Fata sau baiat? Femeie sau barbat?

21 Iulie 2009
36

puiInainte de-a afla, la ecograf, sexul copilului meu, am dezbatut cu prietenele mele daca sunt indreptatita, sau nu, sa imi doresc mai mult o fetita decat un baiat.

Mai intai le-am spus adevarul meu cel mai profund. Ca o iubesc pe Ilona cu o dragoste nepamanteana. Ca prin copilaria ei mi s-au dat din nou anii mei dintai si, privind-o pe ea fericita, si splendida, si delicata, e ca si cum mi-as retrai si eu, din pragul unei alte sanse, primii ani de viata. Cei mai frumosi ani. Ca ar trebui sa ma prefac ca nu observ cat de profunda si inteleapta este, cat de generoasa si de cuminte, in comparatie cu toti baieteii de varsta ei. Apoi le-am povestit si cat de mult am primit si primesc, in fiecare zi de la Victor. Cat de protector si atent e cu mine, ce complimente superbe imi face mereu, cata dragoste imi daruieste, din inimioara lui nemasurat de adanca. Cat de destept este.

Am recunoscut impreuna ca fetele sunt mai responsabile. Ca invata mai bine. Si sunt camarazi de nadejde. Ca femeile nasc, si iubesc, si conduc. Si vor stapani lumea. Ca baietii sunt mai neastamparati si mai bezmetici, dar ca barbatii sunt mai fericiti. Ca oamenii sunt mai zgarciti cu oprobriile cand e vorba de barbati. Ca nu suntem egali, decat in fata legii, nu si in fata ochilor lumii.

Cand am ajuns la cabinetul unde aveam sa elucidez un mister, sa descopar o revelatie, nu ma decisesem daca am dreptul sa imi doresc o fetita care sa fie sensibila, splendida, minunata, dar sa sufere, apoi, din dragoste. O fetita care sa aiba dreptul la lacrimi, care sa nasca in chinuri. Sau sa ma gandesc, neegoist, ca un baiat va avea sanse mai multe la o viata lina, mai putin contorsionata, la iubire la orice varsta- pentru ca doar femeile sunt judecate dupa ani, barbatii au dreptul sa iubeasca oricand, fara sa-si permita cineva sa-i masoare condescendent…

Cum e mai bine, sa ai fata, sa ai baiat? E mai usor sa fii barbat sau femeie, in lumea in care traim? Mi-am dorit eu insami, adesea, sa fi fost barbat. Cand nu mai pridideam sa muncesc la serviciu, dar acasa aveam toate indatoriile unei casnice. Dar stiu ca sunt cea mai femeie dintre toate femeile lumii, atunci cand iubesc, cand dragostea noastra imi curge prin vene, si ca nu as da minunea asta pentru nimic in lume.

Mi-au ramas intrebarile in aer, raspunsurile in minte, foindu-se la infinit, fara rost. Eu am aflat, am vazut. Voi avea un baiat. Si-mi doresc sa fie cel mai fericit om din lume. Si, daca nu cer prea mult,  sa-mi intoarca, poate, si mie, un licar din fericirea lui.

  • trimite pe mail »

Comentarii

36 Comentarii la “Fata sau baiat? Femeie sau barbat?”
  1. mitrea says:

    eu mi-am dorit o fetita si Dumnezeu mi-a dat-o

  2. gigibz says:

    nu conteaza ce e, oricum il iubesti!

  3. georginis says:

    sa fie sanatos copilul!

  4. clonaclone says:

    important este sa fie sanatos copilul, nu conteaza daca e fata sau baiat, e al vostru – asta conteaza cu adevarat!

  5. oandree says:

    Povestirea are nevoie de o actualizare… şi totuşi când ai aflat că va fi fată?… sau surpriza a venit de-abia la naştere?

  6. Manga Girl says:

    Alice, felicitari. Sa fie sanatos si fericit si sa te bucuri din plin alaturi de el si de familia ta de toate bucuriile ce vor urma. Sunt insarcinata in 7 luni si voi avea un baietel. M-am itnrebat si eu daca imi doresc fetita, desi am stiut din prima clipa in care am aflat ca sunt insarcinata, ca va fi baiat. Nu am avut clar in minte gandul ca mi-as dori o fetita, desi ele sunt mai delicate si mai atente. Dar mi se umple inima de fericire cand ma gandesc ca am sansa sa, bucuria imensa pe care ti-o daruieste un copil. Copilul meu, pe care il voi invata sa fie bun si drept, in care sper sa sadesc dragostea pentru frumos, carti, colindat. E o mare resonsabilitiate sa modelezi un om. Dar e si un mare privilegiu. Pana la sfarsitul lui Septembrie mai e un pic; si totusi parca mai e atat de mult.

  7. je says:

    Fotografia este superba, voi sunteti minunati, mai ales tu, Alice, care faci ca toate sa fie atat de frumoase in jurul tau!

    • Maria says:

      Nu conteaza sexul copilului dorit, conteaza ca atunci cand deschide ochii, o raza divina sa lumineze chipurile celor ce ii zimbesc sau il doresc. Cred insa ca sunt si copii care au noroc cand sunt mari si sunt iubiti mult, mult.

  8. dana says:

    Superba fotografie draga Alice.Ma bucur pentru tine,si iti doresc sa ai o sarcina usoara,sa te bucururi de toti cei trei copii ai tai.EU sunt mama de fata,doar de una,si acum cred ca ar fi fost superb sa am doua fete.Dintotdeauna am gandit asta,dar azi mai mult ca niciodata.Si stiu ca fetele sufera mai mult,de fapt nu e o regula,dar totusi sunt atat de puternice.Sa ai grija de tine alice.Iar pe tine Alina Andreea,te salut si ma bucur cand te gasesc AICI,lA CAFEA.

    • Alina Andreea says:

      Si eu te imbratisez cu drag, Dana! Sa te bucuri de fetita ta si sa aiba parte de tot binele si frumusetea din lume!Si eu ma bucur mult sa te stiu aici si ne vom intalni zilnic cu siguranta! Noapte buna, suflete senine!

  9. Ramona says:

    Alice cat de minunat…ce poveste frumoasa traiesti…ce cuvinte frumoase ai scris…ce minune este sa fii mama, ce sentiment deplin si inegalabil…

    o sa ai un baietel minunat…care te va face si mai fericita, daca mai este posibil :)

    ma bucur enorm pentru tine

  10. Mi-ati scris cuvinte frumoase, de incurajare, care sa ma ajute sa inteleg, sa accept, sa vreau, sa iubesc mai mult. Va multumesc. Mi-am purtat baiatul cu mare mandrie, intreaga zi, si cuvintele voastre le port in suflet, pentru totdeauna.

    • b85csp says:

      Sa fiti sanatosi amandoi! Sa treceti cu bine prin miracolul sarcnii si al nasterii!
      Daca e baiat, e minunat!
      Daca era fata, era minunat! Sa aduci pe lume un copil este intotdeauna parte a minunii care este viata…

  11. irina says:

    Sa-ti traiasca baietelul! Sa fie sanatos si sa te bucuri de el!

  12. b85csp says:

    Sunt mama de fata. Cand a venit ea pe lume, ecograful era la inceputuri si-ti spunea ca o sa ai exact ce ti-ai dorit :)
    Imi doream baietel pentru motivele pe care le-ai enumerat si tu, Alice. O mama creste si iubeste egal fiecare copil, fetita sau baietel, insa viata lor va fi diferita, educatia lor se face altfel. Am suferit enorm dupa nastere cand am aflat ca e fetita si am plans-o atunci ca si cand ar fi murit. Am avut senzatia ca particip la o condamnare. Desigur, exageram pentru ca s-a demonstrat stiintific existenta depresiei post-partum care iti tulbura mintea oricum.
    Dumnezeu ne-a avut de grija, insa, si ne-a usurat povara: am o fata norocoasa, pana acum cel putin. Iubirile ei au fost limpezi si calme, cariera se construieste an de an intr-un firesc pe care l-as socoti ciudat avand in vedere anii pe care-i traim si actualele ierarhizari ale valorilor. Dar, mai presus de toate, sunt recunoscatoare pentru ca am in fiica mea o prietena cum nu cred ca as fi avut in baiatul meu.

  13. mona says:

    Draga Alice, eu vad in fotografie o femeie fericita si implinita.Fetita sau baiat?? Crezi ca mai conteaza? O ai pe Nana care e frumoasa si desteapta. Il ai pe Victor care e sufletist si dragastos. Ai doi copii minunati.Ai pereche. Eu iti doresc sarcina usoara in continuare(atat cat e posibil, pt ca de obicei sarcinile nu prea sunt usoare), iar bebe sa fie ce vrea el, dar sa fie in primul rand sanatos! Apoi…frumos, destept, sufletist, dragastos, sa doarma noaptea, sa nu fie plangacios..si lista poate continua.
    p.s.Iti sta frumos cu burtica.

  14. Moi says:

    “Daca-mi aplec smerit genunchii,
    Si mainile mi le-mpreun
    Nu ma gandesc sa fie, Doamne,
    Nici cel mai drept, nici cel mai bun…

    Si nu te rog sa-i dai nici haruri,
    Nici minte cine stie cat…
    Mi-ar fi destul sa-l vad ca creste
    Nici prea frumos, nici prea urat;

    Si nu l-as vrea nici prea cuminte,
    Si nici din cale-afar-nebun;
    Nici prea de tot supus s-asculte,
    Dar nici sa rada de ce-i spun.

    Si mai ales, as vrea sa simta
    In orice pas din trai, mereu,
    Ca cel mai credincios prieten
    I-oi fi de-a pururi numai eu…”

    Elena Farago – ” Daca-mi aplec smerit genunchii “

  15. Irina says:

    Sunt mama de 7 ani si aproape 3 luni…sunt mamica Evei copilul pe care mi l-am dorit din liceu…de cand ea era un licar in ochii tatalui ei…acum astept un alt copil care se va naste in octombrie…un fiu mai exact…ce simt?Ca iubesc mai tare sa fiu mama de fata asta si pentru ca nu stiu cum e cu baietii…dar simt ca trebuie sa fie o experienta completa aceea de mama de fata si de baiat…ipostaze diferite, perceptii, asteptari, idealuri educationale diferite …

  16. Iulia says:

    Dragelor, implinesc 27 de ani peste 10 zile si tot nu sunt convinsa ca sunt pregatita sa am un copil. Un prieten mi-a spus odata ca e cel mai egoist lucru din lume sa aduci un copil pe lumea asta, referindu-se la traiul de zi cu zi si mai ales la dorinta oricarui parinte de a fi ajutat dupa ce copilul creste mare. teoretic tu ca parinte nu ar trebui sa iti ceri partea inapoi. Il faci pentru ca ai ce oferi o viata intreaga… asa vorbea el atunci…
    Pe de alta parte mi se pare ca sunt egoista si daca nu as face un copil, deoarece sunt atat de multe lucuri pe care as putea sa i le ofer si le tin numai pentru mine. Asa ca Alice eu te admir, si va admir pe toate ca ati avut curajul sa deveniti mame. Felicitari si sa aveti grija de ei:).

    • amalia says:

      Iulia,

      La multi ani!

      In legatura patintii si copii, mie mi se pare cel mai frumos cand parintele nu pretinde nimic dar copilul simte nevoia sa dea ceva inapoi, pentru ca are un suflet bun si pentru ca a fost crescut frumos. Cand spun “sa dea inapoi” nu ma refer neaparat la partea materiala, ci mai ales la prezenta si dragoste.

  17. Anita says:

    Cred ca Dumnezeu stie cel mai bine ce avem nevoie. Unele de fete, altele de baieti. Eu am o fata! O iubesc si cred din tot sufletul ca in 15 ani se vor schimba multe si pentru femeile din Romania in asa fel incat ea sa nu sufere ca e femeie intr-o tara complt misogina. Si baietii plang cateodata…mai des decat ne imaginam noi cele vesnic plangacioase.

  18. simona ioana says:

    Superba fotografie !

    Cunosc tatici loviti de disperare cand au aflat ca vor avea o fetita. Si apoi inca o fetita. Si care acum se plimba cu fetele de mana si sunt mandri iar fetele lor sunt cele mai… si cele mai…
    In fetita pe care o visam si pe care nu am avut-o proiectam toate visele mele, tot ceea ce eu nu reusisem ar fi trebuit sa faca ea. Ceea ce e absolut aiurea !

    Fiecare copil e o minune irepetabila. Indiferent daca e fata sau baiat, indiferent de ce mai avem deja !

  19. Sanda says:

    sa-ti traiasca frumos si sanatos!

    Fericirea nu tine de sex ci de educatie. Daca parintii ne invata fericirea vom avea parte de ea, daca ne invata sa suferim, sa acceptam, sa credem ca-i destinul nostru, vom suferi.
    Doamane ajuta sa traiasca o viata frumoasa!

  20. Alina Andreea says:

    Esti o zeita implinita si o mamica frumoasa, Alice, si stiu ca dincolo de toate intrebarile e dragoste in inima ta, dragoste de copilul tau indiferent ca e fata sau baiat! Dumnezeu stie mereu ce si intru ce sadeste asa ca bucura-te! De mii de ori bucura-te!Sa ai copii sanatosi si fericiti!
    Citesc aici despre mame implinite, despre nepretuita fericire de a fi mama si tineretea imi tresalta de asteptarea unui asemenea moment…De aceea imi place aici cu voi, pentru ca aceste discutii nu au varsta, nu au ani ci doar suflet…si la cei doar 23 de ani ai mei am atat de multe de invatat de la voi, zeite incununate de viata si iubire!

  21. raluca says:

    draga mea Alice, iti doresc un baiat care sa nu aiba frica de iubire, de viata. Imi amintesc si acum emotia cu care ti-am citit randurile personale in care anuntai minunea intamplarii precum si intrebarile iscate. Parca au trecut ani de atunci si baiatul tau e deja mare si frumos si destept:)
    Ti am citit o postare de saptamana trecua cred- despre frica de singuratate.
    Si sunt perfect de acord cu tine. Doar cand ai trecut peste marile insigurari atunci descoperi placerea de a te avea pe tine, de a-ti trai viata in functie de tine si nu neaparat de altcineva care sa ti tina de urat. Cred ca parcurg primii mei pasi spre fericire daca o luam din aceasta perspectiva.
    Ralu

  22. Cristina Socaciu says:

    Eu imi doresc un baietel si o fetita, Ilinca si Razvan, nume alese impreuna cu cel care ma ruga sa-i daruiesc copilasi. Si mi-i doresc nespus si vreau sa cred ca ma vor alege sa le fiu mamica. El, cel care ma ruga sa-i daruiesc copilasi, a plecat din viata mea, dar eu stiu ca acestea vor fi numele purtate de copilasii mei. Nu voi fi o mamica tanara si mi-e frica sa ma gandesc ca poate nu voi fi mamica niciodata, anii trec necrutator de repede… Oricat mi-ar fi de frica, nu voi renunta niciodata la dorinta de a fi mamica… Dar mi-e tare frica!
    Alice, baietelul din burtica ta, sigur va fi un copilas fericit pentru ca tu vei fi mamica lui! Si sunt sigura ca Ilona si Victor te iubesc nespus de mult!

  23. rosanne says:

    Eu am aflat de la ecograf ca sunt fete…cei doi baieti ai mei.N-am crezut nici la prima si nici la a doua “vizionare’, am zambit partinitor doar si am dormit linistita pana am nascut si am aratat tuturor ca am baiat, asa cum simteam.In adancul sufletului meu mi-am dorit enorm baieti, fara sa spun, fara sa recunosc.Si nu pentru ca sufera mai putin sau pentru ca au mai multe sanse la fericire, ci pentru ca mi-a lipsit imaginea msculina din casa, din viata.Am dorit sa-mi creez brate de barbat care sa ma tina la greu, voce groasa dar calda care sa ma asigure de dragostea lui.Mereu, neconditionat, firesc, nemarginit.Mai vreau un copil, nu stiu cand si cum…sa indraznesc sa-mi doresc fata?!

    • monica says:

      da rossane, sa-ti doresti cea mai frumoasa si inteleapla fata , si sa fie a ta, pe de-a-ntregul…si, va fi!
      mi-am dorit baiat mai presus de orice, mai presus de dragostea ce i-o purtam sotului meu, mi-am dorit baiat mai mult decat toate femeile lumii, insa azi sunt cea ma fericita, ca mi-o am aproape de mine, de suflet, pe rucsandra mea…N-am stiut sa cer, dar am primit cel mai frumos dar, pe ea , si n-as schimba-o azi pe 10 baieti….asa simt!
      Se spune, ca baietii sunt ai mamelor, si fetele ale tatilor, iar sotul meu, ma “ameninta” spunandu-mi
      ” trebuie sa-ti fac un bait, sa te iubeasca si pe tine cineva, ca rucsandra ma va iubi oricum pe mine (pe el!)”, iar eu zambesc complice catre puiul meu,care se tine strans la pieptu-mi,si-mi spune:
      “mami a mea, a mea, a mea”….
      iti doresc sa ai cea mai frumoasa fetita, cu ochi asemeni tie….

      • rosanne says:

        Of, Monica…mi-e frica sa-mi doresc fata pentru ca majoritatea prietenelor ma parasesc, ma judeca sau ma invidiaza.Nici in mama mea nu am avut o prietena, nici in surorile de cruce facute in copilarie, nici in colege, nici in vecine, nici, nici…Dar imi doresc clar inca un copil din dragoste si stiu ca tatal e cel “insarcinat” cu aceasta problema, a sexualitatii fatului.Mie imi ramane cea mai dulce povara, de a-i arata mereu ca e nascut/a din iubire.Si daca Dumnezeu va crede ca am fost prea egoista candva…imi voi iubi nurorile ca pe fetele mele cele frumoase, intelepte si bune.Te imbratisez cu drag.

  24. Adina says:

    Buna dimineata, suflete frumoase

    Ce frumoasa esti Alice…asa, cu un pas mai aproape de desavarsire! Cu cate o mana spre fiecare dintre puii tai si cu trupul adapost pentru cel mic (in postarea trecuta intrebai cum o sa tii trei copii de mana…pai cum zeita, tu ai deja atat de de multe maini, si daruiesti cu toate, din tot sufletul).

    Eu mi-am dorit tare mult o fetita. In aceasta dorinta era si o doza mare de egoism. Ma gandeam ca o sa fie mai a mea, ca o sa o inteleg mai bine, ca va sti sa imi fie aproape, ca nu va zbura prea departe si ca nu va uita nicicand calea de intoarcere.
    A fost vrerea divina sa am un baiat. Cand s-a nascut, m-am gandit ca e intr-o proportie mai mare copilul sufletului barbatului meu, care isi dorea cu disperare (si cu intransigenta) baiat.
    Dar baiatul meu este chintesenta a ceea ce visa inima mea de mama…e responsabil, serios (poate prea matur pentru varsta lui-si imi pare uneori rau, deoarece mare parte din aceasta seriozitate i-am implantat-o voit) si extrem de sensibil.
    Ma straduiesc sa-i fiu aproape, sa-l inteleg (o adevarata provocare), caut
    sa-i fac drumul mai lin si sa-i daruiesc cat mai multe din minunile lumii.
    Si nu pot decat sa sper, ca baiatul inimii mele si al sufletului tatalui lui va deveni OM si ca atunci cand va zbura departe, dand barbateste din aripi, nu va uita calea de intoarcere!

  25. Amore-Iulia says:

    Alice, esti frumoasa!Din ce in ce mai frumoasa! Iubirea ne imprima pe chip o lumina “nepamanteana”, ne sterge ani si tristeti trecute si deja uitate.
    Eu cred ca ne dorim din egoism baiat sau fata. Indiferent de sexul copilului, el ne va insenina viata. Eu cred ca Dumnezeu face pentru noi alegerea optima. Mi-am dorit initial, un baiat si o fata. “Suna” bine sa am o pereche, m-as fi bucurat sa fac codite fetitei, sa alefem impreuna rochite, fustite:)… Dar cand a aparut pe lume cel de-al doilea baietel, mi-am dat seama ca nu l-as schimba nici pe o suta de fetite:). Iar acum sper sa fiu bunica unei sau mai multor fetite, cu care sa-mi implinesc dorintele de codite si fustite:).
    Nu cred ca exista reguli- doar fetele sufera din dragoste, doar barbatii sunt fericiti…Eu cred ca orice copil iubit, dorit va fi fericit…fiind inconjurat cu iubire de atunci cand apare pe lume, va sti intotdeauna ca nu va fi singur.
    Baiat sau fata, “sanatos sa fie”! O vorba din batrani, care contine atat de mult adevar:).Sa-ti fie copilasii sanatosi si fericiti, Alice! Sa ramai mereu frumoasa, radioasa si fericita, asa cum esti acum!

  26. pisica says:

    Alice… esti asa de frumoasa!
    spun si eu, asemeni andei, parca negasind alte cuvinte, ca fotografia ta (pe care mi-am salvat-o in calculator) este un vis ireal… un vis implinit.
    asa trebuie ca aratau si zeitele grecesti atunci cand coborau de pe Olimp.
    pe vremea cand visam ca voi fi mama unui copil neasemuit si iubit, imi doream o fetita. inainte de nasterea primului meu fin, fiul fratelui meu (Victor de-o seama si de-o frumusete cu Victor al tau) imi doream sa botez o fetita.
    cum stiti, curand voi boteza iarasi, pe Dragos, cel nascut in ziua ta (si sunt tare mandra de asta) si pe care impreuna cu mama lui, l-am dorit fetita…
    bucura-te de puiul tau, eu ma rog sa fie sanatos…. va avea daruri multe pentru tine, pentru cea mai nepamanteana mamica…

  27. amalia says:

    Ma bucur si eu asa de mult sa te pot vedea cu burtica, Alice. Adevarul e ca lumea asta se schimba intr-un ritm atat de rapid incat si fetele si baietii trebuie sa invete sa-si construiasca noi echilibre intre ei si ceilalti dragi. Iti doresc o zi frumoasa, au trecut trei luni de cand am avut bucria si sansa de a te intalni si mi-e dor.

  28. Anda says:

    Mi-am dori o fetita ani in sir. Mi-am imaginat ca astfel voi putea sa ii inteleg si sa ii sprijin fiecare pas. M-am gandit ca va fi draguta, si atenta, si delicata, si, poate, mai puternica decat mine.
    Ai dreptate cu ceea ce spui. Femeile sufera, in altruismul lor, nepermis de mult. Si, daca eu m-am obisnuit cu neiubirea, orice lacrima de pe obrajii copilului meu mi-ar arde sufletul. Barbatii, in egoismul lor uneori copilaresc, in toate intrecerile lor, raman niste supravietuitori.
    Si cred ca, atunci cand medicul imi va spune sexul copilului, ceva va vibra in mine de dragoste si de mandrie la auzul vestii ca e baiat.

Spune-ti parerea

Copyright © 2009 Kraft Foods România. Toate drepturile rezervate.
Contact | Politica de confidentialitate. | Termeni si conditii | ANPC | Powered by WordPress