Puterea in cuplu
Am vazut ieri un film in care aparea frecvent urmatoarea replica: acela care iubeste mai putin detine puterea in cuplu. Si m-am intristat. Pentru ca eu fac parte, categoric, din tagma femeilor care iubesc prea mult.
In fiecare cuplu exista un deschizator de drum. Unul care castiga mai mult, care pleaca mai mult de acasa, care are mai multa libertate. Celalalt ramane pe loc, la propriu sau la figurat… In fiecare cuplu este unul care vrea mai des decat celalalt sa faca dragoste. Celalalt are migrene. Sau are pe altcineva.
Cum ajungem sa ne impartim rolurile in cuplu, cand, de fapt, de fiecare data atunci cand ne indragostim ne simtim asemenea? Ne recunoastem unul in ochii celuilalt si ni se pare ca nu exista oglinda mai buna decat dragostea pe care o simtim unul pentru altul. Jocurile splendide ale iubirii ne fac egali, copiii ne fac nemuritori, ne simtim partasi ai aceluiasi miracol pentru totdeauna. Dar, in dragoste, “totdeauna” dureaza, uneori, pana la prima tradare. Pana la prima rabufnire de nimicnicie sau de lasitate, pana la, hai, nu prima, ci a treia minciuna.
Pornim alaturi cand suntem tineri si ne sunt toate portile vietii deschise. Dar unul se arata mai razbatator sau mai capabil. Sau, cateodata, are mai mult noroc. Unul face cariera, iar celalat se bucura, apoi se complace sa traiasca in umbra celuilalt, din banii celuilalt.
Si, intr-un final, constatam ca unul decide, iar celalalt rabda. Ca unul e seful, iar celalalt e nevoit sa asculte. Ca idealurile comune s-au dus pe apa sambetelor si-a duminicilor cu cearta. Ca doar unul mai iubeste, si doar unul detine puterea. Si amandoi sunt nefericiti.
Comentarii
25 Comentarii la “Puterea in cuplu”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Imi place sa cred k 2 devin 1 in sensul k se completeaza reciproc, nu se distrug impreuna…….
amandoi trebuie sa fim egali si sa ne iubim cat mai mult
Intr o relatie ne lovim cu toti de greutati,asa este in tot ce ai spus ca poate unul lucreaza si celalalt nu, si de multe ori depinzi de celalalt si nu este bine deloc
am vazut si vad mereu si eu cupluri in care unul iubeste mai mult si altul mai putin.
puterea in cuplu mi se pare ca nu exista
fiecare din cei doi care formeaza un cuplu are un cuvant de spus in relatia lor
si filmele pleaca de la realitate, sunt oameni care iubesc mai mult si oameni care iubesc mai putin; asta nu ne impiedica pe noi sa avem o relatie fericita; fiecare isi construieste relatia asa cum considera el ca e bine, daca ii place sa fie condus sau sa conduca e optiunea lui si a partenerului, insa cred ca ideal ar fi o egalitate intre cei doi, fara a cauta sa fie unul mai presus de celalalt, in fond toti avem si defecte si calitati si daca nu ni le acceptam noi insine ce pretentie mai avem de la partener?!
Cineva mi-a explicat mai demult cum sta treaba cu puterea in cuplu. Eram in liceu si toti profesorii erau impotriva mea si a celui care avea sa imi devina sot. Era o conspiratie la mijloc provenita dintr-o boacana de adolescent iar profesoarele au considerat ca ar fi mai util pentru educatia amandorura daca nu am mai fi impreuna. In acel moment a intervenit tatal lui si ne-a dat ca exemplu o metafora, de cum ar trebui sa fie relatia noastra. Si-a impreunat mainile, sugerand un salut si ne-a spus ca asa trebuie noi sa fim. Uniti. Mainile reprezentau inclestarea puterilor noastre si efortul pe care amandoi trebuia sa il depunem ca sa demonstram cat de puternici suntem impreuna. O metafora pe care nu ai cum sa o uiti si citind textul tau Alice, mi-am adus aminte de sentimentul de atunci. In strangerea mainilor daca unul incearca sa depuna mai mult efort decat trebuie, devine inconfortabil pentru celalt. Efortul trebuie sa fie similar si de o parte si de alta. Daca unul va strange mai tare il va rani pe celalt, poate involuntar, inconstinet, dar o va face. Raportul de forte trebuie sa fie egal pentru ca ambii sa inteleaga unde merge defapt relatia.
Intr un cuplu fericit totul e intelegerea reciproca, atunci nu exista unul care spune si celalalt care executa,pt ca nu poti face ceva ce nu vrei si nu are dreptul nimeni sa te oblige.Cand iubesti intelegi si poti si sa ierti cand se greseste, asta e problema multor cupluri, ca nu iarta niciodata intru totul, daca nu ierti de tot de ce mai continui relatia? pt ca ea nu v a avea cum sa mai fie ca inainte, greselile neiertate se vor aduna si vor duce la destramare, la ura si razbunare uneori. Si pentru a exista aceasta relatie bazata pe intelegere reciproca, trebuie sa existe comunicare, cel mai important lucru intr un cuplu, asa afla fiecare de la persoana iubita ce si doreste de la relatie, ca o nemultumeste, si cum am mai spus, daca exista intelegere, fiecare va rezolva nemultumirile celuilant.
eu nu cred ca cineva trebuie sa detina puterea, dar cred ca atunci cand unul din cei doi iubeste mai mult, celalalt se lasa iubit. ceea ce este mai trist este ca cel care se lasa iubit simte ca el nu mai trebuie sa faca nimic ca sa intretina iubirea, lucrurile stau simple si iubirea i se cuvine acum…
imi place sa cred in egalitate in cuplu, in echilibru…si cred ca am invatat destule ca sa fie asa pe viitor, dar voi fi la fel de obiectiva sa simt asta in urmatoarea relatie? cand voi simti iubirea si fluturasii voi putea sa zic iubeste-ma asa cum te iubesc si eu sau lasa-ma…?
cine e mai puternic, acela care accepta realitati simple, obisnuinta relatiei de cuplu, sau acela care asteapta marea iubire, iubirea care te face sa te plimbi tinandu-te de mana si la 70 de ani, care te face sa te simti intreg si ca viata are rost doar cu jumatatea ta alaturi, sa simti fluturasii mereu atunci cand il redescoperi in micile lui gesturi, care te face sa te trezesti cu jumatate de ora inaintea lui doar ca sa ii privesti chipul…?
Imi vine sa raspund ca e mai puternic cel care accepta viata obisnuita- pentru ca de foarte multe ori incapatanarea mea de a cauta marea, unica iubire, m-a durut cumplit, ca o infirmitate. Dar nu cred ca e raspunsul corect, si nici cel pe care l-as accepta pentru toata viata.
stiu Alice, si pe mine ma doare…si ma gandesc, o fi doar o fantezie? oare pierd sau castig in acest razboi…?
mi s-a reprosat o data ca nu stiu sa iubesc, ca iubire adevarata inseamna multi ani petrecuti in obisnuinta omului tau si nu cateva luni de pasiune (definitia cuiva despre marea mea iubire)…dar numai noi in interiorul nostru stim adevarul…adevarul iubirii noastre.
astept cu nerabdare momentul in care va voi spune ca iubesc intreg si asa cum imi doresc…
Alice: de exemplu trebuie sa fac o treaba de rutina, care azi nu prea am chef sa o fac…ma gandesc ca, ori o accept si o fac bine, ori iese prost si eu ma enervez aiurea fiindca trebuie sa o fac. Daca nici cum nu o pot accepta atunci nu o fac si gata. Nu-mi iese tot timpul:) Incerca sa te gandesti, sa constientizezi cand faci ceva daca se incadreaza in cele trei optiuni si ai sa vezi ce sentimente interesante descoperi.
O seara buna si astept cu nerabdare gandurile de maine!
Am inteles acum. E un exemplu bun, si un sfat si mai bun. Somn usor, pe maine!
Buna seara la cafea, dragele mele. Buna seara Alice, draga mea, draga noastra…
Desi ma feresc sa generalizez, am vazut si vad mereu si eu cupluri in care unul iubeste mai mult si altul mai putin. Sau, mai rau, unul iubeste si altul se lasa iubit. Sau,si mai rau decat mai rau, unul iubeste sa iubeasca, iar celalalt nici nu se considera ca facand parte din cuplul respectiv. Am fost invatata mereu de catre oameni priceputi sau realisti ca detasarea in iubire iti aduce puterea. Puterea de a pleca oricand, fara sfasierile ulterioare. Aproape ca ajunsesem sa urasc in sinea mea cuvantul detasare. Fiindca eu ma gandesc ca sunt detasata de 6 miliarde de pamanteni, mai putin o mana de oameni care inseamna familia mea micuta. Si atunci imi doresc contrariul, atasarea. Nu ca sens de povara, nu, ci atasarea de alt suflet, care…sa fie atasat de mine. Fara sefi, fara putere, fara cedarile ce aduc cu sine nemultumiri marunte, dar care se aduna. Fara…detasare. Visez prea mult, dragele mele..?
Nu, Roberrta, nu visezi prea mult, visezi doar atat cat trebuie, cat visam toate. Si eu urasc detasarea, o u-rasc! Noapte buna, sa visezi si vise line de noapte, nu doar de viata.
Ati scris toate atat de frumos si de adevarat, incat nu as mai putea adauga nimic…Da, rutina poate lasa urme si neimpliniri. Mi se intampla si mie sa o traiesc. Dar, prin nu stiu ce mecanisme ciudate, fluturasii mei revin periodic… Pare ciudat, ne miram si noi, desi suntem impreuna de 18 ani. Nu este intotdeauna perfect, avem mici discutii, mici probleme, dar nu trece nici o zi fara a sta imbratisati si a ne povesti nimicurile de peste zi…Poate acesta este micul nostru secret, ne este drag sa stam de vorba, mi-e drag sa ii simt mainile plimbandu-se prin parul meu…
Asa ma visez si eu peste 18 ani, si peste inca 18… Daca tu imi spui ca se poate, eu sper cu si mai multa indarjire! Multumesc!
“Si nu mai vreau sa stiu pan’ la sfarsit
cine-a iubit frumos, cine-a gresit.
Cine-a facut spre noapte primul pas
cine-a plecat din joc, cine-a ramas
cine si-a smuls peretii rand pe rand
cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gand
cine-a pierdut si cine-a castigat
de toate-nlantuit sau dezlegat
cine-a crezut mai mult in celalalt…”
Ce frumos si ce trist ilustreaza tema de azi…
Nu stiu cum se cuantifica iubirea. Care e regula ce ne arata cine iubeste mai mult. Adica cel care renunta mai mult si iubeste mai mult?
Imi amintesc un vers al lui Paunescu “iubirea nu e targul indecent in care dam ce ni se da-napoi”. Eu stiu doar sa iubesc. Neconditionat, fara targuri de genul eu te iubesc atat, tu cata iubire imi dai la schimb.
Poate fiecare avem in noi o capacitate anume de a iubi. Evident ca noi, femeile o avem mult mai mare decat ai nostri iubiti. Si poate tocmai pentru ca suntem femei inteligente, care stim din start lucrul asta, ceea ce trebuie sa ne preocupe nu e : sa ma iubeasca la fel de mult cum il iubesc si eu pe el. Ci mai degraba: sa ma iubeasca azi mai mult decat ieri, maine mai mult decat azi.
Am si eu o imbratisare si un raspuns artistic pentru tine, Simona Ioana: One of us- ABBA
http://www.youtube.com/watch?v=3FxUeEBU6zY
They passed me by, all of those great romances
You were, I felt, robbing me of my rightful chances
My picture clear, everything seemed so easy
And so I dealt you the blow
One of us had to go
Now its different, I want you to know
One of us is crying
One of us is lying
In her lonely bed
Staring at the ceiling
Wishing she was somewhere else instead
One of us is lonely
One of us is only
Waiting for a call
Sorry for herself, feeling stupid feeling small
Wishing she had never left at all
I saw myself as a concealed attraction
I felt you kept me away from the heat and the action
Just like a child, stubborn and misconceiving
Thats how I started the show
One of us had to go
Now Ive changed and I want you to know
One of us is crying
One of us is lying
In her lonely bed
Staring at the ceiling
Wishing she was somewhere else instead
One of us is lonely
One of us is only
Waiting for a call
Sorry for herself, feeling stupid feeling small
Wishing she had never left at all
Never left at all
Staring at the ceiling
Wishing she was somewhere else instead
One of us is lonely
One of us is only
Waiting for a call
Sanda, dintre cele trei elemente ale unei vieti fericite eu stau cel mai prost cu acceptarea. Cel mai aadesea ma revolt, vreau sa schimb lumea sau propria-mi viata, asta e partea la care ar trebui sa mai lucrez. Tu cum faci?
Amore, si eu imi doresc sa am parte de scoli bune pentru copii, sa-mi fie bursieri si premianti cum sunt ai Lacrimei. Si sa stii ca vin cu echografia in dinti peste cateva saptamani, ca sa alegem nume impreuna!
Iti multumesc, Amalia, inca si inca o data. Cuvintele tale imi dau mereu curaj si putere.
Ce optimista esti, Irina! Sa speram ca lucrurile se vor schimba si in tara noastra, ca vor veni la putere valorile adevarate.
Si eu cred, ca si tine, Cristina, ca sunt fapte care nu se uita si nu se iarta. Se scrijelesc pe inima si raman, cicatrice care dor atunci cand ninge, atunci cand e ceata…
Mennine, draga mea draga, te imbratisez si eu, cu emotie! Eu as vrea sa ne fie vietile mai frumoase ca-n filme! Sa avem destine in fata carora scenariile dulci si cu happy-end sa paleasca de invidie!
E dureroasa, oricum, tradarea. Orice tradare doare cumplit in iubire. Dar unele sunt chiar de neindurat. Dar asta se intampla pentru ca noi, eu si tu, draga mea Cristina Socaciu, si multe dintre prietenele noastre de pe blog, credem orbeste in cuvant, in onoare, in promisiuni. Poate ca gresim. Poate ca nu noi gresim… Te tin de mana, mereu.
Alice,
Asa e si cred ca asa va fi mereu, cel care iubeste mai putin are putere. Nu am iubit niciodata mai putin, nu am invatat niciodata nimic din relatiile anterioare, am vrut si am reusit mereu sa-mi inchipui ca el, ultimul, e altfel, ca el merita toata dragostea mea, nu am stiut masura iubirii, am iubit asa cum spunea d-l Paler “fara masura” si asa voi iubi mereu. Si, e adevarat, la prima tradare s-a rupt totul si am plecat si nu am reusit sa inteleg niciodata… Si intrebarile revin mereu, mereu… Unii spun ca tradarea e mai dureroasa cand acea tradare e legata de o EA, eu cred ca tradarea promisiunilor si juramintelor de dragoste pt. totdeauna e mult mai dureroasa!
Alice…ai vazut un film? Hmmm
Asta este problema..flmele, cartile…realitatea esta asa cum a spus Sanda…fluturasii trec! Poate ar fi bine sa deschide ochii bine si sa vedem ce avem langa noi in loc sa alergam dupa himere, dupa iubiri ca in povesti…si adevarul este ca de multe ori o sa vedem ca ce avem langa noi nu e asa rau! Cat cu puterea in iubire…ce ne impiedica sa ne iubim pe noi un pic mai mult si atunci cred ca o a ajumgem la echilibru! Te imbratisez!
Offfff….. dar ce bine scrieti! Asa este , bine la inceput pina se intimpla ceva. Nu stiu sa spun ce anume dar apare ceva care seamana cu un deget care cu o miscare simpla atinge dominoul cladit cu atita truda si totul se naruie. Nu stii pe moment ce sa faci ce sa spui , cui sa spui sau sa nu spui sau sa nu faci, doare rau de tot, crezi ca va trece ca vei uita ,ca vei ierta, speri ca va fi bine. Bine , sau mai bine spus nu va mai fi niciodata ,mai precis nu va mai fi niciodata ca inainte. Exista ceva inauntru ca o lespede care te apasa pe inima, uneori mai tare alteori mai incet pina cind devine cronic fenomenul. Totul e nesemnificativ dupa ce te obisnuiesti cu chinul doar citeodata cind iti aduci aminte ca soarele a stralucit cindva si la tine plingi….doar atit poti sa mai faci, sa mai iubesti… in nici un caz. Sunt fapte care odata petrecute nu se uita si nici nu se iarta, credeti-ma pe cuvint, am simtit-o si o simt pe propria-mi piele.
Numai bine tuturor,
Cristina.
asa-i viata? pentru multe cupluri da, din pacate(:
Se intampla asa fiindca rutina omoara orice straluceste…si viata in cuplu presupune si rutina.
Cred ca doar cine constientizeaza ca dragostea cu fluturasi este limitata si ca este nevoie, ca pentru orice in viata, sa iti folosesti creierul ca sa aduci scantei in viata de cuplu, ca este nevoie si de programarea unor lucruri placute pentru ca sa creezi momente placute…acela reuseste sa-si faca mult mai placuta casnicia. Perfecta? nu, ideala ca in povesti? nu, asa ceva nu exista.In cazul meu, cam asa stau lucrurile:
Ne-am cunoscut…jocuri, flori, multe flori, emotii, intrebari, dragoste, vise, promisiuni, casatorie. Copil…spaime, emotii, sentimente noi, iubire imensa, oboseala, stress, scandaluri.
Teoria spune ca, dragostea cu fluturasi dureaza intre 2 si 3 ani. Intr-adevar, fluturii au zburat. Imi iubesc sotul, sunt multumita ca ne-am casatorit, ca avem un copil…mi-e dor de fluturi, de emotii. Toata lumea trece prin asta, asa ca, de cate ori spun cuiva ca imi este dor de fluturi , mi se recomanda sa uit, sa ma adaptez, sa accept. Nu este drept, eu nu vreau sa accept ca asa trebuie sa fie. Vreau sa aduc din nou fluturasii in viata mea si a sotului meu. Cum? Sufletul se indragosteste si mintea, in timp, preia controlul. Acuma, daca tot are controlul, tot ea, sa faca ceva. Exercitiu mult…pofta vine mancand…mersul pe bicicleta nu se uita niciodata…exact asa.
Tu, sa nu te gandesti acuma ca poate asa o sa fie…traieste prezentul la maxim si lasa viitorul sa fie cum o sa fie. Conteaza doar ce se intampla acum.
Am citit intr-o carte, ca viata trebuie traita dupa trei reguli: acceptare, entuziasm, bucurie. Orice faci, daca se incadreaza in aceste trei reguli atunci esti bine, ancorat in prezent. Cand nu accepti, nu te bucuri sau nu faci ceva cu entuziasm atunci este o problema si trebuie sa faci ceva. Acceptare nu inseamna resemnare:), inseamna ca esti de acord ca acuma nu poti sa faci altceva si te ocupi cu toata fiinta de ceea ce faci.
Sa ai o zi buna !
Eu cred ca inainte sa stii sa iubesti pe cineva trebuie sa stii sa te iubesti pe tine, in orice moment…