Tara oamenilor care zambesc
Periplul meu prin Londra m-a obligat sa-mi amintesc cat de mult difera cei care traiesc in alte tari de locuitorii tarii noastre. M-am plimbat pe strazi nestiind ce sa admir mai intai: splendoarea orasului sau lumina din ochii oamenilor.
La un moment dat, incepusem sa caut, cu tot dinadinsul, chipuri triste. N-am reusit. Am dat peste cateva tinere melancolice, care aveau, poate, cel mult, o suferinta din dragoste. Maxim un frison metafizic. N-am vazut nicaieri chipurile apasate de griji pe care le intalnesc pretutindeni in Romania. Nu cred ca, intre cei care se plimbau ieri la apus pe malul Tamisei, erau prea multi care sa fi fost cocosati de grija ca, luna viitoare, nu vor avea cu ce sa-si plateasca ipoteca. Stiu, e criza pretutindeni in lume, dar sunt pamanturi cu noroc, unde nici pandemiile nu indraznesc sa loveasca fara mila. Unde si necazurile vin si pleaca mai in varful picioarelor decat pe la noi.
M-a bucurat imbinarea de rase, lipsita de orice fel de prejudecati. Abia iesiti de la serviciu, stateau la o bere blonzi cu chip tipic britanic, langa indieni cu crestetul infofolit in turban sau langa negri imbracati in costume la fel de scumpe ca ale colegilor albi. Undeva pe o plaja abia scoasa la iveala de refluxul apelor, doua fetite blonde se jucau cu doi baietei galbiori, frumosi ca din reclamele la hainute pentru copii. Si mi-a fost dor cumplit ce copiii mei… Dar nu am lasat nicio tristete sa ma ajunga din urma. M-am molipsit, si eu, de zambetul englezesc, si-am alergat pe malul apei, m-am sarutat sub arcade de pod, si m-am rugat catre cupola de nori schimbatori, si catre curcubeul rasarit in colt de Tower Bridge, sa vina motive de zambet si pentru noi, cei nascuti inspre rasarit de lume, inspre apus de speranta. Sa apucam sa fim fericiti in viata asta, fiindca nu se stie sigur ce va urma…
eu am primit de curind loviruri,dar ce zic lovituri,seceraturi mai degraba de la romani din Anglia si Suedia..Dupa cum s-au comportat am tras concluzia ca,desi stau acolo ei de muulti ani au ramas cu metehnele noastre.Sa traiesti in strainatate si sa te comporti totusi urit,sa fii hot,mirsav,arogant cind ai de toate,cind viata are alt ritm.. si degeaba sa o faci pentru orgoliul propriu .Ce sanse ratate…asta le-am si spus.Ati plecat dar nu v-ati schimbat.
Daca am invatat ceva din iubirea mea interzisa,atunci pot sa spun ca am invatat sa zambesc.In prima zi in care ne am cunoscut, asta mi a spus el -ca aici in Romania oamenii au uitat sa zambeasca,ca peste tot vede fete triste.Pe mine el asta m a invatat:sa zambesc.Si sa stiti ca se vede.Multi cunoscuti spun ca sunt altfel…eu stiu de ce!
Se zice ca primul oras pe care il vizitezi, din afara tarii tale, iti va ramane mereu in suflet. Pentru mine Londra, desi nu este primul oras vizitat, m-a fascinat si as vrea tare mult sa ma intorc sa il revad odata.
Alice, iti multumesc. Traind aici, uiti cat de frumos e orasul. Desi poate mult mai putine decat acasa, sunt si aici multe griji care te pot coplesi. de la lipsa banilor pentru a-ti cumpara o casa, pana la grija daca maine vei mai avea sau nu un job. Dar presupun ca asta e viata de imigrant pe care ti-o asumi atunci cand decizi sa-ti parasesti tara. Dureaza mult pana te acomodezi si pana ajungi sa faci ceea ce-ti place. Si chiar si atunci apar probleme si neajunsuri peste care treci in cele din urma, mai ales daca ai un umar pe care sa te sprijini. In zilele cand sunt foarte trista sau deznadajduita, ies la plimbare prin centrul Londrei. Ca sa-mi reincarc bateriile. Cladirile impunatoare de pe malul Tamisei imi dau forta sa incep o noua zi cu noi provocari.
Sper ca ai prins vreme frumoasa. Ne tot ameninta de vreo patru ani ca ne asteapta canicula. si ramanem dezamagiti in fiecare an pentru ca nu primim decat multa ploaie si racoare.
Servus tuturor!
Superba fotografie Alice!
Eu nu sunt foarte umblata prin “cele strainatati” dar am observat si eu ca acolo oamenii stiu si vor sa zambeasca…
In prima mea iesire din tara am crezut ca poate e doar impresia mea de turist, dar apoi mi-am dat seama ca multi dintre straini pun pret pe acele lucruri simple pe care noi romanii incercam sa le redescoperim: o plimbare cu familia/prietenii/bicicleta/catelul…un pahar de vin la o terasa, un teatru sau un film, un zambet din suflet pentru un copil, o floare sau pur si simplu o zi frumoasa…
Cred ca de asta imi doresc cat mai multe concedii prin strainatate: poate reusesc sa ma “molipsesc” de seninatatea si felul in care ei percep problemele, criza…viata cu tot ce are ea bun si …mai putin bun!
Poza e superba pentru ca tu esti asa…
Zambete la noi in tara, sunt din ce in ce mai rare, oamenii sunt tot mai incrancenati, tot mai stresati.
Iar mie mi s-au parut frumoase, in primul rand, locurile pe unde am trecut fiind inamorata…
Pe celelalte locuri frumoase, le-am perceput asa, cu un fel de tristete, mai ales daca eram singura…si de obicei sunt singura.
Nu poti fi singura, este sigur cineva care te iubeste si se gandeste la tine. Noapte buna, somn usor, sapte pupici pe-un picior. Vezi ca macar eu m=am gandit la tine? Zimbeste, te rog…
Multumesc, Maria!
Sa stii ca am zambit citind gandul tau, dar in acelasi timp mi-au dat si lacrimile.
Alice iti multumesc pentru poza. se simte ca zambesti cu dragoste. se aude chiar. cum vibrezi si luminezi cu tot sufletul. ce ma bucur!
am salvat poza de dimineata, in zorii inca racorosi (da, fara sa spun nimic aici, langa ceasca de cafea, sa ma ierti, eram contra cronometru) si zambetul tau mi-a insotit pasii si truda astazi. m-am gandit la tine mult. curat.
nu am vazut londra decat in filme, poze, ochii celor ce au fost acolo. nu stiu daca imi doresc s-o vad. dar e atat de frumoasa in zambetul tau!
si daca Mark Knopfler va fi maine sa-si salute prietenul, la concert… atunci o sa spun ca am fost si eu acolo, in buzunar la tine.
Londra e superba, anul trecut mi-am sarbatorit si eu ziua de nastere in acest oras. Acest metisaj de culturi si civilizatii ii confera unicitate si farmec…am observat insa ceva interesant la toti cei care locuiau acolo si incercau sa devina tot mai englezi, purtau si un simbol al culturii din tara lor
O poza foarte frumoasa, plina de viata si dorinta pentru tot ce e frumos. Si articolul mi-a placut enorm. Era perfect si inedit.
Prima data am fost la Londra in 2006 si am mai aceasta luna la un ‘training’. De fapt, aranjasem sa mergem la acest ‘teachers’ training’ cu cateva prietene, pentru ca motivul adevarat era sa mergem la concertul lui Michael Jackson pe 13 Iulie. Am fost asa suparata de tot ce s-a intamplat, dar, in sfarsit am mers la Londra si am mai fost la Piccadilly Circus unde fanii lui MJ au facut un memorial ….
Orasul sufletului meu. plina de emotie fotografia; simt londra prin fiecare por. primul loc din afara Romaniei in care am fost in 2004, orasul unde am trait prima si singura mea dragoste timp de un an (agonie si extaz)! Am retrait aceleasi sentimente timp de o saptamana in martie 2009. si toata viata cred ca londra va fi orasul spre care o sa traga inima mea. se impletesc mult prea multe sentimente.
din pacate efortul in povestea de iubire nu a fost similar si de o parte si de alta si pur si simplu intr-o zi nu mi s-a mai raspuns la telefon…
POZA ESTE EXTRAORDINARA. Se vede londra in ochii tai alice! Mai vreau poze
Ce poveste trista si pe care o stim si noi, toate, si ce frumos ai scris-o si ai inteles-o, Irina! Da, poza e extraordinara, si eu sunt mandra de fotograf, si indragostita nebuneste de el. Iti doresc sa fii si tu la fel, si sa ti se raspunda pe masura, asa cum meritam noi toate!
de-asta te uiti si mai frumos inspre aparatul de fotografiat. ma bucur din tot sufletul pentru tine, mai ales ca am citit si cartea scrisa de tine impreuna cu D-na Liiceanu.
MULTUMESC foarte mult pentru ce mi-ai scris si iti doresc sa fi asa senina tot timpul de acum incolo si sa ai zile frumoase.
Te imbratisez, Alice! Si imi place mult sa te vad zambind!
Abia astept sa te vad si eu zambind, sa te vad cu ochii mei, si apoi cu gandul, cand imi vei trimite vestile mari, si bune. Te sarut, Cristina Socaciu, si as vrea sa nu mai plangi, decat de fericire.
Am citit un comentariu: “Nu am avut niciodata parte de iubire si inca nu inteleg lumea voastra a prieteniei care ofera neconditionat afectiune si daruire.” Grele cuvinte…poate de asta ingerul tau te va iubi cat va putea el de mult si sincer. Hai sa zimbim din acest MOMEMT cu totii, viata este frumoasa cand te stii iubit. Este frumos sa iubesti la noi in tara, tara noastra, ca si iubirea noastra. Zimbim, zimbim, pina ce ne apuca un ras cu pofta, gandindu-ne fiecare la ceva drag noua.
M-am intors recent din Londra, Alice, asa ca inteleg perfect despre ce vorbesti. Poate de asta am ales sa trec pragul celor 30 de ani acolo. Ca si cand, de ziua mea, as putea sa las toate incruntarile care imi intunecau chipul, toate framantarile care imi faceau inima sa-mi trimita semnale de durere, in urma. In fiecare an, in alta parte. Ca sa mai pot sa sper.
E orasul aniversarilor noastre, deci. Sa speram ca ne va imprumuta ceva din lumina, din forta, din frumusete. Ca sa putem sa speram, Anda, cum spui tu…
Ma uit cu emotie la fotografii, te citesc cu tremur in ochi. Profita Alice. Si mai impartaseste cu noi din minunatiile a multor lumi pe care tu le regasesti acolo intr-un singur oras.
Odata un prieten mi-a spus despre Londra ca e “locul unde iti formezi amintiri si vise..e mix de culoare de sus in jos si de niciunde”
Eu stiu o alta butada, “daca te-ai plictisit de Londra, te-ai plictisit de viata”. Plec din nou inspre orasul oamenilor zambitori, ca sa vin cu povesti si cu zambete noi, Sara.
Ce frumos zambesti Alice ! Se vede si de-aici ca esti senina si fericita.
Ma bucur pentru tot ceea ce ti se intampla.
Fiindca e frumos, e prea frumos la mine in suflet. Simona Ioana, multumesc, cu dor.
Ma bucur sa te vad zambind Alice!
As vrea sa zambesti si tu, Meninne, o sa zambesti si tu, stiu.
Alice eu zambesc mai tot timpul, nu sunt trista, sunt mau barbata decat tine
asta nu inseamna nimic…stii tu. Sanatate sa fie!
am stat in februarie impreuna cu 3 englezoaice…non stop zambesc si sunt amabile. Am avut ce sa invat de la ele!
Sunt toate pline de zambet. Dar noi suntem mai frumoase, nu-i asa, Sanda?:)
da, dar din pacate stresul si lipsa zambetului nu ne avantajeaza:). Dupa 5 zile toate imi pareau superbe, datorita zambetului si al luminitelor din ochi.La noi, asta este una din cauzele imbatranirii premature.
Exact asa imi place si mie sa hoinaresc pe Michigan Avenue, unde vezi toate felurile de fetze de pe pamant. Uneori fug, satula de tacerea suburbiei, si parca ajung in alta lume, e grozava vibratia marilor bulevarde, a marilor orase cu noroc. Iar apropo de prietenii de la Chicago, acum cateva nopti am visat ca luna asta am primit doua reviste Tango. Una a venit prin posta obisnuita, mi-au spus ai mei din casa, in vis, iar cealalta ti-a adus-o Alice, care e in vizita la Chicago. M-am trezit fericita si toata ziua mi-a mers bine.
Mi-e dor mereu de Chicago, intr-o vreme visam sa mor acolo si sa-mi fie imprastiata cenusa din Sears Tower, ca sa raman vesnic langa lacul Michigan. Ce lumea frumoasa, what a wonderful world, ce bine ar fi sa ne putem bucura de toate minunile lumii… Te imbratisez, Amalia mea!