Sarbatorile inimii

sarbaNe-am invatat sa asociem sarbatorile cu un sir nesfarsit de ore in care cocosam mesele cu feluri si feluri de mancare. Fara sa fi tinut cumva post inainte, simtim nevoia sa ne indestulam peste masura.

Obiceiurile noastre festive de fiecare an decurg in numele unei traditii din care retinem, selectiv, doar ce ne convine si ce e mai usor de respectat. Si apoi, dupa ce sarbatorile trec, ne amintim mai mult de cat de bun a fost vinul sau cat de greu ne-a picat piftia, decat de magia zilelor in care am sarbatorit nasterea Mantuitorului.

Dar, anul acesta, fara vreo urma de parere de rau, traiesc primul Craciun in care n-am stat nicio clipa la mese imbelsugate. Ne-am intors acasa, iar casa nu miroase a cozonac. Nu, nici sarmale n-avem. Dar e, fara indoiala, cel mai frumos Craciun din viata noastra.

Sigur ca e minunat sa le poti avea pe toate. Sa ai Craciun cu dragoste, cu daruri pregatite din timp si cu mancaruri bune, altfel decat cele din timpul anului. Insa, de data asta, dupa ce mi-am petrecut noaptea de ajun in maternitate, ma bucur mai mult ca oricand ca suntem acasa si ca ne iubim. Mi-e drag sa stau sub zodia blandetii si-a iubirii caline, previzibile si desavarasite. Am asezat cu grija sub brad cadouri cumparate inainte de venirea Izei, iar camera Ilonei am transformat-o in “camera fetitelor”. Si ne minunam ce frumos s-a facut dintr-o data la noi. Si ne promitem acum, cu sufletul instelat de atata lumina, ca ne vom bucura de fiecare zi a sarbatorilor inimii, ca vom avea, de acum inainte, sarbatori superbe in fiecare zi. Mereu impreuna.

Craciunul nostru nu are parfum de cozonaci copti si nici platouri intinse asezate pe masa. Dar casa noastra miroase mai frumos ca niciodata, a lapte de mama si a familie fericita. Si noua ne e de ajuns. Pentru ca bucuriile inimii sunt mai de pret decat toate cele ale trupului sau ale orgoliului. Si sunt cel mai greu de atins.

Comentarii

30 Comentarii la “Sarbatorile inimii”
  1. mitrea spune:

    interesant articol. mi-

  2. clonaclone spune:

    Felicitari pentru casa ta care miroase a iubire si a familie fericita!

  3. alex spune:

    Mda…m-am intors…plecasem sa gasesc zapada de care mi-e dor de cativa ani, dar nu a fost sa fie nici de data asta…
    Am inceput sa scriu pt ca, asemeni tie, Alice, dar din motive diferite, nici noi nu am avut nici miros de cozonaci, nici sarmale, nici mese imbelsugate…Asta pt ca am ales ca anul acesta sa facem o escapada de 3 zile, chiar de Craciun. Si cum era prima data cand faceam asta, nu ne-am gandit nici o clipa ca restaurantele vor fi inchise TOATE in ziua de Craciun, asa ca…am mancat ce am putut si ce am gasit. Dar…am fost fericiti si impliniti pt ca eram impreuna, pt ca traiam ceva nou, pt ca in seara de Craciun in loc sa cinam bucate traditionale am cinat pizza, pt ca minunea noastra a facut primii pasi si e atat de fericit, pt ca cealalta minune micuta ma innebuneste cu freamatul sau inauntrul meu, pt ca……..sarbatoarea e in inima, nu pe masa…
    Sarbatori frumoase tuturor in continuare si “besitos” de aici de departe pt cei mici ai tai!

  4. mona spune:

    Felicitari pt “cadoul” minunat pe care l-ati primit,si stiu k sunteti fericiti(inclusiv Ilona si Victor),caci ce poate fi mai frumos decat un ingeras care miroase numai a lapte(si ce parfum mai inmiresmat poate exista),doi parinti impliniti si doi fratiori mandrii de surioara lor.
    Sarbatori superbe in fiecare zi,bucurati-va si iubiti-va mereu ca acum!
    Mamico,sa-ti fie sanatosi puiutii si sa te bucuri de(si alaturi)ei.
    Dumnezeu te iubeste(si noi ),si meriti din plin,FII FERICITA!

  5. alexandra R spune:

    Alice, eu sunt dependenta de ce scrii tu, desi nu sunt prea active pe bloguri. acum eram putin melancolica si simteam nevoia sa citesc ceva scris de tine. am intrat pe blocul tango si am vazut ca nu a aparut nimic nou in afara de comentarii. m-am mai uitat o data la pozele cu tine si Iza si apoi am zis sa intru pe alt site prietenos -121. nu pot sa iti explic cat am fost de incantata cand am inceput sa citesc articolul asta, fara sa stiu ca este scris de tine, si ti-am recunoscut stilul!!! Alice, esti parte din viata mea! iti multumesc! Sa fii mereu deschisa, nu stii cati oameni traiesc alaturi de tine si invata de la tine!

    Un an mai bun tuturor!

  6. Corina spune:

    Cu o mica intarziere, ca doar acum am descoperit ce cadou minunat ti-ai facut de sarbatori, dar si cu lacrimi in ochi la vederea unui inger ,iti spun ,draga Alice, Sarbatori Fericite , sa-ti traiasca fetita si sa va bucurati de ea, iar ingerii sa-i fie alaturi toata viata!

  7. Anna spune:

    Craciun Fericit!
    …si eu am avut un craciun mai special acum ceva vreme, mai precis fix acum 10 ani…da, atunci , a treia zi de Craciun, se nastea fetita mea…parca a trecut o vesnicie…am uitat chinul, tipetele,noptile nedormite la rand din cauza travaliului si apoi a durerilor si frisoanelor de dupa nastere, a plansetelor ei ca inca nu aveam lapte si ii era foame…N-am uitat defapt, dar imi aduc aminte cu drag- s-a sters doar durerea- a ramas dulceata ce-ti invadeaza deopotriva trupul si inima, mirosul de lapte, puritatea de plutea in toata casa…mi-e dor…de obrajorul cald lipit de sanul meu , de geana cufundata intr-un somn atat de profund si de pasnic langa inima mea, dor de buzitele stranse intr-o mica mura, ca apoi sa se desfaca intr-un zambet atat de dulce…atat de dor de dragostea lor de atunci, de dragostea curata si total neconditionata…

    • Alice Nastase spune:

      La multi ani, Anna, pentru fetita ta care implineste azi 10 ani! Sa-ti traiasca, sa iti aduca bucurie in viata si, mai ales, sa aiba ea o viata plina de bucurie. O cheama Stefania? Azi e Sfantul Stefan. Craciun fericit, si tie, si tuturor celor de aici!

  8. aerlilian spune:

    Alice, nu puteai petrece nicicum mai frumos acest Craciun…Casa voastra e plina, viata voastra e implinita, iar mirosul de lapte matern trebuie sa fie cea mai suava mireasma din lume.Eu n-am trait inca acest miracol dar nu-mi pierd speranta ca il voi trai poate la urmatorul Craciun…Asa cum la urmatorul Craciun, ochisorii Izei vor fi vrajiti de luminitele din brad.Ai incercat sa te gandesti la urmatorul Craciun?Sa fii fericita, Alice!Sa ne “tragi” dupa tine pe toate cele ce ne dorim sa traim experienta aceasta unica, de a fi mame!As fi vrut sa-ti fac o urare de genul “Sa-ti dea Dumnezeu ce n-ai si-ti doresti”, dar oare iti mai doresti ceva?Imi place sa cred si sa sper ca acum ai TOTUL, ca sufletul tau este linistit si fericit.

  9. pisi x3 spune:

    Foarte placut articol.
    Va doresc din suflet multa sanatate,iubire,mangaiere,intelegere…pace.
    Sarbatori frumoase in continuare.

  10. margoo spune:

    La sugestia unei prietene am intrat prima oara aici si am avut privilegiul sa iau parte la o adevarata …sarbatoare…nasterea unui copil .Eu nu stiu nimic trebuie sa recunosc despre acest subiect ….eu nu stiu prin cate greutati a trecut aceasta femeie si nici nu cred ca ar trebui sa ii rascolesc trecutul pt a putea sa fiu de partea ei . Din ceea ce am citit reiese bucuria ,fericirea unei femei ….implinite . Din comentariile voastre ..a celor care i-ati fost alaturi si in clipele mai putin fericite ,am inteles ca merita tot binele din lume si eu ii doresc din suflet acelasi lucru .Totusi ceva m-a mirat …Ati sarit in apararea ei ,v-ati unit impotriva unei femei care dupa parerea mea nu vorbea decat din punctul ei de vedere . Iertati-ma daca intervin dar ….in ceea ce am citit eu in acel comentariu …nu am sesizat nici rautate …nici invidie …Eu am simtit durerea acelei femei , eu cred ca vb din proprie experienta , ceva s-a intamplat in copilaria ei si acum …a retrait acele clipe . Eu am simtit cat de mult o iubiti pe Alice si sunt sigura ca si ea stie lucrul asta ….dar incercati ca spiritul Craciunului sa va umple sufletul …Craciunul nu inseamna doar …mancare si cadouri sub brad ….Craciunul inseamna sa fim mai buni …si mai toleranti cu cei din jurul nostru si sa incercam sa citim …printre randuri . Sarbatori fericite va doresc !

  11. Lacrima spune:

    De ceva vreme descopar diferentele dintre acest blog si cel al unui medic psihiatru si scriitor francez.
    “Tabletele” domniei sale sunt interesante ,temele supuse dezbaterii si meditatiei trezesc interesul multor parizieni ,care intervin zilnic politicos .Doctorul nu le raspunde niciodata pe blog , dar cu fiecare ocazie cand “iese la scena deschisa” pomeneste de acest blog ,care spune ca –i este foarte necesar si ca… «il se nourit « din acesta.
    Si acum o mica paralela :

    Blogul ia vacante dese (odata cu ale copiilor doctorului ).Doctorul are cam aceeasi varsta cu a d-nei Alice Nastase.
    Alice a noastra insa , nu a « lipsit » de la lectia zilnica nici cand a nascut .

    Doctorul este ” compatimit ” de amicii de blog pentru ora matinala la care scrie 6.30.
    Alice, posteaza (daca nu gresesc ) la ora 00 ,in conditiile in care are copii mici .

    Cand este in lipsa de imaginatie ,posteaza teme scurte formate din maximum doua propozitii.
    Eu nu am gasit nici o postare de –a Alice-ei care sa nu fie imbracata intr-o superba forma literara.

    Pozele care insotesc tabletele doctorului sunt fie sumbre (in mare parte alb negru sau patinate ) ,fie desene naive.
    Despre pozele acestui blog nu am ce sa mai adaug ,deoarece sunt mai mult decat perfect integrate cu tema zilnica.

    Si ca o ultima paralela :

    Un blog scris de un barbat , de un occidental nonsalant , invitat la cele mai renumite congrese si simpozioane din Europa , SUA, Canada.

    Un blog scris de o femeie ,constiincioasa, perfectionista, dintr-o tare din Est ,care ar trebui sa razbata cat mai departe.

    • Alice Nastase spune:

      Lacrima, te voi purta mereu in inima mea pentru ceea ce mi-ai scris astazi. Iti multumesc, din tot sufletul. Este atata munca, atata daruire, atata suflet, atata chin, uneori, incat am nevoie, macar din cand in cand, de apreciere, de recunoastere. Am primit-o astazi de la tine, si o sa-mi tina de urat si o sa-mi dea energie multa vreme de acum inainte.

      • nina dumitru spune:

        Eu sper sa nu te opresti niciodata, sa ne scrii. Pt ca scrisul tau e balsam pentru suflete. Iti multumesc. Pentru bucatile de viata si de suflet pe care le daruiesti .

      • je spune:

        Alice, dar noi te iubim toti de aici si te apreciem…uite, mi-am permis sa vorbesc nu numai in numele meu…doar ca, stii, din cand in cand parca uitam sa le spunem celor apropiati cat de mult inseamna pentru noi, ca si cum acest lucru se subintelege asa, pur si simplu.
        Imi amintesc ca foarte multa vreme te citeam cu ochii in lacrimi. Temele tale nu erau toate asa de triste incat sa ma faca sa plang, dar mi se parea ca simti si gandesti cum aveam parca nevoie sa stiu ca mai simte si gandeste si altcineva asa ca mine…
        Iti doresc sa ai mereu aceeasi energie, si sa ne transmiti si noua, din energia si fericirea si dragostea ta.

    • aleyna spune:

      Şi eu am citit cateva chestiuni dintr-un blog al unui moderator tv care mi-a displacut pentru ca vorbea(foarte mandru) despre succesul sau ın tv(televiziune ın sus,televiziune ın jos de mi s-a facut greata),ori Alice,chiar daca este o femeie de succes ıntotdeauna ne-a ımpartaşit emotiile sale,ıntotdeauna şi-a atras “publicul” cu subiecte interesante luate din viata(din propria viata) iar scrierile sale au o sensibilitate aparte care atinge nişte corzi pe undeva pe la inimile cititorilor sai…

  12. Alice Nastase spune:

    La multi ani, la multi ani! Nu vreau sa va certati sau sa va necajiti, eu nu m-am suparat, Deniss are dreptul sa se intrebe si sa exprime propriile ei nelamuriri, care sunt, in buna masura, indreptatite. E greu, adesea, si pentru copiii mai mari, dar noi suntem fericiti cu totii, sunt sigura. Nu cred ca exista copii care sa prefere sa traiasca langa o mama singura si nefericita, cand pot avea o noua familie si un frate mai mic, si atata dragoste in jur cata avem noi.
    CristinaC, cred ca ti-e tare greu sa fii asa departe, mai ales acum, de sarbatori, cred ca ti-e dor cumplit.
    Aleyna, Nadia, Cristina Socaciu, Moi, Mirela, Xantipa, Flori, Doctorul, pentru toti am cate un gand de recunostinta si de drag.

  13. Moi spune:

    Alice, am convingerea ca acest Craciun, este sarbatoarea inimii tale si a lui Paul si al Ilonei si Victor, caci ati simtit cum minunea Dumnezeiasca s-a intrupat in casa voastra. Ma bucur pentru voi, dincolo de cuvintele pe care le scriu aici. Sa traiti mereu sarbatorile cu inima, vor fi mult, mult mai frumoase si indestulate. Sarbatori fericite !

  14. Nadia spune:

    Draga mea Alice,e cel mai frumos Craciun pe care il puteai petrece,citind parca deja simteam mirosul bebelusului tau Iza,e o minune mica pe care o ador eu fiindca am vazut-o in fotografii imi inchipui pentru familia voastra ce inseamna.
    Craciunul acesta a fost unul minunat,in seara de ajun am impodobit un pin,ne placuse mult si a iesit deosebit,podoabele vechi,o instalatie si cateva bomboane dar a iesit cel mai frumos pom de Craciun fiindca am adaugat multa ,multa dragoste,am colindat toti,am citit sub brad pentru cel mic povesti de Craciun,apoi am cinat impreuna iar copiii au plecat cu colinda,noaptea a venit Mosul cu cadourile,am stat iar sub pom si am ras cu ei pana au probat hainutele,ma trezeam cu ochii in lacrimi,eram atat de fericita,rasul lor cristalin imi umplea inima de bucurie si caldura sufleteasca,dimineata de Craciun,ne-am pornit spre biserica,eram atat de frumosi pentru ca eram impreuna,dragostea ne-a tinut uniti si in momentele critice si nu ne-am certat sau nu am dat vina unul pe altul pentru situatia grea peste care ne chinuim sa trecem,anul acesta nu mi-am luat nimic,am renuntat la coafor,ma tund singura cu un pieptene cu lama,am renuntat pana si la crema de fata,nu mi-am luat o haina noua de de peste un an,totul pentru ca cei mici sa nu simta situatia grea, dar cand imi privesc familia imi dau seama cat de bogata sunt.

  15. Flori spune:

    Draga Alice,
    ma bucur mult de tot pentru tine si toata familia ta! Imi place darul pe care Dumnezeu ti l-a dat de a exprima atat de clar si frumos trairile tale, care sa stii ca sunt multe din ele si ale noastre, surorile tale! Multa sanatate, crestere mare Izei,Ilonei si lui Victor, un camin plin de dragoste , respect si intelegere, ma bucur nespus de mult pentru tine ca iubesti si esti iubita de un barbat deosebit, sunt sigura, avand in vedere ca te cunosc de ani buni, de pe vremea Tabu!

  16. CristinaC spune:

    Doamne cat de frumos poti sa scrii!

    Mi se pare ca e cel mai fumos Craciun asa cum il descri tu!

    La noi s-a strans familia si ne-am bucurat ca suntem impreuna.
    Fratii cu familiile si mamele.
    Tati ne vegheza de undeva din ceruri si pentru ei ard lumarile de pe masa.
    Afara ploua si nu a fost un Craciun alb pe aici.
    E bine.

  17. Doctorul spune:

    Eu nu am inteles niciodata (si probabil ca nici nu voi intelege), de ce trebuie sa bagam in noi pana cand ajungem cu degetul?

    Cum sa ma duc eu la doctor sa-i spun:

    “In timp ce tu erai aici, eu crapam in mine. Fa-ma bine, te rog”.

    Cum asa ceva? Tre sa fiu nebun.

    PS. La ultimele teste nu eram. :D

    Eu nu mamanc carne de porc de ani de zile. Practic sarmalele mele sunt de pui, iar piftia de curcan. Daca nu, facem Craciunul si fara d’astea!

    De ce avem nevoie de atata mancare ca sa simtitm ca e Craciunul? N-am inteles-o p’asta!

    Pace,
    Doc

  18. deniss spune:

    ” noua ne e de ajuns”……care” NOUA” ? Ma ierti,dar esti sigura ca ii este de ajuns Ilonei,…lui Victor…?Niciodata nu o sa ne faca fericiti acelasi lucuri…. si ar trebuii sa tinem cont de asta, nu sa transferam trairile noastre altora.Sunt convisa ca cei mici sunt entuziasmati de noua lor surioara, ca atmosfera din familie le-a indus o stare de bucurie care trebuie sa o traiasca, dar, de aici, pana la “noua ne e de ajuns”……cred ca e drum lung pentru Ilona si Victor…/ Este de ajuns pentru tine si Paul, si e normal,dar nu poti cere nimanui sa simta ce simtiti voi, nici chiar propriilor tai copii.Nu au cum, si pentru ei nu poate fi “de ajuns”…..ce pare a fi pentru tine…..Sper sa nu te supar, sa nu ma intelegi gresit,…….intodeuna voi vorbi in numele copiilor cu parinti recasatoriti,si e mult spus,”" voi vorbi , oi voi expune problema din punctul de vedere a unui copil care a trait asta…….
    Ma ierti, nu vreau sa va tulbur,chiar mi-as dori sa cred ca ceea ce spui tu ” noua ne e de ajuns “, e valabil si pentru copii.
    Sa fiti fericiti,asa cum sunteti acum si sa-i faceti fericiti pe cei din jurul vostru, prioritatile voastre in viata ramanand permanent ; ILONA,VICTOR,IZA. Va doresc sanatate,fericire,si, mai ales intelepciune de a controla situatia.Si, stiind ca dragostea invinge orice,,,,,,si ca….. la voi dragostea a cladit tot…. nu am dubii ca ve-ti reusi.Ve-ti reusi sa-i faceti pe toti fericiti (toti copii) fara sa va risipiti propria fericire.
    Sarbatori fericite in continuare, ……aveti grija cat dati si cat primiti……nu lasati sa sece rezervorul…..
    Aveti asa o familie incat sunteti de invidiat.V a dati seama?
    Iubiti-va, bucurati-va,prelungiti-le copilaris lui Victor si Ilonei cat mai mult……cresteti-i ca frati adevarati care vor fi tot timpul unul langa altul.Dumnezeu sa va aiba in paza !

    • xantipa spune:

      “ve-ti reusi”, “Ve-ti reusi”, “toti copii”
      Invata sa scrii inainte sa vorbesti in numele cuiva, chiar si al copiilor cu parinti recasatoriti!
      Craciun fericit!

    • Mirela spune:

      Cat de frustrata si de invidioasa poti fi sa vorbesti asa dar daca n ai nimic bun de zis, de ce nu taci si te mai duci pe la scoala sa inveti sa scrii corect , ca apoi , sa mai poti avea pretentii sa emiti judecati.
      Familia pe care o are Alice azi a construit o in timp si cu foarte multa munca si sacrificii .E foarte usor sa stai pe margine si sa invidiezi .

      Dar revenind la mesajul meu , mergi la scoala , niciodata nu e prea tarziu , invata sa scrii si apoi mai vorbim.Banuiesc ca daca vorbesti exact cum scrii , e un dezastru .

      Si lasa l pe Dzeu in pace , nu l mai invoca cand e vorba sa gasesti un pretext pentru rautatile spuse.Nu esti nimeni ca sa emiti judecati asupra familiei cuiva .

    • Moi spune:

      Deniss, dincolo de cat de nepotrivit a fost ceea ce ai scris, incearca sa inveti si ceva gramatica. ” Ve-ti ” se scrie corect ” veti “, pentru ca este verbul la viitor : eu voi reusi, tu vei reusi, el sau ea va reusi, noi vom reusi, voi veti reusi, ei sau ele vor reusi…daca se vor stradui ( cu un singur i ) :). Intradevar, Dumnezeu sa ne aiba in paza !

    • Cristina Socaciu spune:

      Chiar si copiii cu parinti recasatoriti ar putea fi buni…Nimeni si nimic nu justifica si nu ne da dreptul de a-i judeca pe ceilalti!

    • Nadia spune:

      Incerc sa te inteleg dar nu reusesc,cum poti sa judeci ?Alice nu merita asta,daca as fi moderat eu comentariile as fi avut grija sa nu ajunga sa vada comentariul tau.
      Copiii mei sunt frati,nu conteaza ca biologic nu au acelasi tata,cand m-am recasatorit aveam un copil de sapte ani iar sotul meu era foarte tanar(24),mi-a fost teama ca nu voi putea sa fac fata,fiul meu i-a spus tata dupa nici o luna,el isi cunoaste tatal natural doar din fotografii,nu l-a cautat niciodata iar baiatul a suferit mult.Cand s-a nascut cel mic,la inceput a fost putin gelos dar mama radea si imi spunea ca si eu am facut la fel cand a nascut-o pe sora mea,l-a aceptat repede fiindca eu l-am implicat in ingrijirea lui,eu il spalam ,el aducea prosopul,l-am lasat sa-l hraneasca,sa-l plimbe ,el isi dorea asta,e glasul sangelui,acum sunt nedespartiti desi intre ei e o diferenta de opt ani iar eu si sotul meu suntem parinti pentru amandoi.

  19. aleyna spune:

    Felicitar,draga mea,pentru minunatul Craciun de care ai parte.Ca ın aceasta zi sper sa ai nenumarate altele…alaturi de cei pe care ıi iubeşti şi care ıti ımpartaşesc sentimentele!Un sarut pentru familia ta!

Spune-ti parerea

Click on the picture to try another code