Cand nu il mai iubesti
Sunt tot felul de semne menite sa-ti dea de inteles ca dragostea e pe sfarsite. Dar, de cele mai multe ori, le ignoram, cu buna stiinta, sau ne asezam sub umbrela gandului ca nu poate fi decat ceva trecator.
Cand te trezesti ca nu mai auzi ce iti spune. Sau cand ceea ce spune te plictiseste atat de tare, incat alegi de buna voie sa nu mai auzi. Cand iti vine mereu sa-i faci cate un repros, dar te abtii, fiindca stii ca nu se poate trai asa. Cand a face dragoste devine o obligatie, pe care incerci s-o eviti prin diverse tertipuri sau o accepti in sila, stiind cat de grav e sa refuzi transant asa ceva. Cand orice nimic e un bun prilej de cearta. Cand nu va mai plac nici aceleasi filme, nici aceeasi muzica, nici aceleasi carti. Cand comportarea lui in public te stanjeneste. Cand simti nevoia sa ii mistifici portretul, imbunatatindu-l, atunci cand povestesti ceva despre el.
Ce faci atunci cand intelegi ca nu asta e drumul cel bun al inimii tale? Te dezmeticesti si pui capat unei povesti in care nu mai ai bucurie si speranta? Sau strangi din dinti si-ti spui ca ti-ai trait, la timpul lor, iubirile, iar acum a venit vremea resemnarii?
Stiu cat de greu este sa ai puterea sa recunosti ca moare iubirea. Stiu cat de greu e sa iti regasesti curajul de a o lua de la capat. Dar pentru o viata traita in demnitate, pentru o viata in care iubirea sa ocupe rolul inalt si splendid pe care il merita, o viata in care sa avem dreptul sa fim cu adevarat fericiti probabil ca nu exista nicio alta solutie. Sau poate exista?
as dori si eu un sfat! am o relatie de 6 ani cu un baiat mai mic ca mine cu 3 ani anul trecut ne-am casatorit, cu doua luni inainte de nunta l-am inselat a fost pentru prima data de cand sunt cu el am cunoscut pe cineva de care ma indragostisem, nu vroiam sa ma mai marit dar pana la urma am facut-o am renuntat la ce de care ma indragostisem si m-am maritat, acum au trecut 9 luni de la nunta pe cel de care ma indragostisem nu l-am mai vazut dar am ajuns la concluzia ca nici pe sotul meu nu il mai iubesc, as vrea sa fiu singura sa ma gandesc la ce trebuie sa fac cu viata mea!!
as vrea sa vorbim, sunt in aceeasi situatie si nu stiu ce sa mai fac
Adevarul e ca nu stiu sigur daca nu il mai iubesc…am trecut prin multe sunt cu el de 2 ani jumate si lam iubit mai mult ca vita mea..mi-am dorit sa-l am langa mine sa stam inpreuna si sa fim o familie..dupa atate incercari am reusit visul adevenit realitate..credeam ca asta ma va face sa ma simt inplinita fericita…dar nu e asa mam schinbat mult nu mai ma pot bucura de nimic nu mai am chef de viata…el e un om bun ma iubeste foarte mult si ar face orice pt mine..problema sunt eu de fiecare data il resping prefer sa stau mai mult cu alti decat cu el..nu stiu ce sa cred oare chiar nul mai iubesc????
Iubirea adevarata nu moare niciodata. Se poate sa mai scada din intensitate cu trecerea timpului, dar nu poate sa se stinga.
Cei care spun ca au iubit si nu mai iubesc, au avut doar iluzia ca iubesc si da, iluzia poate disparea si nici nu stim niciodata cat poate sa tina. Zile, luni, ani de-a randul… dar tot iluzie ramane. Nu se numeste iubire nici macar cat un varf de ac.
Da … Eu am facut o prostie (desi banuiesc ca e scuzabila, de vreme ce asta se intampla cand aveam si eu 14 ani si eram mica si necoapta la minte!). Am cunoscut un baiat pe net si … ce pot sa spun … Eram in perioada in care efectiv eram dispusa sa ma indragostesc de primul exemplar masculin ce-mi iesea in cale! Asa … Si am cunoscut un baiat si inca din prima seara de discutie mi-a zis cele doua cuvinte “magice”. Si eu bineinteles, l-am crezut si ma simteam importanta, etc etc etc! Culmea a fost ca nu-mi placea deloc de el, dar nevoia de afectiune a fost mai mare decat ratiunea, chiar mai puternica decat glasul inimii(!!!), si am acceptat sa fiu cu el. Am stat asa cateva luni, apoi ne-am intalnit, dupa care ne-am intors la vietile noastre. Numai ca pe mine, inca de dinaintea acestei intalniri, ma … “rodea” ceva. Incepusem, cred, sa ma destept. Abia incepusem!!! Ma tot gandeam la el si ma intrebam ce am vazut la el … Si am ajuns la concluzia ca nu aveam niciun sentiment care sa semene macar cu o pasiune. Dar nu am gasit suficiente motive (pentru ca refuzam sa ma gandesc) sa ma despart de el. Timpul trecea, mie imi era sila sa intru sa vorbesc cu el si le spuneam tuturor ca il iubesc si ca ma simt fericita … Nu stiu pe cine incercam sa conving. Pe mine, poate. Insa vorbele nu ajuta deloc. Slava Domnului, a venit ziua cand am realizat ca daca o tin asa nu ajung nicaieri, ca daca voi continua sa ma prefac, imi voi pierde identitatea! Singura greseala pe care am facut-o a fost ca am vrut sa fie ceva brusc, insa el a tot insistat sa afle mai multe. Am incercat sa-l resping, sa-l las sa se afunde in ignoranta, dar pana la urma a fost nevoie de un ultim act de curaj, ceea ce insemna sa ii sterg impresia (si asa falsa) pe care i-o facusem in cei 2 ani! Intr-un final i-am spus ca totul a fost o chestie de moment, ca niciodata nu am simtit ceva pentru el. Oricum, tot ce era el era complet opus felului meu de a fi, ma enerva limbajul lui, atitudinea lui … Nu-mi placea DELOC, uneori ma dezgusta!!! iar acum ma gandesc cat de rau putea sa fie daca nu aveam curaj! Dar m-am desteptat!In sfarsit, am rupt orice legatura cu el si cu prietenii lui (caci mi-i prezentase). Asta a fost … Acum am 17 ani si ma simt libera, ma simt fericita ca mi-am gasit identitatea, ca pot sa fiu eu … Si cat despre iubire … Cred ca cel mai bine este sa lasi ratiunea sa-si spuna cuvantul, sa lasi inima sa bata, si sa nu mai pleci urechea la hormoni, care isi fac de cap!
Eheee … Si cum ar spune Mircea Radu (BRE!):
Iubiti-va mult!
ce pot sa mai zic eu ,citesc ce ati scris aici si pe deoparte ma bucura faptul ca nu sunt singura,ca nu sunt doar eu o ciudata sau o nebuna de simt asta,e un lucru care se intampla la noi toti nu doar la mine asta e ceea ce ma linisteste;sunt momente cand ma gandesc ca eu sunt dificila ca eu nu ma multumesc cu ceea ce am si alta in locul meu sa aiba tandretea respectul si iubirea pe care eu le am ar considera ca are totul…asa e,orice femeie isi doreste respect fericire si iubire din partea partenerului de viata si eu mi le doresc dar problema este ca am ajuns sa simt ca nu le primesc de la cine mi-as dorii si chestia asta ma framanta zilnic a devenit un cosmar din care nu stiu cum s ama trezesc;am 23 de ani mereu mi am dorit o reatie serioasa nu mi au plcut aventurile si dupa o relatie de 3 ani de zile esuata eram distrusa nu imi mai trebuia nimic intamplarea a fost ca acesc baiat cu care sunt acum,a aparut tocmai in acesc moment…a fost atent cu mine ,ma inteles m a ajutat s avad ca viata nu e asa grea pe cat pare pt el am plecat din tara dar acum ma intreb de ce am facut o,oare chair trebuia sa fac asta? acum cred ca nu ,cand l-am cunoscut pe el nu stiu daca am simtit iubire fluturasi si multe altele nu am simtit d ela inceput dar bunatatea lui si caracterul lui erau tot ce mi doream in acele momente acum insa imi dau seama ca nu iubesc defapt ca eu nu pot oferii iubire si sentimente acestui baiat decat respect si intelegere ca pentru un frate nimic mai mult ;e greu acum timpul a trecut ne am mutat impreuna fara s ami dau seama ceea ce fac si acum sufar…sufar pentru ca el ma iubeste ,el isi vede viata legata de mine dar sentimentul nu e reciproc si doare sa l vad cate sacrifici face si cat ma apreciaza si ma respecta si eu nu pot sa fac la fel incerc si nu imi iasa si am obosit sa ma tot mint daca stiti vreun remediu de a iesii din asta fara ca niemni sa sufere spune ti mi eu nu l am gasit inca …
foarte interesant ce a-ti scris cu totii…povestea e aceeasi..cand e iubire si cand nu mai e…personal sunt pe punctul de a ma desparti de sotul meu…dupa o relatie de 8 ani, o fata de 3 ani…se pare ca nu ma mai iubeste ca nu mai sunt cea pe care a cunoscut-o(fizic si mai ales comportamental)…lucru cu care sunt de acord, din pacate tot prin ce am trecut m-a schimbat, in rau…intrebarea mea ar fi, daca stie cineva raspunsul…o sa-l pot face sa ma iubeasca din nou iar eu sa redevin cea care am fost, o sa vrea sa-mi acorde aceasta sansa sau e vorba de altcineva?
draga adari
de tine depind multe lucruri,in primul rand am citit ca tu esti constienta ca te-ai schimbat dar nu in bine,esti o persoana sincera,inarmeaza-te cu multa rabdare,ai mai multa grija de tine,barbatii chiar daca nu recunosc apreciaza cand o femeie este draguta,bine ingrijita,cu o picatura de parfum in urma ei,fii mai intelegatoare, dar te rog sa nu faci greseala sa spui ca vrei sa mergeti mai departe pt copil.
adu-i aminte de voi,de clipele frumoase petrecute de voi doi,de cat de mult il iubesti
e trist si dureros cand persoana pe care o iubesti iti spune ca nu mai are sentimente pt tine dar toti avem nevoie de inca o sansa
te imbratisez cu drag
de 8 ani?la mine am 24 si nustiu ce ma retine de nu ma pot decide sa divortez,sa il parasesc ,desi am un baiat plecat in afara romaniei,si alt baiat in cadrul politiei romane.desi eu am trait mai mult cu el numai de dragul copiilor.imi iubesc enorm copii,dar nu pot sa mi explic ce ma retine de nu pot divorta .chiar copii mau indrumat as dori o explicatie .voi credeti in farmece?eu am auzito pe soacra mea sunind ca mie mia facut asa ceva de mam casatorit cu baiatul ei.ce trebuie sa fac?
trebuie sa trecem peste toate
Am tot citit comentariile voastrea si mai toti spune-ti k dupa ce fluturasii se duc, ramane respectul. Intre mine si sotul meu nu exista. Noi am avut o dragoste cu nabadai. Mi-am dorit k el sa fie al meu, ne-am casatorit acum un an si avem si un baietel de 8 luni. In ultima vreme am inceput sa ma intreb daca el este barbatul pe care mi l-am dorit. Greseli am facut amandoi de-a lungul timpului dar am crezut k o data cu casatoria si venirea bebelusului viata noastra impreuna va fi altfel. De 2 luni ne-am mutat din tara si asta a amplificat si mai tare nefericirea mea. Am venit pt el dar acum ma intreb dak merita sacrificiul asta. El inca continua sa se converseze pe mess, pe hi5 cu diferite fete dar cu una in mod special. El zice k nu e nmk (acum nu are cum k nu suntem in tara) dar pana sa venim aici ce a fost? Ma macina toate lucrurile astea, plus k la fiecare discutie pe care o avem ma jigneste mereu, incearca sa fie mereu superior mie, eu sa fac ce spune el, iar eu numai rezist asa. Candva mergeau, treceam peste pt k eram indragostita dar acum…? Nu mai gasesc nimic care sa ma apropie de el. Traiesc cu un strain cred si nu shtiu ce sa fac? Cum sa trec peste, sau sa o iau de la capat?
dragoste,iubire,indiferenta,ura.Sunt 4 pasi pe care ii faci fara sa stii,indiferent de situatie,poveste,persoane.Cand iubesti o persoana(nebuneste)incerci sa faci tot posibilul sa o tii langa tine fara sa te intereseze parerea ei/lui.Iti dai seama pera tarziu de unele fapte pe care nu trebuia sa le faci te gandesti ca asta ai vrut(iubire) a cui???…sunt multe de spus dar in zadar daca nu ai curajul sa ii spui persoanei potrivite.Totul depinde de tine(ce vrei sa faci) sa iti asculti inima si sa faci ce crezi tu ca e bine dar la final sa iti asumi toate responsabilitatile pentru deciziile luate.
Si eu sunt casatorita. Si sunt indragostita de altcineva, care nu cred ca stie de mine. Pur si simplu m-am indragostit. Si il vad des. Mi-e f greu pt ca ma simt vinovata fata de sotul meu, dar in acelasi timp nu ma pot minti pe mine insami ca il mai iubesc.Tin la el, m-am obisnuit cu el, dar gandul la celalalt imi da puteri, incredere in mine. Totul e superficial,mecanic, mi-e doar bun prieten si atat sotul meu, nu mai simt ce simteam odata, poate nici nu l-am iubit, nu stiu, sunt confuza rau. Nu avem copii pt ca eu nu am vrut pana acum. Si-mi doresc atat de mult… Dar nu vreau sa il fac cu speranta ca poate ne va apropia sau ca asa trebuie. Suntem casatoriti de 3 ani, dar ne stim de mult mai inainte. Si ma gandesc mereu la celalalt… Mai am putin si o iau razna in viata mea, sotul meu nu stie nimic din framantarile mele. Din punctul lui de vedere avem o relatie normala. Dar numai eu stiu ce e in sufletul meu.
Draga Ana,
Nu stiu ce hotarare ai luat, ceea ce pot eu sa iti recomand, asa daca nu e prea tarziu, vorbeste cu sotul tau, spune-i ce simti, e cel mai bun lucru pe care ai putea sa il faci. Daca esti sincera si o sa poti discuta deschis cu sotul tau vei vedea ca or sa ti se deschida ochii.
Sunt de acord cu tine Alice, e greu si dureros dar mai bine taiem raul de la radacina.
cand iubirea moare trebuie sa trecem peste acel moment, cu greu sau nu,
Revin cu un nou post.Am avut curajul de a continua si nu regret deloc.Cu felul lui de a fi m-a facut sa il redescopar si sa ma reindragostesc de el si acum nu-mi pot imagina lumea mea fara el.Il iubesc din nou si ii multumesc ca m-a suportat si cred ca si lui i-a fost greu chiar daca eu n-am avut curaj sa ii spun ca nu mai simteam nimic pentru el.Simtea distanta dintre noi si simtea ca ma pierde si acum am langa mine cel mai dragut partener, atent, iubitor.Sper sa reusesti si tu sa castigi ceea ce credeai pierdut pentru totdeauna.Viata e o lupta continua spre fericire.Sper sa o gasesti si sa reusesti sa o pastrezi oricare ar fi decizia ta.
Hug u!
Am trecut prin asa ceva si nu am avut curajul sa pun capat recunosc ca am fost o lasa dar pana la urma s-a terminat deoarece el a plecat in strainatate si m-am hatarat sa nu-l mai astept dar nu am avut curajul sa i-o spun in fata
Mi-au facut bine vorbele voastre si va multumesc pentru asta. Ma aflu in situatia de a ma desparti de femeia pe care o iubesc de aproape trei ani. E groaznic! I-am semnalat de mai multe ori faptul ca simt ca nu ma mai iubeste asa cum o facea inainte…mi-a confirmat! Este a doua oara cand ajungem la astfel de discutii, iar solutia ei, desi nu e deloc dezirabila pentru niciunul dintre noi, este sa se mute de la mine. Eu nu-mi pot imagina cum as putea sa raman dintr-o data intr-o casa in care ne-am mutat impreuna, tot ce am facut in casa aia ne apartine amandurora, fiecare particica din ea poarta si amprenta ei…Nu pot sa ma gandesc cum ar fi sa raman singur.
Apoi, citind randurile voastre, mi-am dat seama ca dragostea si implicit o relatie cu bataie lunga nu trebuie perceputa asa cum am facut eu: urmarind la orice pas gesturile de tandrete ale celuilalt, asteptand mereu de la ea mai mul, si mai mult…fara probabil sa ma gandesc ce fac eu pentru relatia in care ma aflu.
O astfel de relatie cere sacrificii pe care poate nu le-am facut, desi am avut impresia ca am facut-o. N-am facut decat sa-i reprosez mereu ca nu reactioneaza asa cum vreau eu. Am stat intr-un colt si am privit…asa ma simt acum!
Dar problemele pe care i le-am expus n-au facut decat sa adanceasca niste probleme care poate se rezolvau mai usor, cu rabdare, cu intelegere. Acum ma simt ca un om de nimic, pentru ca am devenit gelos, suspicios si toate astea m-au adus in stadiul de a-i citi mailurile si a-i verifica telefoanele. Lucuru pe care l-a descoperit si a deranjat-o foarte mult. Nu era de-ajuns ca s-a intamplat o data, a trebuit sa continui cu obiceiul meu tampit.
Mi-am dat seama insa ca dragostea veritabila nu se rezuma doar la gesturi de tandrete ci ar trebui sa se bazeze pe respect, incredre, sprijin. Cand lucrezi cate 12 ore pe zi, ai examene la facultate si licenta de sustinut, probabil ca nu iti arde intotdeauna de jocuri de iubire, de sex sau de zambete. Vrei doar sa te linistesti, sa te simti ocrotita. Eu in schimb i-am afisat un mod bolnavicios de a gandi.
Astea sunt cateva din lucrurile pe care mi le imput, desi pana mai ieri consideram ca am facut totul pentru relatia asta. NU, eu sunt increzator ca toate se rezolva, doar sa avem rabdare…Si totodata-cel putin in cazul meu- o revizuire profunda a comportamentului, a capacitatii de a darui, de a intelege o relatie de lunga durata.
Iata deci cum gandeste si un barbat in toata chestiunea asta. O astfel de decizie nu e niciodata luata doar din vina unuia. Intotdeaunsa se creaza un concurs de intamplari care se infiltreaza in suflet fara sa stii. Ele rod, sfasie, pana ies la suprafata.
Acum, cea mai mare preocupare a mea este sa ma schimb, sa o ajut, sa o sprijin, sa am incredere in ea si sa ii ofer senzatia ca e iubita si protejata. Este singurul lucru pe care il mai pot face pentru a nu o pierde.Daca as putea sa si reusesc…
Am gasit acest topic si ma regasesc si eu in aceasta situatie.
Inkteleg perfect si doare, doare enorm sa te gandesti ca nici macar nu banuieste sau poate banuieste si apoi zice ca este doar o iluzie si ca nu s-ar putea intampla asa ceva.
Si te iubeste…tu nu…
Vrea sa va mutati impreuna, sa va casatoriti, s-ar bate pt tine chiar si cu morile de vant…iar tu il minti in fiecare zi ca il iubesti…de luni de zile…pe care le poti transforma in ani…pentru ca nu poti/nu vrei sa crezi ca tot ce ai sperat si ai reusit sa cladesti se va prabusi ca un castel din carti de joc..
Si nu pleci pentru ca ti-e mila si nu ii poti spune ca ti-e mila pentru ca ti-e rusine…
Nu poti recunoaste o minciuna deoarece esti onesta si nu vrei sa destrami aceasta imagine pe care ti-ai creat-o fata de el…si fata de lume…de prietenii vostrii care nu se gandesc decat la un “tot unitar”, la voi, si nu va pot “privi” separat…
Mai te framanta si teama de a fi din nou singura dupa ani de relatie…
Teama ca nu o vei putea lua de la capat…si daca vei reusi totusi s-o iei de la capat va ramane totusi vina…ca nu ai iubit destul…ca poate nu ai facut totul…ca ai gresit dar nu stii unde…
E foarte greu…
Am citit si sufar si plang si nu stiu daca am putere sa fac ceva…si daca fac ceva…incotro?
Hugs
Draga M, poate e cam tardiv comentariul meu,si poate n-ai sa-l citesti niciodata,dar simt nevoia sa-ti spun ca te inteleg perfect. Am trait 3 ani jumatate alaturi de un om pe care nu stiu cand am incetat sa-l mai aud,sa-l mai vad langa mine o viata. Teama de singurate…am simtit-o si eu. Mi-a fost teama si de ceea ce vor crede si spune cei din jur,dar mi-am dat seama ca nu ei traiesc alaturi de omul acela,ci eu. Daca ti-e mila,nu poti salva o relatie. Omul acela nu are nevoie de mila,ci de iubire,iar daca tu nu i-o mai poti oferi,din motive independente de tine,da-i libertatea sa fie iubit. Da-ti tie libertatea de a iubi si a fi iubita.
Eu in momentul de fata am langa mine o persoana pe care s-o identific cu toate nevoile,visele si mofturile mele. Celuilalt i-am dat sansa de a fi iubit astfel.
Numai bine va doresc tuturor!
…hmmm, ce sentiment straniu, nu sunt singura, mai sunt atatea suflete macinate de aceleasi suferinte…
…eu vreau sa cred putin diferit, ma agat cu amandoua mainile si tin stans …
…vreau sa cred ca exista dragoste si iubire , si sunt diferite…
Prima oara ne indragostim, nebuneste, furtunos, minunat, fantastic, ireal…Dragostea sctioneaza ca un drog, atat asupra psihicului nostru cat si asupra trupului, ne desprinde de real si ne arunca in poveste, in copilarie si naivitate…
Exista studii si statistici care ne arata nivelul dopaminei si a serotoninei din sangele indragostitilor…Surpriza: este acelasi ca in cazul celor drogati cu cocaina. Dupa “priza” urmeaza perioada de extaz, care in general tine mai mult in cazul dragostei decat al cocainei, apoi “caderea” cand nivelul serotoninei scade drastic iar nevoia de drog - persoana iubita devine obsesiva - sevrajul…Tot acest ciclu dureaza cam doi, trei ani…Aici este momentul cheie, cand trebuie sa alegem constient daca mai departe vom iubi su vom pleca in cautarea unui nou stimulent de serotonina…
Iubirea este deci o decizie constienta, alegem sa iubim, sa depunem un efort pentru a primi ceva in schimb. Alegem sa vorbim limbajul iubirii celuilalt sau nu? Ce-i drept ca nu se poate face acest lucru unidirectional, trebuie ca si celalat sa vrea, trebui ca fiecare sa invete sa vorbeasca limbajul iubirii celuilalt… si nu-i usor, va spun din experienta.
Dupa multi ani de cand cantitatea de serotonina a ajuns la normal, ma lupt cu mine , cu egoismul meu- macabru uneori- de a invata limbajul lui…ma lupt cu cu ispita dulcetii serotoninei ce ma pandeste la colt si-mi spun ca nu merita, stiu constient ca nu merita…dar e atat de greu…atat de greu…
…intelegti????
Pentru Cristia….hmmm..grea decizie. Dar si eu sunt de parere sa petreci ceva timp cu cel de departe. Desi nu stiu cum poti face asta, eventual sub paravanul serviciului, cum ti se sugera inainte. Abia traind, si trezindu-te dimineata langa un barbat, poti sa cunosti cu adevarat multe. Atunci se ridica voalul care imbraca in ideal barbatul pe care il iubesti. Atunci apar si defectele si necesitatea deciziei in a le accepta sau a fugi. Dar e necesar timp si spatiu pentru asta. Si acestea sunt mai greu de obtinut la tine. Nu stiu daca te ajuta la ceva, dar am fost si eu pusa oarecum in situatia asta. Doar ca eu nu aveam copii. Doar un sot si o varsta mai tanara, probabil.Si sotul nu era atat de perfect. Am pierdut totusi 4 ani gandindu-ma daca sa plec sau nu. Si nu am plecat. Si nu stiu daca regret asta. Deocamdata nu am avut decat cel mult clipe de dor…dar nu de regret. Poate vor veni intr-o zi. Si asta in conditiile in care oricum casnicia ruginise demult. A aparut altcineva la orizont. Si m-am indragostit din nou. Pe de o parte eu, pe de alta sotul de altcineva. Si totusi, cand mi-a fost mai greu, sotul meu acela nu “perfect”, dar “bun” mi-a sarit in ajutor asa cum nu credeam ca o va putea face vreodata. Toate acestea s-au intamplat in timp. Azi suntem impreuna si ne iubim mai mult ca inainte! S-A SCHIMBAT MULT! Nu stiu pentru cat timp, dar deocamdata e bine! Exista si un copil acum in familia noastra. Nu imi pare rau ca nu am plecat. Desi atunci simteam ca ma sfarsesc daca nu plec! Si pe mine ma tineau ceva sfori pe loc. Dar stiu sigur ca daca vreodata casnicia va scartai din nou pana la punctul de a-mi atinge respectul fata de mine voi pleca din nou. Cu copil cu tot si de aceasta data pentru totdeauna. Nu stiu daca voi pleca indragostita sau nu de altcineva (si spun asta pt ca sunt o fire realista, nu moralista), dar cu siguranta voi pleca impacata!!! …EXISTA O VORBA DIN BATRANI CARE MIE MI S-A CONFIRMAT: NU-TI POTI CLADI FERICIREA PE SUFERINTA ALTEI PERSOANE! PUR SI SIMPLU NU SE POATE! CREDE-MA!!! SI nu te mai invinovatii! Nu ai de ce! Daca a intrat apa, inseamna ca bazinul e fisurat si aceasta fisura nu ai facut-o singura!… Iti doresc mult curaj si multa rabdare cu indoielile inimii tale! Va veni o clipa in care vei stii clar ce trebuie sa faci!!! Crede-ma! Si ai rabdare! In clipa aceea am sa ma rog ca Dumnezeu sa iti dea curajul de a merge inainte, orice ai decide!
Multumesc din TOT sufletul pentru raspunsul vostru, Diana, Eva, Layla! E extraordinar de important sprijinul pe care il regasesc in cuvintele voastre iar experientele voastre de viata imi vor servi drept repere in acesta dura incercare existentiala. Multulmesc, prietenelor!
Parerea mea, ca mama a doi copii: petreceti o saptamana-doua impreuna - tu cu iubitul de departe - si vedeti cum va merge dragostea asa. Ca de la distanta pare totul mult mai fain si mai intens decat sub acelasi acoperis… Inventeaza ceva pentru sot, ca pleci la un training, de exemplu, dar nu-i spune ca ai plecat forever si ca te intorci sa iei copiii la un moment dat, nu !!! Adica nu fa gesturi radicale, definitive si, mai ales, nu-ti parasi copiii pentru o perioada oarecare, ca apoi sotul te poate acuza de abandon si poate sa-ti ia copiii legal. Si apoi sa vezi drama Annei Karenina…
Eu am cunoscut iubirea.Este un sentiment ınaltator care te poarta pe culmi de neimaginat.Dar cu cat m-a ridicat mai sus,cu atat mai greu am suportat caderea.De aceea ştiu ca iubirea exista,numai ca la mine,nu a fost sa fie!Felicitari celor care au parte de ea,sper sa traiti ın iubire tot restul vietii voastre.İar celor care ınca nu au avut parte de ea,sau au patit ca mine,va spun ca Dumnezeu nu doarme şi daca nu veti fi ımpliniti pe acest plan veti fi pe un altul pentru ca totul se compenseaza.Totuşi,sper ca ıntr-o zi iubirea sa dainuiasca ın inimile tuturor şi sa fie eterna(şi ımpartaşita).
Buna Alice,
Recunosc ca am descoperit cuvintele tale de duh prin simpla intamplare, dar gandurile tale au coborat si au lovit direct in inima…
Nu am experienta de viata, nu am o varsta la care sa dau sfaturi si poate nu am nici varsta la care sa pot, sa stiu, sa raspund la intrebarea “Ce se intampla atunci cand nu il mai iubesti?” Ce se intampla?… E dureros sa ma regasesc in cuvintele tale, doare atat de rau pentru ca traiesc o realitate pe care mi-a fost frica sa o inteleg. Am trait o poveste atat de frumoasa! Am privit cu inocenta unui copil de 16 ani in ochii unui barbat care a facut totul sa para un basm. Am luptat cu morile de vant pentru ca eu, Julieta, sa-mi traiesc povestea de iubire si am trisat soarta pentru a fi cu el. La ce bun? Am renuntat la mine pentru a fi cu el, am renuntat la viata mea asa cum era ea vazuta de famile pentru a trai ce credeam eu ca va fi o iubire nemuritoare. Au trecut 11 ani si… si ce? Am pariat totul pe inima mea si mi-am pierdut si sufletul. Poate nu sunt singura si cu siguranta, din pacate, nu voi fi nici ultima… dar mai presus de ceea ce tu ai scris deja… dezgustul pe care il simt cand ma uit in oglinda este cea mai mare pedeapsa pentru ca l-am iubit si pentru ca nu sunt capabila sa pun punct. Am uitat sa mai lupt.Am uitat sa mai fiu eu am uitat sa mai zambesc… traiesc in iadul cladit pe iubire.Am invatat sa ma mint, sa-i mint pe cei din jur si realizez ca am intrat in cercul acesta vicios din clipa in care am parasit casa parintilor si am spus “DA” Acum incerc sa o iau de la capat dar sunt atat de slaba, imi este atat de frica sa nu gresesc plecand. Ma impiedic in amintiri si poze, in vise distruse, in scrisori de dragoste cu iz de minciuna .Imi este frica sa o iau de la capat sa am curajul pe care l-am avut in urma cu 11 ani. Ironic este ca parca imi este mila de el pentru ca in momentele in care isi aduce aminte de mine parca e el cel pe care l-am iubit cu toata fiinta mea. Imi este rusine cu mine! Imi este rusine ca nu il mai iubesc dar nu pot sa plec… ma complac in suferinta si imi refuz dreptul la viata. Stiu ! Am 27 ani, nu am copii, am o viata inainte… dar nu mai am suflet. Cum sa o iau eu acum de la inceput? Cum sa mai cred ca am sa mai iubesc …cum sa invat sa traiesc?
Cand nu il mai iubesti…. inseamna ca el a uitat sa te faca fericita, a stors din tine seva iubirii si a ucis samburele dragostei…
iubirea… este cea mai frumoasa senzatie. Ce pacat si ce saraci sunt cei care nu simt … sau nu au simtit iubirea. Si …. totusi ce te faci cand dupa ceva…. mai multi ani… langa o persoana pe care ai iubit-o si simti ca o iubesti si acum intr-un fel, …dar altfel decat la inceput… descoperi ca acel fior de la inceput il simti pentru altcineva? Si …. mai mult ….niciodata nu ai fi crezut ca asa ceva este posibil… acel cineva si el la randul lui …te iubeste la nebunie….si tu la fel. Ce faci? Este oare posibil sa iubesti doua persoane in acelasi timp? Pentru prima persoana… acea iubire profunda… dar careia ii lipseste acel… fior de la inceput …si .. pentru cea de-a doua …. acea iubire care …te termina ….numai cand te gandesti,… care te face sa plutesti…sa simti ca nu mai ai aer… sa vrei sa te sune… sa-l vezi… sa-l simti… sa-ti vorbeasca… sa….Ce faci? Cum rezolvi …iubirea?
Greu. Nu stiu daca te va ajuta parerea mea, pentru ca raspunsul il vei gasi doar in tine. Iti voi spune cateva teorii, citite prin carti, analizate, intoarse pe toate partile … cu care acum sunt de acord. Indragostirea e un instinct. Ca si foamea, setea…. Il vedem pe EL cel mai… si cel mai… Cand “indragosteala” trece incepem sa vedem ceva mai clar. Atunci alegem sa iubim omul care este, ne complacem in situatie (sunt atatea cutume, traditii, gura lumii…) sau (daca mai putem, daca avem curajul…) sa ne vedem de drum. Poti iubi doi barbati in acelas timp dar nu cred ca poti sa doresti sa te daruiesti si unuia si altuia. Acum ar fi bine sa definim iubirea. E un sentiment sau o nevoie emotionala(de a te simti iubita, in siguranta, utila)? Iubesti atunci cand te simti bine in compania lui si in lipsa lui.
E o “nevoie” atunci cand te simti bine in compania lui si te simti rau in lipsa lui.
Nu il iubesti cand te simti rau in compania lui si te simti bine in lipsa lui.
Ar mai fi de spus ca eu nu cred in fidelitatea impusa sau ceruta, si nici nu incurajez infidelitatea. Cum vei rezolva iubirea? Depinde doar de tine.
Tess….iti spun din cea mai sincera si dureroasa experienta,nu vei face decat sa distrugi si sa pierzi tot ceea ce ai,vei trai poate o nebuna poveste de dragoste ce te va inalta alaturi de cel ce-ti da fiori,te vei indeparta de sotul tau,apoi vei deveni o nefericita.Iti spun eu care am crezut ca voi schimba totul alaturi de cel caruia i-as fi daruit si viata mea.De ai o relatie profunda si calda cu sotul tau pastreaz-o,e cel mai valoros lucru,nu te increde in cuvintele altora,mai devreme sau mai tarziu,isi va arata adevarata fata….barbatii sunt niste lasi,niste lasi ce pot distruge uneori sufletele fragile ale unor femei a caror vina n-a fost decat sa creada orbeste in ei.E decizia ta,trairea ta,eu insa iti spun NU MERITA!
Am si eu o relatie de 2 ani si jumatate , dar sunt unele momente knd imi vine sa ma despart de el , sa ma duc sa`mi vad de viata mea , sa nu`mi mai pese de el , dar nu pot, ceva nu ma lasa sa fac lucru asta. de multe ori stau si ma gandesc cum ar fi viata mea fara el , fara atingerea lui. mi`ar fi greu sa ma hotarasc sa ma despart de el , pt k avem prieteni comuni, si l`as vedea knd as iesi undeva, si nu cred k as rezista tentatiei de a`l strange in brate, de a`i spune k`l iubesc. Totul mi se pare atat de greu , si de confunz. Pe de o parte, el imi lumineaza viata, dar pe de alta parte, simt cum relatia noastra se duce pe apa sambetei , si ne chinuim (fara sa ne dam seama) sa o tinem pe piloni, dar sunt sigura k la primul val, prima cearta puternica, piloni se vor darama si relatia se va sfarsi …Stiu k si el ma iubeste, dar parca uneori m`a satur de tot , si simt k nu ma mai multumeste nimic la el.
Va rog dati`mi un sfat … ce as putea sa fac …
Mota Aurelia, ai dreptate cind refuzi sa mai continui relatia; daca sotul tau refuza sa caute solutia la o problema (caci aici este o problema, fiindca iti spun din experienta, sexul nu are virsta) atunci e timpul sa cauti ceea ce doresti tu.
Cind e vorba de iubire, exista atitea perspective cite virste avem; interesant e cind ajungi la o virsta ‘x’ si ai trecut deja prin toate: dragoste, amanti, fidelitate, infidelitate, gelozie, certuri, despartiri, impacari, crescut copii, si multe, multe responsabilitati…
Cred ca Saint Exupery spunea: Iubire nu inseamna cind te uiti unul la altul, ci cind amindoi privim in aceeasi directie. Inseamna valori si idealuri comune, respect, si… asa cum spune f frumos alex o prietenie mai presus de orice…
Respect si toleranta, si daca mai pui prietenie, e tot ce-ti poti dori…
Nu indragosteala nebuna care nu dureaza, dar… uite, chiar daca e nevoie de sex putem s-o facem, desi nu ne mai iubim…
Fiecare trecem prin faze in viata noastra; evoluam ca fiinta umana; nu-i putem pretinde partenerului sa tina pasul cu noi si sa ne urmeze orbeste; se poate intimpla ca fundatia comuna sa dispara; da, si asta e normal. Nu e o tragedie, trebuie sa-i respecti nevoile celuilalt. Atunci ai mai multe de cistigat decit daca te agati nebuneste de el sau el de tine…
Cautati pe Google SAWABONA, You tube, e un video despre ce inseamna relatia moderna de cuplu, ideile apartin unui filosof brazilian.
Alice , imi luminezi diminetile ! Multumesc ! Ce frumos scrii !
Cand iubirea moare , e vorba fie de greseala , in alegerea partenerului : adica s-a ales numai si numai cu inima, manati numai de pasiune , ignorand
diferentele, nepotrivirile dintre cei doi , fie de ghinion : ghinionul ca in timp cei doi au evoluat diferit , fie nu a existat iubirea de la bun inceput , la unul din cei doi .
Altfel , iubirea nu moare, se transforma .
Legat strict de intrebarea ta, nu cunosc solutii perfecte … din pacate …
O fi adevarat ca iubirea e un dar de la divinitate ? ca nu putem alege pe cine iubim ? ca unii oameni nu iubesc cu adevarat niciodata in viata ?
Cred ca e adevarat. Ca dragostea ne alege pe noi, si ca atunci cand alegem noi, cu inima, cu singuratatea, cu nerabdarea, cu dorul, nu alegem bine. Astfel gandesc acum, cand am trait toate formele iubirii, toate fetele dezamagirii. Acum, cand traiesc o iubire care m-a ales ea pe mine, in ciuda tuturor evidentelor, si care m-a facut sa inving orice obstacol. Si ai dreptate, Adela, si cand spui ca unii oameni nu iubesc niciodata. Numai ca ei nu stiu asta, mimeaza pana se conving si pe ei insisi ca nimicul pe care il simt e un soi de iubire.
Nu stiu ce sa zic….ca mi s-a intamplat de multe ori sa ma gandesc daca mai exista iubire,sau doar obisnuinta.Ca uneori incerc sa inteleg ca nu poate fi totul asa frumos,ca sunt momente si bune si rele,sau poate incerc sa ma consolez singura ca mai exista iubire intre noi.Oricum stiu ca mi-ar fi foarte greu sa ma despart de el.
Mi s-a ntamplat si mie acest lucru, insa am gasit puterea sa inchei relatia cu convingerea ca nu se va mai putea salva nimic niciodata! Am strans din dinti si am facut tot posibilul sa ma rup de tot ce a fost candva frumos, magnific, de nedescris… Asa se intampla fiecarei relatii..Vine un timp cand totul se plafoneaza si daca nu stii sa depasesti acel moment( si tu si partenerul), visul frumos va deveni cosmar!
Credeti-ma pe cuvant ca se poate sa o luati de la capat..E putin mai greu la inceput, insa va veti simti mai bine, nu veti mai avea sufletul greu tot timpul, nu veti mai ofta tot timpul…Se merita!
O viata avem! De ce sa nu profitam de ea cat avem timp?
Mult succes!
Nu-mi pot imagina finalul a ceea ce traiesc astazi…ar fi un non-sens, nu as mai fi eu…Dar vreau sa fiu realista si stiu ca asta ar putea fi posibil, probabil din motive pe care azi nu le pot nici macar banui. Si consider (si stiu ca si el gandeste la fel) ca daca va fi inevitabil sa se ajunga la NE-iubire, cel mai sanatos si mai frumos ar fi sa punem punct si gata. Dar fara crize si fara egoism, avand in vedere ca am dat viata unor suflete care vor depinde de noi mult timp.
Asadar, din experienta proprie nu pot vorbi si sper sa nu o pot face niciodata, dar avem un fost cuplu care ne sunt foarte apropiati si care acum trec prin faza asta: s-au iubit nebuneste, s-au casatorit superindragostiti, au dat viata iubirii lor si…la scurt timp…ea a simtit (din “n” motive care se acumulasera in timp si pe care nu incercase sa le rezolve cand ar fi trebuit) ca pur si simplu nu il mai iubeste. Din comoditate si obisnuinta, el ar fi continuat asa, dar pt ea era imposibil. Au luat decizia. S-au despartit, dar au facut totul atat de treptat, de frumos si de civilizat, incat micutului i se pare foarte normal sa aiba doua case: casa lu’ mami si casa lu’ tati.
Daca exista respect si ramane prietenia, se poate si asa…Desi…ii privesc si imi repet de fiecare data: “Sper sa nu ajung sa-i inteleg niciodata!!!”.
e greu sa recunosti ca s-a sfirsit totul ,dar si mai greu s-o iei de la capat cind ai peste 50 ani , eu mi-as dori ca totul sa revina intr-o atmosfera calda ,dar se pare ca doar eu imi doresac acest lucru ,el nu ,in plus are si sustinerea copiilor ,la anii nostri nu mai e nevoi de iubire sau sex ,asa considera ei ,eu insa cred ca este nevoie si nu mi se pare normal ca el sa refuze .din orgoliu ,sa-si rezolve problemele de disfunctiune sexuala ,de 6 ani incerc sa-l conving ca trebuie s-o faca, tot de atita timp nici nu impartim acelasi pat , e normal ? eu cred ca nu . daca aveti o solutie va rog sa mi-o impartasiti si mie.
Aveti dreptate, nu ar trebui sa fie normal. Din pacate cu cat insistati mai mult, cu atat se va indeparta mai tare. Cautati cartea Dr. David Reuben “Tot ce ai vrut sa stii despre sex”. Raspunsurile sunt acolo. Poate le-ar prinde bine si copiilor sa o citeasca
Se spune “Cauta si vei gasi, cere si vei primi, bate….” Daca el nu cere nu va stii sa primeasca…
Ai dreptate, Alice…In acest caz, alta cale nu exista!
sa pui capat unei relatii in care nu mai exista dragoste e cea mai buna optiune.dar stii cat de greu e?
pt ca e posibil ca numai tu sa nu mai ai sentimente si atunci il vei rani pe cel de langa tine.si o sa ai nopti nedormite in care te vei intreba daca nu esti tu cea vinovata ca s-a ajuns aici,pt ca el tot te mai iubeste iar cea care a renuntat esti tu,sau invers ma rog.e foarte greu.dar singurul lucru bun e despartirea.odata ce nu mai exista dragoste restul e degeaba.nimic nu mai are farmec si nimic nu te mai bucura.traiesti o viata anosta in care vei iubi mai mult derviciul decat propria casa si plecatul in vizita decat binemeritata odihna de la sfarsitul saptamanii.
eu cred ca exista solutie: ori o prietenie faina de post-relatie pentru a reusi o incheiere in termeni amiabili. fiind prieteni, doi oameni pot descoperi mai mult decat atunci cand joaca sahul iubirii, pentru ca sunt mai detasati si mai putin implicati in a face “sa mearga” tot. sau o iubire renascuta, o incercare de a schimba la tine, cel/cea ce critici perspectiva sub care il privesti acum sau chiar sa incerci noi idei de a incerca revitalizarea iubirii. eu cred ca daca e o iubire adevarata, aceste etape n-ar trebui sa existe , si daca exista atunci sa iti aduci aminte, cand te face de ‘ras” in public de momentele voastre frumoase lucruri care stii ca le face numai pentru tine si ca sufletul lui are la randul lui nevoie de incurajari si sprijin asa cum vrem si noi. eu cred ca o discutie in doi si o incercare de lamurire a problemelor duc intotdeauna la rezolvarea acestor mici lucruri care ajung sa te deranjeze la el. who knows poate si tu ai o parte din vina, paote tre sa fii mai vie in relatie si sa-l readuci si pe el pe taramul frumos al iubirii. se stie doar ca femeia e cea ce lumineaza iubirea unui barbat. asa ca stop making economy and find some light for your love. chiar cu un sfat de psiholog…succes!
O prietenie “faina” se poate. O “iubire renascuta” nu. Cand “Nu avem rabdare”, si cand nu il mai iubesti … nu prea mai are ce sa renasca.
Sa fim cu adevarat fericiti…asta nu se poate decat daca iubim si daca suntem iubiti, la randul nostru. Am fost fericita doar cand am crezut cu putere, fondat sau nu, in a doua parte. Nu si cand am iubit doar eu. Nu era de ajuns.
Ce fac cand nu il mai iubesc? S-ar putea sa ma agat de indragosteala inceputului, purtand, o vreme, ochelari de soare ca sa nu vad atat de bine si dand muzica mai tare ca sa nu aud perfect. Dar daca, intr-o zi, amagirea ar trece, iar eu as fi mai matura si, obligatoriu, mai inteleapta, cred ca n-as putea sa-ti dau decat un singur raspuns. Cand nu il mai iubesc, merg inainte.
L-ai scris pt mine?..pentru ca asta am simtit in timp ce citeam. M-am gandit mult in ultima vreme, dar am ocolit adevarul cu spaima in suflet ca o sa dau de el, sau el de mine. Iubirea moare..de fapt a murit, nu-l mai iubesc.. in schimb “mi-e drag”, mi-e drag omul pe care l-am avut alaturi 6 ani de zile, in ciuda faptului ca tot mai des nu aud ce spune, ca ne certam din orice, ca “ii mistific portretul” atunci cand vorbesc depre el (in mod subconstient imi alimentez ratiunea cu iluzii”. Puteti intelege, ca mi-e drag?
Traiesc aceeasi senzatie pe care o au dependentii de alcool sau droguri. Constientizezi ca nu-ti face bine, dar continui pentru ca fara ele ti-ar fi mai greu. Ai nevoie de timp sa te vindeci, intr-un proces lung si dureros..
Eu pot sa inteleg. Nu am scris pentru tine, am scris pentru mine, cea care a trait astfel si a suferit. Si chiar si azi, cand sunt atat de fericita, continuu sa simt o parere de rau ca nu am putut sa fac dragostea aceea naiva, incompleta, mintita, sa mearga. Dar si mie imi era drag de omul acela bun, pe care nu-l iubeam.
Doamne , Cristina, nu te invidiez indiferent de alegerea pe care o vei face!
Tot ce pot sa-ti spun este ca, orice vei alege, nu-ti va fi deloc usor. Regretele si suferinta te vor macina, deopotriva. Singurul lucru nedrept din aceasta ecuatie, e trauma adusa celor indirect implicati si dragi tie.Si ti-o spune un om caruia i-au trebuit doi ani ca sa ia o hotarare, sa-si urmeze inima. Poate ca suna pesimist, descurajant. Sau poate ca n-a fost sa fie norocul de partea mea. Si totusi daca ma intrebi, am sa-ti spun cu mana pe inima, ca daca ar fi s-o iau de la capat, as face exact aceeasi nebunie! De aceea, repet, doar in tine trebuie sa gasesti raspunsul si puterea deciziei pe care o vei lua.Fara presiuni emotionale, santaje sentimentale, rugaminti fierbinti,promisiuni desarte si juraminte de vesnicie.La prima adiere neprielnica, le va inghiti neantul.Si crede-ma, nu e usor sa inveti sa scapi nevatamat, cazand de pe Everest!
Think twice!
draga cristina,si eu sunt mama a unui baietel si sotie a unui om minunat dar la noi problema e alta,traim in tara lui,in kosovo,fosta jugoslavie.familia lui ma iubeste enorm si ma simt ca la mine acasa acolo in schimb nu pot accepta implicarea lor in viata noastra privata,stam la olalta si sunt foarte bagaciosi nu o fac cu rautate dar pe mine ma distrug crede ma si chiar as fi in stare sa ma despart de sotul meu numai sa nu mai stau acolo,ii urasc pur si simplu.dar NU pot
Avem un copil care va intreba unde-i tati? Iar el sotul meu model va suferi pana la moarte cred…..asa ca draga mea,crede ma ca NU ai dreptul sa ti urmezi calea inimii,ai avut atunci cand erai singura,acum ai doi copii minunati care au nevoie de o mama eroina,mai ales ca sotul tau e un om bun spui.si de ce aceste sacrificii prostesti in numele dragostei?cati ani ai?sigur nu mai esti adolescenta de mult,chiar nu stii ca dragostea trece si prin stomac?te rog nu face o prostie,eu pt baiatul meu as sta toata viata in acel colt uitat de lume alaturi de tot familionul bagacios al sotului meu,dar asta e
suntem responsabile pt vietile copiilor nostri
.succes sper sa iei o decizie corecta