Cele mai frumoase poezii de toamna
Septembrie 2, 2009 de Alice Nastase Conversatii
E timp de iubiri infrigurate si de poezii spuse cu glas induiosat. A venit toamna si-mi acopar inima cu umbra inimii mele-pereche, cu fotografii splendide si cu versurile celor mai tulburatoare poezii de toamna. Ascult “September Morning” si recitesc Constanta Buzea, Arghezi, Pastorel… Ce ascultati ca sa nu fie, dintr-o data, asa de frig? Ce poezii de toamna la fel de frumoase cunoasteti?
Foto: Paul Buciuta/artista
http://www.youtube.com/watch?v=4E_UoJ8Kn0Y
Constanta Buzea - Ca o greseala-n care-am stat
Toamna-n gradina, toamna pe deal,
Toamna pe ses,
Toata lumina prinde rugina, frunzele ies
Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere
Intr-o cadere ca o culoare fara putere.
Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat,
Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.
Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,
Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii.
Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,
Frunzele aduc înspre pamant urme de vina.
Totusi ce pret necugetat se pregateste
Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde,
Pentru un cer inca senin, pentru schimbare,
Pentru toti samburii care devin lacre de soare?
Tudor Arghezi - Toamna
Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.
Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…
Privirea intarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?
Apusul isi intoarce cirezile prin sange.
O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -
Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.
Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua
Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.
Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,
Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,
Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.
Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.
Lied - Al.O.Teodoreanu
Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
PREMIERA…
De ce eşti tristă
frunză de aur vechi
pictată
pe margini de vânt?
Nu tremura
chiar dacă vezi toamna
după dealul bătrân…
Ţi-e frică,
ştiu că ţi-e frică
s-atingi interzisul pământ.
Acolo
te aşteaptă
întoarcerea.
Dar nu fi tristă,
întoarcerea-i aproape
şi numai începutul e greu.
Premiera.
Începutul atingerii cu pământul.
Sfârşitul…
sfârşitul toamnei,
frunză tristă
de aur vechi…
Din volumul “Poezii premonitionale”
…TOAMNA,anotimpul plimbarilor prin parc, cind de sub talpi se aud suspinul frunzelor.Iubesc toamna,ea are acel amestec de parfum tirziu,de florii presate,in albumele iubirii uitate…..Mi-a batut toamna tirzie la usa,Frematind,mirosind a parfum.Iar eu necajita,de-a ceia,Am rugat-o sa-si cate de drum.Obraznica,n-a uitat sa ma intrebe,Ce vise,ce ginduri mai am,Daca tot imi mai astept iubitul,Cu fata lipita de geam???Daca tot mai visez la el seara,Mai tresar din somn suspinind?Daca l-am iubit toata vara,Si-am oftat vazindu-l trecind?Acum dorinta-i durere,Gindul la el,un vis nebun,Vezi toamna,ca nu ai puterea,Sa-l intorci o clipa din drum!Asa ca lasa-mi iubirea tirzie,Sa se ofileasca ca frunza de prun.Si fa-mi te rog bucuria;Fii buna si cata-ti de drum!!!
E atata adevar in ce spui.E atata bucurie si tristete cat pentru o mie de vieti.Te savurez la cafea,in fiecare zi,chiar si acum in prag de toamna
Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă “tu” îl iubeşte pe “eu”.
Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul şi gura.
Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
şi încă o dată
şi încă o dată…
…Nichita
” Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! ”
Nichita Stanescu
…pareri
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata….
Eu cred c-a fost o scurta nebunie….
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata….
[...]
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cantat-o, poate, niciodata …
………………………………..
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!
…pareri
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata….
Eu cred c-a fost o scurta nebunie….Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o niciodata….
[...]
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cantat-o, poate, niciodata …
………………………………..
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!
Elegie de Ana Blandiana
Bandajeaza-mi ranile naive,
Doamna frumoasa si buna,
Ranile prin care credinta mi s-a scurs,
Clipa cu clipa, o luna.
Frunze usoare ce nu mai urasc:
Si n-or mai iubi niciodata
Aseaza-mi-le compresa pe frunte,
Galbena doamna iertata.
Leaga-mi urechile cu fosnet de aripi
Sa uit mecanicul vuiet de zbor
Si pentru a nu mai cauta sa-nteleg
Acopera-mi ochii usor.
Si lasa ploaia sa curga pe trupul
Prin care uimirea a trecut ca un plug,
Îngaduie limbilor rosii-ale ierbii
Sa ma suie pe rug.
Îndura-te-apoi si cheama ninsoarea
Sa cada nebuna, sa cada,
Labele pasarilor sa-mi puna, pioase,
Cruci pe zapada.
Te-am pierdut!
E o realitate cruda…un peisaj sters
…fara culoare, simplu
…si fara pic de interes…
E o ignoranta, o dezamagire,
Cu o singura privire
Mi-o citesc din ochi,
E indiferenta, e tristete, e rautate,
…e teama si groaza,
Sunt toate la un loc!
Cu un gand rau le descarci pe loc…
E un sentiment intunecat si sumbru,
E ura ce ti-o port de cand umblu si umblu,
Singur fara tine, fara iubirea ta,
Fara capat de drum, caut strig si plang
…dar degeaba pentru ca nu mai esti,
Si umblu si iar umblu si caut neincetat
Un suflet ce s-a stins si care m-a uitat,
M-a lasat singur in ura mea profunda,
…pe viata si pe mine si acum tot umblu,umblu
Ce caut nu stiu inca?… dar caut neincetat,
In zadar poate, dar inca n-am uitat,
…mirosul tau, sarutul, de aceea eu urasc,
Natura si pamantul pe care eu traiesc….fara tine!
…astept pareri!
si pentru mine toamna aduce melancolie si dor …dor si uneori lacrimi…de ce?
poate pentru trecerea timpului…timp care trece atat de repede, si te trezesti in toamna vietii ca vrei sa realizezi multe, multe lucruri pe care la tinerete nu le bagam in seama ….imi place si toamna…a venit ca o durere
in al nostru cuib vestit/ este vremea sa plecam…..
Ma uit uneori pe blogul vostru, ii spun “al vostru”, al tinerelor destepte si frumoase si mor de drag….mai si plang uneori, ca acum, de toamna asta….draga mea Alice Nastase, am 53 de ani, dar cu mana pe suflet iti spun ca n-am citit ceva mai “adevarat” ca si cartea ta si a dnei Liiceanu “Dincolo de bine, dincoace de rau”. Sa-mi fie iertat…parca as fi scris-o eu insami….Numai bine va doresc….Vio
CAND NU MAI POTI SA MINTI
CAND NU MAI POTI SA MINTI,AUZI CUM GEME PLOAIA,
CUM PLANGE-N ZORI COPILUL SI PERNA DE SUB CAP
CUM CALENDARUL VITII MAI DES INTOARCE FOAIA,
SI GRIJILE DE MAMA MAI GRELE ACUM SE FAC.
TI-AI ASCULTAT DESTINUL SI MERGI CU FRUNTEA-N SUS,
TOT SPERI CA VIATA ARE O PARTE SI MAI ROZ
PREFATE CA IN FRUNTE N-AI SEMNUL DE SUS PUS
SI PARAZA-TI VIATA CA-N FILME ,PE UN LOZ.
SI AI SA VEZI CA TOTUSI TU NU MAI POTI SA MINTI
E PRE DEVREME TOTUL,SUNT ZORILE APROAPE
NU ITI CLATI OBRAZUL CU LACRIMI PREA FIERBINTI
CAND MAREA SE INNEACA IN PROPRIILE EI APE.
“Frunzele verzi au ınceput sa rugineasca putin cate putin,ın curand murind şi parasind ramurile copacilor,lasandu-se,apoi,sa cada ın adierea subtila a vantului,terminandu-şi calatoria pe pamantul umezit de ploi.Caldura soarelui a ınceput sa piarda din intensitate iar norii ıntunecati se ınmultesc,adunandu-se şi lasand picaturile fragile de apa sa ude pamantul,anuntand oamenii ca toamna ışi reia locul ıntre celelalte anotimpuri.”
Florentina Aksu
Toamnă
Agonia frunzei
Pe margine de rid..
În vînt concertează eul rebel
Clepsidra răstoarn-o iubite
Şi du-te,
Eu ,
Rămîn să trag cu urechea
La cer ,
La pămint ,
La metamorfoza ploii
Cu strigătul rupt
Berzei tîrzii ,
Esenţei dorului tău
De a fi
Durutul afund al iubirii
În care
Anotimpurile toate
De prea tine
Se-nclin…
Toamnă,
Agonia frunzei ….
“Sunt vesnicia clipelor uitate
Nisip intr-o clepsidra sparta,
Formula de incheiere intr-o carte
Si abur de lumina in marea Moarta
Sunt vifor sterp pe timp de vara
Zat intr-o ceasca de cafea
Cantec patetic de vioara
Melancolie-n noaptea grea!
Sunt praful de pe o vitrina,
Condeiul unui pictor orb,
Sfarsitul veacului ce va sa vina,
Graiul stingher al unui corb.
Sunt puful alb de papadie,
Mirosul lampilor cu gaz,
Cuvantul sters pe-o coala de hartie,
Al carui sens nu-l stiu nici pana azi!
Sunt viata dar si moarte,
Sunt cer,sunt si pamant,
Sunt inger sunt si demon
Si totusi,cine sunt…?
Foarte frumoasa poezia…cine a scris-o?
Singura mea bucurie este cafeaua de dimineata
Ma agat de lume prin cafeaua asta….
in rest ..nimic…..doar tacerea mea..
pana maine dimineata la cafea…
aceasta nu este o poezie
Când te iubesc, nu şterg praful, adun în saci aminitrea pustiului biciclând.
Am păstrat cât pentru o inimă şi o noapte. M-ai întrebat unde am găsit-o…
ţi-am spus, că în mine se pierd toate
pe rând, loc doar pentru pedale.
Când te iubesc, te îmbraci în negru fără umbră. Mă uit,
prin oameni să îţi spun
despre bicicleta galbenă cu roţi de pământ,
claxonez iubirea din tine. Nebun
adorm spiţele una cate una,
galbene, precum toamna bicicletei.
Bicicletei mele
Bicicletei tale
Toamna
ca toamna
pedalând
[Toamna bicicletei galbene, Victor Marinescu]
se recomanda o cafea amaruie
http://www.youtube.com/watch?v=r_w_lckqz8A&feature=related
Tristeţi de Ilarie Voronca
Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.
E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.
E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.
Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,
Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
… De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase
Imi tot bazaie prin minte o poezie de dragoste, de Radu Carneci. Dar nu-mi aduc aminte decat un fragment: Iubito, sa patrundem in vasta catedrala/ Ca sub altarul toameni, bland luminat de zei,/ Sa ingenunchiem la templul iubirii cu sfiala, / Si sa uitam de patimi, de cruzi si de misei.
Sărutul tău?
galbenă frunză…
galbenă frunză, galben blestem…
Sărutul tău?
…iubiri paralele.
Iubirea noastră?
…sărutul meu.
a venit so o durere
in al nostru cuib vestit
este vremea sa plecam
caci toamna a venit
si vantul bate spre infloratii nostrii
de asta primavara ii admiram
cei doi copaci de zarzar
paznicii casutei noastre
si bate vantul cu putere
alungandune la vale
caci bietii copaci
isi dau ultima suflare
covorul lor luminos
acum se afla pe jos
o toamna timpurie
si nu credeam ca o sa mai vie
ce vara minunata a fost
cand nimic nu mai avea rost
radeam si iar radeam unori mai si plangeam
dor totusi a fost frumos….
Mie-mi place mult Nichita Stanescu si pt ca a venit toamna, i-am dedicat un fel de mancare purtand titlul poeziei mele preferate: Emotie de toamna.
http://www.ardei-iute.ro/emotie-de-toamna.htm
Mult timp nu am iubit toamna. Poate unde eram eu prea trista si aveam nevoie de energia pe care ti-o inspira primavara sau vara. A venit vremea insa in care am inteles ca si lumina din ce in ce mai palida a soarelui de toamna are farmecul ei deosebit si muzica linistita a ploii de toamna te intoarce spre tine. Regasindu-ma am avut forta sa ii daruiesc dragostea pe care ea - toamna , mi-a adus-o.
Toamna e cel mai frumos anotimp!
Si mie mi se pare toamna putin melancolica..insa, cum spunea si Sabina Y, e anotimpul meu de suflet. M-am nascut toamna, fetita mea e nascuta toamna(a doua zi dupa mine:)si o iubesc! si tot intr-o zi de toamnna l-am cunoscut pe sotul meu si ne-am indragostit..
Melodia mea de suflet:
http://www.youtube.com/watch?v=emiIB3gjTw4
Si eu mi-am cunoscut sotul tot toamna si de 9 ani de atunci, cand luna septembrie e pe sfariste si miroase cel mai bine a frunze uscate pentru ca toti copacii sunt goi deja, simt un fior dulce si ma bucur ca e toamna.
tot de 9 ani si eu..insa, anul asta va fi mai trist..
Mie imi place toamna, cu dimineti racoroase, cu ploi, cu melancolie, si cu asteptarea soarelui…Vara, uitam zile intregi sa ne bucuram ca e soare, chiar ne plangem ca este prea cald…toamna tanjim dupa caldura aceasta, ni se infioara sufletul cand pasim prin parcuri aramii , printre frunze triste si raze de soare…
http://www.youtube.com/watch?v=VUm9CryaDWc
Citind finalul postarii tale, mi-am amintit de Dani care zicea-n emisiunea lui ca “atingerea cu o frunza o fi vreun joc erotic?” O fi oare vreun truc al unui joc? O fi jocul vietii sau viata-n joc? Ce-o fi oare?
Ca fiecare frunza care cade,trec anii noştri fara sa gandim.Pentru mine,caderea frunzelor de toamna este asemuita cu trecerea anilor care nu se mai ıntorc…
Ceva ce se intampla numai toamna :
Ana Blandiana :
” O tara e facuta si din pasari,
Din V-urile mari cazand spre sud
Ranite, alungate de frig
Si de tradare,
Venind inapoi
Umilite de dor,
Lunecand pe toboganul cerului
Recunoascatoare
Streasinei ca nu s-a mutat
De pe vechiul pridvor.
O tara e facuta si din pasari,
Cum o biserica e facuta
Si din viata de apoi. “
Frumoasa poezia…dar tot nu-mi place toamna, desi sunt nascuta toamna si se spune ca anotimplul in care te-ai nascut te incarca cu energie, dac-o fi adevarat…Numai aramiul copacilor, a padurii-mi place…Nu-mi place ploaia rece, soarele stingher, frunzele ce fosnesc si-s zburlite de vant, raceala…totu-mi pare ca are nevoie de ajutor, de ocrotire, asa simt eu, si nu-mi place ca seamana cu mine…asa sunt eu dintot-deauna, am simtit nevoia unui piept la care sa fug, de care sa ma agat, desi am fost o femeie destul de puternica si luptatoare, dar am avut in subconstient de mica aceasta nevoie, de liniste, de suflet bland. Dar sunt in continuare o luptatoare si am sa repet ca trebuie sa-mi placa si toamna…
Draga Alice,
Iti mai amintesti de Alice de la Campina? Anii de liceu sunt atat de departe…dar ma simt o vesnica adolescenta…nu m-am schimbat deloc…
Ma bucur ca te-am regasit si putem vorbi din nou…Fiindca suntem atat de multe Alice, am sa ma semnez Alicia.
Stii…mie toamna imi aminteste de niste randuri scrise de mine pe cand aveam 14 ani: “Mi se rotesc toate visele in jurul inimii tale, ca niste fluturi albastri, fascinati de lumina, in jurul unui felinar…Stiu: toti fluturii hipnotizati de raze sfarsesc, inevitabil, arzandu-si aripile…Totusi navighez pe oceanul imens al incertitudinii, strabat furtunile de dor si astept mereu sa se intample ceva, asa, un fel de minune…”
Cand am scris randurile acestea,ma simteam ca o frunza in bataia vantului…in prag de toamna…si mi-era atat de dor de soare…
Si stii ceva? Exact la fel ma simt si acum…
“Niciodata toamna nu fu mai frumoasa, sufletului nostru…” Cea mai frumoasa toamna, muzica si versuri, este cea cantata de Tudor Gheorghe in “Toamna simfonic”. Gasesti acolo toamna frumoasa, vesela, colorata in galben si aramiu dar si toamna trista cu ploaie si gust amar de frunze, lacrimi si sfasiere.
http://www.youtube.com/watch?v=RO6K_5CZhAI
http://www.youtube.com/watch?v=h6gy4w9sIZI
Poet al toamnei frumoase: Toparceanu
“Si cum abia paseste-n mers, ca o marchiza
De parca n-tregul univers se uita-n urma-i cu surpriza
un liliac nedumerit de-alura ei de domnisoara
s-a-ngalbenit, s-a vestejit si de emotie-a-nflorit
a doua oara
Poet al toamnei deprimante: Bacovia
“In toamna violeta, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poetii tristi declama lungi poeme-
E-o toamna, ca intotdeauna, cand totul geme,
Frumos, si inert.
M-am indragostit intr-o toamna frumoasa si calda, zilele acelea pe care unii le numesc “vara fetelor batrane”. Poate tocmai de aceea sunt iremediabil indragostita si de toamna.
Pentru mine toamna incepe cu versurile lui Nechita Stanescu, cantate de Alifantis:
“A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.”
sunt versurile mele preferate…de cate ori citesc poezia asta simt o greutate mare pe suflet.:(
Melancolie-Lucian Blaga
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
Amurg de toamna-Lucian Blaga
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Noapte de toamna-George Toparceanu
Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…
Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar
Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…
Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac…
Dar când iese luna, streşinile tac.
Dormi, iubire dulce!…
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare…
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.
http://www.youtube.com/watch?v=FPINDhLwlnE
Intotdeauna toamna mi-a insuflat o stare de melancolie. Un sentiment de pierdere. De aduceri aminte. De iubiri sfarsite. Soarele decolorat si vantul si mirosul frunzelor moarte…toate ma poarta pe cararile trecutului, printre ganduri si doruri si vise.
O melodie care imi inspira toamna, chiar daca titlul spune altceva…
http://www.trilulilu.ro/folkforever/bfee46581c04c3
Ehhh mi-ai luat-o inainte.Toamna este anotimul meu de suflet.M-am nascut toamna si o iubesc!
Un duet superb:
http://www.youtube.com/watch?v=q7RS5LDPMEg
sau pe ritm de tango cu toamna in suflet:
http://www.youtube.com/watch?v=gXuGF065NgM&feature=related
Si poate pe primul loc,versurile lui Nichita Stanescu!
http://www.youtube.com/watch?v=AwTlZts1Fqs