Pe care dintre copii?
Chiar ii putem iubi exact la fel pe toti copiii nostri? Chiar isi poate inima imparti bataile cu precizie? Sau e ca-n viata, ca-n dragoste, ca-n destin, si in soarta copiilor: unii primesc mai mult si altii mai putin, fara sa pricepem de ce?
Ma framant dintotdeauna, iar acum mai mult ca oricand, sa inteleg cum poti sa fii un parinte bun si onest. Sa inteleg ce parghii se pun in functiune in mintea sau in sufletul nostru atunci cand ne repezim sa luam in brate un copil si nu celalalt, sa stergem lacrima unuia mai intai, si a celuilalt cu o secunda de intarziere. Cat de tare il doare pe cel de-al doilea clipa asteptarii? O simte? O intelege? Sau e doar o povara in plus a constiintei noastre prea cautatoare?
Venim, cei mai multi, din case cu mai multi copii si am simtit fiecare, pe propria inima, geloziile de frate, de sora. In amintirile fiecaruia dintre noi stau intamplari care ne-au facut sa intelegem, sau sa credem ca pricepem noi, fara sa fie adevarat, ca mama ne iubeste mai mult. Iar tata are o slabiciune pentru sora noastra mai mare. Ca e evidenta preferinta bunicului pentru fratiorul nostru, mai ales ca el a avut doua fete si acum leagana pe genunchi primul nepot…
M-am intrebat, intr-un exercitiu dureros si absurd, pe cine ar fi ales mama, dintre mine si sora mea, daca ar fi fost pusa in situatia cumplita a Sophiei. In nopti de nelinisti, imi revine in minte scena in care mama disperata - interpretata magistral de Meryl Streep - trebuie sa intinda gardianului unul dintre copii, si sa renunte la el pentru totdeauna, sub amenintarea ca, daca nu face alegerea, ii va pierde, oricum, pe amandoi. Si, recunosc, m-am intrebat si pe care dintre copiii mei l-as fi ales, nealegandu-l… “Poti sa iubesti pe unul dintre copiii tai mai mult, dar sa nu-i iubesti pe ceilalti mai putin”, m-a invatat, printr-o replica dintr-un interviu, Adrian Paunescu, spunandu-mi, intr-un paradox splendid, ca o iubeste mai mult decat pe ceilalti copii pe fiica lui mai mica, dar ca asta nu il face sa-si iubeasca ceilalti fii mai putin.
Avem, cu totii, slabiciuni si preferinte pentru unul dintre copiii pe care i-am zamislit. Intr-un strafund de inima ii facem culcus tainuit de lumina celui mai cuminte, sau celui mai neajutorat. Celui care ne seamana mai mult, sau aceluia in ochii caruia vedem mai bine chipul barbatului adorat, zambetul femeii iubite. Si, printr-o lege tacita a intregului pamant, induram asta in taina. Iubim pe furis un copil mai mult, altul si mai mult. Alegem vinovat. Si nu vom recunoaste asta niciodata.
eu mai am o sora si mama ne iubeste la fel.
nu cred ca este vreo diferenta intre iubirea copiilor, trebuie iubiti la fel
fiecare parinte isi iubeste copii in mod egal
uneri se spune ca cei mici sunt iubiti mai mult
eu consider ca e vorba de protectie
Nu stiu daca sunt parinti care fac diferente intre copii si daca sunt foarte rau fac pentru ca suferinta unui copil este inzecita fata de a unui adult. Eu am 2 fete si cea mare este o fire inchisa care sufera in tacere dar eu o cunosc si atunci cand avem musafiri atentia tuturor este indreptata catre cea mica de 6 luni si pe ea o doare acest lucru dar de fiecare data eu incerc sa maschez aceast deficit de atentie. Este greu pentru un copil sa fie pe locul 2.
Eu ımi iubesc ambii copii cu aceeaşi intensitate şi nu aş putea sa ıi iubesc altfel.Dar cunosc persoane,apropiate mie,care nu fac deloc acest lucru,facand diferente ıntre copiii sai.Poate veti spune ca acei copii vin din casnicii diferite şi acesta este motivul,dar nu…toti cei trei copii vin din aceeaşi casnicie.Respectivii copii au şi ei la randul lor copii,iar persoana despre care va vorbesc face diferente ıntre nepoti exact cum a facut ıntre fii.Deşi pare ireal,va jur ca nu este o minciuna.
Nu ştiu cum este posibil acest lucru.Incerc sa ımi explic dar nu ınteleg…Poate ma lamureşte şi pe mine cineva.
Am 2 copii, 2 ani diferenta intre ei, 2 baieti. Unul seamana fizic cu sotul, unul cu mine, dar ii iubesc la fel de mult pe amandoi, dar altfel. Si asta am simtit cand am plecat sa nasc: am simtit ca se rupe sufletul in 2: o parte plina de emotia nasterii, a noului venit; o parte plina de dor fata de copilul pe care il lasam pentru prima data in 2 ani fara mine….cand a venit la spital la mine si ii aveam pe amandoi langa mine, am crezut ca-mi plezneste inima de fericire si iubire pentru amandoi.
Pot sa iubesc 10 copii, cu o dragoste de 100%, dar o altfel de dragoste.
Mai scriu ceva, am mai scris si in ziua in care ai scris articolul si mi-ai raspuns…multumesc. Eu nu cred ca voi iubi inegal, dragostea este dragoste, inima creste cu fiecare dragoste mica aparuta miraculos in sanul nostru si le adaposteste pe toate.
Cu un lucru nu sunt de acord: sa nu comparam dragostea de sot/iubit/partener si posibilitatea de a fi pus in situatia sa iti spuna partenerul ca imparte dragostea ta cu altele, cu dragostea pentru copii si dragostea pe care o primesc ei din partea surorilor/fratilor.
Intr-adevar, pierd copiii nascuti intai, pierd din timp, poate si din atentia parintilor dar castiga dragoste de sora/frate. Si nicidecum nu pierd din dragostea parintilor lor.
Si eu am o sora, cu 3 ani mai mare decat mine, si nu am simtit niciodata ca ne-ar iubi mama pe una mai mult si pe una mai putin, ne-au oferit fiecareia ceea ce aveam nevoie, ea e medic si inclinata catre tot ceea ce este practic, reailzabil, e extraordinar de priceputa si eu…:-) mai mult spre filosofie si poezie. Dar asta nu are nici o legatura cu dragostea. Ca oferi copilului ceea ce are nevoie, nu inseamna dragoste in suflet inegala, aici e confuzia.
Si mai mult: nu cred ca in acelasi timp amandoi (amantrei) sufera din acelasi motiv, nu trebuie sa stergi lacrima unuia intai si celalalt sa sufere, este foarte ipotetic si putin probabil, trebuie sa stergi lacrima celui care plange…atat.
Salut! ma alatur subiectului de discutie cu o poveste personala despre egalitatea (doar teoretica) intre surori. Parintii au incercat si s-au straduit sa fie egali: doua jucarii la fel, hainute la fel, caiete la fel si orice alt fleac cumparat era in dublu exemplar. Teretic, egalitate. Practic, o atentie exagerata acordata celei mici, care s-a mentinut pana in prezent, cand orice ar face cea mica, este perfect exceptional si sublim, iar cea mare trebuie in permanenta sa dovedeasca comportament mai matur, sa nu se supere sa inteleaga si sa ajute pe cea mica indiferent daca ajutorul este reciproc sau nu.
Explicatii: posibila firea bolnavicioasa a celei mici care a necesitat atentie, talentul artistic de a complimenta mama si de a i da dreptate, ce a dus la un fel de intelegere tacita ca si mama ar trebui sa faca la fel in cazul ei, talentul celei mici de a lingusi si tot felul de strategii de a multumi mama care va trece cu vederea altele mai mari, posibil alte explicatii mai mult sau mai putin savante.
ceea ce vreau sa spun e ca eu, ca sora mai mare, am gasit echilibrul personal doar la 26 ani dupa ce am redus foarte mult contactul cu familia si cu sora, si dupa ce m-am oprit din demonstrarea in fata tuturor ca eu am dreptate si ea procedeaza gresit. Bineinteles ca din toate aceste discutii tot eu ieseam cea sifonata,acuzata de iresponsabilitate si imaturitate, egoism etc. in timp ce ea era aia care { ma ierta } pentru a fi nedreapta cu ea.
Dupa ce o perioada m am tot gandit daca cumva eu am fost adoptata cumva si cum e posibil sa fie o discrepanta atat de mare, mai ales ca tot timpul mi se dadeau argumente logice ca din copilarie am fost tratate egal si am primit aceleasi cadouri, si nu e nici o diferenta de tratament,m-am lasat de sportul de a demonstra parintilor ca sunt mai buna decat ea, rezultatele se vor vedea de la sine.
Daca voi avea copii, voi avea numai unul, pentru ca nu vreau ca vreunul din ei sa traiasca cu impresia asta toata copilaria si adolescenta.
Si eu am fost singura la parinti.Si parintii m-au iubit si m-au rasfatat doar pe mine. Si a fost bine, dar… eu mi-as fi dorit sa mai am frati sau surori. Mereu le spuneam parintilor ca mi-as fi dorit o sora ca sa am cu cine sa povestesc sau sa ma joc in serile reci de iarna, sau un frate care sa aiba grija de mine, sa ma ajute uneori la lectii sau sa ma invete sa merg pe bicicleta.Iar acum, trecuta bine de 30 ani imi spun: ce bine ar fi fost sa fi avut macar o sora sau un frate, ca sa fie langa mama , pt ca eu sunt plecata peste mari si tari iar cand vin in Romania pt 2 saptamani odata pe an, sunt musafir.
Eu la randul meu am 2 copii.Si mi-am dorit doi, pt ca sa nu fie singuri , ca mine. Sa se aiba unul pe celalalt.Chiar daca acum se cearta mai mereu , mai tarziu vor fi impreuna si se vor ajuta si la bine si la greu. Asa cred eu…
Si as mai fi facut inca 2, daca ar fi avut cine sa ma ajute cu cresterea si educarea lor si evident daca ar fi incaput toti 4 pe bancheta din spate a masinii!
Eu ma uit deja prin cataloage dupa masini cu doua randuri de banchete. Fiindca si copiii mei se mai cearta, si vor fi si alti copii, bebelusul, si copiii iubitului meu… Vom fi multi, si fericiti, asa imi doresc, asa visez. Te imbratisez, Mona!
Buna Alice! Desi nu am copii, de multe ori am povestit cu mama mea pe aceasta tema , caci am in familie cateva exemple despre dragoste “partinitoare”-atat in sens pozitiv cat si in sens negativ…
A iubi diferit , caci “inegal” nu se poate spune e totusi natural: sunt femei care isi iubesc cel mai mult primul copil , pentru ca e primul, pentru ca e cel mai asteptat, altele isi revarsa mai multa dragoste asupra acelui prunc mai incercat de soarta, boala, nedreptati,sau asupra fetitei/baietelului pe care l-au asteptat cu nerabdare…Nu cred ca e o greseala ca o mama sa simta petru fiecare din copii ei altfel..dar cred ca este o greseala ca un prunc sa fie constient de asta…
Poate pentru ca nu am copii,nu sunt deloc credibila vorbind de acest subiect, dar fiind medic am vazut pacienti:parinti, copii uniti sau despartiti de firele invizibile ale dragostei parintesti…
Nu stiu ce am sa fac eu daca am sa am vre-o data copii, nu stiu daca am sa am puterea sa am vre-o data copii-caci intr-adevar a fii mama e cea mai grea meserie din lume …
Mergeam cu trenul la mare- e mult de atunci, cred ca a fost anul in care terminasem liceul. Era un drum lung si o buna bucata din el am avut tovarasi de compartiment o familie cu doua fetite, sa fi avut cinci si trei ani. M-a frapat atunci atitudinea mamei, de fapt a parintilor: tot ceea ce facea cea mare era rau si strigau la ea pentru orice nimic. Tot ceea ce facea cea mica era ok. Era atit de mare diferenta de tratament intre cele doua fetite ca am avut o vreme impulsul sa la spun ca sunt profund nedrepti.
Evident nu am facut-o, dar intrebarea asta, cum gestionezi si cum imparti (sau multiplici) dragostea intre mai multi copii m-a urmarit. Din pacate nu am fost in masura sa ii dau eu un raspuns, din simplul motiv ca am doar un singur copil. Dar daca ar fi sa ma pot intoarce in timp stiu ce as schimba: as mai face un copil.
Alice te felicit, din nou si din nou. Am petrecut cu Anna si Ela o seara minunata - sunt doua femei absolut speciale, fiecare in felul ei- si ne-am gandit cu drag la tine.
Ela- femeie frumoasa si curajoasa- ma inclin in fata ta si iti doresc succes in tot ceea ce vei face, iti doresc sa fii iubita asa cu meriti si cele mai bune ganduri pentru copiii tai cei frumosi.
Anna - e destul sa ma gandesc la tine si zambesc. O tipa tonica, vesela, tanara si frumoasa. Asa am decretat noi ca suntem: tinere si frumoase. Mi s-a parut ca te cunosc de o viata, atat de bine mi-a fost in preajma ta. Ma bucur mult ca ne-am cunoscut, am atatea de invatat de la tine !
Buna seara,
In primul rand sarcina usoara, bb sanatos si pentru tine multa rabdare si putere, sanatate puilor tai.
Am o floare acum in patut si are 8luni si 10 zile..pot spune si cate ore… o iubesc, ador si divinizez in acelasi timp…e aerul si viata, inima si ratiunea mea…nu ma vad fara ea, este CRINA mea, o floare, un inger de copil cu ochii mari si albastri, genele lungi si arcuite, dolofana si pufoasa, are vag niste gropite in obrajiori si face ga ga ga….cand plange zice mammmm….nu poate inca sa mearga dar se ridica…As avea multe de spus despre ea…esentialul ar fi ca daca as mai avea inca un bb (ne gandim la acest lucru peste vreo 3anisori) la fel i-as iubi si nu as renunta la ei, deloc …mai degraba renunt la mine.
Cu asta draga Alice inchei acum, dar voi mai citi articolele tale :*
E dureroasa intrebarea ta, draga mea Alice. Si ti-am admirat puterea de a incheia cu fraza “si nu vom recunoaste asta niciodata”. Asa este, nu vom recunoaste nici noi, asa cum nu au recunoscut nici mamele noastre, nici bunicile, nici strabunicile.
Orice mama isi iubeste copilul mai mult decat pe sine, decat orice sau oricine in lumea asta. Si eu m-am gandit cu groaza la mama care, in timpul tsunamiului din Thailanda, avand in brate cei 2 copii ai sai, a trebuit ca pe unul sa-l lase in voia apei pentru a nu-i pierde pe amandoi. Dumnezeu a fost bun si l-a salvat si pe cel de-al doilea. Dar cum s-a simtit oare acea mama in clipele in care si-a lasat copilul singur sa lupte cu puterea apei? Cum l-a mai privit in ochi dupa?
Te felicit Alice pentru ceea ce traiesti si pentru ceea ce ti se intimpla sa va tina bunul Dumnezeu sanatosi pe amindoi
buna ziua!
N-a trebuit sa aleg din nefericire intre nici un copil pentru ca unul am acum si nu cred sa mai fie unul.
Dar am un frate si sincera sa fiu nu am simtit la mama nici o diferenta in a ne arata dragostea afectiunea, dojenile.
La mama totul se impartea la 2 si nici unul nu s-a simtit mai favorizat sau dimpotriva mai frustrat.
Imparte si acum pentru amandoi intelepciune si dragoste si sincer as vrea sa o am alaturi etern
Buna ziua Zeite, buna ziua Alice minunata noastra!
Mi-as dori sa va fac sa zambiti astazi, fiindca sunt sigura ca va iubiti piticii foarte mult, atat de mult incat veti putea spune fiecaruia in parte: pe tine te iubesc cel mai mult!
Eu am crescut langa sora mea, prima nascuta, cu 5 ani mai mare decat mine. Nu pot spune ca am simtit vreodata diferente in iubirea imensa a parintilor catre noi, insa va pot spune ca, la nivel strict de glumita, o intreb si acum pe mama in prag de iarna daca nu cumva i-a daruit ei mai multe borcane delicioase de zacusca…?! Si radem mult…
Cat despre proprii copii, n-as putea scrie din experienta proprie, deoarece am doar un baietel, Robert al meu, jumatatea si intregul…cum spune Alice. Insa, Alice, cu inima ta atat de blanda si de plina de iubire, sunt convinsa ca ii vei iubi la fel pe toti. Chiar daca grija cea mai mare va fi indreptata spre bebelus, eu stiu ca dragostea ta imensa, se va indrepta catre fiecare, intr-o splendida inegalitate, astfel incat fiecare, in sinea lui, se va considera cel mai iubit dintre pamanteni…
Un dr.francez a zis ceva de genul : ‘cu fiecare copil inima mamei creste astfel incat ea poate tine iubire pentru fiecare’.
Ce minune de explicatie, Meninne! Ce mai faci, pe unde mai esti, tu si copiii tai superbi?
Sunt pe malul dunari, la bunica la tara, as fi vrut mult sa te vad dar nu o sa fiu in bucuresti decat un timp scurt inainte sa plecam. M-am bucurat asa mult de vestile tale din ultima vreme si m-am gandit si la mine si viitorul meu, si m-am vazut singura, bine dar singura
ma bucur nespus pentru tine, pentru voi. Nu iti mai fa griji buna si frumoasa alice! Bucura-te de noua sansa pe care ai primit-o!
Si toti cresc mandri si frumosi in dragostea-energia datatoare de viata cu care parintii ii inconjoara!
bun gasit (si aici)…
am sa va scriu ,pe scurt, povestea mea…
Pe cand aveam 20 de ani m-am indragostit iremediabil de un baiat, dar ne-am despartit…
Dupa 6 ani(timp in care nu ne-am vazut,ci doar ne-am simtit,ne-am dorit,ne-am visat) ne-am regasit la fel de indragostiti unul de altul…de parca timpul ar fi stat in loc…
Dupa alte 6 luni ne-am casatorit, asteptand deja minunea ce crestea in pantecele mele…
Cand am nascut ne-am zis ca nu exista alt copil atat de frumos si de iubit ca fetita noastra…totul era perfect…eram triunghiul perfect!…
Dupa doar o luna si jumatate am ramas iarasi insarcinata (a fost destul de greu cu burta la gura sa trec prin experienta cresterii unui BB: colici, dinti, mersul de-a buselea apoi primii pasi,etc). Simteam k asta e pretul pe care trebuie sa il platim noi, parintii , pt ca am indraznit sa ne iubim atat de mult, k am avut parte de o poveste de dragoste demna de un scenariu de film!
Ambele fete sunt nascute in acelasi an(prima in februarie- a fost cadoul de ziua mea, a doua fata in decembrie-a fost cadoul de craciun)…
Pe cea de-a doua fetita nu am asteptat-o cu aceeasi bucurie ca pe prima si ea,micuta de ea, a simtit ! Era mereu incruntata,plangea,nu dormea deloc noaptea…era diferita total de prima, care era numai un zambet si o veselie.
Am invatat sa o iubim si pe a doua, sa o privim ca pe o minune , nu ca pe o pedeapsa! Incet-incet a inceput si cea mica sa fie zambareata si linistita… Desi ca temperament sunt diferite,se completeaza atat de bine…sunt ca soarele si luna, ca ziua si noaptea …
Acum nu ne putem imagina cum ar fi fost una fara alta…nu putem zice pe care o iubim mai mult ci doar ca le iubim foarte mult!
Asadar, eu cred ca fiecare copil e o minune pe pamant, venit fiind cu o misiune…noi trebuie doar sa ii multumim lui D-zeu ca ne-a ales sa fim parintii lor!
O sarcina usoara si bucura-te de toate minunile din viata ta,draga Alice!
Si mie mi-a fost tare greu cand l-am nascut pe Victor, recunosc, am avut momente de nebunie in care am gandit ca am facut rau, ca i-am produs suferinta fetitei mele care se salbaticise, era mereu acaparatoare, la un moment dat ma temeam sa nu-i faca ceva rau bebelusului cu care trebuia sa imparta de-acum parintii. Am si scris asta in cartea mea cu zeite, ca ma gandeam cum sa le explicam copiilor ca de acum mama si tata iubesc la fel de mult pe altcineva, si tot ce un copil a avut de unul singur va trebui sa imparta. Spuneam: daca noua, femei adulte, lucide, ne-ar spune barbatul nostru ca de acum mai iubeste o alta femeie, dar ca asta nu ne vaduveste pe noi de drepturi si de dragoste, am accepta? Nici in ruptul inimii sau al certificatului de casatorie! Dar copiii trebuie sa inteleaga ceva, aparent de neinteles. Sigur ca Victor si-a castigat locul lui, ca Ilona il adora acum, ca eu nu pot trai fara el, dar atunci a fost greu, foarte greu. Multumesc pentru urari, Roxana!
Am crescut intr-o casa cu mai multi copii. Stiu ca, intr-o viata de om, este imposibil ca fiecare din copii sa nu fi simtit macar o data ca parintii au iubit partinitor. E in firea lucrurilor sa compari. Parintii au un task dificil de a fi tot timpul echidistanti fata de copii. Sa fereasca Dumnezeu pe fiecare de situatia in care trebuie sa aleaga intre un copil si altul. Asta trebuie sa doara foarte tare.
Numai cei singuri la parinti s-ar putea mira de o asemenea intrebare… Daca tu ai crescut printre alti copii, Daniela, stii ca se intampla asa, chiar daca nimeni nu asaza in cuvinte adevarul asta.
Asa de mult va admir si va invidiez frumos pe voi, mamicile cu mai multi copii. Va admir curajul si rabdarea si dragostea mare. Am crescut singura la parinti, de multe ori foarte singura. Acum am o fetita, era foarte mica atunci cand am pornit spre America, si cred ca e grozav sa ai doi sau mai multi copii.
Imi place cand coboara din pat dimineata, cu pijamaua trasa, coditele zburlite, obrazul cald si dulce, dulce ca dimineata de vara.
Amalia draga si talentata, poate ca vor veni vremuri in care te vom invidia si noi pentru copiii tai, asa cum acum te admiram pentru scris, pentru curaj, pentru frumusete. Sa iti traiasca fetita, si sa iti semene!
Vad ca suntem doua Andree acum
Eu sunt singura la parinti - intotdeauna mi-am dorit un fratior sau o surioara - deci nu stiu ce inseamna sa fii pe al doilea loc sau sa fii ales. Cand tatal meu s-a recasatorit si au facut o fetita (sora mea fara nici un semn de intrebare) eram deja mare, aveam aproape 19 ani, deci bine inteles ca a fost rasfatata si iubita de toti, era printesa noastra - nu m-am simtit mai putin iubita sau altfel, cu toate ca mica surioara era pe primul loc (cel putin din partea tatalui). Si nici nu am inca copii (pe care ii astept atat de mult). Deci nici in acest aspect nu am experienta…..
Dar copil fiind, in Romania, am avut o vecina care avea o fetita si un baiatel. Fetita a fost primul copil, asteptat ani de zile. Ea era printesa familiei. Baietelul a venit 3 ani mai tarziu…. si a fost tratat ca un catel simpatic, care in cele mai multe cazuri deranja.
Este normal cred eu ca pe fiecare copil sa il iubesti altfel…. dar imi este greu sa gandesc ca o mama isi iubeste mai mult un copil decat pe celalalt….
Ai dreptate, Andreea dintai, e greu de imaginat ca o mama iubeste mai mult un copil, dar uneori inima e nebuna, si nu stie ce face, si uneori se intampla sa iubesti mai mult un copil, nu mai putin pe altul…
Lacrima, ai dreptate, copiii sunt singurul public pe care il vreau neconditionat de partea mea. Celorlalti le dau doar bucati din sufletul meu, recunosc. Bucati insemnate, dar nu intregul.
Ma bucur mult pentru tine, Claudia! Ce minune, sa ai doua fetite! o sa le iubesti fara margini, sunt sigura, dar ele vor fi diferite, si vor determina in tine reactii diferite, raspunsuri diferite. Te imbratisez si eu.
Corina, ai scris atat de frumos, mai e si luna, mai sunt si stelele… Asa am invatat si eu cand eram mica, crescand langa sora mea frumoasa ca soarele, si m-a durut, dar m-a facut mai puternica.
Andreea, eu o sa am cel de-al treilea copil, si ma tem, uneori, alteori, imi dau curaj si imi spun ca va fi mai usor decat prima oara, cand n-a fost deloc lesne… Ilona a fost geloasa, eu am suferit mult vazand-o ca sufera… Si parca nu eram pregatita cu adevarat, tu sa te gandesti, sa-ti randuiesti inima din timp.
Mi-am pus si eu intrebarea asta uitandu-ma la fetita mea. Oare al doilea copil il voi iubi la fel de mult? Nu stiu ce sa zic acum pentru ca nu pot trai sentimentele acelea, exact cum nu puteam intelege ce voi simti atunci cand voi fi mamica, dar sunt convinsa ca dragoste se naste odata cu iubirea prin care ai conceput acel suflet.
Asa ca peste un an (sper din suflet sa am bebe 2 ) va voi putea spune ce simt.
Buna dimineata, draga Alice! Am doar un copil, mi-e ca soarele, unic si foarte foarte drag. Stiu insa ce inseamna sa faci diferente, in cazul meu, sa nu fiu mereu aleasa draga a parintilor, bunicilor. Dupa patru ani de rasfat, fratele meu a venit pe lume si a fost preferatul parintilor, asteptatul baiat- pe vremea aia un statul aparte…Intr-un fel a fost sigur dureros, desi la anii aceia poate nu realizam in acesti termeni nedreptatea, dar sigur m-a pregatit si antrenat pentru sirul de povesti in care un el a ales pina la urma o alta fata, alta tara, alt nou sau vechi loc. Am luat, cred, in piept tristetile mai putin tragic stiind ca e posibil sa fie cineva, altcineva decit mine, pe locul intii intr-o inima draga. Ca asta nu e o tragedie, ci o asteptare ca intr-o coada a destinului, sa vina cindva si rindul meu! Pe de alta parte, e un sentiment frumos sa stii ca esti soarele cuiva. Dar mai e si luna, stelele…
Buna Alice,
Eu astept al doilea copil acum…tot o fetita. Am una si mai vine una. Sincer, nu stiu cum va fi, nu stiu daca si cea de-a doua va fi inima mea, sufletul si respiratia mea din fiecare zi, insa tind sa cred ca…da.
Dragostea mea pentru fetita mea a crescut nu s-a nascut odata cu ea, responsabilitatea, grija, atentia toate acestea da. Insa dragostea a venit cand a trebuit sa vina. In 99.9% din cazuri, se pare ca dragostea de mama apare atunci cand trebuie sa apara.
Si nu, nu cred ca fetita mea a doua, va sosi pe lume cu aceasta lipsa, cu lipsa unei dragoste desavarsite si cu o mama vinovata in inima ei ca nu le vede pe amandoua ca pe viata insasi. Eu stiu ca acum, fetita mea, familia mea superba, si sotul meu pe care il iubesc pana la cer si inapoi, dar fetita mea, este viata mea, o respir si o ador cu fiecare secunda, voi avea 2. Am doua maini si cand le voi intinde se vor umple de dragoste. Dragostea a 2 vieti pe care le voi trai si mai implinita…nu stiu daca are sens ce spun.
Si stii ce cred ca as fi facut in momentul acela cumplit…in momentul in care ar trebui sa iti dai unul dintre copii? Poate ceva si mai cumplit. Nu as fi ales. As fi sperat intr-o interventie divina, o speranta prosteasca poate intr-o minune…nu as fi ales. Si as fi trait o viata luptand…pentru ca nu iti poti smulge din piept o bucata din inima si sa speri ca o sa mai traiesti asa sangerand…
Te pup mult
Claudia
Eu am fost singura ,la parinti si mi-a fost tare bine.Cand am decis sa devin la randu-mi , mamica am vrut sa stiu cum este sa fii, in doi la parinti.Dumnezeu m-a binecuvintat cu un fiu si o fiica.Cand l-am nascut pe fiul meu m-am simtit ca si cum as fi fost singura femeie care a reusit o astfel de performanta . Cand s-a nascut fiica mea « am fost mai cu picioarele pe pamant ».Copiii mei sunt atit de diferiti ,desi se vede de departe ca sunt « aceeasi pasta de om » ,cum spunea Diana din Panza de paianjen.
Legatura fina , divina dintre mama si fat se transforma intr-un fir la Ariadnei in luptele cu Minotaurii , prin cel mai intortocheat labirint … cel al vietii.
Alice, chiar daca tatii copiilor sunt iubiri mai vii sau mai puternice , dar la timpul trecut , copiii sunt conectati la prezent ,iar ei vor contoriza dragostea sau … deficitul de dragoste cu precizia unui ceas elvetian .
Nu uita Alice , profesia de mama este cea mai dificla dar si cea mai minunata .Copiii sunt publicul tau cel mai intransigent.