Mos Craciun nu tine cont de varsta

Era iarna anului 1983, aveam 6 ani si nu mai credeam in Mos Craciun. Toti copii de varsta mea vorbeau ca mosul e de fapt tata sau bunicul. Si ca sa fie totul “perfect” in seara zilei de 25 decembrie  “mosul” refuza sa vina. Parintii imi explicau ca mosul exista doar pentru cei care cred in el si ceilalti copii se inselau. La ei probabil venea tata sau bunicul pentru ca erau obraznici, nu mergeau la gradinita sau nu invatau bine la scoala, dar nu e si cazul meu. Trebuie sa cred. In mijlocul discutiilor aprinse pe tema existentei sau inexistentei mosului a sunat cineva la usa. Parintii fiind ocupati, (fiecare facand cate ceva in acel moment) m-au trimis pe mine sa deschid. Mirare mare. Nu era nimeni, dar agatat de clanta usii era un capotel rosu cu ursuleti si in buzunar o felicitare de la Mos Craciun adresata chiar mie. M-am dus la parinti si le-am spus ca au dreptate, toti ceilalti copii fiind niste mincinosi. Stiau ca au fost obraznici si au vrut sa-mi strice si mie Craciunul. Intre timp anii au trecut, mos Craciun m-a vizitat de fiecare data, chiar daca nu am fost cumintenia personificata. Stie mosul cand si la cine sa vina. Anul acesta de Craciun mi-a spus mosul ca-mi va aduce cel mai frumos dar – “primul copil”. Se pare ca mosul stie sa se orienteze si ne ofera tuturor in functie de varsta si necesitati. Nu conteaza cati ani ai, mosul nu are varsta si fiecare din noi ramanem in adancul sufletului niste copii. Important in viata este sa nu ne pierdem in amalgamul cotidian si sa ne pastram acea inocenta care-l face pe mos sa nu ne uite.