Cele mai frumoase poezii de iarna
S-a lasat peste noi parfum de iarna, umbra de frig. Sunt lumini de sarbatoare pe strazi si inimile noastre se pregatesc si de lumina Craciunului, si de raceala sfarsitului de an. Vin ceasuri de poezie, de melancolie, de visare.
Care sunt cele mai frumoase poezii de iarna? Care va sunt cele mai dragi versuri de rostit la gura sobei, langa flacara dragostei?
Eu am ales trei poeme la care ma intorc de fiecare data cand se lasa frigul. Splendori care-mi tin, in fiecare iarna, de urat, si de frig, si de dor. Pana la primavara viitoare. Si va invit si pe voi sa-mi destainuiti tainele voastre in versuri, cele mai frumoase poezii de iarna pe care le purtati in suflet.
A.E. Baconsky - Miraj de iarna
Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.
In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.
Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.
O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.
Constanta Buzea - Acolo unde cred ca esti
Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.
Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.
Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.
Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.
Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.
Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.
In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.
Adrian Paunescu - Presimtamant
Va veni iarna, miroase a fulg, -
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga ne mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta: Adio !
Doar poezia mai poate răscoli cărările încurcate ,uneori, ale vieților noastre pline de griji și tot ea ne mângâie ,ca o mamă de suflete curate.Ei îi dăm voie să se așeze lângă noi,o acceptăm ,o iubim ,ea ne trimite amintirile cele mai nevinovate si adevărate din anii trecuți ai tinereții…..
IARNA ROMANEASCA LA ROMANI,
Ziua ninge,noaptea ninge,dimineata ninge iara,
In necazuri fara numar intra iarasi mindra tara,
Si in drame fara sens tot asa pe nagindite,
Ne gaseste iarasi IARNA la nimic nepregatite.
Tot e alb,pe cimp,pe dealuri,imprejur,in departare,
Si-n acest decor de nea,vai,ce repede se moare,
Te trezesti cu neaua-n cap troienit pe orice drum.
Iar valoarea vietii este doar un norisor de fum.
Dereglat e tot sistemul la nivel national,
Sarabanda se transforma intr-un sumbru caranaval,
Cei alesi ce se intrec in noianuri de virtuti,
Devin doar in sase ore o armata doar de muti.
Se distrug poduri si case,trenuri stau intepenite,
Nu avem nici utilaje pentru cele-ntroienite,
Ne cad pomii pe masini sfirtecind tabla vopsita.
De te lasa nevoiasi si in drum cu buza fripta.
Telefoanele-s o joaca pentru doamna vijelie,
Amutesc,stilpii se rup ca un fir de papadie,
Avioane si vapoare stau cu toate-ntepenite,
Mii de ore-ntirziere venite pe negindite.
Gerul aspru si salbatic stringe-n brate cu jelire,
Doua luni de-acum in colo nu ne-om reveni in fire,
Tara intra-n adormire cum e ursul in “cojoc”,
Si dam iama la camara de-om avea ceva in stoc.
( Mai sunt 9 strofe,daca intereseaza pe cineva le voi scrie
in continuare)………..cu stima poeti ,
Tu amurgul meu eu seara ta…
Singura stau si contemplu …
In minte-mi amintirile…
Tu…un univers de apusuri,
Apari…
Nici noaptea ,nici ziua …
SI esti amurg.
Cu fiecare clipa si eu apun…
Langa tine …sunt seara.
by Antoneta Morea
cu adevarat..poeziile de iarna sunt pentru mine cele mai speciale…prin ele…simt bucuria timpurilor
Cea mai frumoasa poezie … Greu de ales, dar “Pomul Craciunului” de George Cosbuc este cea care îmi revine în gand, în suflet, pe buze,în fiecare an, de ani si ani,cand se-apropie Craciunul.
Pomul Craciunului de George Cosbuc
Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Padurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.
Si numai cate-un viscol o bate uneori,
Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.
Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier,
In noaptea asta insa, vin ingerii din cer.
Si zboara-ncet de-alungul padurilor de brad,
Si canta-ncet si mere si flori din san le cad.
Iar florile s-anina de ramuri pina jos
Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos!
Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,
Se bucura si canta ca ingerii si ei.
Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ti trimite dintr-insa Dumnezeu.
Un inger rupse-o creanga din brazii cu faclii,
Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.
Departe intr-un staul e-n fasa-acum Iisus,
Si ingerii, o, cate si cate i-au adus.
Dar el e bun si-mparte la toti cati il iubesc,
Tu vino, si te-nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.
Mare pacat ca am uitat de iernile pastelate ale lui Alecsandri. Nu este an lasat de Dumnezeu in care, atunci cand copacii isi arunca in neant ultimele frunze obosite, sa nu simt impulsul de a deschide Pastelurile si de a citi a mia oara Iarna lui Alecsandri.
frumoase versuri
Foarte frumoasa poezie bravo te aplaud
intr-adevar frumoase