Amantii din padure
In orele lor furate de la soti, doi amanti, intelectuali cu studii inalte, amandoi, s-au oprit cu masina in padure pentru o imbratisare ferita de ochii lumii. Dar masina a ramas impotmolita.
Amantii nu numai ca n-au mai putut ajunge acasa la timp pentru a salva aparentele, dar femeia, care era posesoarea masinii, s-a intors nu doar intarziat, ci si pedestru.
Sotul a intrebat-o unde e masina. Si, pentru ca nu a reusit sa minta nimic mai de Doamne-ajuta, ea i-a spus, pana la urma, adevarul. Si a divortat. Companionul ei de aventura a mai amanat cateva luni decizia despartirii de sotie, mai ales ca el a gasit mai lesne o minciuna acceptabila. Dar, in scurt timp, totusi, s-a despartit si el si si-a vazut de viata lui.
Am auzit povestea asta, absolut adevarata, acum destul de multi ani. Eram pe atunci o tanara profesoara angajata intr-un serviciu militar care excela prin sobrietate. Purtam cu totii, daca nu uniforme bleumarin, musai costume cu taior sau sacou. Deci, macar ca infatisare, eram cu totii destul de scortosi. Conform statutului, si apucaturile trebuiau sa fie apretate, nu doar hainele. Asa ca, atunci cand unul dintre colegi ne-a povestit patania amicilor sai, cei mai multi dintre cei prezenti s-au zgaltait de repulsie. Am auzit opinii scarbite legate de cei care isi insala partenerul, dar si de cei care nu sunt in stare sa conduca iscusit si sa apese ambreiajul in asa fel, incat sa poata scoate masina din orice noroaie. Dar cel mai tare mi-a atras atentia pledoaria unui domn chipes si care se purta mereu ca si cum ar fi fost perfect, care s-a aratat oripilat nu de meandrele amantlacului cu pricina, ci de locul in care indragostitii iliciti s-au oprit sa faca amor. “In masina? In padure? Ca animalele?” s-a inflamat el, apoi a explicat auditoriului ca, daca ai o amanta sau un amant, merita sa petreci cu el ore mult mai romantice, intr-o camera de hotel sau intr-o casa primitoare de prieten plecat in vacanta. Sa ai o sticla de sampanie la rece si un CD cu Boleroul lui Ravel la indemana. Ca numai atunci te-ai putea salva de la ridicolul unei relatii furate.
Nu am indraznit sa-i contrazic pe moralistii dinainte, insa pe cel din urma am simtit nevoia nebuneasca sa il combat. Si i-am spus, cinstit, cat de mult ii invidiez pe cei doi indragostiti care se doreau atat de tare, incat nu le-a pasat nici de butaforiile conventionale, nici de pericolul de-a ramane intepeniti in noroaiele padurii. I-am marturisit ca mi se pare extrem de rara si de pretioasa o patima care sa te mistuie in asemenea fel, incat sa incalci toate regulile lumii tale. Si am mai spus ceva probabil foarte nepotrivit. Am spus ca mi-as dori sa pot sa doresc pe cineva atat de mult, atat de febril, incat sa simt nevoia absolut indecenta sa opresc masina intr-o ramasita de codru de langa oras. Dar ca nu cred ca se intampla asa ceva prea des intr-o viata de om…
Toti cei de fata m-au masurat ingroziti de atata depravare a gandului si sunt absolut sigura ca am avut parte, pe muteste, de catalogari mai grave decat cele pe care le indreptasera pana atunci impotriva soferitei indragostite din poveste.
Peste vreo doi ani, domnul aproape perfect, care nu accepta amorul fara sampanie, a fost prins de nevasta cu amanta chiar in casa lor, cand ea s-a intors mai devreme dintr-o deplasare. Mai curand de atat, doamna care nu concepea sa iti inseli partenerul s-a combinat cu personajul care ii dispretuia pe soferii nepriceputi in ale extragerii autovehiculului dintr-un teren clisos. Iar ceilalti moralisti s-au dovedit, in ochii mei, in diverse ocazii, atinsi de tot felul de nimicnicii.
Atunci am priceput, si mi s-a confirmat asta in repetate randuri de-a lungul vietii, ca aceia care se pretind desavarsiti sunt primii care acopera sub platosa lor de palavre mustratoare hibe pe care le poarta cu ei de-o viata, fara sa fie in stare sa le vindece. Si m-am obisnuit, nu cu usurinta, dar am reusit sa nu mai pun la inima remarcile ingrozite de asa-zisul libertinaj al mintii sau al faptelor mele. Pentru ca, intre timp, am invatat ca numai cei care se marturisesc, in slabiciunile sau ratacirile lor, au sansa sa devina puternici si sa gaseasca drumul drept. Cei care se declara, cu trufie, posesori ai moralei perfecte, vor gresi pe furis, in numele ipocriziei, pana cand batranetea sau moartea ii vor vindeca de orgolii.
Comentarii
77 Comentarii la “Amantii din padure”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Frumos articol. Observati ce dezbateri a provocat…
se spune ca Domnul a dat lacrima femeii pentru a-si exprima bucuria,tristetea,durerea,dezamagirea,dragostea,singuratatea,supararea si mandria.Povestea ta, Bianca,mi-a adus lacrimi pe obraz.La fel ca tine,nu am cunoscut omul langa care i-mi construiam viitorul,pana nu m-am maritat.Cand citesc ce-ai scris,parca-mi citesc povestea propriei vieti,adaugand umilinta loviturilor,si durerea de a ma sti inselata.Cel mai rau lucru era ca il iubeam si speram mereu ca se va schimba,ca urmatoarea data va fi altfel,dar data aceea nu a mai venit,iar eu m-am trezit la 43 ani cu sufletul pustiu.Cred ca iubirea fetelor mele-am 3 fete,mi-a dat puterea sa traiesc,iar cand n-am mai suportat am fugit pur si simplu.Nu cu sau din cauza altuia,cum imi reproseaza el,ci pentru ca nu mai rezistam.Am plecat in Italia la munca, pentru a-mi ajuta fetele-cea mare intrase la facultate,si pentru a scapa de propria viata.2 ani am incercat sa-mi vindec ranile, si se pare ca am reusit.Si ca si la tine m-am indragostit si eu de un om insurat,cu care de doua saptamani am inceput o relatie,si ne iubim in ,masina,in padure,cateva clipe furate vesniciei.Desi stiu ca fur dreptul alteia si sufar,desi sunt doar amanta,ma simt de mii de ori mai respectata si mai demna decat in propria casnicie.Stiu ca sunt persoane moraliste care ma vor judeca-si eu ma judec in clipe de luciditate-dar vreau sa-mi traiesc clipa chiar si pe furate.Nu este usor sa te rupi de casnicie-eu nu am facut-o,dar vreau o farama de fericire, pe care la final sunt gata sa o platesc. Bianca,i-ti multumesc pentru poveste.Mai facut sa constientizez multe lucruri,si sa accept ca trebuie sa-mi fac ordine in viata,desi nu stiu daca voi fi in stare.
e frumos ceea ce ai scris
mereu stii ce subiect sa abordezi. mi-a placut articolul tau…
da..multi nu pot sa conceapa asa ceva..
frumos articol
Te felict pentru continutul acesti articol!Foarte frumos scris.
Frumos articol. Inca ma mai minunez ca exista asemenea personaje, pentru ca eu nu concep o astfel de relatie…
M-a impresionat tare mult povestea ta, imi pare rau ca ai avut parte de un om care nu te merita dar uneori viata nu e dreapta….
Mare adevar ai scris in acest articol!!!
“”Cei care se declara, cu trufie, posesori ai moralei perfecte, vor gresi pe furis, in numele ipocriziei”- mare dreptate ai
Te felict pentru continutul acesti articol!Foarte frumos scris,chiar il citesti cu cea mai mare placere!
toate articolele scrise de dvs sunt deosebite. adevarat ceea ce scrieti
adevar ai spus!
Stii am invatat de la viata un lucru: domnii cei mai sobri si cu cele mai frumoase costume sunt de fapt cele mai mari scursuri in acest capitol. Mi-a fost dat sa cunosc la un moment dat cateva domisoare de companie care fara nici o jena povesteau despre oameni cu nume sonore in tara noastra ce le cereau sa faca atunci cand se vedeau ca si amanti. Si am ramas fara drept de replica, muta, uimita. Nu-mi venea sa cred ce-mi aud urechile. E grav ca exista oameni care au o eticheta “de firma” cum se spune si de fapt…………….
imi place articolul
Relatii interzise sunt intotdeauna mai pline de pasiune. Iar oamenii intotdeauna te dezamagesc in ceea ce spun sau fac. Nu e primul caz de care au .Eu sa fac asa ceva??? Si a doua zi auzi ca a facut…
Domnule Doc, m-ati facut sa zambesc, reactia dv a fost tare dulce si inocenta,daca pot spune asa. Era o figura de stil, nimeni nu mi-a spus propriu zis ca imbatranesc, ci pur si simplu se intampla fenomenul acesta cu fiecare dintre noi, inclusiv cu mine, iar cealalta voce din mine imi atragea atentia exact asupra acestui lucru si constientizez faptul ca acum pur ;i simplu e tarziu si nici nu mai conteaza, eu am ales sa fiu mai presus de orice, mama, desi as fi vrut ca viata sa fie mai bilanda cu mine si sa nu ma oblige sa aleg. Micul meu ‘intermezzo’ erotic m-a facut sa inteleg ca putea fi si altfel, sunt recunoscatoare pt ce am trait, dar o sa ma opresc aici. Eu chiar m-am indragostit de barbatul care nu era al meu, este a doua oara in viata cand simt tumultul acesta de sentimente pt un barbat, il iubesc si acum, dar am avut taria sa renunt la el pt ca sentimentele nu erau reciproce. Asa functiomez eu, nu inteleg o apropiere fizica fara una afectiva, ma rog sa-mi treaca cat mai curand pt ca, binenteles, doare, si sunt convinsa ca in viata asta nu o sa mi se mai intample ceva similar.
Da-mi voie sa te contrazic!Ceva similar se poate ıntampla oricand(nici la ce s-a ıntamplat nu te aşteptai şi…s-a ıntamplat),nu trebuie sa ıti doreşti,neaparat un lucru pentru ca el sa se ıntample…
Domnule Doc, am fost colega de scoala cu sotul meu dar relatia noastra insemna sa ne vedem in pauze, sa mergem la film sau la cofetarie, in cate o excursie si la 21 de ani m-am maritat. L-am intrebat de multe ori cum de a putut sa se prefaca atata timp, si mi-a raspuns ca a vrut sa puna mana pe mine pt a nu fi a altuia, si ma intrebam pe mine cum se putea sa fie atat de tanar si de corupt si aveam sa-mi raspund in timp asa :pt ca era un om slab si influentabil, pt ca parintii lui il incurajau la rele si descurajau la bune si multe asemenea. Nu m-a lovit B.fizic niciodata, asa cum din pacate se intampla deseori pe la noi, dar mi-a distrus increderea in mine, bucuria de a fi femeie, de a gusta viata, si cea mai cumplita a fost umilinta, pt ca el nu se ferea si se purta cum ii venea oricand si oriunde. Stiti ce mi se intampla acum? Am sentimentul ca ,,am fost plecata putin,, vorba lui Arghezi, ca si cum am fost absorbita intr-o bucla a timpului si prin nu stiu ce minune am fost readusa in acelasi timp si spatiu de unde plecasem, doar ca am cu 20 si ceva de ani mai mult, si-mi vine sa tip si sa spun: stati un pic, dar cand s-au dus anii astia, cand s-au intamplat toate astea, ca eu am avut putina treaba, dar nu se poate sa fi lipsit atat de mult, eu nici macar n-am trait, nu m-am bucurat pe deplin, va rog, asteptati-ma!Cum, cum adica imbatranesc, ce vreti sa spuneti, ca nu inteleg, de ce ma tratati asa, e adevarat, am 2 baieti de 22 de ani, dar uitati-va, eu sunt la fel de zvelta, am tot miscari de pisica, ochii mei mari sunt la fel de mirati, parul imi flutura pe umeri exact ca atunci…
Stimata doamna,
Eu nu am spus ca imbatraniti. Eu am spus ca daca veti alege sa aveti parte de un nou inceput, departe de alesul care v-a risipit viata, sunt ferm cand afirm ca veti avea langa dumneavoastra doi copii care va vor sustine.
Inca mai aveti nisip in clepsidra, dar nu uitati ca timpul e singurul care nu are nevoie de aripi ca sa zboare.
Eu nu am inteles si probabil ca nu vi intelege vreodata cum de nu ati reusit sa vedeti si aceasta alta fata a lui. Dar asta este deja alt aspect si alta discutie.
Imi cer scuze daca ati simtit macar pentru o secunda ca v-as trata “altfel”.
Va saluta din picioare si va doreste tot binele din lume,
Doc
Cat de frumos ai scris Bianca!….
Uneori o palma poate durea mai putin decat jignirile, umilinta …care devin rutine! Cred ca e timpul sa fi putin egoista…sa iti dai o sansa la fericire…desi suna a sablon!… EA EXISTA, CREDE-MA PE CUVANT! Sau mai bine nu ma crede si du-te si cerceteaza de una singura! SI APOI REVINO, SI SPUNE-NE SI NOUA RASPUNSUL!
Eu, desi sunt din punct de vedere al varstei inferioara tie, am avut curajul sa spun “STOP” unei casnicii care nu mai mergea si am plecat…. Mi-a fost atat de teama de momentul in care voi pleca….s nu regret….dar crede-ma…usurarea care am simtit-o dupa ce l-am parasit m-a facut sa imi dau seama…ca mereu m-am temut degeaba….ca sunt mult mai puternica decat ma asteptam! ….Vorba proverbului: “We never know how tall we are untill we are called to rise!”….(“nu realizam niciodata de cate suntem in stare decat atunci cand trebuie sa le facem”- ar fi o traducere aproximativa).
Alina, iti multumesc pentru cele scrise si ti-as propune sa nu astepti primavara, mergi chiar acum cu sotul tau sa vezi cat e de ninunata padurea iarna, cat e de maiestoasa si cata liniste iti aduce in suflet tacerea ei. Si stelele care clipesc pe cerul inghetat, si luna care isi revarsa lumima peste copaci creind o atmosfera de mister, de pustiu, ceea ce paradoxal va accentua sentimentul de intimitate dintre tine si cel iubit. Bucura-te ca sotul tau abia asteapta, ca va aveti unul pe altul si ca nu trebuie sa furi cateva minute de iubire,ca e cu tine mereu, ca nu-l imparti cu alta. Sentimentul de bine nu apare din cauza ,,fructului interzis,, ci din bucuria impartasita, din senzatia data de constiinta faptului ca-i pasa cuiva de tine, ca insemni ceva,ca esti ocrotita si dorita. Am fost f. indragostita de sotul meu, eram copii cand ne-am cunoscut, de asta l-am si asteptat atat, si credeam ca vom construi lucruri minunate impreuna,tineretea iti da forta si avantul sufletesc de realiza tot ce-ti doresti, dar intr-o casnicie e nevoie de doi. As fi fost tare fericita sa ma incarc de mirajul si frumusetea padurii in timp ce sotul meu m-ar fi strans cu tandrete la pieptul lui s-au m-ar fi privit adanc in ochi, cum s-a intamolat cu barbatul alteia, in timp ce razele lunii imi descopereu cate un san, coapsa sau chipul transfigurat de dorinta.
Sa fiti fericite si sa va bucurati de sotii vostri.
In padure…pe iarba vara, pe frunze toamna, pe zapada iarna…sub picaturile de ploaie scuturate de vant din copacii care ne acopereau…asa am trait povestea mea de dragoste la 16 ani…si la 20…mereu aceeasi, mereu acelasi…Si imi amintesc cum ne promiteam ca atunci cand ne vom casatori si vom avea casa noastra, din cand in cand ne vom intoarce in padure…Si ne-am casatorit, si avem casa noastra, si aceeasi iubire, aceeasi pasiune…dar nu mai stiu cand am fost ultima data in padure…ce pacat…imi e atat de dor…
Acum, la aproape 30 de ani, dupa atata timp, gandesc la fel si nu as ezita sa o iau de la capat.
Sunt de acord cu cele care spuneau mai sus ca daca nu traiesti o iubire adevarata, nu ai cum sa intelegi asta si atunci devii un ipocrit si ii critici pe ceilalti.
O zi frumoasa!
Ce frumos ca inca mai exista oameni care au puterea de a mentine pura o astfel de iubire!….Nu cred ca as putea spune ceva care sa spuna mai mult decat aceste cuvinte: “ce frumos….”! Daca iti e dor…nu sta pe ganduri…nu pierde timpul…. si impleteste imprejurarile astfel incat sa iti potolesti sufletul!…. Si ai perfecta dreptate cu ce spui in ultima fraza!!! Nu ai cum sa intelegi decat cand treci prin asa ceva!
Mi-a placut mult ce ai scris … “impleteste imprejurarile a.i. sa iti potolesti sufletul”. Intr-adevar, nu exista nimic mai minunat. Eu stiu, pentru ca tocmai trec printr-o asemenea perioada minunata, ceea ce va doresc si voua, din tot sufletul!
Cat mi-a palcut articolul acesta, Alice!…Enorm de mult! Nu am sa comentez, dar am sa pun aici cateva randuri din jurnalul meu..pagini scrise nu recent, dar de care mi-am reamintit:
“Noi suntem doua picaturi de ploaie…. care s-au ciocnit in caderea lor pe pamant…. meditand asupra locului unde sa cada……. . Suntem bucatele gri din acest univers greoi…. In care troneaza legile moralitatii dezbracate de trairile autentice…. . E o lume atat de goala….. cea in care se balcesc marea majoritate a oamenilor…. Nu condamn… ci pur si simplu compatimesc pudicii moralisti… care nu vor simti niciodata beatitudinea unei iubiri interzise…. mirajul trairilor sub auspiciul pericolului, dar aromat cu iubire….. parfumul elevat al al unei constientizari dulce-amarui….sau al naruirii gandirii… inteligentei…. timpului…controlului… uneori!… Poate ca nu cred in Destin suficient….. dar cred intr-un Absolut…. un absolut al imbratisarilor, al sarutarilor, al gandirii si simtirii… Si … scuzati-ma ca vreau sa il gasesc in iubire….. dar nu consider ca ar putea fi un loc mai perfect de manifestare a lui. Nu sunt selectiva… sunt riguroasa…. in primul rand cu mine insami….. scuzati-ma ca vreau MAI MULT! Mai mult decat intrezaresc ca as putea sa ating chiar si in clipa asta. Si NU, NU mai voi multumi niciodata cu „maximul” pe care o existenta obisnuita ti l-ar putea oferi… nu ma voi cantona niciodata intr-o lume ingradita!
Cred in tremurul ochilor insetati de celalalt… in inchiderile de gene care evoca o lume…. numai a noastra… cu… carari si ninsori de frunze…..cu paduri… picuri de ploaie…adieri de vant… sau susur timid de apa….. impletite toate cu tremur de inimi… sau chiar cu lacrimi care nu curg…..decat in ploaie!….. Cred in aripile pe care ti le poate inalta o iubire ……. mai altfel… desi cunosc greutatea urcusului pana acolo…. si desagele cu care trebuie sa pornesc la drum in cautarea ei!
Ma gandesc acum ca…. daca as putea… as schimba oricand existenta mea cu cea a unui fluture…. pentru ca ii invidiez curajul… culorile si zborul…
Cineva ma definea candva ca un fulg de nea…. au trecut ani de atunci…. si eu inca tind sa gasesc palma in care sa ma topesc….. pentru ca nu vreau sa ating pamantul…. sa ingros stratul comun…. vreau sa ma opresc pe un umar….in niste brate… pe niste gene… buze … sau… cel mai bine intr-o palma intinsa… care astepta!…. Si care stie sa se inchida la timp….. si sa ma tina acolo!”
Am nevoie de tine..ce frumos spus!!!!!!!!!
Multumesc!
Din pacate, mai totdeauna se gasesc lupi moralisti. Si cred ca cei care condamna cu voce ceea ce se intampla altora, sunt de fapt destul de lipsiti de un minim de valori. Mai ales, ca niciodata nu poti sa stii in ce imprejurari te poate aduce viata.
Tot timpul cat am citit ce ai scris azi, am avut cumva in minte ca o continuare, judecatile de ieri, cand tu Alice, ne-ai povestit cum poti uita copilul la scoala. Asa cum cei descrisi in povestea de azi, se minunau ca lor nu li se poate intampla…cred ca tot asa perfectelor de ieri li se poate intampla intr-o anume imprejurare sa isi uite copiii…
Da, articol de mare actualitate.
Bianca, mi-a placut mult povestea ta. Era buna de scenariu de film. Stii sa scrii tare frumos pe langa alte calitati.
M-a incitat subiectul si doar ce i-am propus sotului o iesire in padure imediat ce se desprimavareaza sa vedem cum e… sau cu sotul nu se pune?
(el abia asteapta:))
ba da…se pune…sa o faceti de neuitat!
Iubesc padurea. Iubesc primavara si ghioceii..
Sa-mpartim timpul la doi, sa luam doua trompete lungi si puternice..doua la fel, pentru suflete pereche.Ma uit la ele, semn al puterii in padurea ce ne inconjoara, cu tot felul de pradatoare ce-asteapta.
Iti multumesc,Alice, pt vorbele frumoase, pt incurajari. Este prima data cand scriu pe un forum, pana acum am citit tot felul de intamplari, an vazut tot felul de pareri, de judecati de valoare, dar imi faceam si eu cate o idee despre una sau alta, mai invatam cate ceva, dar niciodata nu am dorit sa scriu, considerand ca sunt banala, neinteresanta, ca n-are sens un asemenea demers. Am inteles acum ca nu stiam sa ma apropii, sa interactionez, sa ma deschid, dat fiind ca toata viata mi-am dus crucea in singuratate.Si nici acum nu cred altceva, n-am nimic interesant de spus, povestea mea e majoritatii femeilor din Romania generatiei mele. Dar felul tau de a scrie si mai ales ce transmiti cand scrii celor ce te citesc, m-a facut sa-mi ies din mine, mai ales ca subiectul parca ma privea direct, si m-a cuprins un fel de frenezie vecina cu nebunia, si am dat drumul durerii din suflet in hohote de cuvinte.De teama sa nu renunt, n-am mai revizuit textul si cand l-am citit ca si cand eram altcineva, cineva din afara, m-a cuprins o mare rusine vazand cate greseli am, mu pt. ca nu stiu a scrie corect gramatical, ci pt. ca degetele ce-mi alunecau pe tastatura nu puteau tine ritmul cu gandurile mele pline de zbucium. Eu retraiam tot ce scriam si m-am linistit in momentul in care am dat click pe ,,trimite comentariu,, Iti multumesc, Alice, ca articolul tau mi-a dat sansa de a-mi usura putin inima…
Referitor la eroii istorioarei din padure ,se constata a -” n”- a oara ,teama de culpabilitate a barbatului . S-a panicat , nu a reusit sa porneasca masina expunandu-si partenera la riscul suprem : marturisirea urmata de divortul ei.Probabil daca scena s-ar fi consumat la un hotel ,si-ar fi pierdut cheile sau cardul sau …de frica nevesti-sii. Nu si-a asumat nici o responsabilitate , el divortand mult mai tarziu sau mult prea tarziu pentru a-si oficializa relatia nebunatica.
Referitor la ” lupii moralisti ” se stie ca ” asculta privind crucis “astfel de istorioare ,tanjind in fapt… desi marturiesc exact contrariul.
Am citit articolul si am ramas pe ganduri. Acum un an as fi fost si eu ,,lup moralist,,. Am avut toata viata oroare de ideea de a avea o relatie cu barbatul alteia, fiind eu insami sotie, desi relatoa cu sotul meu era catastrofala.Am facut un legamant in fata lui Dumnezeu, aveam o datorie morala fata de sotul meu, de copii mei, si era sub demnitatea mea sa am o astel de relatie vulgara, ma respectam mai mult decat orice. Dragul meu sot a fost primul meu prieten, primul barbat cu care am facut dragoste-si singurul pana acum un an.Nu vreau sa va plictisesc cu nenorocirile vietii mele, dar la scurt timp dupa nunta aveam sa descopar un om total diferit de cel pe care credeam ca il cunosc.Am descoperit un om total imatur, dar mi-am zis sa am rabdare, ca e prea tanar si casaroria nu-i o joaca, trebuie sa am rabdare si bunavointa.Ce l mai socant a fost sa descopar ca e un mare betiv.Dar si ca e mincinos, ipocrit, profitor, ca nu-i place munca, ca e mitocan, vorbindu-mi murdar, injurandu-ma, si intre timp s-au nascut si gemenii…Ma mir si acum ca am ramas gravida pt ca barbatul meu nu numai ca nu era tandru, iubitor,cald, dar nu-si dorea sa faca macar sex, placandu-i doar sa doarma, sa bea si sa manance.Si ca sa se umple paharul,era intru totul dependent de ai lui, care il manuiau ca pe o marioneta. Mama lui isi petrecea fiecare seara cu noi,-stam in aceiasi curte- ne trezeam cu ea la noi in dormitor zi sau noapte, ea hotara ce mananca, cum se imbraca, ce sa facem,daca sau unde sa plecam, ce prieteni sa aven-in final nu am mai avut nici unul, ca mama lui nu placea pe nimeni decat rudele er.Degeaba am incercat sa-i explic ca tot ce se intampla nu e in regula, ca ne respectam parintii si-i iubim, dar trebuie sa avem o viata a noastra asa cum si-au facut si ei la vremea lor.Rezultatul:urlete, injuraturi,amenintari cu bataia, lucruri sparte si deteriorate prin casa.In timpul asta cresteam doi copilasi, unul dintre ei avea p probema grava de sanatate care s-a intins pe multi ani,aveam si eu, si ei nevoie de linistem intelegere,iubire.Sotul meu era mai mult beat iar cand era treaz, devenea foarte iritat.Mama lui nu ne slabea deloc, era mereu cu noi, dar nu sa ne ajute cu copiii pe care chiar ii iubea,ci pt a ii incuraja sa faca tot ce le interziceam eu, pt a le strica programul zilnic necesar lor, dar li mie, pentru a-i cumpara cu daruri pt a-i spune ca o iubesc pe ea cel mai mult.Sotul meu nu are un serviciu de 15 ani,copiii nu lau interesat absolut deloc, doar il enervau, totul a cazut pe umerii mei.Nu s-a jucat cu ei, nu s-a implicat in viata lor ca scolari,nu i-a dat ccccu saniuta, n-a jucat fotbal ca intre baieti, nu le-a spus ce minunati sunt cand luau premiul I.Au avut examene,BAC, admitere la facultae, au fost umiliti pt ca nu aveau bani ce nici unele, nici sa manance sau pt autobuz.Acum sunt studenti la Politehnica si Univesitate, sunt responsabili si seriosi, si-si trateaza tatal cu respect. Tatal traieste din pensia parintilor-de acolo isi ia si tigari- si inpreuna cu parintii, mai ales mama, da vina pe soarta, Dumnezeu, stat,etc. pt nesansa.Va intrebati cum am acceptat o asfel de viata…Nu m-am plans niciodata la nimeni, dar plangeam in hohote pe furis pana nici sa plang n-am mai putut. Nu aveam unde sa ma duc.Mama mea nu l-a placut si mi-a spus ca eu l-am ales, asa imi trebuie.Tatal meu era f bolnav, nu-l puteam supare cu problemele mele.N-am frati, rude, iar cipii erau cu probleme de sanatatem mai ales Mihut si nu_i puteam lasa la o cresa si in orice conditii.Strangeam din dinti si-mi spuneam ca daca viata mea e ratata, ei trebuie sa devina oameni adevarati si numai eu ii pot ajuta.Erau f revoltati cand veneam de la serviciu iar tatal lor lua bani de tigari din salariul meu, iar eu le spuneam ca dupa ce termina ei liceul, p sa plec.AM 44 de ani si in ciuda necazurilor, nu arat rau, sunt o persoana ingrijitam chiar cocheta, iubesc artele, literatura, tot ce-i frumos, am un anume grad de cultura si in zilele in care nu sunt bolnava prea rau-din pacate,am probleme mari de sanatate, dar nu-i de mirare- pot fi foarte placuta. Anul trecut am revazut intr_un magazin un barbat pe care il stiam din vedere, stiam in mare niste lucruri despre el, si care spre marea mea mirare- dar si amuzament- m-a urmarit pana am intrat in alt magazin.Mi-a facut tare bine intamplarea asta in timp ce ma gandeam ca sunt multi nebuni pe lume… Peste cateva luni, cu totul neasteptat, sunt nevoita sa-l sun pe barbatul respectiv in interes de serviciu .Ne-am intalnit si asa a inceput totul.Prietene dragi, stiu ca v-am plictisit, dar toata tandretea,toata iubirea si dragalasenia,tot preaplinul inimii mele adanc incercate, toate aceste sentimente si trairi fara de care o fiinta omeneasca nu poate trai, au erupt ca un vulcan.Barbatu respectiv cred ca a fost destul de uimit sa dea peste cineva asa de ciudat.Nu stiam ce sa fac li sa spun pt ca eram rusinata de situatie, nu stiam sa ma port,erotic vorbind, nu aveam nici un pic de experienta, doar instincte bune. Eram rusinata ca ma crede o usuratica,dar in acelasi timp nu-mi mai pasa,eram rusinata ca la varsta mea nu stiu nimic din arta amorului, nu voiam sa-i spun ca in afara de sotul meu, eu nu mai… ca sa nu creada ca sunt o mironosita si ma prostesc, sufeream cumplit pt postura de femeie usoara in care ma pusesem, dar un fel de nebunie pusese stapanire pe mine.Eram constienta ca nu insemn nimic pt el, ca doar ma place si drept bonus are parte de o experienta inedita cu o femeie cu trup de adolescenta si cu timiditati ce copila.Nu i-am povestit nimic din viata mea, el avusese multe experiente amoroase despre care vorbea ca despre orice altceva, ultima amanta probabil ca a sperat ca o ia de nevasta pt ca a surat legatura lor 3 ani, dar el, desi nu mai are nici o legatura cu sotia lui erotic vorbind, e obisnuit cu situatia, are o fiica maritata la care tine enorm, au afaceri de succes, un grup de prieteni vechi, adica la 55 de ani si cu o familie-din afara-reusita un barbat nu divorteaza, ci cauta ce are nevoie in afara.Ce calvar pt mine, atat de mandra, cu valori li principii, sa accept o situatie atat de umilitoara…Dar ce fericita eram cand ma strangea in brate, am descoperit cu el ce inseamna sa fii femeie si…deliciile erotice.Si am fost in padure cu masina li m-am trezit facand dragoste, desi era incomod si ma simteam ca o femeie luata de pe strada.Am inteles cate lucruri minunate am pierdut, ca de fapt a trecut viata cumva pe langa mine li ca existam si eu pe unjhdeva, dar eu nu stiam si nici altcineva nu mi- atras atenti…Am ret sa-l mai vad pt ca nu suportam sa-l impart si toate celelalte ce decurg de aici, sufar ca un caine, parca nu mai sunt om, dar sunt realista si stiu ca alegerea lui nu sunt eu.In ciuda chinurilor, semtimentului ce vinovatie fata de Dumnezeu-nu de oameni- consider ca a meritat.Mi-au spus baietii mei intr-o zi: mama, ce-i cu tine, esti mai frumoasa, ai o stralucire aparte, ne-am bucura sa-ti fie si tie bine…
Ce poveste trista, Bianca… Acum copiii tai sunt mari, te-ar intelege daca ai decide, in sfarsit, sa pornesti viata pe cont propriu si sa iti dai dreptul sa fii fericita, asa cum ai fi meritat de la bun inceput. Nu a fost o situatie umilitoare, ai dreptul sa primesti ceea ce nu ai gasit altundeva, e dreptul tau la putina fericire, nu e nicio umilinta in asta, atata timp cat nu faci rau nimanui si nu te expui in niciun fel.
Stimata doamna.
Nu este absolut nimic de condamnat . Stati linistita ca nu ati calcat gresit. Faptul ca ati luat de barbat pe primul iesit in cale, dizolva un mit. “Crezi in dragoaste la prima vedere.” Nu a zis nimeni sa nu credem, dar e bine sa crezi atunci cand ai o oarecare esperienta. Aveti dreptul la un nou inceput, la o noua viata. Ganditi-va ca viata asta va fi mai usoara, pentru ca acum aveti doi copii langa dumneavoastra, copii care cu siguranta va sunt alaturi.
PS. Eu daca eram femeie, nu luam un asemenea specimen nici macar pe post de tablou cu poza la perete.
Va saluta din picioare,
Doc
Domnule Doc,credeti ca ea a ştiut ca dumnealui este un astfel de specimen?Anii tineretii şi flacara dragostei ne fura mintile,ne determina sa luam decizii neanalizate iar cand ne trezim din visare,uneori,este cam tarziu…
(pentru a va raspunde celuilalt comentariu)Ştiu ca ın ziua de astazi lecturarea este un lucru destul de rar ıntalnit şi acest lucru nu poate decat sa ma ıntristeze deoarece sunt atatea poveşti minunate etalate ıntre doua scoarte(mai frumoase sau mai putin) care ne ajuta sa ne descoperim pe noi ınşine…
Sa va fie bine!
Stimata doamna,
Cu siguranta ca nu a stiut. Prima data cand m-am indragostit, nu stiam ce e aceea dragoste la prima vedere. (Era vorba de invatatoarea care preda la alta clasa decat cea la care activam eu). Nu va spun ca am avut grija sa ma mut in acea clasa…. etc.
Va saluta din picioare,
Doc
Ştii ce conteaza cel mai mult?Ca te-ai descoperit pe tine(chiar daca dupa atata timp) şi ca ai cunoscut şi cealalta parte a vietii,aceea care ıti ofera bucurie şi speranta.Eşti ınca tanara,draga mea…daca ai descoperit ca se poate mai bine,cred ca ar trebui sa te rupi de trecut şi sa-ti cladeşti un viitor pentru tine.Sunt sigura ca baietii tai ıti vor fi alaturi şi te vor sustine.(eu nu am facut altceva decat sa ıti dau un sfat,iarta-ma daca am fost prea ındrazneata…)
Te ımbratişez,cu drag!
Subscriu intru totul la ce a spusn aleyna!
…viata ne pune uneori in situatii in care propriul nostru comportament ne uimeste…tuturor,cel putin odata,n-i se va intampla acest lucru…
…linistitor pentru persoana mea e atunci cand dorm noaptea in pat fara sa ma gandesc la altii..si culmea stiti care este?…eu chiar reusesc asta de frt mult timp..
…multi dintr noi,uitam sau nu vrem sa fim realisti cu noi insine…
eu reusesc sa ma bucur cand vad oameni fericiti,indiferent daca fericirea lor se consuma intr-o masina impotmolita in padure..
nu e minunat sa privesti stelele prin parbrizul masinii,mangaiata si sarutata?…multe femei nu ma vor contrazice,stiu sigur!!!
…respect si admiratie ptr cei care resusesc sa traiasca dupa propriile principii..
va pup!
Iti admir gandirea!
Spunea cineva ca nu intelege mesajul temei de azi. E vorba despre ipocrizie, in diferite forme. Pentru ca, cel mai adesea, ne ascundem sentimentele, in spatele unor vorbe si gesturi pe care nu le credem si nu am vrea sa le facem. Dar e mai frumos sa fim falsi si nehotarati in ceea ce simtim si facem, decat sa stam bine si sa chibzuim ce vrem sa traim si apoi asa sa traim. Despre criticile aduse de catre persoanele oneste, sunt prea matura ca sa ma mai las impresionata de niste aberatii, ce mai vor sa fie si lectii de viata pentru auditoriu. O zi buna tuturor, in ciuda gerului!
Citez:
“Oamenii inteligenti discuta idei,
Oamenii mediocri discuta evenimente,
Restul oamenilor discuta alti oameni.”
Mi s-a parut potrivit citatul, inclusiv pentru subiectul de ieri.
O zi buna,
Subiect interesant dragele mele, de actualitate si infinit de discutat. Dar lucrurile stau mai altfel, azi si oamenii inteligenti, sau macar asa par, sunt in stare de inscenari sau scene comandate, probabil pentru servicii personale. Cit traiesti, viata te supune la tot felul de teste, sa te intrebi de ce vre-o prietena sau cunostinta se duce si-ti rezerva la vreun magazin lucruri pe numele sotului, de ce vine inopinant si-ti aduce ce-ti doresti tu, de ce te supune la tot felul de interogatorii despre vreme? Poate o fi vrind sa-ti vrea binele, sau din simpla curiozitate? Poate-o fi asa. Acum va las, ma duc sa fac un puzzle din piese componente. Sper sa-l rezolv.
Frumos articol,si atat de real,acum mai mult ca oricand.Nimic si nimeni nu te poate judeca intr-o astfel de situatie.
Pana la sfarşitul vietii nu ne vom cunoaşte impulsurile decat atunci cand suntem puşi ın situatii despre care avem numai cateva informatii.De multe ori aruncam cu piatra iar cand ni se ıntampla noua ne dorim sa nu fi facut acel gest ınainte;de multe ori ni se ıntampla ca anumite situatii sa ni se para ilare sau de-a dreptul bizare iar ın momentul ın care ne aflam ın acele situatii regretam gandurile avute candva…
Cel mai bine este sa ne pastram parerile şi sa nu judecam pe nimeni.Tot gandindu-ne la altii,uitam sa ne mai gandim la noi şi la familiile noastre…uitam sa traim(ceea ce conteaza cu adevarat)…Uneori,chiar daca trecem printr-o situatie neplacuta(o dragoste eşuata…),avem tendinta sa ne ıntoarcem din nou ın trecut,ne chinuim gandurile cu amintiri iar inimile noastre ıncep sa se stranga,uitand ca viitorul se afla ınainte şi nu ınapoi…
Eh!Am intrat pe un alt teritoriu,de aceea cred ca ar trebui sa ıi pun capat(uneori cand ma apuc sa scriu,uit sa ma mai opresc).
Va ımbratişez,cu drag şi cu respect!
Nimeni nu are dreptul sa ii judece pe altii.
E trist cind nu ai altceva mai bun de facu decit sa emiti “judecati”in ceea ce priveste viata altcuiva.
Sunt lucruri care se intampla in viata de zi cu zi,nu inteleg de ce te deranjeaza asa mult,Alice nu a dat nume si nu a judecat pe nimeni,daca nu-ti place ceea ce scrie ea de ce te afli pe acest blog?
Nu sunt de acord cu intalnirile intre amanti pentru ca eu am fost inselata si stiu cum m-am simtit cand am aflat,ar fi de preferat sa incheie o relatie inainte de a incepe alta dar poate unii au motive sa o faca,nu am nici un drept sa judec pe nimeni,prefer sa ascult,sa citesc si sa invat din pataniile altora,sa le spun pe ale mele fara a jigni.
Regret ca asta ai inteles,faceam referire la toti “lupii moralisti” despre care ne vorbea Alice.
Atunci imi cer scuze!
Oamenii judeca ca sa-si mai reprime din frustrarile pe care le au, barbatii ca ar vrea si ei o femeie frumusica si nu numai, ci sa aiba niste calitati dorite de ei, femeile la fel. Mai intervine apoi si concurenta, care “pune mina” intii, ca pe-un trofeu. Asta se intimpla si intre prieteni. Am surprins si eu in timpul unui eveniment petrecut la mine in casa mai in primavara, cum unul dintre prietenii de familie ma urmarea discret pe mine si pe sotul unei alte prietene sa prinda el vreun gest, vreo ocheada. Cred ca i-am stricat seara ca nu avea ce sa vada, chiar nimic. Cred si acum ca este unul din cei ce-o fac pe detectivul sa afle, este imposibil daca el nu a avut noroc cu mine sa nu afle el ceva senzational. Probabil si-a facut si un scenariu in minte, ca nu vrea nimeni sa recunoasca vreo legatura, macar ca sunt cu platforme diferite de discutii. Baneste stau pe aceeasi platforma. Probabil este greu sa stii ca ai de toate, plus putere si sa realizezi ca de fapt nu asta este adevarul. Banutii nu cumpara intotdeauna totul. Greu sa accepti. Asta-i balanta, echilibreaza..
Salut!,
Am citit ceea ce s-a scris si ajungand la ultimul topic al Cosminei…In fine; am iubit,am fost iubit,iubesc si sunt iubit.Insa…,urmele pasilor mei m-au dus de cateva ori in intampinarea unor relatii patimase dar in acelasi timp(dupa ceva timp !),imposibile.Am iubit patimas in locuri nonconformiste ( a nu se intelege voyageur…),si ne-am simtit,…frumos!.Insa revenind la ceea ce Cosmina spune in ultima parte a comentariului nu pot sa nu-mi reprosez faptul ca m-am lasat dus de val si nu am pus atunci cand ce-l de-al saptelea simt ma tragea de maneca,o delimitare clara a… a ce in fond? Dragostea…pentru femei(nu numai!) cand aceasta vine(si cateodata vine buluc),dar nu are un corespondent de aceeasi intensitate de acelasi volum de aceesi culoare(rosu aprins),sentimentul,senzatia,trairea,visul…,devine(din pacate)…,,si in final nu pot sa il opresc de la a pleca”.Habar n-am ce vreau sa spun prin aceste randuri,dar nu m-am putut abtine de a nu vi le scrie.
Cunosc f. bine psihologia barbatilor si fiecare din ei si-ar dori sa fie un mic Casanova daca ar fi capabil (si inzestrat!).
Barbatii, chiar si cei mai emancipati dintre ei, merg pe principiul “eu am voie, ea nu are”…chiar daca nu o spun cu voce tare!
Toate juramintele ipocrite de fidelitate sunt initiate doar pentru a o face pe EA sa creada ca nu se va intampla. Si culmea, EA crede…pana la proba contrarie.
Barbatii nu cred o secunda in fidelitate…el STIE ca nu vei fi singura femeie din viata lui…din punctul asta de vedere cred ca sunt mai realisti decat noi!
Mi-ar place ca femeile sa creada ca sunt mai puternice…din pacate familia, societatea nu le prea da ocazia sa-si exerseze independenta, libertatea care le-ar aduce (macar!) iluzia puterii.
Ele ar trebui sa gandeasca: Sunt libera deci sunt puternica, deci exist! Gasesc in mine toate resursele pentru a continua si nu ma agat de un amarat de barbat…care paradoxal e mai slab decat mine!
Stimata doamna,
Vad ca suntem bagati toti intr-o oala si nu-i frumos. Inteleg ca dumneavoastra cunoasteti foarte bine psihologia barbatilor, dar totusi.
Eu cred in fidelitate. Dar cred macar in a mea si a ei. O sa faceti ceva sa ma faceti sa nu mai am incredere in mine? Amuzant.
Limba romana ne permite sa vorbim despre majoritate. Sau nu.
Imi cer scuze draga Alice ca am o asemenea reactie, dar nimeni nu va putea sa imi altereze vreodata educatia.
“Femeia se simte cu adevarat femeie, atunci cand simte ca barbatul de langa ea gaseste in ea tot ceea ce el are nevoie.” Ceva de genul asta a zis Mihaela Radulescu. Si daca nici Mihaela nu e o femeie (a se citi doamna), atunci eu spun pas.
Exista femei care calca stramb si barbati care calca stramb. Nu toti si nu toate!
Pace,
Doc
Va felicit,mi-a placut mult postarea dumneavoastra.Orice femeie si-ar dori ca sotul ei sa fie fidel si sa mai si spuna asta.
Draga Alice,
si mie mi s-a intimplat de multe ori chestia cu masina; sint o intelectuala careia nu-i mai pasa de conventii; un singur lucru as vrea sa spun: cred ca la un anumit moment si la o anumita virsta nu mai e cazul de cuvinte mari (romanticizind pina la extrem!!) : ‘doi indragostiti care se doreau atit de mult’, nici de ‘butaforie conventionala’, nici de ‘depravare a gindului’ ori ‘nevoie absolut indecenta’.
Fara a dori sa jignesc pe nimeni, fara urma de cinism: e vorba de un lucru pur instinctual, care se practica inclusiv intre damele de meserie si clientii lor.
Aici faci ceea ce-ti vine, instinctul isi spune cuvintul. Am facut-o de atitea ori (cu aceeasi persoana), fara urma de romanticizare ori de indragosteala. Chit ca sintem de acord sau nu, ca ne place ori ba, lucrurile complicate la prima vedere sint de fapt destul de simple.
Care ar fi morala acestei povesti? Ca trebuie sa ne recunoastem slabiciunile? Sigur ca da, fara a clipi, asta e, am facut-o de multe ori si nu e singura slabiciune.
Nu inteleg care e morala totusi. Ca viata ii prinde la inghesuiala pe ‘posesorii moralei perfecte’ si le arata ea lor pina la urma… Povestea nu mi se pare cel mai bun exemplu. Vorbim de ‘indragostiti’??? sau de ‘amanti’, care o data terminat ilicitul si ineditul situatiei isi pierd si interesul???
Viata e simpla, directa si uneori ironica, cruda. Simplitatea ei e mai presus de cuvinte mari sau mici. Atitudinea noastra in fata ei conteaza.
Comicul devine irezistibil cand vezi cam cine se bate cu caramida in piept si se proclama un monument al virtutii,dar prins intr-o situatie asemanatoare cu cea pe care o blamase se transforma din leu in jigodie.
Evident,ma gandesc la binecunoscuta poveste de la Antena.Nu-l condamn pe el ,dar mi-e mila de ea,imaginea ei nu incearca nimeni sa o spele,oricum pare mai demna dacat barbatul jalnic ce i-a fost partener de tentativa de aventura.(perseverarea in penibil mediatizat a atins noi culmi).
Draga Alice,
am citit cu mare atentie articolul tau. N-am rezistat sa nu iti raspund. Mi s-a intamplat si mie ceva asemanator, si nu o data, mai putin insa partea cu ramasul cu masina in padure. Il iubesc si ma iubeste, suntem amandoi casatoriti, nu avem unde sa mergem ca sa putem fi cateva clipe singuri. Si atunci am ales varianta cu padurea. Nu am facut dragoste, nu pentru ca nu ne-am fi dorit, ci pentru ca ar fi fost foarte incomod. Dar acele minute sau zeci de minute de imbratisari, saruturi si vorbe dulci, nu le-as fi dat pentru nimic in lume. Sunt clipe minunate!
Ai dat dovada de mare curaj, cand le-ai luat apararea tinerilor indragostiti! Este mult mai usor sa ii denigrezi, necunoscand situatia lor de fapt, decat sa le iei apararea. Iubirea este minunata, chiar si in padure, iar fiecare ar trebui sa se uite mai intai in ograda lui, care precis nu contine numai lucruri de care este mindru si nu sa ii judece pe altii. Toate cele bune iti doresc!
moralitatea ,lasati-o balta ,pina nu traiti asa ceva ,nu comentati,dragostea mu te intreaba absolut nimic,frumos articol !
Ai mare dreptate, draga Camelia! Dragostea nu intreaba!
„E! ce ati hotarît, jupîni amploiati?
Oare-o sa va-ndreptati?“
Îi întreba atunci înaltimea-mblanita,
Ce purta o manta de oaie jupuita.”
Hmm! Iulia, mi-ai smuls un zimbet. Mi-am amintit ironic de numele primelor mele prietene..ciobanu si cojocaru. Ce vremuri, ce verticalitate, ce greutate si-naltare pin-la stele.
BUNA,
Si eu am invatat, tarziu cei drept, ca nu trebuie sa te iei dupa aparente!
Alice,
Eu am fost inselata si am si inselat…nici inainte, nici dupa experientele astea nu am indraznit sa judec oamenii care “pun coarne” perechii lor….poate nu am facut-o din teama, poate pentru ca am mers pe ideea americana “never say never”….sau poate nu o fac nici azi pentru ca detest lupii astia moralisti, care se bat cu caramida in piept cand vine vorba de subiecte din acestea usor delicate…dar in spatele acestui ambalaj numai ei stiu care le este viata…si principiile.
Apropo de principii si oameni…..am o propunere…pentru un numar viitor la revistei Tango: se numeste ANTONIA. Ieri dimineata am vazut-o la “Neata cu Razvan si Dani”, alaltaieri am vazut-o la Maruta…canta doua piese pe care le-a facut pana acum cu Tom Boxer…mi se pare genul de femeie careia merita sa ii iei un interviu, care poate demonstra ca mai exista si in generatia proaspata de acum oameni de valoare, care nu se incadreaza in sabloanele specifice “piti”, “cocalar” sau “crai de Dorobanti”….Ce zici? Merita?
Cu respect,
Cristiana
Am citit cu mare interes articolul.Mi s-a intamplat chiar mie ceva asemanator.Nu voi ierta si nu voi uita niciodata pe cei care ,,au aruncat cu pietre in mine”cu toate ca aveau mult mai multe greseli de ascuns.
Iubim si ne dorim sa ne simtim iubiti! Suntem oameni si nu putem trai fara afectiune. Iar atunci cand suntem intr-o relatie si nu primim afectiune, suntem deseori tentati sa cautam in alta parte, sau devenim mai atenti la cei din jur. Nu sunt de acord cu cei ce inseala, dar nici nu sunt in masura sa critic. Incerc sa inteleg pe fiecare si stiu ca fiecare are motivele sale pentru anumite decizii pe care le i-a in viata!
Fiecare stie ce e mai bine pentru el!
Dupa cum am invatat din Biblie… “Cine e curat sa arunce primul cu piatra”…
Si in pricipiu, n-ar trebui sa fie nimeni care sa poata face acest lucru.
Desi sunt cu adevarat tanara si oarecum “neinitiata” intr-ale vietii, am invatat deja ca nu trebuie sa-mi pese ca o sa fiu vazuta rau in ochii celorlalti din cauza ca am ales sa fac un anumit lucru. Am pus in balanta inclusiv viitorul meu si reputatia pe care trebuie s-o pastrez… Si am decis ca daca eu nu am grija de mine, atunci nimeni n-o va face in locul meu. Iar daca eu nu lupt ca sa fiu fericita (indiferent de ce presupune asta), nimeni n-o sa-mi dea acest lucru pe gratis. In consecinta, asa cum eu las lumea sa traiasca si nu fac pe “moralista”, astept sa mi se raspunda la fel. Iar de nu, viata merge inainte! Incerc sa ignor opiniile malitioase si sa ma concentrez spre lucruri mai productive. Atat timp cat nu ranim pe cei dragi noua, consider ca suntem liberi sa facem tot ce ne ajuta sa traim cat mai in armonie cu noi insine… ca vorba aia: “Doar o viata avem!”
PS: Mi-a placut articolul asta foarte mult! Felicitari!
Draga Alice,
Nu exista moralitate perfecta intr-o lume in care totul este cladit pe compromis. Comunicarea aduce pace, iar pacea cere compromis. Mare sau mic. Marimea nu conteaza. Conteaza implicatiile care deriva din acea pace.
Dca vrei sa dormi pe scandura, dorimi pe scandura. Daca vrei sa dprmi pe cearceaf de matase, vei face in asa fel incat sa dormi pe cearceaf de matase. Tine de tine ca om. E simplu.
Plecaciune,
Doc
Doc, ai mare dreptate. Viata este un compromis, depinde de cit doresti de la ea si cite esti in stare sa faci pentru ea. Depinde totul si de cita experienta-ti ofera viata, si de caracter, si de educatie, si, si, si…..depinde de multe, dar mai ales de tine. Ca tu esti singurul tau albitru, poti face ceea ce vrei, sa stii numai ceea ce vrei.
Stind cu o prietena buna da buna la o cafea-mi, povestea cu lux de amanunte cum in mediul lor mai artistic, deabia asteapta sa plece in turnee, ca este un melange de legaturi intre colegi, unii cu unii, unii cu altii, si tot asa se rotesc pina sunt terminati toti si-o iau iarasi de la capat. Eu ramasesem stupefiata la asa niste detalii, ea stupefiata si contrariata de reactia mea si cu o reactie de felul “…ei hai, parca la voi nu este tot la fel”. NU. Ma mira nu cele expuse de ea, erau lucruri de mult auzite, ma mira reactia celorlalti, colegi fiind, cum se priveau in ochi? Animalele macar pleaca cu capul in jos.. Asta condamn, intr-adevar.
Dar cind doi oameni se iubesc de-adevaratelea, ma abtin sa comentez modul si locul in care se iubesc. Iubirea adevarata presupune strict cifra 2, celelalte cifre de orice unitate de marime-or fi ar trebui sa se abtina de la comentarii arogante, este-o cifra mica, da puternica, poate schimba multe.
Sper ca ma veti intelege si nu va va deranja exprimarea mea.
cata dreptate aveti!!! ma identific mult cu dumneavoastra. Cand v-am citit cartea ,,Noi suntem zeite” am zis clar: Doamne, ma aseman cu femeia asta..par a-i calca pe urme si mi-as dori sa ii calc pe urme pentru ca e admirabila din multe puncte de vedere, insa va trebui sa imi controlez setea de dragoste, nevoia dureroasa de afectiune si poveste ca sa nu trec din pat in pat la fel ca ea” . Acum insa am crescut un pic, m-am maturizat si realizez ca e aproape imposibil…avem nevoie de dragoste, ne agatam de barbati si suferim pentru ca asa e societatea facuta. Nu ma pot abtine de la a ma indragosti, de la a face compromisuri umilitoare pentru a-mi pastra dragostea..si in final nu pot sa il opresc de la a pleca.