Ne nastem fericiti?
Viata ni se da perfecta, fara cusur. Dar, undeva, pe parcurs, se ciobeste ceva. Cand avem ani fragezi, aflam ca nu traim vesnic. Apoi, musai, o nedreptate ne zgaltaie temeinic si ne arata ca lumea nu e inaltata pe temeliile corectitudinii. Si ne pierdem incocenta.
O data cu inocenta, lasam in paradisul copilariei si sperantele. Ne invatam sa fim tematori. Sa nu vorbim, desi am avea ceva de spus, pentru ca am mai patit-o o data. Am ridicat mana si am impartasit clasei cel mai onest gand al nostru, iar colegii au ras cu gura pana la urechi. Mai bine sa tacem. Dar ca sa nu parem, totusi, atat de timizi, deci slabi, in ochii celorlalti, si mai bine ne invatam sa facem din cand in cand cate o remarca cinica. Sa-l luam peste picior pe cel care a avut, totusi, curajul sa vorbeasca. Sa se invete minte. Si sa taca si el.
Ne punem masti, una peste alta. Una ca sa ne ascunda timiditatea si frica de judecata celor din jur. O alta ca sa le fim pe plac celorlalti, atunci cand avem nevoie. Fiindca nu ne-ar placea sa fim exclusi din toate grupurile. Asa ca scanam cu grija vecinatatile umane, si ne alipim cercului in care parca, parca am sti si noi sa ne prefacem ca suntem fericiti… Ne invatam sa spunem bancuri, ca sa ne fie cautata compania, sau avem mereu pregatita o povestioara amuzanta, neaparat despre noi insine, ca sa nu ramanem singuri la masa. Fiindca oamenilor le place sa rada. Si, cel mai la indemana e sa rada de altii.
Prima tradare din dragoste, prima suferinta din amor, ne obliga sa facem planuri care sa ne fereasca de durere. Sa inselam noi primii. Sa mintim noi mai intai. Si sa ne pastram la indemana, ca un as trist in maneca, o fosta iubire, pe care sa putem oricand s-o reactivam, tot cu o minciuna.
Si abia cand incepe sa ne doara stratul greu de masti, cand simtim ca nu mai putem respira sub atata prefacatorie, cand ne privim dimineata in oglinda si nu mai stim daca vedem in apele cu aburi femeia de succes care zambeste dulce ori de cate ori se simte privita sau aceea care suspina si vorbeste in somn, ne hotaram sa ne intoarcem la lucrurile simple. Sa spunem din nou adevarul. Sa traim ca si cum n-am muri niciodata. Sa vorbim ca si cum nu ne-ar judeca nimeni pe furis pentru vorbele noastre. Sa credem in povestea de azi pentru totdeauna, si sa ne aruncam in bratele dragostei fara sa ne pastram portite de iesire.
Doar dupa esecuri, si renuntari, si iubiri scurte si mintite, invatam sa ne iubim barbatul cu dragoste definitiva, asa cum nutrim pentru copiii nostri. Sa scoatem din gand amenintarea, asigurarea ieftina antisuferinta, ca daca iubirea asta nu merge, e plina lumea de barbati, de femei, si ca oricand ne putem combina, recombina, indragosti, reindragosti. Nu spunem asta niciodata pentru copiii nostri. Nu ne incolteste niciodata in minte gandul ca, daca astia nu ne asculta, infiem altii de la primul orfelinat.
Am scos mastile si m-am aratat lumii si dragostei mele asa cum sunt eu, cu adevarat. Cu timiditatile mele, cu slabiciunile mele. Cu frumusetile pe care le port in mine si cu adevarurile in care cred nesmintit. Cu vinile asumate din trecut, si cu iertarile mele bolnave pe care le duc cu mine. Cu sperantele la care nu vreau sa renunt. Nu sunt pe plac tuturor. Dar sunt libera. Nu mai joc niciun rol. Si abia in clipa in care ma resemnasem sa cred ca voi ramane vesnic singura, ca intoarcerea la inocenta ma va condamna la tristete, mi-am recuperat fericirea.
Comentarii
25 Comentarii la “Ne nastem fericiti?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
ne nastem cu toate premisele fericirii… depinde de familie si apoi de noi sa o mentinem.
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
da, dar trebuie sa stim sa o pastram
depinde… fericirea ti-o faci tu
da, apoi trebuie sa pastram fericirea langa noi
da, suntem fericiti cand ne nastem, apoi crestem si avem pretentii si fericirea nu mai e asa de usor de gasit!
poate da poate nu depinde de ce ne rezerva viitorul
Uni cred ca ne nastem fericiti alti nu .Eu una cred ca fericirea e ceea ce simte fiecare si cum o percepe fiecare
da, ne nastem fericiti; aparitia unui copil e o fericire pentru parinti, pentru el ca a venit pe lume; mai tarziu fiecare intelegem fericirea in propriul stil, de aceea unii isi gasesc fericirea in lucruri marunte, iar altii asteapta toata viata sa fie fericiti si nu sunt, sunt doar vesnic nemultumiti!
Cineva spunea ca omul se naste precum un aluat si cei cu care vine in contact il plamadesc . CRed cu tarie ca asa este. Tot ce te loveste te intareste, tot ce iubesti te intareste, tot ce reusesti te intareste, tot ce te dezamageste te intareste si te face mai puternic. Important e sa ai pe cienva drag aproape.
O intrebare grea, nu am stiut sa-mi raspund. In fond ce inseamna sa fii fericit, care-i sunt granitele? Probabil, raspunsul ar fi da, ne nastem fericiti. Probabil viata ne da lectii, ne face sa nu mai avem incredere si psihologic aceasta stare ne face nefericiti.Spun probabil, caci sincer nu stiu exact ce impune aceasta stare in mod real. Cit poti fi oare de fericit?
Indiscutabil ne nastem fericiti. Pentru ca din milioanele de combinatii posibile, ne-am nascut noi si desi am inceput viata plangand, ne agatam de ea, in primul rand, zambind. Am simtit fericira, mai intai, in bratele mamei, in ochii ei care ne priveau facandu-ne sa stim ca exact din cauza noastra e bine. Incet si uneori mai repede, de-a lungul vietii, ne pierdem din fericire, ca sa o descoperim pe ici pe colo, totusi. Crestem, ne maturizam dar copilul din noi, nascut fericit, cauta mereu acea stare primordiala. Iubim pentru a fi fericiti,dar iubirea noastra, adeseori, se loveste de nefericire ca de un zid si ricoseaza in noi, indurerandu-ne si facandu-ne sa ne punem intrebarea unde e fericirea? Unde am pierdut-o?
Cred ca ne nastem fericiti, senini, cu toata lumea la picioarele noastre. Timpul, intamplarile ne fura seninatatea, increderea, zambetul…
Astazi, astazi mi-e teama sa mai fiu fericita, mi-e teama sa mai zambesc….Mai mereu de cate ori am incercat sa construiesc ceva, s-a gasit cate cineva ” bine intentionat” sa-mi intoarca vorbele si gesturile, sa le intoarca impotriva-mi sau impotriva celor in fata carora ma inclin cu respect…Si atunci ma intreb unde, cand si cu ce am gresit? Ce nu fac bine, ce nu daruiesc cum ar trebui…Si nu inteleg, si stau intoarsa iar spre mine insumi si caut cu indarjire raspunsuri ce intarzie a veni…
Julio Iglesias are o melodie superba despre viata si ce primim de la ea…chiar asa se si numeste: ” VIDA”..nu am reusit sa o gasesc pe youtube dar daca o gasiti ascultati-o…
Asa e Alice draga. Intr-adevar ne nastem fericiti. Si cu timpul descoperim noi zone pe pamantul asta, altele decat le vroiam. Simtim uneori ca totul e intuneric, ca s-a sfarsit lumina, ca drumurile au prea multe gropi adanci. Ca oamenii sunt rai, ca uneori interesele sunt mai presus de prietenie, ca iubirile nu sunt intotdeauna vrednice. Plange atunci si ne intrebam unde a disparut acea lume pura, cand s-a risipit inocenta lumii. Poate ca nu a existat niciodata, poate doar ochii nostri de copil stiau sa o priveasca. Sa traim in aceasta lume nu e alegerea noastra, dar e alegerea noastra cum putem trece peste un esec, cum sa stim sa ne stergem lacrimile si sa mergem mai departe, cum sa invatam sa privim cu ochii deschisi persoanele de langa noi. Fericirea este in noi, trebuie doar sa invatam sa o traim, sa iubim ceea ce avem, sa ne bucuram de lucrurile simple care ne aduc bucurie. “Daca nu lasi tristetea sa iti patrunda in suflet, isi va face loc fericirea.”
O FERICIRE
Colectia: Poezii de Dragoste
imaginaţi-vă o ea
în braţele unui el
într-o fereastră
din care se vede
în culori
cel mai frumos oraş
din lume
de care le era dor
cam atât
am vrut să spun
că durează
intens
o fericire
să treacă
şi tramvaiul acesta
şi încă unul
şi încă
hai să mai treacă
Eliberandu-ma
Toata aceasta isterie, toata aceasta tulburare
Timp, spatiu, energie, sunt doar o notiune
Pe care noi am conceptualizat-o, noi am creat-o
Toate acele iubiri, toate acele uri
Unde este inceputul, unde este sfarsitul
Timpul este sageata, atat de greu s-o indoi
Aceste promisiuni naruite, ce au vrut sa insemne
Acele scrisori de dragoste, niciodata trimise.
(Poeme si reflectii de Mickael Jackson – DANSAND VISUL)
Am gasit aceasta poezie pe un forum, unde, asa cum spui Alice, multi vorbesc atat de urat despre el… candva ne incanta, acum parca se uita tot…
Nu stiu daca ne nastem fericiti, stiu si cred ca trebuie sa traim frumos, sa nu impartim nefericiri, sa iubim frumos si adevarat, sa avem sufletele curate. As vrea sa invat sa traiesc fara teama, e greu si nu reusesc.
Te tin de mana, Alice!
acuma sunteti fericite? cum definiti fericirea? prin obiectele care va inconjoara, prin persoanele care va inconjoara? ca sa fiti cu adevarat fericite trebuie sa o descoperiti in voi, voi singure fara nimic in jurul vostru. In acel moment, puteti sa dati mai departe o raza de frumusete celor dragi.
Buna dimineata, va spun cu emotie in glas. Si eu rezonez cu voi, ma regasesc in randurile si in raspunsurile voastre, iar asta ma face sa nu ma mai tem ca sunt singura. Da, Sanda, invat si eu in fiecare zi sa nu ma mai tem, si as vrea sa imi invat si copiii, si sper sa fiu in stare. Amalia, am sa iti veghez somnul, hai, odihneste-te, lasa intrebarile, iti meriti si somnul, si visul. Si fericirea, intreaga, pentru tine si fetita ta.
Cristina Bizu, noi semanam, si ne luam la tranta cu lasitatea lumii, si o s-o schimbam, pana la urma! O sa fii fericita, si eu sunt, dar vei fi si tu.
Anca P, ma asez cu tine langa mare si, fara cuvinte, iti multumesc. Privim in aceeasi directie. Bem din aceeasi ceasca de cafea, si din aceeasi cutie de cola.
Ma incearca o tristete apasatoare, m-am trezit cu zambetul pe buze, dar pierderea dureroasa mi le-a transformat in lacrimi. Il stiu si imi este drag Michael de multi ani, pe-atunci nu eram decat un ghem de om. Unchiul meu era fanul sau impatimit, ascultam impreuna melodiile lui care intotdeauna ne energizau fantastic. Era incomparabil, de neatins, un inger al tuturor venit din alta lume. Timpul a trecut si perceptia mea nu s-a schimbat. Este trist ca l-am pierdut asa devreme. Ramane o mostenire incomensurabila, de suflet, magia in care invaluia tot ceea ce crea pentru noi. Apropo de mastile pe care le purtam de-alungul vietii, sa privim in oglinda, asa cum Michael ne indemna. Sa privim la omul din oglinda, fara nicio masca, cel real pe care Dumnezeu l-a daruit lumii.
http://www.youtube.com/watch?v=S4s16pzRYqU
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
N-am avut puterea sa scriu despre asta, mi s-a parut prea greu de inteles. O lume intreaga si-a petrecut ultimii ani razand de el, uitand cata bucurie ne-a daruit acum 15-20 de ani, cat l-am venerat… Ce pacat, ce nedrept.
Scumpa mea Alice, eu cred ca fericirea se naste in noi, cu noi, cu fiecare rasarit de soare, cu fiecare miros al florilor din roua diminetii, cu atingerea blanda a marii pe trupul suspind de tristete, cu vocea calda a mamei care scoate din cufarul aurit vorbe de alint ori de cate ori “puiul” e suferind..
Stii… nimic nu ma linisteste mai tare decat sa privesc marea, singura, tolanitul pe nisip,imbalsamata in viciul tigarilor si al unei cutii de Cola rece, fara a tine cont de privirile celor din jur, sa-i vorbesc si sa-i destainui framantarile mele, in speranta ca povara sufletului meu se va usura odata cu primul val izbit de tarm.Si tanjesc a nu sta singura, a fi EL,acela care sa-mi cuprinda trupul, sa-l poarte pe taramururi numai de noi stiute. Si da, recunosc, pot numara pe degete persoanele care-mi cunosc si latura aceeasta. M-am saturat sa joc un rol,pt a fi placuta de barbatul pe care-l iubesc profund si neconditionat, a carui slabiciune pentru el ii mangaie orgliul asa cum ii mangaiam eu odinioara parul ori de cate ori se punea in poala mea.Si se pare ca tot degeaba..Ma rog Domnului sa-mi dea puterea de a nu-l mai cauta,pentru a nu fi nevoita sa-mi matur din nou,spasita,cioburile sufletului pt greseala de a-l fi cautat, pentru a ma proteja de atitudinea indiferenta a lui(de multe ori impusa,ptr ca acei ochi verzi il dau de gol uneori), pentru a nu-i mai trimite mesaje(descriindu-i labirinturile sufletului meu) al caror raspuns este tacerea,sau nu, in functie de starea lui de spirit, sa-mi dea aceeasi indiferenta pe care o afiseaza si el, ori de cate ori ma suna, sau ne intalnim in cercuri comune de prieteni.
Rezonez ata de mult cu ceea ce spui, incat orice as adauga ar fi de prisos..Te iubesc in tacere si ma rog pentru fericirea ta vesnica.
Da. Ne nastem fericiti. Tot ceea ce facem din momentul in care constiinta de sine se dezvolta, este doar o lupta pentru adaptare la normele si stereotipurile sociale. Intr-o lume ipocrita esti luat in ras daca-ti arati sinceritate, inocenta, sensibilitatea. Suntem singuri si tristi, barbati si femei deopotriva, pentru ca nu avem puterea de a ne arata asa cum suntem cu adevarat.
Alice, s-a intamplat asa: in seara asta n-am mers la culcare la timp, m-am tot gandit la ultima intrebare din postul de dincolo, despre grijile de gravida: “Copilul meu va fi fericit in lumea asta cumplita?” Ne crestem asa frumos copii, cu Disney, cu printese si povesti, cu finaluri fericite, de cinci randuri. Dar cat tine jocul? Cand se fractureaza? Ma bucur ca ai scris iar in legatura cu asta. Poate marea victorie e sinceritatea, neprefacatoria, pentru ca, pana la urma, pe cine naiba incercam sa pacalim?
Buna dimineata!
ai ajuns la intelepciune:) asta inseamna sa traiesti fara teama, teama omoara viata. Invata-i pe copii tai sa nu le fie teama si totul o sa fie bine pentru ei.Intreaga noastra viata se bazeaza pe teama, iar toate celelalte experiente sunt otravite de ea.Iubim si ne este teama ca o sa se sfarsesca…muncim si ne temem ca nu suntem apreciati…etc.