Cand voi fi mare
Pretutindeni in jur vad oameni maturi, responsabili, care se iau in serios, asa cum se cuvine la varsta lor. In schimb, eu continuu sa ma simt, in adancul inimii mele, o fetita de 16 ani, care priveste cu uimire lumea si realizarile altora.
Nu sunt in stare sa ma fac mare cu adevarat. Am inca inocente de fecioara, rosesc cand aud o vorba nelalocul ei si ma schimb la fata atunci cand nu-mi convine ceva. Nici macar cu copiii mei nu ma simt ca un adult trecut prin viata, ci, mai degraba, ca un copil mai mare caruia i-au ramas in grija fratii mici, un copil cu raspunderi care-l fac sa se simta mandru si puternic, dar, foarte adesea, nepriceput.
Imi vine de multe ori sa spun: “Cand voi fi mare”… Dar apoi imi amintesc ca oamenii necunoscuti mi se adreseaza cu ”doamna”, ca arareori ma tutuieste cineva de la bun inceput, ca fetita mea e deja in clasa a doua si ca astept cel de-al treilea copil. Ca am murit deja si-am inviat din dragoste de cateva ori, ca nu mai stiu sa plang cum plang copiii, cu seninatate, ci o fac cu obida si cu truda. Ca am riduri in coltul ochiului si cicatrice in coltul inimii.
Si, totusi, am o senzatie uimitoare ca viata mea nu a inceput inca. In fiecare seara, cand ma pregatesc de scris, ma simt ca o fetita in pragul bacalaureatului. In fiecare noapte, cand ma asez in pat, ma simt ca o mireasa aflata in noaptea nuntii. In fiece dimineata cand ma trezesc si pornesc spre o noua zi, ma rog ca azi sa invat ceva minunat, care sa ma ajute sa mai cresc un pic si, poate, sa ma invete ca, atunci cand voi fi mare, sa fiu fericita…
Comentarii
36 Comentarii la “Cand voi fi mare”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
In unele lucruri vreau sa fiu o persoana matura in sensul sa stiu mai multe, sa cunosc/aflu mai multe,sa ma descurc la limita minima makr…….dar in altele nu mi doresc deloc…..imi place “nestiinta mea”…….ma simt bine asa….face parte din mine…..
Cred k atunci cand sti multe,faci si multe rele deoarece deti informatia care inseamna putere si manipulare……….si prefer sa fiu o persoana mediocra spre fraiera,dar cu fapte bune.
imi place uneori sa cred ca inca sunt copil…
imi place cand copilasii imi spun domnisoara nu de alta dar ma simt mai tanara, apropiata de varsta lor.
baiatul meu cel mare imi zice ca vrea sa devina medic ,ca sa ma faca bine cand sunt bolnavioara
deja sunt mare nu cred ca mai vreau decat sa-mi vad fetita mare si sanatoasa
de multe ori imi doresc sa fiu mica ,pt ca cand esti mare te lovesti de fel si fel de probleme
fiul meu de 3 anisori le spune tuturor ca el vrea sa fie sofer de avioane cand va fi mare
ne multe ori copii nostri sunt intrebati mce se vor face cand vor creste mari;cateodata primim niste raspunsuri
acum ne-am facut mari, avem si noi problemele inerente adultilor si … normal ca vrem sa redevenim copii!
imi place sa cred ca mai sunt un copil. nu ma port ca si ei dar de multe ori ma cobor la mintea copilasului meu de 3 ani. si lui ii face mare placere
si mie mi se intampla sa gandesc ca un copil cand sunt cu copii mei ,si le mai zic cateodata cand voi fi mare …..si ei incep sa rada ,mami pai tu nu esti mare?
Cu totii nu ne dorim sa inaintam in varsta si in adancul sufletului ramanem copii chiar daca avem ani multi pe care nu vrem sa-i spunem toti simtim nevoie de imbratisare mamei sau ne gandim ca vom face ceva cand vom fi mai mari
Si eu am senzatia asta, insa ma dezmeticesc repede cand ma uit in buletin…
Ai scris cu multa sensibilitate, Alice. Mi-am amintit si eu de baietelul meu cel mare care-mi spunea cind era mai mic, stind asa in bratele mele “cind am sa fiu mare, am sa-mi iau o sotie asa ca tine”. A crescut, credeam ca a uitat, dar anul trecut mi-a spus acelasi lucru.
Alice, cred ca trebuie sa te simti tare mandra si implinita vazand ceea ce ai creat aici. Multumim! O seara placuta!
cand voi fi mare (ca in reclama cu ochisorul coca-cola?) o sa ma fac prietena cu tine.
pana atunci te iubesc.
Buna seara tuturor. As fi putut sa ma alatur uneia dintre voi, ca astfel sa-mi desconspir varsta, dar nu o fac. Prefer sa raman o anonima, indragostita iremediabil de scrierile tale Alice, sa te admir pentru omul deosebit care esti si care ai reusit sa aduni o lume atat eterogena ca varsta biologica si totusi atat de tanara prin sperantele pe care le nutrim fiecare dintre noi si prin iubirea pe care o declaram ca esenta fundamentala a vietii noastre. Sunt inca tanara in sufletul meu si in gandurile mele de bine si de fericire pentru fetele mele iubite, prietena mea draga, draga si fiica mea care isi cauta rostul in viata iubind si fiind iubite. Durerea si tristetea lor e si a mea. Fericirea lor ma face si pe mine fericita. Traiesc in ritm alert viata si ca atare varsta biologica e undeva in urma varstei din mintea si inima mea. Din cauza “tineretii” mele mai fac greseli si mai am inca de invatat de la cele mai “mature” ca mine. Sara buna
.
Buna seara Alice, buna seara dragele mele, bine v-am regasit! Am devenit dependenta de “tabletele” tale Alice, le astept cu nerabdare in fiecare zi. Esti incredibil de fireasca, o femeie ca noi toate, dar fara fitele asa ziselor vedete, desi succesul tau este durabil si are in spate multa, foarte multa munca, pasiune, daruire si, nu in ultimul rand, multa DRAGOSTE!M-am “indragostit” de scrierile tale de la inceput si chiar am rugat-o pe o prietena, care te cunoaste ( Carmen Movileanu ) sa ne faca cunostinta, voiam sa te intalnesc in realitate!
Citesc ce au scris celelalte fete ( dati-mi voie sa va spun asa ) si imi dau seama ca sunt probabil decan de varsta al celor care comentam aici, dar eu ma simt de 30 de ani, desi am implinit 52!! Exact cum spuneti si voi, imi place sa ma alint, sa rad, sa cant si sa dansez, ma amestec printre prietenii fiilor mei ( de 19 si 25) si ma simt tanara ca si ei! Radiez de bucurie cand vechi cunostinte imi spun ca intineresc pe zi ce trece sau cand precupetele la piata mi se adreseaza cu ” domnisoara” . Ma uit in oglinda si imi spun ca nu-i adevarat, nu au trecut peste 30 de ani de la absolvirea liceului, chiar daca ridurile ma tradeaza putin…Dar important este sufletul, plin de iubire care da sa dea pe afara…Cred ca ramanem tineri atata timp cat iubim!!!
Da, si eu, la 38 ma simt adesea ca la … 17 ani ! (in timp ce in adolescenta eram asa de serioasa si preocupata de intrebari existentiale).
Si de aceea ma simt uneori tradata de ridurile pe care mi le vad cand ma uit in oglinda. Si imi amintesc cum, in urma cu vreo doi ani, intr-o zi de vara cand eram imbracata intr-o rochita scurta de plaja, eram bronzata, cu parul decolorat de soare si ma simteam asa de feminina si de sexi !, o fata de 17 ani tot insista sa-mi cedeze locul pe scaun…ca la o mamaitza ! Uuuups ! De ce tocmai atunci ?
Dar… “in fata dragostei si-a mortii / Noi toti redevenim copii”…, vorba cantecului.
Eu simt ca m-am facut deja mare…si pastrez in suflet si bucuria de a fi uneori copil si maturitatea unui adult; inca nu am nostalgii dupa anii trecuti!
Suntem din acelasi aluat, eiusdem farinae, din aceeasi faina, cum se spune in latina. Si-mi sunteti dragi, cu adevarat, eu nu ma prefac. Citesc cuvinte asezate aici pe blog, si-i spun iubitului meu, adesea cu ochii in lacrimi: “o iubesc pe fata asta pe care nu o cunosc” sau “ea trebuie sa fi fost sora mea intr-o alta viata”. Si va multumesc ca ma cititi, ca-mi cititi revista, ca iubiti familia Tango. Acolo am creat minunea pe care am extins-o si aici. Va imbratisez pe toate.
Buna seara Alice,
Eu tare mult as vrea sa ne intilnim toate , poate la o conferinta pe mess si sa ne si vedem pe webcam.Sunt surprinsa de scara virstelor pe care glisam , noi toate , cele care scriem aici.Ce zici ?
Dincolo de toate grijile cotidiene, de stres, de responsabilitati, fiecare pastram in suflet ceva din copilul care am fost. Eu am pastrat puterea de a visa. Daca as inceta sa visez, m-as simti deja moarta…Ma simt ca o vesnica adolescenta, desi Victor, baiatul meu cel mare, are 14 ani si a crescut cat mine de inalt!
E atat de frumos ce scrie Alice si atat de adevarat…
Fiecare articol imi mangaie sufletul si-mi starneste lacrimi in coltul ochilor…
Parafrazand-o pe Mihaela Blaga, cred ca toate cele ce-o admiram pe Alice avem nevoie zilnic de “doza” scrierilor ei…
Refuz sa ma simt ca inaintez in viata. Desi am implinit de curand 34 de ani…imi place sa ma simt ca in adolescenta. Sa ma joc, sa rad, sa dansez, sa cant, sa ma bucur de fiecare “nimic”, sa flirtez, sa iubesc. Si asa sunt convinsa ca de fapt nu voi imbatrani niciodata.
Incep cu recunoasterea dependentei mele de “tanara familie Tango”
. Cand sunt trista, imi iau “doza” de frumos de la voi si… Bucurie 
Sufletul imi este de 28ani, buletinul de 39ani iar mintea, bat-o norocul, nu si-a gasit varsta.
Zambesc la toti cei mici, le fur inocenta si mi-o strecor in suflet. La iau candorea si-mi invelesc inima, sa-mi acopar ranile.
Va doresc sa o zi calda, ca or sa vina ploile de toamna
Bine te-am gasit Alice!
Te citesc in fiecare luna. Te felicit pentru puterea si curajul de a face o revista altfel, o revista in care ai ce sa citesti.
Pana sa implinesc 30 de ani imi doream sa fiu mai matura, ma imbracam office, doream compania celor mai maturi.
Cand am nascut baiatul, la 31 de ani, m-am simtit foarte obosita, batrana, in comparatie cu cele de 20 de ani.
Cand am nascut fetita, la 33 de ani, m-am simtit atat de in forma, de sprintena, incat le dadeam clasa celor de 20 de ani.
Odata cu baiatul meu parca am inceput sa cresc, sa redescopar lumea, sa ma simt ca la 20 de ani. Ma imbrac mai sport, mai vesel.
Cu fiul meu ma dau in tobogan, alerg, sar, ma joc la nivelul lui. Cu fetita merg de-a busilea prin casa.
http://www.youtube.com/watch?v=5ywI71sI8io haideti sa fim copii!
)
Buna dimineata,
Si eu ma simt la fel, inca mai rosessc cand cineva imi face un comliment, inca mai stramb din nas cand nu-mi convine ceva, inca ma bucur pt toate nimicurile………In adancul sufletului am pastrat cate putin din veselia, inocenta si naivitatea unui copil.
Si mie imi vine sa mai spun “cand voi fi mare…”, inca mai am impresia ca am doar 14-15 ani, desi am cu 10 ani mai mult.
Imi aduc aminte de visele pe care le aveam, de ceea ce spuneam ca voi face atunci “cand voi fi mare”…….
Ma uit la cele care sunt de aceeasi varsta cu mine si mi se par atat de serioase si de sobre, parca au uitat ca au fost vreodata copii. Mie nu-mi pare rau ca in adancul sufletului ma simt inca copil, si asa vreau sa raman pana la adanci batraneti.
Mama, la cei 46 de ani, inca se mai alinta si se mai prosteste precum un copil, inca se mai roaga ca un copil cand vrea sa obtina ceva. Poate unora li se pare ciudat, dar mie mi se pare comica si hazlie, n-as putea sa o vad serioasa si sobra. Si nu de putine ori ni s-a zis ca suntem surori. Asa vreau si eu sa fiu cand voi avea varsta mamei.
Ma bucur ca v-am gasit aici!
O zi superba va doresc!
“Când încetăm să mai fim copii, am murit deja” (Brâncuşi)
“Chiar si acum viseaza un copil intr-un ungher fragil al sufletului meu.”
http://www.trilulilu.ro/zecar/0550340b1c4ac2
Nu stiu ce varste aveti voi dar eu la 43 de ani ma simt ca la 20 (hai, cel mult 25). Dar asta dupa ce la 40 de ani (acum 3 ani) m-am mutat in alt oras – Constanta. In fostul oras ma simteam de 150 de ani…aceeasi monotonie, aceleasi tabieturi…aceeasi oameni (dragi de altfel). Si cum spunea si Corina parca nu mai erau pe lungimea mea de unda. Aici mi-am dat toata viata peste cap. Parca am renascut. Amandoi. Am luat totul de la inceput, casa, masa….Si sotul meu de asemenea a intinerit…Suntem “tineri si nelinistiti” ca in serialul de “maxima” audienta.
E ciudat ca si eu simt ca viata mea inca nu a inceput, sau altfel spus “it`s not my time yet “, desi am implinit 33 de ani, am doi copii, unul de 10 ani si altul de 8 ani, ca menirea pentru care am venit in aceasta viata nu am implinit-o inca.
), si simt ca in loc sa merg incet si sigur catre maturitatea adulta , ma indrept spre tinerete . Insa , nu stiu cat este de bine, pentru ca astfel distanta dintre mine si sotul meu este tot mai mare, eu ma simt ca o adolescenta, iar el imi tot spune ca imbatraneste ( o fi din cauza mea ?! 
), iar pe o parte din prietenii de familie nu-i mai simt pe lungimea mea de unde si nu mai pot comunica cu ei.
Ma simt ca o adolescenta cu copii,ce-i drept, ma emotionez la orice lucru care imi pare sensibil ,traiesc inca la maxim deopotriva si bucuriile si tristetile,inca mai rosesc (ieri, de ex., m-am inrosit pana in varful urechilor cand a venit vecinul sa-mi spuna sa dau muzica mai incet ca-i dorm copiii – eram singura acasa si ma distram
Am inceput sa caut noi oameni…..
este clar! Suntem facute din acelasi “aluat”, doar intamplarile si oamenii pe care i-am cunoscut ne-au facut sa avem “traiectorii” diferite…
Ce frumos ca ne-am gasit, gratie Alicei!
Oare de ce si eu simt la fel??:) Inca ma mai duc in bratele mamei, inca ii mai cer sfaturi, in ciuda aparentelor de femeie puternica si sigura pe ea. Inca nu realizez ca minunile pe care le-am adus pe lume sunt copiii mei ( si chiar ma flateaza cand aud ca par sora mai mare a lor:).Ramanem,totusi, copii in adancul sufletului- din punctul acesta de vedere semanam cu barbatii!
si eu la fel alice
…cu exceptia ultimului paragraf; eu cand vine noaptea simt ca am 100 de ani! in restul zile …14-16!
dar cu toatea astea nu as vrea sa schimb mare lucru din ceea ce simt…oamenii mari nu stiu intotdeuna ce fac! te pup pe burtica si ma bucur mult pentru tine!