Un job ca un sot
Mai bine de o treime din viata ne-o petrecem la birou. Mai bine de jumatate dintre oameni sunt complet nemultumiti de jobul pe care il au. Ce vrem, pana la urma, de la un serviciu bun?
Am auzit de curand o conversatie intre doua tinere, in care una o sfatuia pe cealalta sa isi caute un sot asa cum isi cauta un job. Sa prospecteze piata cu atentie si sa il aleaga pe acela pe care sa il vrea pentru toata viata. Sa pretinda musai respect si venit decent. Si conditii de lucru cat mai avantajoase. Marturisesc ca m-am gandit adesea la cum trebuie sa iti alegi un sot, dar nu am fost in stare sa analizez niciodata cu sange rece. Nu stiu decat ca trebuie sa il iubesti mult, mult, iar restul o sa vina de la sine. Dar intrucat nu mai avusesem de mult ocazia sa meditez la conditiile in care alegi un job sau altul, m-am pomenit tragand cu urechea.
Sa aiba si el nevoie de tine… zicea fata sfatoasa. Si ii explica celeilalte ca un patron care nu are nevoie de angajatul lui, care il considera doar un pion ce poate fi inlocuit oricand, nu e un patron bun, si nu merita onorat cu CV-ul tau. Morala era ca, la fel, un barbat care are mentalitatea ca sotia poate fi inlocuita oricand cu una mai dulcica, mai harnica si mai fidela, nu merita sa aspire la conditia nobila de sot. Commitment-ul e obligatoriu, si la job, si la sot.
Sa iti dea dreptul la libertate… mai preciza ea. Asa cum la serviciu ai nevoie de week-end, si de vacanta, si de zile libere, ca sa poti performa la intreaga inaltime a capacitatilor tale, asa si intr-un mariaj e nevoie sa fii lasata sa respiri, sa flirtezi cu altul, daca e nevoie; sa iti reconfirmi frumusetea in ochi intalniti pentru prima data.
Sa ai dreptul la bonusuri. Sa ceri de la inceput cadou scump de ziua ta si prima de sarbatorile legale. Sa ai birou elegant si masina scumpa- si acasa, si la serviciu…
Nu am apucat sa aud si finalul conversatiei, pentru ca a venit persoana pe care o asteptam, si apoi n-am mai avut ochi si urechi pentru altcineva. Dar mai tarziu, cand am ramas singura, am continuat sa ma gandesc. Ce vrem, de fapt, de la un job? Ce compromisuri acceptam si de la ce nu facem rabat? Ce anume ne face sa ne iubim jobul, sau sa il consideram doar un fel nesuferit de a ne castiga traiul?
Comentarii
38 Comentarii la “Un job ca un sot”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
frumoasa comparatie
nu m-am gandit niciodata la o asemenea comparatie, dar oare asa sa fie?
interesanta comparatie dintre sot si job
in ziua de azi nu mai conteaza ce job ai conteaza sa iasa banul
sunt multe cazutri in care job ocupa un loc mai important decat sotul
sunt multe cazuri in care fete, baieti sunt singuri deoarece se dedica carierei
pe criza asta mai conteaza sa ti placa la serviciu?
cred ca pe criza asta nu putem avea prea multe cerinte; in general un job e perfect daca mergi cu placere, daca iti place colectivul, daca iti place ceea ce faci!
cred ca fiecare doreste ceva de la locul de munca, ceva care sa i se potriveasca ca o manusa. In acest fel intervine placerea de a merge la munca.
Eu cred ca daca ajungi sa ceri bonusuri, zile libere sau respect, ceva nu e in regula, fie ca vorbim despre serviciu, fie ca ne gandim la familie. Fiecare dintre noi are probabil o serie de standarde pe care vrea sa le regaseasca si in job si in sot, si poate si in copii. Dar daca ei nu au de dat lucrurile pe care le asteptam noi, nu e o contradictie? Nu mai bine pleci si cauti un loc unde sa existe toate astea fara sa fie nevoie sa le ceri?
In al doilea rand, de ce ne gandim sa cerem noi mai intai? De ce nu ne gandim in primul rand sa dam noi ceva fara sa asteptam nimic?
@Lacrima: nu pe tine te terfeleste sefa – se umileste chiar pe ea cand iti face lucrurile respective. Tu nu poti fi umilita deca prin ceea ce faci tu, prin actiunile care depind de tine. Ce, daca vine un cutremur si iti darama casa esti umilita? Homeless esti, dar umilita nu. La fel si cu sefa – ti-a daramat imaginea? Mare lucru! Nimeni nu e de neinlocuit, nici chiar sefii, si nici serviciile. Asa ca parerea mea e s-o lasi sa tipe si sa-ti vezi de interesul tau (care poate fi sa mai stai in firma cu pricina sau sa-ti cauti altceva).
Alice ,am revenit
Eu vreau sa supun atentiei condeiului tau dulce-acrisor ,familia parvenita ajunsa pe functii de conducere in Job-uri concurente in urbea noastra .
Lucrez in una din cladirile acelea mult ravnite ,care , isi inalta silueta din sticla si aluminiu ,la cer si care are gravat cu litere aurii pe peretele marmorat GRUP…S.A. cand mult mai potrivit ar fi fost prozaicul « Afara e vopsit gardul , inautru e leopardul »
Da , pentru ca inauntru au fost instalate …da instalate , nu testate niste ” doamne”din acelea contrafacute ( ca si parfumurile) cu iz de aer de munte , scoborate din zonele mai inalte ale patriei, anume pentru a fi instalate in jiltul de sefe.Nu vorbesc corect limba romana. Propozitia lor este o insiruire de cuvinte fara subiect si fara predicat , astfel incit trebuie sa faci eforturi pentru a le intelege exprimarea , de ajungi sa fi tu , ascultatoul , dobitocul care nu pricepe…Limba Engleza ? ca doar se impune la o astfel de corporatie …nici o problema se descurca- sefa cu poale -ca doar si-a descarcat pe desktop de pe Sf GOOGLE , un dictionar , din care sa scoata de urgenta o insiruire de cuvinte . Inzestrata de la mama ei cu siretenie ,calcind fudula peste calitatea umana , slefuieste la mare arta din condei profitul pe care-l prezinta ca pe o ofranda patronului. Ce mai meseriasa !…Si unde mai pui ca sotul este in fruntea bucatelor de ani buni la Garda … sprijinidu-si consoarta cu « inalte studii » la seral
I understand what you’re saying, however, ca sa zic asa…
E trista povestea asta cu limba engleza. Sunt furcutionismele lui Caragiale care ne vor urmari mult timp si limba noastra va suferi multe copy-paste-uri din alte limbi, engleza in acest moment, deoarece ni se pare ca strainii sunt mai buni ca noi. Si stii ce, chiar sunt, da nu toti!
Si atat de putini romani inteleg ca sunt putini straini ok…
Cand iti alegi o meserie nu stii prea bine cu ce se maninca dar inveti sa intri la facultate si iti rupi coatele invatand si invatatul asta parca nu se mai termina si apoi te angajezi si singur cu sau fara aliati , cu tot ce ai trudit invatand.dar in facultate nimeni nu te invata sa comunici sa aduci zimbete si astea sunt sau nu in tine.Si uneori jobul nu se termina la 2 la 3 sau la 4 ci continua acasa, hartii, informatii, ganduri despre unul sau despre altul.
Cert e ca uneori astept sa treaca duminica si sa ma duc la job mai incarcata de energie pozitiva(au grija matele sa mi-o preia pe cea negativa tot weekendul) si sa daruiesc macar o clipa de speranta
In mod sigur nimeni nu te invata in facultate sa aduci zambete
Exista multe lucruri care, asa cum ai spus, sunt sau nu in tine…
Deci pisicile intr-adevar preiau energia negativa, asa cum spun parintii mei?
da, Anda, asa e! mai ales daca sunt negre!
Eu am avut mereu norocul sa ii am pe parintii mei aproape (la figurat), spiritual si material, incurajandu-mi orice vis. Pentru mine nu exista nici “trebuie”, nici “nu se poate”. Probabil de asta mi se spune ca ma port ca un copil rasfatat. Eu insa cred in visele mele pana la capat. Cand mi-am luat primii bani din televiziune, acum 6 ani, eram usor jenata: ma si platesc pentru asta?! Nu as putea sa fac altceva, nu ma pricep si nici nu vreau sa invat nimic din ceea ce nu-mi place. Eu nu stiu cum e sa numeri orele la serviciu si sa urasti fiecare minut, dar sa fii nevoit sa ramai acolo. Nu stiu, din fericire, cum e sa iti alegi un job sau un sot pentru bani. Nu a fost nevoie sa invat.
Dar, daca ar fi sa imi caut un sot, ar trebui sa fie asa cum imi e si serviciul. Sa pot sa-i spun, in fiecare dimineata: as ramane langa tine si daca n-as fi a ta…
eu cred ca jobul ti-l alegi cu mintea, cu capacitatile tale de a face ceva, iar sotul cu sufletul…
oricum, Alice, ca tine, sunt extrem de putini oameni, care fac din pasiunile lor un job. si eu te admir si va admir sincer pe toti.( am un var coregraf care a luptat pentru pasiunea lui chiar si impotriva familiei si acum este departe de tara, dar implinit, realizat in ceea ce si-a dorit mereu sa faca)
marea majoritate ne inregimentam in categoria celor care pun mintea la contributie si acced cu fiecare treapta spre un job care sa scoata din noi abilitatile noastre, capacitatile noastre.
uneori un job nici macar nu ti-l alegi tu ci te alege el pe tine, odata cu experienta, cu realizarile anterioare. este o vorba cum ca nu inhami cal batran la ham, asa cum nu poti sa faci o balerina dintr-o contabila austera de vreo patru decenii si viceversa.
Si eu cred ca trebuie sa iti gasesti rostul si linistea, nu doar acasa, ci si la serviciu. Ca trebuie sa iubesti ceea ce faci si sa iubesti ceea ce… unii doar se prefac ca iubesc. Am spus mereu ca sunt cel mai fericit om din lume, pentru ca eu imi castig traiul facand ceea ce as face, oricum, din nebunie, din pasiune, din dragoste. Si, in ultima vreme, sunt cel mai fericit om de pe pamant pentru ca am intalnit marea mea dragoste, am gasit ceea ce am cautat toata viata si am inteles care e rostul meu pe pamant. Sigur ca mi-e greu, foarte adesea mi-e greu muncind intr-o tara ca a noastra, dar sunt convinsa ca mi-ar fi fost si mai greu daca as fi fost oropsita cu o slujba in care sa muncesc din sila, din disperare, din nevoie. Si banuiesc ca as fi avut o familie mai fericita de atat, mai fara griji, daca am fi locuit in alta parte, intr-o tara in care valorile si munca sunt rasplatite mai pe masura lor. Dar incerc sa schimb lumea dupa puterile mele marunte, si am credinta ca, incet-incet, se vor urni lucrurile inspre mai bine.
Alice, intotdeauna am admirat la tine pasiunea si daruirea ta in munca, puterea ta de a iubi netarmuit. Se vede si se simte ca iubesti cu adevarat ceea ce faci, asa cum din randurile tale radiaza, de asemenea, fericirea si dragostea pentru iubitul tau mult asteptat. Si eu am purtat cu mine credinta ca lumea se va schimba incetul cu incetul, insa in ultimul timp am vazut ca nu e asa.
poate ca puterile tale sunt marunte comparativ cu alta fata a lumii, alte tarii, unde cuvantul scris are forta unui tsunami, daca trebuie.
dar tu ai un suflet imens si tenacitatea de a duce lucrurile spre fagasul bun.
ceea ce nu e putin, ceea ce face sa poti aduna in jurul tau oameni, suflete, valori…
Trebuie sa schimbam lumea, altfel ne resemnam si ne declaram invinsi! Alyce, Pisica, noi si prietenele noastre, impreuna, mutam muntii- scriem carti, rasturnam anii ca sa ne aduca mari iubiri. Deja a inceput minunea, trebuie doar sa fim prezente, si pregatite, si curajoase. Va iubesc, va multumesc!
si eu te iubesc, asa cum ti-am scpus intr-o zi de florii, la telefon.
chiar daca tac uneori, nimic nu s-a schimbat in suflet. nu se poate.
tu esti omul legaturilor de sange, de viata.
Asa cred si eu, draga Alice, Pisica ai spus atit de simplu ceva asa de adevarat! Va salut si imbratisez intr-un final frumos de zi de vara- unde mai merge inca o cafea…cu inghetata insa)))
si eu te iubesc, asa cum ti-am spus intr-o zi de florii, la telefon.
chiar daca tac uneori, nimic nu s-a schimbat in suflet. nu se poate.
tu esti omul legaturilor de sange, de viata.
eu sunt cea care nu merit…
da Alice, si eu cred ca e minunat sa gasesti placere in ceea ce faci, este insa o relatie la care trebuie sa lucrezi, sa reusesti sa intelegi fiecare om cum este si sa poti sa colaborezi cu ei…in acelasi timp trebuie fie sa taci si sa te prefaci…mie una imi este tot mai greu sa tac si sa ma prefac…pentru ca fara sa vrei sunt favoritisme, oameni care nu inteleg ca trebuie sa te ajute cateodata si oameni care judeca gresit de multe ori…
sa mai spun ca eu imi intalnisem iubirea la birou si abia asteptam sa ajung, sa il zaresc, iar el cateodata statea mult dupa mine sa ma astepte sau ramanea peste noapte…in plus 2-3 ore ca sa ma vada dimineata…dar asta e deja alta poveste.
una peste alta imi iubesc jobul, poate prea mult, e greu, e dificil dar e frumos. daca nu intampini obstacole in drumul tau nu poti simti triumful cand reusesti sa le depasesti.
Buna tuturor…..
Citind articolul tau Alice mi-a revenit zambetul-tocmai am scris pe blog-ul Nouriei despre Michael si eram nostalgica..-dar cum ziceam mi-am revenit…
Domane, bine le mai zice Mircea Badea la domnisoarele de genu’ ..”tute”
Niciodata nu am priceput mentalitatea asta de “prospectare a pietei ” sentimentale….cred ca in ADN-ul meu gena care face inteleasa aceasta notiune lipseste…
Cred ca din cauza asta sunt si singura…ca m-am cam lasat ghidata de sentimente de ordin mai profund decat un numar de cont si de carduri ,o cheie de masina,sau o “situatie buna”….
Cat despre job….de cand ma stiu am vrut sa ma fac medic…si am tinut la idealul meu indiferent de parerile si impresiile colaterale..
Intotdeauna m-au distrat oamenii care se blocau in momentul in care raspunsul meu la clasica intrebare “de ce ai facut…(medicina in cazul meu)” era : pentru ca imi place…
E uimitor cum din structura psihica unora lipseste notiunea de “multumire sufleteasca” , dar presupun ca asa cum eu ii inteleg mai greu pe cei care fac ceva( servici, relatie de cuplu..)pentru ca asa “trebuie” sau pentru ca asa e mai avantajos, asa si ei ma inteleg pe mine mai greu cand spun ca incerc pe cat posibil sa fac tot ce-mi sta in putinta ca seara sa pot adormi zambind…
Ce bine imi pare ca ai zambit, Irina -totul capata valoare. Daca un om a zambit datorita mie, asta ma inalta. Multumesc.
Daca mergem cu comparatia asta pana la final, nu trebuie sa te casatoresti decat daca il iubesti si locul de munca trebuie ales numai daca iti place meseria. Si atunci si intr-un loc si in altul esti dispus sa mai faci niste compromisuri.
Teoretic, asa ar trebui sa fie, Iulia. Practic, uneori ne casatorim ca sa nu ramanem fete batrane, si ne luam un job ca sa nu ramanem muritori de foame. Am ras cand ai scris tu mai demult ca te intorci de la “scarbici”, mi s-a parut tare nostim. Si am retinut, ai si sot, ii faci cafea la ibric, deci il iubesti (daca nu-l iubeai, il lasai sa-si faca singur cafeaua!)
Da Alice, sunt cateva momente in viata cand desi iti place meseria pe care o faci, oamenii de care depinzi au si ei momentele lor grele (nu se inteleg cu sotul de exemplu sau sunt certati in familie) si isi varsa nervii pe tine si atunci inloc de servici, locul devine insuprtabil. Noroc ca putem comunica si oamenii isi dau seama, daca ai rabdare sa le explici, ca sentimentele din viata personala si cea de serviciu nu trebuie sa se intersecteze.
Poate e o consecinta extrema a tuturor conflictelor pe care le-am avut in trecut, dar este o concluzie aplicabila tuturor, inclusiv pentru sotii si sotiile care lucreaza in acelasi loc. Acasa vorbim de problemele de la munca dar nu ne invinuim ca nu ne ajutam reciproc la munca, atat timp cat avem alte sarcini.
Sau poate am lucrat eu in prea multe locuri unde sentimentele personale erau incurcate cu sarcinile in munca si invers.
Munca e eminamente rationala. La fel si atributiile din casa. Eu fac cafeaua dimineata in timp ce el scoate cainele afara. Dragostea in schimb se intampla. Nu trebuie sa lucrezi pentru ea. Si inca un detaliu despre mine, am un caine
Pentru mine asemanare dintre cum imi aleg un job si cum imi aleg un sot, e iubirea pentru fiecare in parte. Nu as putea sa imi aleg un job care sa nu imi placa, doar pentru ca imi ofera o suma mare de bani. Am visele mele, inca de cand eram mica, si uneori imi spun ca nu conteaza cati bani se castiga din asta, atata timp cat eu sunt fericita cu ceea ce fac. La fel si in dragoste. Nu as putea sa ma casatoresc cu un barbat doar pentru ca este bogat, doar pentru ca in fata casei ma asteapta cea mai scumpa masina, doar pentru ca imi petrec concediile in cele mai luxoase destinatii. As minti daca as spune ca nu mi-ar placea asta. Dar, daca nu ar exista dragoste intre noi, acea dragoste care sa te faca sa vibrezi la atingerea celuilalt, m-as simti goala pe dinauntru chiar daca pe dinafara as purta cele mai scumpe haine. Cat de minunat e sa te trezesti langa omul pe care il adori, in bratele lui, in saruturile lui. Cata multumire iti poate oferi un job pe care il iubesti, pe care l-ai visat dintotdeauna. In viata conteaza doar ceea ce te face fericita, ceea ce te multumeste cu adevarat. Iar pentru mine iubirea si visele mele sunt foarte importante si as merge pentru ele pana la capatul lumii.
Lisa, nici nu ma asteptam sa poti sa faci tu asa ceva. Tu esti romantica, delicata, mereu indragostita de job sau, cand va fi cazul, de sot. Sa ramai asa, fiindca esti minunata!
Mie nu mi-e clar din articol despre ce sa scriu…despre job, da, ok, asteptarile mentionate de domnisoara care conversa cu prietena ei sunt foarte ok. Bineinteles ca ceri zile libere, prime, conditii bune etc.
Alaturarea cu sotul si cu mariajul este nepotrivita si desi putem cu mandrie spune ca avem asteptari de genul acesta de la job, nu putem avea aceleasi asteptari de la mariaj…pentru un singur lucru. Nu are nici o legatura iubirea pe care o ai pentru perechea/partenerul/dragostea ta cu “iubirea” (??) pe care ai putea-o avea pentru un loc de munca.
despre ce vorbim?
Despre ce conditii ne-ar placea la birou?
Sa le spun pe ale mele: conditii decente insemnand respectarea drepturilor in ceea ce priveste programul de lucru, activitatile zilnice, birou si echipamente ok, hartuire sexuala si profesionala 0 sau atunci cand exista tendinte in cea profesionala sa ai cum sa iei masuri imediate, tratament de egalitate ca si colegi etc.
Si cel mai important: colegii. Colegii mei sunt extraordinari, fiecare este un membru foarte valoros al echipei si desi suntem ff diferiti ca personalitate ne completam si ne simtim f bine impreuna.
.
Angajatorul meu este statul dar nu statul roman nu ca as avea ceva cu el
Asa este jobul meu acum…daca il iubesc? Departe de mine. Daca il consider doar un mod de a-mi castiga traiul? Nici asta. Sa il compar cu sotul? Niciodata. Este un job. Si este placut, atat.
Claudia, chiar daca o asemenea comparatie ti s p are nepotrivita- si pe buna dreptate- unii o fac cu aplomb. Discutia cu pricina e absolut reala, nu o inventie rasarita din pana de inspiratie. Doua femei tinere si frumose chiar vorbeau despre asta, este un caz real…
Buna dimineata:)
1- job-urile pe care lumea le accepta desi sunt nefericiti si nu se simt impliniti – educatie
2- casnicii idem
Suntem educati sa facem multe lucruri pentru cei din jurul nostru nu pentru noi, pentru sufletul nostru. Putini oameni isi urmeaza visele. Educatia pragmatica omoara visele. De mici copiii “invata” ca anumite meserii sunt rusinoase ca doar medic, avocat, profesor, politist este OK sa te faci…Chiar tu ai spus ca fetita ta vrea sa se faca majoreta. Sincer prefer o majoreta fericita care in timp cand nu mai poate sa danseze sa-si faca o scoala de majorete decat un profesor nefericit sau un medic mediocru.
In loc sa ne traim viata asa cum vrem o traim pentru mama, tata, vecina, societate in general.
Sar de la o idee la alta (ma iertati) – casnicia are si un dram de noroc, trebuie sa rezonezi cu cel de langa tine, trebuie sa-i lasi spatiu si atunci ai sanse sa fie bine.Daca nu, atunci cel mai bine este sa faci ca si la job – stop si de la capat.
Sanda, iti trebuie noroc si in casnicie, si in job. Nu neg, nu omit. Sunt oameni minunat de talentati si de frumosi la suflet care au trecut mai mereu pe langa oportunitati, fara sa aiba vreo vina. sau poate n-au spus la timp: stop…
Buna dimineata
Alice, exista Job-uri , in care te prostituezi , pur si simplu. O “faci” doar pentru bani …Te imbraci la sapte ace,esti dragutica si cand ajungi la birou , seful/sefa te umileste,te terfeleste si nu pentru ca nu ai fi competenta, ba dimpotriva pentru ca esti un pericol si deci “au ei ac de cojocul tau”…
Am sa revin cu comentarii pe aceasta tema .
Nu ai revenit cu comentarii, Lacrima! Te-ai razgandit? Ai dreptate, se mai intampla si asa…
multe in viata le faci doar pentru bani la fel ca prostitutia. Dar conteaza oare doar portofelul sau masina din fata casei? Oare dupa ce ai iesit pe usa indiferent care ar fi ea si uitat ce ai facut si te incanta numai banii? nu cred