Cea mai buna razbunare
Octombrie 5, 2009 de Alice Nastase Conversatii
In viata, suntem clar impartiti in doua tabere: jucatori si spectatori. Jucatorii isi dau duhul pe teren. Alearga, lupta, inving sau fac greseli. Spectatorii de profesie sunt cei care si-au turtit sezutul pe scaun. Ei nu sunt in stare sa faca altceva decat sa spuna ce prost au jucat cei selectati in echipa si cum ar fi facut ei mai bine, daca ar fi jucat, daca ar fi trecut de preselectia la care s-ar fi dus, daca ar fi avut curaj sa se inscrie.
Din teren, din cand in cand, cate-un jucator isi pierde cumpatul si scuipa spre peluze. Dar el e exceptia care confirma regula celor care-si vad de viata lor, de jocul lor pe care stadioane intregi il admira, doar cate-un prost care se crede smecher il huleste.
Indiferent unde m-as fi aflat, m-am gandit de multe ori, cand oamenii mi-au facut rau, ca o sa ma razbun intr-o zi. In clipele in care nedreptatea care mi se facuse - in opinia mea - imi facea nervii sa dea in clocot, gandul unei razbunari mai mult sau mai putin inteligente, mai mult sau mai putin nemiloase, m-a ajutat sa depasesc criza.
Ca sa fiu cinstita, uneori am si trecut la fapte, dar am facut totul cu atata stangacie, incat am sfarsit tot eu prin a-mi cere iertare. Mi s-a facut mila de marsavi si jale de prapaditii care, din nimicnicie, din frica, din slabiciune, mi-au facut rau. Lehamitea a venit la timp ca sa nu-mi ingaduie sa comit fapte de care apoi sa-mi fie rusine. Pentru ca am bagat de seama ca numai oamenii mici la suflet si spirit sunt rai si dusmanosi, ca doar neica-nimenii se bucura la rautati, la carcoteli, la barfe otravite. Ca doar cei care-ti sunt net inferiori se impauneaza cu dreptul de a te judeca, de a iti rastalmaci vorbele si faptele si de-a se bucura ca, uite, au fost atat de vigilenti si abili, incat au fost in stare sa emita judecati de valoare despre un om care face ceva ce ei nu vor fi in veci in stare sa faca.
Dar recunosc, inca si inca o data, ca razbunarile se anunta uneori ca niste recompense dulci. Nu pot sa ma prefac ca nu stiu ca-ti vine, adesea, nu sa intorci si obrazul celalalt, ci sa intorci iute o ocara si mai iscusita. De obicei, insa, mania se alimenteaza din nefericire. Un om impacat cu faptele si gandurile sale poate avea cate un puseu de nervi, dar niciodata nu va pune la cale o strategie de raspuns alambicata, complexa, care sa-i manance neuroni de pret si timp pe care l-ar dedica mai cu foc gandurilor senine, dragostei, familiei.
M-a invatat mai demult o prietena draga ca atunci cand chiar vrei sa te razbuni, nu exista razbunare mai buna decat sa ai o viata fericita. Ca nimeni nu te poate invinovati daca tu nu te simti vinovat, si ca nicio intriga, oricat de marsava, nu poate avea sorti de izbanda atata timp cat tu ai sufletul curat si constiinta nepangarita de vreo minciuna. Sigur, nu ma refer la normele ciudate ale justitiei din tribunale, pentru ca acelea sunt stranii si greu de urmarit. Ci la justitia omeneasca, aceea despre care eu cred ca va randui intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu, binele de rau, dreptatea de ticalosie, legea de faradelege. La intelepciunea straveche din care si-au luat zborul vorbe miezoase cum ca n-ar muri caii cand vor cainii, cum ca pietrele raman si dupa ce trec apa, nedreptatea, supararea, furtuna… Sau la versurile atat de simple si de limpezi ale lui Pavel Stratan, pe care eu il admir fara masura: “Oricum castiga cei ce fac, altii doar incearca”.
Oricat de buni am vrea sa fim este necesar sa ne cunoastem intai pe noi pentru a putea indeparta balastul negativ care atarna in egala masura cu binele pe care dorim sa-l facem. Este un echilibru pe care mai intai noi trebuie sa-l cunoastem si simti din interior, pentru ca ulterior sa-l aratam celor din jurul nostru.Daca vom semana bine vom culege un pic mai mult bine (poate fi un mic pas).Nu trebuie sa vrem a fi perfecti deoarece va veni un timp in care oricat de perfect ai vrea sa faci totul, va exista un mai mult ca perfectul.Daca esti natural totul se rezolva.Binele si raul au existat deopotriva dintotdeauna.Este atat de firava aceasta imaginara granita, incat poti tu insati poti sa devi victima.Parerea mea sincera este ca mai usoar este de suportat consecintele unei fapte bune decat sa ai sentimentul de bine cand vrei sa te razbuni. Oameni nu pot fi schimbati niciodata deoarece in noi avem acea dualitate. Depinde ce ai mai mult.De aceea cred ca daca putem fi buni nu are rost sa perpetuam raul chiar si printr-o mica si nevinovata razbunare.Aceasta este doar parerea mea sincera si umila a unui on care a avut multe exemple.
draga Alice, indraznesc sa adaug doua citate care mi-au placut mult; sa le citesc si sa le urmez
“Nu exista razbunare mai completa ca iertarea” (Josh Billings)
“Tout comprendre c’est tout pardonner” (M-me de Staël)
impreuna cu toata admiratia mea pentru ceea ce reusesti tu sa exprimi atat de natural, atat de firesc
Sonia
Mama avea o vorba: ” Gura lumii nici pamantul nu o astupa”. Daca am putea sa ne ducem viata si sa fim impacati cu noi, cred ca parerea celorlalti chiar nu conteaza. Sa te poti privi in oglinda si sa nu rosesti, sa nu-ti fie rusine cu tine. Sa nu-ti amarasti viata inutil si nici sa nu ti-o complici. Sa-ti traiesti fericirile la fel ca si amaraciunile. Sa zambesti asa cum o faci tu Alice!
Daca v-am facut o bucurie, cu atat mai bine. Daca v-am adus in suflet un pic de liniste in plus, sunt cu atat mai fericita. Daca am atins un subiect care va doare, de care va pasa, inseamna ca am facut impreuna un pas inainte catre noi insine. E afara o luna divina, cum spune Miluna, si poate ca e timpul s-o lasam sa ne lumineze inima si sa fim fericite, ca sa ne razbunam, crunt si splendid, pe toti cei care ne-au facut rau pana acum.
Alina, ai dreptate, uneori ne revarsam mania asupra celor nevinovati si asta e groaznic. Nu trebuie sa lasam pe nimeni sa ne calce in picioare, trebuie sa replicam prompt si corect si sa nu ramanem noi cu un balast negativ care sa ne macine. Trebuie sa rezolvam conflictul, in primul rand in noi insine…
Mi-am amintit astazi de versurile din Razvan si Vidra- un pic naive si foarte adevarate: “Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ca esti bun, si el e rau”.
Desi un pic naive, versurile se potrivesc excelent!
Buna Alice!
Te-am citit azi dimineata la cafea, te-am mai citit si in razele calde ale soarelui de dupa-amiaza de toaamna, si iata ca te-am recitit si-n ceas tarziu de seara…si ti-am dat dreptate referitor la cele scrise de tine in toate cele 3 momente ale zile…stau la birou si-n fata mea straluceste o luna rotunda rotunda ce se oglindeste in mare si in ea vad toate rautatile care mi s-au facut…ca firisoare de intuneric intr-o mare de lumina…si le vad chipul tuturor celor care mi-au zambit in fata si cand mi-au intors spatele le-am auzit soapta de rautate…si ii vad pe toti cei care mi-au fost “prieteni” doar cand vroiau ceva de la mine si apoi se indepartau neasteptat de repede….si ii vad si pe cei care mi-au promis intr-un moment cand am ramas fara cineva drag ca-mi vor fi ca al doilea parinte, un parinte spiritual la care ma pot duce oricand sa cer un sfat pentru ca asa mi-auu promis in fata Celui Bun si Drept….si acum..au uitat….ii vad pe toti…pe fiecare in parte cum din marea de lumina a lunii se scurg incet in intunericul marii si se pierd in adancuri, iar luna ramane clara si plina de cei ce ma iubesc…
multumesc pentru articol….
Da, este un articol f. bun.
Mie mi s-a intamplat urmatoarea situatie de mai multe ori: mi s-au facut rautati, sa zicem la serviciu, si asa cum imi este firea, nu am reactionat cu aceeasi moneda pe moment. Insa ajunsa acasa am adus si incarcatura negativa pe care mi-au lasat-o si m-am descarcat pe cei din jur, apropiati mie.
Stiu, e rau ce am facut, imi propun sa nu se mai intample, imi dau seama imediat ca am exagerat, imi cer iertare. Dar e suficient?
Deci, intrebarea este: acest rau nerazbunat, acest balast negru, negativ pe care-l purtam inevitabil (pentru ca nu uitam, pentru ca ne doare) in ce se va transforma?
Citeam in cartea unui psiholog celebru ca orice ‘buba’ psihica rabufneste uneori in ‘buba’ fizica si de aici boli, cancere, suferinte neexplicate…
Da, Alice, da! Nu exista razbunare mai buna decat fericirea. Nu stiu sa ma razbun, ma straduiesc tare de tot sa iert dar nu uit niciodata. Cred in oameni, am ramas copil pana in adancul sufletului, dar cand oamenii in care cred imi fac rau, ii alung pentru totdeauna din inima mea, din calea mea…Stiu ca exista Cineva care are grija de noi, si el da fiecaruia dupa cum ii este sufletul…
Alice, imi place fotografia cu tine! Seninatatea chipului tau spune totul despre linistea si iubirea din sufletul tau!
Excelent !!! Mi-ai facut ziua frumoasa …asa mai, le stam in gat la invidiosi …Bravo noua !
Am zis intotdeauna sa-mi vad de treaba ca nu are sens sa-mi pierd timpul cu prostii ! Multi m-au facut fraiera , slaba , ca de ce nu merg sa bat cu pumnul in masa ? Uite de-aia , pentru ca vine o vreme , cand se aseaza toate si cand iti merge bine si cand constati ca le stai in gat la binevoitorii aceia care te criticau …cand constati ca i-ai lasat frumos in urma si ca nu ai tu nicio treaba si niciun stres …nu ai nevoie de nicio explicatie si de regrete tardive …
Si da, mergem inainte asa cum stim si cum putem si mai ales, facem cat ne duce capul! Important este sa nu dorim raul nimanui si sa nu radem de nimeni.Restul vine de la sine.
Doamne, ce mi-a placut articolul !!!
Si eu cred doar in judecata Divina. Cum a zis si Amore-Iulia nimeni nu este in masura sa judece pe cei din jur, doar Cel de Sus are puterea de a ne judeca si de a ne pedepsi pt faptele noastre rele.
Am zis si eu mai de mult ca ma razbun, pt raul pe care mi l-a facut o anumita persoana, dar n-am ajuns sa ma razbun, doar gura a fost de mine, n-am fost in stare si nici nu sunt in stare sa ma razbun. Razbunarea nu e buna, si cum spunea cineva de aici, razbunarea este “arma prostului”. Vrei sa te razbuni, dar ajungi sa te ranesti singur cu propriile tale planuri de razbunare. Am o prietena care a incercat sa se razbune pe cineva si tot ce planuise s-a intors impotriva ei. I-am explicat ca razbunarea nu e cea mai buna solutie, dar n-a inteles pana cand n-a simtit-o pe propria ei piele.
Decat sa te razbuni, mai bine lasi totul in voia sortii, pt ca intotdeauna cel care a facut rau va fi pedepsit mai devreme sau mai tarziu. Asa ca, atunci cand mi se face o nedreptate nu ma gandesc la cum sa ma razbun, ci ma rog Domnului sa se faca dreptate.
Si , precum zice si Mihaela Blaga, sa fim buni cu cei din jur, asta e cel mai important lucru. Pt bunatate primesti rasplata, dar pt razbunare, nu. Nu faci altceva decat sa te impovarezi si mai mult, sa te chinui si sa te imbolnavesti.
Tuturor va doresc o zi minunata!
Ioana, nu e cel mai bun post al lui Alice, e doar unul dintre ele. Toate sunt bune. Si in ton cu gandurile si framantarile noastre sufletesti.
Razbunarea-i arma prostului….asa se zice…si cred ca asa si este Numai oamenii marunti la suflet se razbuna.
Mi s-a intamplat doar o singura data sa vreau sa ma razbun. Si as fi putut face-o crunt. Dar n-am vrut.
M-am gandit ca n-as avea nici o satisfactie. Imi doresc satisfactii dar pe alte planuri. Cu ce as fi fost eu mai buna decat cealalta persoana?
Frumos te-a invatat acea prietena ca razbunarea este sa ai o viata fericita. E o razbunare mult mai dulce. Nu trebuie sa lasam micile rautati sa ne altereze fericirea.
Va doresc sa fiti fericite si sa aveti o zi splendida.
Ohooo, ce mult mi-as dori eu sa ma razbun pe cei doi care mi-au facut atat de mult rau, dar nu stiu cum. Chiar nu stiu cum, mi-as dori enorm sa vina cineva la mine si sa-mi propuna cateva planuri prin care sa le fac rau :)), as fi chiar dispusa sa o platesc pe acea persoana care sa faca “the dirty job” in locul meu.
Vedeti dv, stimate doamne, intotdeauna m-am laudat in stanga si in dreapta (vine vorba) cu marea mea capacitate de a ierta si de a merge mai departe cu viata mea. Asta pana in octombrie anul trecut cand am descoperit ca de fapt pot fi un munte de ura si razbunare ne-exprimata. Iata, se implineste un an de zile de cand traiesc cu aceasta ura in mine si cel mai mult ii urasc pentru ca, prin consecintele actiunilor lor m-au facut sa-mi pierd un an din viata, un an in care numai eu stiu cat am suferit. Nici nu stiti cat este de greu sa convietuiesti cu ura si depresia in suflet, te face sa te degradezi moral si sufleteste, te face sa te autodistrugi….
De fapt, ca sa fiu sincera, nici nu stiu ce ar trebui sa simt ca sa stiu ca i-am iertat si ca pot merge mai departe. Imi spun mie insami in fiecare zi ca in viata asta dam peste tot felul de idioti care ne pot face rau, mult rau, si ca nu ai cum sa eviti astfel de situatii si ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa las in urma mea, undeva intr-un sertar al subconstientului, toata durerea si ura si frustrarea pe care dragii mei fosti colegi de munca mi-au cauzat-o. Deocamdata, asta nu ma consoleaza cu nimic….
Mai stiu si ca nu poti sa te rogi la Dumnezeu ca sa-i pedepseasca pe cei care iti fac rau, asta numai El stie cum si cand si daca sa-i pedepseasca, de fapt, ca sa fiu sincera, eu nu mai cred deloc in justitia divina, nu cred ca cineva de acolo de sus se amesteca in maruntisurile vietii noastre de zi cu zi. Si atunci, imi doresc cu ardoare sa-mi fac dreptate singura, acum si aici in viata asta, nu mai pot sa astept, vreau sa ma simt impacata ca au platit amandoi, si el si ea, pentru toate mizeriile pe care mi le-au facut.
Si printre altele, traiesc cu speranta ca poate intr-o zi voi vedea sau voi auzi de la altii ca cei doi se confrunta cu greutati care ii macina, care ii distrug asa cum m-au distrus ei pe mine. Si gandindu-ma la acest scenariu, un zambet imi lumineaza fata si ma ajuta sa merg inainte.
Iarta-ma, Eleonora, dar nu crezi ca ducand aceasta ura si sete de razbunare in spinare, iti mananci in continuare zile,luni sau poate ani din viata?
Nu stiu care iti este situatia, si nici cati ani ai, dar poate ca “cei doi” ar suferi mult mai mult vazandu-te ca incepi sa infloresti, ca iti este bine, ca mergi mai departe cu viata ta .
Cand sotul meu a vrut sa plece cu cealalta ( desi aveam doar 25 de ani si 2 copii cei drept) stii ce l-a facut sa se mai gandeasca? Nu suferinta mea,nu lacrimile mele si depresiile si dorinta de razbunare ( ca e prima care-ti apare in gand atunci) , ci faptul ca m-am straduit sa trec peste , si incepusem sa devin frumoasa( era o altfel de frumusete care vine din interior).
Si sa stii ca D-zeu nu lasa nici o lacrima sau durere fara recompensa intr-un fel sau altul….mai devreme sau mai tarziu rasplata vine si pentru ei…pentru ca nu poti sa-ti construiesti fericirea pe nefericirea si durerea altuia…
Corina, crede-ma, imi doresc din tot sufletul sa nu mai duc in spinare toata ura si frustrarea si cohorta care vin dupa ele, dar nu am puterea sa fac asta, ar insemna sa ma mint pe mine insami, sa ignor realitatea, si asta pentru ca raul de care vorbeam, desi s-a petrecut in urma cu un an, inca imi afecteaza din plin prezentul si poate si viitorul. Poate ca raul de care vorbesc eu nu este atat de mare si de grav in ochii multora, insa ceea ce a urmat dupa el, consecintele acestui rau pe care cei doi mi l-au facut (cu buna stiinta), ei bine, pentru aceste consecinte devastatoare pt psihicul meu, pentru asta ii urasc din toata inima. Pentru ca mi-au distrus increderea in mine si in valorile mele.
As vrea sa am putere ca si tine sa trec peste mizeriile astea, mi-as dori din toata inima sa ma curatesc de murdaria ce am acumulat-o in minte si in suflet, dar pur si simplu prezentul meu este mult prea afectat de aceste povesti nefericite din trecut pentru ca eu sa le pot uita.
eleonora, iarta-ma ca intervin, dar as vrea sa te intreb: crezi ca ura aeasta, indreptatita, nu zic nu, iti face tie bine? tie, nu altcuiva.
nu crezi ca ti-ar fi mai bine, sufleteste vorbind, sa lasi totul in urma si in judecata Celui de sus? pentru ca Cel de sus stie, judeca, iarta, rezolva, aduce, implineste. el si nu noi.
eu cred in puterea rugaciunii si in Pronia divina… de aceea si tac, pentru ca ii cer Domnului sa se faca voia Lui. si El stie si ma aude. si char daca pe moment nu imi dau seama de ce alege intr-un fel pentru mine, viata mi-a aratat ca totul are un sens si un rost.
Pt Pisica: Eu sunt mai atee de felul meu, in urma necazurilor prin care am trecut, mi-am pierdut orice speranta si credinta in puterea si vointa lui Dumnezeu pe Pamant.
Si nici nu mai am puterea sa ma rog, am impresia ca vorbesc cu peretii…
De asta zic : nu cred in justitite divina. Poate ca aceasta exista numai in anumite cazuri, dupa dorinta si credinta fiecaruia.
Si ca sa-ti raspund la intrebare : NU, ura nu-mi face bine deloc, imi este amar sufletul si mintea de la ura, insa orice as face, nu pot sa scpa de ea, Se tine de mine ca un blestem.
Multa vreme am suferit la rautatile din jurul meu. Plangeam, ma revoltam ,ceream explicatii etc… Nu ma razbunam, dar vroiam sa stiu DE CE?.
Acum am ajuns sa ma intorc si sa plec. Sa tac.
Am observat ca doare si mai tare. Nu pot sa zic ca-mi este indiferent, dar nu mai vreau sa particip la astfel de jocuri. Am invatat ca nu toata lumea este predispusa la bunaintelegere, si la comunicare. Unora le place rautatea, invidia, , se hranesc din asta, traiesc din asta. Eu una nu pot sa iau parte la asa ceva. Si nu de putine ori , am ales sa -mi las job-ul din astfel de motive.
Inclusiv pe partea sentimentala, nu mai pot sa ma cert, sa incerc sa inteleg de ce se intampla ce se intampla, sa cer comunicare de ambele parti. Nu mai pot si nu mai vreau.
E adevarat, ca accept totul pana la copiii mei.
Ai dreptate ca unora le place rautatea, invidia, ca se hranesc din asta, traiesc din asta. Si nu e normal. Poti alege sa taci, sa intorci spatele dar cred totusi ca nu ar trebui sa le oferi satisfactia, sa zicem, parasirii job-ului. Nimeni nu ar trebui sa renunte la ce i se cuvine si la ce a castigat pentru ca nu vrea sa raspunda rautatilor celor din jur.
Sunt de partea ta Corina. Credeam si eu pana de-unazi ca trebuie sa luam fiintele din jurul nostru asa cum sunt, cu bune si relele fiecaruia, dar viata te tot trezeste la realitate prin toate actiunile ei. Sunt convinsa ca in realitate fie ca suntem slabi/grasi, ca suntem blonzi/bruneti/roscati, ca suntem buni/rai…toti avem o “gura” de la bunul Dumnezeu, cu o mare importanta anatomica dar si reala, nu este numai un decor. Auzi adesea”ce gura frumoasa/urata are”, dar ne punem intrebarea “am spus ceva frumos, am spus ceva adevarat, am ales momentul, am ales locul…” sau ne dam drumul asa la gura fara sa ne intereseze nimic…dar nimic…nici loc/moment/adevar/ pedeapsa. Un singur lucru ne intereseaza in mod deosebit: persoana, da, numai ea. Daca ne putem catara pe acea scara luminata, nu iluminata, de becuri luminoase, sa vedem prin orice mijloc acel tunel luminat pentru noi, credem ca suntem puternici si putem arunca cu becuri incandescente in ceilalti sa-i putem scoate din jocul nostru, sa impartim prada intre mai putini. Deh, actiune primitiva, de turma salbatica. O palma tare primita de la viata m-a facut sa regret ca nu am inregistrate acele momente din viata mea cand barbati, ca la ei ma refer fiind o persoana de gen feminin, cu toate ca, cred cu toata convingerea ca actiunea este biunivoca, deci si in celalalt sens adevarata, nu le-am inregistrat diferitele lor actiuni de a se apropia de mine sau de a-mi calauzi actiunile mele. Am fost de buna credinta si niciodata nu le-am dezvaluit la nimeni sentimentele lor, m-am gandit ca sentimentele vin pur si simplu si nu este omeneste sa razi de ele sau sa te razbuni, le-am inchis intr-un dulap la care nu am mai umblat si comportamentul meu fata de ei nu s-a schimbat deloc. Unii au inteles si m-au apreciat, altii nu, si au mocnit frustrarile lor si dorinta de razbunare. Asa, fiecare dupa inteligenta si buna crestere.Si cand au prins momentul oportun au zis ei, mi-au tras o palma zdravana as zice…si-am cazut pe topogan…si m-am trezit cu picioarele in nisip…teren instabil, miscator…dar sunt cu talpile puternice, a fetei din popor si am sa raman in picioare, dar zau ca tare m-as razbuna un pic, sa cunoasca si ei gustul lacrimilor si a umilintei…ca unii se vor crede din nou destepti ca au iesit iarasi invingatori. Trebuie sa ai totusi niste “calitati” ca sa discerni ca nu ai primit razbunarea celui din obiectiv, dar ce discernamant sa cerem celor care fac rau in mod organizat, planificat, urmarindu-ne si ascultandu-ne zi de zi, seara de seara…Astia sunt irecuperabili, si de acesti oameni nu avem nevoie. Asa ca ne putem razbuna prin legislatie.Legea sa ne fie avocatul nostru.Si prietenul nostru.
Lectia “Razbunare” am invat-o de la profesoara “Viata”. Trecand anii, urmarindu-mi reactiile am vazut ca razbunarea de face pe tine, cel ce o urzesti, nefericit. Sau, mai rau, pe cei dragi sufletului tau.
Si, ca te imbolnavesti psihic si apoi fizic.
Am incercat, atat cat am putut in momentele de manie sau furie, sa-mi spun ca fiecare are motivele lui de a reactiona. Nu am reusit de fiecare data. Si nu mi-a fost bine. Mi-a fost bine in momentul in care am uitat de rautati, im momentul iertarii lor.
Sa fiti buni cu cei din jur
Miha
Corectie necesara : “Sa fim buni cu cei din jur!”
Eu mi-am format o idee cum ca le plateste Dumnezeu. Si cu mana pe inima iti spun ca nu exista persoana care sa-mi fi facut rau in mod gratuit si sa nu primeasca o palma. Si eu ma gandeam cand eram mai tanara ca vai ce le-as face, in ce mod diabolic m-as razbuna, dar mi-am dat seama ca e o cheltuiala inutila de resurse si ca nu te mai poti deosebi de ei dupa aceea. Asa ca, am devenit rabdatoare. Tocmai pt ca am ales sa fiu jucator, nu spectator, dezaprobata, invidiata nu m-am dat batuta, ci m-am inversunat.
Prietena ta are mare dreptate. Nimic nu-i chinuie mai mult pe rautaciosi decat fericirea ta.
Am invatat sa stang din dinti atunci cand trebuie si sa nu ,,lovesc,, decat cu o privire care sa spuna ,, cat de mic poti sa fii omule daca te bucuri ca m-ai ranit ,, Ma bag apoi in ,,gogoasa ,,mea si-mi tes acolo in contiunuare firul de matase al drumului ce-l am de urmat.Si ma simt intr-un fel superioara prin bunatatea mea.
Cel mai josnic mi-i se pare insa ,sa dispretuiesti ,sa -i pui la indoiala capacitatile intelectuale,sa tai adanc cu vorbe, un om cazut moraliceste la pamant, cand stii ca trece prin perioade grele , uneori coplesitoare,cand mintea nu mai e aceeasi ,cand noptile sunt zi, cand viata l-a aruncat fara sa vrea intr-un montaigne russe iar existenta ii este intr-un echilibru haotic.
Sa privesti cu superioritate de la inaltimea vietii tale echilibrate si indestulate este o cruzime fara seaman.
Spun toate acestea ,cu amaraciune ,din proprie experienta.Dar stim cum e si bune si rele ,toate-s trecatoare…
Alice, imi place mult cum scrii, cum gandesti, cum simti. Mereu ma regasesc in aricolele si in cartile tale . Felicitari pt subiectele pe care ti le alegi ! Sint atat de …feminine. Cand te citesc, parca as sta de vorba cu o prietena .
Eu stiu si cred doar in judecata Divina! nimeni nu este in masura sa judece pe altcineva.Am invatat un joc: ma pun deseori in situatia celuilalt, spre a incerca sa il inteleg. Nu “iese” mereu la fel, pentru ca oamenii sunt diferiti si gandesc diferit. Nu ma risipesc in a face strategii de razbunare… ar fi greu, ar fi o energie canalizata gresit. Orice rau se intoarce canva, impotriva celui care il produce. Inainte, ma enervam, tipam, amenintam…acum plec sau explic varianta mea, in functie de capacitatea de intelegere a celuilalt. Dar ma gandesc ca in ultimul timp nu am avut conflicte….le-am evitat sau o fi “linistea dinaintea furtunii”?:)
Atata timp cat avem lucruri frumoase in viata, faptele rele ale celorlalti nu prea ne pot atinge.
O zi frumoasa!
Si eu sunt convinsa Amore-Iulia ca daca cineva iti greseste isi va primi el pedeapsa inapoi. CHiar daca ma enervez si imi umbla prin minte zeci de ganduri razbunatoare, pana la urma renunt. Iar cand ma razbun o fac prin cuvinte si doare poate mai tare.
marturisesc ca forma mea de razbunare este sa tac. sa tac, sa ma intorc si sa-mi va de calea mea. oricat de greu este, oricat de mult doare.
in timp, durerea se estompeaza, rana se mai inchide si, cu cicatrice, cu uitare, o iau de la capat.
si nu cred ca rautatea genereaza aceste lovituri, cat invidia. ca un om invidios isi arunca veninul cautand fisuri, normale, pentru ca nu suntem perfecti. si prin acele fisuri incearca sa improaste cu otrava, pana in suflet.
acele fisuri, numite defecte, pe care toti le avem, cei care ne iubesc cu adevarat ni le accepta. robin williams spunea intr-un film ca a iubi inseamna sa iti fie dragi defectele celuilalt. iar eu spun ca defectele noastre sunt latura umana, ca este darul Creatorului pentru noi, sa invatam astfel din lectiile vietii, sa nu fim vanitosi, sa fim smeriti. ca fericirea nu ni se cuvine, ci este un dar pe care nu stim sa-l pretuim, cum spun orientalii.
ai dreptate, cred ca tacerea e cea mai buna forma de razbunare
oamenii asteapta de obicei reactii la rautatile lor si neprimindu-le atacurile se anuleaza
dar ce ne facem cand simtim nevoia sa ne razbunam din iubire inselata, pierduta, calcata in picioare, ce te faci cand iubitul te-a parasit pentru alta, dispare si apoi reapare de cate ori are el chef si nevoie sa te vada, iar tu prea slaba pentru a lua o decizie il primesti, desi stii ca va pleca iar si va reveni din noi, si tot asa pana cand ajungi cu nervii la pamant si incepi sa urzesti planuri de razbunare
trec prin asta acum si-mi caut resurse de a tacea, de a nu mai raspunde, de a-l face sa dispara definitiv din viata mea?
daca tac va renunta?
Nu cred ca a tacea este solutia , in cazul tau.
El revine la tine, pentru ca din tine isi hraneste ego-ul, redevine important si-i “mai cresc pene”, dupa care isi reia obiceiurile.
Poate ca a-l refuza elegant , fara ura, si cu indiferenta, vei reusi sa scapi de el si sa-ti pastrezi resursele pentru cel care merita.
Atata vreme cat nu esti legata de el sub nici o forma, nu ai copii de crescut si care sa sufere in urma unei astfel de decizii, nu merita sa-ti risipesti energia cu un astfel de om.
hecate, eu am imprumutat o vorba a marelui marques: cine te iubeste cu adevarat nu te va face sa plangi. sa te gandesti la asta! apoi fa cum iti spune tie inima.
Si eu imi spun mereu ca nu merit ce mi se intampla, atunci cand mi se intampla, si ca voi plati macar cu o vorba rastita raul savarsit.
Dar mai apoi imi dau seama ca sunt asa de ocupata incat nu am timp si nici energie pentru plata.
Si linistea se asterne intr-un sfarsit pentru ca imi amintesc ca eu am o viata, una plina cu fel de fel de lucruri si oameni, si ca asta nu-mi da ragazul sa iau seama la prostii sau la prosti.
Ocupat sa traiesti, sa iubesti, sa creezi, e greu sa-ti faci loc ptr nimicuri.
Mintile odihnite nasc mereu monstrii!
E cel mai bun post al tau, Alice, pe care eu l-am citit aici vreodata.
Asa-i, exista jucatori si spectatori. Replica asta am mai auzit-o undeva…nu mai stiu unde. Poate intr-un film…
Ahh..de cate ori nu mi s-a intamplat sa renunt la razbunare dupa ce am tras adanc aer in piept si mi-am vazut de ale mele! Si stii ce? N-a fost nevoie sa pedepsesc eu nesimtirea celor care mi-au facut un rau(voit), pedeapsa a venit din..univers, din viata, din orice altceva, dar nu de la mine. Recunosc, o mica satisfactie tot am avut.
Cu totii facem greseli in viata si judecam nedrept. Dar cand actiunile astea au ca tinta nefericirea celuilalt, cand sunt special indreptate spre a face rau, crede-ma, viata nu te iarta. Echilibru exista in toate.Si e bine ca e asa.