Ce e gratis e scump
De cate ori m-am bucurat ca am primit ceva gratis, tot de atatea ori am platit, de fapt, de zece ori mai scump decat daca as fi dat, la momentul potrivit, pretul corect.
Intotdeauna cand cineva s-a oferit sa imi ofere gratuit un serviciu, nu peste multa vreme mi-a cerut, in numele bunei noastre relatii, un contraserviciu care facea mult mai mult decat ceea ce primisem. Aproape de fiecare data cand cineva m-a ajutat sa castig bani, sau, mai exact, sa nu cheltuiesc, m-am trezit in situatia de a regreta ca am acceptat.
Mai demult, am rugat pe cineva sa-mi faca rost gratuit de o informatie pentru care ar fi trebuit sa platesc, altfel, o suma oarecare de bani. Foarte curand dupa ce mi-a facut acest serviciu care a consfintit – nu-i asa?- amicitia noastra, mi-a cerut imprumut o suma de vreo zece ori mai mare decat cea economisita cu ajutorul lui. Cred ca nu are rost sa va spun ca nu mi-a inapoiat banii niciodata. O vreme mi-a mai raspuns la telefon, ca sa-mi spuna ca mai intarzie cu returnarea datoriei… Dar a insistat sa-mi aduca aminte ca, in general, e o persoana prompta, doar stiu ca atunci cand i-am cerut o informatie s-a facut luntre si punte ca sa mi-o ofere in timp util, numai ca acum a intervenit o mica problema… Apoi nu mi-a mai raspuns niciodata, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu gandul ca lacomia mea si-a primit rasplata.
Sistemul functioneaza la toate nivelurile, si ma izbesc de el in fiecare zi. PR manageri de succes imi ofera adesea cate un cadou care valoreaza mai putin de 100 de lei si, inevitabil, ma fac sa ma simt obligata sa le ofer in schimb o stire care, platita in regim de advertising, ar costa mai mult de 1000 de lei. Nu de mult, intr-un mall, o fata a intins catre mine un pliculet minuscul, spunand “va ofer o mostra de crema”, dar in secunda in care am intins mana sa o iau, si-a retras pliculetul si-a inceput sa-mi explice ca, daca voi cumpara nu stiu ce produs-minune, voi putea beneficia de promotia care…
M-am dezvatat sa intind mana cand cineva imi ofera ceva gratuit, si, recunosc, am devenit suspicioasa cand primesc oferte care incep cu “nu te costa nimic”. Fiindca eu m-am prins intre timp ca tot ce mi s-a parut a fi gratis s-a dovedit a fi foarte scump. Oricat de prost administrator as fi, tot am inteles intr-o buna zi ca mai bine platesti pe loc cat face, decat sa astepti sa se rastoarne roata si sa fii nevoit sa dai dobanda la dobanda, contraserviciu la serviciu, tristete prelungita la o bucurie lacoma de numai o clipa…
Comentarii
20 Comentarii la “Ce e gratis e scump”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
nimic nu e gratis azi, orice are si un cost ascuns!
Sunt unii oameni care sunt de meserie profitori si nici macar nu au bunul simt sa fie recunoscatori. La final tot ei sunt cu nasul pe sus si au uitat ajutorul acordat. Am un asemenea exemplu foarte aproape de mine care daca am nevoie de 1 leu si apelez la persoana in cauza dupa trebuie sa dai inzecit si poate ca nu asta m-ar deranja ci faptul ca atunci cand primeste ajutor nu recunoaste si atunci cand il ofera stie toata lumea. Acesti oameni fac umbra pamantului degeaba
Stiti ce ma uimeste si mai mult? Nerecunostinta unora dupa ce i-ai tinut in spate o buna perioada de timp. Vb de un fapt concret prin care am trecut de curand, de felul meu sunt o luptatoare ,am lucrat 4 ani cu o prietena la o fabrica de confectii intre timp ne-am inscris amandoua la seral neavand liceul,trei ani am ajutat-o cu cursuri ,si acum cand am terminat eu m-am inscris la o postliceala pe farmacie si ea la asistenti .VINERI AM VAZUT-O INTR-UN MAGAZIN ,MA CREDETI CA IN MOMENTUL IN CARE M-A VAZUT A INTORS SPATELE,S-A FACUT CA NU MA CUNOASTE.Asa am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa ma gandesc de 10 ori inainte de a mai ajuta pe cineva
e dureros cand iti dai increderea in cei din jurul tau si vezi ca la o adica te trateaza cu spatele sau uita de tine cand ai mare nevoie.
(
si eu am daruit multe la toti cei din jurul meu , fara sa astept nimic in schimb.
dar totusi cand vezi ca tu investesti suflet , bani , timp si la o adica cand totusi ai nevoie de o mana care sa te mangaie in ceasul greu si toti uita …….e dureros.
eu am patit-o si mi-a lasat un gust amar, asa ca am hotarat ca nu mai merita.
si apropo de servicii gratuite , de oferte minunate. ce ziceti de banci?
ne dau cu o mana si ne ia cu 2.trec prin asa ceva si e groaznic
Draga theo,ıti voi spune o poveste groaznica prin care sper sa nu mai treaca nimeni,niciodata.
Bunicul meu(Dumnezeu sa-l ierte!) era un om bogat.A muncit foarte mult pentru ca familiei sale sa nu ıi lipseasca nimic,niciodata.Pentru ca afacerea ıi mergea bine,s-a gandit sa faca un ımprumut ın banca pentru a-şi deschide un hotel.Zis şi facut!A ridicat cladirea,dar pe parcursul lucrarilor dobanda a crescut mai mult şi mai mult pana cand suma luata se triplase.Atunci bunicul nu ştia ıncotro s-o apuce deoarece ipotecase casa.O casa frumoasa,cu etaj,vita de vie,livezi…Cand a vazut omul ca nu are alta ieşire,a vandut casa,cu mult sub pretul pietei,a platit banca,dar nu i-au ajuns banii sa finalizeze proiectul propriu zis.Şi aşa,ne-am trezit patru familii(fii bunicilor ımpreuna cu bunicii mei)ca ne mutam ıntr-o cladire imensa,fara apa curenta,fara caldura,fara livezi…jos era restaurantul iar sus locuiam noi.Incet,ıncet,ne-am revenit,ınsa bunicul a murit din cauza atator probleme,proiectul a ramas un vis,restaurantul s-a ınchis,iar casa a ramas netencuita şi nici ın ziua de astazi nu are caldura.De curand a decedat şi bunica mea,iar acasa mai locuieşte o singura familie(bunicii au decedat iar mama mea şi sora ei au plecat peste hotare sperand la un viitor mai bun).
As vrea sa pot spune lumii intregii numele meu si de ce sunt foarte mahnita, dar mi-e rusine, de ceea ce suntem noi, oamenii.
Incearca ,,,,,poate… sau cu siguranta ai sa te simti mai bine.
Si surprinzator o sa ai foarte mult sprijin, cel putin moral.
Insa nu neaparat sa-ti dai numele intreg.
Numele tau nu conteaza,ci sufletul.Nu am dreptul sa spun acest lucru pentru ca nu ımi apartine acest blog,dar sunt sigura ca Alice este de acord cu mine,cred ca ai face bine sa te descarci ıntr-un fel şi cel mai bun mod de a o face este acela de a vorbi cu altii despre problemele tale personale,de a-ti ımpartaşi trairile,de aceea cred ca cel mai bine este sa ıti etalezi aici ıngrijorarea şi sa ne laşi sa te sfatuim atat cat putem şi sa te sprijinim moral.
Descoperind acest loc,un loc de vis unde cunosc oameni despre care nu am ştiut nimic pana acum,oameni care ışi etaleaza sentimentele,trairile…viata ın acest loc,ma simt ca şi cand fiind ın deşert am descoperit o oaza.
Aici nimeni nu aşteapta sa fie rasplatit pentru nimic,aici fiecare ışi descarca sufletul.
Imi pare foarte rau ca eşti mahnita dar cred ca ai gasit locul potrivit pentru a-ti face prieteni neconditionati.
Eu sunt foarte fericita ca ma aflu printre aceste persoane,iar pentru aceasta trebuie sa ıi multumesc lui Alice cea scumpa.
Va sarut pe toate!Aveti grija de voi şi fiti putin mai egoiste:)
Hmm,nu ma bucur niciodata de raul altuia,am simtit acelasi lucru si pe pielea mea, iti vine sa plangi pe moment, te gandesti atunci de ce tie ti de intampla mereu, promiti ca nu o sa te mai lasi pacalita data viitoare, ca o sa fii mai atenta…si totusi? Astfel de oameni se gasesc peste tot, ori ramanem singuri ori acceptam situatia!
In ultima luna, o doamna, imi trimite e-mail-uri in care ma roaga sa ii facilitez niste lucruri. De fiecare data se semneaza astfel: Nu e o obligatie, sau Nu o lua ca pe o obligatie.
De fapt, amandoua, stim bine ca in mintea ei e vorba de o obligatie. Dar cand stiu ca beneficiarii directi ai efortului meu sunt niste copii defavorizati, inchid ochii si inghit amar.
Si nici nu stiu daca ar intelege ca nu imi place sa fortez mana unor oameni cu care intr-adevar vorbesc, dar mi se pare de prost gust sa ma duc de nenumarate ori si sa le cer iar si iar celor care la un moment dat pentru ca au avut cum si le-a facut placere au daruit. Nu pot. Am sentimentul ca mana intinsa la un moment dat o iau cu totul si plec.
Sunt in Franta de 2 luni si am constatat ca aici TOTUL se plateste. Daca muncesti sau faci un serviciu, esti platit pana la ultima centima asa cum ai convenit de la inceput dar si daca doresti ceva trebuie sa platesti.Pana acum nu am vazut nicaieri in Paris vreo reclama cu ceva gratuit sau sa ti se ofere macar o monstra de ceva, gratuit. Deci totul se plateste si e mai bine asa pt ca te simti impacat ca nu ai fost inselat de nimeni.Cadourile se fac doar intre membrii familiei si nici acelea prea costisitoare.Si atentie Aleyna, ploaia fericirii vine numai dupa ce ai stiut sa strngi norii care trebuie s-o produca. Tipul rezolva totul, asa spun francezii.
ooooo…..Doamne…..daca iti imaginezi ca in Romania se da ceva gratis te inseli. Si totul e mult mai scump totul decat in Franta.
In ceea ce priveste cadourile costisitoare….acestea nu reflecta nici respectul si nici dragostea pentru persoana caruia ii este adresat.
Cateodata un cadou putin mai ieftin dar de bun gust e mult mai apreciat.
Eu m-am lovit de indiferenta oamenilor atunci cand am avut nevoie mai mare de ajutor nu neaparat financiar mai mult moral.Nu sunt o singuratica imi place sa am oameni in jurul meu dar cu toate astea imi este greu sa am o prietena apropiata.Am fost pacalita financiar de o asemenea persoana si de atunci am ridicat un zid .din acest motiv eu nu am pritene am doar cunostinte.
Da-mi voie sa-ti fiu eu prietena. Eu nu am fost pacalita si nici nu am pacalit pe nimeni. Imi place sa fiu onesta si sa mi se raspunda cu aceeasi moneda. Deci daca vrei….. da-mi de veste.
Decat Dumnezeu e gratis si decat El daruieste oamenilor “cu varf, indesat si clatinat”, cum ii placea lui Nicolae Steinhard sa defineasca generozitatea nemarginita a lui Dumnezeu. (v. “Daruind vei dobandi”- Nicolae Steinhard)
In rest, pe pamant, intre oameni, din pacate nimic nu e gratis si totul costa bani (uneori, exact cum spui si tu, contraserviciile ajung sa te jupoaie efectiv si nemilos de viu).
Insa ceea ce este cu adevarat pretios~inestimabil este de fapt gratis si usor accesibil tuturor. Decat ignoranta noastra ne impiedica sa vedem adevarul si realitatea in esenta ei.
Dumnezeu e inestimabil si gratis:-)
Si sunt de parere ca ne e de ajuns (si chiar mai mult decat suficient!) ca sa reusim in absolut TOT ceea ce ne dorim pentru viata noastra.
******************************************************************************
E prima oara cand las un comentariu, insa te urmaresc zilnic de foarte multa vreme (din aprilie:-) ) cu multa bucurie , incat iti multumesc.:-)
Raman zilnic virtual alaturi de tine si iti doresc multa sanatate, bucurie, liniste, putere interioara si o nastere usoara.
Sa nu ne amaram si nici sa nu ne otravim sufletele cu ceea ce ne slabeste si nu are rost si nici nu ne e de folos.
Cu mult drag,
Carmen
Eu sunt printre cei care fac cadouri fara a astepta nimic in schimb, insa adesea m-am lovit de suspiciunea oamenilor.
Pe vremea cand actualul meu sot imi era inca prieten, obisnuiam sa ii cumpar tot felul de gadgeturi, nu tocmai ieftine, si am ramas mai mult decat uimita cand mama lui (actualal mea soacra – in adevaratul sens al cuvantului) a comentat “oare vrea sa te cumpere?”)??
Si eu fac parte dintre aceea care fac daruri-imi place extraordinar -sa daruiesc sa-i vad pe cei din jurul meu fericiti !Nu astept nimic, de la nimeni si niciodata nu mi-am ales prieteniii dupa aceste criterii!Eu zic ca este asa de grozav sentimentul pe care il simt EU cand daruiesc, incat nu ma gandesc niciodata daca persoana respectiva va proceda la fel !V a pup si-mi pare rau ca nu am posibilitati f mari pentru cat mi-as dori sa ofer!
Nimic mai adevarat!
Nu te pot contrazice. Pot doar sa adaug, optimist si pentru echilibru, ca mai sunt gesturi gratuite din prietenie pe care tu, din reflex, te grabes-iti sa le platesti desi nimeni nu asteapta nimic. Si nu-i asa ca atunci cand se intampla, rar ce-i drept, ca celalat sa nu vrea nimic sa nu-l crezi?
Prea te-au costat toate ca sa mai crezi ca se poate si gratis!
Din fericire nu mi s-a ıntamplat acest lucru pana acum şi sper sa nu ıl patesc(pe plan material).
Insa,pe plan sentimental am platit cu varf şi ındesat stropii de fericire care ımi erau aruncati “ın vant” şi pe care abia reuşeam sa ıi prind crezand sau ıncercand sa cred ca ıntr-o zi acei cativa stropi se vor transforma ıntr-o ploaie torentiala…dar ploaia pe care o aşteptam ınca nu a ajuns la mine şi cred ca deocamdata nu o mai aştept pentru ca facand un pas greşit am pierdut dreptul de a-mi dori acest lucru.Poate peste ani,cand voi fi independenta din toate punctele de vedere voi aştepta sa-nceapa ploaia cea ravnita care,sper eu,ma va ferici.