Ne pasa, nu ne pasa
Lumea e impartita in doua tabere: una a celor carora le pasa de ce se intampla in jur si o alta, cred ca mai bine reprezentata, a celor care au ales, la un moment dat, sa nu mai puna la suflet mai nimic.
Eu ii identific si ii recunosc pretutindeni. Ii vad de la o posta pe cei care nu dau doi bani decat, cel mult, pe ei insisi si, desi as vrea sa nu am de-a face cu ei, adesea nu ma pot feri. Sunt vanzatorii blazati, care nu te vor ajuta sa cumperi de la ei, oricat de mult ti-ai dori. Sunt infirmierele din spitalele de stat, care te-ar lasa sa mori intr-o balta de sange, daca nu le-ai da un bacsis. Sunt chelenerii scarbiti de meseria lor si de mancarea pe care ti-o aduc in farfurie. Sunt trecatorii nepasatori, care lasa in urma lor o dara de coji de seminte sau gunoaie aruncate peste tot.
Ii recunosc usor si bucuros si pe ceilalti, cei care poarta pe umeri grijile lumii. Sunt asistentele sau medicii plini de suflet, cei care sunt patrunsi de insemnatatea misiunii lor pe pamant. Care nu te vor lasa niciodata la greu, chiar daca isi vor consuma cu tine ore si energii pretioase. Sunt comerciantii amabili, hotelierii primitori, colegii saritori, care nu fac niciodata de mantuiala ceea ce fac. Cei care au inteles ca, daca tot faci ceva, mai bine faci temeinic, pentru ca altfel iti irosesti propria viata, nu doar investitia patronilor. Cei care atunci cand iti trimit un mesaj de sarbatori chiar tie iti transmit un gand bun, nu isi fac datoria si bifeaza o activitate, trimitand acelasi mesaj standard, eventual distant, eventual nataflet, eventual siropos, tuturor celor din agenda.
Mi-as dori sa traiesc intr-o lume in care tuturor sa ne pese, de noi si de ceilalti. E unul dintre visele mele ciudate. Un vis care-mi ravaseste cel mai adesea nu noptile, ci zilele…
mi-ar placea sa traiesc intr-o lume mai buna in care oamenii sunt mai buni si le pasa de ceilalti. dar sunt numai vise.
sunt de acord cu tot ce s-a scris ai inainte…. pacat ca nu ne interesam si de cei din jurul nostru.
Si mie mi-ar placea sa traiesc intr-o lume in care tuturor sa ne pese, de noi si de ceilalti.
Cred ca, pur si simplu, daca fiecare dintre noi ar incerca sa fie un pic mai bun si un pic mai atent cu celalalt, daca ar gindi un pic mai mult inainte de a spune sau a face ceva, lumea ar fi diferita, probabil mai buna (inca nu sint sigura).
Nu vreau sa iau apararea ‘balaurului’, dar am vazut - sigur si voi ati vazut - nepasare, oboseala si nesimitire atit la vinzatori, medici, vecini, operatori servicii, trecatori pe strada sau prin viata noastra, cit si la cumparatori, pacienti, solicitanti de servicii, ceilalti vecini……
Viata pina la urma nu este intotdeauna usoara, simpla si frumoasa. Si nu trece prea mult si incepem sa credem ca celalalt este superficial, rau, nesimtit. De fapt, ne place sau nu, cadem in aceeasi capcana - prejudecata. Desigur, daca copilul meu ar fi intre viata si moarte, iar asistenta nu ar da doi bani pe asta, as stringe-o de git. Dar intr-o zi obinsuita de an cind o vinzatoare suparata ne serveste si ne ’strica’ ziua citi dintre noi vor incerca sa o ierte sau macar sa creada ca in spatele acelei replici aruncate aiurea se afla o suparare mai mare decit a noastra? Prea putini.
Oamenii sint superficiali, in general.
Totusi, viata noastra (cel putin a mea), este mai buna decit a bunicilor nostri (cel putin ai mei), pentru ca parintii nu vor muri de foame sau tifos, pentru ca nu va trebui sa lupt pe front pentru ideile stupide si greselile altora, pentru ca nu va trebui sa muncesc ca un catir si sa pierd totul periodic (la schimbarea regimului), pentru ca macar am avut sansa sa descopar beneficiile lecturii si sa ma bucur de avantajele studiilor.
Si totusi, oamenii sint superficiali si au prejudecati, in general……..
CJ,daca aceasta este solutia problemelor de conduita sociala,sa ajung sa inghit “gogoasa” unui vanzator(cretin,prost dispus) prin simplul fapt ca trebuie,musai,sa intuiesc,si mai ales sa-l iert fiindca are cine stie ce probleme,peste care mai revarsa si la altii astfel de stari prin insasi conportamentul sau turbat…poi, problema ca si rezolvata…ce se intampla daca si vanzatorul si clientul prezinta un comportament”turbat”?!–vor sta oare sa masoare..a cui problema este mai mare?..sau vor recurge rapid la superficialitate.?..ca doar este o scuza..suntem oameni si cu asta punct si de la capat.
CJ–nu te contrazic..doar dezbat putin problema..caci aceasta tema ne cam raneste pe toti,eu am fost si in postura de vanzator–si m-am comportat urat,iritat fata de client…fara vreun motiv autentic–DAR AM INVATAT!
Aici se pune problema,unii nu reusim sa invatam din propriile noastre greseli…si asa ramanem superficiali pana la final…si mi-e mila de copii nostri,caci daca nu le dau eu exemplu prost,,le va da sigur un vanzator superficial.
A gresi,este un lucru omenesc/pe cand, a persista in aceeasi gresal, se numeste lucru prostesc.
Si eu am gresit la viata mea,si am fost si nepoliticoasa uneori(posibil datorita problemelor,sau a proastei dispozitii)–dar acest lucru,nu ne scuza actiunile.Trebuie sa invatam din propriile noaste greseli.Numai bine CJ,sper sa ne mai auzim.
P.s.-daca s-ar aplica amenzi la astfel de conduite,sunt convinsa,ca azi am discuta despre fluturasi.
Din pacate,zi de zi ,sunt tot mai convinsa de faptul,ca traim intr-o jungla cu oameni salbatici,si vad cum ne mancam de vii unul pe altul.
E trist acest lucru?!
NU
Este opera noastra!
Draga pisi x3, te inteleg foarte bine.
Nu vreau sa iau apararea unor oameni aroganti si rautaciosi, dar sintem noi cei care alegem cit de mult ii lasam sa intre in viata noastra. Da, viata este o jungla, dar a promis cineva ca va fi altfel? Un bun priten de-al meu intr-un moment confuz si dificil din viata mea, mi-a dat un sfat:
Don’t fight, play.
Pentru mine a fost o revelatie. Nu reusesc mereu, dar exersez in fiecare zi.
Numai bine si multa inspiratie. Mai vorbim….
e bine ca in cercul dv.mai sunt si sufletisti.la mine fara bani nu s-a uitat nimeni nici cu coada ochiului nicaieri in ultima vreme.in maternitate am platit doctorul cu 1milion minutul operatia si asa nu a mai trecut sa intrebe de mine 4 zile.iar azi,am depus actele la primarie pentru concediu crestere ingrijire copil,vorbeau groaznic cele de acolo,le-am spus ca sunt si eu functionar public ,colega cu ei iar raspunsul a fost ..e,si ce daca?trebuie sa discut respectuos cu dumneata???surorile mele vor sa ma dea afara din casa cu copil de 2 luni,din casa pe numele meu,parinteasca e drept,in sarcina faceau ca toate cele,la botez nu a fost cazul sa vina.
nu sintem jumatate -jumatate cei albi si ceilalti,altfel as simti un echilibru intre oameni si in actiunile mele si ale altora,dar nu este…
Iuliana imi pare rau ca treci prin asta,stiu si eu ce inseamna,atunci cand aveam bani toata lumea era prietena cu mine,in toate institutiile mi se vorbea frumos,acum cand nu am bani unii dintre ei se comporta ca si cand nu m-ar fi cunoscut niciodata, prietenii de altadat nu mai exista desi cand am putut eu i-am ajutat mie nu mi-au intins o mana ,aici la Alice am gasit oameni cu suflet mare,cu credinta in Dumnezeu.Draga Iuliana, sa nu uiti sa te rogi,ai sa le rezolvi toate,pentru tine si bebelusul tau ,te imbratisez cu drag ,Nadia.
Ce bine ar fi sa fim impartiti macar in doua si statistic. Sa fim jumi-juma, ca la alegeri. Fara a ma plange de popor, mi-ar placea sa stiu ca jumatatile sunt egale si astfel exista sanse gale sa se intample si ceva bun. Ne mai trebuie multi ani si multe concedii prin alte tari, pana cand va exista un echilibru intre cele doua parti! Bani sa avem si rabdare sa ne intelegem nevoile mai bine!
Multumesc pentru sustinere, Alex….Citind acum celelate commenturi mi-am amintit de figurile blazate de dupa un ghiseu, facandu-te parca sa te simti vinovat ca esti acolo , eventual sa iti si platesti o factura incarcata. Mi-am adus aminte de o intamplare cand am cerut “cu nerusinare” o factura detaliata sau mai bine zis o explicatie pentru o suma nejustificat de mare..si evident dupa ce constat ca nu ajung la nici un rezultat( nu necesita decat un click pe print) am cerut sa vb cu managerul…Blasfemie!Tupeu!In cele din urma reusesc sa ii explic managerului situatia si ii explic ca am prea putine drepturi ca sa imi fie si alea incalcate si ca ghinionul lor era ca lucrasem in domeniu si stiam cum merg treburile…mi se spune” nu credeam ca mai exista persoane ca dumneavoastra”. Abia atunci am realizat ca sunt atatea persoane carora li se intampla acelasi lucru si cum unii isi cladesc bunastarea pe nestiinta noastra sau uneori pe bunul simt al atator oameni…care se impiedica de cate o functionara incompetenta si blazata.Eu inca ma amagesc ca nu asta e lumea de maine, ca respectul n-a murit si sunt convinsa ca nu doare!Doare doar nepasarea…
buna
sunt de acord cu parerile expuse…si cred ca de vina e aceasta tehnologie si aceasta trecere rapida atimpului…nu mai apucam sa ne gandim la suflet si la lucrurile care ne placeau altadata…si anume acelea de a privi zborul vesel al fluturilor si albinelor…acela de a ne bucura de insemnatatea lucrurilor marunte din viata noastra…de frumusetea verdetii ierbii primavara, stralucirea spoarelui vara.caramiziul frunzelor toamna si jocul fulgilor de nea-iarna. Sarbatorile nu mai au aceeasi insemnatate si oamenii au uitat, de fapt, care e adevarata semnificatie a Craciunului. nu mai stim sa ne jucam cu copii nostri sau pur si simplu timpul nu ne mai ajunge pt. a face atatea lucruri pe care n-i le propunem zi cu zi.
e urat cand vedem ca niki prieteniile nu mai sunt ca altadata, sau ca noi ne schimbam vazand cu ochii…e dureros sa vedem ca nu mai putem avea incredere in nimeni…ca presupusii ‘prieteni” te tradeaza indata ce intorci spatele!
Da, asa e! toti suntem la fel-oameni! dar nu toti ne asemanam sufleteste, suntem atat de diferiti si multa superficialitate e ceea ce caracterizeaza majoritatea oamenilor!
Rautatea e pe prim plan, si nimeni nu se da inapoi de a face rau celuilalt-chiar si gratuit!
???????e bine sa ne mai putem spune parerile uneori, fara a fi judecati si criticati!
In general, nimanui nu mai pasa de nimeni si de nimic. Nu pot sa zic ca mie mi-ar pasa atat cat ar trebui, dar ma impresioneaza lucruri pe care le vad, ma emotioneaza situatii…Si mesajele le trimit scurte dar necopiate, si cand fac asta, incerc sa transmit si o parte din sufletul meu cu ele, din gandul meu bun…Mi-as dori o lume in care sa ne pese mai mult de ceea ce se intampla in jur, sau sa ne pese macar un pic…
Mi-am cheltuit totdeauna energia si sufletul incercand sa fac tot ce fac cu simt de raspundere…m-am risipit in actiuni, in fapte, in iubiri, in toate cate sunt, gandindu-ma ca daca eu dau tot ce am mai bun, viata va observa asta si ma va rasplati pe masura…cand am vazut ca nu e asa, ca daca faci bine nu se intorc lucrurile la fel, m-am mai gandit… si mi-am spus ca oricum nu pot fi altfel, ca nu ma voi simti bine incercand sa fiu rea, sa fiu cinica, sa fiu nepasatoare…si totusi, ma trezesc ca ignor atatea semne si fac atatea rautati fara sa vreau, fara sa stiu…
Imi aduc aminte ca am citit pe undeva, sau poate am vazut in vreun film, ca oamenii nu sunt atat de rai cat par, dar nici atat de buni cat trebuie…
Am acelaşi vis ca şi tine,draga mea!Tot sper ca ıntr-o zi lumea se va schimba şi vom fi mai buni,cu totii!Traiesc cu speranta ca ziua de maine va fi ımbracata ın bunatate şi toleranta…Sunt atat de putini oamenii carora le pasa…(da,pisi x3,aici sunt oameni carora le pasa,dar ıntalneşti oriunde oameni carora sa le pese,care sa-şi deschida sufletele şi sa vrea sa ıi ajute pe ceilalti deşi inimile lor sangereaza?)
Am ıntalnit foarte multe persoane carora nu le pasa decat daca “le iese ceva”;nimic nu este gratuit…sunt spitale ın care mori cu zile daca nu ai…sunt ghişee la care aştepti ore ın şir pentru ca acea persoana care “serveşte” se mişca precum racul şi mai poarta şi o conversatie cu colega ceea ce o determina sa mai faca şi greşeli şi sa o ia de la capat nepasandu-i ca mai sunt şi oameni cu treburi…lista este,din pacate,destul de lunga…
Aleyna…inteleg perfect ce spui,dar pe undeva,nu avem de ales,/dar,putem incerca si impreuna poate vom reusi sa schimbam ceva,chiar daca nu neaparat in fapte,dar macar in mentalitate…ca apoi sa le-o dam urmasilor nostri.
Inainte de Craciun…am intrat la o patiserie sa-i comand mamei un tort de ziua ei,si ce dadu Domnul,sa i se aprinda pofta de o anumita projitura pe care am zarit-o in vitrina…vazut si cerut!–nu vreau sa descriu privirea si modul de manifestare a vanzatoarei in momentul in care am cerut prajitura,desi eu sunt o persoana cu bun simt si nu avea nici un fel de motiv sa ma trateze ca pe un vierme scarbos(ma scuzi de expresie)…bun,cu chiu cu vai mi-a impachetat prajutura dorita(sincer deja nu mai aveam pofta de ea)…la care eu,nu m-am putut abtine sa nu-i dau un feedback si i-am spus asa: daca ar fi fost patiseria dv sunt convinsa ca ati fi dat dovada de mai multa clasa si bun simt fata de client.
Asta vreau sa-ti spun doar,ca din pacate mai mult de atat nu putem face…dar eu sunt de parere ca trebuie sa le deschidem ochii la astfel de persoane…poate poate se schimba ceva…te pup.
Cu respect
Pisi
Comentariul Ioanei m-a determinat sa-mi spun parerea, pt ca sunt de acord cu ea: de ceva timp parca pt mine a trecut pe planul doi tot ritualul a ceea ce se intelege pe romaneste “traditia sarbatorilor”: curatenia luna, pe care oricum trebuie sa o faci periodic, cu sau fara Craciun!!! … prepararea si neaparata cosumare a “n” feluri de mancaruri care de care mai grele la stomac, si pe care daca nu le faci, vecinele sau neamurile te privesc ciudat si gandesc ca nu ai spiritul sarbatorilor in sange … mesajele si apelurile telefonice catre cei de care nu ti-ai amintit un an intreg, ca si cum astfel ai putea recupera timpul pierdut … etc.
Dupa destul de mult timp petrecut departe de tara, de familie si de prietenii de demult, cred ca mi-am schimbat mult, poate involuntar, felul de a privi “lucrurile” si mai ales sarbatorile. Exact cum zicea Ioana, vreau si simt ca sarbatoare e in fiecare zi. Ma simt mult mai fericita cand primesc un telefon de departe intr-o zi oarecare a anului, pt ca stiu ca in momentul respectiv persoana respectiva chiar se gandea la mine, chiar simtea ca-i lipsesc… Am incetat a mai trimite mesaje peste mesaje in timpul sarbatorilor, mi se pare fortat. Si nu ma mai supar daca sotul meu nu mi-a daruit ceva cu totul special chiar in Ajun de Craciun, pt ca sunt fericita pt fiecare floare pe care mi-o aduce cu dragoste in priviri de atatea ori in timpul anului, fara nici un pretext…de cele mai multe ori “furata” din vreo gradina…
E atata liniste…e asa de bine sa te bucuri pur si simplu pt ca ai alaturi ceea ce ti-ai dorit…si sa pui mana pe telefon sau pe mouse doar cand simti cu adevarat nevoia, si nu pt ca “asa trebuie, doar e Craciunul…”!
Alex, cata dreptate poti avea! Nici eu nu am mai trimis atatea mesaje anul acesta. Mi s-a parut un efort inutil, sa aduci aminte cuiva ca existi inloc sa dai un tlefon sau chiar sa te vezi. Ar fi ideal sa te poti intalni macar o data pe an cu toate persoanele carora vrei ca de Craciun sa le trimiti un gand de bucurie.
Mi-au placut mereu sarbatorile si nu ma refer la acel prilej de a rasturna casa cu fundul in sus in ideea ca “trebuie facuta curatenie luna” sau a aceluia de a ne imbuiba pentru ca apoi sa ne plangem ca nu ne e bine, in buna traditie romaneasca.Imi place spiritul sarbatorilor si detest textele conform carora ar trebui sa fim mai buni de sarbatori…de ce nu si in restul anului? De ce ne amintim de prieteni si familie si in principiu de persoanele dragi numai de sarbatori? Oferim daruri celor dragi pentru ca vrem sa ne demonstram dragostea …sau sa ne rascumparam greselile sau sa compensam faptul ca am fost foarte ocupati in timpul anului?
Sarbatorile ar trebui sa fie un prilej de liniste, de momente petrecute alaturi de cei pe care ii iubim.Cred ca ar trebui totusi sa nu mai punem stomacul pe primul plan si sa acordam o mai mare atentie sufletului…al nostru, al celorlalti ..in fiecare zi. Sau altfel spus, sa facem din fiecare zi o sarbatoare.sa ne aducem aminte de prieteni mai des, sa nu uitam ca ei nu sunt langa noi doar pentru a ne asculta dar si pentru a fi ascultati , ca o vorba buna poate face uneori mai mult decat orice ajutor concret.
Draga Alice,
Iti citesc cu mare drag si interes postarile, te respect pentru curajul si talentul tau. Din pacate nepasarea e o boala ce macina o mare parte a societatii noastre, nu numai “spitalele de stat”, generalizare nedreapta fie si daca ar exista un singur profesionist din sistem. Eu sunt profesor in sistemul de stat la un colegiu national ce produce valori, copii ce din pacate aleg multi sa ramana in strainatate, acolo unde ii ajutam sa ajunga, cu foarte multa munca si cu acelasi salariu ca oricare profesor, chiar daca suntem “obligati” sa facem performanta. Si pun ghilimele pentru ca e obligatia impusa de noi insine si de rezultatele cu care ne-am obisnuit. Am sansa sa fi crescut profesional in aceasta institutie, si cred ca la nivel national tot puterea exemplului e cea care poate schimba ceva. Poate e timpul sa credem in ceea ce facem si sa crestem ca societate, iar atunci vor veni si rezultatele. Sa deschidem ochii si sa nu mai visam, ci sa facem fiecare ce putem in domeniul in care ne pricepem.
Doamna Alice,felicitari pentru minunea careia i-ati dat viata si pentru curajul si optimismul de a lupta pentru o viata fericita,ma bucur ca sunteti implinita alaturi de barbatul iubit….cat despre felul de a fi al fiecaruia,nepasator ori nu, cred ca tine de structura interioara,de sensibilitatea si bunul simt,le pasa celor care simt cu adevarat si fac cu daruire acest lucru in rest….vorbele goale spuse doar de dragul de a fi spuse n-au nicio valoare,dimpotriva,pot face rau,foarte mult rau….
Uneori imi spun ca sufar din cauza ca sunt prea sansibila,atunci chiar as vrea sa nu-mi pese dar e greu.Vazandu-ma in situatia critica si nestiind cum sa ies din ea am apelat la primaria locala,am pasit rusinata in birou,mi s-a raspuns la salut cu jumatate de gura,la un birou in fata unui calculator o functionara plictisita,i-am spus oful meu,ma privit din cap pana in picioare si mi-a raspuns in doi peri,crezi ca noi avem timp de astea?Vin alegerile,aven nevoie de fonduri,nu vom da bani pe incalzire,pentru alocatie iti trebuie adevarinta de unde e angajat sotul tau,dar nu am,am raspuns cu lacrimi in ochi,sotul meu nu poate primi cartea de munca,nu li s-a platit,noi cu ce o sa traim,poate aveti cceva de munca,orice,daca e nevoie matur pe strazi,vreau doar sa muncesc…
S-a ridicat de la birou nervoasa,trantind dosarul meu,iesi afara,a tipat la mine,nu am timp de prostiile tale,ce ma intereseaza de tine si de plozii tai?Am iesit,dupa vreo cateva sute de metri mersi in nestire m-am prabusit e o banca,am plans acolo fiindca nu vroiam sa ajung acasa si sa ma vada copiii,cineva s-a apropiat de mine,era farmacista de langa dispensar,nu m-a intrebat nimic,m-a luat de mana si m-a dus inauntru,mi-a dat un ceai cald si o patura,mi-a spus ca a auzit de pe holul primariei toata discutia,mi-a spus ca nu are nimic de lucru pentru mine acum dar va incerca pe la toti cunoscutii,brusc lacrimile s-au oprit,aveam o speranta,de ce nu putea si acea doamna sa-mi vorbeasca frumos?Da,sunt oameni carora le pasa dar sunt oameni care nu vor sa auda.Visul tau draga Alice il am si eu,macar copiii mei sa traiasca intr-o lume mai buna decat mine.
Am si eu aceeasi problema care ma deranjeaza foarte tare - superficialitatea. Sunt traducator si, cand am mai mult de lucru, mai impart o lucrare cu alte persoane, care, desi relativ competente si chiar au nevoie de bani, imi trimit un material ingrozitor, necitit, tradus la prima mana, iar eu ma enervez de fiecare data. Asta era doar un exemplu. In rest, treburi de mantuiala vezi peste tot in fiecare zi. Din pacate, asta este.
Alice, iti doresc sa ai o fetita sanatoasa, frumoasa si la punga groasa, fiindca, nu-i asa, si banii sunt importanti pe lumea asta.
Numai bine!
Probleme asemanatoare am avut si eu, chiar mai am, eu cu unii din colegii mei. La inceput m-am necajit si mi se parea nedrept cand la acelesi tip de sarcini mi se raspundea la niveluri diferite calitativ. Mie nu imi gaseam nici o vina. Dar cu timpul, am inlaturat jena si am facut observatiile de rigoare, fara sa dau exemple - uite cum a raspuns celalat, am intors raspunsurile inapoi pana am primit ceea ce trebuia. Stiu - e obositor, dar mi se pare corect pentru toata lumea daca procedez asa. E dureroasa - asa cum ai observat tu - superficialitatea unora, suficienta, lipsa de entuziasm. Daca merge si asa, sau daca se pot rezolva problemele de la sine…
Ai dreptate… insa cred ca e un vis imposibil de realizat. Fiindca fiecare trebuie sa devina constient pentru sine, luvru tare greu de realizat…
Un an nou bun cu pace si sanatate iti doresc, alaturi de familia ta.
Pana nu demult, cand am inceput sa primesc sms-urile de sarbatori,era cat pe ce sa ma las pacalita de “creativitatea “celor care le trimeteau, fiind impresionata ca respectivele persoane se gandeau la mine…..pana cand m-am trezit ca mesajele erau ,nu de putine ori ,aceleasi. Aproape ca te simteai obligata sa raspunzi la ele. Dar m-am gandit: oare cati dintre ei se gandeau cu adevarat la mine, sau cati dintre ei nu au dat “sent”la toata agenda?
Nu e oare putin aberant sa trimiti tot felul de mesaje in care poate tu nici macar nu crezi, cu atat mai mult cu cat le trimiti unor persoane pentru care nu simti nici macar cat negru sub unghie? Nu e oare mai simplu sa le spunem oamenilor un simplu “Craciun fericit…sau La multi ani”, dar sa fie din toata inima….sa chiar credem in ele?
Un cunoscut de-al meu mi-a trimis din greseala…si ulterior am aflat ca nu numai mie, un mesaj de 8 Martie, al carui continut se adresa clar unei persoane anume. Nu m-am putut abtine si i-am raspuns ca a gresit destinatarul…si ca eu una, as prefera un mesaj simplist ,dar sincer, decat unul care sa ma dea pe spate in prima faza..si cam atat. Omul s-a simtit destul de aiurea la inceput,apoi s-a suparat..iar dupa ce a rumegat-o mi-a spus ca din toata lista de femei la care a trimis din greseala mesajul respectiv, doar eu si inca o persoana ne-am simtit jignite, si ca defapt asta -i spune cui ii pasa cu adevarat de mesajele pe care le primeste.
Cel mai sincer mesaj cred ca acesta este: Craciun Fericit:).
Foarte adevarat…din pacate sunt mai multi dintre cei carora nu le pasa….:(
Alice, citesc cartea ta si a Aurorei Liiceanu “Care pe care : femei si barbati “. Sunt fermecata de scrisul tau, mereu si mereu. Tocmai am terminat articolul referitor la ciudateniile tarii noastre, la nerecunostinta valorii adevarate. Este un text care se asorteaza cu ceea ce ai postat azi. dar in acelasi timp, poti fi multumita, poti sa te simti la adapost in propria-ti viata, caci traiesti “o mare si definitiva iubire “, cum atat de adevarat spui. Ai sperat si ai crezut, iar credinta ti-a fost rasplatita. Daca am trai in lumea de care spui, in care sa ne pese mult mai mult decat ne pasa acum, ar fi de dorit ca textele scrise de tine, sa existe, raspandite sub forma unor foi volante si sa fie impartite trecatorilor care citindu-le, intr-o pauza, din graba lor cotidiana, sa incerce sa doreasca sa faca ceva pentru a fi lumea din tara aceasta altfel, mai buna si, implicit, mai implicata in cotidian. Caci fara argumente concrete care sa trezeasca oamenii nu se va schimba mai nimic din mersul acesta galopant spre un rau general, manifestat printr-un interes egoist ce nu mai vrea sa tina cont de nimic. Se alearga spre o existenta lipsita de emotia sentimentelor adevarate si curate, lasand loc mizeriei, care se infiltreaza tot mai profund in suflet si in cetate. Extrapoland, cuprindem toata tara, toata planeta…
Oare care este motivul pentru care unora le pasa si altora nu?
Ma intreb cand invatam defapt sa ne pese de tot ce ne inconjoara si de ce unora le pasa doar cand au un interes?
Cum invatam si de ce numai unii?
Sau de ce nu avem mai multe modele de la care sa invatam! Mi se pare ca sunt atat de putine modele publice, si oricat de mult ai incerca sa inveti de la cei dragi, nu vor avea aceeasi autoritate ca cineva care apare la TV.
Tot ce ai descris mai sus,din pacate,este asa cum spui,reprezinta realitatea crunta..in care parca noi ,cei care ne diferentiem de acele persoane indiferente,am fi picat din luna,parca nu este realitatea pe care ne-o dorim,nu reprezinta realitatea care sa ne implineasca sufletele…chiar asa,este foarte greu sa trecem cu vederea persoanele de acel gen.
Dar eu personal, mi-am gasit acea lume de care spui tu” o lume in care tuturor sa ne pese”–uite! chiar aici…aici,pe blog,alaturi de tine,si de multe alte persoane…aici parca totusi ne pasa.
Cu respect
Pisi
Asa e pisi, e o lume in care am descoperit ca exista oameni care pretuiesc aceleasi valori ca si mine, o lume de care am nevoie pentru viitorul meu si al copiilor nostri.