Cainele meu
L-am iubit nebuneste. Ma astepta in fiecare seara si mormaia catre mine, spunandu-mi, cu glasul lui grav, masculin, ca ma iubeste si el. Apoi imi apuca tivul rochiei si isi lipea capul de coapsa mea, ca un amant. Ca un barbat care m-a asteptat.
L-am remarcat de la inceput. Era cel mai puternic dintre cainii din haita dintre casele noastre, si cel mai frumos. Femelele i se supuneau, si toate aveau pui care-i semanau. Ceilalti caini il ascultau si-i recunosteau, cu teama, dreptul de stapan, lasandu-l sa manance primul, sa se aseze primul, sa maraie primul.
Dar nu eu m-am indragostit de el mai intai, desi era frumos ca un zeu al cainilor. El mi-a facut curte, cu tact, cu rabdare. M-a condus mai intai de la masina la usa, apoi, incet-incet, daca l-am incurajat, a invatat sa se apropie mai mult, sa doarma in fata casei, sa ma astepte sa ies dimineata, sa vorbeasca cu mine…
Negrutu al meu lipseste, deja, de cateva saptamani. Gandul meu nu are curajul sa formuleze o explicatie pana la capat, dar merg pe strazi plangand infundat, sa nu ma vada nimeni, sa nu ma auda cineva. Si nu am curajul sa spun nimanui ce e in sufletul meu ravasit de tristete.
Acum mai bine de zece ani, o colega a intrat in birou plangand cu sughituri. Dupa minute bune in care nu reusea sa ne spuna ce a patit, a reusit, totusi, sa articuleze o explicatie: catelul ei murise. Avea un pincher pitic de care eu si colegii mei radeam pe infundate. Era ca un soarece mare si negru, asezat pe niste picioruse subtiri. Si latra pitigaiat. Noi toti am sarit pe ea s-o ocaram. “Credeam ca a patit ceva copilul!”, “Ne-am gandit ca a murit taica-tu!”, i-am spus, pe rand, nervosi, in timp ce ea continua sa planga. Eu insami am contribuit la indignarea generala, apoi am povestit mai departe intamplarea absurda, ca pe-un caraghioslac la care am asistat. Si mi s-au parut mereu ridicoli oameni care isi jeleau animalele. Pentru ca eu nu iubisem niciodata o necuvantatoare pana sa apara Negrutu in viata mea.
Mi-a tinut de urat in lunile lungi si grele in care am fost nepermis de singura. A dormit pe pragul meu si m-a pazit de vise rele. Si mi-a spus ca ma iubeste, cu maraitul lui grav si adanc, atunci cand nici nu mai credeam ca exista iubire pe lume.
As da orice sa stiu ca si-a gasit alta stapana, mai tanara si mai frumoasa, si ca-i musca alteia tivul rochiei, in fiecare seara. Ca s-a indragostit de o catelusa blonda de la o casa indepartata, si ca traieste acolo, iubind din nou, asteptand alti pui, vorbind din nou, cu altcineva. L-as ierta si l-as primi inapoi oricand, asa cum n-as putea sa fac cu niciun barbat care a tradat.
Dar eu simt in adancul inimii ca a murit. Si merg pe strazi plangand, pentru ca mi-e dor de cainele meu, de prietenul meu, care m-a aparat de hoti, de neiubire, de singuratate. Si nu pot sa inteleg cum va fi viata fara el, cum vor fi intoarcerile mele acasa cand el nu ma mai asteapta, sa-mi spuna cu maraitul lui ca ma iubeste cum nu m-a iubit niciun om vreodata.
imi pare rau pentru negrutu…imi aduc aminte si eu cu drag de cateii pe care ii adunam la bunica
am cautat ajutor la voi, dar nu l-am prea gasit. acum 3 saptamani si 5 zile ne-a murit catelusul nostru drag care era mult prea tanar pentru a ne parasi. incercam din rasputeri sa trecem peste aceasta pierdere, dar nu putem.Pufu este un subiect tabu, crezand ca ne protejam unii pe altii( eu, sotul si feta), insa simt ca asta ne apasa si mai tare.In fiecare saptamane ne ducem la marmantul lui si cam asta e tot ce facem impreuna, in rest, suferim separat si asta se vede pe noi dar nu avem nici unul curaj sa vorbim. Nu stiu ce trebuie sa facem ca sa putem merge mai departe fara el.Alt catel nu se pune problema ( nu avem putere ) mai ales ca el chiar era special, facea lucruri pe care nu le-am vazut la alti catei.Imi doresc din tot sufletul sa ne gsndim la el cu drag, nu cu durere. Durerea nu trece orice am face, e mult prea mare si simt ca-l suparam dar….ce putem face oare? Ajutati-ne, va rugam cu sfaturi(stiu ca sunt multi care au simtit ca noi si ne pot ajuta din experienta) in afara de “luati-va altul” care este total exclus din mintea noastra
acum avem un catel la tara pe nume Pufi,celor mici le este tare drag de el
Imi pare foarte rau pentru Negrutu tau
am avut un catel exact asa cum spuneti dvs dar toate lucrurile frumoase au un sfarsit
Si noi l-am avut pe Puffi care pur si simplu a iesit din curte intr-o dimineata si n-a mai fost de gasit.
ieri a fost una din cele mai negre zile din viata mea…..mi-am pierdut catelusa pe care o aveam de 10 ani……nu ma pot opri din plans….a fost groaznic….o agonie lunga ….dar ea a fost o luptatoare si in fiecare zi incerca sa se faca bine…..nu am crezut ca va muri, mai ales ca nu pleca de langa noi si de langa casa……in seara de 12 mama mi-a spus ca nu mai vrea sa stea cu noi si a plecat undeva in spatele curtii…..s-a izolat…..atunci am stiut ca va muri….si nu vrea sa o vedem murind…..a doua zi nu s-a mai trezit……..
nicoidata nu te voi uita iubita mea Ledy…
si eu am avut un caine pe nume REX eram mica prin clasa aV a cand a murit,la fel de mult am suferit si eu cand l am gasit fara suflare in curte
ce frumos ai scris! eu am avut un iepuras pe care l-am iubit ff mult. il chema rica si era f dragalas. manca de toate, il tineam in curte si noi de cate ori ieseam pe balcon el lovea pamantul cu labuta din spate. nu il mai am dar nici nu am putut sa mai am vreunul.
ce lucruri frumoase scrii. si eu am avut pe Pufulet care nu stiu cum a disparut intr-o zi
M-ai impresionat. Dar nu am inteles cum de nu l-ai protejat si tu pe el? L-ai lasat pe strada? Daca nu aveai unde sa il iei trebuia sa muti muntii din loc ca sa aiba o cusca in spatele blocului macar, sau sa il duci la vreo ruda cu curte. Pentru binele lui intr-un gest altruist.
Eu am adunat toti cainii de pe strada in curte, la servici! De multe ori ii tin doar pana le gasesc stapan dar avem unii pe care nu am vrea sa ii dam nicicum. Am caine si acasa, sunt nebuna de dragul lor, sau doar nebuna dupa anumiti “oameni”
Imi pare rau de cainele tau, dar de tine nu. Ma scuzi. Imi place mult cum scrii si te citesc cu placere. Imi place si cum gandesti, dar cum de nu ti-ai dat seama ca el totusi nu judeca, nu se poate apara singur. Mai ales de oameni.
Primul lucru trebuia sa te duci la hingheri sa il cauti. Astia il iau chiar daca are zgarda la gat. Eu i-am prins ca incercau sa mi-l momeasca pe sub gard, ca fug liberi cainii mei cuminti prin curte. Aia ce nu-s cuminti is legati si eu ii scot cu lesa la plimbare oricand am timp. Oricand. Si tin si casa mea si ma ocup si de serviciu dar ii iubesc si am grija de ei.
In rest sunt oameni rai multi pe lume, nu ti-as spune sa nu te deprim. Dar poate ar trebui spus. Aia nu se numesc oameni ci bestii, aia din categoria care arunca peste gard cu pietre, sticle, pantofi ca sa imi loveasca cainii. Altii dau cu otrava. Nu la mine, doamne fereste, ca eu am chemat firar politia pe ei. Cainii au carnet, sunt ok, am acordul primariei sa ii am. Adica, am avut grija de ei si am. In fine.
Draga mea, nici un ciine nu pleaca de linga omul pe care-l iubeste si se simte ocrotit. Asa, ca oamenii, sunt asemeni noua, poate chiar mai mult. Ei simt. Nu am avut niciodata vreun animalut, cu toate ca mi-au placut tare mult, dar mama mea, care este o persoana pedanta si tine foarte mult la ordine si curatenie, nu a indragit ideea de a tine la bloc animalute, sa le chinuim. Dar mergeam la bunici, de mica si toti-mi spuneau sa am grija la ciini, dar cind ajungeam la ei, miriiau a joaca si se gudurau, cu toate ca nu ma vedeau zi de zi. Acum merg la prieteni, nu prea apropiati, adica vreau sa spun ca ajung destul de rar la ei, si-i vad pe ciinii lor cum pling daca stau cu spatele la ei, si-i vad in acelasi timp pe stapinii lor cum arunca dupa ei cu cite o scurtatura sau tipa la ei.. Pai si eu as pleca. Sa nu-i mai vad, sa-si vada de gradinarit, ca ala le este nivelul de baza, la nivelul pamintului. Nu ca nu ar fi frumos si sanatos pentru unii sa munceasca pamintul. O zi buna!!
Imi pare foarte rau pentru Negrutu tau, noi l-am pierdut de 1 zi pe Kuki, este o durere ce nu putem sa o descriem. Probabil, asa cum ai spus nu pot sa inteleaga numai acei care au trecut prin asa ceva si au iubit cu adevarat un animal.Soarele lui mami, fericirea lui tati, nu te vom uita niciodata. Suntem distrusi.Casa este goala fara el.Bucuria din ochii lui, cand ajungeam acasa, cand pregateam unditele si ii spuneam ca mergem la pescuit. Imi lipseste mult de tot.Nu stiu cate zile va mai dura pana ne vom reveni. Ne-a facut viata mult mai frumoasa.Este foarte greu fara el… Dar atat i-a fost sa fie. Iti dorim sa treci mai usor, desi suferim si noi alaturi de tine.
Imi pare nespus de rau- si stiu ca niciun cuvant nu te poate consola. Durerea nu ti-o ia nimeni. O sa treaca, in timp, eu ma trezesc ca uit, ca ma bucur de ceilalti caini, dar nu e niciunul ca Negrutu- si nu e niciul cum era Kuki, eu stiu. Imi pare rau pentru voi, plang o data cu voi.
Imi pare rau pt cainele tau! Sa stii ca plang cand scriu acum…si pt ca m-a impresionat articolul, si poate pt ca prima mare pierdere a mea a fost un catel - il chema Ursu’ - si atat am suferit cand a murit, ca m-am imbolnavit (aveam vreo 8 ani, spun asta pt ca acum probabil nu m-as mai imbolnavi, dupa ce m-am obisnuit cu mari pierderi).
Off, Alice! Citind, m-au podidit lacrimile. Nici eu nu intelegeam aceasta lume a necuvantatoarelor inainte de a avea propriul catel.Si prin el, m-am apropiat de cainii comunitari de care inainte imi era frica, acum nu imi este frica!! Iti ofera iubire neconditionata si nu as da-o pentru nimic in lume.
Draga Alice, eu am tot asteptat sa ne spui ,,fetelor, ma bucur sa va
cunosc, sinteti minunate, dar Negrutu a fost doar un subiect ,sa stam
de vorba despre ciinii nostri, ! ” pentru ca nu vreau sa accept tristetea.
Draga mea Doina, Negrutu al meu a existat cu adevarat, a fost cu mult mai mult decat un subiect, o fost o iubire. Dar vreau sa vorbim despre cainii nostri, si despre iubirile noastre, si despre familiile noastre, si despre asteptarile noastre. De obicei, discutiile au loc la ultimul articol postat, astazi se numeste “Bine-ai venit, amagire!”. Inainte de amagire, bine ai venit, Doina! Si, inca o data, va multumesc din suflet celor care ati fost alaturi de tristetea mea, care m-ati incurajat si mi-ati dat sperante si putere sa trec peste necazul meu.
Au ramas doi pui frumosi de la Negrutu, un baietel si o fetita care seamana cu el. O sa-i iubesc pe ei, inzecit, si o sa-mi alin dorul de taticul lor care vorbea cu mine si-mi spunea, maraind, ca ma iubeste.
Buna seara, Alice!
Aseara, in Ajunul Anului Nou, mi-am ingropat sufletul drag, pe Athos:((! Nu am plecat nicaieri de Revelion,cu sotul meu, ca sa stam acasa cu puiul nostru drag, pentru ca se speria de zgomotul criminal al petardelor. Il tineam in casa, ori de cate ori tuna, fulgera sau dadeau oamenii fara minte, cu petarde! Ii facusem supica de pui, preferata lui, l-am strigat sa-i dau sa pape si “boticul” meu, nu mi-a mai raspuns, l-am gasit intins langa balansoar, in curte, rece, ud, fara suflare, cu ochisorii lui de chihlimbar deschisi, limbuta intr-o parte. Facuse infarct, de la zgomotul petardelor. In nici 10 minute, s-a dus, iesise sa-si faca nevoile, l-am lasat sa-si faca alergarile prin curte. Nu-mi revin, plang intr-una, simt ca fara “boticul” meu, viata mea e rupta-n doua. Abia ma adun sa scriu. Intrasem pe internet, sa caut ce se intampla cu sufletul cainelui cand moare. As vrea sa stiu ca e aici. Afara ploua, inca mai trag copiii cu petarde… lui ii este frica, ploaia nu ii place, noroiul, nu! Ce simte el acolo in groapa aia uda, rece, intunecata si foarte urata:((! Era un lup german, negru cu bej. Papa mami boticul lui. De-ati sti cat mi-e de greu fara el…, plang intr-una dupa el. Cine stie sa-mi spuna ce sa fac pentru el? Sa-i dau pomana, ce pot sa fac, sa-i ajut sufletul, sa-i fie mai usor si mai bine, acolo unde mi s-a dus? Orice scrieti-mi, tot ce stiti despre sufletelele lor dragi. Ce ma fac fara puiul meu drag? Mami lui il cauta prin casa…, o sa inebunesc, sau ma duc dupa el:((!
Ana, si eu plang si acum dupa Negrutu al meu. Eu hranesc mai departe caini pe care-i gasesc flamanzi, nu cred ca se cheama ca dau pomana, dar ma gandesc ca e o fapta buna care va conta, cumva, in mersul universului. Imi pare atat de rau, si te inteleg atat de bine, am plans cand te-am citit. Dar nu am cum sa te ajut, prin intamplarile astea trecem singuri. Doar te imbratisez…
Buna seara, Alice. Iti multumesc din suflet ca mi-ai raspuns. Mi-ai raspuns de aseara. Se vede ca esti un suflet bun si nobil. Imi plac oamenii buni, de aceea ne si refugiem iubind animalele, in mod special cainii, pentru ca sunt sinceri, recunoscatori. Si eu sunt alaturi de sufletul tau, stiu si simt cat iti este de greu, fara dragul de Negrutu! Imi imaginez cata bucurie iti aducea, cand dupa o zi obositoare, il gaseai asteptandu-te!:( Sper sa-mi revin, dar plang cu o durere sfasietoare, imi ard ochii de la lacrimile fierbinti. Daca ma aude Athos, il rog sa-l caute pe Negrutul tau si sa stea impreuna:((! Te imbratisez cu drag. Ai grija de tine.
Cu tristete vad ca s-a deviat de la subiect…….Alice a scris despre suferinta, dor si iubire fata de aceste suflete nobile, cainii. N-a scris despre cum sa avem grija de caini si cum sa-i ajutam. Se pare ca nu s-a inteles acest lucru, din pacate………
Dar, fiecare are pareri diferite si e liber sa gandeasca cum vrea si ce vrea.
Dar, eu tot consider ca Alice a facut ce a crezut ca e mai bine pt Negrutu; fiecare face dupa posibilitati.
Monica, eu sufar cand vad un amarat singur pe strada, si nu m-am putut abtine! Imi pare rau! Imi pare rau Alice de Negrutu si ca lumea este atat de cruda incat sa omoare prin otravire un caine!
Iulia, si eu sufar cand vad cate un sufletel amarat pe strada……. ii mangai, le dau ce am de mancare sau la cumpar ceva. Dar, as vrea sa pot face mult mai mult decat atat! As vrea sa-i pot lua, sa-i ingrijesc, sa nu duca lipsa de nimic. Dar, sunt convinsa ca stiu ei mult mai bine sa-si poarte grija singuri. De mica imi spuneam : ” cand voi fi mare voi infiinta un centru pt caini, dar nu din acelea in care se bat si se chinuie cainii, ci unul in care sa li se ofere dragoste!”
In legatura cu ceea ce-am spus mai sus, am vrut sa zic doar ca nu s-a inteles bine ceea ce ne-a transmis Alice, dar nu ca sunt impotriva sa ajutam cainii, doamne fereste! Eu iubesc cainii nespus de mult si-mi vine sa plang cand vad cu cata cruzime se poarta unii oameni cu ei………
Nu a spus NIMENI sa-l puna in lant.
Lasati-ma va rog cu teoriile sforaitoare despre libertatea spiritului maidanezilor. Maidanezii mei din curte au fost luati toti cind erau adulti, si nu citesc nici o mare suferinta in ochii lor ca alearga intr-o curte si nu aiurea pe strazi.
Este vorba de indiferenta si de refuzul de a asuma o responsabilitate pina la capat.
Daca Negrut ar fi muscat pe cineva, mai spuneai, Alice, ca e ciinele TAU cind victima venea sa te intrebe ce cauta ciinele in strada?
Daca se afla in curtea ta nu ar fi fost otravit, simplu.
Sau daca ar fi fost otravit, l-ai fi vazut la timp si l-ai fi dus la un medic si ar fi avut o sansa.
Nu iti pui intrebari daca chiar ati facut tot pt el, tu si ceilalti vecini sufletisti care dati bani pe chappi si pedigree??? Cu asta chiar m-ai facut sa rid. Ambulanta aia veterinara, medicul la care ai dat o “poala de bani” ca sa il vaccinezi, nu ti-au spus ca mincare mai proasta ca asta nu exista? Nu ti-au facut niste recomandari despre cum se ingrijeste un ciine? Nu, ca nu te-au interesat, era suficienta marinimia de care dadeai dovada fata de “doar un maidanez”.
Lumea vrea sa te mingii pe crestet si sa zic lasa ca ai facut tot ce ai putut. Negrut are parte de ciolane gustoase si catele apetisante pe vesnicele plaiuri ale vinatorii. Dar la pardon, empatizat, vad ca se pricep multi. Eu doar sper ca daca un alt ciine se va strecura in viata ta va avea sanse mai mari la o viata lunga.
Chiar imi pare rau de Negrut, si mi-e cu atit mai ciuda cu cit el putea sa aiba alt sfirsit. Sper ca acum nu e tot in curtea aia parasita…?
eu am in apartament catel, pisica si copil mic…nu-i pot luat pe toti cateii sau pisicile de pe strada! ii vaccinez pe toti pe care-i prind, ii castrez! si da, le dau de mancare la bloc. Fac ce pot si stiu ca daca cu totii am castra animalutele din jurul nostru nu ar ajunge atatia amarati pe strazi. Am plasat in ultimii ani cel putin 10 caini si 30 de pisici la familii adoptive…fac ce pot si asta nu ma face rea fiindca nu duc in casa catelul de la bloc.Unde sa-l duc? sau daca nu-l pot duce atunci sa-i intorc spatele cand imi cere apa vara sau mancare ori o carpa pe care sa doarma?
Tu vezi doar o parte si nu esti dispusa deloc sa incerci sa-i intelegi si pe altii. Alice a facut atata cat a putut, a facut din inima si trebuie apreciata pentru asta. Nu toata lumea este revolutionara …incerca sa intelegi:-)
Bravo Sanda chiar esti o persoana de invidiat printre iubitorii de animale!
Eu nu asi fi atat de dura. Si eu am catei maidanezi luati in casa la bloc si ingrijesc zilnic si alti catelusi, deci stiu ce spun. Principalul lucru este ca Alice a facut tot ce a putut pentru Negrutu, cu dragoste. Nu toti avem timp sa le pregatim mancare asa cum ar trebui, de cele mai multe ori in cursul unei zile noi nu ne hranim corect sau de cate ori ar trebui, dar daca incerci sa vaccinezi un caine, sa-i cumperi cea mai buna mancare pe care ti-o poti permite (si nu ma refer doar la bani) sa-i aduci putin confort si bucurie atunci este un lucru de apreciat si de laudat. Adevarata problema este alta, de ce nu este nimeni vinovat de uciderea acestor animale, de ce ceasta substante aducatoare de moarte in chinuri cumplite poate fi procurata de oricine ? Si mai ridic o problema de ce atunci caud ajungi la un cab. veterinar cu o pisicuta sau un caine de pe strada, otravit in plina noapte, tariful este de 300 lei? Cati dintre iubitorii de animale isi pot permite aceasta suma pt. ca au suflet si nu pot fi indiferenti la suferinta animalelor din jurul lor? Pentru a doua zi tariful este tot de 300 daca are norocul sa scape peste noapte. Va intreb pt. ca sunteti medic veterinar. Cam cate solutii perfuzabile se pot pune unei pisicute (in agonie), in varsta de cateva luni, intr-o noapte, ca sa justifice aceasta suma ? Va raspund eu, cativa ml. Aceasta nu este iubire fata de animale ci o afacere cu suflete nevinovate (si aici includ animalele strazii si oamenii ce nu pot fi indiferenti la suferinta lor). Nu vi se pare mai grav decat faptul ca Negrutu a fost hranit cu Pedigree?
Imi pare extrem de rau. Sunt alaturi de tine. Eu mai speram…dupa ce am postat mesajul, am citit. Nu pot sa nu ma revolt pentru asemenea criminali care isi spun oameni. Cum pot sa ia viata unui suflet nevinovat. Doarme linistit ? Negrutu a oferit si a primit iubire de care acel nemernic care i-a luat viata nu va fi in stare NICIODATA, nici sa dea nici sa primeasca.
Dormi in pace Negrutule!
Alice, iti inteleg suferinta, este devastatoare. Stiu ce spun. Putini oameni o pot intelege, doar cei care iubesc neconditionat animalele, indiferent de rasa sau de conditia lor o pot face. Maidanezii sunt extrem de inteligenti, atat de recunoscatori pentru o mangaiere, o vorba sau o bucata de paine, te iubesc neconditionat, fac eforturi sa inteleaga ceea ce doresti dar sant foarte independenti. Chiar daca era in curte, nu l-ai fi putut tine cu forta inchis. Cate saptamani au trecut de cand lipseste? Cu siguranta este plecat dupa vreo catelusa. Cred cu tarie ca va reveni. Asta doar daca nu s-a intalnit cu… vreun “OM” care putea sa-l loveasca, sa-l otraveasca sau sa cheme hingherii…Si eu cred ca ar trebui sa-l cauti la hingheri caci daca poti sa-l mai salvezi inca o data, din pacate, acolo trebuie sa mergi. Daca este insa vorba doar de o intalnire intre catei, prietenul tau va reveni cu siguranta.
Si inca ceva pentru Monica, nu este o scuza ca locuim la bloc, majoritatea dintre noi o facem pentru ca nu avem de ales. Este intradevar o mare resposabilitate sa iei un catel, nu este o moda. Am invatat cu timpul ca bucuriile pe care ni le fac sunt extraordinare, ne surprind tot timpul, nu sunt “catei de companie” ci membrii ai familiei noastre cu drepturi si responsabilitati, vor sa ne alunge o lacrima, o suparare, sa ne aduca un zambet pe buze cand suntem suparati si nu gasim solutii la problemele de fiacare zi, sa ne apere, sa ne alunge singuratatea caci ei nu doresc sa ne paraseasca la greu si suporta chiar si conditii de viata mai simple doar sa ne fie in preajma, stau cu noi si ne vegheaza ingrijorati cand vreo raceala ne tintuieste la pat… Mai cunoasteti pe cineva dispus sa faca atatea lucruri, cu asa devotament? Cand afara ploua, ninge, viscoleste cati catei nevinovati ca sunt in aceasta situatie, stau zgribuliti de frig sau flamanzi pentru ca noi avem o scuza ca stam noaptea la caldura…dar locuim in apartamente de bloc. Cred ca mai corect este sa recunoastem ca sunt o complicatie in viata noastra, pe care nu dorim sa ne-o asumam.
Draga Alice, stiu ce este in sufletul tau. Am trecut si eu prin asta…Durerea pierderii pentru totdeauna a unei fiinte dragi, neputinta de a o aduce inapoi de dincolo de moarte…Cea mai crunta durere din viata mea am trait-o la 13 ani, cand tatal meu a facut infarct…eram doar un copil, totusi am incercat sa-i fac masaj cardiac, apoi, cand a ajuns in sfarsit Salvarea acolo, i-am rugat sa-l resusciteze, sa faca ceva…nu voiam sa-i cred ca a murit, nu ma puteam impaca deloc cu aceasta idee…si nu o pot accepta nici azi! Inca mai am senzatia ca va apare intr-o zi, va intra pe usa, frumos si tanar, cum era atunci, vesel, bun si bland, cum a fost intotdeauna! Si stiu ca este absurd, un copil nu putea face mai mult, oricum nimeni nu se poate impotrivi mortii atunci cand vrea ea sa vina, totusi m-am gandit de nenumarate ori ca trebuia sa existe o solutie sa-l salvez…Mult timp l-am tot intrebat pe Dumnezeu de ce a luat de langa noi un om atat de bun si de ce nu m-a lasat sa-l readuc la viata. Oricum, tata este cu noi…il regasesc in anumite trasaturi ale mele si ale copiilor mei, in gesturi, cuvinte…in amintiri…si in inima mea, este vesnic prezent! …Uite, chiar acum cand iti scriu, baietelul meu, Radu, isi cauta biberoanele de cand era mic, fiindca vrea sa hraneasca doi catelusi din spatele blocului. Mama lor, Labuta, a disparut fara urma, iar Radu se considera acum taticul lor. Victor isi striga fratele si-l roaga sa ia toata cutia cu lapte, sa-l hraneasca si pe Gigant, ca are si el nevoie de calciu. Gigant este un caine urias, dar acum a slabit foarte mult si pare bolnav, asa ca Victor isi taie friptura pe din doua si ii duce si lui jumatate, convins fiind ca are nevoie si de niste proteine ca sa se puna pe picioare. Eu ma imbrac si plec din nou la magazin, sa mai cumpar o cutie de lapte si niste carne, convinsa fiind, la randul meu, ca si baietii mei au nevoie de calciu si proteine
…In sfarsit, am terminat treburile! Am inceput sa scriu acum cateva ore, dar abia acum am revenit in fata calculatorului sa termin…De fapt, ceea ce voiam sa-ti spun, Alice, este ca, oricat de mult am vrea sa-i protejam pe cei dragi, nu depinde totul de noi. Am vrut sa-l salvez pe tata, dar moartea a fost mai puternica decat mine…Am adus mereu la usa parintilor mei animalute fara stapan (si acelasi lucru au incercat sa faca si baietii mei cand erau mai mici), dar mi s-a explicat ca intr-un spatiu atat de mic nu poate incape toata arca lui Noe, asa ca am avut grija de ele afara, hranindu-le si facandu-le adaposturi, asa cum fac si copiii mei acum. Si tu ai facut tot ce ai putut pentru Negrutu…I-ai oferit nu numai hrana, dar si multa dragoste si asta conteaza cel mai mult. Si nu-ti pierde speranta…este posibil sa reapara!
Am aflat in seara asta. Am umblat pana acum din casa in casa si am intrebat, si, pana la urma, am aflat. L-au gasit azi, chiar in dimineata asta, intr-o curte pustie. A fost otravit. Toti vecinii cu care am vorbit mi-au spus ca era un caine minunat, ca toti l-au admirat si l-au iubit. Si asta mi-a dat putere. Si nu am plans deloc. Poate la noapte, in somn, daca o sa-l visez pe cainele meu iubit si bun- mai bun decat multi oameni pe care i-am intalnit si pe care ii intalnesc in fiecare zi.
ai dreptate este si a fost mai bun decat foarte multi oameni…imi pare tare rau de catel si de suferinta ta! este acolo alaturi de cateii si piscutele mele, este bine sunt sigura asa ca sa stai linistita:-) Am acolo sus un catel pe cinste care mi-a fost cel mai bun prieten timp de 17 ani si care are grija de toti!
Imi pare sincer rau pt Negrutu…………….
Dar cata cruzime!!! Trist, dureros pana la lacrimi………………
Si da, ai dreptate, sunt caini care sunt cu mult mai buni, mai iubitori si mai devotati decat multi din oamenii ce-i intalnim in viata noastra.
Fie ca ingerii sa-ti vegheze somnul si sa-ti dea taria sa treci peste aceasta suferinta.
Ce bine, Sanda! Sa-l rogi pe prietenul tau sa aiba grija si de Negrutu, ca el era invatat cu noi, si-o sa se simta tare singur, o vreme… Multumesc.
Imi pare atat de rau! Speram ca ai sa-l gasesti in viata, dar exact dupa ce ti-am scris, am citit vestea …
Imi pare foarte foarte rau, draga Alice.
Of, of. Dar stiu ca ei merg in rai, daca asta o fi o consolare…
anastasia, daca ai ceva de reprosat, la subiect, chiar te rog sa o faci. Nu-ti regasesc numele printre cele vizate in revolta mea de mai jos, asa ca atitudinea asta de tip chelu’-si pune mana in cap nu ma impresioneaza. Cat despre faptul ca eu “ma iau” de cineva aici sau pe alte bloguri e treaba si dreptul meu, frumos ar fi sa mi se raspunda cu argumente, nu cu postari de Sherlock Holmes ratat, altfel nu faci decat sa-mi legitimezi pornirile pentru care as putea avea - dar nu am- mustrari de constiinta.
eu de 3 ori mi-am scos catelul de la bloc de la ecarisaj…sa cauti si acolo de cate ori lipseste…
te inteleg, am caine, pisica, am avut si o sa am toata viata grija de multi amarati, ii catsrez, vaccinez, le gasesc casute…fac ce pot
So nice…,eu am crezut ca sunt conversatii la cafea, nu jigniri la un cappuccino.”Printesucile” au invatat in schimb sa nu se ia de o “lady”,chiar daca ea o face, si aici si pe unde e gazda mare sau musafir din partea gazdei.
poate o sa intelegi odata desi nu cred…ai grija sa nu-ti musti limba ca s-ar putea sa te otravesti!
Revin aici dupa o lunga absenta, desi mi-am jurat sa nu mai scriu pe bloguri pline de printesuci cu colti. Insa acum nu pot sa ma abtin. Nici nu mai conteaza daca Alice a gresit cu ceva sau nu, e penibil si marsav sa te apuci sa-i spui unui om care a pierdut un prieten “da, dar daca tu faceai si dregeai nu mai murea. Sau nu mai pleca.” Fie prietenul om sau caine. Se intampla atatea drame pe lumea asta, chiar si oamenilor celor mai vigilenti, nu exista retete infailibile de aparare impotriva despartirilor sau a mortii. Dar exista compasiune, exista un gand bun, nu numai morala de 2 lei. Eu una sper ca Negrutu se va intoarce, se mai intampla ca masculii de succes asa cum e el sa plece pe coclauri in cautare de gagici si sa se intoarca spasiti si ponositi acasa, dupa saptamani intregi. Dar stiu ca atunci o sa-l astepti, Alice, cu boabe de-alea de-i plac lui, si cu toata dragostea pe care ai invatat - pe care el te-a invatat - sa i-o porti. Ma rog sa fie asa.
of, of, alice! de ce ma faci sa plang?
nu vreau sa-ti dau sperante inutile, daca negrutu nu mai este de ceva vreme, este putin probabil sa fie la altcineva cand stie, cand simte, cand el ti-a alinat singuratatea.
uite, in momente ca acesta tare as vrea sa fiu o pisica mai mare, sa pot face ceva…
si pentru ca toata viata am avut alaturi un suflet de animal stiu ce simti.
asa cum stiu cat de greu este sa iti ascunzi durerea ca animalul tau de companie a murit, ca e o parte din tine care s-a dus sus, la cer si oamenii nu inteleg sau rad,sau nu vor, pentru ca sunt rai, asa ca preferi sa taci sau sa inventezi motive stupide de lacrima, cand ascunzi cea mai grea lacrima: iubirea pentru o fiinta. care ani in sir te-a iubit neconditionat. asa cum niciun om nu stie s-o faca.
Alice ne-a vorbit azi despre durerea ei pricinuita de plecarea catelului…
Nu ne-a spus sa ne ingrijim cateii asa cum face ea. Nu ne-a spus cum si-a ales catelul in functie de personalitatea ei, nu ne-a vorbit despre functiile principale ale cainelului.
Povestea de azi e despre sentimente, iar noi ar trebui sa invatam ca atunci cand cineva sufera, un sincer “imi pare rau”, face cat o mie de cuvinte…
Dar rautaciosii nu se pot abtine, ei trebuie sa dea lectii mereu, trebuie sa critice vehement…
Alice, eu cred ca Negrutul tau se va intoarce la tine!
Te tin de mana strans!
Alice, ai scris emotionant, din nou si totusi ai creat asa controverse. Scrierile despre necuvantatoare m-au emotionat de la Emil Garleanu incoace. Sunt emotionata de tristetea ta dar sunt intrigata de disputele ce au aparut aici. Referitor la cainii de pe strada am mai scris si nu vreu sa ma repet. Imi permit insa sa zic ca nu prea inteleg vehementa unor doamne ce si-au varsat naduful total inexplicabil si alarmant, lasand o impresie deloc favorabila lor. Daca nu puteti avea un sentiment de compasiune sincera pentru o tristete adevarata pe care Alice ne-a impartasit-o, cum face cu toate gandurile ei, poate aveti altceva de facut si de citit. Zau, de rautati e plina lumea si nu mai sunt necesare unele in plus. Iti doaresc Alice ca prietenul tau necuvantator sa se intoarca alturi de familia ta frumoasa.
Da,apropos,nu suntem toti la fel,cum nu suntem toti rai ,dar nici cei mai buni.Am o prietena ,pe care o ironizam si eu datorita maidanezilor ei,a dragostei ei fata de animale,in special caini.Nu i-a ales dupa frumusete si putere si nici nu a fost aleasa de “cel mai-cel mai”…,de aceea unul e schiop,unul e orb si unul si una si alta.Dar,are mare grija de ei,ii inchide in garaj atat timp cat lipseste sau se asigura ca nu pot iesi din curte.Cand e plecata pentru mai mult timp,ii ia cu ea sau ii lasa la cineva,chiar daca se roaga de o suta de persoane pana gaseste pe cineva care sa cedeze rugamintii ei.Recunosc,am ras si eu de ea,nu s-a suparat,mi-a spus ca i-au murit si alti caini…unii de batranete,altii din neatentia ei,si ea crezuse ca nu trebuie sa le ingradesti libertatea pe care si-au dobandit-o cat au fost maidanezi.
Acum o inteleg si poate va fi o lectie buna si pentru altii.
Alt prieten drag,care locuieste in apartament,i-a cautat catelusei lui un centru pt animale sau cineva cu o curte,care poate sa o gazduiasca pe timpul cat e la servici.Cam asa inteleg eu grija de fiinte,fara sa vreau sa fiu rea sau mai stiu eu cum.Numai bine!
In ciuda micilor neintelegeri, toate sufletele care scriu aici sunt minunate. Numai un suflet cald poate iubi si vorbi atat de frumos despre animalute. Iubirea voastra pentru fiecare va inaltza. Dumnezeu sa va pazeasca prietenii necuvantatori. Si eu am pierdut o pisicutza in trecut si desi am alta, pentru care am tremurat de cateva ori, nu am uitat-o pe cealalta. Si ele au suflet si ne viziteaza dupa moarte. mie mi s-a intamplat. Am plans cu lacrimi mari cand am citit articolul Alicei. Suferinta asta nu ti-o poate lua decat alt animalut.
Este atat de mult adevar in spusele tale….aceeasi dragoste o primesc si eu de la cainele meu:) este atat de pura, de linistita si senina….este singura fiinta care “ma ia in brate” urcandu-se pe mine de bucurie cand vin acasa, cand il cert sau nu-l bag in seama….sa dea Domnul sa-l gasesti pe Negrutu….
Nu am talent de scriitoare, dar numai pentru ca se vorbeste despre catei si pt ca mi-a placut povestirea lui Alice, indraznesc sa scriu si eu cateva randuri.
E adevarat ca pentru cine nu a trait in compania unui caine e greu sa-ti imaginezi ca legatura puternica se poate creea intre om-caine, caine-om si ce durere si gol in suflet iti provoaca despartirea definitiva de el.
Am avut 12 ani un Aierdale Terrier (il chema Axi, un caine extrem de destept) care a fost prietenul meu adevarat. Am suferit enorm dupa el, iar tatal meu mi-a adus un Fox Terrier ( Foxi) care mi-a luminat incet incet zilele dupa pierderea suferita. A fost ca un medicament, o terapie in timp. Foxi e si azi in viata mea, ca o raza de soare.
Insa sunt zile si nopti cand ma gandesc la Axi, mi se face dor de el. De multe ori il visez si merg la mormantul lui. E posibil cateodata sa fie langa mine ( in vis, cand il mangai incet pe blanita lui creata) sau prea departe……….. insa poate undeva, candva ma voi reintalni cu el… si ca vom fi din nou nedespartiti. Sper doar sa nu ma uite!!!
Sa nu ma intelegeti gresit, si pe Foxi il iubesc acum foarte tare ( e ca un pufulet), si nici nu vreau sa ma gandesc in timp….
Dar, prietenii adevarati nu se uita niciodata, ei vor trai vesnic in inimile noastre….
Haideti sa ne gindim ca un catel vine la un moment dat in viata noastra,
noi consideram ,,ca l-am adoptat” ne face fericiti o vreme,si pleaca.
Uneori definitiv.
Atit a fost sa fie. Poate va reveni!
Haideti sa acceptam ca sufletul lui Negrutu, (calugarii mai batrini spun ca animalele
si copacii simt si stiu ,adica au si ele suflet) zburda pe undeva, sau poate isi urmareste
stapina in fiecare zi ,cind vine si pleaca, si poate ca ar fi mai fericit
daca ea ar fi mai vesela, asa cum i-a placut lui sa o vada cind o conducea
la masina!
* * *
MULTUMESC LUI DUMNEZEU, AM REUSIT SA GASESC STAPINI PENTRU 28 DE CATEI.
SI MAI SINT SI ALTII CA MINE.
La un moment dat a trebuit sa ma opresc, a devenit obligatoriu sa pun la
servici eticheta pe usa,,interzis accesul animalelor” .
Cind gaseam un ciine deosebit,il luam ,
( unii aveau nevoie de o baie,) si incepeam oferta: din om in om,
ca o vinzatoare ambulanta:
catel amestec de rasa….insiram calitatile,ca mi-a placut sa citesc despre
rase de ciini.
Imi amintesc despre un metis de copoi ardelenesc, catelul nr. 19,
ooooof! ce dor mi-e de ea,
a stat la noi aproape o luna ,pina am gasit stapini deosebiti,
daca aveam curte, o tineam si pe ea,
desi mai am 2 ale mele(un fel de ciobanesc
de talie mica, si o sugestie de chihuahua.)
Acum am gasit o gazda temporara(am vazut la Animal Planet ideea)
pentru Labus, te duce cu gindul, (daca suntem ingaduitori si iubitori
de animale,) la un labrador auriu, care chiar isi merita numele de Labus, ca a avut de suferit cu laba din fata , stg. Veterinarul l-a operat, l-a castrat(cineva care a lucrat in Italia de! alte mentalitati! a platit operatia, vaccinul, solutia scumpa pt deparazitat, dar ciinele s-a reintors la noi intre blocuri, unde isi cauta noaptea de mincare, si unde risca sa o ia de la capat cu suferinta.
Asa ca l-am dus cu un taxi la o cunostinta,- ca legat cu ham nici nu se clintea sa plece de linga noi. Acolo are cusca si curte.
Draga stapina lui Negrut, incearca sa faci un bine altui catel,
si noi iti garantam ca te va iubi! Si el, si mai ales Negrut !
* * *
(Eu as crede ca un ciine ar putea sa fie legat ,si lantul sa alunece pe o sirma de citiva metri,asta inseamna ca are destul sptiu de miscare la dispozitie.)
Cu multa stima pentru iubitorii de animale, de asemenea si pentru cei care
nu le iubesc inca ,dar nici nu le fac rau.
Buna Alice….citind articolul de azi mi-au dat lacrimile ,pentru ca stiu ce inseamna dragostea si devotamentul uni suflet de catel…..si eu am unul: are 17 ani: e un batranel carunt, surd, aproape orb dar cu un suflet enorm si o pofta de viata si mai mare. E cel care mi-a fost aproape o parte din copilarie, in anii cruzi ai adolescentei cand suferind de singuratate sau dezamagire ma scotea din casa si ma facea sa uit de toate rautatile lumii cand il vedeam fugarind un porumbel, o pisica sau nimerind in cea mai mare balta cu noroi in timp ce se juca…Cand eu am plecat la facultate, m-a asteptat saptamani la usa, apoi cand am venit in prima vacanta m-a certat pentru supararea care i-am provocat-o…apoi, incet incet a devenit tovarasul de nedespartit al tatalui meu pe care l-a vegheat si pazit pana in ziua in care l-a condus pe ultimul drum….si-a plans, si s-a uitat cu ochii mari si negri la mormatul in care era stapanul lui drag ! Acum e companionul nelipsit al mamei:sunt amandoi batrani,si merg plimbandu-se incet, incet, asa cum se cuvine sa se plimbe batranii ….
Acum, cand ies cu el la plimbare si ma intreaba lumea de varsta, cand afla cati ani are, putini se bucura si ii ureaza in continuare…majoritatea au o intrebare rea si dureroasa pentru sufletul meu: ce-ai sa faci cand o sa moara, ca doar nu o mai duce mult….si eu nu raspund, dar ma gandesc ca am sa plang, si dupa ce am sa plang am sa zambesc, si am sa-mi amintesc cu mult dor si drag de catelul meu…..
Dragele mele, eu nu ma supar pe nimeni, puteti sa ziceti ce vreti si sa ma acuzati de ce vreti. Nici nu-mi pasa de rautati, chiar ma bucur ca v-am dat prilejul sa va expuneti punctul de vedere, oricare ar fi acela. Eu nu regret ca nu l-am incuiat in curte. Si-atunci chiar nu veti reusi sa ma faceti sa ma simt vinovata. I-am dat mancare, apa, adapost, cand a fost bolnav am chemat salvarea si i-am cumparat medicamente pe care am dat o poala de bani. L-am dat cu solutii antiparaziti si i-am luat cele mai bune mancaruri, cele care-i placeau lui, fiindca era mofturos. Cand amestecam boabe de Chappi cu Pedigree, le alegea cu grija si le manca doar pe cele din urma, care-i placeau mai mult. I-am dat lapte cald si am gatit mancare buna pentru el- si pentru ceilalti caini care-l insoteau.
Noi stam intr-un cartier de case, sunt strazi neasfaltate, nu trec masini pe afara si cainii se jucau cuminti in fata curtilor si veneau la noi si la vecina noastra din stanga sa manance si sa ne jucam cu ei, iar noi lasam intentionat portile deschise ca sa poata intra si iesi cand vor ei. La noi nu vin hingherii, pentru ca e un cartier aproape inchis si, oricum, toti ceilalti caini sunt la locul lor, doar Negrutu lipseste. Negrutu al meu.
Eu l-am iubit foarte mult, asa cum si voi va iubiti cainii, sunt sigura. Si poate o sa-l gasesc. Poate, cum spuneti si voi, s-a indragostit…
Alice, orice scrii e minunat…
Si durerea ce-o starnesc articolele tale e, parca, sanatoasa, nu stiu cum sa ma exprim…
Am si eu un prieten. Un catelus frumos, destul de lungut, cu ochi mari si blanzi, cam negrisor, cand bland, cand sare la jugulara, si-i sta bine-n “ceata” lui. Am insa o mare dilema: credeam ca-i un caine de strada si el ii caine de rasa, credeam ca sta pe strazi la tara si el merge tantos pe asfalt la oras, credeam ca are un nume si el nu-l are. Si-atunci stau si ma-ntreb: ce nume sa-i dau, cum sa-l strig? Ah, m-am gandit “IUBITULE”…
Alice, stiu cat l-ai iubit pe catelul asta, ai scris de mai multe ori despre el, e cel care ti-a adormit pe bancheta din spate a masinii, cand ai dus copiii la culcare si ai uitat sa o inchizi? Stiu cat de mult te poti atasa de un animal, pentru ca am crescut cu ele, printre ele, am crescut cu pisici, catei, de toate, si acum curtea alor mei de la Brasov e ca o gradina zoologica (3 pisici care fata pe banda, 1 caine, un milion de iepurasi, plus una bucata porc de Guineea, care nu face decat sa doarma si sa manance). Am pus poze cu toti pe blog, sa te uiti
Dar eu, sincer, cel mai mult il iubesc pe catelusul meu, Lache (of, stiu ca suna caraghios, dar cineva i-a spus asa, la misto, si asa i-a ramas numele!). Tocmai de aia, i-am dedicat un post separat si mi-e dor de el in fiecare zi, iar cand vorbesc cu ei mei, prima data de el intreb! Iar cand ma duc la Brasov, cand intru in curte, o ia razna de fericire, sare, se tavaleste de bucurie ca am venit, chitaie, imi linge mainile, se prinde cu labutele de piciorul meu si nu-mi mai da drumul. Eu il iau de manutele din fata, ca pe un copil care invata sa mearga si asa il las sa ma conduca pana in casa, tinandu-ma de mana si mergand pe doua picioare. Ziceti si voi, asta e catel?
Pisigri, tu sigur esti gri sau esti o pisica neagra? Cum poti s-o acuzi pe Alice ca nu l-a iubit destul pentru ca nu l-a luat in casa? Doi dintre cainii pe care i-am avut, cu ani in urma - si pe care ii tineam cu curte - au murit, unul calcat de masina, altul otravit. Crezi ca Negrutu ar fi fost ferit de toate pericolele daca Alice l-ar fi tinut in lant, in curte? Crezi ca ar fi fost el mai fericit sa-si traiasca viata in lant?
Corina, nu trebuie sa tii un caine in lant ca sa fie cuminte! Este cea mai mare prostie. Cand il pui in lant tu ii transmiti cainelui ca nu ai timp de el si sa isi vada singur de treaba pe cei 3 metrii patrati ai lui. Nu il lasi sa iti invadeze teritoriul pentru ca nu ai timp sa il dresezi si sa ii explici ce are el de facut de fapt.
Multi isi iau caine pe post de sonerie, cand suna cineva la poarta cainele sa latre mai tare ca soneria. Asta e cea mai amuzanta sonerie. Si nu isi iau bison, trebuie sa fie neaparat ciobanesc german ca sa impuna frica. O sonerie infricosatoare in lant! Minunat!
Repet, vizavi de caini gandim estic si barbar inloc sa ne uitam cum fac in tari mai civilizate. De ce nu gasesti caini pe strada in alte tari? De ce nu castram noi din proprie initiativa animalele daca stim ca nu vrem pui de la ele? Si le lasam sa se inmulteasca fara a sti ce vom face cu puii. Ii ducem pe camp, ii lasam in parc sa se alature haitei de vagabonzi, sau ii tinem pana le gasim stapan?
Nu crezi ca daca ai fi avut mai multa grija de a acest caine nu s-ar fi intamplat incidentul de care ne povestesti. Daca ai fi luat cainele respectiv in curtea ta, si nu l-ai mai fi lasat pe strazi sa hoinareasca, acum sigur nu ai mai fi trecut prin aceasta suferinta. Si eu iubesc enorm de mult animalele, de aceea am devenit medic veterinar, dar trebuie sa invatam sa avem o responsabilitate fata de animalele ce ne ofera iubire neconditionata. Nu te gandesti ca Negrutzu poate zace pe undeva bolnav sau ranit de o masina. Nu cred ca te-ai gandit ca ar avea nevoie de tratamente antiparazitare sau de vaccinari antirabice si specifice, te gandeai doar ca ce placut e sa-ti ofere simpatia lui.Asa ca nu-i mai plange de mila ci mai bine mergi pana la centrul de caini din oras si verifica daca nu e pe acolo, iar daca nu-l gasesti adopta un caine, ofera o sansa la viata unui alt animal care are nevoie de ea si invata ce inseamna responsabilitatea fata de animale !!!
tocmai ti-a raspuns dna. Alice mai sus……. contrariul spuselor tale…
si mie mi-a disparut din fata blocului un singur catel bej f. vesel si mai fraier de felul lui, iar ceilalti sunt si acum….mi s-a parut ciudat si mi-a fost dor de el, avea ochii cei mai frumosi… la fel sper ca s-a aciuat in alta parte sau nu stiu…el era cel mai bland si avea cea mai mare incredere in oameni, poate l-a lua cineva, nu vreau sa ma gandesc ca a murit….
Draga Adina, iti spun si tie acelasi lucru pe care i l-am zis si lui pisigri: NU mai judeca si nu o mai invinui pe Alice pt disparitia lui Negrutu!!
Nu-mi vine sa cred! Ce suflet puteti sa aveti si tu, si pisigri, cand vedeti ca un om sufera, voi il faceti sa sufere si mai tare?? Cand am citit articolul lui Alice nu m-am putut abtine si mi-au dat lacrimile……pt ca e un subiect delicat si trist.
Alice a scris atat de frumos despre acest catel minunat, se vede cat de mult il iubeste. A facut ce a simtit ea ca este mai bine pt el, si sunt intru totul de acord cu ea! Unui catel obisnuit cu libertatea nu-i poti impune sa stea in lant!
Sunt socata de reactia voastra…………..m-a lasat fara cuvinte modul vostru de a gandi si de a fi alaturi de o persoana care sufera si are nevoie de cuvinte de alinare si sustinere, nu de critici si invinuiri!!!
Alice, ma voi ruga bunului Dumnezeu pt Negrutu, sa se intoarca din nou si sa doarma pe pragul casei tale!! Si daca chiar s-a intamplat ceva cu el, sunt sigura ca Domnul iti va trimite alt sufletel care sa-ti daruiasca iubirea si devotamentul lui!
Si bravo tie ca nu pui la suflet rautatile unora!
Subscriu Monica!
Cit de bine inteleg ! Am si eu un ciine , un coker , e fetita ,se numeste Saskia .Este o rasfatata , o desteapta , o nostima si o pofticioasa fara seaman.
Desi nu a facut cursuri de dresaj , intelege multe cuvinte ( de altfel am citit ca un ciine de virsta ei, de care te ocupi mult are inteligenta unui copil de trei ani).Cea mai nostima,isprava a ei , este aceea ca la comanda noastra « se face mireasa » !? Adica…se strecoara pe sub perdeaua ferestrei , o rasuceste , astfel incit aseasta sa se intinda de-a lungul ei de peste ochii , pe toata lungilea trupului ei , exact ca o trena. In timp ce capsorul ei lung sta intins , iar limbuta ei iese si intra in botic asemeni limbii unui serpisor.Este atit de amuzant ! Noi , cei ai casei o aplaudam si ea , repeta scena pina se plictiseste. Am filmat-o ! Dar …nu poate participa la concursuri , deoarece e prea rotunjoara ( nu se incadreaza in standarde) si este din parinti necunoscuti .
Of, as putea scrie o intreaga poveste despre Saskia , mea , dar nu vreau sa plictisesc , doamnele care nu suporta aceste animale.Saskia , are si o poveste a vietii ei , absolut speciala.
Un mic amanunt, este primul meu animal de casa .Inainte de a o avea , imi era o frica ingrozitoare de ciine. Intodeauna « necunoscutul » iti provoaca teama ?!
Imi pare rau pt Negrutu al tau……..dar, poate se va intoarce, poate e doar in perioada in care s-a indragostit de vreo catelusa.
Nu stiu cum e sa ai propriul caine, pt ca niciodata n-am avut ocazia sa am unul……..stau la bloc, la etajul 5 si nu am cum sa tin un caine, mai ales ca, in primul rand l-as chinui pe el, neavand parte de suficienta libertate. Cand eram mica mereu aduceam acasa pui de catel, iar tata ma punea sa-i duc inapoi de unde ii luasem……cu ochii-n lacrimi si cu durere-n suflet, ca nu puteam si eu sa am un caine al meu ii duceam inapoi, dar facandu-mi promisiunea ca atunci cand voi fi la casa mea voi avea cainele meu. Toata copilaria mea mi-am dorit sa am un caine, imi plac foarte mult aceste animale, cred ca sunt cele mai devotate, cele mai iubitoare si mai sincere animale, uneori dand dovada de mai multa omenie decat semenii nostrii.
Tarziu am inteles ca la bloc nu se poate tine un caine, mai ales la etajul 5……….ar fi fost un caine privat de libertate.
In urma cu 6 ani m-am imprietenit cu o fata care sta la casa si are si caine, si pisica. Si de atunci cainele ei, e si cainele meu. Il iubesc si simt ca si el ma iubeste! De fiecare data cand ma duc la prietena mea( saptamanal), cand ma vede tremura si sare pe mine, se vede-n ochii lui fericirea. Anul trecut, vreo 2-3 luni prietena mea a fost plecata in Italia, iar eu mergeam de 2-3 pe saptamana sa-l scot la plimbare pe Rexy; n-am facut-o din datorie fata de Ioana, ci din placere, din iubire fata caine.
Ioana si mama ei mereu zic ca Rexy ma iubeste mai mult pe mine………nu stiu daca asa e, dar daca-ar fi asa, poate pt ca Ioana il mai bate cand ce stiu ce nu i-a convenit ei. Oricum sunt sigura ca o iubeste si pe Ioana. Daca s-ar intampla ceva cu Rexy, desi nu este cainele meu, as suferi enorm! Asa ca-ti inteleg durerea din suflet si-ti sunt alaturi. Si nu-ti pierde speranta, mai asteapta putin pana sa dai verdictul final, poate intr-o zi se va intoarce si te va astepta ca de obicei.
Iti doresc o zi minunata!
Draga Alice, inainte de orice, nu merita sa incretesti fruntea si sa lovesti tasta pentru a raspunde la rautati! Nu merita sa irosesti apelativul de “scorpie” pe cineva care improasca venin, “scorpie” inseamna ceva mult mai complex si mai complicat si presupune si putina inteligenta pe langa doza de acid improscat! Sigur ca nu trebuie sa te iubim toti si nici nu trebuie sa-ti aprobam alegerile si scriitura, dar de aici si pana la a jigni pe fata un om care iti permite accesul in casa lui virtuala….hm….
Mai apoi, vreau sa-mi permiti sa fac un copy/paste (urita miscare si nepoliticoasa! Dar de atunci s-a scurs ceva timp si emotia n-ar mai fi asa autentica!) dintr-un mail pe care l-am trimis Simonei in iarna (sa ma ierte si Simona!). Mailul in care vorbeam despre Muck! Partea funny este ca habar n-aveam la vremea aceea ca Simona este celebra cu musofobia pe care o are :-). Muck este (era!) Porcusorul meu de Guineea. Imi pare rau pentru pierderea ta! Iar eu sunt dintre aceia care o inteleg, o respecta si cred cu tarie ca la fel ca si oamenii - animalele noastre de suflet nu pot fi inlocuite! Negrutzu a fost unul singur. Inca odata, imi pare rau!
“Pe urma, la capitolul mari pierderi si mici tragedii personale, mi-a murit pet-ul, respectiv Muck, respectiv Porcusorul meu frumos de Guineea! Nu vreau sa par deraiata din matca dar eu consider (potrivit Micului Print – biblia oricarei persoane de bun simt!) ca orice fiinta pe care o imblanzesti cade in responsabilitatea ta…ori micul meu Muck (care de fapt era o ea, sa te strici de ris si mai multe nu!) era al meu, desi il achizitionase fiica-mea. Eu il mangaiam pe caputul fragil, alb cu pete maron, eu ma canoneam cu mirosul de nesuportat din magazinele cu hrana de animale ca sa-i caut exact sortimentul de hrana care ii placea lui, cu morcoviori deshidratati si cu telina uscata, eu ii luam salata, eu il schimbam (porcusorii de Guineea sunt, asa cum ii arata si numele, cam porci J), eu…..ei bine, el (ea) in schimb, imi recunostea pasii dimineata cand ma duceam spre bucatarie si chitaia a salut (sa vezi, era absolut dementiala chestia asta, daca se trezea Dan sau Tania inaintea mea si se duceau la bucatarie, nu scoatea nici cel mai mic sunet!), eu cred ca l-am surprins de cateva ori si zambindu-mi, dar e posibil sa mi se fi parut! Imi stia vocea, raspundea cand il strigam, se bucura sa ma vada si suferea daca plecam in delegatii! Si cand am plecat in ultima delegatie, m-am intors noaptea tarziu (de fapt, dimineata devreme, ca era vreo 2 am!). Decembrie, frig, noi renovam casa, am intrat pe usa zgribulita, era plin de moloz peste tot, baia era demontata cu desavarsire…ce sa-ti spun?!??!? Chiar si asa m-as fi asteptat ca Muck sa chitaie, el se bucura mereu cand ma auzea intrand! M-am dus pana la balcon (acolo era cusca!), m-am uitat pe geam, parea sa motaie, statea culcusit in talas. Eram obosita, moarta de obosita, dar si acum imi vine sa plang cand ma gandesc ca n-as fi murit daca il mai mangaiam odata pe caputul lui fragil, alb cu pete maron. M-am trantit in pat ca soldatii de la cazarma, imbracata, dimineata m-am trezit nauca, era luni, intarziasem deja! M-am schimbat in ce-am gasit, nici nu mai conta, m-am dus la bucatarie, Muck n-a chitait! M-am mai uitat odata la el pe geam, avea mancare si apa (Doamne, cat sunt de dobitoaca, asa m-am gandit eu cu mintea mea handicapata ca daca are mancare si apa e ok!), parea ca tremura si m-am dus si i-am zis lui Dan “soarecele ala trebuie bagat in casa, cred ca-i e frig” – iarna il tineam la baie sau pe hol! El mi-a zis ca o sa-l bage, da’ unde dracu’ sa-l puna acum cu tot molozul, lasa-l ca are blana groasa, gradele nu-s cu minus afara, doar n-o sa moara daca mai sta acolo cateva zile……of Simona, la ora 11, in aceeasi zi, luni 9 decembrie, m-a sunat Dan sa-mi spuna ca a murit bietul Muck! Cuminte, discret, asa cum si traise! Am plans ca de sfarsitul vietii, si m-am simtit vinovata, si imi dau seama ca probabil si tu ai sa crezi ca sunt nebuna (ca asa au crezut toti colegii mei!) dar l-am plans cum am plans-o pe bunica mea, era membru al familiei mele, cu drepturi depline si ma tem chiar si azi ca probabil as mai fi putut face ceva pentru el…poate daca n-as fi plecat exact atunci in delegatie (era un zgomot infernal in casa din cauza renovarilor, soarecii sunt extrem de sensibili la zgomot si fac adesea infarct de la stres), poate daca in seara cand am venit m-am fi dus sa-l mangai, poate daca dimineata inainte sa plec la munca l-as fi luat din balcon…..nu stiu cum se face ca intotdeauna genul asta de “poate” vine prea tarziu! Cu o viata prea tarziu….”
Asa ca draga mea Alice si voi toti ceilalti…de aceea spunem ca exista fiinte importante in viata! Nu oameni, fiinte….
Cu drag
AncaG, am inteles mesajul tau si poate ca da, am fost prea dura cu Alice si lipsita de simpatie. Am trecut peste sentimentele personale, infierandu-le cu sentimente sociale, asa cum simt blogul acesta de fapt. Am facut abstractie de durerea lui Alice si m-am pornit impotriva unor principii de viata in care nu cred.
Alice, ce poza dragutza! e din familie?
Atat timp cat te atasezi de ceva, cineva e normal sa suferi cand dispare. Tie drag un caine, o pisica, o floare si suferi cand dispar, se pierd, se usuca.
Si mie mi-e dor de toate pisicile si toti cainii pe care i-am avut, de fiecare data cand pierd spun ca nu voi mai lua de frica suferintei la disparitie, dar viata merge inainte si alte si alte suflete merita sa fie iubite, mangaiate sa ne fie alaturi!
Draga mea, stiu ce inseamna aceasta dragoste speciala de care spui. Am avut un ciine, pe Chilly 10 ani, a fost ca si copilul nostru, sufletul casei, clown, cintaret, ursuletz de plus…prieten si insotitor. El a murit din cauza unei boli si de batrinete,am suferit si l-am plins regeste, desi eram insarcinata cu Silvan in luna a sasea…Mi se zguduia burta de frisoane de plins zile intregi.
Sper sa ti se intoarca Negrutzul tau drag, poate intr-adevar e la o ,,nunta,,- si Chilly lipsea un pic in aceste perioade.
L-am inmormintat intr-una din gradinile casei…Mi-e dor si acum de el, de dansul lui mai ales de bucurie cind veneam acasa dupa mai multe ore de asteptare incremeninta cred pentru el.
Hai, Negrutzule acasa!
Nu sint o scorpie. Sint o persona cu 8 !!! ciini adunati de pe strada in curte. Nici ei nu duc lipsa de nimic, si nici unul nu a disparut pina acum. Si nici nu sufera nici unul dintre ei ca nu mai haladuieste pe strazi, expus atitor pericole…
Libertatea asta este dupa parerea mea tare prost inteleasa. Un ciine are nevoie de stabilitate, de un “sef al haitei”… de multe.
Ce sa zic, ai scris frumos despre el. Nu ma indoiesc ca ii regreti disparitia si ca iti lipseste. Spun doar ca disparitia lui ar fi putut fi evitata. Si mai spun ca nu o sa-i inteleg in veci pe cei care spun ca “au ciine” pe care insa il tin/lasa sa plece in strada. Ciinele liber pe strada este ciinele nimanui.
Am pierdut si eu ciini asa, pe vremea cind eram copila si stateam cu ai mei si nu aveam voie cu animale in casa. Ciini care ma conduceau la scoala si ma asteptau apoi la terminarea orelor ca sa ma aduca acasa. Unde aveau ascuns ceasul ala nu stiu, dar ei stiau la ce ora termin cursurile si erau acolo; niciodata nu veneau mai devreme. Si da, unul a fost luat de hingheri, altul a fost calcat de masina, un al treilea a fost sfisiat de ciini ca era mai mic si mai timid si nu se putea lupta cu ei.
Dar acum, cind POT sa fac ceva pentru ei si sa evit asemenea “accidente”, o fac.
Draga mea Pisigri lasa-ma sa-ti spun ca nefiind o scorpie doar o persoana cu principii ar trebui sa sti din experienta ca anumite intamplari ale vietii nu pot fi evitate! De exemplu micul meu Muck, desi ingrijit cu toata dragostea, alintat si rasfatat ca un membru de familie cu drepturi depline tot a repausat pana la urma…..din cauza ca asa i-a fost soarta! Dupa ce am depasit plinsul frisonant si acuzatiile penibile catre partenerul meu “tu l-ai omorat, din cauza ta a murit!” (asa facem toti, simtim nevoia sa gasim un responsabil!) am inteles ca Muck a murit de batranete saraca, ca avea aproape 6 ani….Porcii de Guineea traiesc in medie cam 5.
Negrutzu lui Alice poate ca ales sa moara asa cum a trait: demn si liber. Alice are dreptate si hai sa stam strimb sa judecam drept…vroiai sa inchida in curte un maidanez?!??! Sa-l protejeze cu forta?!??! Sa-l faca dulau de curte?!??!? Era liber! A ales sa moara liber. Sau sa plece liber. Iar Alice il asa cum merita plinsa o fiinta care te-a iubit, care ti-a daruit sufletul si ti-a sarutat (la propriu!) urmele pasilor! A?!? Cu ce esti tu mai buna ca ea?!?
Nu ar trebui sa judeci persoanele din jurul tau……. Inainte sa arunci vorbele, ar trebui sa gandesti putin si sa incerci sa te pui in situatia persoanei respective! Iar un caine care e obisnuit sa hoinareasca in voia lui, chiar daca se ataseaza de o anumita persoana, nu-l poti tine legat doar pt ca persona respectiva vrea sa se simta stapanul cainelui. Bravo tie ca ai 8 caini si nu le lipseste nimic, dar asta nu-ti da nici un drept sa o judeci pe Alice, care sufera dupa pierderea cainelui! Si nu-ti da dreptul sa judeci pe nimeni altcineva! De ce incerci sa o acuzi pe Alice si sa o faci vinovata de disparitia lui Negrutu?
Cum a zis si Anca G, un caine care e obisnuit cu libertatea, nu-l poti schimba cum vrei tu, sa-l tii legat in lant, doar ca sa simta stabilitate si ca are un sef……….
Mai reflecta putin asupra situatiei si incearca ca pe viitor sa nu mai arunci vorbele asa, doar de dragul de a rani un suflet nobil, care e deja in suferinta.
Pisigri, nu esti o scorpie. Sunt pe deplin in asentimentul tau, chiar daca nu am 8 caini ci doar unu. Nu as avea timp de 8, abia ma ocup de amarata mea.
Situatia de care vorbeste Alice este o atitudine foarte raspandita, asemanatoare cu “tinutul in lant” este si “libertatea deplina”. Doua comportamente diametral opuse care spun acelasi lucru: nu am timp de caine. Il iubesc enorm, ii dau de mancare dar nu vreau sa am o relatie “sanatoasa”.
Nu suntem obsinuiti cu genul asta de gandire. Gandim estitic si barbar. Daca ai caine el este un membru al familiei si poate fi la fel de util in casa ca si tine, daca stii sa il dresezi. Asta inseamna mult timp si multa dedicatie. Ori daca noi petrecem 3 ore seara in fata televizorului, unde sa gasim 30 de minute sa il petrecm in parc cu patrupedul.
Cand mi-am luat caine nu eram constienta de cat timp trebuie sa ii dedici, dar am invatat si ne supunem programului. Cel putin o ora pe zi o scoatem la alergat si socializat lucuru care o face cea mai fericita catelusa de pe pamant.
Iulia, scuza-ma, chiar nu ma pot abtine! Fi un pic atenta: inainte de Muck, in indepartata era glaciala, cand aveam o alta familie si eram nepermis de tinara, am avut un Doberman frumos si destept pe care l-am iubit ca pe ochii mei din cap and then some….Aramis era atit de bine dresat si atit de inteligent incat stia sa iasa singur afara (locuiam in apartament la parterul unui bloc) deschidea si inchidea usa din clanta (fara ironii tembele, nu, cu cheia nu am reusit sa-l invatat sa o inchida!), se plimba, uneori cu noi, alteori singur, mergea NUMAI pe trotuar printre oameni si traversa intersectiile pe trecerea de pietoni de ma strimbam de ris (uneori il urmaream cand pleca singur!)…il cunostea lumea din cartier, dracu’ stie cum naiba! Il cunosteau si cainii si in zisa lui Alice erau in perioada aia suspect de multi pui care aveau capul lui Aramis. E inutil sa povestesc ce am patit pana m-a acceptat Aramis (era cainele fostului meu sot, avea 3 ani in momentul casatoriei noastre)….mi-a rupt nus’ cate pachete de tigari (doar ale mele, fumam aceeasi marca amandoi dar pe-ale mele le casapea!), de cateva ori nu am putut deschide usa casei caci toate hainele mele - jur, toate! - erau facute morman la usa si magarul de Aramis ranjea coltii prin deschizatura usii a zambet mucalit de om care stie ca a facut o pozna; ma maraia prin casa, ma apuca de degetele de la maini si de la picioare, ma tira jos din pat de langa stapana-su’…..Aramis a fost primul care a stiut ca am ramas insarcinata, era demential in perioada aia, cum isi culca el capul pe burta mea, parca isi astepta el puiul…cum ma ocrotea, cum mergea cu plasa de cumparaturi in bot tantos nevoie mare….cum se uita prostit la Tania cand am nascut-o, cum maraia a cantec langa patutul ei de bebelus…..
Am deraiat un pic…fata draga, Aramis era un caine de apartament! Aramis fusese nascut si crescut in captivitate. Aramis a putut fi dresat!
Ce prostii spui tu si Pisigri acolo?!??! Negrutzul lui Alice era un maidanez sanatos, sef de haita, cand a inceput povestea lor de dragoste! Vroiati sa-l dea la dresat?!? Sa-l puna in cusca?!? Sa iasa cu el la plimbare cand el plimbari facea de dimineata pana seara?!?!? Sa-l invete la program?! Sa-l invete sa faca ceva pentru casa?!??!
Hai sa vedem cine e deraiatul si iresponsabilul in povestea asta!!!! Jesus, ce ma mai enerveaza pe mine discutiile sterile, neargumentate! Voi intelegeti, mai draga, ca daca prapaditul ala a murit, a murit un caine fericit?!? Si ca daca amarata de Alice e trista, e trista din cauza pierderii nu din cauza unor vinovatii prost intelese?!??! Voi intelegeti ca s-au iubit, at their best chiar s-au iubit?!??! Parerea mea ca nu…
AncaG, tu povestesti de clasica nepotrivire dintre stapan si caine. Ai citit inainte de a-l cunoaste, sau cand l-ai cunsocut per Aramis ceva depre comportamentul unui doberman? Sunt rase de caini cu un nivel de independeta urias si il stia toata lumea pe Aramis pentru ca este o rasa care nu suporta lesa. Merge foarte bine la picior dar nu in lesa. Nu suporta sa fie controlat.
Fiecare rasa are caracteristicile ei. Cateaua mea este o labradoare si ca si functie principala este aportor. La 3 luni m-a invatat cum sa ma joc cu ea aport, pentru ca o are in gene. Isi arunca osul singura si mi-l aducea la picioare. Si am citit mult inainte sa imi aleg un caine pentru ca am vrut sa il aleg in functie de personalitatea mea si ca sa ma pot intelege usor.
Eu nu stiu la care “clasica” nepotrivire te referi tu Iulia! Eu cu Aramis am avut o relatie superba, ne-am potrivit brici! Odata hopul initial trecut si cunostinta facuta Aramis a ajuns sa ma respecte si sa ma iubeasca macar la acelasi nivel ca pe fostul meu sot, adevaratul lui stapin! Iar dupa ce i-am stat alaturi cand s-a operat (ca isi sectionase tendonul sarind in apa si era sa moara atunci de la hemoragie) indraznesc chiar sa cred ca a inversat un pic scara preferintelor. Dar nu asta e important! Ca sa raspund punctual la intrebarea ta, da, am citit mult despre Dobermani cum - pe vremea lui Muck - am citit mult despre porci de Guinea. Nu mi-este si nu mi-a fost niciodata rusine sa cer ajutor, informatii si sprijin atunci cand nu m-am stiut descurca singura si nu m-am stiut de multe ori, caci nimeni nu le stie pe toate…
In commentul meu era vorba insa, STRICT, despre cum ati ales, tu si Pisigri, sa o infierati pe Alice care isi plingea durerea! Chiar daca prin absurd ar fi fost vina si lipsa ei de responsabilitate aceasta disparitie si tot nu mi se pare in spiritul bunei morale crestine sa pocnesti un om care-si deschide sufletul si-si plinge durerea! Insa nici macar nu era cazul! Ma bucur pentru labradoarea ta ca are asa o stapina constiincioasa, constienta si iubitoare. Noi ceilalti membri de familie de diverse animale ni le iubim pur si simplu si ne asumam eventualele greseli! Insa cand ii plingem o facem cu sinceritate si nu ca sa asteptam ipocrite consolari
Imi pare rau ca l-ai pierdut pe Negrutu. Pana acum un an nu as fi inteles ce inseamna sa suferi dupa un suflet necuvantator.
Acum un an am primit si noi un pui de bichon, o fetita, pe care copiii au botezat-o Roxi.
A fost foarte greu la inceput sa ne obisnuim cu ea , sa o invat sa mearga doar afara ( si nu a fost usor sa te trezesti in plina iarna la 6 dimineata sa plimbi cainele). Peste vara am trimis-o la soacrii mei , la tara. Ne-am spus ca-i va fi mult mai bine sa alerge toata ziua prin curte si pe undeva speram sa se obisnuiasca cu ea si sa o tina la ei ( e greu cand ai 2 copii, si mai stai si la bloc sa te ocupi si de un caine). Dupa trei saptamani, cand am vazut-o era atat de slaba, ca m-a apucat plansul. Nu a dus lipsa de mancare, dar a dus lipsa de dragoste si i-a fost dor de noi. N-am putut sa o las si-am adus-o inapoi acasa. A fost atat de fericita, ca a doua zi,la ora 11 Roxi inca dormea in patul nostru, intinsa pe spate. Nu i-a trebuit nici mancare, nici apa, nici macar sa iasa afara.
Cat despre cum se poate bucura un caine ca ai venit acasa de la munca, sau de la scoala , nu am cuvinte sa va descriu.
Doamna Alice,
Va tin de mana si impartasesc durerea dvs, pt ca nimic nu se compara cu sfasierea interioara pe care o traieste un stapan de animalut in clipa cand il pierde… Da, sunt dureri nespuse cauzate de pierderea celor dragi…. umani, ca sa zic asa, dar moartea anumalului pe care l-am simtit “al nostru” nu se compara cu altceva… Cei care iubesc cu adevarat animalele stiu ca reactia imediata e o durere si o mila covarsitoare, care se lasa adesea cu hohote de plans, cum a rectionat si colega dvs… Eu personal am suferit in tacere si mi-am condus demn pe ultimul drum nasa de botez, dar m-am intors hohotind acasa dupa ce mi-am vazut catelul favorit din fata de la Kaufland cu un picior ranit in miez de iarna…. M-am intors, l-am tratat, l-am pus pe picioare taman la timp ca sa-l ia hingherii, dar asta e o alta poveste… Singurul lucru pe care vi-l pot spune pentru a va consola, este ca mai aveti o zare de speranta pentru Negrutu - cum ati spus, poate a plecat, sau a fost luat de altcineva… E mult mai bine, credeti-ma, decat atunci cand prietenul fara glas ti se sfarseste in brate… Va sarut, si va doresc o zi buna !
As fi atat de fericita sa aflu ca s-a indragostit de alta stapana, si de alte cateluse, din alt cartier… Dar, oricat m-as gandi, mi se pare de neconceput, pentru ca prea ne iubea mult. Cand un barbat pleaca si te lasa, intelegi, fiindca ai toate argumentele racelii lui, toate semnele indepartarii sale.
Acum vad diferenta. Eu vad cainele ca pe un alt suflet de ocrotit si nu invers. Pentru mine cainele suplineste nevoia de a avea grija de cineva si din acest motiv gandesc diferit. Eu nu pot face analogia caine-barbat.
Draga Alice,
Te-am intalnit prima oara intr-o editie a unui mall Constantean,acum patru ani.Am inceput sa il caut lunar,cat timp m-am aflat in orasul meu.Cand am plecat,suparata pe lume si pe soarta mea de om,intr-o tara la celalalt capat al lumii,te-am purtat in suflet ca pe o cunostiinta veche,ca pe o prietena.Imi place cum scrii (scuze,ca nu folosesc pronumele de reverenta,o fac din sentimentul sus amintit,nu din lipsa de politete)si mai ales stiu ce inseamna iubirea de animale.Mi-a murit si mie singurul prieten adevarat,catelul meu drag,Max,acum doua veri,fara ca eu sa fiu langa el.L-am plans si ii simt lipsa si acum dupa atat timp.
Iti doresc sa il intalnesti iar pe Negrut.Sper sa fie doar ratacit sau plecat dupa o catelusa nebunatica.Viseaza frumos si poate visul se va realiza!Ii si iti doresc ca totul sa se tremine cu un Happy End,ca in 101 Dalmatieni!
Cu deosebita consideratie,
Luminita Radu
Daca nu mai puteai de dragul ciinelui TAU trebuia sa ii asiguri o viata linistita celui care iti pazea visele…departe de masini care gonesc, de otrava, de hingheri, de nebuni cu rangi, de lupte intre ciinii din cartier, de ploaie si frig si foame. Pe pragul ala al tau avea poate o cusca? Un vas cu apa si altul cu mincare? Avea un locsor in curtea ta, curte asigurata ca sa nu plece iar pe strada, expus pericolelor?
Daca nu, nu e ciinele TAU (desi poate tu ai fost omul lui, ceea ce e si mai trist…) ci e ciinele strazii, si a fost un moft pentru cineva care si-a mmingiiat un timp orgoliul ca a trecut peste spaima de ciini si a fost ALEASA de cel mai “tare” ciine din cartier.
Trist.
Aleg sa depling disparitia lui Negrut, o lectie poate (cam scumpa pentru el…) si nu sa te bat pe umar a consolare.
Pisigri, esti o scorpie! Crede-ma ca avea tot ce-i trebuie, cu mult mai mult decat mancare, apa, medicamente, cotet si ingrijire. Nu, nu l-am inchis in curte, pentru ca el e un caine liber, puternic, dar noi traim doar intre case, departe de sosele, sunt alei neasfaltate pe cativa kilometri in jur, nu trec masini pe aici, si toti cei din jur il iubeau si-l cunosteau. El nu era un caine jucarie, nu era bichon maltez, sa-l tin inchis undeva si sa nu-i dau dreptul sa traiasca cum vrea el. Iar daca a latrat vreodata vreun nemernic care sa se fi gandit sa-l omoare, ei, bine, asta e o vina pe care nu mi-o pot asuma, nici daca e un bun prilej pentru o rautacioasa ca tine sa ma acuze ca nu am iubit de ajuns.
Pisigri, tu stii foarte bine ( daca spui ca ai 8 caini) , ca pe un caine matur , invatat sa traiasca liber, nu-l poti inchide in cusca pentru ca ar muri, ar simti ca ii este luata demnitatea .Nu-i poti frange personalitatea! Si eu am fost ” adoptata” de un caine ciobanesc mioritic batran ( ce fusese legat in padure de stapanul lui, un cioban caruia nu-i mai trebuia, si hotarase ca trebuia sa moara). Tatal meu l-a gasit si l-a dezlegat si a devenit cainele nostru. Da, era un caine rau, si trebuia sa-l legam , pe mina ma iubea foarte mult si-mi mangaia umarul cu capul lui mare . Dar iti spun ca atunci cand el hotara ca e timpul sa hoinareasca chiar prin oras, nici cel mai gros lant, sau cusca cea mai solida nu-i stateau in cale ! Si cand s simtit ca-i vine sorocul, a plecat , pentru ca prietenii nostri nu vor sa ne intristeze cu moatrea lor, ei ne lasa sa mai speram ca sunt undevaplecati dar or sa revina la noi. Si fac asta din marea dragoste neconditionata ce o au pentru noi …
Off Alice, este singurul subiect in care nu ai dreptate deloc. Stii sa explici atat de frumoas dragostea dintre oameni, conflictele, frustrarile si implinirile dar aici gresesti. Poate chiar l-a calcat masina pentru ca nu a fost ocrotit. Poate a alergat o pisica si vrand sa se joace a ajuns in strada. Poti s il acuzi si sa zici ca e prost? Ce cauti in strada prostutule, te calca masinile!
Nu sunt de acord sa tii un caine in lant, dar daca tot ti l-ai dorit, trebuie sa ii acorzi suficienta atentie si sa ii dedici suficient timp cat sa inteleaga care sunt regulile casei, care sunt regulile curtii si care este datoria lui. Poate fi caine de paza, poate fi caine de joaca cu copii, poate fi caine de munca, dar nu exista un “caine de strada” care sa te apare de trecatori. Instructajul cu un caine poate dura ceva timp, dar ei inteleg mai repede decat un copil si daca este antrenat cum trebuie de stapan isi va face datoria cu mult devotament si dragoste.
De ce sa il lasi in strada? Pentru ca mai sunt si alte suflete? Ce placere sadica poate fi asta?
Draga mea, sunt empatica la tristetea ta desi nu inteleg suferinta, asa cum si tu ai marturisit ca nu o intelegeai in trecut.
Ma tem de necuvantatoare, ma sperie cainii si pisicile strazi, au trecut de 20 la ultimul recensamant facut in cartier, ma igrozesc povestile cu muscaturi si antirabice, dar accept ca altii pot trepida de emotii necunoscute mie.
Poate s-a indragostit Negrutu si si-a luat lumea in cap, plecand labuta langa labuta cu iubita lui.
Sper si eu Alice sa se fi indragostit Negrutu tau. Si ce coincidenta si mie-mi place sa alint catelusii dragi cu acest diminutiv as spune eu, ca sa-i alint. Si ei dau din coada bucurosi. Nu toti cainii-mi sunt dragi, recunosc, la fel ca si la oamenii pe care-i selectez pentru mangaierea sufletului meu. Nu toti suntem la fel, cum am mai citit zilele trecute din comentariile de pe-aici de undeva.