Buni sau rai?
Cu cat sunt mai buni, mai politicosi, mai delicati, oamenii au cu atat mai multe experiente neplacute. In jurul meu, oameni buni de pus la rana imi povestesc cum au stat cu anii si, in numele moralei crestine sau al bunului simt prost inteles, au incasat suturi dupa suturi de la cate un personaj fara scrupule.
Aud de doamne dragute care au rabdat o viata intreaga toanele unor soti tirani, dar si de barbati buni si cu suflet nobil, care-au stat cu anii langa o femeie care i-a tinut sub papuc si le-a pus coarne. Dupa ani si ani in care ne-am dezmeticit, povestim atunci cand ne intalnim si avem puterea sa radem, noi si prietenii nostri, de intamplari in care ne-am umilit in numele salvarii cate unei relatii paguboase, in care, oricum, nimeni nu era fericit. Ne amintim de episoade in care noi pregateam cate o simfonie pentru cel pe care-l iubeam, iar el isi deschidea plictisit ziarul. De povesti in care am fugit de acasa cu gand ca partenerul va veni disperat dupa noi, iar el nici n-a bagat de seama ca lipsim. Asa ca ne-am intors de buna voie, cu coada intre picioare si aceeasi boccea in mana.
Prietena mea imi povesteste ca a parasit-o adoratul (ca” iubitul” ar fi prea putin spus) caruia i-a fost credincioasa pana la dementa, pentru ca el a realizat, intr-un tarziu, ca-i e dor de femeia dinainte, de care s-a despartit pentru ca ramasese gravida cu altul.
Un amic apropiat de-al meu a trecut prin furcile caudine ale unui partaj cu tambalau, in care sotia casnica, parasita dupa ani in care l-a inselat fara perdea, de radea tot targul de el, i-a pretins daune morale si materiale constand in toata averea agonisita din truda lui, pe motiv ca a stricat familia- pe care ea doar o spurcase nitel.
O buna si draga amica de-a mea a ramas insarcinata pentru a doua oara, pentru ca sotul ei insista ca-si doreste si o fetita, nu doar un baietel. Inainte sa nasca fetita, totusi, sotul s-a razgandit si i-a declarat ca a realizat ca nu a iubit-o niciodata. Si-a strans lucrurile intr-o valiza si a lasat-o sa plece singura la maternitate. Cand fetita implinea o luna, a vizitat-o o prietena pe care o chemase sa-i ajute un pic la curatenie, si atunci a aflat si ca sotul ei nehotarat era indragostit lulea de o actrita de cabaret.
Cu cat sunt mai buni, mai seriosi, mai generosi, cu atat oamenii sunt posesorii unui portofoliu mai amplu de porcarii indurate de la altii. In schimb, vad tot felul de scorpii si de destrabalati care n-au patit in viata lor decat ce-au vrut ei sa pateasca, si care bat cu tupeu din picior ori de cate ori nu le convine ceva. Si sigur ca ma intreb daca ar trebui sa-mi cresc copiii invatandu-i sa calce pe cadavre pentru binele si bucuria proprie, mai ales ca vad ca egoistilor lipsiti de scrupule nu le merge chiar rau, sau sa-i conving mai departe sa fie oameni buni, cu teama de pedeapsa Domnului, care sa-si iubeasca aproapele neconditionat, chiar si cand aproapele e nesimtit sau lacom, mincinos sau cu pofta de amantlac. Ma intreb, si nu gasesc niciun raspuns…
Comentarii
43 Comentarii la “Buni sau rai?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
rai da’ buni
Sa nu ne lasam calcati in picioare niciodata, indiferent de imprejurari!
imi place cum ai scris, dar…. nu stiu ce sa spun. viata e de asa natura ca vrei nu vrei treci prin diferite²momente
Si eu am sesizat aceasta nuanta…..oamenii “buni” paradoxal au parte numai de probleme si greutati,incercari in viata si tot timpul se incearca schimbarea lor,li se recomanda sa fie mai cu tupeu…se gasesc alte persoane care simt nevoia sa i conduca, sa le impuna,”sa se urce in capul lor”……..
ce tie nu-ti place, altuia nu-i face – e dictonul pe care i l-am transmis fetitei mele!
cred ca fiecare cum isi asterne asa doarme. Am cunoscut in acest an o frumoasa doamna pe care de la distanta o invidiam foarte mult. Sotul cu o cariera importanta, ea cu probleme de sanatate aproape rezolvate si cu studiile (facultatea) in curs. Respectiva era o marioneta a sotului si era foarte fericita cu acest statut. M-a mirat foarte mult atitudinea sotului fata de ea, insa mai mult m-a mirat multumirea cu care accepta ea toate indicatiile lui…Sunt oameni si oameni…
“Cu cat sunt mai buni, mai seriosi, mai generosi, cu atat oamenii sunt posesorii unui portofoliu mai amplu de porcarii indurate de la altii. In schimb, vad tot felul de scorpii si de destrabalati care n-au patit in viata lor decat ce-au vrut ei sa pateasca, si care bat cu tupeu din picior ori de cate ori nu le convine ceva. Si sigur ca ma intreb daca ar trebui sa-mi cresc copiii invatandu-i sa calce pe cadavre pentru binele si bucuria proprie, mai ales ca vad ca egoistilor lipsiti de scrupule nu le merge chiar rau…”
Cata dreptate ai Alice, dar pe acesti “oameni” nu-i putem decat compatimi. Eu nu imi doresc si nici nu pot sa calc pe cadavre. Pur si simplu nu pot, asa sunt eu construita. Este si mai dureros cand persoanele egoiste si lipsite de scrupule sunt propria ta familie….Chiar daca sufar, prefer sa fiu buna. Faptele bune atrag alte fapte bune, poate nu chiar imediat, dar la un moment dat vin si ele. Si mi s-a demonstrat cu varf si indesat ca exista un D-zeu care nu te lasa la greu si exista o dreptate divina. Raul facut s-a intors impotriva celor rai si acum il simt pe propria lor piele. In ziua de azi a avea bun simt este egal cu anormalitatea, nu ma mai regasesc in nici un fel in aceasta lume.
Draga Alice, spusele tale sunt dureros de adevarate. Si eu sunt una din doamnele “dragute” cum le spui tu, care primeste zambind suturi in fund, care isi umfla ochii de plans, dar au tot timpul un suras si un zambet cald pentru celilalti, care da mereu si nu primeste nimic. Copiii trebuiesc invatati sa fie drepti, buni, calzi la inima si cu mila fata de aproapele, dar sa nu permita nimanui sa le submineze liberatatea fiintei nici macar cu un afront. Nimeni nu merita sa fie nefericit si totusi unii se fericesc de durerile altora. viata se imparte intre tortionari si victime. putini sunt cei care nu sunt nici una nici alta, iar cine reuseste e un invingator adevarat.
ma doare ce ai scris.
si nu stiu cum sa spun ce simt.
nu stiu cum sa ma feresc de lovituri, nu stiu cum sa nu mai cred in oameni.
pentru ca dincolo de loviturile unora sau altora, tot de la oameni, ca tine Alice, am primit si binele vietii mele.
asa ca voi continua sa cred cu tarie ca prieteniile sunt un dar pentru sufletele deschise… ca daca este nevoie sa trec prin furcile caudine ca sa ajung spre bine, o voi face! neconditionat! fara ezitare…
Tu esti Pisica noastra curajoasa. Si ai mereu dreptate. Si binele, si raul, tot de la oameni ne vine. Uneori mai e si dupa noroc. Alteori, dupa fler, dupa intuitie, dupa curaj…
Noapte buna, fetele mele dragi.
Alice, am vazut pozele si am ramas fermecata de fericirea ce o degajati tu cu iubitul tau. Ma bucur imens pentru tine si-ti doresc ca mereu sa aveti aceiasi lumina in priviri. Stiu ca meriti toata aceasta implinire in iubire. M-a impresionat si surpriza facuta grupului tau de admiratori sinceri. Esti o persoana deosebita si s-a dovedit din plin acest lucru. Noapte buna si din Timisoara
.
Buna seara si aici, tuturor…
Alice draga, e greu sa gasim calea cea mai buna de a le explica ca oamenii pot fi si rai, e aproape imposibil sa-i calim si improbabil sa le putem construi platose protective care sa-i apere de rau, de dezamagiri, de oameni care poate nu vor fi asa cum ei si-ar dori,asa cum noi ne-am dori ptr.ei. Dar eu am incredere mare in copiii nostri, intepeltiti prea devreme, din generatia “violet” ( cum sunt piticii nostri), sau din generatia “cristal” ( cum va fi baietelul tau, in curand..) ca stiu si simt mai multe decat am vrea, ca ne-au vazut, din pacate, si ascunzandu-ne o lacrima si-o dezamagire, si suparati de-a dreptul, dar si incantati de oamenii frumosi, pe care viata ni i-a scos in drum. Si atunci,poate, vor sti sa discearna si sa aleaga mai bine…
Iarta-ma, Roberrta, eu nu stiu de unde vine denumirea generatiilor, nu am nicio idee. De ce “cristal”? Sau Violet?
Dincolo de asta, si eu tot in discernamantul lor am incredere, sper ca vor sti ei singuri sa aleaga.
E vorba de denumiri ale generatiilor venite din ezoterism, am invatat urmarindu-l cu drag pe Oreste. Cei nascuti cam de prin anii 80 pana spre 2000 sunt cei din generatia violet, care vor schimba fata planetei prin mintea lor, prin evolutia lor spirituala.Iar copiii “cristal”, sunt cei de dupa anii 2000 incoace, cei ce se nasc si acum, chiar mai evoluati, mai intelepti, cei pe care ar trebui sa-i ascultam noi atenti, ca avem ce invata de la ei.Si imi amintesc chiar ca m-am gandit, putin trist atunci, ca eu nu voi aduce un “cristal” pe lume, poate de asta am si retinut…
Te imbratisez cu drag…
Scuzele mele, Alice draga, termenul corect este indigo, am gasit si emisiunea speciala, legata de copii, de generatiile viitoare, foarte interesanta…
http://www.blogcatalog.com/search.frame.php?term=copii+indigo&id=942580aca3a1d76af0f0eebb505c34b2
Eu ii invat pe copiii mei ca: “ce semeni, aia culegi”. Semeni vant, culegi furtuna… Daca ii ajuti pe oameni, si tu vei primi ajutor la randul tau, poate de la alti oameni, nu neaparat de la aceeasi. Exista o dreptate in lume, chiar daca nu e asa de evidenta la prima vedere.
De obicei, lumea este o oglinda a propriilor noastre trairi sufletesti. Esti nervos, atragi nervii altora. Esti senin si plin de bunavointa, atragi simpatie si bunavointa. Verificata si rasverificata treaba asta !
Sol, draga mea, tu traiesti intr-o lume mai frumoasa decat noi! Eu am incercat de nenumarate ori sa fiu draguta si buna, amabila si senina, fidela si impaciuitoare, si nu prea mi s-a raspuns la fel. Sigur, am avut si momente in care am avut o comunicare de soi, dar, ca sa fiu cinstita, mai des dau gres decat izbutesc…
Draga Alice, pai nici mie nu-mi iese mereu…
Dar ma straduiesc in acest sens. Nici lumea mea nu e ideala, of !
Desigur ca mi se intampla si mie sa fiu senina, draguta, amabila si sa dau peste vreun ciufut care ma agreseaza psihic, intr-un fel sau altul. Si aici e momentul cheie: daca il las sau nu sa imi schimbe dispozitia. Este o alegere a mea in acest moment, dar pot sa fac alegerea asta doar daca sunt “pe faza” ! Daca nu…
Nu, nici eu nu traiesc intr-o lume care sa imi reflecte, ca in oglinda, trairile…
Nu exagerez, dar ori de cate ori am incercat sa nu mai port masti, si am fost calda si calma si prietenoasa, in diverse medii culturale, am primit multe lovituri…Dar cand m=am scuturat de sentimentalisme si nu am lasat pe nimeni sa ma “atinga” cu vreo rautate, nu am mai simtit loviturile, in schimb am simtit mutilarea, prefacatoria din sufletul meu…Asa ca pot sa spun ca am ales ceea ce e mai putin daunator pentru mine: loviturile altora.
E trist, si adevarat, si foarte profund, ce ai spus, Anemona. Propriile masti ne dor mai tare decat rautatile celor din jur.
sol,si eu am facut la fel,m-am puratat in viata avand inainte ideea ca ce dai primesti insutit inapoi dar nu sa intamplat asa.Ce am invatat traind este ca daca primesti un sut sa te intorci si sa spui destul,altfel ajungi sa fi categorisita proasta …cel care iti da sutul va spune intotdeauna ,las ca e buna si nu spune nimic .Trebuie sa iei atitudine sa ripostezi nu cu rautate dar sa ripostezi,asa cred ca trebuie sa-i invatam pe copii,sa nu se lase calcati in picioare ,castiga mai mult respect..
Chit ca de-a lungul timpului mi-am luat scatoalce din cauza naivitatii si increderii oarbe intr-o persoana sau in alta…nu as vrea ca parintii mei sa ma fi invatat altceva decat sa fiu corecta, sincera, intelegatoare si cu frica de D-zeu. Ei m-au mai invatat ceva la care eu nu am vrut sa plec urechea decat foarte, foarte tarziu, dupa multe bobarnace si dezamagiri (prietenesti sau de natura romantica): ceea ce eu nu am vrut sa inteleg cand ei isi toceau gurile este faptul ca, de multe ori, oamenii spun una si gandesc alta. Ca sinceritatea si increderea trebuie sa aiba o limita si ca prieteni adevarati exista, dar sunt raritati. Ca e bine sa fii omenos si sa ajuti…dar sa pastrezi acolo, undeva in the back of your head ideea ca exista o mica sansa de a fi dezamagita daca ajungi sa-ti pui inima pe tava. Un pic de precautie si grija nu a stricat nimanui niciodata. Vorba romaneasca “pazeste-te ca si D-zeu te pazeste” spune tot.
Da, asa e Manga Girl, cei mai multi oameni una spun si alta fac. Si, pe deasupra, si gandesc cu totul altceva, de iti vine sa innebunesti, nu mai stii ce sa crezi.
P.S. Cand nasti? Cum nasti? Natural? Promiti sa imi povestesti si mie cum a fost?
Alice, din nou ai atins o problema foarte sensibila.
Problema este ca pe copii nu-i poti invata sa se comporte intr-un mod diferit de ceea ce le areti prin felul tau de afi. Ei vor copia subliminal , comportamentul parintilor si vor mai adauga ceva din esenta lor.
Dar daca , parintii sunt oameni buni care se sfiesc sa calce peste cadavre…copiii vor fi la fel. Rareori lacomia, anturajul , frica ii duce in alte directii.
Copii copiaza ce fac parintii , nu ce spun parintii.
Da, Adriana, ai dreptate, copiaza faptele, nu spusele parintilor. Dar cand un parinte e bun si altul e rau? Cand unul insala si celalalt indura? Cand unul munceste si celalalt trandaveste? Ce vor intelege? Sa fie ca mama care e harnica si buna sau ca tata care e usuratic si superficial? Sa-si gaseasca un amant cum si-a gasit mama sau sa se prefaca a nu fi observat ca e incornorat cum se preface tata? Copiii pot sa invete din faptele parintilor cand familia e familie, cand dragostea e reala, cand toti trag intr-o singura directie.
Da, din pacate asa este . Copiii invata din faptele parintilor , atat din cele bune cat si din cele rele.Mostenesc de la amandoi parintii. Ce sa spun ? Ca vreau sa sper ca si acesti copii , atunci cand cresc , au discernamant si bun simt sa aprecieze lucrurile la justa valoare . Ca vreau sa sper ca vor aprecia munca si truda celui care s-a implicat cu adevarat in viata lor si i-a sustinut mereu . Ca i-au urmat exemplul .
Cu toate ca viata bate filmul si sunt atat de multe exemple in care copiii intorc spatele parintelui care i-a crescut si se duc cu celalalt care le flutura pe la nas un cadou luxos .
Vreau sa sper ca vor stii sa discearna . Atat a mai ramas . Eu ma gandesc ca nu vom putea nicicand sa le spunem sa faca ceva rau , ceva contar legilor firii …cum sa-ti inveti puiul ceva rau ? Ceva ce s-ar intoarce la un moment dat impotriva lui. Am invatat sa-mi fie mila de cei care aleg calea alunecoasa , mai devreme sau mai tarziu , am observat ca tot raul pe care il fac altora se intoarce impotriva lor.Sunt chinuiti, nu-si gasesc linistea….vor mereu mai mult…Nu ai observat?
Imi invat copilul de bine , sper sa aiba atata minte in capul lui incat sa aleaga cat mai corect …in rest, este hazard .
Nu ai cum controla !
Draga Alice
Tocmai ieri am avut o situatie neplacuta care s-a datorat bunatatii mele si am fost totusi lovita. Dupa o noapte de nedormit si jurat ca mi-am invatat lectia, deacum stiu cum sa ma port, gata cu bunatatea etc am deschis calculatorul si am intrat direct in acest site. Aveam nevoie de cuvintele tale. Si le-am primit. Iti multumesc mult.
M-ai lasat cu gura cascata
Acum stiu cu siguranta ca nu ma voi schimba, nu voi renunta la ceea ce sunt de teama sa nu fiu iar lovita
Iti doresc o saptamana minunata, cu oameni buni, binevenitori si iubitori
Vezi, Andreea, primim semne de pretutindeni, exista o mana nevazuta care ne tine strans si ne ajuta sa ne gasim drumul, chiar si atunci cand il ratacim.
Si eu mi-am pus deseori intrebarea asta si multa vreme n-am stiut ce raspuns sa-mi dau. Insa, dupa o vreme mi-a fost foarte clar ca nu as putea suporta sa-mi cresc copiii in spiritul “calca pe cadavre, orice s-ar intampla tie sa-ti fie bine”, pt. ca n-as suporta sa stiu ca am creat o jigodie. N-as putea niciodata sa ignor principiile care mi-au calauzit viata, mai ales cand e vorba de cresterea si educatia copiilor mei.
Eu nu cred ca suferinta noastra sau a copiilor nostri poate fi evitata purtandu-ne egoist, fara scrupule, meschin, la fel cum nu cred ca cei care se poarta ca niste jigodii sunt mai fericiti ( sau mai putin nefericiti ). Suferinta, esecurile si caderea fac parte din viata noastra de zi cu zi. Important e cum reactionam in fata lor – ne lasam doborati sau le folosim ca trepte de crestere, de evolutie.
Mi se pare grsita aceasta goana, cu orice pret, dupa fericire.
Nu pot decat sa contiuu sa ma rog ca Domnul sa-mi fereasca copiii de loviturile crancene ale vietii si sa ramana niste oameni demni chiar si atunci cand vor trece prin experiente mai putin placute.
Esti inteleapta, Lavinia, si esti puternica. Sunt de acord ca nu am fi mai fericiti purtandu-ne fara scrupule, dar, crede-ma, am vazut destule jigodii care nu-si mai incapeau in piele de multumire…
Buna dimineata,
cat de frumos poti sa scrii Alice……. iti multumesc ca ne frumusezi diminetile cu vorbele tale calde si frumoase!
Parerea mea despre acest subiect…………prefer sa fiu buna, chiar daca, uneori nu mi-a folosit……
Am crescut avand un parinte bun si celalalt fiind opusul, si am vazut ca rautatea nu aduce nimic bun, ci lacrimi si suferinta. Asa ca am preferat sa iau partea cea buna, blanda, binevoitoare si vesela, care este mama. De ce sa fii rau si sa-i faci sa sufere pe cei din jurul tau? Pt ce atata rautate? Strabunica zicea: daca cineva iti da o palma, tu oferai si celalalt obraz…… daca cel de langa tine e rau, nu te lasa invaluita de rautatea aceluia, ci pastreaza-ti demnitatea si bunatatea. In 20 si ceva de ani am simtit pe propria piele si rautatea si bunatatea, si prefer de o mie de ori sa fiu buna, cu toate ca lumea profita de acest lucru. Poate am ales sa fiu buna si pt ca strabunica m-a invatat ca asa cum Domnul e bun cu noi si ne iarta de fiecare data cand gresim, asa si eu, la randul meu, sa invat sa iert si sa fiu buna cu cei din jur, chiar daca, multi vor fi cei care nu vor intelege si isi vor bate joc de bunatea mea. Si a avut dreptate, am intalnit oameni care au profitat de bunatatea mea si mi-au facut rau…….am suferit, am plans, dar nu mi-am pierdut speranta si nici nu m-am lasata inveninata de rautatea celor din jur.
Si ma uit la mama mea, o fiinta atat de buna,si care, din pacate, are parte de un om rau……. si nu pot sa-nteleg cum de a putut sa stea atatia ani cu un om care a facut-o sa sufere, cand putea foarte bine sa divorteze de cand eram noi mici……. O admir pt curajul ei, dar ar fi trebuit sa divorteze, pt ca nu numai ea a avut de suferit ci si noi, eu si fratele meu. Poate asa a fost sa fie, asta-i este soarta si nu i se poate impotrivi……..
Insa, am remarcat si ma bucur, ca de vreun an, doi se inteleg mai bine, si nu mai sunt atatea certuri in casa.
Cand voi avea copiii mei cu siguranta ii voi invata sa fie buni, iar cand oamenii vor vrea sa-i calce in picioare cu rautatea lor, sa ridice fruntea sus si sa fie puternici, sa reziste cu curaj atacurilor ce vor veni asupra lor. Multi sunt cei care zic: daca esti bun, esti prost. NU este adevarat! Mai bine bun, dar sa stii sa le tii piept celor rai!
Fie ca razele soarelui sa va incalzeasca sufletele si sa va insenineze ziua si viata!
Monica, asta e idealul, sa fim si sa ramanem buni, dar si sa stim sa ne aparam de cei care nu sunt ca noi. Din pacate, multi nici nu pot fi recunoscuti de la inceput. Ti se face mila de ei, iti apar suferind, tanjind dupa dragoste, iar apoi te pomenesti ca te tradeaza, ca profita de tine, ca isi bat joc de ceea ce le-ai oferit.
Cred ca trebuie sa ai instinct de conservare. Nu stiu insa cum se educa acest instinct.
Dar daca intrebarea este : ne modelam noi dupa ei ca sa fim fericiti sau ramanem asa cum suntem, buni, sensibili…, si incercam sa ne protejam cat de bine putem ca sa nu fim etern nefericiti?, atunci eu aleg a doua varianta.
Tu, Anemari, esti generoasa si vizionara. Insusi proiectul tau, Salveaza vieti, demonstreaza asta. Sunt mandra de tot ceea ce faci, si-i rog si pe altii sa te sustina in proiectul tau atat de nobil:
http://anemari.revistatango.ro/
Cu totii vrem sa ne invatam copiii sa se fereasca de rau, dar cum ii vom invata sa se fereasaca de cei care pretind a fi ceea ce nu sunt , de cei care devin prieteni apropiati si ajungi sa constati ca ,defapt, ei aveau doar interes . Cum poti sa te feresti de soacra care iti iubeste doar fetita ( pentru ca seamana in partea lor) si nu-ti suporta baiatul ( care seamana ïn cealalta parte) , cand defapt ambii sunt rodul fiului ei?
Cum poti sa te feresti de prietena care-ti calca pragul casei si-ti cere ajutotul profesional, o sfatuiesti ce sa faca si cum,si apoi isi rezolva problemele fara tine, stiind ca astfel tu ramai fara comision ( spunandu-ti mai apoi, “Putin imi pasa de comisionul tau’”)?
Am fost intotdeauna sincerea cu toata lumea, draguta si amabila. Am ajutat cand am putut ,fiindca imi spuneam ca asa e omenesc si firesc. Dar mi-am luat-o in barba de cele mai multe ori si am constatat ca cel putin ,la noi, doar interesul primeaza, indiferent ca e vorba de straini, de prieteni sau de familie.
Cu cativa ani in urma, am ajutat o doamna mai in varsta, careia i se facuse rau pe stada ,si am dus-o acasa cu masina. Am fost de-a dreptul uimita, cand m-a intrebat de ce am facut acest gest? Ce urmaresc? Personal ,nu intelegeam intrebarea. Cum de ce ? Nu e normal sa ne ajutam la necaz, ca doar suntem oameni si nu animale? D-na m-a intrebat de cateva ori acest lucru pana si-a dat seama ca eu chiar nu urmaream nimic, ca doar mi-a fost mila si am vrut sa o ajut.
Pe de alta parte , in locuri unde mila crestineasca ar trebui sa fie la mare cinste ,domneste rautatea si indiferenta. Ieri, am fost la Manastirea Prislop , un loc deosebit , aflat intr-un peisaj de poveste, unde instant ar trebui sa ne dispara rautatea, proasta crestere, egoismul si celelalte caractere si calitati “. N-am sa va spun despre cei care vorbeau fara taine si fara jena, in timp ce altii se rugau , ci despre o mica scena care pare a fi amuzanta si totusi nu e, a cerei protagonista am fost.
Pentru ca am stat mai mult timp la mormantul pr. Arsenie, la plecare eram tare insetata si m-am dus sa beau putina apa sfintita. In”cele doua recipiete nu mai era apa, doar dintr-unul se straduiau doua femei sa-l golesca. Am luat o canita si le-am cerut putina apa sa beau ,macar sa-mi umezesc buzele ,ca nu mai puteam de sete. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ,ca, dupa ce s-a uitat mai urat la mine, una dintre ele mi-a pus exact un strop, “cat sa-mi umezesc buzele”. Acolo, in locul care ar trebui sa-ti dea , macar cat stai in el,o alta stare, o bunatate si buna crestere , sau macar apa de baut…..am primit doar atat…….un strop de apa ….
Mie-mi vine sa-ti raspund, Corina, ca la cealalta postare: Suntem la fel. Cum a fost la Prislop? M-am gandit si eu ca mi-ar placea sa ajung…
Draga Alice, Prislopul este un loc de vis , de basm. Cred ca este una dintre putinele manastiri binecuvantate cu o asemenea locatie.
Am avut fericirea sa merg a doua oara in mai putin de o luna. Am crezut ca odata ajunsa acolo ma vor podidi lacrimile , insa m-a cuprins o stare de liniste si de pace interioara. Merita de mergi ! In plus Tara Hategului are un farmec aparte.
… Cat despre asemanarile noastre…. mi-ar placea sa ne intalnim, cu siguranta am avea multe sa ne spunem . Te imbratisez cu drag!
Si eu am aceasta dilema…cum sa-mi invat copiii sa fie in viata… O sa fiu soacra cu doua nurori:). Sa iubeasca si sa ierte, sa iubeasca conditionat si demn? Greu de gasit un raspuns…Am intalnit si eu persoane care, din prea multa bunatate, generozitate sunt calcate in picioare, in cel mai josnic mod, sunt depersonalizate si isi pierd idealurile. Eu am fost meru o “razvratita”, atunci cand nu-mi convine ceva- o spun fara menajamente. Cred ca este mai corect asa, decat sa aduni frustrari si sa lasi lucruri nediscutate. Iar daca simti ca esti inselat, deceptionat, sa pleci. Nu poate fi mai rau decat sa ramai si sa simti ca nu esti valorizat.Mai pun pret si pe instinct, care de obicei, nu prea ma insala. In font, fiecare are dreptul de a-si trai viata asa cum considera, tinand cont de moralitate si credinta. daca il iubesti pe Dumnezeu si ti-e frica de judecata Lui, nu poti gresi fundamental.
Poate ca am fost “pe langa subiect”…dar nu stiu sa spun mai mult…
Amore-Iulia, tu esti pentru mine un exemplu, mereu. Raspunsurile tale ma motiveaza si imi dau incredere ca pot fi si eu mai curajoasa si mai indrazneata. Mi-esti tare draga!
Ma copleseste si ma flateaza in acelasi timp ceea ce imi spui, pentru ca te pretuiesc enorm si conteaza mult parerea ta. Nu sunt deloc perfecta, dar iubesc la nebunie imperfectiunea mea:). Eu sunt genul de persoana care nu-l poate privi in ochi pe un om care ii displace…Asa cum ajut neconditionat o persoana care are nevoie de ajutor.La mine “gri” nu exista, doar alb si negru.
Buni, generosi, blanzi, sensibili, demni…asa vor fi copiii nostri. Dar, pe langa toate aceste lucruri, ii vom invata sa-i evite pe cei rai, sa nu aiba incredere in cine nu merita, sa nu se lase calcati in picioare. Sa stie sa viseze, sa iubeasca, sa lupte pentru adevar si dreptate. Ii vom invata sa nu faca niciodata rau altora…dar sa stie sa se fereasca de rau!
Cum vom face asta, Alice draga, cum? Abia ne aparam noi, cei mari, cum sa-i invatam pe ei?… Of, ca voi, dascalitele, vreti sa schimbati lumea si noi nu stim cum sa tinem pasul cu voi…
Intr-adevar, cei mici nu au inca discernamant si sunt foarte vulnerabili. Chiar si noi, adultii, se poate intampla sa acordam prea multa incredere cui nu merita, pentru ca aparentele inseala uneori. Totusi ma incapatanez sa cred ca trebuie sa sadim lumina in sufletele copiilor nostri. Sa-i invatam sa fie buni, sa-si respecte semenii, sa-i iubeasca, sa-i ajute. Binele va atrage bine…Si ei, la randul lor, vor fi iubiti, respectati, ajutati…Inca mai exista destui oameni buni, care stiu sa raspunda la dragoste cu dragoste…Stiu ca sunt si multi oameni care rasplatesc binele cu rau. Este normal, nu exista padure fara uscaturi. Dar acestia se autoelimina…:) Propriile lor fapte ii exileaza, ii alunga din sufletele celor buni…Asa ca cei care nu merita, nu vor ramane in preajma copiilor nostri. La inceput ii vom ajuta noi sa-si aleaga prietenii. Apoi ii vor selecta singuri, ajutati de intuitie si de experienta de viata pe care o vor acumula. Si chiar daca se vor mai insela uneori, adevarul iese intotdeauna la suprafata…