Luam atitudine?
Un sofer care-si arunca mucul de tigara pe geam, niste oameni care mananca seminte si scuipa cojile pe jos, un tanar care fura ceva dintr-un magazin… Ce facem cand ii vedem? Luam atitudine sau ne prefacem ca n-am observat nimic?
Teoretic, imi doresc sa indrept lumea. Ma uit revoltata inspre cei care fac fapte rele, dar marturisesc, cu rusine, ca nu am curaj intotdeauna sa intervin. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa atrag atentia cuiva care arunca gunoaie pe jos, in trafic sau pur si simplu mergand pe strada, si, in mai mult de jumatate dintre cazuri, am primit un raspuns care mi-a stricat ziua. Fie o injuratura, fie un semn obscen, fie o vorba de ocara. Eu am plecat cu demnitatea botita, incercand fara mari sanse sa ma anim la gandul ca, totusi, am facut o fapta buna, care cantareste si ea, cat de putin, in echilibrul universului.
Recunosc ca, desi in parc am vazut adesea fapte care, vorba poetului, m-au scandalizat, am renuntat la ispita de-a le face morala celor implicati. Gandul ca acela e parcul in care se joaca copiii mei si nu se stie niciodata cat de mult iti poarta pica un om caruia i-ai spus ceva neplacut, m-a facut sa-mi inghit vorbele. Desi cred sincer ca exact in locurile cu copii, adultii ar trebui sa se poarte impecabil.
Acum cativa ani, am incercat sa denunt unui politist faptul ca un tanar agresiv nu te lasa sa parchezi langa Universitate daca nu-i plateai o taxa, desi dupa ora 18 parcarea era gratuita. La mai putin de 20 de metri statea o dubita de politie, iar eu am oprit langa ea si am incercat sa-i povestesc ofiterului toata tarasenia. Dar m-a expediat grabit, fiindca era cu nasul in niste hartii si mi-a spus, nepoliticos, ca are alta treaba. De-atunci mi-a cam scazut avantul de-a imi imagina ca, daca nu pot sanctiona eu o atitudine incorecta a vreunui cetatean, exista foruri catre care sa ma reped cu incredere.
Anul trecut am reclamat la protectia consumatorului o coafeza care mi-a vorbit extrem de nepoliticos, intr-un salon sordid in care nimerisem din greseala si, unde, cand am platit, nu mi-au dat chitanta sau bon, pentru ca nu stiau sa foloseasca deloc casa de marcat. Am reclamat la telefon si am trimis si un e-mail pe adesa de pe site-ul oficial. Dar nu am primit niciun raspuns nici pana in zilele noastre, nici macar un “multumesc ca ne-ati informat”, daca nu un feed-back mai consistent.
Nu ma plang de servirea proasta din restaurante pana cand nu am terminat de mancat, fiindca avertismentul neoficial ca un chelner pe care l-ai enervat iti poate scuipa in mancare imi da fiori si pe sira spinarii si pe lobii ficatului. Asa ca, la un bilant oricat de sumar, reiese ca mai degraba trec prin lume fara sa am curajul sa-i cert pe cei care comit fapte rele, desi nu am scuza ca nu i-as observa, dimpotriva, ochiul meu culege din zbor orice deviatie a bunului simt. Si probabil ca, la fel ca mine, sunt o gramada de oameni care stiu ca, daca toti am lua atitudine in fata anomaliilor lumii, viata noastra, a tuturor, ar fi mai sigura, mai frumoasa, mai demna. Si, totusi, tacem…
Comentarii
25 Comentarii la “Luam atitudine?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Niciodata nu iau atitudine,nu mi place………am deja creata imaginea conform careia niciodata nu se schimba nimic si uneori si confirmarea de la scara mica pana la un nivel mai amplu,de la problemele mele pana la problemele citadine, si drept urmare “nici nu mi bat capul”…….doar sesizez pentru mine si atat……….si incerc niciodata sa cad in “capcana” lucrurilor urate pe care le “prind” din mers…….deoarece niciodata nu ma “holbez” la nimic………o privire fugitiva este suficienta sa inteleg multe…..am “exercitiul strazii”
ar trebui sa luam atitudine, insa…. nimeni nu face asta
numai vezi de mult timp respect pentru persoana de langa tine. iar respectul se invata in familie nu la scoala sau in alta parte. sunt cum se zice “cei 7 ani de acasa”.
Asa ar trebui sa luam atitudine deoarece suntem o tara in care nu mai exista bun simt, respect, ne batem joc unii de altii….
iau atitudine atunci cand un copil arunca pe jos o hartie sau un tanar ,o tanara,dar la barbati nu mai am curaj ca treceam pe trecerea de pietoni si era sa dea cu masina peste mine ,a pus frana chiar in fata mea si in loc sa se scuze m a luat la injuraturi
nesimtirea e in floare la noi, asa ca suntem obligati sa luam atitudine!
cum adica sa scuipe in mancare chelnerul???? asta nu am mai auzit… in alta ordine de idei iau atitudine, ca altfel … te calca toti in picioare!
e plina lumea de nesimtire, de gunoi si lipsa de respect. Cred ca totul porneste din familie.
am fost si eu in situatia de a tacea pentru a-mi acoperi “pielea”. Mergeam cu maxi taxi pe o ruta mai lunga si intre doua orase soferul a facut o statie pentru a lua cativa calatori. Gandind un banut pentru buzunarul propriu a facut uitate biletele. Cand unul dintre calatori i-a cerut bilet s-a suparat atat de rau incat a facut cale intoarsa vreo 15 kilometri pentru a lasa calatorul de unde l-a luat. Si-acum regret ca n-am spus nimic, doar n-avea sa ne coboare pe toti din masina.
Cred ca totul tine de cei 7 ani de acasa.
am momente in care nu mai suport!
si atunci incerc sa ma “bat” cu lumea, sa o fac mai buna, mai civilizata, mai lume!
Uneori mi se pare ca nu e chiar inutil, ca poate, dak azi spun eu unuia ca nu e frumos sa arunce pe jos mizerie, cand are la 2 pasi un cos de gunoi, cand explic vanzatoarei ca nu e frumos sa nu-mi dea restul corect si nici sa nu ma trateze cu indiferenta, uneori chiar cred ca pot schimba ceva. DAr sigur e de datoria mea sa incerc!
nesimtire exista peste tot, doar ca in romania este foarte frecventa. incepand de la iesirea din scara blocului dimineata pana la primul semafor ai sansa sa te umpli de nervi si pana seara sa explodezi. vezi nesimitire, egoism si nepasare peste tot. cred ca ne-am obisnuit cu totii cu chestia asta. e un fenomen care face parte din viata noastra.
din pacate sunt multi oameni care incearca sa schimbe lumea si sa ii aduca o culoare frumoasa, dar nu reusesc.
mi-as dori sa traiesc intr-o lume mai buna si mai curata, dar nu as vrea sa parasesc tara ca sa traiesc asa ceva. inca mai sper ca vor veni si zile mai bune. inca…
Buna ziua Alice,
E prima data cand scriu pe blog-ul tau, dar nu e prima data cand savurez textele tale.
Cititind postarea de azi m-am umoplut de nervi!!!! Nu pe tine, nu, nu. Ma revolta mitocania si nesimtirea din Romania. SI cu cat citesc sau aud mai mult despre asta, cu atat credte in mine revolta.
Lipsa de serviabilitate, nesimtirea crasa, lipsa de profesionalism a functionarilor, toate astea la un loc au facut parte de pe lista de motive pentru care am decis acum 5 ani sa parasesc Romania. Definitiv. Locuiesc acum pe continentul Nord American acolo unde se stie ca, clientul nostru e stapnaul nostru. Si asta chiar asa e. Eu cu mentalitatea inca in proces de metamorfozare gasesc ca uneori se exagereaza – cleintul parca are prea tot timpul dreptate! Dar e cu mult mai bine asa decat ce se petrece in Ro.
Aici se ia atitudine pentru ORICE situatie care lezeaza direct persoana ta sau o oricare alta. Doar un exemplu: in statiile de autobuz oamenii asteapta sa se urce,in linie, unul in spatele celuilalt, fiecare se aseaza la coada in momentul in care ajunge in statie. 98% procedeaza asa. Si se evita inghesuiala si hainele rupte, si altele. Exista insa si acel 2%,care incearca sa se fofileze, sa sara peste…am asistat la ‘scandaluri’ pe tema asta. Oamenii au luat atitudine, l-au trimis pe individ la coada,l-au impiedicat sa urce in autobuz; alteori chiar soferul ii refuza accesul in autovehicul. Rar canadienii tolereaza chestiile astea.
Si inca o situatie si apoi gata, am sa inchei: impreuna cu sotul mergem sa vizitam un muzeu. La bilete vrem sa platim cu cardul. Masinaria care ar fi trebuit sa faca tranzactia nu vroia sa mearga. Nu vroia si pace. Eu nu aveam cash, deci singura solutie era sa porneasca masina ca sa putem avea biletele. Am asteptat aproape 15 minute. Recunosc ca eu, balcanica mi-am cam pierdut rabdarea. Doamna de la casa nu mai inceta sa se scuze si sa zambeasca. Incepuse sa ma enerveze zambetul ei:):). Intr-un final, a mers…am reusit, aveam biletele. Dar odata cu ele am primit mii de scuze, plus 50 % reducere pentru viitoarea vizita oricand ar avea aceasta loc!!! Asta numesc eu serviabilitate, profesionalism si nu in ultimul rand respect.
Sa auzim de bine!
Buna seara Alice, buna seara tuturor. Fara discutie ca mitocanie si proasta crestere este, din pacate, in toata tara. Si avem atat de multa ca mai si exportam
. Eu cu firea mea cea impulsiva, mi-am primit-o de multe ori in viata pentru atitudinea pe care am avut-o contra tuturor acestor rele. O ultima intamplare s-a petrecut acum cateva zile cand conducand masina prin oras in spatele altei masini, am constatat, cu stupoare, cum o individa aflata pe bancheta din spate, consuma seminte iar cojile le arunca nonsalant pe geam. Enervata la culme m-am pus sa claxonez, desi era o ilegalitate, dar vroiam sa atrag atentia. Am ajuns la un semafor si acolo, tipa a aruncat un pumn intreg de coji pe sosea. Cred ca a sesizat de ce claxonam si a vrut sa-mi arare ca i se rupe de mine. M-am tinut in spatele lor in continuare pana la o intersectie la care am schimbat directia. Individa a continuat sa rontaie seminte si sa arunce cojile pe geam. Nu pot sa relatez aici cuvintele care le spuneam mie insa-mi caci eram perfect constienta de neputinta mea de a corecta o bipeda bovina.
Nici ca se putea un subiect mai bun ca asta pentru starea pe care o am.
Ieri, copiii mei au plecat in tabara in Retezat. Nimic neobisnuit , pana cand am ajuns la autogara din Cluj-N, unde am constatat cu stupoare ca autocarul cu care urmau sa plece copiii ( ~30 la numar), copii intre 8 si 10 ani, era unul de cursa normala. Iar soferul a luat, pe langa pasageri obisnuiti ( care au ocupat locurile ramase libere) si oameni “in picioare”, ca sa faca si el un ban cinstit. Cu regret o spun , ca dintre toti parintii care am fost acolo, doar eu “m-am crizat” si inca o mamica. Nu pot sa va relatez discutiile si schimburile de replici care au avut loc intre mine si sofer. Pana si una dintre profesoare mi-a spus sa nu ma bag ca doar ele vorbesc cu soferul.Iar alti parinti mi-au spus sa nu zic nimic ca poate nu-i mai aduce inapoi, ca-l stresez pe sofer si ca e bine si asa. Mi s-a parut o totala iresponsabilitate sa incarci un autocar cu atatia oameni, mai ales ca ai 30 de copii in el, doar ca tu sa-ti umpli buzunarele, cu atat mai mult cu cat se intampla ce se intampla pe drumurile din Romania. Replica soferului a fost ceva de genul: ” nu mai urlati la mine, ca eu sunt doar sluga aici, fac doar ce mi se spune”. Am sunat la firma, unde cica nimeni nu stia nimic, iar dupa vreo 5 ore cand am revenit cu telefonul (tot eu) mi s-a spus ca soferul este asteptat la baza, ca a recunoscut ca a luat 7 pasageri in picioare, si ca va fi penalizat cu 10%din salar ( lucru de care , eu sincer ma indoiesc). Dar voi merge mai departe si voi reclama firma de transport si la OPC.
Din pacate la noi inca functioneaza sloganul” lasa ca e bine si asa, se poate si mai rau”, sau ti se mai spune si ceva de genul” ce bine ca le-ai spus tu, ca la asta ne gandeam si noi, dar n-am putut sa le zic”. Suntem , inca, multi dintre noi niste cacaciosi, si nu suntem in stare sa luam ATITUDINE.
Eu nu mai am curaj sa intervin in situatii de genul asta. Mi s-a intamplat sa asist la intamplari nu tocmai placute si de fiecare data mi-am luat bobarnace.
Asa ca prefer sa comentez in gand si sa imi vad de drum.
Mi-e scarba de nesimtirea multora, de privirile uracioase ale vanzatoarelor, de tupeul fara margini si de nonsalanta cu care jignesc gratuit pe un ton nu tocmai placut.
Buna seara !
Tema articolului de azi s-a potrivit de minune cu ziua pe care am avut-o la servici unde, oalele s-au spart in capul meu, desi altcineva era vinovat, dar nu putem spune nimic pentru ca……..
M-am lovit de muulllttteee ori de “mizerii” de genul…cu toate astea continua sa ma deranjeze cand cineva imi vorbeste nepoliticos, cand cineva arunca pe jos, cand vandalizeaza ceva, cand loveste un catel vagabond…. nu pot sa inteleg de ce nu reusesc sa ma “imunizez”…
Ultimul incident de genul s-a intamplat in urma cu vre-o luna cand fiind acasa la Suceava un taximetrist a refuzat sa-mi porneasca ceasul, cu tate ca pe bord scrie mare ca orice calatorie fara ceas e gratis…s-a lasat cu scandal,m-a injurat, a spus ca nu sunt deloc “intelegatoare” ..cum sa fiu cand eu lucrez pe un salar fix, pe un fluturas cu aceeasi suma luma de luna?! Cred ca nu pot sa concep unele lucruri..pur si simplu…
Dar asta-i un incident obisnuit in Romania.Ce m-a “impresionat” negativ a fost comportamentul romanilor din strainatate: nu am foarte multe iesiri peste hotare la activ, dar cele cateva existente m-au convins de ce stainii gandesc cum gandesc…
Un concediu pe litoralul turcesc m-a facut sa vad ca in general romanii sunt cei care arunca ambalaje si mucuri de tigari pe plaja, sunt cei care vorbesc tare, mult si vulgar, sunt cei care fac scandal sau au replici de genul: “Ce sa vedem la Efes?! Sunt doar pietre..”E drept ca nu e o regula general valabila, pacat insa ca majoritatea se incadreaza aici.
Si nu, nu putem reactiona nici-cum..de ce? Pentru ca in momentul in care sesizezi cu voce tare un fapt deranjant de genul asta in afara de priviri piezise si comentarii”asta-i nebuna!” nu prea ai parte de altceva.Nici gand de “suport” moral sau verbal si din partea altora…
Scriind acum mi-a venit in gand cartea lui Radu Paraschivescu:”Ghidul Nesimtitului” caci multe din cele scrise si citite aici se regasesc printre randurile lui..dar macar acolo mai zambesti pe cand in realitate…
A, si am uitat sa spun ca am primit raspuns si de la Politie si de la Primarie. Reclamam parcarile necorespunzatoare din fata de la ASE. Am primit raspuns oficial ca au dat amenzi. In plus am cerut primaeriei sa pun semafor intr-o zona in care sunt multe accidente pietonale (soferii calca acceleratia in fata trecerii de pietoni) si mi-au raspuns, tot oficial, in scris, prin posta, desi am dat doar un telefon, ca vor pune semafor cand vor avea bani.
Eu zambesc in fata vanzatoarelor. Zambetul e dezarmant chiar si in situatii conflictuale. Daca vreau sa fac o vanzatoare tafnoasa sa se simta prost, ii zambesc cat pot eu de tare, foarte sincer si schimb tonul vocii intr-unul foarte dulce. Nu rezista acestei tranformari si ori se incrunta mai tare, lucru care ma amuza teribil, ori devin foarte sociabile.
Dar e advearat ca romanii nu sunt cei mai bine crescuti dintre europeni, asa ca evit pe cat posibil restaurantele, dar scriu reclamatii catre politie sau catre primarie si pun mana imediat pe telefon daca e ceva neinregula.
E greu sa contracarezi multe lucruri, dar nu imposibil. Nu putem sta in fata glontului, asa cum ne demonstreaza Alina, dar sa vorbim frumos si sa atragem atentia intr-un mod decent asupra lucrurilor mai putin decente, ca niste adevarate doamne, cred ca se poate.
Iulia, daca despre mine spui ca demonstrez ca se poate sta in fata glontului…nu inteleg de ce te exprimi in felul asta. De ce nu ne putem comporta asa? De ce nu putem lua atitudine in felul asta? Cu ce nu am fost doamna (daca asta am inteles din ce ai scris tu) in momentul in care am atras atentia?
Probabil ca nu inteleg eu ceva cum trebuie.. Se poate sa-mi explici, te rog?
Faceam cumparaturile intr-un supermarket cunoscut din cartier in momentul in care am trecut pe langa raionul cu paine. O doamna matura de zor si nimic nu mi s-a parut suspect pana cand, din greseala, a dat cu cotul si o paine a cazut pe jos exact in gramajoara de mizerii pe care le adunase. Relaxata, ridica painea si o pune la loc. Refuzand sa cred ca asta e tot, ma mai plimb pe ici pe colo si ma intorc peste 2/3 minute sa vad daca a scapat de paine. Femeia disparuse dar painea era in acelasi loc unde o lasase.
Nu obisnuiesc sa fac reclamatii; comentez, ma enervez si cam atat. Cu toate astea, ce poti sa faci in momentul in care in supermarketul in care sute de persoane isi fac cumparaturile, painea de toate zilele cade intr-o gramada de mizerii si gunoaie si este pusa la loc pentru a fi cumparata?
Socul a continuat. Ma duc la doamna cu pricina, pe care o gasesc si o iau la rost evitand totusi sa ridic tonul. Se balbaie ” aveam de gand sa o iau de acolo…” si isi pleaca privirea. Atunci ma duc la un alt angajat si il rog frumos sa cheme pe cineva cu care sa pot vorbi despre incident. Tanarul, isi da ochii peste cap si imi raspunde de parca as cersi bani de la el.
Am vorbit in cele din urma si cu un superior care, cu un zambet fals dar purtandu-se totusi politicos, mi-a multumit ca am anuntat incidentul si mi-a promis ca va rezolva totul.
Nu stiu de ce dar pana in ziua de azi sunt convinsa ca sarmana paine a ramas tot acolo iar doamna a fost cel mult atentionata.
Sunt fericita totusi ca am luat atitudine…
Cred ca nu prea luam atitudine din motivele stiute…poate ne infuriem in gand si povestim intrigati ce am vazut dupa aceea, dar de multe ori cred ca ne e frica sa intervenim, pt ca ne alegem cu o zi intoarsa pe dos si nu numai cu atat.
Ma deranjeaza si oamenii care injura la volan sau in vreo imprejurare mai complicata…nu se rezolva problema daca balacarim, si nici nu cred ca simte cineva vreo descarcare daca si-a dat drumul la gura. Dar in general cred ca nu luam atitudine, din pacate.
Ne-am dezumanizat un pic in ultimii ani, asa mi se pare, sau poate ca sunt eu acrita de vreme, de neimpliniri, de dezamagiri, desi cred ca nu e doar atat.
Va amintiti faza din Brasov, cand a fost jefuita o casa de schimb? Si cand un cetatean aflat intamplator pe strada a luat atitudine si a fost impuscat mortal? M-a intristat cumplit… a fost un fel de a spune – nu te baga unde nu-ti fierbe oala ! Ma intreb in ce mod a recompensat statul roman gestul sau. Atat cat se mai poate- macar o pensie pentru sotie sau stiu eu, ceva de felul acesta. Daca cineva care ii cunoaste familia citeste aceste randuri, va rog sa le transmiteti tot respectul meu.
Ma mai bag si eu unde nu-mi fierbe oala! De obicei reusesc sa ma enervez si cam atat. Si sunt atat de multe situatiile astea… Am facut reclamatie pentru ca o biserica la 500 m de casa mea isi pune si la liturghia de dimineata (de la 7.00) boxele afara, cu volum maxim. Astfel tot centrul orasului participa volens-nolens la slujba. Am facut reclamatie la o companie de telefonie mobila. Nu am primit la nici una nici un raspuns, iar asta m-a intristat si mi-a cam taiat elanul.
Am sperat si sper in continuare ca, odata cu posibilitatea de a calatori in strainatate, fie ca lucrezi fie doar ca turist, cateva din regulile de acolo vor fi invatate si respectate si acasa.
Da, sigur ca iau atitudine! M-am saturat de toti mitocanii si de toti prost crescutii de prin Bucuresti (nu stiu cum se face dar in orasele de provincie sunt mult mai putini…cred ca ii atrage capitala ca pe muste felinarul).
Si atrag atentia. Ex: Un individ trecut de 40 de ani, la volanul masinii sale, arunca gunoaiele din masina pe strada. Am intrat cu masina langa el, am lasat geamul din dreapta jos si l-am intrebat daca asa face si acasa, arunca gunoaiele pe jos. Foarte socat baiguie o replica: “da’ tu n-ai treaba?”. Sper ca data viitoare cand mai vrea sa arunce pe jos ceva sa se gandeasca de doua ori…poate vine alta “nebuna” sa se ia de el.
Alta ex.: O mama…Doamne da-le minte!…la trecere de pietoni cu semafor. Nu putea sta cu fetita pe trotuar…habar nu am de ce..si statea cu ea pe trecerea de pietoni cu masinile vajaind la cativa zeci de cm de copila ei. Pur si simplu i-am spus sa urce pe trotuar nu sa-si expuna copilul unui asa mare pericol intr-un mod gratuit.
As putea sa continui destul de multe cu exemple.. Reclamatii si tras de maneca oamenii pe strada. Sotul rade de mine si spune ca sunt de profesie reclamanta. Zambesc…dar nu-i zambetul meu. As vrea sa ajung sa traiesc ziua in care nu as mai avea ce sa reclam si cui sa atrag atentia.
Ar fi minunat daca am lua atitudine mai multi dintre noi. Cred ca ar trebui initiata o campanie nationala de luat atitudine. S-ar schimba multe in tara asta!
Alina, nici o grija ca nu numai in capitala sunt mitocani. Poate acolo e doar densitatea mai mare?!
Am povestit si eu pe blog http://dudu-micsicapos.blogspot.com/2009/07/nesimtirea-la-ea-acasa.html…..
Numai ca nu mi se pare corect sa nu luam atitudine. Nu e o scuza ca o facem pentru binele copiilor nostri (sa nu se razbune mitocanii pe ei) pentru ca ei vor intelege ca e de acceptat un astfel de comportament, ca e normal asa. Din pacate pe langa educatia buna data de noi parintii, ii “educa” si societatea in care traim… din mers.
Daca vom pleca capul prea des nu vom mai avea loc sa scoatem capul in lume.
Jigodiile isi fac loc…..
Am scris pe blogul meu acum luni bune despre o experienta “devastatoare” in legatura cu un celebru lant de restaurante care au si livrare la domiciliu/birou. Dintr-o intamplare am descoperit ca gateau si livrau dintr-un subsol.
Postarea a fost preluata de foarte multa lume astfel incat in final m-a sunat un manager de la respectiva companie si m-a amenintat cu proces. M-am cosultat cu un avocat si apoi inarmata cu rabdare am primit zeci de emailuri si telefoane “prietenoase”. Realitata TV s-a autosesizat si m-au contactat sa faca un material. M-au intrebat daca nu cumva lucrez in bransa pentru ca postarea era scrisa foarte bine. Am spus sincer ca nu si ca sunt doar un cetatean indingnat. S-a dovedit ca angajatii primeau si ei mancare din aceeasi locatie astfel incat nu a aparut nicio stire cu privire la situatie dar nici nu au indraznit sa le spele imaginea.
A fost “reclamatia” mea de cel mai mare impact.
In rest, trimit reclamatii la institutii unde merg personal la registratura si imi inregistrez reclamatia cu un numar. Conform legii accesului liber la informatii sunt obligati sa imi raspunda in 30 de zile. Daca nu o fac ii pot da in judecata fara sa ma coste nimic pe mine ca cetatean.
In baza acestei legi am facut, in calitate de persoana fizica, cereri la primaria capitalei de organizare de miting si am primit aprobare; am solicitat informatii (mai precis o baza de date cu informatii de interes public) de la Ministerul Justitiei si am primit raspuns; reclam in scris si cu nr de inregistrare de cate ori am probleme cu companiile de telefonie mobila (si am…), iar ei ma suna si isi prezinta scuzele; am reclamat la o banca ca un operator (caruia i-am luat numele) a fost nepoliticos cu mine la telefon si un sef de departament si-a cerut scuzele….
Nu toate reclamatiile mele primesc raspunsul asteptat, iar eu nu sunt “reclamagioaica” de profesie, dar pentru ca am inteles destul de tarziu ca am drepturi aleg mereu sa mi le exercit.