Copiii chiar spun lucruri trasnite
Mi-am notat pe diverse carnetele lucruri dragute pe care le-au spus copiii mei, sau copiii prietenilor mei, sau copiii din clasele fostelor mele colege.
“Unde lucreaza mama ta?” a intrebat-o buna mea prietena, invatatoare, pe o fetita din clasa intai. “La Rafinaria Teleajen” a raspuns fetita. “Si ce face acolo?”, a continuat invatatoarea cu iscodeala. Si micuta a lamurit-o: “Face un pulover pentru fratele meu”.
“Daca voi o sa muriti, ne vom desparti?”, m-a intrebat cu glas trist baietelul meu, Victor, cand avea doar patru ani jumate. Iar eu i-am raspuns pe indelete ca nu ne vom desparti niciodata, ca oamenii buni ajung in cer si acolo traiesc vesnic, fericiti, si se asteapta unii pe altii pentru a se intalni. M-a ascultat cu atentie si apoi mi-a zis: “Bine. Eu vreau, totusi, sa ramanem noi aici si sa ajunga in cer si sa fie fericit colegul meu Alin Barsan, care mi-a luat ieri masinuta si nu mi-a mai dat-o inapoi.”
“Du-te sa iei jucaria pe care ai aruncat-o!”, i-am spus mai demult Ilonei. “Nu pot”, mi-a raspuns ea si a suspinat. “Imi simt picioarele obosite si grele si-au inceput sa-mi apara varice”, a continuat fetita mea blonda, in varsta de trei ani, balanganindu-si piciorusele rozalii si recitand perfect textul reclamei la Lioton gel.
“Ce animal e asta?” l-a intrebat prietena mea pe baietelul ei, aratandu-i o carte cu poze. “Nabar-ham“, a raspuns baietelul morocanos.
“Ce desen frumos a facut Ilona!”, m-am extaziat eu in fata unui peisaj facut in acuarele de fetita mea. ”Nu-i asa, Victor?”, l-am intrebat pe cel mic, ca sa nu se simta exclus. “Asa e”, m-a aprobat el pe ton sobru. “E o capedopera.”
De cate ori revad notitele cu trasnai copilaresti, ma amuz si ma induiosez. Am scris undeva pe-un colt de hartie ca Ilona imi spunea cand o intrebam, la ceasuri tarzii ale serii: “Ce fac copiii la ora asta?” “Copiii cuca”. “Si tu ce faci?” “Eu nu cuc”. Ca Victor spunea in loc de Raul Dambovita, “Raul Din Bobitza”. Ca fetita prietenilor nu putea sa spuna ca ei locuiesc la Mogosoaia, si spunea, mereu Gogosoaia.
Acum imi pare rau ca nu am notat toate lucrurile dragute sau caraghioase pe care le-au spus copiii mei, asa cum ar fi trebuit sa faca o mama responsabila cu amintirile puilor sai. Dar ma bucur adesea de ce-mi mai aduc aminte, si le povestesc si lor, si radem impreuna.
Comentarii
20 Comentarii la “Copiii chiar spun lucruri trasnite”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
cand sunt mici sunt asa de dragalasi ne amuzam mereu cu vocabularul lor…de multe ori nu le aude bine dar le potriveste
)
ai dreptate
interesant… si eu am o fetita care spune in fiecare zi numai lucruri traqsnite
oo si inca foarte multe
baietelul meu cel mic inca nu vorbeste corect ,dar de cate ori zice cate ceva ma amuz si ii spun sa mai repete o data ce a zis,
andrei spune multe lucruri amuzante. e comic pt ca nu rosteste bine cateva litere si uneori se intelege cu totul altceva
imi place povestea… nepotica mea spune mereu lucruri traznite…
imi place subiectul. Andrei spune de la o vreme o gramada de lucruri trasnite. si acasa dar mai ales prin oras cand este intrebat de oameni cate ceva. ca de ex la cum te cheama? Andrei raspundea pe limba lui Robert Andrei Tritescu 2 ani . spunea si varsta ca sa nu mai fie intrebat si despre asta. si multe multe altel
In vara asta a venit in vizita la noi tatal meu si a intrebat-o pe fiica-mea:
-Cati ani ai tu tataie?
Ea a raspuns:
-Sapte!
Tata:
-Si mergi pe…..?(cati ani)
Fiica-mea:
-Bicicletaaa….!!!
Alice, esti atat de draguta cu acest subiect incat iar m-ai provocat si doresc sa relatez si eu ceva din vremuri destul de indepartate
. Fiica mea era la gradi si era recompensata de educatoare pentru stiinta si cumintenia ei cu buline rosii. Intr-o zi insa a primit o bulina neagra. Incercand sa aflu de la ea motivul pentru care a fost asa pedepsita imi explica ca nu a facut liniste cand doamna a solicitat acest lucru. Eu am incercat sa-i spun ca trebuie sa nu vorbeasca cand spune doamna sa fie cuminti copiii si atenti la ea. Fiica mea exasperata de frustrarea ce mocnea in ea, imi spuse raspicat si clar :” Mami, da asa imi vine sa vorbesc…”. La asa o replica am cedat dezarmata. Stiam ca e o mostenire de familie 
).
Sunt alaturi de cele 2 minuni ale mele, cel mare e la varsta primelor perle si e delicios, parca ma indragostesc de fiecare data de el, e ca si cum ai descoperi o carte savuroasa:
intr-o seara avea un catel de plastic in mana
-ata ce-i?
-catel!
-ata ce-i?
-coada!
- ata ce-i?
coloarea catelului?
-da!!!
- negru!
-babo, mama, tu stii toate, taote cuoile”
……..
Se cocota pe niste cuburi si ii tot repetam ca va cadea, fara succes, insa!
Cade si il vad cu picioarele in sus
-ce faci?
-Bine, mesi daga!
….
Imi amintesc si acum cu drag de un moment haios, cred ca aveam vreo 5 ani, si eram foarte revolatata stand langa dulap si incercand haine, m-am dus repede la bunica mea si cu tot naduful i-am zis:” Bunico, hainele astea mi-au crescut mici!”…
Cum eu nu am copilasii mei, imi amintesc cu drag de baietelul cret si frumos al prietenei mele. Ramasesem acasa cu el si era ora mesei. Avea doar doi anisori. Si repeta intruna “Chis, vleau supica!” Bineinteles ca supica nu era si in zadar am incercat eu sa-l tentez cu alte bunatati. El vroia supica!
Pe prietena mea o cheama tot Cristina si cand ne plimbam amandoua cu el, spunea tuturor ca are “doua Chisuri”.
imi amintesc si eu cu drag de “perlele” puiului meu. o intamplare haioasa a fost cand avea vreo 4 anisori si am mers la doctor ca era putin racit, iar doctorita l-a intrebat:ce face tati? iar el a raspuns: tati acum zugraveste,da putin cu “valabil”. si acum ca e mai mare(are aproape 11 ani),mai zice cate una,de ex. mi-a spus intr-o zi cand i-am facut o pizza:mami,e o “bunatie” pizza asta!
Draga Alice, te salut cu caldura dupa muult timp, ma bucur sa iau iar legatura cu tine si lumea fumoasa din sufletul si din jurul tau…Am revenit din Romania, unde parca am trait un film pe alocuri absurd, uneori mi se parea ca nu mai am nici un punct de referinta, ca privesc si caut dupa repere intr-un gol.
Dar e-adevarat, ceva e frumos si mai da o speranta de viitor- am vazut foarte multi copii. In ultimii ani, parcurile si strazile s-au umplut de bebelusi si copii mici.
Si al meu e tot mai inteligent, vorbeste deja bine- imi amintesc cu mare bucurie toate amuzamentele iscate din incercarile lui de a vorbi. Copilul meu e inca impresionat de marea bunatate a lui Mos Craciun si de ingerasi. Intr-o zi a vazut prima oara in apropiere o pasare si cum stia din cartile de povesti ca ingerii au aripi, m-a intrebat daca si pasarea e inger. Sau mi-a aratat o jucarie de plus, o vulpe si mi-a spus ca e ,,aproape un ursuletz de plus,,.
O zi buna iti doresc, draga Alice, dragelor de aici si pretutindeni…
si ca sa va spun si eu un lucru traznit spus de fratele meu la gradinita…intrebat ce lucreaza parintii lui el spune ca “mama e doctorita si tata descarca cingo in port”…la fel se pricepea sa descrie cum aduce barza copii la spital si cum se impart copii la mamici. iar cand eram eu bebelusa mama l-a chemat sa isi aleaga surioara si erau 2 fetite si un baietel, si prezentandu-i bune si rele despre bebelusi el m-a ales pe mine…
A facut alegerea cea mai buna pentru sora! Sa speram ca e tot la fel de inspirat cand isi alege iubita- fiindca e clar ca de mic a facut alegeri inspirate. Multumesc, Ramona, si eu ma minunez mereu de puii mei frumosi si nostimi…
ce copii frumosi ai Alice!
ce bine ca isi traiesc copilaria asa cum este firesc. pentru ca eu vad tot mai multi copii care ii imita pe cei mari, cand de fapt ei traiesc cel mai mare miracol, acela al inocentei, al lucrurilor simple si curate…
si noi ar trebui sa fim cei care sa ii imitam.
Poate noua tehnica te va ajuta sa notezi toate trasnaile noului membru al familiei, dar si ale Ilonei si ale lui Victor referitoare la cel mic.
Ane, draga mea, nu lipsa tehnicii e de vina pentru graba noastra de fiecare zi. Si, apoi, ai intotdeauna senzatia ca e imposibil sa uiti o asemenea perla… Si, totusi, uitam, printr-un mecanism pagubos lucrurile dragute le uitam repede, mai mult ne aducem aminte de cele rele.