Rivalitati intre frati
Am visat acum o saptamana ca parintii mei ii cumparau un palton frumos surorii mele mai mari si ca eu sufeream. Aveam amandoua varsta de azi si chipul de azi, dar, in vis, sora mea avea un palton superb – si eu o invidie de toata splendoarea.
Am plecat de 20 de ani de acasa si tot cam de atunci nu cred sa-mi mai fi cumparat parintii imbracamintea. Nici surorii mele. Acum avem vietile noastre separate, cariere, copii, barbati si bugete proprii pentru haine. Mama ne mai cumpara, asa, de drag, cate-un brizbiz, asa cum si noi ii cumparam ei, tot de drag. Asa ca, visul e de o mie de ori ciudat. In ultima vreme, oamenii nici nu mai poarta paltoane. In schimb, pe vremea copilariei mele, stiam clar ca trebuie sa ai pardesiu pentru toamna si primavara, si palton pentru iarna, fiindca iernile acum 30 de ani avea nameti cat omul si opreau circulatia masinilor in toata tara. Si mai stiam si ca, in multe familii se practica acelasi ritual: fratii mai mici poarta hainele ramase de la fratii mai mari. Mai mult ca sigur ca prea multe paltoane noi n-am avut. Erau cele mai scumpe dintre hainele de copil si-atunci aproape intotdeauna le-am mostenit pe cele purtate inainte de Oana. Sigur ca sora mea nu avea nicio vina. Asa erau vremurile. Dar am inteles, inca o data, saptamana trecuta, cand m-am trezit buimaca din vis, cat de insemnati sunt anii dintai pentru copiii nostri si cum putem, cu o neglijenta, cu o miscare grabita sa-i facem pe unii increzatori si puternici, pe altii nesiguri si ezitanti. Si cum nu ni se vindeca traumele copilariei nici pana la varstele mature. Le tinem sub control consecintele, dar, din cand in cand, macar in vis, cate-un puseu otravit ne amaraste sperantele.
Sincera sa fiu, nu cunosc nicio familie in care fratii sa nu fi suferit ca unul a fost mai laudat decat altul, ca unul a primit mai mult decat altul, ca unul a fost nevoit sa lupte mai mult decat altul. Facem adesea diferente grave intre copiii. Pe unul il dam de o mie de ori drept exemplu de cumintenie – fiindca e intr-adevar cuminte!- dar celalalt pricepe ca, orice s-ar intampla, el va fi oaia neagra a neamului. Si-si asuma rolul asta si se invata sa traiasca cu el. Timp in care dezvolta si-un dispret subversiv pentru cumintenia celui bun. Pe altul, fiindca se arata intotdeauna mai slab si mai miorlait, il ocrotim intotdeauna cu prioritate. Pe copiii mai intelepti si mai puternici ii oropsim cerandu-le sa cedeze mereu in fata fratilor mai mici, sau mai neputinciosi, sau mai lacomi, sau sa le preia ei sarcinile, sau sa dea jucaria mai frumoasa celor care au inceput sa planga primii…
Imi place sa cred ca mi-am invins neintelesurile copilariei, ca pot, acum, sa imi iubesc parintii si sora fara sa ii judec. Ca i-am iertat profund pentru greselile lor fata de mine, si ca, la randu-mi, mi-am cerut iertare din tot sufletul, si m-am straduit sa ma revansez fata de ei si sa fiu mai buna. (Cand iti ceri iertare, daca o faci din tot sufletul, trebuie sa oferi si o recompensa pentru suferinta pricinuita, altfel totul ramane la nivel de vorbe in vant… Dar asta e o alta poveste.) Dar, numai din cand in cand, in vis sau in stari de tristete sau insingurare, imi vin din urma amaraciuni pe care nu le voi vindeca niciodata. Si numai in cate-o dimineata, ma trezesc tot fetita speriata de acum o viata, complexata de hainele vechi, strivita de neputinta de-a rade la fel de usor ca si ceilalti, oropsita de hotararea de-a trece neobservata printr-o viata in care ar fi vrut sa fie in centrul atentiei, dar ii lipseste curajul…
Comentarii
31 Comentarii la “Rivalitati intre frati”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
sa fiti sanatosa si fericita mereu.
parintii nu trebuie sa faca diferenta intre un copil si celalalt..cel mai usor mi se pare cand e un frate si o sora…le plac lucruri diferite
am fost singura la parinti……………..
m-am inteles tot timpul cu soramea
cand eram mica ma certam cu sora mea, acum regret si ne bucuram de fiecare clipa cand suntem impreuna
eu mai am o sora, dar nu au existat rivalitati
cred ca depinde de frati
rivalitati intre frati exista mereu mai ales in zilele de azi
Eu, ca sora mai mare, am fost un fel de deschizatoare de drumuri…aveam ce ma ruga de parinti sa ma lase la o discoteca…iar sora mea, cand i-a venit vremea sa mearga la discoteca, numai pleca si spunea ca se intoarce cat poate de repede….
cred ca depinde de frati, de parinti, daca acestia fac sau nu diferente!
parintii mei de fiecare data cand ii cumparau unuia ceva trebuia sa i cumpere si celuilalt. asa si la facultate cati bani primea unul atatia primea si celalalt.
eu am o sora mai mare, si mereu am facut nazbatii, dar niciodata nu s-a aflat care dintre noi era de vina. aveam o placere deosebita si eu si ea sa dam vina una pe celalalta. mama se supara pe noi, dar pe noi ne amuza … si acum e la fel, desi ea este casatorita. uneori stam cu orele la telefon…
eu nu am frati, sunt singura la parinti, dar mi-ar fi placut sa am!
Şi eu am facut greşeala asta. Fetita me-a cea mare ıncepınd de la 6 anişori a avut probleme cu sanatatea care a durat ani de zile, ea fiind o fire m-ai sensibila şi foarte speriata de doctori (avea tot dreptul, mereu analize şi filme cu sonde care ıi provocau dureri) a ınceput sa fie f tacuta şi sa aiba lumea ei. Am luptat foarte mult pentru a o scoate din acea lume şi pentru asta a trebuit şi suportul tuturor membrilor din familie inclusiv surioara ei m-ai mica cu 3 ani. Cum fiecare avem un caracter ea mezina era m-ai puternica (aşa parea) şi chiar ıncerca la vırsta ei atıt de frageda sa ne amelioreze durerea şi sa ne sustina ın cea ce faceam pentru sora ei. Eram foarte mandra de ea şi ıi multumeam din suflet lui Dumnezeu ca e atıt de ımtelegatoare. Insa dupa ani de zile mi-am dat seama ca de fapt a suferit şi ea foarte mult şi o buna perioada din viata ei a crezut ca este m-ai putin iubita decıt sora ei m-ai mare. Am ıncercat sa-i exlic ca mamele nu iubesc niciodata m-ai mult sau m-ai putin pe unul din copii, cum ca ele sunt la fel de pretioase şi iubite de mine, pare ca acea discutie sa fi fost de folos şi sper ca ın sufletul şi inima ei crede cu adevarat ca o iubesct la fel de mult ca şi pe sora ei şi sper sa fi ınteles ca ele sunt cele m-ai importante fiinte din viata mea şi ca le iubesc egal şi m-ai presus de orice.
eu am fost ce a mai mica ,eu fetita si trei baietii,fratele cel mare mereu avea grija de mine sa nu mi lipseasca ceva si mai tot timpul imi cumpara dulciuri,dar in schimb fratele cel mai mic mereu mi le manca si uitea asa ajungeam la cearta si tot timpul ne certam,acum ne avem bine si primesc cadouri de la el
cand eram mici si noi ne certam pt ca ii cumparau fratelui meu ceva, orice, si mie nu. si de fiecare data parintii mei incercau sa ne impace sa ne cumpere fiecaruia cate ceva dar noi nimic, al unuia costa mai mult iar al celuilalt mai putin. si tot asa pana fratele meu ceda in favoarea mea si imi mai da din economiile lui.
draga mea… am asa un zambet dulce-amarui!
locuiesc dintotdeauna cu parintii. sunt mezina lor, a doua nascuta, mama lor de cand mi-s bolnavi si atinsi de ani multi.
dar stii, nu e rautate sau invidie cand spun asta: fratele meu mai mare le lumineaza mereu chipurile cand vine acasa… si vine cam in fiecare zi, deoarece locuieste la 50 de metri.
desigur ca el nu are ochi de neputintele si de durerile lor zilnice. el ii mai cearta ca sunt dintr-o data mai inceti, mai apasati… eu o vad ca pe o incercare disperata de a refuza anii care trec peste noi toti. dar nu-i intreaba niciodata daca mai pot… de ce nu mai pot.
si ei, amandoi, pentru ca il iubesc nemarginit, nu-i cer nimic. cererile sunt pentru mine…
si ma gandesc deseori ca, poate, firea mea, nu-i lasa sa imi spuna ca si pe mine ma iubesc egal…
Sunt sigura ca te iubesc la fel de mult, dar vazandu-te asa puternica ( asa le apari lor), ei nu indraznesc sa ti-o spuna prin cuvinte, dar privirea si gandurile lor sunt toate pline de tine!
Alice nu e trista, ci devine mai romantica doar ca ii e dor si de ceea ce acuma simte, ca a facut parte din viata Ei, cind era mai mica.
De fapt ma bucur sa simt femei si fete in acest blog sensibile si romantice.
Doresc, sa aflati secretul de a reusi sa sensibilizati si barbatii din vietile Voastre si sa-i incurajati sa nu le fie teama sa fie cu voi romantici. Este cel mai culminant punct al oportunitatii de a iubi.
Aveti grija cu chimicalele din alimente devin din ce in ce mai periculoase si acest fapt e ascuns de citiva zeci de ani.
Ma bucur pentru Femeile si Barbatii romantici.
O problema “spinoasa” pentru mine:). Sunt prima nascuta, imi doream cu ardoare O “fratioara” si un “surior”. Ai mei, parinti docili, mi i-au daruit:). Intotdeauna eu eram cea raspunzatoare pentru nazbatiile lor ( evident, eu eram “tartorul:)), eu “incasam” pedepse, bataite… Nu privesc in urma cu manie, decat cu nostalgie si tandrete… Chiar azi ascultam intamplator “Felicita” si gandul mi-a zburat instantaneu la parintii mei, asa tineri si frumosi cum erau in vremea in care aparuse aceasta melodie. Mi-au revenit clisee din vacantele noastre in cinci; mergeam in fiecare an impreuna la mare, la munte plus o tabara. Fata fratii mei nu am avut mari “gelozii”, regretam doar ca ei dormeau mai des cu mama, era o adevarata competitie…Am la randul meu copii si avand modelul mamei, care ne dedica extrem de mult timp, ma simt eclipsata de ea. Nu am rabdarea, placerea de a-i plimba prin oras, de a face temele impreuna… Sunt norocoasa, copiii mei se descurca minunat. Si la mine exista “cel rau” si “cel bun”, sau cel putin asa i-am catalogat, in mod eronat. Fiecare are calitati si defecte…Cel mare imi reproseaza frecvent ca il avantajez pe cel mic (clasic, nu?:), poate deseori are dreptate…Mi-as dori sa fie cei mai buni prieteni, sa comunice mai mult; inca mai este timp ca acest deziderat sa se realizeze; inca mai sper. Discutiile de genul “el a stat mai mult la calculator”, “el a mancat mai multa inghetata”, “pe el nu l-ai batut” sunt la “ordinea zilei”…E greu sa fii obiectiv, e greu sa-i aplici sanctiuni si “celui bun”, doar pentru ca fratiorul lui sa nu se simta frustrat…E greu sa fii parinte, un parinte bun. Dar e cel mai frumos lucru care ti se intampla in viata, cu siguranta!
Articolul de ieri, a fost un exercitiu de tristete, pe asta de azi il iau ca un exercitiu de frustrari pe care oricat am incerca sa nu le mai recunoastem au ramas in noi si zac acolo, din cand in cand fiind scoase la lumina printr-o reamintire trecatoare a lor. Si in familia mea suntem mai multe surori. Eu sunt cea mai mare, n-am purtat hainele surorilor, dar nici ele pe ale mele, pentru ca asa a fost conjunctura. Suparari am avut insa, legat de ele, uneori. Acum acestea sunt total nesemnificative. Ne traim vietile fiecare din noi, paralel oarecum, dar intersectate automat, cand e vorba de parintii nostri. Acestia, pe zi ce trece, devin tot mai neputinciosi si constat cu melancolie, dependenti de noi, fara nici o deosebire. Incet, incet sau uneori mai repede, trebuie sa devenim noi sprijinul lor cotidian. Azi ii ocrotim noi pe parinti “cat mai sunt pe pamant, nu in gand “.
Eu nu am frati, dar pot sa vad ca astfel de comparatii se intampla mereu, fie intre copii, intre colegi, in orice grup se compara oamenii…nu stiu de ce lumea nu a invatat ca fiecare e unic, cu tot cu defecte/calitati. Iar nedreptatile sau doar simplele comparatii, ne ajung din urma, oricat de maturi am deveni…asa cred, asa simt.
Chiar si amaraciunile din amor le car dupa mine, oricat de mult mi-am spus ca le-am lasat, ca le-am uitat, ca nu merita sa le mai acord vreo atentie.
Si nedreptatile de la serviciu sunt inca undeva in sufletul meu, chiar daca am zis ca m-am vindecat de toate napastele ce mi le-am trait.
Imi spun cand imi dau seama de lucrurile astea – ca acum – ca e bine, necesar chiar, sa uit, sa iert…cred ca am iertat toate cate mi s-au intamplat, si de unele cu greu imi aduc aminte, dar au lasat, in mod sigur, niste urme pe care le stiu, le simt si din cand in cand ma dor…
Iti doresc, sa cauti si frumusetea din lume, chiar si acolo unde poate nu se vede imediat. Lumea aceasta, in ansamblul ei este frumoasa si merita sa ne bucuram de ea, in masura in care vrem sa ne lasam sufletul sa fie cuprins de speranta. Chiar si atunci cand, supararile dau navala peste noi, una dupa alta. Iti doresc o vara placuta in contimuare si te salut cu multa simpatie
.
Multumesc ca ai scris din nou pentru mine.
Ma simt cumva vinovata ca de o vreme sunt asa exagerata in mahnire, chiar s-a spus despre mine ca sunt exagerata… Stiu ca lumea in ansamblul ei nu e cum o percep eu acum, mai ales ca Dumnezeu ne-a facut niste fapturi minunate.
Dar acum simt ca bine ca viata e scurta, ca la cat e de grea…Ma cert singura pentru gandul asta, nu am niste probleme care sa nu fie de netrecut, numai ca am adunat atata mahnire din toate lucrurile mici dar urate care s-au intamplat…
Sper sa imi treaca tot ce simt in momentul asta largit de timp.
Si eu va doresc tuturor o vara cat mai frumoasa!
p.s. Imi fac griji pentru Alice, o simt trista acum.
Ce copii frumosi ai Alice! Sa-ti traiasca !
Intradevar, sa-ti traiasca copiii, Alice, ei sunt minunea lumii asteia si motivatia noastra pentru a merge mai departe
.
pot doar sa visez la cum era si sa compar…am un var de varsta apropiata si cu el faceam nazbatii in copilarie dar nu e acelasi lucru…
bucurati-va de fiecare moment al vietii..e unic..la fel si copilaria
Of of, dar ce tristuta esti…
Si as vrea, nu sa stiu de ce, ci sa iti treaca tristetea, insingurarea, indoiala si teama din aceste momente. De ce te gandesti la cum era odata cand erai o fetita mica si speriata, de ce dai vina pe parinti pentru glamour-ul surorii si pentru ca nu ati fost niciodata la fel? Ideea de “la fel” se refera doar la dreptul la dragoste si la dragostea pe care parintii o poarta in inima pentru copiii lor. Nu la particularitatile fiecaruia, fiecare dintre noi este diferit, avem anumite calitati si defecte, niste trasaturi frumoase sau si mai frumoase pentru care ne apreciaza lumea…inafara de aprecierea parintilor care da, creste sau scade increderea in sine, avem si aprecierile constante si dese sau nu, din anii copilariei sau de mai tarziu, din partea societatii. Si aici nu e vina parintilor, nu poti cere lumii intregi sa nu fie partinitoare, sa nu aprecieze cat e de frumoasa si desteapta Oana…
Si eu am o sora, si sunt sora mai mica, si stii ceva, sora mea mai mare este extrem de frumoasa, desteapta, este medic, se pricepe la orice etc. Si eu, sunt foarte frumoasa (frumusetile noastre nici nu seamana si nici nu am vrut niciodata, de ex ea are parul drept eu cret si lung, ea are ochii verzui, eu caprui si foarte apreciati, nu trebuie sa fim la fel ci sa ne gasim locul), ea se pricepe la tot ceea ce tine de stiinte exacte, eu sunt mai filozoafa, eu scriu, ea nu, eu inteleg metaforele ea nu, ea poate opera ore eu nu.
Nu am simtit rivalitate si chiar daca am primit haine de la ea, abia asteptam sa le primesc intr-un timp pentru ca erau fff frumoase, precum si adoram sa mergem cu mama la cumparaturi ca sa ne cumpere la amandoua ce ne era potrivit si ne doream..nu neaparat la fel.
Asta cred eu ca este foarte important. Sa ii dai fiecaruia ceea ce are nevoie nu ceea ce linisteste constiinta de parinte ca ai facut totul “la fel”.
Daca ea a ales sa fie medic in ciuda problemelor financiare si eu am ales sa am bani multi mult mai devreme muncind si invatand la randul meu…ar fi fost o catastrofa sa fie the other way around…
Lasa tristetea si mahnirea ca nu ai fost tratata “la fel” ca sora, nu sunteti la fel, fiecare a primit ceea ce avea nevoie, tu crezi doar ca aveai nevoie de ceea ce avea ea si nu tu, dar dragoste cu siguranta.
Asa vreau sa imi cresc fetele. si sa radem mult.
Te pup si sper sa treaca…
este asa de normal…din pacate nu cunosc nicio familie cu mai multi frati in care unul dintre ei sa nu se fi simtit cateodata lasat pe margine. Si noi suntem trei frati, eu sunt cea mica…am invatat sa ma descurc si sa accept faptul ca pana si parintii sau fratii sunt doar simpli oameni care gresesc sau au slabiciuni:)
sa iti spun alice o intamplare de azi, ieri la voi. am primit un/o e-book intr-un email, am inceput sa citesc, ajung la un paragraf in care autorul cartii vorbeste de cat de gelos si suparat a fost el atunci cand mama lui a mai nascut un fratior, acum adult fiind stie ca mama lui nu a incetat sa il iubeasca niciodata. o chem pe fiica mea cea mare (10) ani si o rog sa citeasca. imediat incepe sa planga si zice “partea a doua nu e adevarata”…ii spun, ba da, este, stiu ca tu asa vrei sa crezi dar daca eu iti spun si scrie in carte…e clar ca e adevarat…vedeam cum fata ei sa lumineaza si chiar daca lacrimile continuau sa curga m-a luat in brate si m-a strans cu atata iubire si acceptare cum nu a mai facut-o demult. acum sta si da din coada…toata ziua a fost atenta cu mine, parca m-a descoperit din nou. ai grija de tine alice, odihneste-te, accepta-te si accepta si minunea pe care o traiesti. te imbratisez.
am citit pe nerasuflate ce ai scris pt k si eu provin dintr-o familie cu surori si frate mai mari,si pe masura ce citeam park ma revedeam in anii copilariei knd mama se chinuia sa-mi stramteze(am fost mai mereu slaba si copiii imi ziceau:da-i Doamne schiuri k bete are)o fusta sau o pereche de pantaloni(evident mostenite de la sora mai mare,mai cuminte,mai desteapta,etc)pt k nu avea bani sa-mi cumpere unele noi.Doamne,si stiu la fel de bine cum e sa vrei sa captezi atentia celor din jur si sa le arati k esti si tu acolo,la fel de vesela si cu pofta de viata k si ei,chiar dak hainele-ti sunt mai ponosite si decolorate (dar curate)de prea multe spalari.Imi mai aduc aminte ca prin la clasa a cincea,faceam sport(atletism)si alergam cu tenesii soramii cu doua nr mai mari,si-mi zburau mai mereu din picioare,dar(desii crapam de rusine)asta nu m-a impiedikt sa continui,pt ca-mi placea,eram buna si mai ales era locul meu de evadare,cand alergam eram fericita si nu mai conta cum si ce sunt imbrakta,eram libera.
Aproape toata copilaria am dus un razboi continu cu surorile mele,concurenta era la ordinea zilei,pana m-am dezmeticit si mi-am dat seama ca uitasem sa mai fi surori(din pakte cu una dintre ele nici azi nu prea sunt,e prea ocupata sa-si pastreze locul in societatea din care evident eu nu fac parte,si se straduie sa uite de unde a plecat,poate prea mult).
Acum am doi copii si ma stradui sa nu fac diferente intre ei si sa dezvolt la fiecare ce are mai bun,si chiar dak unu-i mai bun si mai cuminte sa nu-l scot pre mult in evidenta,in detrimentul celuilalt.Incerc sa fiu o mama buna si copii mei sa creask cat mai frumos,curajosi si puternici.
Multumesc k existi,si ca alaturi de tine reusesc sa traiesc si visez mai frumos