Alegeri bune, alegeri proaste
Sunt in destinul fiecaruia dintre noi cateva puncte de cotitura. Trecem prin momente in care, in functie de alegerile pe care le facem, viata noastra intreaga poate lua un traseu sau altul, cu totul diferit de cel dintai.
Conteaza enorm daca alegem sa facem o facultate in orasul in care ne-am nascut sau decidem sa plecam intr-un alt oras al tarii. Dincolo de o asemenea alegere, e clar ca viata noastra va porni fie hais, fie cea.
E important daca ne indragostim pentru prima data de cineva care ne iubeste si ne va raspunde la dragoste sau daca ne aruncam cu inima si capul inainte intr-o istorie paguboasa, din care e clar ca nu avem nicio sansa sa iesim nemototoliti.
Alegem sa pastram prima sarcina sau decidem ca nu suntem pregatiti sa avem un copil si, evident, destinul nostru se rastoarna complet in functie de drumul pe care pornim.
Exista un punct insemnat al celui dintai mare compromis in iubire. Acceptam sa traim cu un barbat insurat? Iertam prima infidelitate a partenerului? Ajungem noi insine sa inselam, dorindu-ne totusi, din diverse motive, sa ramanem in cuplul in care ne aflam oficial?
Ne implicam pana peste cap in bunul mers al carierei sau asezam pe primul plan familia si bunul mers al lucrurilor in casa noastra. Acceptam un job bine platit, dar care ne va duce departe de cei dragi, sau refuzam o oportunitate profesionala care ne-ar putea afecta stabilitatea familiei…
Nu stiu sigur daca ezista alegeri bune sau alegeri proaste. Cred ca exista alegeri, pur si simplu, care ne deseneaza destinul. Si, totusi, nu ne putem impiedica sa regretam, peste ani, ca am facut intr-un fel sau in altul. Si, totusi, peste timp, ne trezim adesea zicand: ar fi trebuit sa fac altfel, desi e limpede ca nu mai putem schimba nimic. Viata este, si atat.
Comentarii
37 Comentarii la “Alegeri bune, alegeri proaste”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Sa alegem este lucrul cel mai dificil in momente derascruce dar alegerea cred ca ne este dictata de undeva din univers si nu e la voia intamplarii
Din pacate ,facem alegeri din nomentul in care ne nastem,alegem,sa dormim mai mult sau nu sa stam la sanul mamei,sa fim alaptati,sa luam biberon sau sa bem ceai,apa sau sa facem primi pasi.Apoi,crestem,alegem prieteni,scoala…si multe altele.Alegerile,le facem sau le luam singuri sau indrumati de altii,parintii,prieteni,si de cele mai multe ori singuri.Adevarul alegeri se vede pe moment sau dupa un timp,bun sau rau,convenabil sau nu.EU pers. am ales de multe ori,drumul cel mai greu.Am urcat si am coborat,de cele mai multe ori drumul a fost un urcus usor dar si lung.Azi,sunt departe de casa,singura intr-o alegere pe care am facut-o,departe de copil si de cei dragi.Alegerile nu au fost prea bune, dar am fost nevoita sa le fac.Trebuie sa aleg intre o viata mai buna,departe de cei dragi,sau langa ei inconjurata de saracie si tristete.Azi langa un om de care nu stiu ce ma leaga,iar maine,ma vad singura ,dar poate mai bine,deci…alegem!
In urma cu 20 de ani mama mea a trebuit sa ia cea mai grea decizie din viata ei(apropo de femei care sufera mai mult decat mine),aceea de a-şi opera copilul pentru care medicii dadeau şanse nule de supravietuire ın cazul ın care nu ıl opera şi şanse minime ın cazul ın care l-ar fi operat.
Era o puştoaica de numai 23 de ani cu o povara imensa pe umeri.
Cu ajutorul parintilor sai a luat dificila decizie:şi-a operat copilul care s-a salvat,spre fericirea tuturor,iar acum copilul respectiv va povesteşe voua.
O alta decizie dificila pe care ea a trebuit sa o ia,a fost aceea de a pastra sau nu copilul barbatului care,practic,o violase.
Tot cu ajutorul parintilor,a decis sa ıl pastreze,ınsa de cate ori ıl privea ışi amintea cu durere ın ce fel fusese conceput bebeluşul sau.
Cand a venit clipa sa decida daca ıl da spre adoptie sau ıl pastreaza a decis sa ıl pastreze deoarece era o parte din ea,chiar daca fusese conceput ıntr-un mod groaznic,iar acum,cand fratele meu are 22 ani,este sprijinul ei,salvarea ei.
Dupa ce a divortat de tatal meu(o alta decizie grea),cand eu aveam numai 9 luni,mama nu s-a mai casatorit niciodata,iar eu am aproape 24 de ani.
Atat eu cat şi fratele meu dorim ca ea sa ışi refaca viata,ınsa nu a gasit ınca omul langa care sa doreasca sa ışi petreaca restul vietii.
Deci…exista femei care sufera indiferent de ce decizie trebuie sa ia.
am inceput nu demult sa urmaresc postarile tale,ai dreptate trebuie sa facem multe alegeri cand ajungem la momente de cotitura si nu intotdeauna avem puterea sa facem ce e bine pentru noi…
Draga Alice,am citit mai multe articole pe care le-ai postat,ınsa ımi pari o tipa destul de trista.Cu siguranta ai avut parte de cateva dezamagiri şi sincer ımi pare rau pentru aceasta!Sper sa reuşeşti sa ıti pui ordine ın ganduri şi sa iei o decizie asupra sentimentelor tale.Incearca sa pui cap la cap toate ıntamplarile şi sa hotaraşti(fara graba) ce crezi ca este mai bine pentru tine.Tu eşti o persoana singura şi cand spun acest lucru nu ma refer la faptul ca nu ai prieteni,familie…ma refer la faptul ca nimeni nu te ıntelege aşa cum tu ıti doreşti,de aceea ıti spun,ıncearca sa ieşi din lumea ta cea plina de sentimente negative şi cauta un drum ımpresurat cu flori pe care sa paşeşti.
draga aleyna,
poate nu e cazul sa intervin, mai ales ca eu insami sunt “in convalescenta” si nici nu cred ca Alice are nevoie de avocat, dar probabil ai intrat de curand aici si, intr-adevar, unele articole(scrise mai de mult, pesemne, pot duce la concluzia pe care ai tras-o tu)! n-ai apucat sa citesti ceea ce scrie Alice despre fericirea imensa pe care o traieste acum alaturi de omul iubit, pt care, daca n-ar fi atat de dulce, ar trebui invidiata? a avut o viata plina de bune si rele, tot cautand fericirea, dar nu asta facem, oare, toate? doar ca unora nu ne reuseste…
poate ai gresit si avrut sa mi te adresezi mie, pt care e relativ valabil ceea ce ai spus!
Probabil ceea ce spui este adevarat.Intr-adevar nu am putut citi toate articolele,deci,am tras o concluzie pripita!Nici eu nu sunt totalmente fericita,ınsa nu dau vina pe soarta pentru ca cea care a luat decizii sunt chiar eu.Şi eu am avut multe necazuri din care nu am ştiut cum sa ies,chiar şi acum trec printr-o astfel de dilema.Ştiu ca am dat un sfat,poate nu cel mai bun pentru Alice,dar multe femei(cred eu) se afla ın situatia pe care am descris-o.Desigur,cu totii cautam fericirea,iar cand spun “cu totii” ma refer la ambele sexe;ştiu ca veti spune ca barbatii sunt nepasatori ın ceea ce priveşte sentimentele,ınsa,ei nu ıncearca altceva decat sa arate o alta fata şi nu pe cea pe care o au de fapt.Poate ca toti facem acest lucru la un moment dat.Revenind la fericirea pe care o cautam cu totii,care de multe ori credem ca nu mai exista,ca este un ideal pe care nu ıl vom putea atinge,eu cred ca exista dar nu ştim noi cum sa ajungem la ea sau nu avem curajul sa facem anumite “sacrificii” pentru a o putea atinge.
Nici eu nu sunt fericita pe deplin,dar de multe ori stau şi ma gandesc la alte femei care sunt mult mai nefericite decat mine.
Acum sufar de spasmofilie iar medicii mi-au spus ca acesta este rezultatul ıncapatanarii mele de a nu ma exterioriza,iar eu am fost de parere ca atata timp cat eu am facut o alegere proasta,nu este cazul sa ıi neliniştesc şi pe cei din jur cu problemele mele,şi danşii au problemele lor.
Cum am spus ın mesajul anterior,ıntamplarile trebuiesc puse ın ordine pentru ca apoi sa pot decide care este uşa pe care doresc sa intru.
Am facut o multime de alegeri proaste de-a lungul timpului, sunt specialista in a alege neinspirat, ca sa folosesc un cuvant mai delicat. Am invocat, pt draga mea constiinta, toate principiile lumii, care sa ma elibereze de regretul vreunei nefericite alegeri…degeaba, ca atat de greu am mai urnit destinul. Dar asta este viata. Unii dintre noi au sansa de a alege bine de la inceput, ceilalti bajbaim pana ne gasim si regasim drumul.
Je, dar oamenii buni si-l gasesc pana la urma. Eu am suferit si am ispasit si astazi sunt fericita, pe un drum pe care l-am cautat toata viata.
Stiu, Alice, ca esti fericita, si lucrul asta ma face sa mai sper ca se poate ca intr-o buna zi fericirea sa ma gaseasca si pe mine.
Mi-e atat de greu sa-mi dezvalui sufletul si povestea vietii incat sa poata fi inteleasa.Sunt intr-un moment de cumpana,stiu ca e nevoie de o decizie ferma si totusi ezit.Am 17 ani de casnicie,ani in care am intampinat destule probleme,in timp insa m-am trezit singura in fata responsabilitatilor si grijilor,am ajuns sa-mi pierd increderea si respectul in partener,am ajuns sa traim o singuratate in doi,care e cumplita,credeti-ma.
Nimic nu ma mai leaga de acest barbat si nimic nu m-ar mai putea apropia de el,ma gandesc insa mereu de am dreptul prin egoismul meu sa termin o casnicie nefericita si sa-mi ranesc astfel copilul,orice as face stiu ca ma va judeca mai devreme sau mai tarziu ca nu a fost alaturi de tatal ei.Probabil ma veti crede superficiala si egoista…..au existat momente de violenta,au fost probleme legate de alcool,au fost jigniri,a fost indiferenta….toate astea in timp m-au afectat.Stiu ca fetita mea va creste si in cativa ani va pleca de langa mine,ma intreb merita oare sa te sacrifici,sa nu mai visezi,sa nu mai incerci,sa accepti compromisul???N-as vrea sa traiesc o viata cu regretul ca as fi putut schimba ceva candva dar n-am facut-o.Admir femeile curajoase care-si iau destinele in maini si nu cred ca e cu nimic mai prejos o femeie divortata doar pentru ca are demnitatea sa-si recunoasca esecul intr-o casnicie.
Carmen, eu cred ca pentru fetita ta va veni un moment in care tot ce isi va dori va fi ca tu sa fii fericita! Poate te va condamna in prima faza, in plina adolescenta nebuna si rebela, poate iti va arunca si cuvinte grele, care dor, ard si descumpanesc dar o va face doar pentru a-ti testa niste limite, pentru a se simti pe undeva “razbunata”, pentru a te face sa suferi (pentru ca hrana adolescentilor este suferinta parintilor) dar, dupa ce lacrimile vor fi curs, tipetele si isteriile se vor fi terminat, SIGUR va intelege si iti va da dreptate!
Si ca sa iti raspund la intrebare: NIMIC si NIMENI in lumea asta nu merita sa te sacrifici, traim o singura data! Copiii pleaca din cuib, isi creaza destine si se uita in spate doar pentru a-si regasi echilibrul cand viata le da cate o lovitura! Taieste-ti viata si decide sa iti fie tie bine pentru ca tu, si numai tu, iti traiesti viata ta!
(Eu sunt “fetita” intr-o poveste similara si pot sa-ti spun ca o respect pe mama ca a avut taria sa infrunte prejudecatile si mentalitatea tuturor si sa decida sa traiasca o viata mai buna, asa cum merita)
draga carmen,vad ca mi-a luat-o inainte T_Ioana, dar exact acelasi lucru vroiam sa-ti spun si eu: 17ani sunt destui ca sa nu iei usor o asemenea hotarare, dar daca imi permiti, FUGI CAT TE TIN PICIOARELE DIN ACEASTA CASNICIE! probabil n-ai citit “romanele” mele din ultimele 2zile la tema precedenta si cred ca e cam dificil acum, intrucat nu ma mai opream din scris, primind incurajari de la noile mele prietene din acest “club”, dar daca poti, fa-o, pt ca vei vedea unde ajungi daca mai ramai acolo! eu am 30 de ani de casnicie si un fiu de 26 de ani, care mi-a fost alaturi de fiecare data cand am vrut s-o rup, dar am revenit si regret de multe ori! tu esti mai tanara si nu e totul pierdut, crede-ma, va veni vremea cand vei sti sigur ca vrei sa o faci si n-o sa mai poti, pt ca asta e lumea in care traim…
fetita ta va ajunge candva la varsta ta si va sti, astfel, sa nu repete greseala mamei si, oricum, nu cred ca ea e fericita stiind ca tu nu esti…
iti doresc sa poti sa vezi cat mai limpede in mintea si sufletul tau si sa iei hotararea cea mai buna pt tine, pt ca bine se spune “daca nu te iubesti tu pe tine, nu te iubeste nimeni” si vei ajunge sa-ti plangi de mila tot restul vietii!
Subscriu la ceea ce spui . Eu as fi preferat sa cresc intr-un mediu sanatos si cu o mama singura decit in mediul care mi-am derulat copilaria. , cu un tata absent ,
scuze, am avut o pana de curent.
am asistat de multe ori la discutii umilitoare la adresa mamei mele , am rugat-o sa divorteze, de nenumarate ori.
M-am impovarat cu vini pe care nu le meritam , o vedeam pe mama nefericita si sufeream si noi cumplit.
Eu am fost nefericita stiind ca mama sufera, si cred ca si fetita mea ar fi nefericita stindu-ma pe mine nefericita.
A fost alegerea mamaei , pe care azi o regreta, insa pentru ea e prea tirziu. Nu si pentru tine , Carmen .
Cred ca nu exista om care sa nu regrete macar una din alegerile pe care le-a facut. Alegerile mele au fost fraudate de ratiune, cum imi place mie sa spun. Am fost mereu mult prea cerebrala, intotdeauna am ales ratiunea si nu simtirea. Si desigur am si eu regretele mele, insa cred ca daca ar fi sa o iau de la capat, as face la fel. Si asta pentru ca, intr-un fel, toate alegerile pe care le-am facut, au contribuit, fara doar si poate, la ceea ce sunt eu astazi. Au avut rostul lor in devenirea mea. Iar cred ca asta este pana la urma, ceea ce conteaza. Ceea ce esti, ce ai devenit, in urma alegerilor, bune sau proaste, pe care le-ai facut.
viata este,si atat…cred ca ajungem sa spunem asta de multe ori.fiecare dintre noi am fi putut sa facem altfel decat am facut,sa alegem altceva…dar fiindca am ales si am decis ,ne intrebam “ce ar fi fost daca?”…
ma intreb si eu ce ar fi fost daca in urma cu aproximativ 3 ani as fi divortat,in loc sa las totul la stadiul de amenintari…
alegerile pe care le facem sunt intotdeauna bune,pana in momentul in care ceva rau se intampla…daca am sti de la inceput ce ar fi daca am alege intr-un mod sau altul,atunci probabil ar fi totul perfect sau un haos…cine stie…
am fost inzestrati cu liberul arbitru,dar nu e suficient…inevitabil ajungem sa regretam,sa gresim,sa uitam,sa iertam,sa ne frangem sufletul si aripile in drumul catre ideal,iar daca avem puterea sa ne ridicam si sa alegem iar…poate va fi o alegere buna de data asta!sau vom spune iar:asta-i viata!
Eu nu regret nimic.Asa am facut in viata ca atunci cand a trebuit sa iau o decizie,atunci ,acolo am considerat-o ca fiind cea mai buna.Nu am mai gandit intamplarea,consider ca asa a trebuit sa fie,fiecare avand un destin.Nu merita analizat atat.Asta e ca si in reclama aceea:dincolo era mai ieftin…
Nu: am luat un lucru cu un pret,si nu ma mai uit in alte locuri cat costa,pentru ca sigur mi-as da peste cap.Merg inainte fara a intoarce capul inapoi.Deci hai sa consideram alegerile facute de noi doar bune.
Am citit si recitit articolul si trebuie sa marturisesc ca am gresit alegand in toate felurile descrise de tine, Alice. Sunt alegeri de care sunt mandra si momente trecute care inca imi provoaca suferinta, insa, adunand si tragand linie ajung la concluzia ca de fiecare data am facut ceea ce am crezut ca-i mai bine la momentul respectiv… Sigur ca as alege altfel la 30 de ani decat am facut-o la 20, dar atunci am facut cum am crezut ca e mai bine. Si asa ma impac cu alegerile nefericite si sa ma bucur inca o data pentru clipele cand n-am gresit.
Imi spun si eu mereu cand ma napadesc regretele: Nu am putut face altfel…
nu stiu daca temele gazdei noastre au o anume “logica” sau ii vin pur si simplu, dar par inrudite…
pentru medeea si adriana, in special, nu stiu daca au citit “romanul” pe care l-am tot scris eu zilele trecute, fara legatura cu tema “dupa fapta si rasplata”, ci doar pt ca descoperisem ca aici imi pot striga durerea si voi fi auzita…
si am fost si am auzit atatea cuvinte calde de la femei pe care nu le cunosc, dar care m-au inteles…
spun si eu, la randul meu, la tema, de data aceasta : NU AVETI VOIE FATA DE VOI INSIVA SA FACETI COMPROMISURI! daca nu e prea tarziu si, cel putin pt medeea nu este(esti atat de tanara), nu renuntati la idealurile voastre, la visele pe care toti le avem, dar care dispar incet-incet, daca ne amagim ca ce nu e bine acum va fi candva… nu va mai fi!
daca simti in tine ca ai facut tot ce se putea face, dar ceva continua sa nu mearga, renunta si ia-o de la capat! vine CU SIGURANTA vremea cand iti vei regreta anii pierduti si nimeni nu mai poate face nimic pt tine, daca tu n-ai facut…
si eu regret ca n-am divortat cand nu era prea tarziu ca sa-mi mai refac viata(am spus deja ca n-am facut exceptie de la “regula” ca ce-o sa zica lumea, ce-o sa ma fac singura, de ce copilul meu sa nu aiba doi parinti etc), iar acum e prea tarziu…
si eu regret ca am renuntat la o slujba care imi satisfacea atat nevoile materiale, cat si “orgoliile” profesionale si sociale, conducand, la vremea aceea, o companie importanta dintr-unul din marile orase ale tarii, gasindu-mi scuza ca se faceau anumite presiuni asupra mea ca sa intru in politica! si am facut asta in favoarea unei afaceri personale, de familie, care ani buni mi-a dat satisfactiile necesare, dar care acum merge de la sine si chiar nu mai e nevoie de mine! si ma simt inutila, altceva nu stiu sa fac, asa ca am ajuns sa ma lamentez fata de mine insami ca am scrantit-o si la capitolul asta…
si eu regret ca nu mi-am petrecut mai deloc timpul cu fiul meu in copilaria lui, ratand cele mai frumoase amintiri pe care cred ca le poate avea un parinte, pt ca a fost un copil crescut de bunici (ne-am gasit justificarea ca eram tineri si vroiam si noi sa simtim viata, iar copilul venit prea devreme, ne incurca! mi-e rusine acum la gandul asta, dar e prea tarziu!) mai ales ca “s-a dovedit” ca n-am ajuns la satisfactiile visate ca si cuplu!
regret ca, desi sunt o persoana pretentioasa, in sensul bun, spun eu(daca exista asa ceva), m-am multumit cu “imitatii”, care mi-au oferit doar “momente” de fericire, culminand cu cea mai recenta, de care m-am agatat intr-o disperare inconstienta, poate, ca mi-am irosit viata, dar care mi-o va marca pana la sfarsit, de fapt!
si mai regret multe alte lucruri, pe care imi tot spun ca n-am avut, atunci cand se intamplau, destula minte si discernamant sa le fac altfel…
ca sa nu fiu 100% pesimista, pt ca sunt o fire vesela, de fapt, in ciuda haului in care am cazut acum, am facut si alegeri bune in viata, dar cum spunea Alice intr-un alt articol, pe cele bune avem tendinta sa le uitam sau se estompeaza de la sine!
bine spus, “nu exista alegeri bune sau rele, ci doar alegeri pe care le regretam peste ani”…
a…a, stii cata bucurie imi aduce sa te simt azi mai puternica decat ieri! Chiar s-a schimbat ceva in glasul tau si astazi imprastii tu putere si curaj, desi abia ieri-alaltaieri cereai ajutor. Tu esti o invingatoare, chiar si numai pentru faptul ca ai curajul sa vorbesti atat de deschis. Te imbratisez, cu drag.
Dragele mele prietene,
Am decis să mă semnez altfel, din respect pentru Dana care – am observat abia acum – are o vechime mai mare pe acest forum, eu scriind aici numai de câteva zile. Mă bucur să vă regăsesc şi azi. Vizitarea acestui spaţiu este, simt eu, o alegere bună – apropo de tema propusă de Alice.
Mi-am pus adeseori problema alegerii, desigur cel mai des atunci când drumul m-a dus spre o dezamăgire. “Ce-ar fi fost dacă alegeam calea cealaltă?” – a fost întrebarea laitmotiv a anilor mei foarte tineri (atunci când am ales drumul în carieră, atunci când am renunţat la o mare iubire la presiunile părinţilor, atunci când m-am măritat ca să fiu şi eu în rând cu lumea, chiar şi atunci – sau mai ales atunci – când am păşit în sala de tribunal pentru a rupe o căsnicie care ar mai fi putut merge şchiopătând ani mulţi). Bizar este că nu ne punem problema alegerii atunci când drumul ne poartă spre bine şi frumos; atunci ni se pare că alte variante nici măcar nu existau. Şi totuşi, ar trebui să privim şi în direcţia aceasta.
Mă apropii de 40 de ani şi dacă nu simt încă viaţa ca pe o povară, ştiu că asta se datorează puţin şi strădaniei mele de a-mi schimba optica. Nu e strălucitoare viaţa mea şi am destule de pătimit (femeie singură cu un copil, cu eticheta de “divorţată”, în lumea asta ce devorează totul etc), dar mă încăpăţânez să rămân optimistă. Ştiu că nu am ales întotdeauna bine, dar mai ştiu şi că am făcut alegeri extraordinare câteodată. Ştiu că voi ispăşi toată viaţa pedepse pentru greşeli săvârşite (că doar om sunt), dar mai ştiu şi că am multe motive să mă mândresc cu ceea ce sunt şi cu ceea ce creşte lângă mine. Iar când mi-e greu şi simt că iar am ales prost, când regretele îmi dau târcoale şi sufletul mi-e prins în gheara meschinelor gânduri, ridic fruntea şi-mi zic: “curaj, Cristina” tot tu ai ales şi când a fost bine, iar ceea ce eşti e suma alegerilor tale!”. Şi oricât de greu mi-ar fi, mă arunc în luptă cu amintirea alegerilor mele bune.
După cum spuneam, cred că viaţa asta e frumoasă, cu toate alegerile ei. Deci rămân optimistă.
Vă îmbrăţişez cu drag.
Esti un exemplu si pentru mine, asa cum esti, in mod sigur pentru toti cei care au noroc sa te aiba in preajma.
Alice,
Îţi mulţumesc pentru gând.
Ca şi voi,şi eu am avut de facut alegeri,ınsa nu sunt singura…cu totii avem de facut alegeri,ınsa nu conteaza daca acestea au fost greşite sau nu pentru ca noi am decis sa intram pe o uşa şi nu pe cealalta.Chiar daca am ales greşit sau chiar daca am ales bine,ıntotdeauna vor exista piedici ın calea noastra care ne vor face sa regretam calea aleasa,ınsa noi ar trebui sa fim conştienti ca orice cale am alege sa urmam,nu trebuie sa regretam alegerea facuta ci sa ıncercam sa o facem aşa cum noi o dorim,iar ın cazul ın care nu vom izbandi,sa ıncercam sa schimbam cursul evenimentelor şi chiar sa renuntam la unele lucruri la care nu ne dorim sa renuntam sau la care am dori sa renuntam dar nu avem puterea sa o facem.Sper ca voi,cele care veti citi aceste randuri sa ıntelegeti la ce m-am referit chiar daca unele dintre voi nu vor avea curajul sa faca nimic…
Alegeri bune,alegeri proaste…..nici macar nu stiu daca am facut vreodata alegeri bune…..,proaste am facut insa o gramada.Eu nu cred ca exista om sa nu regrete macar o data in viata ,vreo decizie pe care a luat-o .Ce sa mai zic ca in momentul asta ma simt cea mai nefericita,simt un gol in stomac si un nod in gat de cate ori ma gandesc la el.Si toate astea se datoreaza deciziilor pe care le-am luat de-a lungul timpului,m-am dat lui cu tot ,mi-am reprimat multe dorinte,am renuntat la o gramada de vise ,am incercat sa devin ceea ce ii placea lui ,nu ceea ce-mi doream eu sa fiu,se zice ca in iubire trebuie sa mai lasi de la tine,ca trebuie sa ai rabdare,si mai ales sa lupti pentru iubirea ta,sa fii sincer,sa daruiesti totul fara sa astepti nimic in schimb,insa va trece un timp si nu mai stiu daca inima mea se va multumi cu ce primeste,nu stiu daca o sa mai am atata rabdare,nu stiu daca o sa mai am puterea sa ma multumesc cu putin.Au trecut 5 ani ,5ani in care am crezut ca ne-am maturizat si o data cu noi si iubirea noastra,am crezut ca nu o sa ne mai suparam din orice tampenie,am crezut ca suntem gata sa traim unul langa altul fara sa ne gandim intr-o zi ca poate nu avem asa de multe lucruri in comun,ca poate nu o sa ne fie bine impreuna.Dar daca ne iubim inca ,mai exista vre-o speranta? Stau si ma intreb daca eu pot sa o iau de la capat dupa orice neintelegere,dupa orice indoiala,dupa orice lacrima,el de ce nu poate?De ce trebuie sa fiu eu cea care vorbeste prima,de ce sa fiu eu cea care trece peste orice,de ce eu?
Medeea, asculta la mine care am dat la gunoi 20 de ani din viata, nu mai face compromisuri, in dragoste nu trebuie sa faci numai sacrificii si sa lasi de la tine, in dragoste trebuie sa si primesti, mai ales sa fii iubita si sa-l lasi si pe el sa faca sacrificii pt iubirea voastra si sa renunte la una alta…
Daca te uiti in urma si zici ca au trecut 5 ani de care nu esti multumita, in care te-ai transformat in ceva ce nu doreai, eu zic sa spui STOP, ADIO si s-o iei de la capat. Probabil ca el nu e jumatatea ta, probabil jumatatea ta te cauta, probabil fericirea asteapta sa fie acceptata in viata ta.
Iti spun astea din punctul de vedere al unei femei de 40 de ani care timp de 20 de ani de cand dureaza casnicia mea, fac compromisuri si renunt zi de zi la o particica din mine astfel ca ma uit la fata care eram acum 20 de ani si nu-mi vine sa cred ce s-a ales de ea si de visele ei.
Si eu am ales prost, am dat cu piciorul unui baiat care ma idolatriza si am acceptat atentia unuia care imi dadea iubirea cu pipeta iar eu o sorbeam ca pe un elixir pretios si rar sperand ca data viitoare cantitatea sa fie mai mare. Ei.. nu e asa, iubirea in cuplu scade, nu creste, apar grijile de zi cu zi, copiii, problemele si iubirea scade sau chiar dispare daca nu a fost nici la inceput puternica si fara rezerve.
Deci ia taurul de coarne daca inca mai poti, nu ai copii? nu ai 20kg in plus? ai o oarecare independenta financiara? I-ati viata in maini si acordati inca o sansa la fericire pentru ca vremea trece, tineretea se duce si cu cat trece timpul cu atat iti va fi mai greu.
Multumesc pentru mesaj,asa este insa stiti cum e ,nu poti renunta asa usor la o parte din sufletul tau,m-am gandit sa nu renunt asa usor la iubire ,nu au fost numai momente proaste,au fost clipe in care am crezut ca nimic si nimeni nu o sa ma raneasca,ca el va fi acolo mereu ,insa nu a fost chiar asa.Stiu ca trebuie sa-mi pun in ordine viata ,sa redescoper lucrurile care in trecut ma faceau fericita,sa fiu… eu.El a fost prima mea iubire si primul barbat din viata mea,poate de accea mi-e asa de greu sa ma desprind de el.Independenta financiara am ,sunt economist la o firma,am doar 24 de ani, mai am pana la copii si kg……multumesc pentru mesaj
Pentru ca tu, Medeea, iubesti mai mult. Pentru ca intotdeauna unul iubeste mai mult. Cel mai bun, cel mai frumos la suflet.
Of…alegerile pe care le luam pe parcursul vietii…uneori o simpla alegere ne poate schimba toatat viata….sau nu numai uneori, ci intotdeauna.Astfel este dat.
Normal ca a contat ca am facut facultatea mai tarziu, si nu cea la care m-a trimis mama, ci cea care mi-am dorit-o eu….
Normal ca a contat ca m-am indragostit prima oara de un tip care doar voia sa se culce cu mine si atat…..si in goana dupa el….am pierdut poate dragostea vietii mele…
Prima sarcina………mi-a tresarit un gand s-o las…..dar rezulta in urma unui viol…..si oare cate femei ar avea puterea sa pastreze copilul dupa un viol…..?!?…
Uneori….facem compromisuri pentru noi, pentru sufletul noastru…si sunt atat de multe situatiile…
Eu am asezat familia pe prmul plan, iar astazi tanjesc dupa cea profesionala…..si sunt fara job….stresata…..undeva pe o margine de prapastie cu ufletul meu, cu sotul…….iar cele mai bune prietene au realizarea profesionala la 33 si la 35 de ani…..dar tanjesc dupa cea familiala…….
Oricat de mult ai incerca in viata sa le impletesti, intotdeauna ai sa ai de ales la un moment dat….si intotdeauna va exista un regret cat de mic…..uneori reusesti, uneori nu…
Ah…..alegerile acestea…..eu cred tatusi si in destin, si subscriu si celor 2 comentarii dinaintea mea…pentru ca amandoua spun bine ce spun…
si totusi ma intreb…daca as fi luat alte decizii la un moment dat in viata mea….unde m-as afla acum….?!?…..
da .. poate viata ta ar fi fost alta ,dar sti ca se zice ca in viata nimic nu este intamplator ,si ca undeva acolo sus ne este scisa soarta inainte de a ne naste.important e sa incerci sa fii fericita cu ce ai ,caci multi nu au nici macar acest putin pe care tu consideri ca il ai.Regrete vor exista intotdeauna,indiferent de cum ne va fi viata pentru ca niciodata nu vom fi multumiti cu ce avem, …..ce sa facem asa e omul.
Adriana, ai avut un destin crud, care nu ti-a dat prea mult dreptul la alegeri. Dar tu ai trecut peste toate si trebuie sa fii mandra ca esti in mintile tale, ca ai o viata dupa toate cate ti s-au intamplat! Ai facut, deci, alegeri salvatoare, pentru care meriti admiratia lumii.
Important e sa nu regretam nimic din ceea ce alegem,decidem si primim in viata.Toate vin cu un scop…fiecare din noi are drumul sau,fericirea sa..,destinul sau…Alegerile pe care le facem sunt cele mai bune indiferent ca ne trag foarte mult in jos sau ne ridica pentru ca depinde doar de noi cum le percepem,ce este bine si ce este rau(binele poate fi rau sau raul poate fi bine) pentru noi.Noi suntem singurii care ne tragem “la fund”,suntem singurii care ne punem bete in roate.,suntem singurii care ne facem rau.Suntem minunati ca fiinte,suntem cele mai minunate,avem un metabolism miraculos si noi ce facem in schimb cu tot ceea ce ne-a fost lasat…ne batem joc..Ne raportam atat da mult la viata asta de masa in care traim si uitam sa multumim,sa zambim,sa fim fericiti,,impacati cu noi si natura.Problemele vor exista intotdeauna dar bucuria de a trai unde este? EXISTA in fiecare,insa nu toti o vad pentru ca le este teama sa iasa din “normal”…ce pacat..
Cea mai importanta alegere pe care am facut-o in viata se refera la oamenii cu care am pornit la drumuri, cei cu care m-am insotit de-a lungul anilor. Cine sunt ei, ce sunt ei, m-a ambitionat sa muncesc, sa ma lupt sa devin ceea ce sunt astazi.
In rest, e destin.
Anemari, tu stii, eu sunt un foarte prost cunoscator de oameni, aici am gresit mereu…
Alice, noi doua ne-am insotit la niste drumuri. Asa ca este imposibil sa fi gresit.