Unde ne regasim puterea?
In ce ne gasim forta de-a trece peste clipe grele, peste suparari, peste esecuri, peste despartiri? In carti? In bunatatea prietenilor de nadejde? In evadari din propria viata? In adancul propriului suflet?
Eu mi-am recuperat mai mereu bucuria de viata deschizand carti luminoase, scrise cu sufletul. “Sperantele trebuie toate legate intre ele, bagate intr-o sticla mare, cu dop, si aruncate in mare. Poate mai folosesc si altcuiva. La fel cu injuraturile, cu singura diferenta ca nu trebuie sa pui dop. E mai bine asa. Le spala marea si gata. De-aia pestii n-au urechi. Sa nu mai auda toate injuriile pe care omenirea le-a aruncat in mare. Mai e o deosebire, sperantele trebuie semnate, injuraturile, nu. Le dai anonime. N-are rost sa stie marea ca din cand in cand gandim urat”, scrie Oana Pellea in Jurnalul ei superb. Stiam, simtisem si eu aceleasi trairi, dar Oana le-a asezat in cuvinte inaintea noastra, bucurandu-ne, dandu-ne sperante.
“O fapta rea o indrepti cu o fapta buna. O vorba rea n-o mai poti indrepta cu nimic”, a spus Ileana Vulpescu intr-una dintre cartile domniei sale. Si eu am invatat, cu greu, sa nu mai pun la suflet vorbele proaste, pe cele otravite sau murdare. Oamenii vorbesc uneori fara sa stie ce spun, iar noi ar trebui sa invatam sa nu-i mai ascultam decat pe cei care ne-au dovedit ca stiu sa vorbeasca la fel de dezinhibat si despre ei insisi, nu doar sa-i judece pe cei din jur- cea mai la indemna forma de distractie.
“Am trecut adesea in viata mea prin peisaje de sentimente. Am traversat dureri care schimbau culoarea cerului si a arborilor si indiferente care uscau si ultimul fir de iarba din jur; am traversat renuntari care nu mai pretindeau nici picurul de viata al ploii si oboseli care opreau fluviile sa mai curga spre mari; am traversat livezi inflorite cu inconstienta, si lanuri coapte cu fatalism, si gazoane exultante; am traversat munti sterpi de scepticism si puste incinse de neputinta. Dar nimic nu e mai greu, mai insuportabil, decat sa treci - nedreptatit - printr-un peisaj in care nu indraznesti sa faci un gest, de teama sa nu atingi prin ceata pe cel ce te-a ranit, si nu cutezi sa rostesti un cuvant, de groaza sa nu jignesti pe cel ce te-a insultat.” Asa a scris Ana Blandiana, despre Orasele sale de silabe si despre sufletele noastre lesne de ranit.
In carti gasim dovada ca nu suntem deloc singuri, nici singulari in ciudatenia noastra. Dar pentru clipele fara vlaga exista si cafeaua buna bauta cu prietenul cel drag, dansul descult prin iarba, rugaciunea spusa din inima, exista rasaritul de soare asteptat in gradina, prajitura cu capsuni sau inghetata de ciocolata, somnul dulce in asteptarea unui vis, filmele cu Stan si Bran, amintirea unul sarut care ti-a schimbat viata, imbratisarea unui copil care ti-a adus nemurirea… Unde iti regasesti puterea de a merge mai departe, dincolo de clipele rele?
Teoretic ar trebui sa o gasesti in tine, dar lucrul acesta se intampla mai tarziu cand incepi deja sa te regasesti, la inceput esti ajutat………..pentru k esti debusolat……..desi sti ce vrei, nu prea sti cum sa incepi si in ce directie sa o iei……..este foarte important sa existe cineva care sa fie alaturi de tine, este foarte important sa nu te simti singur…..eu nu am fost singura, dar nici nu stiu cine m a ajutat…..doar am simtit asa si a fost suficient ptr mine.uneori nu ai nevoie de ceva palpabil, doar simti si atat……
puterea o gasesc in dumnezezu
puterea o regasim in tot
Scris, in timp ce savura o cafea “patru ochi plangand cu aceleasi lacrimi…” Ce frumos! Superb si-adevarat!
M-am hotarat sa scriu, dupa ce am citit pe nerasuflate ce s-a postat pana acum pe acest blog. Scris frumos si din suflet, trait inainte de toate frumos cum nu credeam ca se mai traieste in ultima perioada. Toti sau toate am trecut prin episoade similare, le-am perceput sau nu la fel, le-am exprimat sau nu, le-am uitat s-au le-am blocat intr-o memorie latenta.
Am trecut si eu prin ele, am fost si fericita si nefericita, si puternica si la pamant, si am ajuns asa unde sunt acum. Unde sunt acum?
Sunt undeva de unde plec mai departe, pentru ca asta e…
Intrebarea e insa alta. Avem copii, familii, slujbe, indatoriri. Pentru noi (si atat) mai avem timp? E normal sa vrei sa fii numai tu cu tine (pentru ca ti-e dor de tine, pentru ca vrei un moment de solitudine), atunci cand ai copii, familie? Esti nedreapta? Ai voie sa ceri asta? Cum faci sa nu te simti vinovata ca alegi sa stai singura in loc sa petreci timpul alaturi de copii ?(care te mai si inebunesc cateodata, nu sunt vesnic “o dulceata”)…
Cam asta e intrebarea mea…
Dragele mele,
De ceva de vreme m-am afundat in ale mele si am uitat de voi,dar azi cand am vazut acest blog mi s-a umplut inima de un sentiment ciudat…
cum trecem peste regrete,dezamagiri? aveam diferite solutii,dar cu fiecare situatie in parte solutia anterioara nu se mai aplica si trebuie cautata alta.asadar, azi cand incerc sa trec peste amintirea unei povesti de dragoste,ma gandesc cum sa procedez mai bine,cum sa trec peste,unde sa ma refugiez,cartile mele dragi nu ma ajuta,prietenii si familia ajuta cat pot de mult,dar cred ca va trebui sa caut undeva in adancul inimii si sa gasesc forta interioara,sa ma ridic,sa lupt,sa invat sa zambesc.
o zi buna pentru viu toate!
asa este dragele mele, Dumnezeu ne ajuta si ne este aproape mereu.Sa ne dea Dumnezeu la toti putere mereu sa trecem necazurile si bucuriile cu bine(ca si bucuriile te pot schimba).Va pup
Puterea mea esti TU ALICE. Prin gandurile, esecurile, fericirile si bucuriile tale imi arati calea si ma incurajezi sa sper, sa visez, sa traiesc.
Nu se compara gandurile de dupa cafea cu cele de dinainte. Dupa cafeaua Jacobs infloresc :). Poate ca nu mi-am gasit inca locul dar am certitudinea ca mi-am gasit revista si cafeaua!
Buna ziua, va zic acum la ceas de amiaza, trecuta deja. Tot cu o ceasca de cafea Jacobs cu alintaroma ma indeletnicesc si eu la aceasta ora si incerc sa adaug cateva ganduri referitoare la tema propusa. Intradevar, cartea a fost ades un factor de putere, de incredere, ca totusi se poate, ca tristete multa a fost pe acest pamant dar ca, apoi, a fost bine si frumos si mult senin in suflete.
In prietena mea iubita, mereu am gasit putere, a stiut sa-mi spuna ce vroiam s-aud ca sa pot merge mai departe. Si-n Dumnezeu, mereu si mereu caci intotdeauna si-a aratat puterea si a facut astfel ca raul sa se transforme in bine. Multumesc Divinitatii in rugaciunile mele si multumesc prietenei mele care m-a inteles si m-a acceptat de mult, asa cum sunt, cu bune si cu multe rele :).
Uneori chiar si un film e bun pentru gandul cel pesimist pe care reuseste sa-l indeparteze lasand loc sperantei, care, va muri o data cu mine. O fi inconstienta, imaturitate ? Probabil, caci adevarul e undeva la mijloc, intotdeauna :). Va doresc o saptamana in care sa regasim puterea din noi confirmata in realitatile vietii.
si eu sunt doborata, si e trist ca se intampla asta tocmai cu oamenii la care tin mai mult si carora le ofer tot fara sa cer nimic. si atunci ei fara nici cel mai mic regret iau acel tot cu ei cand pleaca. e trist ca nici macar nu inteleg ce au avut, cata magie si inocenta are iubirea, nu inteleg vraja pe care am simtit-o eu si pe care am iubit-o sfasietor pentru ca simteam ca doar eu o vad … e trist sa fii singur intr-un univers in care putini vad si simt asa cum vad si simt eu.
Ramona, tu trebuie sa ai rabdare si sa cauti iubirea adevarata, accea care sa te merite, care sa nu te mai lase sa te simti singura niciodata. E cea mai grea asteptare, dar si cea mai de pret. Tu esti minunata, delicata, romantica, esti vulnerabila in fata celor grabiti, asa ca trebuie sa gasesti faptura potrivita, care sa te iubeasca in tihna. Te tin de mana si iti zambesc, fac pentru tine o cafea buna, cu alintaroma si cu frisca, sa te inveselasca.
Multumesc Alice pentru gandul tau bun si vorbele tale. Voi astepta adevarata iubire, stiu ca merita.
iti impartasesc durerea,desi nu stiu exact despre ce e vorba,dar imi pare similara povestea cu cea pe care o traiesc eu acum,cu deznadejdea care ma apasa si cu nodul din gat,dar suntem femei,suntem puternice si trebuie sa ne ridicam…asadar,draga mea,capul sus pentru amandoua!
Buna dimineatza! Ieri nu am avut rabdare sa citesc tot articolul si cometariile-dispozitia mea era mult orientata spre treburi “casnice si organizatorice” de sambata….
Azi insa, a fost lectura ideala pentru cafeaua de dimineatza si m-a facut sa zambesc caci multa vreme cartile au fost refugiul perfect in fata dezamagirilor acestei lumi …
Cat despre putere…am descoperit( datorita unor intamplari mai tragice) ca Dumnezeu ne da putere cand ne asteptam mai putin ,dar cand avem nevoie mai mult, desi pe moment nu realizam.
Si eu am simtit acelasi lucru, ca si tine, Irina, ca Dumnezeu ne da putere cand nu cerem, cand nu asteptam, cand nu pretindem. Probabil ca aflati pe culmile deznadejnii ne meritam cel mai mult ajutorul si mana Sa intinsa spre noi. Stiu.
Iubita mea Alice, nu am indraznit sa-ti scriu pana acum din teama ca nu ma voi ridica niciodata la inaltimea asteparilor tale, dintr-un simt al penibilului ca nu manuiesc arta de ” a pune cuvintele intr-o forma perfecta”. Insa, in momentele de suspensie a trupului si a sufletului meu, mi-am gasit refugiul in colectia cartilor “Tango”, atat de draga inimii mele. Au reprezentat in nenumaratele noptii de nesomn balsamul sufletului meu,”umarul” pe care ma plans cand imi piersusem orice speranta.
Si nu pot sa nu te intreb, unde mai gasim puterea in noi, cand nu mai exista dorinta de a vedea nici rasaritul de soare, nici dorinta de a manca prajituri cu capsuni si inghetata, cand iti doresti sa stregi din memorie amintirea sarutului care ti-a schimbat viata(de teama ca ne era autentic),cand nu mai exista nici minunea vietii tale,copilul,pt ca ai facut avort,ptr ca el nu si-l dorea?Unde Alice??Unde mai gasim puterea sa trecem peste?
Te iubesc nespus..
Ce trista imi esti, Anca, si cat de bine te inteleg, pentru ca am trecut si eu prin asta, si stiu… Iti gasesti puterea intelegeand, acceptand ca nu acela e omul potrivit, ca trebuie sa rabzi si sa astepti sa gasesti pe cel langa care vei fi fericita, care se va cutremura de fericire cand va afla ca veti avea un copil, pentru ca va vrea sa te vada pe tine mereu, mare si mica, in toate oglinzile lumii. Exista omul acela, Anca, iar eu stiu cat de fara speranta am fost eu insami, dar am mers inainte, si m-am eliberat din cosmaruri, si dragostea adevarata a venit la mine. Nu te agata de un barbat care nu te iubeste, ramai singura, mai degraba, si vor veni minunile cand nu vei mai fi impovarata de suferinta. Te imbratisez, sa iti dau putere.
o gasesti in interior,undeva acolo este,trebuie sa fie…e trist si extraordinar de real,nu te lasa,infrunta-ti durerea,traieste-o fara frica si curaj,mult curaj si incredere in tine!
Buna dimineata!
au fost zile cand doborata la pamintnu gaseam energia sa ma ridic.
si au fost mai intai pisicile care se frecau dragostoase de picioarele miorlaind dupa unalint,si teiul inflorit si cartile si filmele si faptul ca si altii au necazuri mai mari decat mine, si de toata dragostea pe care n-am vazut-o si era langa mine
Gdiana, am uitat si eu dragostea cainilor mei, Sparky si Negrutu, prietenii mei care mi-au insotit masina si serile de cand m-am mutat aici. Ei au fost mereu buni cu mine, si mi-au dat putere din dragostea lor neconditionata.
Alice, minunile au venit pentru ca ai crezut in ele, pentru ca ai crezut in putera miraculasa a ragaciunii . Dumnezeu sa fie cu tine , sa-ti ocroteasca princii , iubirea ,viata! Te rog si eu la ceasul acesta sa ma treci in rugaciunile tale, astept si eu minunile, am atita nevoie!
Esti in toate gandurile mele, Nina, si ma rog sa vina catre tine toate minunile, pe care le meriti din plin.
Sanda, restul sunt unelte, ai dreptate, dar ca sa ajungem la noi avem nevoie de unelte, si de curaj…
Mereu “cu sufletul peste trup”, asa esti tu, Soso, si asa ar trebui sa fim si noi, mereu, ca sa ramanem drepti si demni.
Ramona, nedreptatea lumii e fara margini, dar noi am aflat taina Pisicii, si vom fi mereu invingatoare, la umbra tufei noastre de trandafiri infloriti.
Asa scriu si eu mereu despre Simona mea, ca este martor al sufletului meu neprefacut. Asa cum si tu, Maia, te dezvelesti de masti langa prietenele tale.
Catalina, am si eu de-acum un OM langa mine, si dintotdeauna ingerii mei, care, iata, vor fi tot mai multi. Sa-ti fie si tie ingerii sanatosi, OM-ul credincios si bun, pe masura bunatatii si a generozitatii tale.
Nina, tu ai stiut dintotdeauna care e calea cea buna, si ai aratat-o si altora, si mie. Nu contenesc sa iti multumesc pentru minunea mea de azi, care a iesit, ca o lumina, din cartea pe care mi-ai daruit-o. Ti-o datorez.
Si eu sunt fericita ca ai venit, Marilena, eu cred ca la fel de insemnata e puterea de a iubi, si de a te lasa iubit.
Buna ziua, Amalia draga! Tu esti pentru mine, in tot ce faci, un exemplu de noblete si de curaj.
Eu am ales sa raman pe taramul sacru aflat dincolo de bine si dincoace de rau, dansand, dansand tango, singurul dans in care imi regasesc echilibrul. E greu, Roberrta, pentru un suflet sensibil si fin ca al tau e greu pe pamant, dar vor veni soroace fericite pentru toate fapturile cu suflet bun. Eu cred intr-o justitie a vietii, eu cred.
Buna ziua si aici, Zeite dragi…
De la ora cafelei de dimineata, de cand am citit subiectul propus astazi de draga noastra Alice, am tot evitat sa raspund, fiindca un singur gand imi dadea tarcoale: cum sa raspund cum trec peste clipele grele cand ades, exact cand am impresia ca am trecut, am impresia ca un val puternic, generat de simple gesturi, sau o privire, sau o amintire ce se trezeste nechemata in mine, ma duce ca un vartej rapid si ma zdrobeste de stanca acelui moment, zero? Din nou…
Ai dreptate Alice draga mea: puterea o gasim si in carti, si-n propriul suflet, si-n prieteni, si-n Tango-ul nostru drag, cu file sau pe batisorii net-ului, si-n ochii copiilor nostri iubiti…
Dar eu va intreb, caci asta mi-e cel mai greu: cum sa raman dincolo de clipele grele? cum sa pastrez clipa de dincolo de rau, cand ma trezesc dincoace de bine, mereu..mereu?
Va imbratisez mult…
In dimineata asta am iesit pe treptele din fatza casei, a plouat toata noaptea, e un aer incarcat de parfum, de soare, si de blandete. Am pus in cescutza cafeaua (Jacobs, oriunde pe pamant :)), si am deschis Tango-ul, cel care ma mira si ma bucura.
Au fost zile triste, da. M-am scuturat de ele cel mai adesea cu revista, cu cateva carti, cu cateva imbratisari si cu sperante crosetate din intelegere, recunoastere si promisiuni de curaj.
Si eu imi iau puterea din carti, filme, prieteni, dar mai ales de pe blogul tau, Alice.Intradevar ne ajuti foarte mult scriind atit de sincer si deschis.Mai sugereaza-ne carti bune, filme…..
Nu e zi in care sa nu ma trezesc citindu-te. Seara, inainte de culcare, oricit as fi de obosita, intru din nou sa va citesc si adorm gindindu-ma la voi….
Cred ca cel mai valoros dar pe care-l poate primi cineva de la Dumnezeu, e sa aiba puterea de a-i face fericiti pe cei din jur.
Ce fericita sint ca te-am gasit!!!!!
Un sfirsit de saptamina linistit!
Sunt momente in viata in care iti vine sa fugi, sa plangi, sa pleci, dar nu ai unde, pentru ca oriunde ai merge tristetea te va urmari. Dar Dumnezeu iti aude plansul, iti vede lacrimile, iti aude rugaciunea, si-ti trimite in dar un OM care sa stie sa-ti fie prieten, sa-ti aline durerea si tristetea. Si tot El ne-a daruit niste ingeri, care ne mangaie cu vorba lor, ne bucura cu surasul lor, ne inveselesc pe loc cu sarutul lor.
Important este sa credem ca acolo sus exista cineva care nu tradeaza, care ne mangaie sufletele.
Eu una ma regasesc si- mi gasesc linistea langa doua prietene cu care vorbesc vrute si nevrute ,alaturi de care sunt eu ,dezvaluita de mastile zilnice.
Lumea din jur nu are puterea de a renunta la judecati,nu vrea sau refuza sa te ia pe tine muritor cu tot ceea ce ai -bun sau rau-de aceea de multe ori refuz compania multor oameni candva apropiati.
Iar deseori linistea ,puterea de a merge mai departe,de a gandi pozitiv mi o iau de pe tango.ro,lunar din revista voastra pe care o astept ca un copil mic.
Se spune ca ,,oricat de drept sta trupul,sufletul ne e in genunchi,,.Depinde de noi ce si cat aratam din sufletul ingenuncheat.Intr adevar acestea sunt doar unelte,dar folosite cu maiestrie pot sa ne ajute pe noi,dar si pe cei cu care intram zilnic in contact sa ne fie bine ,sa zambim,sa ne reculegem,sa ridicam fruntea si sa mergem mai departe…Zi buna sa aveti cu zambete de care sa se indragosteasca toti cei din jurul vostru!
Alice o mare rugaminte, daca poti sa ne faci o lista cu ce carti sa citim, macar 5, sa ne aline sufletul si sa ne dea curaj in aceasta lume in care sufletele noastre sunt atat de fragile…multumim.
http://www.youtube.com/watch?v=xbXLJTuvJCo
pentru voi…dont give up!
Buna dimineata
da, puterea este in noi,in sufletul nostru pe care cateodata trebuie sa-l regasim, sa il scoatem la lumina si sa il hranim cu sperante; in credinta in Dumnezeu.
…dar cand nu mai crezi si nu mai speri in nimic ai nevoie de prieteni. sa iti arate ce si ei sunt la fel ca tine, sa iti spuna ca pentru ei tu esti minunat sa iti arate ceea ce ochii sau inima ta nu mai vede in acel moment.
sunt insa multe momentele cand nici asta nu te ajuta, atunci incerc sa raspund la intrebarile cine sunt? unde merg? sa imi aduc aminte de mine ca si copil, sa privesc viata din nou senin si sa ma bucur de ceea ce sunt…
recunosc ca trimit tepi in jur si ma simt nedreptatita de multe ori, dar pana in momentul in care nu ne vom accepta asa cum suntem si pana nu vom face curat in suflet trandafirul iubirii (asa cum m-a invatat pisica) nu are cum sa creasca…iar prin iubire vreau sa intelegeti orice fel de iubire…
Intr-adevar cartile linistesc suflete deschise sa le primesca, deschise sa devina linistite…tot in asemenea conditii si prietenii de nadejde, atat de putini pentru o lume asa de necuprinsa, imi ofera umarul sa ma sprijin inainte ca genunchii sa se striveasca de asfaltul drumului ales…mama, tata si sora imi mai sunt alaturi atunci cand le spun, cu cuvinte sau nu, ca am nevoie de mana lor, doar s-o vad acolo in zare caci, de cele mai multe ori, nu impartasim aceleasi viziuni, ci mai degraba ne imbogatim cu experientele noastre…
Dumnezeu imi este mereu alaturi iar cand are prea multe si El pe umeri imi trimite ingeri cu chip de om, imi trimite cuvinte rostite sau scrise de mana altor oameni sau imi pune olginda in fata si ma indeamna sa privesc… caci cine sunt eu fara creatorul meu?…si atunci ma interoghez ca un martor in procesul vietii si imi amintesc , ca un avocat abil, ca sunt sub un juramant de adevar pe care trebuie sa-l tin fata de mine si nici Judecatorul nu ma prea slabeste cand un raspuns ma doare pe grumaz…
Asa imi caut eu puterea de a merge mai departe, mereu cu sufletul peste trup, mereu vigilenta sa o si gasesc…
M-a urmarit toata viata un indemn al unui suflet pereche pe care l-am urmat ,
oricit de tulburi ar fi fost apele in care imi oglindeam tristetile:”Nimic sa nu faci in viata asta fara Dumnezeu . Caci fara DUMNEZEU suntem nimic.
Puterea mea de acolo vine. Gasesc putere in rugaciuni si un credenta ca ele vor fi ascultate.
Gaesec putere atunci cind ingerul meu ma stringe de mina. Stiu ca trebuie sa mut si muntii , sa ramin in picioare ,pentru ca are nevoie sa dobindeasca drumul cel bun.
in noi, in noi ne regasim puterea,restul sunt doar unelte.
Sa ai o zi frumoasa si placuta!