De ce ne despartim?
Nu mi-au fost niciodata usoare despartirile. M-am smuls cu greu din fostele iubiri, chiar si din cele care-mi adusesera multa suferinta. Si m-am intrebat, de fiecare data, de ce doi oameni care s-au iubit ajung, totusi, sa se desparta?
Am frunzarit printre amintirile iubirilor mele si printre amintirile celor apropiati mie si am gasit o mie de motive pentru care relatiile nu mai puteau continua. Uneori se intampla ca unul dintre cei doi sa nu mai iubeasca. Te trezesti intr-o buna zi ca dormi langa un strain, ca stai la masa cu un om care nu-ti mai spune nimic care ti-ar putea face inima sa tresalte, ca atunci cand mana lui te atinge e ca si cum ti-ai atinge trupul cu propria mana, fara sa simti altceva decat o apasare calda, lipsita de fiori. Si chiar daca, uneori, stii ca cel pe care nu-l mai iubesti nu poarta nicio vina, esti obligat fata de tine insuti sa mergi mai departe si sa-ti cauti fericirea.
Stiu foarte multe povesti care s-au destramat pentru ca unul dintre cei doi obisnuia sa insele. Cu parteneri de ocazie sau, mai rau, cu o alta persoana constanta in viata si in inima lui. Cum e sa traiesti langa un barbat care, in acelasi timp, poarta in gand doua femei si le saruta pe una azi, pe alta maine? Cum e sa traiesti langa o femeie despre care stii ca, dupa ce se ridica din asternutul tau se imbraca si porneste, poate, catre asternutul altuia? Cu neputinta de indurat…
De-a lungul vietii mele, m-am despartit, cu greu, de un barbat pe care il iubeam din tot sufletul, ca pe fratele, ca pe copilul, ca pe prietenul meu. Dar nu ca pe barbatul meu. Si apoi, dupa ce inima mi s-a vindecat de rana parerii de rau ca, totusi, intr-o relatie, prietenia nu poate tine loc de iubire, de ardere, de pasiune, m-am indragostit din nou. Si, dupa o agonie prelunga, m-am despartit de un barbat langa care nu ma simteam niciodata in siguranta. Care jura cu o mana pe inima si cu cealalta pe Biblie ca nu ma insala, dar ma facea sa ma simt ca si cum m-ar fi inselat- si-atunci nici nu mai conta unde se afla adevarul. La fel ca in “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, chinul de-a descalci itele tradarii si pe-ale suferintei era mai greu de suportat decat rezultatele anchetei facute pe cord deschis.
Stiu oameni care s-au despartit pentru ca nu-si mai doreau sa faca dragoste. Am auzit de cupluri care s-au destramat pentru ca unul a evoluat prea mult, a facut scoli, cariera spectaculoasa, iar celalalt a ramas blocat in blazare. Stiu familii care s-au rupt pentru ca unul s-a indragostit de altcineva si a declarat, cinstit, ca vrea sa traiasca altundeva, acolo unde-i da ghes inima sa mearga. Am auzit si de cupluri care s-au despartit pentru ca unul isi dorea copii, iar celalalt isi dorea sa mai copilareasca, el insusi, o vreme. De povesti de dragoste intamplate din prea multa singuratate, in care, de fapt, cei doi nu aveau nimic in comun decat dorinta de-a avea un partener, povesti destramate cand singuratatea in doi a inlocuit-o pe cea onesta, de unul singur. De relatii care au sucombat din prea multe griji, din lipsa banilor, din invazia necazurilor. De iubiri sufocate de gelozii constant iesite din matca.
Oricum ar fi fost, din orice motiv, m-au durut vestile despre despartiri. Eu cred ca intr-o poveste de dragoste esuata, chiar daca unul alege sa plece de buna voie, iar celalalt ramane parasit si nedumerit, de pierdut pierd amandoi. Cu fiecare despartire, se mai stinge o speranta, mai moare un vis.
Comentarii
60 Comentarii la “De ce ne despartim?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
asa a fost sa fie
cand dragostea dispare si ramane doar atasamentul e mai bn sa ne despartim…dc? pentru ca pierdem momente frumoase pe care le-am putea trai daca ar mai fi iubirea
cred k o despartire nu este chiar o drama………..poate fi doar preludiu pentru ceva foarte dragut si frumos si mai cred k nimeni nu are dreptul sa tina pe nimeni cu forta, fiecare din cei 2 are drumul lui spre care se indreapta cu pasi repezi sau marunti……a fost doar o “statie”…….amandoi o sa fi fericiti candva, dar separat…….si numai acest lucru conteaza, sa fii fericit si linistit cu adevarat!
din lipsa de comunicare si… sentimente
ne despartim cadn nu mai exista comunicare si de aici apar neintelegerile, dar… acum depinde
ajungem sa ne despartim cand nu mai exista comunicare si respect intr o relatie
pentru ca nu mai avem acelasi drum, mergem fiecare pe drumul sau!
multi ajung sa se desparta atunci cand nu mai au sentimente unul fata de celalalt,sau poate sunt cazuri in care unul dintre ei mai are sentimente,dar nu ai ce sa faci decat sa ajungi sa te desparti
pentru ca asa e mai bine! pentru ca fiecare s-a pierdut undeva pe drum si cei doi nu reusesc sa se mai regaseasca si e preferabila despartirea singuratatii in doi!
Traim unii in altii o vreme. Ca intr-o gauace. Ca intr-o tara pierduta si regasita cu nume de Copilarie. Si atunci m-am jucat. Si atunci in varful coditelor prinse cu funde sangerii ningea cu zglobie ploaie. Si atunci te-am iubit. Ca si azi. Ca si ieri. Ca si maine. M-ai lasat sa ma joc prin zapezile de altadata cand irisul tau imi mangaia pielea de lapte.
O alta culoare, o textura diferita in care am locuit cat ai vrut tu sa ma lasi. Cerul purta margele la gat si ochii mei cutezatori te intrebau intruna cat ai sa ma sustii pe nisipul tau miscator. M-ai lasat sa copilaresc inca putin. Si eu am zambit cu nasucul prafuit mic si carn, precum o aluna.
Ai fost copilaria mea tarzie. Si mai tarziu sfarsitul verii ei…
No commnent:
http://www.neogen.ro/audios/by/serginio57/listen/ule1qn9doga10dqn9x4hua9lz5opr6hm
despartirile sunt un pas spre fericire. dintr-o despartire inveti unele lucruri si te maturizezi, realizezi ceea ce iti doresti. nu e usor, dar este o etapa care face parte din acest joc nebun numit “dragoste”.
trebuie sa ma mai gandesc un pic la aceasta ghicitoare.
offtopic oarecum: zilele trecute am auzit din gura unui copil de 4 ani o chestie la care nu m-as fi gandit niciodata si de la care am invata o lectie de viata, daca pot sa ii zic asa.
jucandu-ma cu copila, imi zice o ghicitoare: “ce se aprinde si se stinge?”
primele ganduri au fost evident becuri,lumanari,lanterne si alte chestii luminoase. raspunsul micutei a fost :”nuuuu, nu stii DRAGOSTEA se aprinde si se stinge.”
in momentul acela m-am blocat. si am realizat ca daca un copil de 4 ani zice chestia asta fara sa stie macar ce inseamna cuvantul dragoste, atunci eu ca un semi adult
http://www.youtube.com/watch?v=WhVmlq-swd8
Angela Similea – Mi-ai spus adio
m-am despartit de marea dragoste acum 12 anı sı ınca ma sımt marcata m-am casatorit sunt fericıta sı totusi… nu l-am uıtat sa fı fost el marea dragoste nu cred … e ceva .. ceva ce nu am ınteles nıcı astazi scrı sı-mi vıne ın mınte acele clıpe sunt atıt de vii..”mı-a venıt o ıdee astazi ne despartım ı-mi pare atıt de rau’ mı-a spus am facut scurt cırcuıt la creıer cand mı-am revenit trecuse un an.. pacat. pacat pentru ce?..nıcı asta nu ştıu m-am bucurat cand am auzıt ca casatorıa luı este un eşec ca este alcoolıc şi ca ıntr-un accıdent de maşina şi-a pıerdut mama (el conducea) pacatuıesc? va ıntreb pe voi dragele mele pacatuıesc… cand ne-am despartit şi eu şi mama mea ne-am ‘rugat’ pentru bınele luı. rautatile satea ımi ung ranile… urat un tablou urat…
Am si eu cateodata ganduri nelalocul lor, ma bucur cand aud ca unui fost iubit care m-a parasit sau care m-a chinuit ii este rau sau greu, dar apoi imi iau seama si stiu ca nu e bine sa te bucuri de raul altuia. Si incerc sa iert, ca sa pot sa ma vindec. Daca nu iertam, nu putem merge noi insine mai departe, stiu asta. Dar e greu, recunosc, si eu ma bucur cateodata cand aud ca azi sta langa o femeie care se poarta ea urat si-l face de ras. “Sa vada si el cum este”, imi zic in mintea mea. Dar imi pare rau. Am slabiciunile mele, dar mi le constientizez, si lupt impotriva lor. In ceea ce priveste uitarea… Cred ca nu uitam niciodata ceea ce am iubit cu adevarat. Nici nu trebuie. Fostele iubiri fac parte din noi insine, din devenirea noastra. Nu mi-e rusine de iubirile mele, dar as vrea sa sterg din trecutul meu neiubirile, relatiile in care m-am implicat fara sa iubesc, doar din singuratate sau plictiseala. De acelea mi-e rusine si le reneg. De iubirile triste nu ma pot dezice.
acum 2 ani ma desparteam de o fata cu 4 ani mai tanara ca mine.anul acesta urma sa ne logodim,dupa planurile noastre.timp de 2 ani nu am mai avut relatii,doar aventuri,ptr ca mi se parea ca toate fetele pe care le intalneam nu se ridicau la nivelul fostei iubite.si inca sunt singur asteptand o noua iubire,care sa ma faca sa trec peste prima si cea mai mare iubire.
inca sufar dupa ea cand o vad,cand ascult melodii care ne faceau sa ne spunem cuvinte de dragoste,cand trec prin locuri pe unde am fost cu ea.
intr-adevar,cand esti singur poti face mai multe pe care nu le puteai face in viata de cuplu,dar iuibirea cere sacrificii.sa renunti la anumite mofturi ale tale,la tabieturi.dar toate astea ptr a-ti petrece mai mult cu persoana draga,care nu se stie niciodata daca va fi cea cu care iti vei petrece tot restul vietii!
iubirea doare,iubirea vindeca,iubirea te face sa suferi!dar daca nu incercam sa iubim,sa ne lasam iubiti nu vom intani marea dragoste!
O sa vina, Adrian, si acea mare dragoste. Exista vindecare pentru toate, si iertare, si liniste, dar vin atat de greu… Dar vin. Intr-o buna zi o sa te trezesti liber si cu inima vindecata, si inima isi va cere din nou drepturile, si dragostea iti va fi din nou intreaga. Nu, nu exista garantii pentru nimic. Ma gandesc si eu acum, am momente in care ma intreb daca iubirea mea o sa dureze vesnic, asa cum imi doresc. Dar nu vreau sa traiesc cu frica in suflet. Vreau sa dau totul, fara jumatati de masura. Ma port cu iubitul meu cu aceeasi generozitate cu care ma port cu copiii mei. Imi alung orice gand cum ca n-ar trebui sa fac asta pentru ca intr-o buna zi s-ar putea sa ne despartim. Asa cum tot ce investesti in dragostea pentru copiii tai e fara de masura, asa investesc si in relatia mea de cuplu. Fara rezerve, fara ascunzisuri. Niciodata cand fac un gest pentru Ilona nu ma gandesc ca poate gestul nu-mi va fi rasplatit. Iubesc si atat.
…un zbor frant…prea devreme..sau prea tarziu??!!…
cand pe aceste aripi ale acestui “zbor” trebuie sa porti bucuria unui sufletel de nici doi ani…curat si nevinovat..care isi doreste ca acest zbor sa nu se sfarseasca niciodata…….ca aceste “aripi” ale lui “mami” si “tati” sa-l ocroteasca mereu…si sa le aiba mereu aproape…
…atunci??!!..ce va mai conta??!!
Ce doriti de la viata? credeti ca ce simtiti e real?
Credeti ca iubiti sau ati iubit?
Credeti ca stiti ce e Iubirea?
Va-ti intrebat vreodata daca ce simtiti e real sau daca puteti iubi fara sa obositi?
Reusiti sa construiti Iubirea?
Credeti ca barbatul are importanta in viata voastra?
Alice, tu le-ai incurajat de atitea ori sa creada in Iubire, ce se intimpla cu inimioara ta?
Astazi ma-ti convins ca vin din alta Lume care nu este a lui Dumnezeu si ca ma afundati din nou in intuneric.
Incerc sa va ajut din nou pentru speranta mea si anume, ca Iubirea nu poate exista decit construita de Barbat si Femeie in Lumea voastra, a lui Dumnezeu.
Va rog sa va controlati si sa credeti ca merita sa profitati de a 3 a oportunitate pe care Domnul va lasat-o libera, de a IUBI.
Bucurati-va de a reusi sa vedeti impreuna cu barbatul de linga voi, Rasaritul Soarelui si Aupusul Soarelui, bucurati-va si credeti, ca exista si barbati foarte curati la suflet fata de voi si va numesc Printese, bucurati-va ca miine o sa fiti mai bine dispuse si ca bucuria va e si mai mare daca reusiti sa impartasiti buna dispozitie cu barbatul de linga voi.
Daruiti frumusetea ascunsa din voi barbatilor de linga voi.
Lupta nu este a voastra ci doar pentru ceilalti de linga voi care nu va inteleg de ce va despartiti asa usor si tot asa usor sa nu profitati de Oportunitatea de a Iubi.
Imaginati-va ca ei pot fi mai sensibili decit voi si mai fragili si veti cunoaste a 2 a Oportunitate, de a fi Intelepte.
Dati-mi curaj ca exista si pentru mine un suflet de femeie care ma doreste pentru totdeauna mai ales ca nu am simtit niciodata Iubirea si ca acel suflet de printesa va fi implinita daca ma va cunoaste si iubi, fiindca nu voi obosi niciodata so o iubesc.
Folositi-va de Oportunitatea de a Iubi pe care ve-o ofera Dumnezeul Vostru.
si ce facem,daca ne dam seama ca nu trebuia sa ne despartim …?
Fiecare dintre noi avem niste limite.Ajungem intr-un punct in care spunem “gata,pana aici.nu mai rezist”.Folosim capul si nu inima.Indiferent de motive:mofturi,capricii,infidelitate…,ne hotaram sa punem punct.Marele final. Cel la care ai meditat zile si nopti la rand,ai intors situatiile pe toate partile si ai ajuns la concluzia ca il iubesti dar ca nu mai poti duce.Ne adunam fortele si facem marele pas.Suferi , e greu.Plangi suspini,regreti….insa in sinea ta esti mandra ca ai fost puternica.
Timpul trece…tie ti-e greu…si te gandesti in continuare la el.
Ce trebuie facut in acest caz? incerc sa refac nodul,sau sunt in continuare puternica si trista…..?singura…..cu gandul mereu la el….:(
Buna seara, dragi zeite…va citesc demult cuvintele pline de intelesuri si bucurii si tristeti, si va si scriu, in gand, in fiecare zi…la inceput pe celalalt blog, acum si aici, la cafeneaua sufletelor frumoase…Nu beau cafea, decat aici, cu voi, virtual, si am dezvoltat deja o dependenta, e primul lucru pe care abia astept sa il fac dimineata, sa citesc ce ne-a mai scris draga noastra Alice(Iarta-ma, Alice, pentru aceasta “autoincludere” printre voi).
UNEORI, oamenii se despart pentru ca, intr-adevar, oricat ar fi de dureros, ASA TREBUIE.E ciudat ca tocmai azi, cand am purtat o discutie de aduceri aminte cu un om care mi-a locuit in suflet si in sange ani de zile, ati scris, ati vorbit despre asta…
L-am intrebat la un moment dat, (dupa ce l-am privind indelung, amintindu-mi , in fractiuni de secunda, toata umilinta si neputinta din trecut,toata durerea si tot zbuciumul care mi-au macinat fiinta in toti acei ani, zi de zi, noapte de noapte) “SI TOTUSI,de ce ai plecat?”Si nu mi-a raspuns, nu a putut sa imi raspunda, ca in poezia lui Arghezi, “de ce-as mai fi ramas?”…S-a uitat trist si insingurat la mine si mi-a spus “asa trebuia…Asa a trebuit”.
Am tacut si m-am intrebat, de data asta pe mine insami, CUI a trebuit?cui a folosit?
Apoi,mi-am “frunzarit” si eu prin amintiri, mirandu-ma ca , desi mi-am imaginat de mii de ori momentul de mai tarziu ( cand aveam sa ii spun “iti amintesti…”, sa ii fac reprosuri ascunse dar amare, sa il ironizez, sa il invinuiesc de tot pustiul din mine), nu am putut decat sa zambesc si eu trist si sa ii spun “Da, asa a trebuit”.Si sa plec, la fel de trista, spre aceasta “alta viata” pe care o traiesc acum,fara el.
si cand nu ne mai putem ascunde sub vorbele atat de seci : “Asa a fost sa fie… ” sau ” Da , asa a trebuit … ” ce mai ramane ?….
Ramane pustiul…si mai tarziu, MULT MAI TARZIU, reinvie speranta intr-o noua dragoste…Depinde de noi daca avem puterea sa mai credem ca poate exista aceasta dragoste, sau ne plangem mai departe durerea sfasietoare a acestui “asa trebuie”…
Si uneori si dupa ce noua dragoste a venit, tot nu poti uita, si durerea e acolo, in inima ta, desi nu te mai sfasie si nu iti mai taie rasuflarea in fieecare secunda.
Eu m-am despartit de un barbat pe care il iubeam profund, cu pasiune, cu nebunie, cu tot sufletul si toata fiinta mea, care intr-o zi a decis ca nu eu, iubita lui de aproape 7 ani, sunt cea care trebuie sa ii stea aproape. La acel moment nu am inteles, dar cand 3 luni mai tarziu s-a casatorit cu alta, lucrurile au devenit mai clare.
Nu, nu era insarcinata…desi poate ca asta mi-ar fi alinat suferinta. Au fost zile in care pur si simplu in drum spre servici opream masina si plangeam cu lacrimi amare, pentru ca nu puteam intelege (cum nu inteleg nici acum, dupa atat timp) ce s-a intamplat cu noi, cu mine.
Au trecut ani de atunci, am cunoscut si eu pe altcineva, m-am casatorit, sunt fericita, dar si acum ma mai trezesc uneori din somn visand ca imi spune “esti atat de frumoasa, si m-ai lipsit atat de mult”. Pentru ca dupa atat timp (ani…) tot mi-as vinde sufletul ca sa inteleg ce s-a intamplat atunci
Stii, Dana, asa eram si eu la un moment dat, trista, suspicioasa… Si eu chiar am apelat la un psiholog – desi eu insami si fostul meu sot eram psihologi ca formatie, iar el profesa, dar nu te poate ajuta decat cineva dinafara, cineva obiectiv. Si mie mi-a folosit foarte mult, am putut sa vorbesc liber cu cineva, sa spun adevarul, sa rostesc lucruri pe care le ascundeam si de mine insami. Si dupa aceea am ales sa ma despart. Si nu a fost usor, nicio despartire nu e usoara, dar dupa ce ti se linisteste sufletul esti liber din nou, ai dreptul sa incepi o noua viata, asa cum ti-o doresti, o viata intreaga, fara jumatati de masura. Si asta o cred in orice situatie, si pentru tine, Ultima toamna, trista doamna… Traind in minciuna iti pierzi increderea in tot, in tine si in oameni, mult timp dupa despartire am fost si eu suspicioasa, imi spuneam ca nu mai exista iubiri pe pamant. Dar dupa ce mi-am vindecat inima, atunci cand n-am mai cautat si n-am mai asteptat nimic, dragostea s-a intors la mine. Asa trebuie sa fie si la voi, asa va fi…
Dupa 10ani am impresia ca nu este ceea ce credeam,sa fie acesta un semn de despartire?Sunt mereu trista,suspicioasa,el un domn de altadata nu face nimic pentru a-mi fi bine spune ca am nevoie de un psiholog.Azi facem planuri,maine le schimbam cu despartirea si tot asa de 1an,mentionez ca la mijloc este un ingeras de3ani care-si iubeste parintii din tot sufletelul lui.Nici unul dintre noi nu are curajul de a lua decizii,sa fie despartirea o solutie pentru un viitor mai bun,cum stim ce este mai bun?
Foarte frumoasa si trista poezia lui Sf.A.Doinas.
Am trecut si trec inca printr-o despartire..o durere care iti mistuie inima si simti ca nu mai ai aer..dupa 9 ani din care 4 de casatorie..si o fetita de aproape 2 ani pentru care imi adun fortele in fiecare zi, ca sa trec peste fiecare zi..si inca il iubesc, dupa toate asa zisele lui dovezi de iubire: tradare, minciuni si multe altele..daca as putea sa mi-l smulg din inima si sa nu ma mai doara atat..
Imi pare rau, Ultimatoamna… Dar daca te-a tradat, daca a mintit, relatia nu avea cum sa mai reziste, asa ar fi fost la nesfarsit. Ar trebui sa iti gasesti puterea sa intelegi ca acum nu poti sa accepti, dar in timp vei intelege ca a fost mai bine asa. Fetita ta nu ar fi crescut fericita si increzatoare langa o mama trista si mintita si inselata. Nu vreau sa sune brutal, stiu ce greu e sa accepti sfaturi sau pareri, cand durerea te sfredeleste. Eu am trecut prin asta. Si, dupa ce inima mea s-a linistit, am inteles ca nici macar nu iubeam, ma incapatanam sa cred ca voi schimba un om care nu voia sau nu putea sa se schimbe, era orgoliu, incapatanare, ciuda, disperare, dar nu mai era dragoste de mult, dragostea mea se istovise in ssuspiciuni si in umilinta de a ma preface ca nu e inadmisibil ceea ce traiesc.
Alice, stiu ca ai dreptate. Cel mai mult ma doare ca mi-a spus ca relatia clandestina pe care a avut-o in timpul casatoriei noastre a fost un joc..nu stiu cum pot unii oameni sa se joace asa cu viata unui alt om, cu viata unui copil care era pe cale sa se nasca..Ma doare ca jocul lui copilaresc a adus atata durere in familia noastra. Cand am aflat l-am iertat, desi imi spusesem ca nu voi face asta niciodata daca voi fi inselata.Insa cand esti tu in fata faptului implinit si il iubesti si e si un copil la mijloc..incerci sa ierti.Am incercat sa mergem mai departe, insa a renuntat curand sa mai incerce, dupa doar cateva luni..Probabil nu as fi avut puterea sa pun eu punct..poate e mai bine asa ca a facut-o el.
Sper ca inima mea sa se linisteasca si ea..caci ultimii 2-3 ani de minciuna si tradare m-au facut sa cred ca nu mai merita nici un barbat iubirea, respectul si fidelitatea. Chiar oamenii pe care nu ii credeai capabili sa te tradeze, chiar aceia te dezamagesc.
…cred ca dor intamplarile astea tocmai pt ca ne tradeaza cei pe care nu ii credeam in stare sa o faca.
Viata are intotdeauna urcusuri si coborasuri, vrem sau nu atunci cand simtim ca iubim mai mult persoana de langa noi atunci se termina. Sti vorba ai: o minune nu dureaza mai mult de 3 zile. Minunea mea a durat in schimb 8 luni jumatate, si au fost cele mai frumoase luni din viata mea si atunci cand credeam ca va fi totul si mai frumos, atunci s a terminat. Da, am doar 20 de ani si am o viata inainte sa cunosc si sa iubesc, dar prima iubire…..niciodata nu se uita. Despartirile sunt cele mai dureroasa, indiferent ca ne despartim de iubit sau de cineva foarte drag sunt dureroase.
Ne trebuie forta, ambitie si putere de a trece peste el.
…cred ca sunt dureroase despartirile, mai ales pt ca stim/simtim ca sunt pt totdeauna. Dar viata merge inainte, stim si asta.
E foarte greu sa treci peste o despartire,nu am trecut ,insa mi-ar fi extrem de greu.Ii admir pe cei care au puterea de a o lua de la capat….
Buna!De ce nu si, de ce nu ne nedespartim?oare de ce? din prea multa iubire vrei sa mai dai o sansa sau poate mai multe unei iubiri care la inceput a fost asa ca in povesti?sau poate ne gandim la acele momente cand am fost cu adevarat fericiti alaturi de persoana iubita?sau poate de teama de a ramane singuri si gandindu-ne ca nu avem puterea sa o luam de la capat,sa incepem o noua viata fara el.Trecem peste o gramada de probleme impreuna si apoi sa-i spui pa.Nu stiu pur si simplu nu stiu ce ma mai tine alaturi de el.Suntem impreuna de 4 ani si jumatate si ce pot sa spun ca sunt momente in viata cand il urasc pentru ce mi-a facut ca m-a inselat desi se poarta cu mine foarte frumos,dar sunt momente cand simt ca-l iubesc din tot sufletul,inca ne mai facem planuri de viitor ,dar nu stiu ,in sufletul meu sunt indoieli nu stiu daca il mai iubesc,poate e doar obisnuinta.Sfatuiti-ma cum as putea sa-mi dau seama daca il mai iubesc?
Medeea, sa inteleg ca nu sunteti casatoriti? Daca ai indoieli, eu as zice sa nici nu faci pasul cel mare…
Nu suntem casatoriti ,si nici nu locuim impreuna ,insa toti ne intreaba cand facem nunta ,mai ales mama lui care ne tot spune sa ne hotaram la o data.Eu nu vreau deocamdata sa facem nimic ,nu sunt pregatita sa-mi asum atatea responsabilitati.
Referitor la responsabilitati, cati ani ai? ca si asta e un punct de luat in seama…si nu trebuie sa te gandesti la zic cei din jur.
Depinde si cat de impreuna ati fost in cei peste 4 ani…off, sunt o gramada de lucruri care ne sfarteca mintea cand trebuie sa luam decizii, dar parca ceva te retine in ambele sensuri…poate ca timpul va aseza totul.
Am 24 de ani,si poate ca ai dreptate ,ca timpul va decide si va aseza lucrurile asa cum e mai bine.oricum multumesc pentru sfaturi………
…la 24 de ani ai vreme sa o iei de la capat de cate ori vrei…asa ca, asteapta, sa vezi ca timpul le va aseza pe toate.
…nu sunt in stare sa dau sfaturi, dar cred ca plecam dintr-o relatie nu atunci cand ne dam seama ca nu mai iubim, ci atunci cand simtim ca nu mai putem sta acolo, in relatie adica, atunci cand gandurile si tot ce tine de fiinta fiecaruia, nu se mai potrivesc, nu se mai intalnesc…asa cred. Mi s-a intamplat, insa, sa fiu parasita fara sa inteleg nici acum de ce, oricat de mult m-am straduit sa disec toate.
Inca ne dorim aceleasi lucruri,visam cateodata la o casa a noastra,la un copil,la lucruri la care fiecare dintre noi ne gandim la un moment dat,la noi ,la cum o sa fie sa locuim impreuna ,sa gatim impreuna ,sa ne trezim in fiecare dimineata impreuna .
ce frumoasa e poezia scrisa de Cristina! dar, si cat de trista e in acelasi timp…………
sunt dureroase despartirile si lasa in urma lor goluri imense, care uneori se umplu, alteori nu………….
nu-mi place despartirile de nici un fel! ce bine ar fi daca n-ar exista! dar, atunci totul ar fi prea frumos, ar fi povesti cu final fericit…..”and they lived hapilly ever after”….
Ne despartim ades pentru ca unul dintre noi este las…pentru ca iubirea pentru unii nu e totul… Ne despartim fizic de cei pe care ii iubim si ii pastram vesnic in sufletele noastre… Ne despartim pentru ca “asa trebuie”, acestea sunt cuvintele care mie mi-au sfasiat inima…
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …
Stefan Augustin Doinas – Astazi ne despartim
Of Cristina, cum iti simt durerea. O impletesc cu a mea si plang si pentru mine si pentru tine, acum, in prag de despartire.
Te tin de mana, Simona Ioana! Nu as vrea sa plangi, dar stiu ca e imposibil… Si stiu si cate luni au trecut si eu plang si acum…si nu putin…
As vrea sa te incurajez dar nu stiu cum sa o fac…
Simona Ioana, imi esti draga, te cunosc, te admir, te iubesc, daca sufletul meu poate sa-ti aduca putina alinare, conteaza pe el.
Cristina mea draga, stii ca una dintre mainile mele este mereu intinsa spre tine.
Si eu stiu cum e sa doara, stiu, si nici macar nu pot sa uit. Din piscul fericirii mele de azi ma pravalesc uneori pe valea aducerii aminte si ma podideste durerea.
Si mana mea este si va ramane mereu intinsa spre tine, Alice! Si sufletul!
Fara sa te fi intalnit vreodata te simt aproape de sufletul meu.
Imi doresc mult sa te intalnesc si stiu ca asta se va intampla!
Iti multumesc Alice. Contez pe sufletul tau, sa fii sigura de asta.
Cristina, ma prind de mana ta…si de a lui Alice.
despartirile se intampla fie ca avem sau nu o vina…eu am incercat sa ma despart de cateva ori de ultima mea iubire pentru ca simteam finalul si el nu m-a lasat, a spus ca nu poate sa stea fara mine…dar in cateva saptamani a marcat el finalul…e atat de trist cand una din parti hotaraste finalul si cealalta ramane in ceata, cu sufletul pustiu fara sa inteleaga ce s-a intamplat…cand de fapt este simplu, fiecare a iubit in felul lui…
unele femei spun imediat dupa o despartire: nu as putea sa mai intru intr-o alta relatie, nu pot sa mai am incredere…
eu spun insa: vino, abia acum stiu sa iubesc cu adevarat…e drept dupa mai mult de jumatate de an de la despartire…
http://www.youtube.com/watch?v=eOs7_qUzYEY
Despartirile dor oricum ar fi ele; dor pana si despartirile de un prieten oricare ar fi el, ca cele din amor sunt ingrozitoare…cred ca pana la urma ne despartim ca nu mai avem nimic de trait impreuna, ca nu ne mai suportam, ca nu ne mai iubim…ca se intampla asta in relatiile conventionale, nu e asa o nenorocire, dar despartirile apar, din pacate si aproape de neinteles, si in iubirile atat de mari ca pareau ca nu incap in tipare…
M-am despartit, pe rand, de iubiti pe care i-am vazut altfel sau care au devenit altfel decat ii simtisem, de oameni ale caror mici dar nenumarate magarii nu le-am mai indurat, sau nu ma mai iubeau sau nu ma iubisera niciodata…dar mi-a fost greu mereu, nu e usor niciodata…se spune ca te vindeci de un amor pierdut cand apare altul…dar pana apare, daca mai apare…
Uneori ma intreb daca nu cumva multi oameni, mai precauti cu vicisitudinile vietii, nu aleg mai intelept sa ramana impreuna oricum, evitand astfel sa nu mai fie aratati/compatimiti ca sunt singuri, de multe ori singuri…Alteori imi spun ca e mult mai greu si mai trist sa fii in doi cand de fapt esti tot singur cu toate nemultumirile adunate acolo…Evident ca de dorit este sa ai iubirea aceea rotunda – cum ar zice Alice – dar pana atunci…
sigur ca este mult mai trist sa fii singur in doi…si cata dreptate ai, ne uitam cu adevarat suferinta abia cand iubim din nou…astept si eu momentul acela.
…dar stii ca uneori vine asa de tarziu, de greu, un nou amor, dupa indelungi momente, ca sa nu zic anotimpuri, de tristete…numai ca, gandeste-te ca si singuratatea are voluptatea ei, anume sa poti face absolut ce vrei, sa citesti, sa te gandesti la toate cate ti s-a parut ca nu ai avut vreme…eu stiu, pt ca de ceva vreme tot fac asta.
Stii, Lacrima, uneori realizam ca sacrificam prea mult…Nimeni nu paraseste pe cineva ca ii este prea bine..Sunt capricii intre capricii dar cred ca nu a fost sa fie acel suflet pereche…Ne despartim pentru ca ne doare sa ne daruim cu trup si suflet si sa nu primim nimic in schimb..Ne despartim pentru ca acel foc al iubirii nu a fost bine atitat la timp si acum incet incet scinteia lui se stinge…Ne doare ca ne despartim, regretam si mergem mai departe..Se spune ca un sfirsit e un nou inceput, caci decit sa moara o speranta si un vis,inramate intr-o iubire consumata mai bine pui un punct si continui sa-ti cauti visul ce poate deveni realitate si nu doar o fantoma pasagera…
Iti inteleg Kristalina framintarile .Eu am trait atit despartirea “mofturoasa” ( iata -ma si inventatoarea unei sintagme !) dar din PACATE , am cunoscut-o si pe aceea ” din voia destinului” .Am adus in discutie pe blog acel alt tip de despartire , pentru ca el exista si este cel mai dureros.
Nu sint adepta incorsetarii intr-o relatie distructiva…dar sint adepta unei relatii armonioase care se cladeste cu rabdare,cu intelepciune,temeinic,si neaparat cu PATRU ( 4) MAINI .
Vom construi o casa de piatra sau un castel de nisip , “aceasta-i intrebarea”?
…despre un alt fel de despartiri ,acelea datorate loviturilor destinului.Ma gindesc aici, doar la citeva cupluri celebre si mult mediatizate …printesa Diana si Dody Al Faet, sotii Kenedy ,Lavinia si Adrian Pintea , poetul Stefan Augustin Doinas si sotia sa Irinel. Mai sunt atitea cupluri care si-au purtat soarta in veci nemingiiati , in marele lor anonimat.
Si atunci… de ce ne despartim?… din mofturi sentimentale, din rasfat si confort,din siguranta valorii de sine ,…din prea mult bine …
Asa este, exista si despartirile cumplite, in care noi nu avem de ales… Nu m-am gandit la asta, Lacrima, dar, de fapt astea sunt adevaratele despartiri, restul, cum spui tu… mofturi…
permite-mi sa te contrazic…ce iubire a existat intre sotii Kenedy (nu punem la socoteala ce frumos zambeau in fata camerelor!)? Iubirea dintre Diana si Dody e posibil sa nu se fi despartit la trecerea in neant….Lavinia Pintea il simte perpetuu pe Adrian (asa afirma) …
Iar despre mofturile sentimentale…cum adica ceea ce simt e un moft? Adica ma rasfat suferind sau ma simt confortabil iubind (valabil si viceversa)! Imi satisfac o placere daruindu-ma unui om sau imi implinesc un moft sentimental scuturand un jug care mi-a zdrobit sufletul? Si ce e gresit in faptul ca iti constientizezi la un moment dat valoarea si asta iti ofera siguranta ca poti sta pe picioarele tale si ca existi TU, prin tine, pentru tine!
Alice, draga mea, cata dreptate ai… Ne despartim, mai intai, in gandul nerostit, in sufletul nostru pustiit de neimplinirea iubirii. Cand intelegem ca, oricat am vrea si oricat ne-am stradui, nu e sa fie povestea noastra adevarata si ca iubirea era doar in inchipuirea noastra, ca ceea ce era de fapt, era doar o fata morgana a fericirii. O vedeam in fata si cu cat ne apropiam de fericirea noastra cu atat ea se indeparta in desertul fara sfarsit al deziluziei. Si atunci, aruncati in oceane de lacrimi, esuam, cu ultimele puteri, pe o insula a sperantei, a inca unei sperante rasarite, nici noi nu stim de unde. Si credem iar in noi insine, in alti noi doi, care putem exista cu fericirea la masa. Dar cand ne privim in oglinda, vedem ca a mai aparut un rid pe obrazul nostru si o ceata ne acopera ochii. Va fi din nou clara lumina din priviri doar atunci cand vom crede, inca o data, in destinul nostru bun si frumos. Pana atunci insa, cu un oftat prelung, vom spune scurt: n-a fost sa fie.
Ai scris atat de frumos, Moi, atat de frumos… Iti spun buna dimineata, si iti multumesc pentru cuvinte, si te cert, prieteneste, ca dormi prea putin.
Multumesc Alice, multumesc pentru tot ce scrii si cum scrii. Fii binecuvantata.