Nici sa mori, nici sa traiesti
Cunosc prea bine genul acela de barbati care te fac sa te indragostesti de ei, dar ei nu-si limpezesc vietile. Admiratia ta le da putere, asa ca, daca, satula de incertitudine, te hotarasti sa-i parasesti, ei vor face tot ce le sta in puteri sa nu te lase sa pleci.
Sunt cuceritorii, afemeiatii, admiratii de care, printr-un fenomen greu de explicat, se indragostesc toate femeile din preajma. Sunt cei care nu se declara niciodata cu glas tare barbati ai unei singure femei. Pentru ca nici nu pot sa fie. Chiar daca se implica intr-o relatie -uneori se si casatoresc-, vor face in continuare zile fripte si femeii de langa ei, si celorlalte, care vor continua sa fie indragostite si sa spere ca, intr-o buna zi, ele vor fi cele alese sa-l schimbe pe domnul care, pana acum, n-a gasit femeia care sa-l convinga sa devina monogam.
Sunt peste tot. Exista cate unul in fiecare clasa de liceu, in fiecare grupa de studenti, in fiecare corporatie sau firma cu pretentii. Foarte adesea el e chiar seful mai multor femei si subordonatele suspina dupa el, unele in taina, altele cu glas mai indraznet. Iar lor le face placere sa auda corul de suspine.
E un soi pacatos de om, care se hraneste cu suflete naive. Dragostea lor ii hraneste orgoliul si, ca sa aiba in continuare hrana pentru vanitate, daca ai facut greseala sa le cazi in capcana, nu te vor mai lasa sa scapi si sa-i uiti. Fiecare tacere a ta ii va face sa intre in panica, fiecare retragere ii va ingrijora cumplit, asa ca, de teama ca te-ar putea pierde din echipa, vor scoate, pentru scurta vreme, arsenalul de amabilitati. Iar tu vei ceda din nou si vei reveni la indragosteala ta paguboasa.
Am o prietena buna care se complace de cativa ani buni intr-o asemenea relatie. Pentru ca e indragostita, ii iarta orice fapta rea barbatului la care viseaza in nestire. Pentru ca e indragostita, fiecare fapta buna, fiecare dragalasenie, cat de mica, o face sa considere ca, totusi, nu s-a inselat, el e barbatul potrivit pentru ea si ca, daca va avea suficienta rabdare, dragostea ei blanda si constanta il va aduce pe calea cea buna. Iar eu incerc in zadar sa ii explic, intr-o mie de feluri, ca nu face altceva decat sa piarda ani din viata. Daca sunt prea vehementa in argumentatie, o vreme ma ocoleste, bosumflata. Daca o las in plata elucubratiilor ei otravite de sperante false, tot ea revine, plangand, sa se vaite de cat de multe indura. Dar, din pacate, am impresia ca nimeni nu se lasa convins prin sfaturi. Ca, mai ales in dragoste, pana cand nu ajungem noi insine la fundul paharului cu umilinte, nu ascultam de cuvintele nimanui. Pana cand nu ne irosim anii pe care-i avem de aruncat pe apa sambetei, nu ne invatam minte si nu ne lasam de investitiile proaste. Iar una dintre cele mai fara de folos sperante este aceea ca un barbat care iubeste mai multe femei deodata va deveni monogam, asezat si fidel, de dragul uneia dintre duduile din palmares. Ei sunt cei care nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti fara ei, dar care nu te vor primi niciodata, cu adevarat, in viata lor. Doar se vor folosi de a ta…
Aceste framantari,usturimi ale sufletului le ducem pana cand intr-un final ramanem vlaguite dar nu atat de mult incat sa nu putem striga unicul,singurul cuvant ce trebuia rostit probabil cu multi ani inainte..”Ajunge!”
sunt persoana care nu te lasa sa mori dar nici sa traiesti
fiecare avem parte in viata atat de bune cat si de rele
pai mai bine il lasi decat sa astepti sa se hotarasca; sunt unii pe care ii astepti toata viata si degeaba!
mai devreme sau mai tarziune trezim la realitate numai ca asta poate fi dura sau nu
mult nu o sa mai dureze ,si o sa si dea singura seama ca acel barbat nu este pt ea,si atunci o sa vada ce dreptate aveai in tot ce i spuneai
oti suntem naivi la un moment dat, insa ne trezim la realitate, unii mai devreme, altii mai tarziu, altii … deloc; cred ca prietena ta face parte din ultima categorie!
cred ca se va trezi aceasta prietena pana la urma, insa sa nu fie prea tarziu;
al cunoscut baieti asa, cu cat au la picioare mai multe fete cu atat se cred mai frumosi, mai destepti etc.
si stii cum e, poate baietasul chiar se simte neimplinit fara clanul de admiratoare…
am si eu un prieten de genul asta, chair imi pare rau de el…
Doamnelor,
Hai sa fim seriosi, desi acest caracter este in egala masura adorat, dispretuit, urat, el este un personaj care voi l-ati creat si pe care voi il intretineti. Voi credeti ca Don Juan isi pastra statutul de amorez perfect dadca nici o femieie nu ii cadea in plasa? Omul s-ar fi plictisit si s-ar fi facut gradinar, sau calaror, expeditor.
Voi cereti sa fiti seduse, si unele chiar sa fie ranite; cu o placere sadica.
Scenariu:
Mergeti la o petrecere, nu cunoasteti multa lume, si cu cei care ii cunoasteti nu prea aveti chef sa vorbiti; inspre voi vine un tip misterios, bine imbracat, cu doua pahare, si va seduce. Conversatii, flirt, etc etc. Posibil chiar - hai sa ne conducem acasa si hai sa stau la tine peste noapte, asta de la caz la caz. Ce frumos nu? Ce frumoasa este viata. Ori, hai sa complicam viata, hai sa transformam o chestie simpla, in contextul ei onesta; intr-o minciuna, hai sa prefacem ca este ceva serios, hai sa incercam sa devenim seriosi.
Binenteles ca exista atractia aia… AIA, care ii face pe oameni sa se casatoreasca, si sa faca copii(pe cei care asculta de feelingul asta) dar majoritatea din noi vrem doar sa fim sedusi, raniti si autosustinuti de propriul nostru chin, ca altfel cui ne-am mai plange? Ce viata groaznica am avea daca nu am trece printr-o experienta asa de negativa pe care obligatoriu trebuie sa o impartasim, care va deveni o piatra de baza a maturizarii noastre si a intregii omeniri.
Invatati si de la altii!!!!
Felicitari pentru articol Alice! Da, ei chiar sunt printre noi :). Si te determina sa bei paharul umilintei in intregime. Pentru ca prin definitie sunt niste manipulatori iscusiti.Dar umilinta nu este un ingredient al iubirii. Dimpotriva, ii strica gustul.Am fost protagonista unei astfel de relatii si citind articolul si comenturile imi vine sa ma ridic in picioare si sa spun “i was addicted too” si m-am lasat. Cred ca este si o forma de adictie pentru ca te face sa suferi dar nu poti renunta. Si este vorba de o suferinta recurenta provocata. Aici e problema. Corinas spune ca el si-a intemeiat o familie dar ea continua sa fie pe stand by. Orice femeie, victima a unei astfel de individ trebuie la un moment dat sa ia decizia sa isi indrepte coloana vertebrala. Repet, umilinta nu este un atribut al iubirii, ci afectiunea, grija, dorinta de a fi alaturi in orice moment,respectul da.Este necesar sa continui sa fii cerebrala , rationala si sa faci pana la urma tot ce este bine pentru tine. Ca sa ai o viata asa cum visai cand erai… adolescenta :), adica frumoasa .
Barbatul din viata mea imi spune ca vrea sa fiu fericita. Cand fug de el insa sa-mi caut fericirea se intoarce si-mi declara dragoste fara margini. Cand, insetata sa fiu iubita, il primesc inapoi, pleaca linistit spre alte orizonturi, stiindu-ma pe mine “temelia, fundamentul lui”, dupa cum spune. Barbatul din viata mea spune ca sunt unica femeie pe care o iubeste. Si vrea sa ma faca sa inteleg ca ratacirile lui nu au nici o legatura cu relatia noastra. Traiesc asa de sapte ani. Il iubesc sau nu, nici nu mai stiu.Stiu insa ca sufletul meu e zbuciumat, impartit, plans, spart si relipit de prea multe ori.
As vrea sa stiu ce sa iti spun, Simone. Dar nu stiu. Insa citindu-te mi-am amintit o poezie.
Reflex 108 - George Tarnea
Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
Eu l-am lasat de tot, dar inima, sufletul si o bucata din mine il striga si acum…
Cristina Socaciu, cat de mult poti !…Duminica linistita :).
buna seara! ma regasesc ca de obicei in povestile acestea. care ar fi bine pentru sufletetele noastre sa fie doar povesti. sau poate nu… dupa o astfel de “traire” apreciezi mai mult viata si bucuriile simple. am trait asa cum spui tu simona ioana si eu “revenirile” cu brate de trandafiri, cu invitatii in locurile preferate si chiar cu blocari in trafic. m-am chinuit, mi-am chinuit prietenele cu povestea asta, insa la un moment dat am obosit. acum e liniste in viata mea. si alaturi de mine un om extraordinar. poate daca nu as fi trait si experienta acestor “reveniri” nu as fi apreciat atit de mult ceea ce am acum. asa a fost sa fie si nu regret nimic.
Doamna Alice Nastase,
Pe ce data va este prevazuta nasterea si la ce clinica ati decis sa mergeti?
Noi , asteptam o “craciunita” care se va numi Patricia - Alice .
Multumesc pentru raspuns.
Andra
Este acesta un joc pe care acesti barbati, charmanti, il joaca pentru a-si confirma, lor insisi, virilitatea proprie. Eu cred ca in spatele acestui farmec si succes aparent, se ascunde un suflet frustrat si o minte obsedata de nereusite pe diferite planuri. Probabil ca, profesional, nu au stralucit niciodata, mai mult, chiar, au excelat printr-o mediocritate care i-a facut sa nu aiba cu ce sa iasa in evidenta. La ei a existat, mereu, dorinta de a epata, de a fi in centrul atentiei si de a impresiona prin prezenta lor. Si-au creat o lume a lor, in care se vedeau mult peste ceea ce erau ei, de fapt. Si atunci, avantajele unui fizic atragator, irezistibil pentru “sexul slab”, i-a ajutat sa reuseasca pe acest plan, al cuceririlor frivole si efemere, dar care lor le crea statutul de cuceritori invincibili. Si astfel, au reusit sa iasa din anonimat, sa fie subiecte de interes pentru femei, indiferent de statutul lor, atata timp. cat ei erau eroii de necontestat. Si uite asa, in loc sa fie remarcabili prin ceva intradevar merituos si care sa-i scoata in fata societatii, ei prefera sa se incurce intre fustele femeilor. Prin minciuna incearca sa le tina aproape. Se intampla, uneori, ca dintre frumoasele ce le cad la picioare, vrajite doar de cuvintele lor, caci frustrarea fizica se dovedeste justificata, sa rasara cate una, care sa-i oblige sa-si recunoasca slabiciunile si nemultumirile si, atunci, lasi, caci si aceasta este o caracteristica a lor, sa se retraga, fara puterea de a privi in urma si a vedea dezastrul pe care l-au lasat. Stim prea bine ca orice fapta este rasplatita pana la urma si va veni, candva, vremea socotelilor, iar ei vor ramane, iarasi aceiasi frustrati de la inceput si neimpliniti in iubirea, de care au ras candva…
Parerea mea este ca astfel de oameni nu merita sa fie iubiti si prefer mai bine sa mor de dor si de durere decat sa ii fac jocul, decat sa ii dau apa la moara. Timpul vindeca tot, numai daca ne mai acordam o sansa si noi. Sunt prea multi oameni minunati care sunt neiubiti si merita sa fie iubiti de cineva ca noi, asa ca eu zic, fetelor, nu va mai irositi viata… Daca este scris sa fie cu voi si sa ii vina mintea la cap asa o sa fie, daca nu…si casatorit de ar fi, la unii nu le mai vine mintea decat atunci cand este prea tarziu. Si la ce folos sa te casatoresti cu un astfel de om? este ca o bomba cu ceas, oricand gata sa explodeze…Nu stiu cat mai aveti de gand sa iertati…insa eu nu am iertat si nu stiu sa iert in iubire.
Alice, eu am iubit un barbat din asta ani la rand, din adolescenta, de la 17 ani si pana acum. Si pana la moarte si dincolo de ea o sa-l iubesc. Pentru ca nu m-au lecuit nici scenele in care el flirta in fata mea cu alta femeie, nici dezamagirile ca, orice as fi facut, el n-avea sa ma iubeasca inapoi niciodata, nici semnele si intamplarile care imi aratau limpede ca nu, nu avem nici un viitor impreuna, nici…nici, nici…Nimic din toate astea nu m-a lecuit. Mai intai am incercat tot ce am stiut ca sa-l am doar pentru mine; am facut fite, jocuri ridicole (caci el stia prea bine cat il iubeam, teatrul era inutil…), apoi l-am ignorat, apoi l-am ocarat, apoi am vrut sa-l chinuiesc si eu cum ma chinuia el pe mine, dar de fiecare data ma intorceam de unde plecasem. Cand aveam impresia ca gata, mi-a trecut si m-am vindecat, stia sa faca ceva sa ma aduca inapoi. Si, de fapt, mi-am dat seama ca de fiecare data eu abia asteptam sa ma intorc la el.
Nimic nu s-a schimbat, il iubesc la fel de mult, desi nu l-am vazut de ani, desi el nici nu mai traieste in Romania, desi intre timp s-a casatorit, desi are si un copil, desi stiu ca nu…Eu il iubesc si niciodata n-o sa-mi treaca. Acum nici nu mai vreau. De ce sa alung din inima mea “o dragoste mare si fara sfarsit”?
Buna Corina!
Nu stiu cati ani ai acum si de acnd dureaza dragostea ta , dar eu cred ca esti putin masochista!Nu inteleg de ce iti place sa te chinui si nu incerci sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca si care sa te merite!Scuza-ma daca te-au ranit vorbele mele ,dar viata este frumoasa si meriti o dragoste impartasita!
Maria, nu-ti imagina ca m-am inchis intr-un turn de fildes si am refuzat sa mai traiesc pentru ca il iubeam doar pe el. Nu, cand am inteles ca nu se poate, am trait ca un om normal, am avut relatii, iubiri mai mici sau mai mari, dar niciodata nu am incetat sa-l iubesc pe el.
Nu m-au ranit vorbele tale, ba chiar sunt de acord ca, poate, uneori, am fost masochista. Acum insa, nu cred ca mai sunt. Nu mai exista nici un chin, pentru ca m-am impacat cu ce simt.
Povestea a inceput acum 10 ani si de 4 ani nu l-am mai vazut deloc.
Eu cred ca o iubire adevarata e cea impartasita.
Restul, cum descrii tu, Corina, cred ca e chin, iluzie, altceva, nu stiu.
Pe de alta parte, recunosc, ma incurca (pentru ca ma si impresioneaza) vorba aceea: “Te iubesc atat de mult, incat te las sa pleci (la alta, daca ea te face fericit)”. Mi se pare culmea iubirii, sacrificiul din iubire; dar imi este greu sa inteleg cum vine asta, cu mintea mea de zi cu zi. Doar daca o consider o relatie karmica, in care poate si celalalt m-a iubit la fel de mult intr-o alta viata si eu l-am respins atunci din diferite motive, iar in viata asta se echilibreaza balanta, parca ar mai avea vreun sens…
Sol, stiu si eu vorba asta, numai ca la mine nu a fost tocmai asa… Eu doar am aflat ca a ales altceva, nu l-am lasat eu, din iubire, ci pur si simplu nu am avut decat sa ma impac cu gandul. Nu de langa mine a plecat la ea, la cea cu care s-a casatorit.
Si da, sunt convinsa ca a fost o relatie karmica. Inceputa intr-o alta viata, cand eu l-am chinuit rau de tot, de s-o fi tavalit, saracul, pe podea :-))) Sau poate ca a inceput in viata asta, iar intr-o alta, viitoare, o sa-l pun eu cu botul pe labe! :-))) Glumesc…Daca m-ar iubi el, intr-o alta existenta, probabil ca n-as mai avea nevoie de altceva pentru tot restul vietilor viitoare.
E frumos cum vezi aceasta iubire a ta. Adevarata castigatoare esti tu pentru faptul ca stii sa iubesti. Un om care nu iubeste nu traieste cu adevarat. Iti doresc numai bine si, probabil, in alta viata va veni si el la fel spre tine.
Moi, multumesc
Corina, poate tocmai fiindca ai conceptia asta despre viata poti sa il iubesti in continuare, chiar daca el a plecat. Tu stii atunci ca iubirea nu moare niciodata, ea este dincolo de spatiu si timp, dincolo de vieti, este ce ramane de fapt - si cei ce se iubesc se intalnesc mereu…
Ingrijesti si cresti aceasta iubire in sufletul tau in aceasta viata si candva voi doi o sa fiti impreuna, fericiti.
Sol, ce frumos ai spus…Asa e, asa sper sa fie.
Corina, si eu am iubit asa si, exact cum spui tu, parca, la ceas de bilant, nu-mi pare rau. Asa a fost, am trait enorm si am invatat multe. Daca acum m-ar chema din nou, nu m-as mai duce, cum am facut ani la rand. As rade si i-as spune ca e prea tarziu… Dar era frumoasa si nebunia care mi-a tinut iubirea in viata atata timp, era frumoasa puterea pe care mi-o gaseam in mine mereu ca sa merg mai departe si sa tin in viata o splendida iubire inventata. Nu l-am uitat, nu am sa-l uit niciodata, dar acum am invatat sa traiesc, sa fiu fericita, sa iubesc si sa primesc iubire, sa rad, sa fiu vie- atunci eram o fantoma asteptand clipele in care el sufla asupra mea si ma preschimba in femeie. Si nu aveam dreptul la viata decat cateva ore furate intr-o luna, cateva minute intr-o saptamana… Ce putin, ce nedrept de putin, cand viata e splendida daca stii sa te bucuri de fiecare clipa a ei.
Cred ca asta ni se intampla cand simtim asa, sa avem “o splendida iubire inventata”…Deseori cred ca ne indragostim doar de ideea de dragoste, sa ne tinem in viata, sa simtim ca mai traim. Cand sunt linistita, dupa chinul unei astfel de iubiri, viata mea imi pare fada; cred ca si asta e un motiv pt care unora dintre noi li se intampla sa se lase in astfel de vartejuri.
Ai descris foarte frumos iubirea ta imposibila…Sper ca nu te superi ca am numit-o asa, dar nu am stiut ce altceva sa spun, si m-a impresionat povestea ta.
Daca nu as fi stiut povestea de dragoste mare si rotunda a lui Alice, as fi spus ca nu exista iubiri mari decat daca sunt imposibile.
Este chiar trist ceea ce spuneti, nu pentru ca nu ar fi adevarat, dar ma intreb daca alice ar fi fost barbat…, atunci ar fi scris la fel si despre femei? Haideti sa vedem parerea voastra si despre voi insiva.
Cu stima, un barbat care isi doreste sa se simta uneori ca la 18 ani.
Dar care este parerea ta despre femei, Asus ? Ai intalnit astfel de femei, echivalentul barbatilor descrisi de Alice mai sus ?
………..! Este aceasta o poveste des intîlnită ! … Dar pe cit de frecventă , pe atit de tristă . Fiindcă realmente este trist să asişti minciuna, faţarnicia, eschiva ! ….CĂ in fapt asta se deruleză in afundul unei astfel de atitudini ! Chiar dacă trece pe acolo atracţia, plăcerea, tot arsenalul gesturilor ce sugerează iubirea…. etc ! Bărbatii uită din ce in ce mai mult să fie bărbaţi , şi cînd spun asta mă refer la acea calitate care le conferă statutul de bărbat ….! Probabil acest statut trebuie de lucrat la el multă vreme iar mulţi dintre ei NU stiu cum , NU au răbdare , bună credinţă …şi se păcălesc, PĂCĂLIND în stînga şi în dreapta , DAR IN FINAL pierzînd poate cel mai frumos lucru !…..eu cred că e tare frumos să fii bărbat stăpîn pe opţiune, senzaţie , fermitatea alegerii! Să fim sinceri, recunoaşteti, nu v-aţi gîndit de ce acest tip de charmant sfîrşeşte rămînînd cu sufletul gol…
Buna dimineata tuturor!
Subiectul de astazi imi aminteste de o vorba auzita de la un barbat mai in varsta, care spunea ca secretul succesului la femei este sa te porti cu fiecare femeie ca si cu o posibila iubita. Nu l-am inteles atunci pe deplin, insa dupa ani de zile aveam nenorocul sa ma simt apropiata chiar de un barbat care si aplica astfel de povata,starnind admiratia unui sir lung de femei.Care insa se transforma imediat ce o femeie dadea semne ca e sedusa, ca si cum tirul la care o supunea, de atentie, asa-zisa afectiune si o oarecare indragosteala mimata se intorcea imediat impotriva ei, urmand sa primeasca doar foarte putin spre nimic.
Exista barbati ptr. care vanatoarea devine un mod de viata si actiune, iar trofeele trebuiesc mentinute cumva fiindca le creeaza un background de satisfactie sau o varianta de rezerva, un as in maneca ptr. vremuri lipsite de succes si de alte prezente.Exsita afemeiati ptr. care fiecare femeie, mai ales daca e draguta, reprezinta o provocare, indiferent ce si pe cine au. Langa care femeile alese vremelnic se straduiesc, sub zambetul afisat, sa ascunda de fapt cum se prabusesc in ele insele cand flirtul si seductia e impartita fatis, tuturor.
Dar ma intreb astazi, oare cum ne-ar sta noua, femeielor, sa fluturam din gene si sa ne indulcim glasul la fiecare aparitie barbateasca in jurul nostru, sa jucam noi rolul de seducatoare fara inima si sa avem asigurata mereu dragostea cate unui ( cel putin..) domn inimos, visator si naiv..? Cum ar fi..?
O zi frumoasa va urez, domnitelor..:)
avea batrinul dreptate ca doar nu putea fi prieten cu fiecare femeie doar care-i cadeau in plasa
Prietena mea imi spunea ca sunt oarba. Ca nu il vad cum se joaca cu mine, ca nu imi dau seama cat e de superficia. Ca ma chinui degeaba in nopti nedormite si crize de gelozie. “Intr-o zi ai sa imi dai dreptate” profetea ea.
Destinul a rezolvat problema in locul meu. Asa ca dupa ce au trecut ani buni, privind in urma, recunosc ca avea dreptate. Ma minunez si eu de felul in care ma folosea, de entuziasmul cu care ma lasam eu manipulata; oarba si surda la toate evidentele. Doar pentru ca venea in schimb o recompensa, care putea fi si un banal compliment.
M-am intrebat deseori daca as fi avut puterea sa sa smulg din vraja lui. De cateva ori, cand s-a umplut paharul si am tipat “pana aici !” a gasit intotdeauna o modalitate sa ma aduca inapoi. Cu flori, cu telefoane. Cu masina blocata in trafic si el saltand in dreapta cu lacrimi in ochi. Raspunsul pe care mi-l dau este simplu: Habar n-am! Oricum cand ma gandesc la el imi amintesc doar lucrurile bune (exceptie face ziua de azi, prea se potrivea pattern-ul). C’est la vie!
…uneori, din prea mult drag de dragoste, dupa ce bem pana la fund paharul cu umilinte, lasam viata sa ne mai umple unul…ba chiar il intindem, sfioase, noi…
ma regasesc si inaceasta poveste, ca in toate povestile tale Alice!
eu, 39 de ani am stat intr-o relatie la departare care nu-mi aducea ABSOLUT NIMIC BUN. Doar ca il iubeam si ma agatam de el. Continui sa ma agat de el si sa ma amagesc desi s-a casatorit in septembrie. Am mai spus povestea mea, toata vara nu mi-a raspuns la telefon, eu il asteptam sa vina ….. Foarte greu mi-a marturisit ca intr-adevar a facut starea civila… dar ma amageste la telefon ca asa a fost conjuctura, si tot felul de scuze din care totusi nu am aflat nimic concret. Imi este cumplit de greu, am picat si fizic si psihic, dar nu ma conving odata, nu ma pot trezi la realitate. E un lant al slabiciunilor, iarasi astept sa ma sune…. ma joc cu focul.
ai fost si tu Alice in situatii in care sfaturile celor din jurul tau iti intrau pe o ureche si…
Asa-i viata, accepta si nu incerca sa o schimbi, prin aceste “chinuri” trebuie sa treaca singura pentru ca sa le inteleaga.