Cainele meu
L-am iubit nebuneste. Ma astepta in fiecare seara si mormaia catre mine, spunandu-mi, cu glasul lui grav, masculin, ca ma iubeste si el. Apoi imi apuca tivul rochiei si isi lipea capul de coapsa mea, ca un amant. Ca un barbat care m-a asteptat.
L-am remarcat de la inceput. Era cel mai puternic dintre cainii din haita dintre casele noastre, si cel mai frumos. Femelele i se supuneau, si toate aveau pui care-i semanau. Ceilalti caini il ascultau si-i recunosteau, cu teama, dreptul de stapan, lasandu-l sa manance primul, sa se aseze primul, sa maraie primul.
Dar nu eu m-am indragostit de el mai intai, desi era frumos ca un zeu al cainilor. El mi-a facut curte, cu tact, cu rabdare. M-a condus mai intai de la masina la usa, apoi, incet-incet, daca l-am incurajat, a invatat sa se apropie mai mult, sa doarma in fata casei, sa ma astepte sa ies dimineata, sa vorbeasca cu mine…
Negrutu al meu lipseste, deja, de cateva saptamani. Gandul meu nu are curajul sa formuleze o explicatie pana la capat, dar merg pe strazi plangand infundat, sa nu ma vada nimeni, sa nu ma auda cineva. Si nu am curajul sa spun nimanui ce e in sufletul meu ravasit de tristete.
Acum mai bine de zece ani, o colega a intrat in birou plangand cu sughituri. Dupa minute bune in care nu reusea sa ne spuna ce a patit, a reusit, totusi, sa articuleze o explicatie: catelul ei murise. Avea un pincher pitic de care eu si colegii mei radeam pe infundate. Era ca un soarece mare si negru, asezat pe niste picioruse subtiri. Si latra pitigaiat. Noi toti am sarit pe ea s-o ocaram. “Credeam ca a patit ceva copilul!”, “Ne-am gandit ca a murit taica-tu!”, i-am spus, pe rand, nervosi, in timp ce ea continua sa planga. Eu insami am contribuit la indignarea generala, apoi am povestit mai departe intamplarea absurda, ca pe-un caraghioslac la care am asistat. Si mi s-au parut mereu ridicoli oameni care isi jeleau animalele. Pentru ca eu nu iubisem niciodata o necuvantatoare pana sa apara Negrutu in viata mea.
Mi-a tinut de urat in lunile lungi si grele in care am fost nepermis de singura. A dormit pe pragul meu si m-a pazit de vise rele. Si mi-a spus ca ma iubeste, cu maraitul lui grav si adanc, atunci cand nici nu mai credeam ca exista iubire pe lume.
As da orice sa stiu ca si-a gasit alta stapana, mai tanara si mai frumoasa, si ca-i musca alteia tivul rochiei, in fiecare seara. Ca s-a indragostit de o catelusa blonda de la o casa indepartata, si ca traieste acolo, iubind din nou, asteptand alti pui, vorbind din nou, cu altcineva. L-as ierta si l-as primi inapoi oricand, asa cum n-as putea sa fac cu niciun barbat care a tradat.
Dar eu simt in adancul inimii ca a murit. Si merg pe strazi plangand, pentru ca mi-e dor de cainele meu, de prietenul meu, care m-a aparat de hoti, de neiubire, de singuratate. Si nu pot sa inteleg cum va fi viata fara el, cum vor fi intoarcerile mele acasa cand el nu ma mai asteapta, sa-mi spuna cu maraitul lui ca ma iubeste cum nu m-a iubit niciun om vreodata.
cainii sunt cei mai buni prieteni ai omului…Am plans de fiecare data cand am pierdut un astfel de prieten necuvantator…
Trista povestea, m-a emotinat si te inteleg cum te simti..si mi-a adus aminte de primul meu caine..care a murit la doar 6 luni, in fata mea, fara sa pot face nimic..cateva secunde si s-a dus..e mult de atunci..dar nu ai cum sa uiti..iubesc toate animalele si de cate ori am ocazia le dau de mancare la cele din spatele blocului..cand vad cum tanjesc dupa ceva si stiu ca nu au un stapan care sa aiba grija de ele..si-s asa nevinovate si te iubesc neconditionat…si uite asa mi-am luat al doilea caine, sa imi alin durerea, aceeasi rasa, ciobanesc german..L-am scos din agitatia orasului, si in vacanta de vara l-am dus la tara ..sa se bucure de gradina mare a bunicilor,sa se joace cu ceilalti caini din ograda bunicii,sa zburde cat il tineau picioare ,sa si consume energia..care parea ca nu se termina niciodata..dar din pacate a murit si acesta otravit de vreun vecin rautacios..si m-am potolit cu animalele de casa o vreme..Dupa cativa anisori..am gasit in fata scarii un pui de pisica…mic si zgribulit de frig..si am zis sa il iau sus sa ii dau ceva de mancare..apoi sa ii dau drumu..ca mai obisnuiam asa..dar avand in vedere ca stateam mai tot timpu singura..tatal meu nu mi-a zis nimic si pisicuta s-a facut fara sa stie cu o casa si un stapan.A stat cativa ani la mine..pana ne-am facut curat in casa..si mama n-am mai fost de acord sa o tinem…si am dus-o la tara..ca nu puteam sa o dai cuiva..macar o stiu acolo..in siguranta..o vad cand ma duc acolo..o iubesc si ma iubeste la fel..si e o mama adevarata :)..e o alta poveste nu o mai spun acum..dar astept ziua cand o sa fiu la casuta mea..si o sa am langa mine un animalut pe care sa-l iubesc si sa il ingrijesc toata viata..pentru ca nu pot concepe viata fara ele.
Am avut o pisica la care am tinut nespus de mult, dar a murit de batranete!
Am un catelus ffffff haios, dragut, plin de viata si extrem, extrem de rasfatat…….il cheama “nor” pentru k este negru si cu o mare pata alba exact k un nor….pe 2 ianuarie a implinit 2 ani si este singurul supravietuitor din 3 frati……….este cel mai iubit catel din lume………
Cainele meu a murit azi,acum cateva ore.Intr-o seara intrase un caine in curte si s-au batut iar lui Bobi i-a rupt piciorusul.L-am dus la veterinar dar au spus ca nu mai au ce afce,infectia este in corp…Dar totusi traia,azi de dimineata.Statea afara,langa garaj,la umbra pt ca ii era cald,ma duceam la el din ora-n ora si ii schimbam apa,sa nu fie prea calda.De mancat manca foarte putin,nici apa nu prea mai bea,dar in schimb eu imi udam degetele si el la lingea pe degete,era asa de iubitor.L-am lasat acolo putin sa ma duc sa-i pun niste laptic si ceva mai de mancare.Am lasat usa deschisa la casa si am auzit ceva pe-afara,stiam ca e el dar ma gandeam ca ii e cald si se mai misca si el.Cand m-am dus la garaj nu era,erau doar bolurile cu apa.L-am cautat prin toata curtea,am mers de 7 ori inconjurul casei,am fost si-n gradina,peste tot si nu l-am gasit.Am chemat si pe o prietena de-a mamei(ai mei sunt plecati in strainatate)si nu l-am gasit.Ea spune ca se ascunde de caldura dar eu simt ca lipseste ceva,stiu ca nu mai e.Are toate bolurile langa cusca,le-am lasat acolo sperand ca mancarea si apa de-acolo vor disparea,chiar daca stiu ca e imposibil.Era perioada in care isi schimba blana si mai lasa fire de par.Am gasit mai multe iar acum le am intr-o cutiuta.Am plans mult si acum imi vine sa plang.Habar nu am unde e,portile erau inchise,zici ca a intrat in pamant.Mi-e asa de dor de el pt ca stiu ca m-a iubit si acum ca nu il mai aud cum latraty parce mi se rupe sufletul,cand stau si mananc singura si vad ca nu mai enimeni care sa intre in casa si sa sara pe mine sa ii dau mancare…e greu.
Dau toata vine pe mine,poate daca il duceam mai devereme.Am spus de ieri,as fi renuntat si la banii de mare ca sa il internam undeva dar se pare ca degeaba.
O sa-mi fie dor de tine,Boaba!Sa nu ma uiti si te iubesc enorm,sa stii…Oriunde ai fi,sa stii ca o sa fie bine si nu o sa te uit…
Eu am un caine de statura mica, foarte jucaus, pe care il cheama Nero. E un rasfatat
desi am locuit la curte, nu am avut caine, dar am acum la munte, si unul al meu spcial, este al muntelui, dar ii place sa vina la noi…