Iubirea, intre iluzie si realitate
Ar trebui considerate povesti de dragoste numai cele impartasite, in care un El iubea o Ea si Ea raspundea pe masura? Dar cand o Ea iubea un El si El habar n-avea?…
Ne proiectam idealurile iubirii dupa modelul cel mai simplu, cel mai aproape de inaltul cerului, de piscul fericirii. Visam, cu suflet fraged, la povesti de dragoste in care ne daruim sufletul si ni se raspunde cu masura inmiita. Citind cartile cele mai frumoase ale lumii, crestem cu speranta ca destinele inimii ne vor fi simple. Ca vom intalni din prima iubirea care sa ne tina o viata si o eternitate. Dar, uneori, ne pomenim ca ne traim vietile mai mult in vis.
Ce e iluzie si ce e realitate intr-o poveste de dragoste? Nu-i asa ca sunt adevarate, profunde, si iubirile noastre adolescentine in care il visam pe actorul din filmul preferat, pe cantaretul refrenului acela care ne-a schimbat ritmul batailor inimii, pe scriitorul care a asezat pe hartiile nemuririi cea mai frumoasa nuvela pe care am citit-o vreodata?
Avem idoli si iubiri de taina. Stam cu ochii pironiti pe ecran cand apare Brad Pitt sau ni se inmoaie genunchii cand trece pe langa noi zeul tanar de la marketing, care si-a baut cafeaua cu noi acum doua luni. Suntem indragostite cu frisoane si reverii de taina de directorul companiei, pe care il vedem o data la doua luni cate trei ore, dar si o zi si o noapte in team-building-uri, chiar daca stim sigur ca niciodata, dar niciodata, nu ne va fi partener de puls si speranta.
Eu cred ca exista mari iubiri, chiar daca ne fac sa ne tresalte inima pe furis. Chiar daca nu au sorti de izbanda si niciun viitor. Si, totusi, uneori ma intreb si eu, iubirea lui Scarlett O’Hara pentru Ashley a existat, n-a existat?…
Cind iubesti nu vezi ca prietenul tau se plimba cu alta, la mine asta s-a intimplat nu demult il urask no sa-l iert nu m-am asteptat de la el asa ceva!nu faceti iluzii in privinta dragostei pentru ca realitatea este alta!
Silvia, exista si barbati buni si de onoare, nu toti sunt la fel! Trebuie sa iti gasesti tu partenerul potrivit, omul cel bun pentru tine!
Buna Ziua/ Seara tuturor….
Cu toate ca citesc, si sunt alaturi de voi de mult, m am gandit sa v a impartasesc un gand….
Oare este iluzie sau realitate aceasta…“IUBIRE” … … NU mai cred ca exista mari iubiri, care ne fac sa ne “bubuie” inima pe furis. Chiar daca este implinita , impartasita sau cu …nici un viitor… Si, totusi, ma intreb si eu: . . . Exista dragostea??? Sau este doar o iluzie, cu care traim in fiecare zi…… si speram sa o intalnim in final… EA…… ….”IUBIREA”…. Am sperat ca o voi gasi dar se pare ca m am inselat, nici “INCREDEREA IN PERSOANA DE LANGA”…….nu am gasit o ………m a intreb oare unde sunt…….le voi intalni vreodata, in viata asta, sau poate in “cealalta” …….
da vreau sa scriu
pentru NICHITA STANESCU iubirea e o LEOAICA TANARA,nu credeti ca are dreptate?EU O SIMT CU SUFLETUL SI FIINTA …
Iubirea este aceeasi ..doar oamenii sunt diferiti…noi le oferim iubirea in felul nostru dar depinde ei sub ce forma o iau…poate noi incercam sa le aratam romantism pentru ca mai si visam …iar cate o data rasplata nu e pe aceeasi masura si ramanem cu o rana in piept care poate..ca o acoperim cu o alta iubire ..
Eu cred ca intotdeauna prima iubire chiar daca nu ramanem alaturi de ea este cea mai intensa si ramane intotdeauna intr-un loc special in suflet si chiar peste ani cand ne intalnim cu ea incaca ne mai trec fiori si rosim in fata ca la inceput chiar daca avem copii care au aceeasi varsta ca noi la prima iubire..
toate cele bune si multa iubire
e a atat de frumos sa iubesti…si sa fii iubita.Cine nu isi doreste asta?dimineata sa te scoli alaturi de omul drag,bei cafeaua cu el sa-i privesti chipul drag iar la sfarsitul zilei cind vine acasa obosit sa isi faca timp si pentru tine,chiar daca cei mici ii sar in brate,chiar daca mama lui este nemultumita ca tu nu ai facut ceva sau pur si simplu ai ignorat-o,chiar daca gindul tau rataceste aiurea ….sa-i auzi glasul cind te cheama si sa simti cum te infioara numai o simpla atingere……..poate pentru perfectionisti iubirea poate dura trei ani,distrugind urmatorii ani in cautari,in visuri absurde despre iubirea perfecta,relatia perfecta,devenind absurzi,puerili aproape isterici in cautari…in discutii anoste fara sfarsit la sfarsitul carora isi insfaca cite o prada usoara dornica sa iubeasca de dragul iubirii.
Alice,foarte mult ma bucur ca te-am gasit aici,enorm sunt de multumita ca ai un spatiu al tau,imi place cum scrii…si te rog ia-o ca pe cel mai mare compliment,scrierile tale imi ung sufletul si inima aidoma operelor lui Ionel Teodoreanu…atata dulceata in cuvinte,atata armonie intre ele,incat clipele petrecute cu aceste randuri devin parca plutitoare…ca o evadare din spatiul cotidian,ceva mirific,ca o oaza in inima desertului…In dincolo de bine,dincoace de rau,mi-ai placut enorm…m-am regasit in povestile tale,in trairile si emotiile sugerate de acele ganduri; te rog sa ma crezi,sunt studenta in anul 2 si finalul cartii m-a surprins inainte de primul examen din sesiune,si nu puteam renunta la carte ca sa trec la invatat;acest lucru mi s-a intamplat doar la operele lui Teodoreanu,Balzac,Dumas,Camus,si am citit ceva pana acum…Nu pot decat sa imi tresalte inima de incantare ca traiesc in perioada scrierilor tale…
imi place postarea asta…
…
eu cred ca ai dreptate pt ca stiu cum e….m-am simtit asa ….
……
[daca citesti asta ai sa intelegi ce zic ]
Numai citisem de mult o carte buna, de 2 zile auzeam acelas cuvant: “Amurg”, la inceput n-am inteles, stiam doar ca e o carte si atat.In ziua urmatoare pe banca unei colege zarisem o carte.Am intrebat doar din curiozitate :” ce citesti?”,iar ea imi raspunse “Amurg”….
Am cercetat putin cartea, apoi am citit aleatoriu fragmente, capitole … era ciudat, nu ma mai simtisem de mult asa, parca filele alea aveau magnet care atrageau cu toata forta atat curiozitatea cat si interesul meu.Eram clar absorbita de o carte de care pana mai ieri nu stiam nimic.A trebuit sa ma despart de poveste dupa o ora … nu mi se parea corect, just!!!Vroiam din rasputeri sa citesc … asa ca am facut tot posibilul sa fac rost de ea.Dorinta mi s-a indeplinit mai repede decat crdeam … :)Pe 2 martie primisem cartea, ma simteam bine, dorinta mea era acum o realitate: aveam cartea si savuram fiecare moment, fiecare fila, fiecare cuvant sau silaba asa cum un copil savureaza o inghetata.Nu mi-a luat mai mult de 3 zile sa o citesc si parca sentimentele erau contradictorii, eram trista ca se va termina dar eram fericita ca mai petreceam un alt moment in poveste.Ma simteam ciudat.Nu credeam ca ma va mai face o carte, si in principiu, un roman de dragoste sa fiu nerabdatoare sa-l citesc…Numai puteam citii cat de frumoasa e iubirea cand realitatea era alta, asa ca am ajuns la concluzia ca iubirea nu e decat in filele povestii, ca in realitate nu exista nimic frumos in sentimentul asta.Ca e doar un balon de sapun frumos cand zboara usor si ramane doar un gust amar cand se sparge… un gust prea amar… poate ca din cauza asta nu sunt atat de dorinica sa retraiesc momentele astea …
Cu tot acest gust amar acum eram in fata unui roman tocmai de dragoste pe care eram nerabdatoare sa-l citesc.Dupa un indelung timp in care numai cuvantul “iubire” imi zbarlea pielea pe mine la auzul lui rememorand numai clipele urate acum eram imuna :).Citeam despre iubire si traiam un sentiment ciudat, eram deja in poveste si sentimentul era placut … Apoi am revenit cu picioarele pe pamant recunoscand adevaruri ce nu trebuiau a fi rostite niciodata!
N-am stiut ca poate fi periculos sa iti spui gandurile cu voce tare sau in soapta … insa acest lucru a dus la anumite complicatii in viata mea.Incepusem sa recunosc ca el imi era mai mult decat un prieten, ca inima mea batea nebuneste si ca vorbeam mai mult decat ar fi trebuit.Incepusem sa vorbesc cu el, sa ii dau de inteles ca ….
Apoi am revenit din nou in carte, eram la al 2 lea volum pe care il primisem destul de repede dupa primul … Lucrurile se complicau atat in carte cat si in viata mea: in carte pt ca el se despartea de ea desi o iubea, iar in viata mea pt ca eu eram deja pe marginea unei prapastii nestiind daca sa ma arunc spre necunoscut sau nu…
Era ciudat, eram confuza, trista singura si totusi inka mai speram …Apoi cartea s-a terminat brusc, iar eu am ramas in aer…Asa s-a intamplat la scurt timp dupa ce am terminat cartea si cu viata mea.Era pt prima oara cand nu ma mai ascundeam, cand recunosteam ceea ce simt fara sa ma eschivez, imi dadusem jos masca de fata dura nestiind ca asta m-a va costa.Faptul ca trebuia sa ajung la doctor si suspiciunea ca lucrurile nu sunt prea roz cu sanatatea mea m-a facut sa fiu mult prea vulnerabila … ma simteam bine in prezenta lui, atunci cand citeam ceea ce imi scria, simteam ca il cunosc desi nu era asa.Era prima oara dupa mult timp cand ma simteam protejata, iubita si mai ales ma simteam bine desi stiam ca prea multe vise vor dauna si ca el va ramane mereu in spatele unui monitor insa imi propusesem ,desi nu am reusit,sa “repar” lucrurile, sentimentele mele sa se potoleasca iar eu sa nu mai visez la “cai verzi pe pereti”.
Am facut prostia sa ii spun … si … l-am pierdut, pierdusem singura persoana apropiata mie de sex opus, pierdusem gandurile unui prieten, protectia lui, iubirea lui….pierdusem tot dintr-o prostie, pt ca nu am stiut sa imi tin gura, pt ca am fst vulnerabila si n-am tacut….Acum insa nu mai am ce sa fac sau sa spun ci doar sa invatz ceva din asta, n-am sa-l uit niciodata
Adina, draga mea ,eu sunt “Stan Patitul”. De la inaltimea celor 19 ani ai mei de acum 20 de ani , credeam ca totul e permis, ca pot arunca cu vorbe, fara sa stiu cit de mult ranesc omul care ma iubea. Pina intr-o zi cind nu m-a mai sunat. Abia atunci am realizat cit de mult gresisem . Un an intreg poate si mai bine, am mers la Biserica Sfintul Anton in fiecare marti si vineri . Rugaciunile mele au ajuns la inima omului care astazi este sotul meu . Omul alaturi de care stiu ca voi depasi toate crizele pamintului, de orice natura ar fi ele.
Lady Cappuccino, nu cred ca e atat de rara povestea
Sunt sigura ca sunt multe femei care trec prin asta dar nu au timp sa o recunoasca, sau nu au auzit de blogul asta. Poate cateodata sunt mai suparate ca nu au de toate in casa (financiar) si alta data pentru ca sotul le-a uitat ziua de nastere. Dar ele isi compenseaza aceste mici suferinte cu multe momente de familie simple si fericite, cum ar fi discutia de la cafea dimineata, scurta, dar intensa. Sau plimbarea din parc. Acum a inflorit teiul. Miroase uluitor pe strazile cu tei 
Ati vazut?
‘Neata, Alice! Pai asta am vrut sa spun si eu Iuliei, desi pare ca o cert (ce sa-i faci, cappuccino mai amar aseara), ca daca am avea, toate am fi ca Ana, fericite, am uita de moda, de emancipare si n-am mai dormi cu poze de brad piti in pat.
Azi as bea o cafea cu naut, cum imi dadea bunica sa gust cand eram mica. Cat imi placea gustul ala! Sau mi-e dor de bunica… ma duc sa o sun.
Buna dimineata, suflete frumoase!
Am venit la cafeaua cu aroma de alint, Alice! …si am lasat un zambet agatat de ceasca ta.
Stapana a ghemelor…nu stiu “povestea” pentru ca nu citesc decat de vreo 3 luni blogul din tara minunilor, dar te simt atat de aproape si iti citesc cu nesat toate postarile. Multumesc pentru mana intinsa - mi-e tare bine, ma rasfata catifeaua epidermei din palma ta. Da, ia-mi spus ce port in suflet. Si acum sunt in “no mens land” dintre vis si realitate. Mai raman o vreme aici. Pasul urmator va fi fie in tara viselor luminoase, fie in tara realului luminat.
Nina…mie mi-e frica sa ma rog pentru iubirea mea, dar ma rog in fiecare zi pentru el.
Iulia, sesizez un ton usor mustrator la tine, apropo de povestea Anei si de povestile celorlalte fete. Eu am citit ce a scris Ana si, crede-ma, toate ne-am iubi si ne-am urma sotul oriunde in lume daca am avea un sot de urmat si de iubit. Unele nu-l au deloc. Altele il au, dar poate nu-s asa de norocoase precum Ana, poate exemplarul nu merita deranjul, pentru ca altfel ar proceda exact ca ea. Nu cred ca exista femei emancipate, in felul pe care il descrii tu, cred ca exista numai femei care n-au gasit inca acea iubirea care sa le faca sa se daruiasca intru totul. Ceea ce pare a fi, la unele femei, o alegere personala, o razvratire, este, uneori, doar o cale impusa de destin. Ana spune, de exemplu ca nu si-ar urma orbeste propriul ideal, insa chiar asta face, dupa cum recunoaste in fraza urmatoare, isi urmeaza sotul peste tot, pentru ca el, familia ei, reprezinta pentru ea acest ideal. Si da, povestea ei e rara pentru ca e norocoasa, e ca un loz in plic castigator. Unele dintre noi inca mai tragem din alea cu “mai incercati o data”.
Buna dimineata, va poftesc la cafea! Nu cred ca Iulia a fost mustratoare, Lady, cred ca noi suntem subiective si ne simtim vizate cand vine vorba despre ceva ce nu avem. Dar vom avea, ca doar e anul marilor iubiri- in horoscopul nostru ciudat, inventat de noi insene. Ana, vom fi si noi fericite, fiindca Iulia are dreptate, asta e menirea noastra pe pamant. Buna dimineata, va imbratisez, va multumesc.
Draga Ana, citeam povestea ta si vad ca nimeni nu te-a bagat in seama. Poate esti cam demodata… in ziua de astazi femeia este extrem de emancipata si uita multe din ratiunile pentru care este ea construita… frumos ca iti iubesti sotul, mai rar (dupa cum observ si aici) povesti ca a ta.
Multumesc, pisica draga! Nu m-am indoit nici o clipa ca iti tii promisiunile!:)
A ajuns la mine un ghem jucaus, aducandu-mi zambetul tau si veselia ta!
Noapte buna, sa visati si sa traiti IUBIREA, indiferent de forma ei!
Adina , pe mine rugaciunile m-au ajutat . Rugaciunile mele au facut ca puntile de suflet construite din iubire sa dureze de 19 ani. Si sper sa mai dureze inca 19 ani si inca 19 ani. Eu cred ca rugaciunile ne ajuta sa pastram ceea ce primim, datorita lor , toata viata.
amore sa stii ca am postat mesajul tau, asa cum am promis.
si iti sunt aproape oriunde esti. cu gheme cu tot.
adina iti zambesc si te tin de mana si iti spun: spune-i ce simti. asta nu va schimba cu nimic ceea ce simti. in fond ai doar doua variante; fie stie deja si simte ceva asemanator, fie “o sa continui sa iubesti lumina, de unde ai ramas ieri”, daca imi permiti sa modific putin versul lui Marin Sorescu.
daca ma stii dupa ghemele pufoase, ma stii si dupa povestea mea (gresesc?). eu am rostit ce simt, ca exista o iubire pentru care nu mi-am dat existenta peste cap si o traiesc asa, la limita iluziei, la marginea bucuriei… si MI-E DRAGA pentru ca este a mea.
Amore, subscriu.Am crezut ca e foarte simplu sa scrii despre iubire. Dar care
latura a ei s- o înfaztisez? Gândindu-ma la tot ceea ce iubesc si fara de care nu as putea continua drumul spre ziua de mâine, am înteles ca iubirea îmbraca mii de forme, are mii defatete, culori, nuante, variante,aspecte, întruchipari. Iubirea este insasi viata.iubirea ne face mai buni. Iubirea ne ajuta sa iertam.
Iubirea e unica . Fara iubire am fi saraci , si ma intreb , ce as face, daca intr-o zi nu as mai putea iubi? Sau nu as mai putea ierta?
Alice, eu inca il iubesc pe Elvis, il ascult aproape zilnic.
Iubirea lui Scarlett pentru Ashley a existat,dar cred ca la Ashley a invins ratiunea, cu toate ca Melanie era imaginea bunatatii , era intruchiparea iubirii de semeni ,deci era imposibil sa nu o iubesti.
Adina iti doresc ca el sa vada lumina ta…
anul trecut, intr-o frumoasa vara, traiam aceeasi dilema, ma plimbam pe malul marii si ma gandeam ce sa fac…si mi-am ascultat inima si am spus ca indiferent de consecinte voi merge pe drumul iubirii…
Ramona…ma bucur ca imi vorbesti si imi aprinzi prin vorbele tale o candela la capatul tunelului intesat de dileme. Dileme care nu imi apartin. Imi apar in cale si nu stiu daca sa le ignor sau sa le infrunt. Mie mi-e iubirea limpede ca un clestar. Si am ascuns o lumina in clestarul asta, sa-i fie far iubitului obosit, calator pe oceanele indeciziei. Da Doamne sa o poata vedea, chiar daca va dura “un an, un timp, un anotimp”! Eu il astept la capatul tuturor puntilor construie din iubire!
Alice…iti zambesc de noapte buna…si Eminescu spunea ca Fat Frumos s-a nascut din lacrimi! Asa ca poate fiecare lacrima izvorata din iubire a fost un Fat Frumos sau o Ileana Cosanzeana!
Visele se implinesc daca credem in ele. Depinde daca el este “the one” sau daca este “the right time”.
Alice nu-mi vine sa cred cand citesc ceva scris de tine. Esti parte din sufletul meu.
Alice, am citit abia acum raspunsul tau si iti multumesc si te voi tine mereu de mana… Da, Alice, voi iubi in continuare si voi crede mereu in iubirea mea. E din tot sufletul meu, e nobila, e imensa… Si, da, dragostea ta implinita imi da sperante “si totusi exista iubire”…
Pisicutza, Alyce, ce minunat sa va stiu aproape! Va multumesc!
Alice, cu totii ne iubim himerele…Le pitim, uneori chiar si fata de noi, intr-un colt ascuns al sufletului. Ne e teama deseori de puterea lor, de posibilitatea de a deveni realitate… Dar pot deveni vulcani, dupa timp lung de tacere aparenta. Tu, Alice, intelegi mereu dincolo de cuvinte!
Iubirea are atat de multe fatete…Nici dupa o viata intreaga de iubire nu vom gasi definitia perfecta, pentru ca ea exista in mii si mii de forme…Ce minune!
Amore, mi-ai lipsit, sa stii. Daca nu te gasesc in “tara minunilor”, uite, te gasesc aici in “tara cafelei”. Te imbratisez tare!
Sunt sigura ca adevarul e al tuturor, ca fiecare dintre noi are, cumva, dreptate. Suntem visatoare, idealiste ori materialiste, suntem mai increzatoare sau mai nesigure pe noi, suntem asa cum suntem si fiecare dintre noi a trait propriile iluzii, propriile realitati. Sau, cum spune Cornelia… “realitatea iluziei” e a fiecareia dintre noi. Eu imi iubesc himerele, le strang la piept, nu ma voi dezice de ele niciodata. Dar, desigur, tanjesc sa-mi fie realitatea frumoasa eterna, neciobita, neschimbata. Cum scriam in “Care pe care” cartea mea si a Aurorei Liiceanu: “In zadar, noapte de noapte, ne visam mame ale copiilor lor daca dimineata de dimineata ne trezim plangand”.
fara vise si iluzii iubirea nu exista…
Iubirea e un loc in sine , iubirea nu duce nicaieri, dar e un loc dorit care il atingi numai prin emotie.E o iluzie?
Iubirea devine realitate cind o asezi in conventie, pentru ca nu, le dorim coantificate, le purtam ca pe niste blazoane.
Realitatea iluziei, a dat omenirii romane, filme , realitatea in complexitatea ei a daruit omului un cadou Iluzia!
Adina iarta-ma ca intervin…love can cross a bridge. orice se poate inatmpla cand iubesti. nu lasati nimic sa va stea in cale…eu am luat sansa oferita de iubire. e adevarat am iesit din lupta cu inima sfasiata dar tot ma simt castigata.
Buna seara, suflete frumoase!
Acum ma adresez stapanei ghemelor pufoase….cata dreptate si cum ma regasesc in acest “a iubi nu inseamna a avea ci numai a darui, neconditionat si liber… … dar daca se intampla ca in viata ta sa apara EL, cel care nu a venit cand trebuia, o sa-l urasti? o sa-ti intorci existenta pe dos pentru el si deopotriva si pe a lui? ”
Ma ajuti putin si pe mine, Pisica? Mie imi vine sa strig catre toate cele patru puncte cardinale ce simt! Si mi-e teama ca nu stiu sa gasesc frecventa de unde pe care o poate auzi si el.
Iti multumesc….
ce minunat este sa visezi…ce minune sa traiesti acel vis…
niciodata nu m-am oprit si n-o sa ma pot opri din a visa.
am adormit langa un el si mi-era frica sa adrom ca sa nu pierd nimic. era un vis. era o iluzie. nu numai ei ne alimenteaza visele, ni le alimentam si noi.
dar si rasplata de a crede in iluzia asta a iubirii e nemasurabila…si daca avem norocul ca visul nostru sa se implineasca aceea este fericirea desavarsita.
ce sa ma fac daca cred in iubire?
amore promit ca acusi merg in casuta noastra sa spun… si mie mi-e dor de tine. dar stiu ca tacerea nu o impui tu si ca sufletul tau e cu noi, aproape
Alyce,Pisicutza, ce dor mi-a fost si imi este de voi!!Am aceeasi problema cu blogul:(.Sper ca nu m-ati uitat; asa cum nici eu nu am facut-o.Transmiteti-le tuturor toate cele bune si multe imbratisari din partea-mi.
Alice, zana buna, iarta-mi indrazneala de a scrie despre alceva.
Iubirea, reala sau imaginara, este cea care “tine” Pamantul viu, este energia omniprezenta care da aripi tuturor.Dar si aceea care ne arunca in suferinte care par fara iesire, pana cand o noua iubire ne invaluie…
Am simtit de multe ori fiorul dulce al iubirii traite in vis. Am iubit actori carora le scriam, in noapte, scrisori de dragoste pe care, bineinteles, nu le-am trimis niciodata. Nici macar nu stiam unde. Am fost indragostita, in liceu, de Eliade. Si eram perfect convinsa, ca intr-o viata trecuta a fost sufletul meu pereche. Si ma imaginam Maitreyi, si uneori sufeream cumplit negarea iubirii lui ce o simtea pentru ea. Am iubit si cantareti ale caror versuri credeam pana la lacrimi ca sunt compuse doar pentru mine. Cat de pure sunt aceste iubiri, in care poti sa alergi cu el de mana pe campurile aurii ale imaginatiei, intr-o lume construita doar de dorintele inimii. Cat de puternice pot fi bataile inimii pentru povestile de dragoste traite pe taramurile viselor. Si, toate aceste iubiri adolescentine, mi-au dad aripi de speranta, sa cred ca exista acea iubire intreaga. Mi-au fost muza in toate poeziile si randurile pe care le scriam atunci. M-au facut sa visez frumos cu ochii deschisi si inca nu mi-a trecut.
Alice, sa stii ca si eu m-am intrebat daca iubirea lui Scarlett O’Hara pentru Ashley a existat. Si, in cele din urma, mi-am raspuns ca da.
eu am mai spus si o repet: a iubi nu inseamna a avea. a avea un idol mi se pare un pacat, un timp irosit, furat propriei vieti (iarasi brad pitt, ce dumnezeu!)este parerea mea, nu acuz, spun ce simt eu ca as face sau nu as face.
a iubi nu inseamna a avea ci numai a darui, neconditionat si liber… poti sa iubesti un om care este insurat, care nici nu stie ca il iubesti… desigur ca nu e idealul, nu e recomandabil, pentru ca intervine multa uzura sufleteasca… dar daca se intampla ca in viata ta sa apara EL, cel care nu a venit cand trebuia, o sa-l urasti? o sa-ti intorci existenta pe dos pentru el si deopotriva si pe a lui? ce faci cand iubirea aceea perfecta, rotunda, vine si te gaseste iubind? o alungi? o ascunzi?
iubirea este reala cata vreme nu tinde spre intangibil. de acolo, eu cred ca devine iluzie…
Iubirea eate un joc al mintii sau al imaginatiei.Este o magie, o proiectie a ceea ce visezi sa gasesti. Te poti indragosti uneori de o iluzie, creandu-ti in minte o poveste. Poate personajul asupra caruia iti indrepti gandurile nu are nici o calitate din cele cu care l-ai innobilat. Iti imaginezi doar… Asta se intampla in perioada initiala, de fluturasi, cand inima domina ratiunea. De-abia apoi realizezi, asa cum spune si Roberrta proportiile dintre real si imaginar:”Probabil ca cel mai fericit caz este acela in care distanta dintre iluzie si realitate este mai micuta,iar diferentele sunt usor de trecut”.
M-am indragostit si eu “nebuneste” de Mihai Constantinescu, de Ovidiu-Iuliu Moldovan…:)Si de profesorul de matematica, era sa uit:)
Nu cred ca sentimentul pentru un idol poate fi confundat cu o iubire. Idolului, mai ales celui virtual (actor, cantaret, chiar … fotbalist) nu-i vezi decat calitatile. Nu ai de unde sa afli cum se poarta in particular cu prietenii, ce obiceiuri sau ce vicii are. Adesea acestea pot distruge o iubire.
Dar ieri, eram la birou si deodata, in linistea aparatoare si incordata a muncii, o colega spune sfasietor: vreau sa fiu in bratele lui Bradd Pitt! (pe bune asa s-a intamplat, nu fabulez!)
Si m-am intrebat: exprima o reactie normala acesta afirmatie! E bine sa-ti spui cu voce tare acest sentiment, venit totusi din partea unei femei singure, divortate de trei ori, trecuta de 40 de ani ?!
Dincolo de comicul situatiei, m-am gandit ca iubirea inseamna totusi un sentiment particular, pe care ti-l manifesti doar catre persoana cereia i se adreseaza? O iubire afisata prea mult, prea vizibil, nu devine hilara, mai mult sau mai putin banala, interpretata si comentata in functie de cat de numeros e publicul?
“N-am sa-ti cer ce nu-mi poti da vreodata/N-am sa-ti cer iubirea,
N-am sa bat la porti inchise iara/Nu-ti feri privirea
Gandul ca ma vei respinge, da/Gandul ma-nfioara
Lasa-mi doar prietenia care/Glasul meu o cheama”
Ce trista consolare, nu-i asa?
Trecand peste acuzativul defectuos, marturisesc ca versurile ma misca teribil, mai ales ca legenda spune ca Dan Spataru dedica toate cantecele sale triste Pompiliei Stoian, pe care o iubea fara speranta.
Si da, iubirea lui Scarlet pentru Asley paleste in fata pasiunii ei, descoperite tarziu si cu durere, pentru Rhett. Pare o copilarie inflacararea ei de pe trei sferturi de roman, dar e iubire, eu cred ca da, faptul ca e imposibila, ca moare doborata de o dragoste mai puternica, adevarata, vulcanica, nu-i stirbeste din legitimitate. Tineti minte ce lupte se dadeau in sufletul ei cand, la rugamintile celui pe care-l adora, a fost nevoita s-o moseasca, s-o ingrijeasca, sa-i salveze viata stersei Melanie? Ce sfasiere, ce tulmult, ce blestem e sa n-o poti uri in pace pe cea care ti-e rivala!
Apoi, imi vine in minte alta dragoste damnata, gresita (?) cea a Gretei Garbo pentru prietena ei Mimi Pollak, femeia pe care a iubit-o cu disperare timp de 60 de ani si careia i s-a datorat, se pare, insingurarea actritei, retragerea din viata publica. Inalatator? Infricosator?
Si-ar mai fi exemple celebre, nu-mi vin acum in minte…
Eu, una, m-am indragostit de Pitis dupa ce am vazut piesa “Meditatiile Ritei”. Il visam, il doream, fizic, a fost, saptamani la rand, in gandurile mele, m-am dus sa vad piesa si a doua oara.
Iubirile imposibile sunt jumatati de iubire? Pentru cei care le traiesc cred ca nu.
Sa iubesti si sa suferi ,sa iubesti si sa vrei sa simti dincolo de toate aerul pe care-l respira iubtul tau
Exista 2 feluri de iubire:acelea care sunt posibile si cele ce ne fac unele clipe mai frumoase.Toti suntem niste visatori,toti avem idoli persoane care ne-am dori sa le simtim aroma buzelor macar o data in viata.
Asta da provocare! Pentru mine sunt ravasitor de frumoase iubirile care ma fac sa zambesc printre lacrimi. Iubirea care ma asteapta la rascruci de viata si pe care nu o las niciodata cu mana intinsa este tocmai acest tip de iubire in care daruiesti plenar si nu vrei nimic in schimb, pentru ca sufletul tau e prea plin.
Imaginea iubitului prinsa de retina imi ajunge la creier modificata, trecuta prin filtrul dragostei. Ma cuprind fiorii cand il vad si fluturasii inebunesc de tot cand il simt aproape. Si mi-e cu atat mai drag cu cat se invaluie in parfum de inaccesibilitate. Imi iau atunci in desaga arsenalul de farmece si il provoc sa intre cu mine in jocul de doi-amandoi.
Sunt suficient de nebuna incat sa nu-mi pese de raportul risc/beneficiu. Iubesc … traiesc. Daca mi se alatura e ca in povesti, uit sa intorc clepsidra, tandretea mea devine cocktail molotov si asteptam impreuna focurile de artificii. Daca nu ii multumesc frumos pentru ce mi-a daruit fara sa stie sau fara sa vrea, si il las sa plece, dar nu-i spun ca o bucatica din el a ramas incrustata in carnea mea si ca s-ar putea ca uneori sa-l doara aceasta lipsa care pe mine m-a fericit.
Si acum parerea unei femei care cauta zambetul lui Rhet (stiti voi care) in surasurile barbatului iubit!
Scarlet versus Ashley-da, a fost iubire, acea iubire a unei adolescente de 16 ani care si-a tesut cu gratie si calcul inocent
panza de paianjen. O iubire tanara, preludiul simfoniei iubirii mature.
Ashley versus Scarlet-da, a fost acea iubire carnala care duce la smintire in cazul in care nu e implinita si la ratare in cazul in care e controlata prea mult de ratiune. Si uite ce etichete i-am pus domnului Wilkes :)!
O zi buna, suflete frumoase!
Fetelor ce romantice sunteti! Cat de intense mai sunt sentimentele in ziua de astazi??? Articolul asta vorbeste de asa de multa pasiune…..uneori, in zbuciumul nostru cotidian, nu realizam ca poate traim o adevarata poveste de iubire, una adevarata, in care totul este impartasit(dragoste, respect si mai ales incredere)….nu stiu cum e la voi..dar la mine asa e. Trebuie sa ma opresc, sa trag aer adanc in piept, sa deschid bine ochii si sa realizez cat de bine e sa iubesti sa fi iubita…
Nu stiu Alice, poate si numele meu este predestinat sacrificiilor si compromisurilor
dar sa fiu sincera mi-as urmari sotul oriunde in lume, fara sa pun orgoliul meu in fata. Il sprijin cat de mult pot in munca lui si daca nu va gasi calea sa traim mai bine in alta tara, atunci vom ramane aici, fericiti oricum pentru ceea ce avem. Nu sunt dispusa nici sa imi urmaresc orbeste un ideal al meu deoarece nu am altul. Acesta este idealul meu. Sa am o familie si sa traiesc in armonie cu sufletul meu, in casa, alaturi de familia mea. Exista femei care isi doresc mai mult, si sunt de admirat pentru ca ofera lumii ceva dar eu ma bucur de ce am si incerc sa valorific la maxim aceasta experienta.
fiecare iubire e unica,e frumoasa,e trista si vesela…
Buna dimineata in jurul cafelei si-a magiei tale, Alice. Buna dimineata tuturor!
Greu subiect astazi, Alice, dar pe cat de complicat, pe atat de frumos. Eu cred ca da, ne iubim si iluziile noastre dragi, poate cu atat mai mult cu cat nu le putem atinge. Si am sa argumentez, invitandu-va sa va reamintiti de prima iubire, cea de adolescent, cea neimplinita dar niciodata uitata. De la un sarut sub un salcam si o plimbare de mana, inocenta, am visat ani de zile…Si mai am un argument ca ii iubim, iluzoriu si idealist, pe cei pe care-i construim in mintea noastra, poate chiar altfel decat sunt in realitate. Ceva mai tarziu, la anii implinitei casnicii, credeam ca-mi iubesc sotul mult. Asteptam, ca cea mai cuminte si autentica Penelopa, ca timpul petrecut pe mari si oceane, cate 6 luni, sa se scurga si sa mi-l aduca inapoi. Dar odata visul implinit, de fiecare data, realizam ca il iubeam mai mult de la distanta, cand il puteam construi cum mi-l doream, cand il visam la modul ideal, decat iubeam omul real, atunci cand era langa mine…Veti spune ca, poate, mi-a fost drept invatatura pe mai departe, dar ani de zile mai tarziu, am facut la fel :am iubit imaginea pe care mintea mea infometata mereu de frumos, o construia harnica si neobosita…
Sa incerc o concluzie? Probabil ca cel mai fericit caz este acela in care distanta dintre iluzie si realitate este mai micuta,iar diferentele sunt usor de trecut.Probabil ca gresim iubindu-ne iluziile, dar mai mult ca sigur ca voi mai face aceasta greseala. Pana cand…pana cand cel caruia ii ridic piedestal in inima va avea, si el, un singur piedestal in inima lui: al…meu
Si eu cred ca nobletea iubirilor nu tine de cat de implinite sunt sau nu, Simona M, asa simt si eu, ca frumusetea e, de multe ori, mai presus de izbanda. Ca drumul e uneori mai insemnat decat atingerea tintei. Daca, asa cum spui tu, suntem in stare sa vedem fericirea, sa n-o lasam sa treaca pe langa noi, sa avem curaj sa spunem clipei “ramai, esti atat de frumoasa!”
Da, Ana, purtam masti care ne fac sa nu mai stim cine suntem. Idealul dupa care tanjim cu totii e sa fim fericiti fara masca, sa fim acceptati si iubiti asa cum suntem. M-a tulburat referirea ta la Revolutionary Road- ce film trist si profund, am plecat cu inima grea si cu ochii otraviti de lacrimi. Asa traiesc cei mai multi oameni, asteptand o fericire care nu va veni niciodata, tarand dupa ei neputintele altuia, sacrificandu-si visele. Cumva, si eu, o viata intreaga am asteptat ca sotul/prietenii/partenerii/colegii mei sa se hotarasca sa plecam in Franta. Si cand am inteles ca astept in zadar, mi-am luat geanta si am plecat de una singura- si apoi a inceput viata mea, frumoasa, intreaga, desavarsita. In care sunt fericita fara sa port masca.
Sunt povesti de iubire nescrise si nerostite decat in soapta de catre suflet, povesti cu un singur narator sortite sa ne invaluie inima intr-o asteptare tanguitoare si muta. Sunt acele povesti in care suntem singuri, acele povesti cu un final suspendat, estompat asemenea unui portret tempera in negura amintirilor amare. Iubirea aceasta neimplinita nu este mai putin nobila,mai putin intensa decat aceea din filmele cu final fericit. Este o iubire mistuitoare si purificatoare prin incercarea la care iti supune capacitatea de regenerare, de reinventare, de regasire a sinelui. Nu-i va lua locul o alta poveste ci i se va alatura pentru a fi rostita in gand sau catre ceilalti, catre celalalt. In celebrul clasic “Pe aripile vantului” iubirea lui Scarlett pentru Ashley traverseaza etape chinuitoare, dar nu infloreste in mod natural pentru ca nu este impartasita, este totusi o iubire sincera si impulsiva dupa chipul si asemanarea eroinei. Finalul insa este revelator…uneori fericirea trece pe langa noi fara sa o luam in seama. Daca realizam acest lucru ultima replica a lui Scarlett ar trebui sa ne rasune in gand indiferent de esecul pe care l-am trait.
Probabil ca imi veti da dreptate daca spun ca fiecare om are mai multe masti, pe care le poarta in acord cu evenimentele prin care trece sau cu oamenii cu care interactioneaza. Ele ascund fie lucruri din trecut spre care ne este greu sa privim, fie lucruri din prezent pe care ne este teama sa le infruntam, fie lucruri din imaginatia noastra, modele ideale de urmat. Cumva simt ca de asta trebuie sa ne ferim cel mai tare. De imaginile ideale pe care, desi le pozitionam pe podium, suntem constienti ca nu le vom putea atinge. Din acest motiv alegem mastile ca sa ne protejeze, ca sa ne ajute sa trecem peste suferinte si sa intelegem unde imaginatia se poate conecta la realitate. Astazi as vrea sa imi pun masca “April Wheeler” din “Revolutionary Road” si in taina sa astept ca sotul meu sa se hotarasca sa plecam in Franta si sa traim din fotografie.
Alice, mi se pare gresit sa construiesti un idol de tipul celui de care vorbeai, pentru ca nu faci decat sa intretii o iluzie care se va risipi la un moment dat. Sa ma gandesc la un Bradd Pitt care nu va mai veni niciodata? Poate e si din cauza meseriei mele care ma obliga sa caut si sa alerg foarte mult dupa idei si informatii si nu am timp sa mai idealizez.
Iulia, marturisesc in premiera ca am fost indragostita de Elvis Presley cand eram in scoala generala. Aveam colectie de poze, stiam totul, eram un fan inrait si-l iubeam cu disperare- ca un copil nebun si caraghios ce eram, ce mai sunt si acum…