar sare, ci dragoste, ci lumina, ci incredere… Dulceatza, am vazut filmul Amurg si mi-a placut la nebunie, dar cartea nu am putut s-o citesc, am incercat, insa traducerea mi s-a parut stangace, grabita, nefireasca, si asta m-a instrainat de carte. dar povestea este, cu adevarat captivanta… mai ales ca eu am o slabiciune marturisita pentru povestile cu vampiri, fiindca sunt, din start, dramatice, tulburatoare, romantice, curajoase… Dar cartea asta e un best-seller, a intors lumea pe dos, in sensul bun al cuvantului, e clar ca descrie o lume fascinanta. Cat despre dragostea ta, asa vrea sa aiba happy-end, ca si aceea din film… Asa as vrea sa fie toate. Asa ar trebui sa fie toate…
Catalina, a fost o seara magica petrecuta in cort, ne-au trezit cocosii si razele soarelui care au incins acoperisul adapostului nostru. Parca a fost cam tare salteaua, iar eu si Ilona nea-m cam vaicarit in zori, dar baietii, cel mic si cel mare, ne-au convins ca junghiul nostru din spate e doar o parere, si ca reluam experienta. Si noi am vrut sa ii credem si am fost de acord! Buna dimineata!
Amore, as vrea chiar sa te iau o data cu mine la Ploiesti, de fapt aici, la casa noastra de langa oras. Sa petrecem o seara povestind despre bunici. Oricum, mi-e dor sa ne intalnim, cu adevarat, mi-e dor, mi-e dor… S-o luam si pe Alyce, fiindca si ea se va muta curand langa noi. Cand vii, Lisa? Cat mai e? Sa organizam o expeditie cu multe corturi, si cu multi copii. Nu sunt in stare sa ma gandesc cu amanunte la asta- trebuie s-o chem pe Alina in ajutor, dar ma dezmeticesc eu…
Adina, si eu tanjesc sa cunosc oameni adevarati, ii vanez cu greu dintre cei care se prefac, doar, a fi oameni. Si sper ca vorba lui Scarlett iti va purta noroc, iti va aduce un maine cu iubire mare.
Liliana, ma onoreaza venirea ta, cuvintele tale, admiratia ta. Vino intre noi, sa fim impreuna zeite. Sa fim prietene.
Cristina Bizu, te invidiez ca te poti intalni cu Pisica scumpa si placinta ei care ne-a facut pofta tuturor. Sa radeti impreuna, va rog, sa se auda clichetul pana la noi! Va imbratisez, cu dragoste fara margini, pe amandoua, brasovence frumoase!
Lady Cappuccino, tu, chiar daca esti o lady, ai accepta sa dormi cu noi in cort? Sau la tine, in tara nobletii, nu te-ai putea gandi la una ca asta? Ce zici?
Da:((, de vreo doua luni…
Iti multumesc mult-te pup mult!!
Cu drag, Amore. Iar ai probleme cu accesarea blogului??? Te pup.
Multumesc, Alyce draga, pentru imbratisarea ta calda; ti-o intorc inmiit:)!
Profit de ea:) , rugandu-te sa adaugi pe blog gandurile si amintirile mele despre copilarie…
Vine o varsta, la care toate amintirile dragi din copilarie iti navalsec in minte, ca un suvoi nebanuit… Amintiri pe care le credeai de mult plecate, pierdute in negura timpului, in valtoarea vietii..Si ca un paradox, atunci iti doreai sa devii cat mai repede mare, acum ti-ai dori sa redevii pruncul rasfatat si nestiutor, ocrotit cu dragoste impotriva zmeilor cei rai, a balaurilor din dulap, de catre zambetul cald al mamei, de catre mangaierea mainile noduroase de atata munca ale bunicilor,matusilor sau unchilor…Mi se parea ca rostul lor unic pe lume este acela de a ma rasfata,de a-mi aduce bucurie. Inchid ochii pentru o secunda si ma afund in mintea copilului ce eram cu mult timp in urma…Strazi patriarhale, liniste desavarsita,mireasma florilor de tei…Si voi, bunii mei, care acum ma ocrotiti de Sus, alintandu-mi dureri reale sau imaginare…Voi, care ma priveati ca pe un soare, care tresareati la orice mica dorinta a mea, spre a o indeplini cat mai repede…Cei cu care visam ce voi fi “cand voi fi mare”, voi care impodobeati bradul doar pentru mine si ii spuneati Mosului ce imi doresc…Iar mie mi se parea un miracol ca Mosul stie mereu ce-mi doresc, ba chiar venea mai incarcat decat puteam spera…Voi, care-mi strecurati mereu, la fiecare plecare de la voi,o bancnota de 50 de lei, sa am si eu, de-o prajitura acasa, la Bucuresti…Viata mi se parea asa de simpla, asa de curata, pentru ca voi stiati sa-mi oferiti tot ceea ce era mai bun, pentru ca ati respirat prin mine…Iar acum, mi se face uneori un dor cumplit de voi, de vremurile acelea dragi…Voi nu mai sunteti, decat in sufletul meu.Si in ruga mea catre Dumnezeu, de a va ierta pacatele( de care eu nu am cunostinta) , de a va odihni in pace.Si in pozele decolorate de vreme, unde erati tineri si frumosi, asa cum sunt eu acum .Stiu ca ma vedeti, stiu ca sunteti mandri de mine, ca imi iubiti copiii, familia si ne ocrotiti…uneori va invoc si va simt respiratia calda…Si imi doresc sa va strang la piept, asa cum ati facut si voi de mii de ori…Durerea mea surda si neputincioasa nu poate disparea.Mi-e dor de voi, dar stiu , simt ca ne vom revedea….sau macar ne vom atinge, chiar si intr-un mod abisal….Pentru ca voi mi-ati marcat copilaria, voi mi-ati spus povesti atunci cand parintii mei erau ocupati.Pentru toate astea, va multumesc si privesc ades spre stele, cautandu-va, asteptand semne de la voi, alaturi de un zambet.Ca acelea pe care mi le daruiati pe vremuri…
superb,draga mea,mi-am inceput o duminica frumoasa,o cafea buna,o traire pe masura a copilariei mele .Si asta datorita tie ,datorita preaplinului tau sufletescc.Iti multumesc ,eu o nou venita printre voi!DIANA
Buna seara, fete frumoase. Mi-e dor si mie de cort si de mare si de vacanta. Si de imbratisarea ta Cristina Bizu mi-e dor. Pisica iubita vreau si eu placinta de la tine. Alice a mea cea nespus de draga, o seara frumoasa iti doresc, alaturi de Vicror si Ilona, la bunici.
Va imbratisez tare, de Buna seara! Amore, pe tine te imbratisez special in seara asta!
cristina, daca stiam, iti aduceam chiar eu, te sunam si veneam la tine.
hai sa facem altfel: iti fac eu una noua, pentru tine, zilele urmatoare, si vii pe la mine, la o cafea… acum mi-a ramas doar cateva bucatele prapadite…
te superi? e bine asa? (nu-mi spune sa nu iti fac, pentru ca vreau si o fac cu tot dragul, numai ca nu stiu daca gasesc urda maine)
Buna seara, suflete frumoase!
Revin dupa doua zile petrecute in curtea copilariei mele, plina de cirese si flori! Ce bine ca existati…
Tema aceasta ma rascoleste prea tare, pentru a putea incerca sa dau un raspuns. La ceasul in care imi moare o iubire si din cenusa incearca sa se ridice o alta noua, mi-e greu sa ma gandesc la ce vor de la noi acei lorzi, domni, iubiti, zburatori, oameni (din pacate, tot mai rara ultima categorie) ale caror drumuri se intersecteaza cu ale noastre. Dar o sa zic ca Scarlet: “la asta o sa ma gandesc maine!”.
Pisica eu chiar vin la tine sa-mi dai placinta. Pot?
Pisicuza, ai scris cu cateva secunde inaintea mea:D Credeam ca m-am intors prima; scriseseram in acelasi timp:)
Vreau si eu putina placinta….
Buna seara,fete frumoase cu suflete alese!
Vreau si eu cu tine la Ploiesti, Alice!:)
Toata lumea este la plimbare, eu m-am intors prima:)
Mi-e dor de mare…atat de dor!
va aduc pe seara felii de placinta si ganduri bune, felii de sufelt si maini intinse…cu dorinta ca voi sa fi avut o zi frumoasa, luminata.
oare ce s-ar fii inimplat daca Julieta si Romeo nu ar fii murit?ar fii fost mai fericiti?Cred ca e simplu sa fii fericit daca iti doresti asta si daca avem linga noi persoana pe care o dorim.UN CARUSEL al dorintelor ne prinde mereu cu toata puterea lui.ne dorim ce nu putem avea ,sau sintem orbi.fericirea putind fii atat de aproape de noi.nu cuceresti un barbat cu arta gatitului si a gospodinei perfecte.astea sunt lucruri care el,barbatul le pretinde la orice femeie ca un fel de rasplata pentru faptul ca a ales-o pe ea.ar trebui sa fim mai independente desi asta sperie un pic ,si sa-i aratam ca nu putem fii manipulate asa de usor,ca vrem mai mult si sa accepte faptul ca de e impreuna cu Ea,este pentru ca simte ceva mai mult pentru ea.
noi adoram sa fim iubite.de cele maimulte ori confundam dragostea cu iubirea.iubirea o cautam mereu indiferent de varsta si poate nu o aflam niciodata.dorinte,vise.vrem de multe ori ce nu putem avea si oarbe stricam viata tuturor din jurul nostru.dragostea o avem cind vrem.ne atrage ca un magnet.dar nu putem fii stapine decit atunci cind sintem sigure ca avem “ceva mai mult”.riuri de cerneala au scris nenumarate povesti:tradari,inimi sfarimate,gesturi fatale.Si toate acestea pentru ca nu facem distinctia intre atrctia carnala(care trece mai repede decit ne-o dorim)iubirea care o cautam de cind ne nastem si dragostea de care sintem indragostiti cu totii.
buna dimineata in ziua de rusalii, ziua in care a luat fiinta prima comunitate crestina, asa cum facem si noi aici. Neata Alyce, Amore-Iulia, Oana, Lady Cappuccino, pisica, Catalina, Cristina, Alice. Sa aveti o duminica frumoasa si plina de dragoste!
Alice, ce dor imi e de cort! Vreau si eu! La tara, la munte, la mare, dar mai ales la mare, la 2 Mai, la Micul Golf… Eu am baut deja cafeaua, a fost o cafea rapida!
buna dimineata in zi sfanta, ziua de Rusalii, cand Sfantul Duh s-a pogorat asupra Ucenicilor Mantuitorului. aduc mai pe seara, langa cestile de cafea, placinta cu urda si marar ce nu lipseste niciodata de pe masa noastra in aceasta zi. aduc ruga spre Cer sa va ocroteasca, sa va lumineze…
Pisica, ai dreptate, e zi de mare sarbatoare, sa ne impodobim sufletele! Abia astept o felie din placinta ta. Doamne, ajuta! Sa ne fie masa si inima imbelsugata.
Cristina, cuvintele mele vorbesc despre sufletul tau si gandurile tale reflecta bataile inimii mele. De aceea ne-am si intalnit.
Catalina, iti multumesc ca imi esti alaturi, la bine si la rau, in marile incercari si in fericirile senine, lesne de dus. Multumesc!
Buna dimineata, preafrumoasa Alice, buna dimineata fete dragi! Vin si eu alaturi de voi sa-mi beau cafeaua cea dulce si aromata.
Alice, sunt fericita din tot sufletul ca ti-e bine. Meriti mult, multa fericire si infinita iubire. Vin cu bratele deschise catre tine, catre voi, sa sarbatorim impreuna, sa petrecem in cinstea iubirii multasteptata.
Alice, inger de floare, din nou cuvintele tale sunt reflexia gandurilor mele.
Buna dimineata!
Alyce micuta mea, si toate dragele sufletului meu, va imbratisez cu dor si dragoste.
Si eu va spun “Buna dimineata!” si va urez sa va bucurati din plin de ziua care incepe. Si noi ne pregatim de plecare, spre casuta de langa Bucuresti.
Sa aveti o zi minunata!
Buna dimineata, Alyce, Amore-Iulia, Oana, Lady Cappuccino! Si noi plecam mai pe seara la bunici, in casa noastra de langa Ploiesti, unde am stabilit ca vom dormi in cort, ce grozav! Parca ma intorc in copilarie… Dar mai intai ne bem cafeluta… Va imbratisez, cu drag, sa aveti zi cu suflet insorit si cu aer racoros in jur!
Buna dimineata, azi voi bea cafeaua cu lapte in familie, cu parintii si bunica mea. Fug catre masina, imi place sa conduc duminica, e traficul mai relaxat in Bucuresti. VA trimit un sarut racoros, de dimineata, desi se anunta o zi torida.
Buna dimineata, Alice. Buna dimineata, fetelor bautoare de cafea buna. De sub cerul unei dimineti fermecate, dintr-o zi sfanta, dintr-o zi a dragostei, va doresc o duminica linistita si senina. Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata.
Ce poezie frumoasa, Oana, ce versuri fara seaman stie sa scrie Adrian Paunescu! Tare iti multumesc! Catalina, aduci, de fiecare data, lumina si speranta, mi-ai fost dintotdeauna exemplu. “Cu tine viata mea se lumineaza”… Si mi-e drag sa iti impartasesc fericirea mea, pentu ca tu mi-ai fost alaturi mai ales la rau, deci sunt bucuroasa sa te chem cand imi e bine, sa sarbatorim. Pentru ca am de facut o mare sarbatoare, si am vesti demne de petreceri pe cinste!
Va imbratisez si eu, Lisa mic, la miez de zi cu soare, din miezul inimii mele. Va sarut, Roberrta, Ramona, Iulia, Nina, Oana, Pisica, Amore… si toate celelalte 386 care au citit pana acum, dar nu ne-au scris:)
Adrian Paunescu:
Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
lisa mic eu nu cred ca ei iubesc altfel. se tem si ei de mama focului. doar ca n-o spun. si-s invatati ca ei sunt cuceritorii si luptatorii… si nu sunt pentru ei lacrimile.
crede-ma ca am vazut si teama in ochii lui… in fond alegerea ne apartine.
Imi cer scuze pentru literele mancate. Alice, te imbratisez tare tare. Pisica, Amore, Roberrta…fetelor toate, o zi frumoasa va doresc.
Eu nu stiu sa imi ascund iubirea, nu pot sa infranez rostirea “te iubescului” atunci cand il simt. Nu am invatat sa folosesc strategi pentru a-l face pe cel de langa mine gelos, sau sa simta pericolul de a ma pierde. Cand sunt indragostita iubesc cu toata fiinta mea, cu daruire totala, cu lacrimi de dor, fara sa stiu sa fac din dragoste un joc care sa il faca sa simta nesiguranta, care sa il tina pe cel iubit langa mine. Poate ca e gresit, poate ca barbatilor le place nesiguranta, poate ca ei iubesc altcumva decat noi. Cu siguranta iubesc altcumva. Dar, am incetat sa ma intreb ce asteapta ei, ce gandesc ei, pentru ca mi-a luat mult timp din viata toate aceste intrebari, ale caror raspunsuri nu le-am gasit inca.
exista in arhivele comunicarii non-verbale o vorba: “o femeie te iarta daca incerci, dar nu te va ierta niciodata daca ratezi ocazia”. nu eu am inventat-o, doar o spun… femeile sunt mult mai abile in a ghici limbajul non-verbal si para-verbal. este acea intuitie feminina, acel dar al maternitatii…
dar cum ne amintea si catalina, vorbele lui Octavia Paler, daca traiesti mereu la panda, cu gardienii alaturi, chiar nu merita.
eu cred in iubirea care evolueaza, asa cum evolueaza si oamenii… uneori, cand apele au vad bun si lin, e de-ajuns sa iubesti si atat. dar cand trebuie sa lupti,uneori impotriva curentului, eu cred ca un moment de reflexie se impune. merita sa lupti? cum iti dai seama ca merita? cand devine iubirea otrava care distruge o relatie?
Barbatii vor sa cucereasc de aceea o femeie atenta la amanunte este periculos de atragatoare! Incepand de la haine, machiaj, vorbe si chiar comunicare non-verbala. Daca pot fi toate un element pe care acest barbat sa le cucereasca cred ca avem numai de castigat.
Nu zic sa fim scorpii si sa facem din orice discutie un obstacol,sau sa jucam jocul inaccesibilitatii cum spune Roberrta, ci mai degraba sa ne lasam descoperite treptat. Sa nu poata ghici imediat cine suntem si ce valoare avem ci sa ne descopere treptat, ca pe o carte pe care cu cat o rasfoiesti mai mult cu atat ti se pare mai interesanta, dar al carei sfarsit nu il stii si nici nu il poti ghici.
Asa ca Alice, raspunsul la intrebarea ta este ca trebuie sa lasam o particica de suflet care merita sa fie vanata si ei sa stie ca il pot avea pe tot, dar nu din prima, poate nici din a doua daca nu se straduie suficient :).
vin si eu la cafea, daca mai este. nu m-am trezit tarziu ci devreme si cu spor…
ce vor barbatii de la noi? eu cred ca o perdea de mister, jocuri, taceri care spun mai mult, faptul ca le poti scapa oricand printre degete…
ador sa fiu intrebata la ce ma gandesc si sa raspund cu un zambet.
ador sa tac.sa tac iubirea. sa n-o spun ci s-o desenez in gesturi.
incerc sa fiu in iubire eu insami si sa nu am asteptari, sa imi duc existenta liber, independent… cu acel “te iubesc si atat” fara sa imi schimb cu nimic tabieturile, prietenii, viata…
incerc sa-mi duc iubirea frumoasa, daruind tot, neconditionat, cu gandul ca daca vrea sa ma gaseasca… sa ma caute…
si vin vacantele dragi, atat de repezi in an, cand ne tinem de mana si privim lumea… atunci se naste o complicitate tacuta de amintiri, o retea de iubire intre mainile noastre prinse, intre gesturile noastre marunte, incat peste an nici nu mai trebuie sa ne cautam.
Te iubesc pentru ca ma iubesti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc: aici incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cantecul iubirii.
Cineva , intr-un moment de tristete(a mea , cu sau fara motiv) imi spunea ca
imaginea iubirii nu are nevoie nici de dovezi, nici de cuvinte, nici de cadouri. Iubirea nu este egoista. Nu este exclusivista. Iubirea e inteleapta.
Avea dreptate . Iubirea simpla e cea care dainuie , peste timp .
La mine in casa si in suflet e sarbatoare, este ziua de nastere a sotului meu .
Nu am strategii, nu am tertipuri.Ar fi obositor. Nu pot juca un rol, nu vreau sa par altfel decat sunt. Nu am veleitati de gospodina; probabil nu voi avea vreodata.Dar sunt naturala, sunt simpla.Si el ma iubeste asa- fara fard- la propriu si la figurat.
Alice, te admir pentru generozitatea si puritatea cu care iti traiesti iubirea! Fiecare femeie isi arata in mod diferit iubirea,asa cum fiecare barbat reactioneaza altfel. Important este ca fiecare sa gasim “sufletul- pereche”, sa intruneasca toate calitatile pe care le-am cautat in barbatii/femeile din trecut.
Eu mizez pe comunicare; in fiecare seara discutam, eu in bratele lui, cu nelipsita tigara. Zambetul meu implinit tine loc de orice dovada de iubire.
Evident, mai sunt si zile “agitate”, in care suntem stresati sau preocupati; dar nici atunci nu uitam sa vorbim, nu lasam tacerea sa isi faca loc in viata noastra.
Am actionat intotdeauna instinctiv; chiar daca imi planuisem mental tot soiul de strategii sofisticate…Poate am avut si sansa de a ma indragosti de un rac care nu poate trai fara tandrete, dar care stie sa prepare mai bine decat as face eu mancaruri sofisticate:).
Mi-e de ajuns sa imi spuna ca sunt frumoasa, ca anii au trecut fara a-mi lasa urme pe chip sau trup- desi am doi copii mari:). Eu stiu ca nu este chiar asa, dar nu ii spun:).Ma simt frumoasa pentru ca sunt iubita. Simplu, profund si definitiv.
Buna dimineata ,
Eu cred ca intr-o dragoste simpla totul trebuie sa vina de la sine. Nu exista retete de iubire, si nici sabloane de iubire. Asa cum ai spus tu, draga mea Alice, “doar iubind, si atat…”
In iubirea simpla cuvantul EU trebuie inlocuit cu NOI.
Preainteleptul nostru domn - Octavian Paler spunea cam asa: ” o iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic”.
Intr-adevar femeile par a fi de pe alta planeta… in special zeitele noastre dragi, se stiu ele…
Scumpa mea Lady, in fiecare suflet de femeie dainuie, mai spus sau mai ascuns, dorinta ca cel de langa noi sa fie din…zodia Lord.Se tot spune, cu doze mari de ironie, ca femeia viseaza un Fat-Frumos, dar noi stim ca in realitate l-a ucis Zmeul si nu e ca in poveste. Si totusi, sper nebuneste ca a lasat undeva urmasi sau urme in barbati..
Roberrta, multumesc ca ti-ai lasat inima deschisa, sa ma auzi. Ma minunez cat semanam, noi intre noi, suntem asemenea Ramonei, asemenea nobilei Lady, suntem zeite, si cu asta basta. Dar tare as vrea sa vina altcineva sa ne contrazica, sa ne invete, sa ne arate si alte drumuri, poate nu mai bune, dar mai scurte, ca prea alergam mult, nu-i asa? Un tertip mic, un sfat mare…
Alice, minunat subiect. De-atatea ori m-a gandit la mine ca un suflet cautand si respirand nimic decat dragoste.
Mi-am jucat toate cartile pe dragostea simpla, nefandosita, neprefacuta…si am am pierdut. Nu am stiut sa mint, si cred ca asta e adevarata dragoste.
Poate am gresit cand i-am spus cat de mult il iubesc, poate s-a speriat de asta…poate ca am gresit cand i-am daruit cartofii mei frantuzesti cu toata dragostea, cand i-am uscat parul cu toata tandretea, cand i-am acoperit fata de sarutari sau cand i-am vegheat somnul.
Si voi plange de atatea ori cand el nu va avea ochii sau curajul sa recunoasca iubirea adevarata, dar asta e drumul pe care aleg sa merg.
Indiferent cat de ranita voi iesi din razboi.
Da, Roberrta, exact, LORZI! Ma uitam la poza care ilustreaza articolul lui Alice si-mi piere orice libidou cand vad expresia lui tampitica, de adolescent intarziat, cand ea ii da in gura cu lingurita, ca la bebe. Eu vreau un Rhett, un barbat dintr-o bucata, demn si puternic, dar si tandru, si subtil..visez la cai verzi pe pereti?
Alice, eu cred ca gesturile de iubire exista in noi si curg firesc catre ei, atunci cand minunea indragostelii ne invaluie din nou, minune ce declanseaza gesturi superbe, de care poate nici nu ne credeam capabile pe cand umblam neindragostite prin lume.Am tot auzit, de la oameni priceputi in arta amorului, de tertipurile ce trebuiesc musai aplicate, de la a darui f putin, extrem de putin, ca sa-si doreasca si mai mult, pana la retrageri strategice care sa-l faca sa lupte si sa indrazneasca, pana la afisarea unei raceli si a unei inaccesibilitati care, spune-se, ar fi cea mai atragatoare. Dar eu n-am stiut, la randu-mi sa le aplic si cred ca nici n-am dorit sa joc, precum marii trisori, micii trisori, castigatori in jocurile dragostei.
De cate ori mi s-a intamplat minunea indragostelii am fost doar eu, naturala si simpla, cu o multime de gesturi splendide si de surprize ce ma uimeau pana si pe mine, cu un suvoi de cuvinte, nu directe, ci subtile si calde, dar venite dintr-un singur loc: inima mea…
Lady draga, exact la ce ai scris tu ma gandeam si eu, deunazi, si-mi explicam asta prin faptul ca noi, femininele, am fi mai putine pe Pamant decat ei, doritii nostri. Dar tot mi se pare nedreapta inversarea aceasta, in timp, a rolurior. Si tot suspin nostalgic dupa vremurile evantaielor ascunzatoare de suspine si priviri si dupa ingenuncherile lor, ale Lorzilor…
Alice, eu cred ca o femeie indragostita devine automat, chiar fara sa-si dea seama, abila in a-si ademeni dragostea, indiferent ce metode foloseste. Iubirea iti pune in brate “armele” si motivatia, avantul acela care te face sa poti darama muntii pentru a ajunge la inima omului iubit. Daca joci rolul gheisei sau al printesei aparent intangibile, ca sa-l starnesti, tine de temperament, de felul fiecareia de a fi, in iubire. Conteaza, cred, ce ramane, dupa acest joc al ademenirii, dupa zilele, lunile nebune in care te straduiesti sa ti-l apropii pe cel care iti va fi aer si camin.
Dar revenind la ce vor barbatii de la noi, indraznesc sa intreb, dar noi ce vrem de la ei? De ce in ultimul timp nu se mai pune asa problema? Ne tot strofocam sa-i cucerim, sa le fim pe plac, sa le gatim, ne cautam cele mai potrivite cuvinte, le daruim cele mai dragi clipe, cele mai aducatoare de placeri pozitii in amor. Pe vremuri era altfel, din cate stiu. EI erau cuceritorii, ei faceau primul pas, ei faceau nopti albe bantuiti de dorinta de a ne fi aproape, de a ne face reginele caselor si sufletului lor. Mie mi-e dor de acele vremuri, desi nu le-am trait, mi-e dor sa mi se faca curte, nu sa-mi bat eu capul cum sa cuceresc vreun mascul prea ocupat, prea asaltat de altele, prea comod, prea indiferent. El sa-mi cucereasca dragostea, iar eu sa-i promit ca voi fi a lui pentru totdeauna.