Sindromul Stockholm in iubire
Uneori ne incapatanam sa-i iubim chiar pe cei care ne-au facut cel mai mare rau. Care ne-au tinut prizonieri intr-o relatie de pe urma careia am pierdut ani, demnitate, onoare si stima de sine. Sindromul Stockholm functioneaza, uneori, si la nivelul inimii.
Intr-un episod terorist cu luare de ostatici, petrecut in 1973 intr-o banca din Stockholm, prizonierii s-au legat afectiv de rapitori. Cand fortele de interventie au reusit sa intre in banca si sa-i anihileze pe cei care tinusera ostaticii sub dominatia lor aproape o saptamana, prizonierii au sarit in apararea celor care ii tinusera inchisi. De atunci incoace, episodul respectiv a devenit emblematic, la nivel psihologic, pentru cei care se ataseaza de oamenii care i-au adus intr-o situatie nefavorabila lor.
Am putea gasi urme din sindromul cu pricina in orice relatie de iubire in care unul insala sau se poarta urat, iar celalalt, sub pretextul unor idealuri proprii sau doar de frica, se incapataneaza sa-l iubeasca si sa-l apere. Si, mai ales, sa nu fuga din banca (sau familia) luata cu asalt… Am putea sa-l cautam cu folos in orice atractie nesuferita catre “baiatul rau” sau catre “fata rea”, aceea care n-ajunge in rai, ci unde vrea ea. In orice camin in care unul domina, iar celalalt se lasa dominat la infinit. In care unul sufera si rabda, iar celalalt se poarta ca si cum totul i s-ar cuveni. In care unul munceste si celalalt profita. In care unul are o mie de griji, iar celalalt doar drepturi, castigate in virtutea unor merite doar de el stiute.
Psihologul american Albert Bandura a scris o lucrare intreaga in care a incercat sa demonstreze ca sindromul Stockholm este gresit denumit. Ca in incidentul terorist din miezul Suediei, circumstantele au fost cu totul aparte si ca afectiunea ostaticilor fata de rapitori era, pana la urma, profund justificata. Ca de-a lungul zilelor de prizonierat, negociatorii au luat masuri aberante si au interzis aducerea de hrana sau medicamente pentru cei aflati in banca, iar prizonierii au suferit privatiuni cumplite pe care le-au pus, firesc, pe seama autoritatilor care au gestionat gresit rezolvarea conflictului. Singurii care au fost de partea lor, care au impartit cu ei putina hrana si i-au ingrijit, au fost chiar rapitorii, care s-au purtat omenos si nu s-au razbunat pe ostatici, desi autoritatile comiteau gesturi tot mai dusmanoase.
Sindromul respectiv exista, chiar daca, poate, nu trebuia sa poarte numele care l-a consacrat. Ne indragostim de cei cu reputatie de macho, nu de tipii molcomi si calini, care ne-ar putea asigura o viata tihnita. Ne plac personajele indraznete si alunecoase, ne ispitesc adesea cei cu morala indoielnica - chiar si pentru ca ne propunem sa-i schimbam si asta ne da senzatia plecarii intr-o expeditie palpitanta. Ajungem prizonierii lor si ii aparam de propriile noastre razvratiri si luari de pozitie, de adevarurile crude ale celor din jur care ne arata toate nepotrivirile dintre noi, de cei care, semnalandu-ne fara menajamente pacatele partenerilor nostri, vor sa elibereze banca ocupata cu forta, inima stapanita abuziv. Sindromul Stockholm exista, chiar daca ar trebui sa poarte numele altui oras, sau poate numele nostru de familie, sau poate numele parintilor nostri…
Buna Alice,
Spune-mi, te rog, titlul lucrarii lui Albert Bandura - ma intereseaza foarte serios subiectul. Multumesc.
buna… daca eu as fi in locul corinei, poate la fel as fi procedat, insa simt in fiecare zi mai mult, nevoia sa stau singura, sa nu mai fac aceleasi chestii zilnic, aceleasi weekenduri, aceeasi prieteni…. pe el la fel il simt.,. rece, plictisit, desi imi zice mereu ca ma iubeste.. dar nu mai e asa,.. nu stiu ce sa ma mai fac, eu il iubesc mult si inca mai sper ca si el sa ma iubeasca, dar nu stiu cum sa fac sa dispara monotonia asta. de ce el tot timpul are prioritate la “chestiile” distractive? eu de ce nu=l pot insotii peste tot pe unde se duce el? imi spune mereu, nu-i deajuns cat stam impreuna mereu? mai simt si eu nevoia sa ies faara tine, dar asta se intampla saptamana de saptamana,… vreau si eu sa ma disteez,, nu numai el… imi zice k intre noi e o diferenta mare, k el e barbat si eu femeie.. eu tre sa fiu tinuta de “buna” in casa, si sa accept k el sa iasa cu altele.. etc… fac compromisul asta, ptr ce in definitv? ca mi ofera o stabilitate sociala, materiala? din obisnuinta?? nici eu nu mai stiu.. dar nici daca m-as despartii de el nu cred ca mi-ar fi bine,… si apoi… toti barbatii SUNT LA FEL.FARA NICIO EXCEPTIE. de ce sa ma duc sa o iau de la capat cu altul? sa ce? sa ma minta, sa faca aceleasi chestii ca si el… nu vreau… asa k mai bine accept, desi nu asta imi doresc, si sunt cu el..dar nu stiu cat imi va fi d bine pe viitor acceptand atatea lucurui care i se cuvin numai lui. da-ti-mi un sfat va rogg.
atentie ai in tine o farima de dumnezeu nu iti bate joc de ea esti un om si meriti sa fi tratat ca atare sa sti ca nu toti barbatii sunt la fel cum nici noi femeile .ai pornit pe un drum gresit nu iti fie frica invata sa spui NU si ai sa vezi ca se schimba tot
…Bine spus, Alice…
Am suferit si eu ANI de zile de acest sindrom; spre deosebire de acei ostatici insa, eu am constientizat starea de dependenta, dar am crezut pana in panzele albe ca intr-o zi va fi bine, sau macar mai bine…E drept ca am avut si momente(putine) de ragaz, in care mi s-a dat voie sa mananc putin (firmituri de tandrete, o floare, o imbratisare de suflet), sa ma odihnesc …Nici o clipa nu am dat vina pe autoritati pentru durerile mele, pentru ca mi se striga, in fiecare zi,sa deschid ochii.Dar pana nu am terminat de mancat muntele de sare si amar, nu m-am putut opri.
Acum privesc in urma cu tristete si imi dau seama ca am irosit atatia ani frumosi din viata mea.
Acum am langa mine un om linistit si bun, un om care m-a invatat ce inseamna sa ti se daruiasca, ce inseamna echilibrul si bucuria,ce inseamna sa simti ca ii pasa cuiva de tine.
Acum sunt vindecata.Pentru toti bolnavii din lume,care SUFERA de aceasta forma particulara de sdr Stochkolm, sa stiti ca medicamentul este DRAGOSTEA.Oricat de tarziu ar veni…
bine spus dar de unde stii in cine sa mai ai incredere?
Parca totdeauna ne incapatanam sa iubim pe cine nu trebuie, pe cine nu merita.
Mai demult, o colega facuse constatarea ca parca nu prezinta interes barbatii daca nu sunt si putin porci…Imi pare rau ca spun asta, ca nu vreau sa atrag aceleasi polemici cum facea pe vremuri Elena Cirstea; sper sa nu se intample, pt ca nu asta era scopul…dar ni se intampla, de multe ori sa iubim frumosi domni care isi cultiva sau au in ei si aceasta latura. Nu stiu cine e mai vinovat…noi, sentimentalicoasele sortii, ca nu ne oprim singure dintr-un amor fara prezent si fara viitor, sau ei, iubitii, care nu au curaj sa spuna lucrurilor pe nume…
Cred ca in cazul prizonierilor din cazul prezentat de tina, draga Alice, prizonierii nu aveau alta solutie. La fel se intampla si in cazul unor relatii in care unul da mai mult si primeste mai putin. Cu 7 ani in urma, cand scumpul meu sot se pregatea se plece cu cea , care la acea vreme era doar lapte si miere si nu se isteriza, pe langa socul de rigoare ( ca doar aveam un copil de 1 an si altul de 3 si nu ma gandeam ca unui om normal ii mai umbla mintea si prin vecini) nu am putut sa plec , cum ar fi fost normal. De ce? Pt. ca venitul meu din maternitate era de 2 mil lei( iar rata la apartament de 7 mil.), pt. ca NIMENI, dar absolut NIMENI nu m-a incurajat sa plec, dat fiind situatia in care ma aflam; mama ii spunea tatalui meu sa taca din gura, ca nu cumva sa le vin pe cap cu 2 copii, soacra avusese doua intrebari: cine ia copiii si cui ii ramane apartamentul, iar avocata la care m-am dus ,pentru a ma pregati pt. cei mai rau, ascultamdu-mi povestea m-a sfatuit sa merg acasa si sa-mi recuceresc sotul, ca sunt o femeie frumoasa si ca in situatia in care ma aflam ajungeam cu 2 copii in strada.
Si iacata-ma ajunsa la 33 de ani , in aceeasi casatorie , din care tot nu pot iesi, pt. ca el castiga de n ori mai mult decat mine, si ma santajeaza cu partea financiara pe toate planurile, fie ca e vorba de copii, sau de orice altceva. Solutii? Vor fi in momentul in care ma voi putea sustine financiar EU si numai EU.
Si atunci sa mai faci copii, Corina ? ce viata vor avea copii tai si in ce mediu vor creste ei vazand ca demintatea ta de mama si de femeie este calcata in picioare ?? sa-ti mai spun ce invataminte trag eu din povestea ta : sa nu ma leg niciodata de niciun barbat prin copii iar cand poate voi decide sa am un copil va fi numai cand stiu ca am o oarecare certitudine financiara care imi permite sa ma intretin si sa nu depind de nimeni.
Copiii poti sa-i faci atunci cand simti TU ca ti-i doresti, pt. ca de cele mai multe ori doar de tine vor depinde cu cresc si cu ce bagaj emotional vor intra in lume. Eu mi i-am dorit enorm si poate ca aici am gresit,ca nu am fost mai atenta in ochii lui sa vad ca de fapt el nu -si dorea copii, dar nu a putut sa -mi spuna NU.
Nu stiu daca din fericire sau din nefericire, copiii mei nu vad ce se intampla, pt. ca nu las sa se vada , pt. ca si din afara suntem ceea ce se cheama “a perfect family”. Daca as merge acum sa intentez actiunea de divort, mi s-ar spune ca sunt nebuna, ca am luat-o razna de prea mult bine. Ce -mi trebuie? Am o familie, 2 copii superbi,un sot care ma iubeste, ma duce in concedii, ma sustine ( asa se vede din afara) profesional, ca de , firma e la inceput , nu prea merge , ca atare tot domnul da banii,….si pe deasupra ma si “ala” toata ziua buna-ziua, ca vreau ca nu vreau, adica “ma doreste “. Pana si prietene de-ale mele imi spun sa tac din gura , sa nu ma mai plang, ca altele au barbati langa ele care nu le fac nimic cu lunile. Deci nu mai conteaza ce simti, daca simti, te prefaci ca ti-e bine, de ciuda incepi sa arati fie foarte bine, fie te umfli ca ratele indopate, desi bei numai ceaiuri si apa plata , intalnesti barbati care se uita la tine ca la soare, si tu le zambesti politicos ca o doamna ce esti.
M-a durut inima citindu-te, Corina. Onest si profund. As vrea sa fiu print si sa vin calare.
si pe mine m-a durut alice si tu stii de ce…asta e viata corina draga, se intampla si in stanga si in dreapta…am gresit o data ca nu ne-am holbat bine…cineva mi-a spus o data ca suntem “prizonierii” propriilor deziluzii, ai nimanui altcuiva. sa ai pace.
Ha ha, mie-mi spui? Eu dezvolt sindromul Stockholm la fiecare ticalos care apare in viata mea!
Stii tu bine despre ce vorbesc…
Iubita mea, nu numai ca stiu despre ce vorbesti tu, dar stiu despre ce vorbesc si eu, ca doar ticalosi sunt destui, cat sa ajunga la toata lumea. Te imbratisez! Imi place mult blogul tau, felicitari!
Te sarut, frumoasa zeita de baiat, cu burta mare si inima fericita!
Iubirea e ceva viu care e simpatica si stangace la inceput, in “copilaria” ei, patetica, nebuna, iresponsabila si frumoasa in “tinerete” dupa care incepe sa i se vada celulita, sa-i cada muschii, sa-i slabeasca vederea, sa faca burta, sa incarunteasca… “Batranetea” iubirii vine cu suferinte, cu rautati si intoleranta, cu mizerii.
Fiecare decide pana la ce “varsta” poate sa ramana intr-o iubire.
Simplu si adevarat ai spus b85csp! Parabola ta e convingatoare!
uneori poate ne pierdem in situatii obisnuite si uitam sa mai observam ce se intampla in jurul nostru, in filmul underground a lui Kusturitsa
Cata dreptate ai, Alice !
Eu am fost ani de zile intr-o astfel de relatie, in care fiecare pe rand am fost “victima” si “calau”. E ciudat cum dependentele astea nesanatoase, posesivitatea, gelozia, pot parea dragoste… Dar categoric nu sunt dragoste ! De-abia acum ma trezesc si ma scutur si aleg sa fiu o femeie singura dar demna si care se respecta si iubeste pe ea insasi, decat innodata in atatea compromisuri nesanatoase. Si da, toate au pornit de la idei de genul: “e tatal copiilor”, “sa functioneze relatia depinde numai de femeie”, etc., etc.
Ah, nu are sens sa scriu mai mult, stiti poate despre ce vorbesc. Doar nu am fost nici prima si nici ultima care a facut greseala asta. Ani intregi irositi, chinuiti, in care si copiii nostri au suferit de la atatea tensiuni, de la atatea certuri, despartiri, impacari…
Macar realizez acum asta, macar acum am niste idei sanatoase despre cum ar trebui sa fie o relatie dintre o femeie si un barbat.
Mi-a luat si mie ani intregi. Stiu bine ce spui, Sol! Victima si calau, ostatic si rapitor, tradator si tradat…
Buna dimineata Alice,
Iubirea e oarba ! sau “La vie en rose” !
…sau marea iubire sau prima iubire sau adevarata iubire este asa…
Cind suntem in starea aceea ,plutim ,zimbim, daruim ,iertam, ,zburam ,sintem neconditionat mai buni ,pentru ca suntem FERICITI .
Cind ne trece … viata noastra devine o realitate rece, seaca,devine o stare de … ALB si NEGRU !
Of, ca asa e, cata nevoie avem de iubire, uneori chiar si mintita…
Singuratatea este cauza tuturor relelor care provoaca acest sindrom in iubire…Si totusi Dumnezeu stie ce avem nevoie si ne daruieste fericirea. Noi trebuie doar sa o recunoastem si sa ne lasam purtati spre ea cu toate piedicile care ne apar in cale. Pentru ca semnele de la Divinitate sunt atat de evidente cateodata, incat ramanem inmarmuriti de ceea ce traim… Sunt bucuroasa pentru iubirea si viata ta de acum, Alice, si am incredere in iubirea implinita in care nici un sindrom, oricum s-ar numi el nu-si afla locul.