Sa ai bani? Sa ai dragoste?

23 Iunie 2009
31

scoala2Imi transfer fiica dintr-o scoala foarte privata intr-una de stat. “De ce o mutati?” ma intreaba secretariate intregi. “Pentru ca nu-mi mai permit sa platesc taxe atat de mari”, raspund eu onest. Primesc la schimb priviri compatimitoare. Sau dispretuitoare.

Pentru mine a fost un exercitiu bun. M-am luptat, un an de zile, cu taxe scolare care se iau la tranta cu cele de la Oxford. Mi s-a parut ca orice sacrificiu merita facut pentru ca pruncii nostri sa aiba destine cu noroc. Dar am constatat la sfarsit de an scolar ca fata mea stie la fel de mult, sau la fel de putin, cu baiatul prietenilor mei, cu fata vecinilor, care au invatat in scoli de cartier. Singura diferenta e ca ceilalti copii vor sa fie profesori, iar a mea vrea sa se faca, atunci cand va fi mare, majoreta.

As minti sa spun ca nu imi pare rau ca trebuie s-o iau dintr-un loc si s-o duc in altul, la varsta cand copiilor le sunt tare grele schimbarile. As vrea, cateodata, sa traiesc si eu intr-o alta viata, in care sa nu ma intereseze niciodata cat de mare va fi, luna asta, factura la gaze. Sa nici nu-mi pun problema ca scoala e prea scumpa, macar pana implinesc copiii 18 ani si se scolarizeaza la nivel bastinas. Sau, ca sa fiu sincera, visul meu dintotdeauna, ilustrarea prosperitatii materiale si-a dezmatului financiar, in viziunea mea naiva, a fost sa-mi pot cumpara orice pereche de pantofi fara sa ma uit, mai intai, la eticheta de pe talpa.

Dar noi traim intr-o tara in care valorile sunt rasturnate, iar ordinea lumii sta cu fundul in sus. In care banii nu mai sunt demult o recunoastere a nobletii, ci, dimpotriva, a abilitatilor smecheresti. In care femeile trebuie sa aleaga ferm intre bani si dragoste si sa se lupte, curajos, cu nebunie, cu splendoare, sa-si atinga telul, oricare ar fi acela.

Eu m-am hotarat sa-mi duc copiii la scoli de stat. O sa putem si sa plecam si intr-o vacanta frumoasa pe an, si sa ne descotorosim de convingerea ca o fiinta realizata, eventual cu o stralucita cariera de majoreta, conduce musai o decapotabila. Am renuntat demult sa lupt sa am bani, pentru ca mi-am dat seama ca vreau, cu disperare, cu liniste, cu seninatate, cu indarjire, iubire inainte de toate. Pentru mine si pentru copiii mei. Pentru barbatul langa care traiesc si langa care am sa mor. Pentru copilul pe care il port in mine, al carui destin il leagana, inca, in palme, ursitoare in fata carora ma plec, cu smerenie.

  • trimite pe mail »

Comentarii

31 Comentarii la “Sa ai bani? Sa ai dragoste?”
  1. LOREDANA says:

    Pana in acest moment nu am avut nici bani ( nu stiu sa fac bani si nici nu mi doresc, eu am alte preocupari…si deci teoretic o sa fiu sarak pana la moarte…), dar nici dragoste ( nu in sensul in care mi am dorit eu, adik am avut parte de o dragoste “apasatoare”)…in viitor nu stiu dak o sa am dragoste sau bani……….sau si dragoste si bani….o sa vad la momentul respectiv, dar oricum niciodata nu au primat banii in cazul meu………dar mi au fost folositori cand am vrut sa “evadez” din cotidian…iar despre dragoste……greu de spus

  2. Georgi says:

    mai bine sa ai parte de dragoste, bani….. vin dupa aceea, iar daca te gandesti ca dragostea este pentru o viata si baniisunt trecatori, acum ii ai acum nu-i ai…

  3. cataminga says:

    daca le avem pe amandoua e super

  4. andreeitza says:

    Cand iubesti cartea,poti sa inveti la orice scoala doresti.Rezultatele scolilor particulare nu sunt spectaculoase,mai degraba lasa de dorit!

  5. denisaandreipopescu says:

    uneori esti privit cu alti ochi cand spui ca nu ai bani
    se spune ca aca ai intrat in hora trebuie sa joci.
    dragostea este suprema
    acum poti avea bani maine nu

  6. ionelat says:

    copilul care crea sa invete va face asta in oricare tip de scoala. nu multi isi permit scoli private si daca ar fi sa am banii necesari l as tine tot la o scoala de cartier

  7. gigibz says:

    mai bine sa ai dragoste, banii ii faci treptat … cred ca ai facut foarte bine ca ti-ai dat fetita la o scoala de stat!

  8. victor69 says:

    banii vin si se duc … dragostea ramane … cat despre scoala, fiica mea invata intr-o scoala de stat si sunt foarte multumit!

  9. denysse2005 says:

    Nu mai alergi dupa bani si iti doresti liniste in situatia cand ai o situatie financiara buna si stabila dar nu poti spune acelasi lucru de o familie de muncitori cu un salariu minim pe economie si cu 2 copii ca nu alearga dupa bani. Stii cateodata stau si ma gandesc de ce asa. De ce a lasat Dumnezeu lumea asta asa cu diferente, de ce unii se nasc bogati si nu duc nici o grija toata viata iar altii de mici trebuie sa se invete cu greutatile si trudesc pentru fiecare leut castigat? Nu mi se pare un echilibru al universului ok. E nedrept fata de unii. De ce?

  10. lumi says:

    de regula dupa casatorıe ne lovım de sıtuatıı neprevazute .luna asta avem banı maı putını decat luna trecuta sı ınvers anul asta am gasıt o slujba maı buna …dın cauza asta sunt maı ındependenta fınancıar pot ıesı maı des cu prıetenıı la o cafea ı-mi duc fetıta la un teatru la cumparaturı …el ce face ? acelaşi lucrul şı va spun cu mana pe ınıma ca ne e foarte bıne asa acum… nu ne maı ıubım? nıcı vorba ..la cına stm dıscutm desfacem o stıcla de vın …vıata e frumoasa conteaza bani? da acm 2 ani la un meci a ıeşit cu bataie şi sotul meu a fst arestat 2.5luni a stat ınchıs ın fıecare zı m-am rugat la d-zeu sane dea rabdarea de care aveam atata nevoıe .ın tımpul asta am ınteles cat de mult ne ıubım sı,ca nu se poate unul fera celalalt a vost concedıat nu aveam nıcı un ban datorı banca etc. conteaza dragostea da… una fara cealalta NU SE PAOTE sunt 2 elemente vıtale lasate de d-zeu .sı daca EL NI le-a lasat sa le folosım sanatosı unde cand şı cat trebuıe va pup.PS traıesc la ıstanbul de 5 ani…

  11. annais says:

    Abia acum am “ajuns” pe acest site si am citit articolul…incercam sa gasesc cuvintele potrivite sa exprime cel la bine ce simt…si am citit comentariile…unele, foarte inspirate…cu scuze ptr “plagiatul” asumat, ma alatur Adrianei si ma plec si eu in fata ta Alice…am citit una din cartile tale, te-am urmarit in diferite emisiuni dar, parca ma uimesti si te redescopar, de fiecare data mai impresionata de sensibilitatea si talentul tau; esti ca o poezie frumoasa pe care nu te saturi s-o recitesti si-ti place parca, cu fiecare lectura, mai mult, pe masura ce-i descoperi “nuantele”.
    Ii multumesc “cerului” ca te-a creat atat de frumos…ptr ca avem nevoie de frumos asa cum avem nevoie de iubire iar eu, personal, am mare, mare nevoie de iubire (ptr ca plang dupa o iubire franta…).
    Voi mai “veni” aici sa-mi incarc sufletul …Iti doresc numai bine, ptr tine si familia ta, o sarcina usoara si multa multa iubire!

  12. Manga Girl says:

    Buna Alice,

    In ceea ce priveste invatamantul de stat din Romania…eu inca am multa incredere. Poate gresec. S-au schimbat multe de cand am intrat eu in clasa I, in 1985. In anii ’90 lumea inca fugea de facultati particulare cu ideea ca nu se face la fel de multa scoala. Daca e sau nu asa, nu am de unde sa stiu. Dar stiu ca daca as mai trai in Romania, mi-as da copilul tot la scoli de stat. Poate e o idee preconceputa. Mereu gandim prin prisma experientelor proprii. Cred insa, ca uneori nu se justifica banii aceia multi pe care ii platesti ca parinte pentru o scoala privata. Hai poate, daca iti doresti ca al tau copil sa faca masterul la Londra, e un motiv intemeiat sa strangi bani ca sa ai cu ce-i plati taxele. Dar cand e vorba de anii mai mici, eu cred ca un copil poate invata la fel de bine si de mult si la stat. Pana la urma depinde numai si numai de vointa si interesul pe care copilul le are.

    In Vest scolile de stat sunt mai problematice cu privire la accesul la droguri sau alte minuni de genul asta. Oare asa sep une problema si in Romania, deja?

  13. dana says:

    Repet,azi te-am gasit,si sincer sunt cateva ore de cand va citesc randurile voastre,dragi prietene.Deja sunteti prietenele mele.Voi astepta noi si noi teme.Esti minunata Alice,si ma bucur enorm ca te-am cunoscut.Pentru mine azi a fost o zi minunata,si asta datorita tie.Ii multumesc.Copilul meu,pe care o cheama ioana,este in clasa a 12 a,la un liceu din orasul nostru,este un copil bun,si care la anul isi va lua zborul.Intrebarea ei este-vom reusi oare sa o putem tine la facultate?Prioritatea cea mare e acum ea,a fost mereu ea,si vreau sa cred ca vom reusi.

  14. Amore says:

    Buna ziua, dragele mele!
    Probabil este buna o scoala privata, probabil copiii ies cu mult mai pregatiti pentru viata- se pune accent pe lucrurile practice, nu doar pe cele teoretice. Nu stiu exact:). Copiii mei sunt la o scoala de stat (mi-as fi dorit sa ii pot da la una particulara, insa….:(. Au rezultate foarte bune, la olimpiade, la examene, sunt fericita ca am niste copii frumosi si destepti si primesc mereu felicitari (desi meritul este in cea mai mare parte a lor, recunosc).In general, nu exista “retete” unanim valabile, dar cu siguranta se poate reusi cu brio si ca absolvent al unei scoli “de stat”. Visez (asa cum i s-a intamplat doamnei Lacrima, pe care o felicit din suflet) ca puii mei sa obtina burse intr-o tara civilizata, sa le fie recunoscute meritele (daca le vor obtine) si nu trecute cu vederea, cum se intampla aici.Important este sa aiba cei “7 ani de acasa”, sa fie constienti ca fara studiu nu pot reusi mare lucru in viata si sa fie iubiti si intelesi.
    O vacanta minunata tuturor! Alice, ai grija de tine! Va imbratisez cu mult drag pe amandoi! Astept echografia:)

  15. irina says:

    Buna Alice! Citind articolul despre scoala, despre taxe si pretentii, am zambit si mi-am adus aminte cu nostalgie de momentul fericit in care am intrat la facultate si m-am pregatit sufleteste de viata de student…in gazda…ca de’ “in camin nu se poate invata!” ziceau ceva voci mai vechi in bransa si mai groase in portofel…Dupa un an prin apartamente inchiriate m-am mutat in camin…pe bani putini , colege multe si cu pretentii bai comune si bucatarii la fel…si a fost EXCELENT! A fost primul meu pas catre daramarea prejudecatii ca musai trebuie bani pentru a face facultate…
    Tin minte ca unde mancam patru, tot timpul era loc de al cinci-lea, unde dormeam 4 se mai puteau inghesui inca vre-o 2, unde avea cineva bani, se gasea de-o bere si pentru restul….si uite asa au trecut 6 ani…si am ajuns si eu in aceeasi banca cu cei care primisera casa si masina de absolvire..eu am primit numai felicitari si multumirea de a-mi vedea familia cu lacrimi in ochi de bucurie…Si atunci am realizat ca linistea si multumirea de a fi realizat ceva pe propriile-mi puteri sunt lucruri mult mai importante decat vacanta primita cadou…E drept ca traim in tara in care daca nu esti poleit( la propriu si la figurat) nu ai nici o valoare, daca nu esti vulgar si tipator nu insemni nimic….dar in acelasi timp traim in tara in care inca sunt oameni care stiu ca “ce e val/ca valul trece…” si ca odata si odata o sa ajungem sa pretuim ce acum pare pierdut…

  16. Lacrima says:

    Copiii mei au urmat scoala generala in cartier , la liceu i-am dat la cel mai renumit din oras .Au fost amandoi premianti si fara meditatii.Fiul meu a intrat primul la liceu , a fost sef de promotie la Matematica ( pura) , iar acum este asistent la EPFL – Lausanne unde isi termina in curind doctoratul.Elvetienii l-au luat nuamidecit ,i-au rezolvat viza in cel mai scurt timp. Fiica mea a fost si ea , premianta , chiar daca nu a fost de talia fratelui ei , a absolvit facultatea , lucreza la o banca iar zilele acestea isi va lua si masterul..
    Tatal lor a murit ( nedrept de stupid) in saptamna in care unul dintre ei isi dadea BAC-ul iar celalat licenta.
    Deci stimate Doamne … mai credeti in scoli cu fitze sau fitze pentru scoli????

  17. amalia says:

    Alice, poate privirile compatimitoare vin de la faptul ca atunci cand se retrag copii, scoala respectiva isi pierde din “clienti”, si poate asa simt secretariatele ca taxeaza, la nivel de atitudine, gestul parintelui.

    Cred ca avand o mama atat de capabila sa inteleaga nuantele sufletului, cum esti tu, copii vor fi bine, vor fi indrumati corect, vor fi fericiti.

  18. Iulia says:

    Am o gramada de intrebari apropo de scolile particulare si multe dubii ca e poate fi vreun raspuns pozitiv:
    – Sunt suficiente scoli particulare, cat sa dea pregateasca o elita?
    – Cat de repede va discrimina un copil care nu invata intr-o scoala particulara pe unul care are parte aceasta sursa financiara? Cat de repede il va face sa se simta prost pentru ca are parinti cu bani, sau invers?
    – Profesorii care vin sa predea la scolile particulare unde au profesat inainte?
    – Au fost instruiti in mediul particular? Sunt acestia trimisi la cursuri de specializare in afara? Daca sunt trimis, cat la suta promoveaza cu 10 aceste cursuri?
    – Suntem noi romanii pregatiti sa scapam de preconceptia ca scolile particulare sunt construite in jurul unui epicentru politic sau au un scop final pur financiar?

  19. Ina, mi-e tare dor de Simona mea, ce bine de tine ca ai vazut-o! ea e o fiinta absolut speciala, care nu seamana cu nimeni, are umor nebun si tristete nobila, e delicata, politicoasa, harnica, de nadejde, e un om frumos in toate sensurile cuvantului. Sa stii ca poti comanda foarte usor cartile, avem pe site-ul nostru afisata modalitatea de a le comanda, e ceva foarte simplu, mi se pare ciudat ca nu ai reusit pana acum. Te imbratisez, saruta Canada prietenei mele din partea ta.
    Poiesteanca mea draga, doamna Florentina Murgoci, te imbratisez cu tot sufletul! Asa e, ideal e sa ai si dragoste, si bani de,ajuns, cat sa nu-ti strice dragostea lipsurile, fiindca e greu sa traiesti in saracie, e adevarat. Cum spui tu, cu dreptate: “fara bani, fericirea e mai scurta”!
    Nici Ilona mea n-a vrut sa accepte la inceput mutarea, cum spui tu, Elena, fiindca se atasase de etitele din clasa, avea cateva prietene bune. Dar sunt sigura ca va gasi si alti copii draguti, si ca o sa uite, in curand. Stiu cum promiteam si noi cand mergeam la liceu, de exemplu, ca nu ne vom uita niciodata colegii de scoala generala, iar in cateva luni nu le mai stiam nici numele.
    Elly-Odetta, esti norocoasa ca ai asa fete cuminti si destepte, si esti o mama minunata! Si iti multumesc ca citesti, ca vii, ca mi-ai scris astazi, ca esti alaturi de gandurile si de randurile mele.

  20. elly-odetta says:

    Buna ziua Alice!
    Buna ziua tuturor!
    Draga mea Alice astept in fiecare zi randurile tale,tema ta zilnica.Nu sunt atat de constiincioasa sa si raspund, dar sa stii sunt mereu prezenta si atenta!Imi place ceea ce faci, cum ne pui pe toate (toti!) in conexiune.Nu-i nevoie de uniforma, de catalog..ca sa fim impreuna la o lectie de viata .Ma parasc singura, sunt cea mai constiincioasa la baut cafea! Multa si in fiecare zi de vreo 30 de ani(un pic mai mult chiar!).Tema de azi m-a incitat suficient sa-mi fac curaj..de prezenta la lectie. Am doi copii mari(cea mare da acum bac-ul) si lucrez in invatamantul de stat. Mi-ai amintit cat de mult am vrut sa-mi inscriu fetele la un liceu particular, dar nu am gasit resurse financiare. Imi doresc tot ce-i mai bun pentru fetele mele,dar trebuie sa ma descurc cu ceea ce am (N.Steindhart spunea ca cel mai ticalos verb e ,,descurca-te”).Nu stiu cum ar fi fost daca erau la un liceu particular, dar pot sa-ti spun ca sunt foarte multumita de ele. Pentru ca au vrut si au facut tot ce se putea(si pian,si dans,si limba greaca-sunt olimpice,si pictura,si citit enorm,si printre cele mai bune din scoala la invatatura,SI MAI ALES CELE MAI IUBITOARE FIICE DIN LUME!) . La intrebarea ta, sunt pentru DRAGOSTE! Te sarut si-ti doresc din tot sufletul fericire,copii frumosi, sanatosi si norocosi.

  21. florentinamurgoci says:

    Cred draga mea ca ai luat o decizie inteleapta.Cand iubesti cartea,poti sa inveti la orice scoala doresti.Rezultatele scolilor particulare nu sunt spectaculoase,mai degraba lasa de dorit! Cat priveste banii,cred ca e bine sa-i ai! Nu-ti trebuiesc averi in viata,sa sacrifici fericirea pt ei,dar daca lipsesc,discutiile sunt inerente.Cel mai grav este faptul ca uneori copiii isi doresc anumite lucruri si daca nu ai cu ce sa cumperi e o mare problema! Intervine spiritul de fronda,cum nu ai,cum alti parinti au si tu nu!Cum el care e premiant,nu te supara,nu-ti creeaza probleme,nu poate avea ce au alti copii mai slabi la invatatura.Cred ca fiecare ne-am lovit la un moment dat de acest fapt si a trebuit sa explicam,ca avem alte lucruri mai presante de rezolvat decat de facut un moft. Acum sunt alte vremuri,cerintele au crescut,copiii sunt rai intre ei,necrutatori si e foarte trist cand puiul tau de om pe care il iubesti ca pe ochii din cap.ajunge sa iti reproseze lipsa banilor.Prioritatile lui sunt altele si tu va trebui sa te conformezi,altfel incet,incet il vei pierde.Anturajul va deveni mai important,parerile tale nu vor mai conta! Am intalnit in viata mea atatea cazuri de acest fel,de aceea spunca si banii sunt importanti! Daca nu-i ai si fericirea e mai scurta,problemele apar oricum,de aceea e bine sa traiesti decent,sa nu-ti lipseasca nimic! Asta e parerea unei femei care a trecut prin greutati,pe care nu a ajutat-o nimeni,si impreuna cu sotul ei a facut sacrificii pt ca acum sa nu ne mai gandim ca am dori un lucru dar nu ni-l permitem!

  22. Ina says:

    Alice draga,

    Sa ai o sarcina usoara, multe felicitari!
    Am avut ocazia s-o cunosc pe scumpa Simona cind a venit in orasul meu ( Kitchener- Waterloo) la o prezentare de carte si tot atunci am aflat despre revista Tango. tare mult mi-au placut articolele tale si am incercat de nenumarate ori sa comand online cartile scrise de tine,din pacate, fara noroc
    Exista vreo cale pentru noi, diaspora, sa putem cumpara cartile tale?
    Mi le doresc atit de mult!
    Mii de multumiri!
    Ina

  23. Elena says:

    Ca si tine, si eu am facut miscarea asta, in sensul ca mi-am transferat fiica de la o scoala particulara la una de stat, motivul fiind acelasi: taxe scolare din ce in ce mai mari care nu justifica nivelul de pregatire al copilului.

    Cand mi-am inscris fetita la o scoala pariculara am crezut ca este o diferenta mare intre stilul de predare dintre stat si particular, intre nivelul de pregatire al copiilor din cele duoa forme de inavatamant. La particular, unde copiii in clasa sunt (ca si numar) pe jumatate cat la stat, profesorii ar avea la dispozitie mai mult timp sa verifice daca toti copii din clasa au inteles lectia noua, sa aprofundeze materia si sa-i asculte pe toti copii intr-o ora sau doua. Ori nu, nu se intampla asa. Am constatat ca, la finele semestrului al doilea la scoala de stat, copilul meu are aceleasi note ca la scoala particulara.

    Singura diferenta a fost ca, in toata aceasta permutare de situatie a avut de suferit copilul. Apartinea unui grup de fete cu care se intelegea foarte bine, mergeau impreuna la scoala, faceau nazbatii comune, dar….

    Nu inteleg, de ce din cauza unui sistem trebuie sa schimbam obiceiurile unui om, starea de fapt in care se obisnuise un om, gasca de prieteni si lista ar putea continua.

    In viata avem de foarte multe ori de ales. Trebuie sa stim sa facem alegerea potrivita!

  24. Sa ai grija de puiul tau, Adriana, sa se faca bine, nu e nimic mai rau decat sa fie copiii bolnavi! Si sa iei licenta cu brio, sa te linistesti, si sa ai timp pentru dragoste… Asa cum imi doresc si mie, iti doresc si tie. Iti tin pumnii, sa revii cu vesti bune!

  25. sanda says:

    foarte bine ai decis! o sa-i fie greu la inceput dar copiii se adapteaza repede.
    Sa ai o zi buna si plina de iubire.

    • Asa m-am gandit si eu, ca se va adapta. Poate ca ei se adapteaza mai usor de cat noi, inca nu sunt atat de speriati de schimbari. Multumesc, Sanda, si tu sa ai zi buna si vesela!

  26. corina says:

    Dragoste, dragoste, dragoste- e clar!Si un pic de bani, sa fie neaparat mereu si pentru cadouri!

  27. corina says:

    Sunt de acord ca nu scolile scumpe sunt baza unei educatii si cariere de succes, nici pe departe o conditie de a creste un copil cu o personalitate armonioasa. Mie mi se pare ca a da copilul la invatamin privat e un semn de statut financiar inalt. Desigur, si un ajutor imens dat copilului, e cunoscut ca unele scoli (mai ales din Elvetia) au fost pepiniere a unor viitori oameni mari. Daca situatia materiala o permite, da, de ce nu? Insa nici o scoala oricit de inalta nu-l va da copilului ceea ce are el mai mult nevoie, iubirea si caldura parinteasca, stilpi ai unei personalitati armonioase. Stii, uneori ma gindesc în alti termeni de cum am fost obisnuita si in loc sa-i admir pe cei cu cariera stralucita, mi-e uneori mila de pustiul din viata lor. Locuiesc intr-un loc unde au vile cei bogati (le sunt intimplator vecina), dar ei nu sunt niciodata acasa, nu-i vad,decit rapid din masinile lor de lux conduse in graba si cu rictusuri) si au bazine de inot, grajduri, gradini cu cele mai frumoase flori, catei, pisici- dar cind o sa le poate si savura?

    • Eu am ales dupa ce am gandit mult, m-am chinuit si m-am simtit vinovata, dar apoi mi-am dat seama ca nu-i va lipsi nimic oricum, niciunuia dintre copiii mei. Eu am facut Liceu pedagogic, iar apoi am absolvit Universitatea. As fi putut fi invatatoare si apoi profesoara, sunt pregatita macar cat sa fac lectiile cu copiii mei pana in clasa a opta, daca nu mai mult. Si sa-i iubesc pana dincolo de toate scolile lumii. Ai dreptate, Corina, si de data asta, si sunt sigura ca de la distanta la care locuiesti tu acum vezi lucrurile mai limpede decat le vedem noi.

  28. Adriana says:

    Ma plec si eu in fata ta…imi inseninezi zilele si asa prea intunecate (familie,una bucata copil bolnav de enetrocolita capatata din spital unde ii tratam pneumonia si peste toate..licenta ce trebuie sa fie gata pana vineri). Mult succes in tot ceea ce faci pentru familia ta si iti doresc sa ai o sarcina soara! Parca mi-ai citit gandurile..si eu as vreau iubire…sa am timp pentru iubire…sa treaca toate si sa pot sta alaturi de barbatul iubit…doar sa stau, atat..Doamne cat de mult imi doresc asta…

Spune-ti parerea

Copyright © 2009 Kraft Foods România. Toate drepturile rezervate.
Contact | Politica de confidentialitate. | Termeni si conditii | ANPC | Powered by WordPress