Nu ma parasi!
Toti am zis, macar o data in viata, “Nu ma parasi!” Pentru ca tinem adesea cu dintii de relatii expirate, vrem cu tot dinadinsul sa pastram langa noi oameni care nu ne mai iubesc, le facem rau incercand sa-i obligam sa stea acolo unde nu mai pot indura sa ramana.
Am revazut ieri videoclipul piesei lui Pink - pentru care am o admiratie fara de masura, pentru ca e puternica si romantica, visatoare si nonconformista, in acelasi timp -, “Please, don’t leave me”. E o poveste de dragoste tragi-comica, in care o femeie indragostita si speriata de dorinta barbatului ei de a pleca de langa ea, canta cu glas suav “Te rog, nu ma parasi, nu-mi frange inima!”. Si, ca sa fie sigura ca ruga ii e ascultata, pune in calea iubitului dornic sa evadeze piedici dintre cele mai nemiloase. El cade in capcanele ei si se alege cu contuzii si fracturi, ea il imobilizeaza fedeles intre pansamente, rani si temeri, in timp ce ii explica, pe acelasi ton dulce, ca stie ce e mai bine pentru el. Finalul ii ingaduie barbatului sa evadeze, totusi, si femeii sa dispere si sa spere din nou. E un cantec trist, in esenta, chiar daca e impachetat intr-un filmulet cinico-amuzant…
Mi-am amintit, vazandu-l, de un alt cantec intitulat “Nu ma parasi…”, un cantec emblema pentru iubirile ajunse la final. “Ne me quitte pas”. Mi-am adus aminte de splendoarea implorarii lui Jacques Brel, de versurile lui fara seaman, de vocea sa grava si nobila ce ofera femeii care vrea sa plece nemarginiri de iertare si de poezie. O imbie pe taramurile unde domneste doar dragostea, o roaga sa-l lase sa fie umbra umbrei sale, umbra cainelui ei, ne me quitte pas, ne me quitte pas, ne me quitte pas…
Dar eu stiu ca, in mod sigur, niciuna dintre variante nu functioneaza. Ca, atunci cand cel pe care il vrem cu tot dinadinsul langa noi se hotaraste sa plece, nu-l mai pot tine in loc nici margelele presarate de Pink in capul scarilor, ca sa-l faca sa se prabuseasca, infirm, in nemiscare, nici perlele de ploaie promise de Jacques Brel femeii dupa care plange. Ca “nu ma parasi!” e cea mai inutila dintre imprecatii atunci cand omul langa care am trait s-a hotarat sa-si ia campii, indiferent de motivul pentru care-si revendica dreptul la libertate.
Si totusi, recunosc ca am rostit eu insami, macar de cateva ori de-a lungul vietii, aceeasi formula. Am spus-o fie cu tandrete, fie cu agresivitate, dar mereu cu sperante inutile, intotdeauana cu rezultate absolut ridicole. Pentru ca cei care vor sa plece vor pleca, pana la urma. Pentru ca promisiunile facute in ceasul din urma nu mai pot intoarce iubirile consumate. Pentru ca disperarea e cel mai prost carlig cu care sa aduci inapoi un om care nu te mai iubeste. Pentru ca viata e nemiloasa si, probabil, dreapta, chiar daca noi nu suntem dispusi sa-i intelegem resorturile devenirii.
nu am spus-o doar pt că la momentu ăla am fost convins că-i va fi mai bine fără mine decât cu (da’ i-am strigat-o în gând)
Niciodata in viata mea oricat de disperata as fi nu as implora sau ruga pe cineva sa ramana dak nu vrea………..cred k este un lucru legat de demnitate si de respect fata de tine si fata de persoana de langa tine…
Usor de spus…
eu nu am zis pana acum nimanui “nu ma parasi”. poate unde nu am avut ocazia.
Nu stiu de cate ori am zis “nu ma parasi” cert e ca macar prin gesturi si prin incapatanare am aratat-o de multe ori cu persoana pe care am iubit-o si o iubesc.
orice usa inchisa iti da posibilitatea de a ajunge la o alta usa ce se va deschide pentru tine!
este o adevarata cafenea aici. Ce frumos va deschideti sufletele!!!
Semanam, ne regasim, din nou, in aceleasi “tipare”….
Dupa ce a murit mama, a doua zi mai exact, cand l-am vazut pe tata, am sarit pur si simplu de gatul lui si am strigat cu lacrimi in ochi, pe obraz, in suflet, cu glas ragusit de durere si disperare, cu sufletul plin de gol si pustiu… SA NU MA PARASESTI NICIODATA…..
In seara aceleiasi zile, cand a aflat si fratele meu, avea 7 ani, am incercat sa fiu tare, langa el…. nu stiu cat am reusit, dar in momentul in care el s-a uitat la mine cu ochi goi si seci, si m-a strans in brate, si s-a ascuns la pieptul meu de unde nu s-a mai miscat, unde parca nu mai respira, doar tipa fara glas … SA NU MA PARASESTI NICIODATA….. am realizat ca orice s-ar intampla, oriunde ne va duce viata, NU IL VOI PARASI NICIODATA!!!!!
Mi-am promis, i-am promis mamei mele si fratelui meu ca nu il voi lasa niciodata, si incerc in fiecare zi sa imi tin promisiunea!
Cat despre tata, cred ca amandoi ne-am parasit intr-un fel unul pe celalalt….
Alice, vroiam sa te intreb ceva, am 23 de ani si simt cum ma indragostesc de un baiat cu care nu am aproape nici o sansa……el are o relatie de 3 ani si jumatate, ne-am intalnit de 2 ori intr-o saptamana in care era certat cu prietena lui, mi-a spus ca sunt o pers speciala pt el, dar s-ar putea sa ii mai dea o sansa celeilalte…..
iar eu jonglez intre a spera pana in ultima clipa gasindu-i scuze, si a renunta si a-i pune o “eticheta neagra”….
CE FAC?????
P.S. Iti multumesc pt toate randurile frumoase pe care ni le impartasesti, si toate zambetele aduse.
Alice,cat adevar in cuvintele tale…mi-au dat lacrimile observand ca ai pus intr-o forma minunata pagini ale sufletului meu.Dar sensibilitata din noi are nevoie de lacrimi..E sfasietor de dureroas neputiinta de a-l vedea pe cel de langa tine cum se desprinde din poveste..si il implori in toate formele posibile,uneori calcandu-ti peste principii si demnitate, sa nu te paraseaca niciodata..Si constati intr-un tarziu ca el de mult o facuse, fara ca macar sa te anunte,ci poate doar sa-ti sugereze.Pt ca gesturile,atitudinile,limbajul nonverbal semnifica mai mult decat o mie de cuvinte..
Esti un suflet minunat,un spirit inaltator, de-o frumusete rar intalnita.Fie ca bunul Dumnezeu sa-ti ocroteasca ingerasii si barbatul,sa-ti calauzeasca pasii catre paradis..Te sarut,tota admiratia frumoasa doamna pentru ceea ce reprezinti ca om,copil,mama,parinte,sotie,prietena.
dupa 20 de ani de casnicie nu stiu ce sa fac.Primii 7 ani au fost frumosi, ne-am inteles minunat,apoi usor usor au inceput sa apara mici probleme care cu timpul s-au transformat in mari probleme.Cuvintele de dragoste spuse candva in soapta s-au transformat in tipete si reprosuri.Aproape zilnic avem discutii contradictorii.Uneori nici nu-mi mai vine sa intru in casa.totul porneste de la alcool,pentru ca el,el care alta data nici nu suporta mirosul de alcool a ajuns acum sa bea zilnic.De ce? asta nu inteleg nici eu.Nu l-am inselat niciodata cu nimeni si nici nu i-am dat motive sa se indoiasca,nu m-am purtat urat cu el,tineam cont intotdeauna de dorintele lui chiar il rasfatam. Acum insa parca e alt om. L-am iubit foarte mult dar acum nu mai stiu nici eu ce mai simt pentru el.Nu suport sa-l vad baut, parca inebunesc,si din aceasta cauza s-a cam terminat si cu viata sexuala.Avem un baietel de 17 ani.Il iubesc pe cel de acum 20 ani si cred ca astept in zadar sa revina,fiindca simt ca am ajuns la capatul puterilor.
Nu stiu de cate ori am zis “nu ma parasi” cert e ca macar prin gesturi si prin incapatanare am aratat-o de multe ori cu persoana pe care am iubit-o si o iubesc. Totusi cand am vazut ca nu mai vrea intr-adevar.. l-am lasat sa plece.. am suferit.. sufar si acum.. si sufar inca si mai mult pt ca stiu ca ma iubeste. Stiu ca daca ar fi nevoie ar face orice pt mine la orice ora. A fost ceva special, a fost marea iubire a vietii mele. Singura adevarata. Si desi sunt tanara si am timp sa mai cunosc mii de oameni stiu ca ,cu nimeni nu voi mai avea o relatie atat de speciala. El a fost barbatul meu. Sunt optimista si stiu ca intr-o zi va fi poate din nou al meu, poate pentru totdeauna. Am ramas prieteni buni si ne povestim vietile unul altuia, mereu. Suntem suflete pereche , orice s-ar intampla mereu ne regasim… si simtim la fel. Dar sunt sortita acum ca ii sunt prietena sa ascult si sa inteleg relatia lui cu o noua tipa. Eu il aprob si il sustin, e tanar, daca nu acum.. atunci cand sa vada viata, cand sa frunzareasca femeie? Ma consolez cu gandul ca ma iubeste dar nu e momentul… dar sufar.
Nu vreau sa-l pierd ca prieten, n-as putea trai fara asta, dar il iubesc prea mult.. si fiecare cuvant apreciativ despre noua lui prietena imi infige in inima zeci de pumnale.
Stiu ca am deviat de la subiect si in mintea mea e un haos total. Dar unde voiam sa ajung e ca acum citind articolul tau Alice, ma intreb daca n-ar fi trebuit sa mai spun inca odata “nu ma paras, acum ar fi fost poate langa mine.. dar nici unul din noi n-ar fi stiut sa pretuiasca aceasta relatie speciala, n-am fi stiut sa ne pretuim unul pe altul. Dar sunt momente de depresie si chin.. in noptile prea lungi.. cand imi doresc sa fi spun din nou si in genunchi “nu ma parasi”… numai sa-l am langa mine.
Asa ca fetelor, poate ca uneori merita si acest “nu ma parasi” daca stii ca intentia celuilalt e o ambitie. Mereu cautati calea de misloc.. eu am ales-o.. sufar pe ea… am ales sa il tin al meu ca prieten pana va fi momentul sa revenim la iubirea noastra de poveste.
…si totusi ce faci cand “Marea Iubire” care te-a parasit si pe care o credeai uitata revine in scena dupa ani si ani, cand si tu si el sunteti la casele voastre, aparent fericiti…?!
…consumi evenimentul, arzi pasiunea, traiesti ceea ce nu credeai ca e posibil, apoi suferi, din culpa fata de mariajul tau, dar mai ales din frustrarea de a nu putea da timpul inapoi sau/si de a rupe pisica in doua atat tu cat mai ales EL, din lasitate, aceeasi lasitate cu care te-a parasit prima oara - frica de prea mult SENTIMENT!
…incet te rupi, incet focul se domoleste. Iti redescoperi jumatatea legala si in acelasi timp redescoperi lasitatea LUI, duplicitatea LUI si cata suferinta gratuita ti-a provocat…si te bucuri ca NU ai divortat si linistea se asterne, si realizezi ca poate SOTUL nu e MAREA PASIUNE! dar cu siguranta a devenit IUBIREA TA PENTRU O VIATA!
Partea a doua - concluzia: De cate ori am spus “Nu ma parasi!” Niciodata! Poate la inceput, prima oara, comportamentul meu inspre final denota asta, dar cand mi s-a spus La revedere! am devenit leoaica - am scuipat si l-am spurcat cu toata umilintele la care m-a supus si m-a schimbat din ceea ce eram intr-o carpa. Si am plecat cu coada sus, mandra si cu obrazul spalat. SI a venit dupa mine sa se scuze, oarecum ca in urma unei revelatii in care m-a redescoperit, prea tarziu, ma ranise prea tare. SUfeream ca un caine, dar zambeam si-mi refaceam si traiam viata de om tanar, frumos si destept si dorit de altii…aparent vesela si fericita sub ochii lui si ai tuturor celorlalti care se asteptau sa ma vada devastata - caci asta era POVESTE adevarata!
Incet mi-am oblojit ranile inghitindu-mi amarul. Dar numai eu stiu cat am ascultat ABBA - The Winner takes it ALL!, nu mi-era foarte clar cine e Invingatorul, mai degraba eram 2 looser-i amandoi…
Au trecut anii - si-a luat si el nevasta “urata si cam proasta” (parafrazand din Vama Veche). La nici un an distanta, in pragul nuntii mele, fericita, linistita si extaziata fiind, ma trezesc cu el in genunchi, smulgandu-si parul din cap, implorandu-ma - Ne me quite pas! Qui, moi??????? Piei i-am spus!
Au trecut anii - au venit copiii, lui, ai mei se lasau asteptati spre disperarea si deznadejdea mea si deriva casniciei mele. Am ajuns eu la el: Mi-e dor!…si am ars…amandoi…dar n-a fost suficient! DE CE, am urlat eu? Pentru ca nici macar tu nu poti sterge cu buretele trecutul si oamenii din el cu egoism si la umbra unui sentiment, de care de-alungul anilor din prostie si/sau orgoliu ne-am batut joc…si-am apreciat ce ni s-a dat…
Au trecut anii - au venit copiii…mei - e bine! Mie imi e bine, si lui… cred.
De cate ori am spus “Nu ma parasi!” …NICIODATA!!! …si…mi-a folosit la ceva? Poate mai bine as fi spus…
Azi, am avut primul termen in actiunea de divort. Sunt parata si am facut primul pas catre desfacerea casatoriei din culpa comuna, fara motivare. Dupa 10 ani, pun capat unui mariaj, cu bune si foarte bune, la inceputul lui, cu rele, in ultimii ani, uniune, insa, din care au rezultat doi copii frumosi, destepti, talentati, Andreea si Andrei.
Imi pare rau ca, azi, am ajuns acolo unde trebuia sa ajungem de mai multa vreme. In ultimii ani, am agonizat si am acceptat sa fiu alaturi de el, doar de dragul copiilor.
Azi, am fost impreuna la Judecatorie. Am stat impreuna pe holuri, am intrat impreuna in sala… Am fost tentata, da, sa-i zic… “nu ma parasi”, dar nu am facut-o, tocmai de frica acelui rezultat ridicol de care pomenea Alice. Drept care, am zambit, am iesit (tot) impreuna din cladirea Judecatoriei si am stabilit sa ne vedem mai tarziu sa fim cu copiii…
Am simtit nevoia sa plang, si sa ma gandesc la poezia lui Stefan Augustin Doinas, “Astazi ne despartim”…
Decat sa privesc inapoi cu manie, prefer sa privesc inainte cu speranta. A trai langa cineva din obligatie, fara sa mai simti ceva pentru el, e ca o boala. Eu am spus nu ma parasi o data, cand am avut im presia ca ma va parasi dupa ce mi-a spus o ora argumente ce stau in calea noastra, iar dupa ani, imi spunea el, nu ma parasi, pentru ca mi se parea ca fiecare zi, e ca in filmul “ziua cartitei”. Viata e prea scurta si n-o traim decat o singura data, ca sa ne complacem in situatii aiurea. Eu cred ca daca ne iubim si ne respectam intai pe noi, reusim sa trecem cu demnitate si optimism peste parasiri, iubiri ratate si sfarsituri care aduc noi inceputuri.
Viata e prea scurta si n-o traim decat o singura data, ca sa ne complacem in situatii aiurea. Eu cred ca daca ne iubim si ne respectam intai pe noi, reusim sa trecem cu demnitate si optimism peste parasiri, iubiri ratate si sfarsituri care aduc noi inceputuri.
Omul care se iubeste mai mult pe el decat persoana iubita nu este om iar omul care renunta la iubirea pt el pentru persoana iubita iubeste cu adevarat…
nu cumva esti cam Jongler cu iubirea din cate inteleg vei simti cu adevarat cand acea persoana nu va mai fi langa tine din cate spui dupa ani a spus nu ma parasi sunt niste ani iar tu vroiai altceva de la bun inceput.
Nici eu nu cred ca poti tine un barbat langa tine cerandu-i cu insistenta sa nu te paraseasca. In clipa in care ar trebui sa rostesti aceste cuvinte ca sa-l tii langa tine, clar, nu te mai iubeste. Sta doar din conveniente sociale si financiare care il avantajeaza la momentul respectiv si de care nu poate sa se desparta usor. Si nu din iubire ci din datorie prost inteleasa. El nu face decat sa creeze o stare de confuzie, daca ar ramane in relatia pe care nu si-o mai doreste. E cat se poate de trist, ca seara cand te pui in pat, langa omul pe care il iubesti, acesta sa se intoarca cu spatele, chipurile obosit si somnoros. Nu a fost asa la inceput si sigur erau zile si nopti mult mai obositoare… Cred cu tarie ca e mult mai bine sa recunosti cand relatia a ajuns la final si sa nu mai tragi de ea. Este un sentiment de lehamite si de disconfort sufletesc enorm. Nu-ti faci bine tie, in primul rand, caci vezi foarte clar ca ii e gandul in cu totul alta parte si, sigur, nu esti in acel loc si tu. :(. Gandesc asa deoarece cred ca nu am fost indragostita in disperare de cineva niciodata. Iubirile mele au fost usoare iar despartirile asisderea si consimtite fara regrete tardive. Nici ei nu au insistat nebuneste. Un singur om mi-a declarat iubire eterna si infinita dar si-a consumat-o rapid cu alta femeie. Iubesc in masura in care sunt iubita si dorita. Insa daca vrea sa plece, accept cu resemnare, caci adulterul si minciuna in relatie m-ar distruge, pur si simplu, ca om. Sunt convinsa ca e enorm de grea singuratatea dar cea in doi, e infioratoare si aducatoare de situatii si stari sufletesti de neinchipuit de rele. Cred ca numai despartirea consimtita lasa loc unei sanse de fericire amandurora.
Subiectul de azi m-a intristat …… si nu pt ca eu as fi trecut printr-un caz asemanator, ci pt ca am citit povestile tuturor de aici. Imi pare rau pt fiecare care trece printr-o astfel de situatie. Imi inchipui ca este greu in ambele cazuri, dar vorba lui Anne, nu trebuie privit in trecut, ci inainte cu speranta, rabdare si credinta. Probabil ca, daca as fi pusa intr-o asemenea situatie, in care sa nu-l mai iubesc pe cel da langa mine, sa nu mai simt acei fluturi in stomac, sa nu-mi mai fie dor de el, si nimic sa nu mai fie cum era, cu siguranta as pleca de langa el. Iar daca el n-ar mai vrea sa fie cu mine, n-as avea ce face, n-as putea sa tin cu forta langa mine pe cineva care nu mai simte nimic pt mine, fiecare ar fi nefericit. Eu asa vad lucrurile, desi e foarte greu in ambele cazuri. Nu-mi doresc sa fiu pusa in nici una din cele 2 situatii………ma rog in fiecare zi ca aceasta iubire ce mi-a fost data sa nu se sfarseasca niciodata!
Tututor celor care treceti prin aceste situatii, va doresc mult curaj sa depasiti momentul, si mult noroc sa va gasiti adevarata iubire! Sa fiti iubite!
am ascultat si eu “ne me quitte pas” aseara…cautam o melodie in limba franceza sa ii transmit unui EL sa nu renunte usor la mine…dar melodia lui Jacques Brel este mult mult prea trista…
nu am spus nimanui nu ma parasi…am spus-o insa cu alte cuvinte…si prin gesturi, prin atitudine…
intr-adevar cand inima ta nu mai este in acel loc, langa acea persoana, nimic nu mai are rost…
va doresc insa sa iubiti frumos si sa fiti o vesnicie langa cel iubit.
V-am scris povestea mea la un alt articol, va citesc in fiecare zi si ma hranesc cu scrierile voastre, m-ati ajutat sa inteleg multe lucruri, sa ma regasesc si sa-mi dau raspunsul nelinistilor mele. Va multumesc din suflet ca existati, ma bucur ca v-am descoperit, ca mi-am alinat durerile cu vorbele voastre, Alice si voi toate care scrieti aici dar si dincolo mi-ati intrat in suflet si acolo veti ramane. “Nu te vreau dar nu ma parasi” doamne cat de adevat este, si tot voua trebuie sa va multumesc ca am avut curajul sa descopar ceea ce in subconstientul meu exista, dar nu puteam accepta pt ca doare, da DOARE foarte tare sa accepti unele lucruri si sa realizezi ca iubirea nu-i suficient de mare, ca nu isi doreste o viata alaturi de tine, ca vrea sa fie cu tine dar doar atat si punct, cand vine vorba de promisiuni si responsabilitati lasitatea primeaza, se sperie de-odata si fuge …ca un las. Ma bucur ca datorita voua am realizat ca acest om nu-i demn de dragostea mea, ca ceea ce simt eu pt el, el nu va simti in veci….
Va multumesc…va multumesc
Alice simt nevoia sa spun ca esti minunata, ca mi-ai luminat si deschis o parte din suflet. Iti multumesc!
Am fost parasita de curand…si am parasit si eu acum ceva timp….m-a durut sufletul in ambele situatii…..parca totusi mai mult cand mi s-a spus “nu merge, we have to move on”
Cel pe care l-am parasit m-a iertat….dupa ceva timp….,insa inca imi rasuna in minte unele versuri care imi amintesc de el si care ma fac sa ma simt un monstru: “And I still hold your hand in mine./In mine when I’m asleep./And I will bear my soul in time,/When I’m kneeling at your feet.
Nu reusesc, inca, sa il iert pe cel care m-a alungat din viata lui….nu pot si nu vreau…simt No hope, no love, no glory, No Happy Ending.
Adelina, e greu si sa parasesti tu, si sa fii parasit, dar trebuie sa ierti, ca sa poti merge mai departe si sa-l intalnesti pe acela care nu va mai vrea sa plece vreodata, si langa care vei vrea sa ramai mereu.
Unde ati stat ascunse pana acum? V-am descoperit abia azi si va sorb fiecare cuvintel. Doamnelor sunteti minunate. Si tu Alice. Esti oglinda gandurilor mele. Subiectele sunt….imi taie respiratia.
O sa-mi beau in fiecare dimineata cafeaua cu voi.
Si o sa intru si in discutii. Dar nu acum. Pentru acum sunt prea ravasita de ceea ce am citit pana acum.
Scumpa Alice, spune-mi cum ai gasit puterea, curajul sa-ti eliberezi sufletul? Cum?! Ca eu incerc si incerc si nu reusesc. Merg si la psiholog, merg si la manastiri si dau acatiste si ma rog in genunchi si ma umflu de plans, sa-mi dea Dumnezeu gandul cel bun, sa-mi lumineze sufletul si mintea si calea. Si nu mai stiu ce sa fac, draga mea. Tu cum ai reusit?
Si eu le-am facut pe toate, m-am rugat, din tot sufletul, si am mers si la psiholog, am facut cursuri de autodezvoltare personala, am facut tot ce mi-a stat in putinta si, intr-un final, m-am simtit eliberata si am putut sa zbor din nou. Dar nu mi-a fost usor, m-am chinuit cativa ani, dar cand am inteles ca voi ajunge tot acolo, doar ca irosesc niste ani si inca un rau de lacrimi, mi-am luat inima in dinti si bocceauna in mana si am plecat.
ne agatam de obiecte si de alte persoane…credem ca de acolo ne vine fericirea si din cauza astansuferim de cate ori pierdem ceva sau pe cineva.
Daca am putea sa acceptam libertatea persoanelor din viata noastra si efemerul lucrurilor am renunta mai usor…Daca nu ne-am identifica cu rolul de mama, iubita, posesoare, am putea sa acceptam mai usor plecarea copiilor de acasa, plecarea iubitului/sotului, pierderea unor obiecte.
Cum reuşeşti Alice să scrii de fiecare dată despre mine? Fraza „Nu mă părăsi!” mă urmăreşte de ani de zile. Am cel mai bun, grijuliu, tandru, atent, haios şi inteligent bărbat lângă mine, care mă roagă sa nu îl părăsesc iar eu mă supun de fiecare dată, din respectul pe care i-l port, din recunoştinţă şi nu din dragoste. Aceeaşi rugăminte, să nu îl părăsesc, o are pentru mine şi cel(ălalt) pe care îl iubesc nemărginit, dar care îmi e interzis din mii de motive şi pe care raţiunea îmi spune să îl uit dar în braţele căruia mă întorc de fiecare dată, implorându-l eu de această dată să mă primească înapoi şi…să nu mă părăsească niciodată! Sunt prinsă de ani de zile (fără şanse de evadare în viitorul apropiat) într-un triunghi în care fiecare a spus, la un moment dat, „nu mă părăsi!”
Si tu, Ioana P, cum reusesti sa traiesti viata mea inca o data, cum poti sa o iei de la capat cu toata nebunia, cu toata suferinta, cu toata zbaterea? Trebuie sa lupti si sa iesi din situatia asta, cat mai curand, te rog…
Alice draga putine sunt femeile care recunosc ca au gsesit,au inselat,au tradat.
Am un respect deosebit pt tine si pt toate persoanele care nu se ascund,nu se mint,nu se prefac ca este totul bine in casnicie si care la un moment dat prind aripi si zboara,zboara catre o viata mai buna.
oooooooooo si este asa usor sa judeci pe altii si sa spui ala sau aia care a distrus o familie cand de fapt acea familie statea pe un vulcan gata sa erupa.
Depinde de situatie Maria. E usor sa etichetezi si sa tragi concluzii.
Am fost pusa in ambele situatii…..am cerut sa nu fiu parasita si mi-i s-a cerut inudrare si rabdare; stiu cum e…stiu cum e sa nu mai poti trai intr-o relatie in care nu mai crezi si nu mai poti; si in acelasi timp stiu cat de greu ii e omului care cere putin timp, putin sentiment; am sperat pana in ultima clipa ca pot sa il tin ,pe omul acela pe care eu in adoram, langa mine, dar…cand ata se rupe nodul nu mai leaga oamenii
Inseamna ca nu l-ai iubit niciodata ci doar te-ai iubit numai pe tine iar asta reflecta ca nu vei putea iubi.
E complect gresita ideea ca mai intii iubeste-te pe tine ca sa poti iubi pe celalalt de linga tine.
Iubirea se construieste inpreuna si in fiecare zi, pina ce persoanele (barbat si femeie) doresc sa nu se mai desparta niciodata.
Din acel moment cele doua suflete nu mai mor niciodata.
Imi pare rau ca te contrazic, sper sa nu o iei ca insulta. Nu cred ca iubirea se construieste zi de zi. Ceea ce se constuieste este intelegerea, acceptarea celuilat cu fiecare zi si o cunoastere in timp tot mai pregnanta de se ajunge la similitudini. Iubirea, insa, exista doar intre cei ce se recunosc din prima clipa ca fiind unul jumatatea celuilat. E declicul acela care apare in suflet si-ti spune din prima secunda ca te-ai indragostit.
Moi, ai vorbit cu gandurile mele!
Si mie i-mi este familiar acest subiect Emilia. Si inca de la crese.
Este de atunci intuneric.
Buna dimineata .
In fiecare zi intru pe acest site pentru a citit subiectele propuse de Alice si frumos comentate de ceilalti deoarece multe dintre ele imi ajung la suflet .Astazi , pentru prima oara , mi-am facut curaj sa scriu si eu ceva .
Asa cum spunea si Emilia , subiectul de astazi este sensibil . Mai ales atunci cind este implicata si o a treia persoana .Iubirea vine la orice virsta .Situatia mea este delicata : suntem casatoriti fiecare si vrem ca cei de linga noi sa nu sufere deoarece ei nu merita asta , dar cu iubirea noastra cum ramine ? Greu de spus . Nu se pune problema de ai parasi pe cei care ne sunt oficiali parteneri , in felul lor si ei sunt importanti si tinem la ei . Cit timp vom reusi asta ? Nu stiu , dar e greu . Sufleteste vorbind .Se zice ca timpul le rezolva pe toate , dar nu avem noi rabdare .
Va doresc tuturor sa aveti multumire sufleteasca .
Draga Alice, ai ales un subiect atat de sensibil si in acelasi timp atat de familiar mie, din pacate…Din motive care nu-si au locul aici dar care se pot regasi intr-o argumentatie pertinenta, eu vreau sa ma despart de sotul meu, dupa 30 de ani de casatorie si 32 de cand suntem impreuna! Vreau sa ma despart in mod civilizat si decent de tatal copiilor mei, pe care i-am zamislit din dragoste! Vreau sa plec dintr-o relatie moarta, dupa ce la inceput l-am divinizat si nu concepeam existenta mea fara el! Vreau sa incetez sa traiesc aceasta ucigatoare singuratate in doi, care imi ameninta sufletul si intreaga mea fiinta! Vreau sa ne eliberam amandoi, sa ne dam inca o sansa la fericire! Dar dorinta mea este de neinteles pentru el, in ciuda argumentelor mele si a unui comportament care frizeaza cateodata nebunia, doar pentru a-l convinge ca nu mai este cale de intoarcere! Ma contesta ca mama, ca sotie, dar ma vrea in continuare alaturi, legata in lanturile unei casnicii care nu mai functioneaza din nici un punct de vedere! Sunt plina de defecte dar imi face favoarea de a ma accepta asa cum sunt! Si intr-un final, pentru ca nu mai are argumente, imi implora mila, lucru ce imi repugna! Cum sa traiesc in continuare langa un barbat pe care nu numai ca nu-l mai iubesc, dar nici nu-l mai respect?!
Si ca drama sa fie completa, iubesc fara speranta un alt barbat, ma simt pedepsita cu neiubirea lui, pentru ca nu-l mai pot iubi pe sotul meu…
Dar in ciuda acestei iubiri venita pe neasteptate, la varsta cand alte femei sunt bunici, o iubire care m-a devastat pur si simplu, vreau sa cred ca voi avea puterea sa-mi accept ” infrangerea’ si sa ma retrag demn…
Emilia, e o decizie inteleapta, cred. Nu poti sta langa un om care ti-a devenit strain.De unde a disparut iubirea. cunosc multe cupluri care nu-si vorbesc de ani de zile, complacandu-se intr-o astfel de situatie. Cum sa spui “Mai ramai”, cand nu mai este nimic? Viata poate fi frumoasa oricum, ai copii, ai pentru ce trai. Si mai spui si despre o iubire devastatoare- sa fie cu noroc, sa infloreasca! Fericirea este permisa la orice varsta, nu este apanajul tineretii. Maturitatea da o mare intelepciune faptelor noastre. Mergi pe drumul pe care ti l-a ales, ai putere sa duci la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus! Un om care nu te apreciaza nu merita efortul de a-ti ramane alaturi fizic. Mult succes!
Draga Emilia, ma regasesc in povestea ta, desi la mine n-au trecut 30 de ani de casnicie(Dumnezeule, o viata de om!), ci doar 3 ani. Nu-mi mai iubesc sotul, de fapt nu stiu daca l-am iubit vreodata si adun curaj sa ma despart de el. Insa el nu accepta ideea divortului, cu toate ca, la fel ca si la tine, imi gaseste toate defectele din lume, dar nici nu vrea sa se desparta de mine. Iar eu ma lupt cu sentimente de vinovatie, de mila, de disperare, de singuratate… Mi-e teama intr-un fel si de reactia lui, dar si de ce va fi dupa, cum ma voi descurca singura cu un copil inca mic(2 ani)si toate celelalte lucruri ce decurg dintr-un divort. Eu nu am intalnit inca marea iubire, desi inca ma incapatanez sa visez la ea in taina, si sa sper ca ma va gasi ea, in viata asta a mea, in care nu-mi mai gasesc locul si rostul…
E foarte greu sa iei decizia sa te desparti de cineva si, cel mai greu e sa accepti ca altcineva a luat decizia asta pentru cuplul vostru.
In tinerete, cand ne jucam cu relatiile noastre de studentie, ieseam de cateva ori in oras cu cate un baiat (si atat), dar stiam clar ca trebuie sa il parasim noi, sa punem noi punct relatiei, fiindca, altfel, daca asteptam sa plece el, asta o sa ne doara mai tare decat merita relatia superficiala, de un anotimp, pe care ne-am gasit-o in joaca.
Stiu cat de tare doare sa te paraseasca cineva dupa o viata, dupa o iubire intreaga, dupa ani si ani, dupa copii. Si inteleg cat de tare te doare sufletul si te macina orgoliul ca nu TU ai decis, ca altcineva a hotarat si pentru tine- desi sunt convinsa ca nici cei care traiesc langa oameni nefericiti, apasati de neiubire, nu mai sunt impliniti.
Emilia, eu cred ca aveti nevoie de ajutor de specialitate, si tu- ca sa poti sa iei decizia de-a pleca fara acceptul lui, si el, ca sa accepte ca nu se mai poate schimba nimic. In pragul unei despartiri pentru care nu aveam curaj si putere, dupa ani de ezitari si temeri si compasiuni date in fiert, eu insami am apelat la ajutorul unui psihoterapeut si mi-am gasit, vorbind cu el, puterea sa merg mai departe, forta sa imi asum ca vreau sa traiesc altfel, altundeva, altcumva. Si nu am mai ascultat cantecul trist al lui “nu ma parasi”, mi-am astupat urechile si mi-am vazut de viata mea. Si nu am regretat nicio clipa. Nu cred ca merita sa ne irosim viata in relatii nefericite, ca avem dreptul si obligatia de a fi fericiti. Ca menirea noastra pe pamant e sa iubim si sa fim iubiti. Sigur ca nu putem pleca trantind usa peste o viata intreaga, trebuie sa plecam frumos si sa lasam in urma loc de buna ziua. Dar, de obicei, cel parasit face crize, devine isteric, ameninta- de obicei se ajunge la varianta Pink, nu la versiunea Jacques Brel…
Ioana, iubirea cea mare nu te gaseste daca nu-ti eliberezi sufletul, daca nu-ti faci ordine in viata. Mai rar vine cineva la usa unei maritate sa faca cioc-cioc si sa intrebe: “vrei sa fii marea mea dragoste?” La usa mea n-a venit nimeni, desi eu insami am asteptat o buna bucata vreme…
Interesanta discutia, recunosc ca acum am descoperit site-ul si imi place!!!
Eu insami am fost prinsa intr-o iubire zbuciumata plina de despartiri si impacari, plina de foc si patima, dar s-a incheiat pentru ca simteam ca ma macina pe dinauntru si-mi consuma energia, spiritul vesel si incet-incet chiar fiinta!
Ma resemnasem cu gandul ca voi intra in N relatii esuate, bazate strict pe sex si asta s-a si intamplat o perioada, pana cand am descoperit cel mai special barbat din viata mea! Si am inteles ca iubirea adevarata nu se bazeaza pe orgolii prostesti si pe nimicuri cu care sa-ti inunzi sufletul, ci pe respect, fluturi in stomac si de ce nu, pe liniste sufleteasca, acea liniste care sa te impinga sa ajungi acasa mai repede, sa-ti doresti tu sa ai grija de el, sa-l menajezi, iar el la randul lui sa-si doreasca la fel!
Da, stiu, am degenerat umpic discutia, plecasem de la ideea de a ruga pe cineva sa nu plece din viata ta, dar am intrat in detalii tocmai pt a va face sa intelegeti ca atunci cand nu mai merge ceva, cand s-a rupt, mergeti mai departe fetelor, nu rugati, nu implorati!!! Suntem femei, suntem niste flori si meritam toata atentia din lume!!! Nu disperati, cineva-ul acela special vine pentru fiecare, si eu am spus ca e doar o zicala, dar s-a dovedit a fi TOTAL adevarata!!!
Asa ca mergeti inainte intotdeauna, nu va intoarceti in trecut pt ca nu aveti unde, ati incercat deja, stiti ca nu aveti la ce sa va intoarceti…..
Nu mai sta. Acuma ai posibilitatea sa divortezi cu de comun acord. nu ai nevoie de martori, avocati, etc. 20 de ani a durat casnicia mea. Si i-am facut vant pt un cuvant, dar cu acel cuvant a spus totul pt totdeauna. Ai adresa mea de e-mail si scri-mi, te ajut. Adresa arnica.adam@yahoo.com astept sa-mi scri…………