Conditiile de lucru
Sunt cu adevarat importante conditiile de lucru? Conteaza intr-adevar daca stai intr-un birou ultramodern sau, pana la urma, rezultatele tin de daruire, de talent, de ardere, si nu de sofisticariile ambiantei?
Am avut de curand o intalnire intr-o agentie de publicitate in care tot decorul mi s-a parut de-o frumusete ametitoare. Peretii erau ornati superb, iar mobilierul, nou-nout, era ingenios si modern. Am fost invidioasa, in sensul cel mai rusinos al cuvantului. M-am gandit ca nu am avut niciodata parte de asemenea butaforie si ca, o vreme, chiar am lucrat scriind pe genunchi. Si, ca sa fiu absolut onesta, m-am gandit ca, totusi, nici macar asa, pe genunchi, n-am scris enormitati de genul “daca parul meu ar fi o persoana” sau “dragostea trece, cabina de dus ramane”, care, categoric, au fost concepute intr-un decor scump, menit sa stimuleze zvacul creativ.
Sigur ca ideal este sa ai cele mai bune conditii de lucru. Sa ai pauza de masa si sa-ti savurezi pranzul intr-o cafeteria facuta dupa toate regulile bunului gust, apoi sa revii intr-un birou elegant, cu peretii vopsiti in culorile tale preferate. Dar eu am bagat de seama ca oamenii cei mai harnici sau cei mai talentati sunt eficienti in orice conditii. Mi s-a intamplat sa intalnesc pe blog comentarii scrise mai bine decat multe dintre textele angajatilor mei si sa primesc scrisori pe care le-am citit cu lacrimi lungi, innodate in barba, lacrimi de emotie si de prea multa frumusete, nascute din cuvintele unor neprofesionisti.
Sunt sigura ca au facut cariera oameni care nu au intrebat, atunci cand s-au angajat, nimic despre mobilier sau despre masina de serviciu. N-am nicio indoiala ca trebuie sa iti iubesti slujba din tot sufletul ca sa faci performanta cu adevarat. Si daca, pe parcurs, se intampla sa fii rasplatit pentru ceea ce faci bine si poftit sa lucrezi intr-o ambianta de lux, cu atat mai bine. Dar nu cred ca un om caruia nu-i pasa de ce are de facut va deveni eficient numai pentru ca primeste bonusuri si sta pe scaun ultraergonomic. Cred in ardere si in daruire, atat in dragoste, cat si in meseria pe care o practici. Ii invidiez frumos pe cei care isi intalnesc marea dragoste din prima incercare si pe cei care isi fac meseria in onoruri si-n aplauzele sefilor. Dar de admirat ii admir pe cei care se lupta pentru pasiunea lor, care stiu sa trudeasca fara preget si sa iubeasca trecand peste obstacole. Unora nu le trebuie conditii de lucru speciale ca sa fie cei mai buni, si nici conditiile prielnice de iubit nu sunt obligatorii intr-o mare si adevarata dragoste.
Comentarii
24 Comentarii la “Conditiile de lucru”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
conditiile de lucru reprezinta un factor important la locul de munca.
eu zic ca e important si locul de munca, ma refer la birou. daca arata dezonalant………
Sigur ca este un factor important pentru randament in ce fel de conditii lucrezi insa nu cred ca ultramodernul are vreo legatura cu asta important este sa ai conditii sa te simti bine si daca ai si un colectiv pe masura totul e ok.
Draga Alice,
Citesc pentru prima data aceste minunate lectii de viata si sunt incantata.Nu stiu daca procedez bine daca te rog sa-mi dai un sfat in legatura cu o asa zisa problema de constiinta pe care o am de ceva timp. Incerc! Nici o suparare daca nu poti sa-mi raspunzi.
Lucrez de 14 ani intr-o firma(de stat).am inceput de foarte de jos si am incercat prin munca si numai prin munca sa avansez oarecum nu din dorinta unei obtinerii unei functii ci mai mult pentru un oarecare confort financiar(cum spuneau si doamnele care au comentat: toata lumea munceste si pentru bani). M-am dedicat ,am muncit uneori peste program ,neconditionat. Am avut multi ani parte de o sefa care m-a folosit cat a putut de mult (ca sa fie ea linistita) . Imi spunea : citez” Ce faci tu este bine , nu te mai verific” . Poate pentru unii o sa para ca o lauda. Dar nu , am inteles prea tarziu ca de fapt ea isi dorea sa fiu cat mai ocupata cu lucruri marunte ca sa nu incep sa gandesc ca vreau mai mult, sa nu-i fie amenintat scaunul. Asa au trecut multi ani. Nu am avut incredere in mine si tot timpul imi spuneam ca nu as putea sa fac fata, cu programul pe care il aveam, sa frecventez si cursurile unei facultati. In urma cu patru ani ,am inceput in paralel , o alta activitate si anume in vanzari. Surprinzator, mi-a mers foarte bine si continua tot asa. Am inceput sa prind curaj si in anul urmator m-am inscris si la facultate( mai am un an si termin).Dar am avut parte de o surpriza de proportii. Pe masura ce lucrurile imi mergeau din ce in ce mai bine am observat cum isi face loc invidia celor din jurul meu. De ce ? Nu ca nu pot sa-mi raspund la aceasta intrebare dar am fost pur si simplu oripilata de cat de josnici si parsivi pot fi oamenii. Am fost si sunt o persoana care ajuta pe oricine cere ajutorul. Chiar daca aveam ceva de facut si un coleg avea nevoie de mine ,lasam treaba mea , il ajutam si apoi imi terminam ce aveam de facut. Pur si simplu , nu pentru ca am vrut recunostinta ci pentru ca imi place ceea ce fac si pentru ca asa cred eu ca este normal sa ne comportam unii cu altii.Am ajuns la varta de 38 ani , am reusit sa-mi realizez un vis mare si anume sa-mi cumpar o casa( cu credit evident) , am reusit sa rezist doi ani la facultate si sper sa termin cu bine. Suferinta mea constanta in faptul ca oameni pe care i-am considerat prieteni nu suporta sa vada ca am reusit pe mai multe planuri , ca pot sa fiu mai buna decat multi. Nu inteleg de ce nu putem sa ne bucuram de realizarile celor din jurul nostru pe ca oricum fiecare are soarta lui. Sunt multe lucruri pe care le mai am de invatat , stiu , dar uneori am impresia ca am obosit. Nu credeam ca corectitudinea si bunavointa vor fi pentru mine o piedica in calea succesului.Am impresia ,poate gresita, ca sunt judecata ca fac prea multe lucruri. Dar nu pot altfel. Nu pot sa concep sa fac lucrurile pe jumatate. Nu-mi doresc nimic din ce au altii ,imi doresc doar sa pot sa ma bucur de ce am realizat alaturi de cei(putini) care stiu cum sunt eu cu adevarat. Oare unde am gresit ? Si cum mai pot sa corectez ceva? De ce simt atata amaraciune cand vad o persoana pe care am considerat-o prietena la un momemt dat ca incearca sa-mi minimalizeze realizarile doar asa ca sa se simta ea bine? Chiar daca aceasta poveste ramane fara raspuns eu iti multumesc pentru ca am putut sa o impartasesc . De azi incolo ,in fiecare duminica o sa vizitez acest site pentru ca sunt sigura ca mereu voi avea numai motive de bucurie. O zi cat mai frumoasa iti doresc!
Cel mai important sens, este salarizarea sa fie buna iar conditiile de lucru ni le putem crea noi insine dupa necesitatile fiecaruia doar cu o salarizare decenta nu cu conditionarea patronajului care are nevoie de profesionisti.
Dealtfel se vede clar din atitea comentarii ca majoritatii persoanelor le e teama sa comenteze despre salarizare de parca acest fapt nu ar fi motivul pentru care se cere munca.
Munca depusa de o persoana umana nu are valoare in bani dar e nesar sa fie rasplatita dupa existenta de zi cu zi.
Nu e permis ca salarizarea sa tina cont de capacitatea unuia sau altuia deoarece sunteti fiinte umane nu Masini si capacitati IQ.
Aveti sentimente, slabiciuni, sensibilitate, afectiune si doar Femeia cu Barbatul pot crea Iubirea, deci NU sunteti MASINI ca sa fiti conditionati.
Regulile si impunerile limiteaza felul de a exista, deci, mai ales PROGRESUL.
De aceea Omenirea nu cunoaste inca energiile necesare, pentru dorinte.
Foarte bine sintetizat stie tot!
Am lucrat doi ani intr-o banca (cu cota mare de piata),nu merita sa-i dau numele, in care nu era nici macar un geam care sa se deschida, unde singura chicineta ,unde veneau sa-si ia pranzul mai mult de 50 de oameni ,avea o masa si trei scaune- si pana si aceea a fost desfiintata pentru a se face un birou.
Cei mai multi dintre noi munceam pana seara tarziu, mancam de multe ori in picioare – sau mai mult nu mancam pentru ca nu apucam, pentru ca “nu trebuia”sa lasam clientii sa astepte si cu toate astea erau putine momentele cand cineva iti spunea ca-ti apreciaza munca. Si sunt si mai putin sefi care tin cont de faptul ca ti-ai distrus sanatatea spetindu-te pentru bunastarea lor-, si-am sa va dau un singur exemplu: una dintre colegele mele a fost diagnosticata cu cancer de col uterin la nici 24 de ani. Evident ca a urmat operatia ,multe zile de concediu medical etc. Stiti care a fost reactia marelui director al grupului Cluj? ” Aici nu este sanatoriu”. Ba mai mult, au refuzat sa o lase sa mearga pe partea de back-office( unde era ceva mai putina liniste) si au pus-o sa faca si mai multe…probabil ca spera sa dea coltul cat mai repede.
Buna seara ,
Poti sa lucrezi intr-o locatie-bijuterie , unde insa sa mergi in fiecare dimineata cu un nod in stomac si de unde sa te intorci dupa 8-10 ore vlaguit,deshidratat ,deceptionat ,frustrat ,bolnav ( cunosc si eu cazul Corina !si nu este singurul din pacate).
Cit de mult adevar contin proverbele; “La pomul laudat sa nu mergi cu sacul spart” si “Afara e vopsit gardul iar inauntru e leopardul”
Sunt din pacate situatii in care rabzi umilinta pentru bani …si asta te duce cu gindul la similitudini cu cea mai veche meserie din lume “innobilata” putin de asocierea cu termenul …intelectuala
ambianta si colegii,colaborarea,comunicarea dintre acestia este importanta.astfel se poate lucra mai usor,iti poti duce la o buna indeplinire a indatoririlor de serviciu.cum vii asa pleci!cu zambetul pe buze.eu sunt asistenta medicala,am lucrat timp de 10 ani la spitalul de neurologie Brasov.aici am fost inconjurata de niste colegi de exceptie,diagnosticul meu de epilepsie nu ne-a afectat relatiile de serviciu,ci dimpotriva.Dar am fost atrasa orbeste de o clinica particulara de oftalmologie(infiintata de nasa mea)iar aici totul s-a dovedit contrariul,desi se stia de la bun inceput de boala mea.Timp de un an s-a uitat de boala mea,oricum nu am creat probleme(crize),dar brusc am fost concediata(motivul bolii mele le-a picat pe tava)am fost buna pana la “demararea”proiectului si atat.De ce???Intre timp au aparut persoane noi(medicii rezidenti)si s-a renuntat la mine,singura asistenta medicala.Ce cautam eu intre acesti medici!?!?atentie mare cui te dedici si in cine ai incredere,caci exista cuvintele profit si somer.Atunci,despre ce conditii de lucru sa mai vorbesc,cand ochii care te privesc sunt plini de deconsiderare si indiferenta.Privirea pacientilor era singura care imi dadea incredere in mine iar eu o dadeam mai departe,incurajand pe cei care aveau nevoie dar din pacate nici nu o zareau!Imi este dor de colegii de la spital.Cum iti asterni asa dormi.Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!
M-a intristat foarte tare povestea ta, Simona! Dar nu ai dreptate sa te invinovatesti, nu putem trai tot timpul pornind de la premisa ca vom fi inselati. E pacatul celor care se folosesc de noi. Stiu si eu cum este… Prea bine stiu. Te imbratisez, sa ai curaj sa o iei de la capat. Tu nu ai gresit cu nimic, iar cine a fost nemernic o sa plateasca, sa vezi, asa se intampla…
…conditiile de lucru sunt importante, dar mai important de atat cred ca este sa ne placa ceea ce facem, adica meseria.
Sunt energetic intr-o institutie mare, lucrez de vreo 18 ani in domeniu, si nu am avut niciodata conditii de lucru asa cum am vazut in filme, cum am vazut apoi la companiile multinationale la noi in tara. Am lucrat ani buni intr-un birou in care nu functiona caldura, si cel mai greu era in ziua de luni pana se incalzeau peretii de la caloriferul electric. Imi placea ceea ce faceam, in colectivul cu pricina aveam cativa oameni draguti si buni in meseria lor, si am supravietuit fara probleme. Apoi, am lucrat ani buni cu caldura in birou dar fara calculatoare cat de cat functionale si fara o parte din accesoriile care erau esentiale pt a ne face treburile…dar noi romanii ne adaptam la toate in cele din urma; am lucrat pe bani putini, apoi pe bani mai multi, am avut sefi destepti si sefi imposibili, colegi buni si colegi nebuni…Imi place si acum meseria pe care mi-am ales-o, si cand am vrut sa plec din vreun departament, nu a fost pt ca altundeva erau conditii de lucru mai bune, ci pt ca factorul uman atat se degradase ca nu mai era de suportat.
In toata aceasta perioada a trebuit sa suport neveste si amante care se simteau indreptatite sa traga sfori si sa miste lucruri, nu pt ca mintea lor are vreo legatura cu meseria noastra, ci pt ca barbatii cu pricina sunt oamenii momentului si acest lucru le da lor dreptul de a se simti stapane. Apoi, am intalnit oameni extraordinar de bine pregatiti profesional, dar cu mari carente in educatie, cu majore lipsuri morale si umane. Am ramas total uimita cu vremea, sa constat ca oricat de important si de bun ar fi cineva intr-un domeniu, slabiciunile lui sunt la fel de mari si nu il onoreaza deloc, dimpotriva. Asa ca dupa ce am trait toate astea, stiu ca importante sunt conditiile de lucru la nivel uman, colaboratorii si mai ales sefii ar trebui sa aiba elementare notiuni de bun simt, ca altfel se alege praful.
Dar imi place meseria asta, asa ca le suport pe toate.
Ai enorma dreptate, Je! Conteaza, inainte de toate, oamenii cu care lucrezi, educatia lor, morala lor, bunul lor simt! Si cele mai mari lipsuri aici le intalnim.
daca-ti iubeşti slujba şi vrei sa faci cariera nu conteaza unde lucrezi. na supara persoanele care vın la un interviu si intraba dırect’unde mi-e biroul.pentru un birou de’patron’trebuıe sa muncım fetelor …pe rupte nu sunt geloasa pe nicı un şef cu birou frumos amenajat sıgur au muncit pentru scaunu’ala fıecare ne gasim acolo unde ne este locul…ıar daca vreau ca’coltul meu sa arate maı bine dın bugetul meu pot sa fac mici cheltuıeli,sa ma simpt un pic mai bine,pentru ca 12 ore aıci le petrec.servici uşor
Lumi, nu conteaza daca te mananca gandacii, daca iti este frig iarna si trebuie sa tastezi cu manusi sau transpiri ca un purcel vara?
Nu conteaza daca intr-o camaruta se inghesuie si zumzaie 10 oameni?
Oricat de mult ti-ai iubi meseria, nu poti performa daca nu sunt indeplinite niste conditii minime de mediu.
Daca vreau sa investesc din venitul propriu sa-mi infrumusetez locul de munca cu o floare sau o rama si asta imi este interzis, tot normal este?
Nu cumva este ceva in nergula cu mine, profesional vorbind, daca accept si raman intr-un astfel de mediu? Se complac cei neputinciosi, cei nepregatiti, cei buni pleaca la mai bine. Suntem oameni, nu animale ce trebuie sa traga la jug pentru bunastarea patronatului.
Anemari, eu sunt in pozitia inversa, a patronului nataflet caruia, de multe ori, i-au pus coarne angajatii dezinteresati, carora li s-au parut de la sine intelese toate conditiile minunate de lucru, dar nu si obligatiile de serviciu. Ca uite-asa am ajuns sa caut disperata alti contabili, alti office assistent, alti distribuitori, altii, altii…. cum s-or mai numi… As vrea sa fiu inteleapta ca tine si sa pot sa gasesc un echilibru, dar eu nu sunt, si nu pot…
Te imbratisez si iti multumesc pentru tot ce aduci aici, si pentru tot ce faci.
Bine te-am regasit, Alice! Bine v-am regasit familia!
M-am intors de curand din concediu. Intamplator, am avut ocazia sa vizitez sediul unei firme importante ce-si desfasoara activitatea in Basel. N-am fost acolo intr-o zi lucratoare, deci nu stiu cum arata angajatii, daca sunt fericiti ca lucreaza acolo, sau nu. M-a uimit faptul ca au bazine cu pesti rari, pe care a fost o incantare sa-i privesc, colturi cu iarba verde (dar verde!), la parterul fiecarei cladiri au restaurante. Din nefericire, la noi nu se respecta nici macar pauza de masa de 30 de minute, ce sa mai visez la spatii de relaxare…
Despre conditiile de lucru din trecut, ce sa-ti spun?! Ca am avut luni in sir colegi de birou niste soareci, pe care-i vanam cu sange rece si din cauza carora ajunsesem in pragul depresiei? Ca am lucrat intr-un birou in care nu aveam caldura? Sunt amintiri din “casa groazei”, pe care le-am lasat in urma. Multumesc Domnului ca acum lucrez intr-un spatiu curat, primitor, am caldura, chiar mi-am personalizat peretii cu desene facute de nepotii mei. Daca vreau sa ma relaxez, ma uit la copii care bat mingea prin vecini. Dar visez la ziua in care drepturile elementare ale angajatilor vor fi respectate si in tara noastra.
Va doresc o zi linistita…atat cat a mai ramas din ea!
ps. Alice, am probleme cu accesarea site-ului revistei, nu pot intra pe blog, ai ideea ce se intampla?
Draga Ema, acum se poate accesa, intra pe pagina principala a revistei
te asteptam, ne lipsesti!
Ema, bine ai revenit acasa! E totul ok acum, vino sa vezi!
Am vazut si eu sediul unei mari companii in strainatate si am fost absolut uluita. Era totul de-o frumusete ravasitoare… Dar angajatii nu parea fericiti, luau totul ca pe ceva firesc. Asa suntem noi oamenii, ne obisnuim imediat cu binele, si apoi nu ne mai bucuram de el.
Poate pentru multi conteaza conditiile de lucru enorm…dar pentru mine cel mai mult conteaza confortul sufletesc.Pot lucra oriunde, cu conditia sa am un fundal muzical placut,o ceasca de cafea aromata…si multa lumina in suflet!
Iar cand imi vine sa scriu ceva, nu mai conteaza unde sunt…notez uneori idei pe bonul de casa de la magazine,pe biletul de microbuz…pe orice am la indemana in momentul acela.Oricum, conteaza ce scrii, nu unde si pe ce scrii, nu-i asa?
Alicia, Alice, ce mai faci? Unde esti? Imi amintesc atatea lucruri despre anii aceia! Mai scrie-mi despre tine, poate vii pe celalat blog sa povestesti, sau aici, dar mai spune-mi, te rog! Ce faci? Imi amintesc tot, si casa ta frumoasa de la Campina, pe mama ta mi-o amintesc…
Draga Alice,
Nu stiu care este celalalt blog.Ma bucur mult ca te-am reintalnit…Mi-era dor de tine!Vad ca ai ramas neschimbata…esti numai lumina!
Eu…alunec ireversibil dinspre ieri inspre maine…dar nu reusesc sa ma maturizez niciodata…in sufletul meu am ramas tot copil…
Locuiesc tot la Campina.Cand mai mergi spre Valea Prahovei,poate treci si pe la mine…Oana stie unde stau acum.
Si eu am tot doi copii:Victor si Radu.Ambii sunt campioni nationali la dans sportiv,la categoria lor de varsta,la ambele sectiuni:dansuri standard si latino-americane.Radu are 9 ani,iar Victor 14 ani.El este olimpic si la matematica,fizica,chimie…Dar ai sa-i cunosti mai bine cand vei veni pe la noi.Pana atunci mai vorbim din cand in cand pe blog,la o ceasca de cafea
Nu stiu cum sa definesc luxul. Am un birou al meu cu usa si fereastra si sunt mandra ca le-am castigat. Spun mereu, in gluma, ca in ziua in care ma inghesuie in birou cu alti locatari sau ma muta intr-o hala cu cubicles (am lucrat candva doi ani in asemenea conditii) s-a terminat “iubirea” noastra.
In functie de responsabilitati ajungi dependent de anumite conditii. Daca lucrez la bugetul anual, daca rectific bugete anuale sau fac prognoze financiare, atunci am nevoie de liniste, am nevoie sa inchid usa biroului si sa fiu atenta la cifre si statistici. Altfel, sa vina zumzaiala la mine ….
In privinta altor conditii, da, la 38 de ani nu mai vreau sa ma duc la serviciu cu apa si cafeaua de acasa. Consider ca in 2009 organizatiile/companiile pot investi intr-o masinarie care iti da apa rece sau calda in orice clipa si ca nu dau faliment daca pun la dispozitie cafea si zahar.
In rest, desi am bucatarie mananc tot pe tastatura, asa cum am apucat de la inceputurile carierei mele, zicandu-mi ca in alea 15 minute de pranz mai pot rezolva o gramada de maruntisuri.
Cred ca “luxul” biroului creste stima de sine, ne ataseaza de birou, ne face sa venim cu drag.
Am fost martora la tot felul de aberatii pana la varsta asta. Sefi fara pregatire de sefi care iti interzic la serviciu sa functioneze un radio in surdina, sefi care iti interzic sa iti personalizezi biroul (sa pui o rama cu o fotografie pe birou), sefi care te pun intr-o hala nu doar pentru ca e mai economic asa, ci si pentru ca te pot supraveghea mai bine si iti pot interzice sa interactionezi cu colegii ca sa nu pierzi timp util din “productie”. Performeaza un angajat in asemenea conditii? Categoric nu! Daca este bine pregatit profesional, angajatul pleaca.
Cand esti prins in ceea ce faci, si iti place, atunci chiar ca nu te mai intereseaza luxul, nici lipsa lui. Dupa mine, cel mai mult si mai mult conteaza oamenii cu care lucram, ei creeaza atmosfera, si asta poate scoate din noi tot ce e mai bun sau tot ce e mai rau, dupa caz.
Dar ma gandeam de ce atat de multe job-uri sunt prioritar de rutina, de ce in loc sa ne depunem lunar declaratiile de impozit si altele inrudite, nu e obligatoriu sa ne depunem periodic undeva declaratiile de idei, declaratiile de dragoste…
da,conditiile de lucru pot aduce eficienta atit pt satisfactia personala cit si pt prestanta firmei. cind insa conditiile sint neprielnice.pot pica pe rind, toate argumentele care te-au determinat sa alegi activitatea pe care o faci cel mai bine pt ca o iubesti. eu, am lucrat in conditii grele(frig, nu era scoala incalzita, decit cite 2-3 ore pe zi)nu aveam lumina, nu aveam apa, faceam curatenie in salile de clasa ,impreuna cu elevii. dar toate se faceau pt ca doream cu pasiune sa demonstrez ca totul este dorinta ,dragoste si placere. acum, cind termopanele au pus stapinire pe scoala in care 20 de ani am iubit-o, sint dezgustata de cei ce se erijeaza in conducatorii colectivului de profesori.acestia ,prin micimea sufletelor lor si prin limitele intelectuale,umane, culturale,avind orizonturile marginite de umbra lui ceausescu in totul si-n toate,m-au determinat sa renunt la a mai profesa. oamenii marginiti,limitati, nu au ce cauta in asemenea functii si nici in asemenea profesii. doamna care se crede o capacitate manageriala, a fost pt elevi un fel de sperietoare, de cind eu o cunosc. orgoliile si limitele au adus-o pe un scaun prea mare pt micimea ei. este un gen de pedagog de moda veche, un profesor care predica morala, ea insa avind voie sa fie si sotie si amanta(de director ,evident).cititnd articolul”conditii de lucru” nu m-am putut abtine. nu vreau sa fac un fel de birfa despre un lucru particular,ci sa amintesc, faptul ca nu numai conditiile de lucru conteaza ci si colectivul. eu una pun accent pe acest aspect,fapt pt care voi spune adio punctului de lucru. nu vreau sa “murdaresc”scoala ca institutie, pt o persoana insipida,rea, distructiva.eu,de cind ma stiu am iubit scoala si din banca si de la catedra. dar sint pe punctul de a-mi sacrifica si aceasta iubire pt demintatea mea,nu accept statutul de umilire in fata nimanui. plec cu tristete ,dar cu multa demnitate. acum, erau conditii bunicele, dar nu sint conceptii pe masura lor. de graul unor bani (putini,nu sam facut caz pina acum…nici macar greve pt salariu mai mare nu am facut)sa imi calc in picioare cu buna-stiinta demnitatea mea de om. conditiile si conditionarile nu ma determina sa fac compromisuri.
este trist ca in aceste vremuri ,exista acest tip de oameni ce apartin unor “specii” de mult disparute din istorie. se spunea ca revolutia au aruncat la cosul de gunoi al istorie o epoca intreaga,dar a uitat pe ici pe colo cite un frustrat care dind din, gura coate, organe si aparat genital ,se crede cel mai fin exponent al democratiei,.
ma despart pt prima data de 15 septembrie fara regrete. imi vor lipsi elevii mei, dar ii voi pastra cu dragoste in suflet. alaturi de cei [este 1600 de copii mi-am trait cam 20 de ani de viata. ei erau rezervoarele de energie si iubire care ma faceau fericita in nebunia si dezordinea lumii.
conditiile ar trebui sa impuna si oamenilor atitudini corespunzatoare.nu putem lucra eficient doar de dragul unor pereti sau decoruri .atmosfera inseamna mai mult. este foarte bine cind totul iti impune un autocontrol si o dorinta de a arata ca esti omul potrivit la locul potrivit. dar cin “nepotrivitii” te tulbura, totul se intuneca, ramine doar ceasul pe care il rugam sa se miste mai repede pt a ne apropia de zilele de salariu(avind macar atunci satisfactii de genul-voi plati datoriile).rugam ceasul si pamintul sa se invirteasca mai repede sa treaca mai repede , dar de fapt pt o aberatie genetica de felul aceleia descrise de mine, ne rugam sfirsitul.
va doresc sa aveti parte de colegi si “sefi” deschisi la minte, este important
egabrielita