Mai intelepte decat noi
Mi se pare de multe ori ca animalele sunt mai intelepte decat oamenii. Le urmaresc jocul lor relational, le privesc strecurandu-se printre pericole si ispite si mi se pare, cel mai adesea, ca o fac cu mult mai bine decat o facem noi in lumea noastra de homo sapiens sapiens.
In amintirea Negrutului meu pierdut, cumpar mereu mancare pentru caini si invit la masa orice patruped flamand care vine in vizita la mine. Cainii care au apucat sa vina o data, de doua ori, deja se instapanesc peste teritoriu si, data urmatoare cand apar prin preajma, alunga, cu simt de raspundere, orice alt animal care s-ar apropia de curtea noastra.
Incearca sa-si faca loc la blidele mele cu boabe un caine mare si natarau pe care il latra napraznic toti fartatii lui mult mai scunzi decat el. Sar pe el cate doi, trei caini care-i spun ca n-are ce cauta acolo. Cate unul indrazneste sa-l si muste, iar el se retrage putin, apoi revine, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Pana la urma, ceilalti caini se plictisesc de jocul nespornic al alungatului, si sfarsesc prin a-l lasa, macar pentru o vreme, cat sa ajunga si el la unul dintre castroanele pline.
Am observat ca animalele nu au orgolii. Ca isi urmeaza scopul, indiferent daca sunt respinse, alungate, muscate, certate. Ele se intorc, spasite sau vesele, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, printre ceilalti caini sau la aceiasi oameni, si-si vad mai departe de viata. Am bagat de seama ca isi iubesc stapanii chiar daca stapanii le cearta sau le bat, crezand ca, astfel, le fac educatie. Cainii se intorc si ling mana care a dat in ei, si-o fac cu atata devotament, incat oamenii ii iarta si-i iubesc din nou, in aceeasi secunda. Cainii sunt singurele fiinte care par sa-si fi insusit preceptul intoarcerii celuilalt obraz, chiar daca ei nu au obraz. Au doar un suflet nobil care, asezat peste lipsa lor de orgolii, le face foarte adesea sa para mai profunde si mai intelepte decat noi.
Comentarii
27 Comentarii la “Mai intelepte decat noi”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
M-i se pare ca bufnita este cel mai intelept anmal din lume. Parerea mea.
sunt perfect de acord cu tine
ai mare dreptate, pacat ca sunt unii care nu-si dau seama de acest lucru
Iubesc cainii, NU doar pe ai mei, NU doar pe cei de rasa, CRED in sterilizare si deci controlul populatiei canine, NU CRED insa in metode inumane si necrestine astfel ca SUSTIN http://www.petitieonline.ro/petitie-p13306043.html
Ai dreptate, asa e …
Sunt de acord cu tine.
frumos scris.animalele raman devotati stapanilor
Sunt intr-adevar si foarte destepte. Am avut un pisoias si in primele seri l-am scos pe balcon sa doarma, sa nu se bage in pat…atat a mai mieunat la geam pana n-am mai rezistat si i-am deschis sa intre in casa…direct in pat a sarit intre noi…
ai mare dreptate… cred ca apreciaza mai mult pe cel care are grija de ele…. daca un caine este luat de pe strada si crescut are o recunostinta mai mare decat un copil care este luat tot de pe strada si crescut si iubit poate chiar mai mult decat poti iubi un animal… nu?
Animalele nu sunt mai intelepte decat oamenii.
sunt intru totul de acord cu tine!
Animalele nu sunt mai inteligente decat omul, sunt mai credincioase omului.De aceea se spune “e credincios ca un caine”.
sunt de acord cu tine
Animalele sunt si mai intelepte daca au stapani inteligenti
Felicitari pentru articol!
))
In fiecare clipa a vietii m-am simtit neputincioasa in fata unei lumi prea “moderne” pentru a pretui valorile mici ale existentei noastre! De cate ori am depasit cate o perioada mai “depresiva” , mi-am alungat singuratatea alaturi de un sufletel cald…un animalut.
Am crescut atat de multi catelusi ,,,si nu numai, incat mi-e greu sa spun pe care il iubesc mai mult sau care a fost mai inteligent…Sunt egali in sufletul meu.
Pe Alma am gasito in iunie. Era mica si murdara, fricoasa si flamanda…ratacita, inspaimantata si trista. Am luat-o cu gandul sa-i dau ceva de mancare, ca mai apoi sa o las in lumea ei cruda,,,de pe strada…
Ca sa o pastrez in casa , am fost nevoita sa o spal. S-a transformat intru puf de blanitza alba cu pete negre si ochisori calzi si iubitori. I-am dat de mancare si-apoi am lasat-o prin casa , fara sa ii dau importanta, din dorinta de a nu ma implica afectiv. Dimineata am gasito dormind cuminte pe covoras. A mers cu mine la magazin. Ma urma cuminte fara sa ramana in urma sau sa ma depaseasca. Un trecator s-a oprit sa se joace cu ea , eu mi-am urmat drumul , in speranta ca asta e oportunitatea sa ma despart de ea fara sa fie prea greu. Am marit pasul si m-am indepartat. Am auzit un schelacait si-am intors din instinct privirea. Ea se smuncea din bratele acelui trecator si alerga in disperarea de a ma ajunge din urma. Alerga scancind, strigandu-ma parca sa o astept. Mi s-a muiat sufletul. M-am oprit si am intins bratele sa o cuprind din goana cu care venea spre mine. S-a oprit in brate la mine gafaind si lingandu-mi mainile. Am privit chipul acela disperat si totodata fericit ca e iar cu mine. De-atunci i-am promis ca nu o sa o parasesc niciodata si ca nu o sa-i lipseasca nimic. Au urmat zile in sir de plimbari lungi , alint, jucarii, baita, cureluse , bandana, jmancare buna , diversificata, pe gusturi. Am tratat-o ca pe cel mai deosebit suflet din viata mea. MA IUBEA! Vedeam asta zi de zi in ochii ei. Pentru ea eu eram totul si asa a devenit si ea pentru mine. Aveam o placere sa stiu ca ma asteapta cineva acasa , cand vin de la servici . Ca ma cearta daca intarzii, ca ma trezeste sau se joaca cuminte sa ma lase sa ma odihnesc…. Timpul a trecut si ea a crescut . Statea ore in sir singura in garsoniera, eu fiind la servici. Era greu si trist pentru ea, dar nu cerea nimic mai mult, se multumea ca vin seara acassi ii ofer toata dragostea mea. In vara , mi-am luat concediu si am mers cu ea la tara , unde urma sa ramana. S-a acomodat foarte bine. Aici mai avea 2 parteneri de joaca , era libera…si ma avea si pe mine. Totul parea perfect pana in ziua in care am plecat fara sa o iau cu mine. Trist pentru ea. I-am auzit plansul in spatele portii mult timp dupa ce m-am indepartat.Cand am plecat i-am promis ca nu o parasesc, ca aici va avea tot ce are nevoie, ca voi veni cat de des pot sa o vad si ca ramane tot ” fetita mea, sufletul meu “! Azi , Almma e un catel mare, frumos, rasfatat, alintat si bine ingrijit. Merg in fiecare weekend sa o vad, sa ma joc cu ea si sa ii duc cate o jucarie si ceva “bun”!Fericirea si-o exprima intr-un stil inexplicabil…de cate ori ma vede lumea toata e a ei, vad asta in ochisorii ei atat de calzi si de blanzi…simt iubirea ei de cate ori mi se izbeste la piept, si ma simt implinita sa o vad fericita. Cand plec plange ca un copil. Stie ca revin , dar , ma vrea acolo, langa ea… Si imi lipseste …cand sunt trista as vrea sa o am aici sa citesc in privirea ei acel : ” nu esti singura , te iubesc eu, pentru o lume intreaga”…dar o stiu acolo…si simt iubirea ei….O iubire sincera, dezinteresata, recunoscatoare…m-a iertat ca nu stau alaturi de ea, m-a inteles in felul ei ca o fac pentru ea…la oras era imposibil sa fie libera …stie ca nu am parasit-o , ci doar i-am ofeit un mediu mai bun de trai…stie ca o iubesc si ca vin in weekend la ea,,,tot asa cum stie ca poseta mea ascunde mereu ceva pentru ea
Suna a nebunie …dar eu CRED …si SIMT …ca animalele iubesc , gandesc, pretuiesc…NU E DOAR INSTINCT! Si daca ar fi doar atat, felicitari , il pun in valoare mai mult decat noi , fiinte cu atatea drepturi….cu atatea oportunitati…dar cu atatea orgolii…
Cred exact acelasi lucru, ca animalele simt si iubesc. Nu toate animalele, acelea care sunt ale noastre, care ne aleg din toata lumea ca sa ne daruiasca, neconditionat, dragostea lor. Asa cum te-a ales pe tine Alma. Asa cum ma alesese pe mine Negrutu. Hranesc si azi alte animale, imi dau semne de recunostinta aproape toti cainii pe care ii hranesc, dar nu mai simt din partea niciuunuia dragostea aceea. E ca la toate iubirile, trebuie sa treaca timp ca sa ai parte de o alta poveste de dragoste…
Mărturisesc: nu cred în pretinsa superioritate a animalelor. Ştiu, vă veţi supăra pe mine pentru asta. Totuşi risc şi scriu cu sinceritate.
Poate cândva, îmi voi însoţi singurătatea iarăşi (am mai făcut-o în tinereţea mea nebună) cu un animal, preţuindu-i devotamentul şi amăgindu-mă că el măcar are nevoie de mine, dacă oamenii nu. Azi însă cred că nu îmi este destul, că am nevoie de afecţiune şi devotament izvorâte din înălţimea unui spirit, că suprema dragoste la care încă visez trebuie să vină din dorinţa unui Om de a-şi împleti libertatea cu libertatea mea, dincolo de orgolii şi de renunţări.
Vă îmbrăţişez şi vă citesc în fiecare zi, chiar dacă reuşesc să scriu numai la sfârşit de săptămână!
Ador animalele dar ma tem de ele.Poate vi se pare un lucru bizar ınsa este vorba de o trauma din copilarie,v-am mai vorbit,candva,despre acest lucru,ınsa,acest lucru nu ma ımpiedica sa le iubesc de la distanta.Sunt fiinte foarte inteligente iar atunci cand sunt stimulate…sunt adorabile.Daca doriti şi puteti,ajutati-le pentru ca merita(uneori,mai mult decat fiintele bipede care graiesc şi sunt mult mai avansate din diferite puncte de vedere).
Va ımbratişez!
Patrupezii,doamne,privitii in ochi si veti descoperii cata recunostinta au fata de noi,ma bucura in fiecare zi cu dragostea lor-neconditionata,cand ma simt slabita-sau imi este chiar rau-nu sotul vine la mine sa ma intrebe cum ma simt–ci acel patruped cu privirea lasata in jos,cu coada intre picioare,si Pune la o parte faptul ca voi striga la el fiindca sare pe canapea,si tzup pe mine sa-mi Aline suferintza.
Cata bucurie imi provoaca cand ajung acasa de la job,
si sta smecherul si astepta sa ma iau la hata cu el,nu-I intereseaza daca i- am adus ceva, doar sa-l mangai si sa-i spun “Mai , Ce rautati mi-ai facut azi?”
Intrun cuvant-patrupedul este 100%cel Mai bun si sigur prieten al nostru,pe veci!
Va pup.
Alice…Articolul tau m-a facut sa imi amintesc de un cutu bun si bland.Pe care l-a iubit toata familia mult, prea mult poate si dupa care am suferit, fiecare dintre noi, in felul si dupa puterea lui.
Un cutu pe care sora mea l-a botezat Mitu (de la Mitzubishy, care recunostea pasii tatalui meu de la intrearea in bloc si batea cu codita in usa, in fiecare zi ca sa “anunte” venirea lui.
Un caine care a suferit de dorul nostru, al copiilor cand am plecat in vacanta la bunici si nu l-am mai inclus in jocurile noastre.
Mi-am amintit si de “catica” care l-a adus pe lume.Care spunea mereu ce s-a intamplat, care “plangea” si ni se “plangea” cand cineva ii facea ei ceva si care ne-a rupt inimile cand ne-a povestit, tanguitor, despre uciderea puilor ei.
Ai dreptate, Alice.
Animalele sunt altfel.Sunt mai simple, mai sincere, mai umane poate….Pacat ca nu le apreciem cu adevarat, asa cum ar trebui.
Nu sunt animalele mai intelepte decat oamenii. Sunt doar fidele instinctelor lor. Oamenii au ratiunea care le guverneaza sentimentele. Uneori ratiunea este condimentata cu orgoliu, de cele mai multe ori exagerat si, astfel, sentimentele adevarate si frumoase sunt lasate la usa pe care destinul a deschis-o pentru noi. Cred ca ar fi mult mai bine daca nu am fi orgoliosi si am spune mereu ceea ce simtitm si dorim. Uneori pare atat de greu si atunci ne uitam la sinceritatea dezarmanta a fiintelor necuvantatoare. Nu putem invata de la ele nimic. Animalele au lumea lor, noi pe a noastra. Sa incercam sa o facem asa cum o dorim. Ratiunea, lipsita de orgoliu, ne-ar putea ajuta foarte bine in acest sens.
Buna,
Eu obisnuiesc sa spun destul de des, ca aproape iubesc mai mult animalele decat oamenii!Cainele meu ma iubeste neconditionat:pot sa fiu urata , grasa , neinstruita,pe cand oamenii pun atatea conditii!
Mi-ai amintit iar, prin ceea ce ai scris astazi, de prima mea mare durere si pierdere, cand mi-a murit cainele Ursu (aveam vreo 10 ani). Asa ca m-au napadit iar lacrimi pe care uneori le chem motivate de vreo amintire ca asta, dar au in ele tot amarul adunat peste timp.
Tu ai dreptate, animalele sunt mai intelepte si mai iubitoare – am crescut la tara, stiu ce vorbesc…Au asa in ele o noblete, care oamenilor incepe sa le lipseasca.
Orgoliul… de aici ni se trag tote relele.
Orgoliul e cel care nu ne lasa sa iubim asa cum arm vrea.. neconditionat.
Atunci cand incerci sa iti masori orgoliul cu celalalt, intotdeauna ies scantei.
In DEX : Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.”
Orgoliu capata lejer nuante negative. Cu toate acestea daca spui despre o persoana ca este orgolioasa, aceasta tinde mai repede sa o ia ca pe un compliment, decat ca pe o insulta.
Nimeni nu cedeaza chiar daca a pierdut…. la oameni. Nu la animale
Si acela care totusi din dragoste cedeaza ajunge sa sufere.
O persoana orgolioasa este o persoana increzatoare, mandra, puternica, bine infipta cu picioarele pe pamant si care are intotdeauna dreptate…si nu accepta alte pareri decat pe ale sale.
Prietenii nostri cainii… ne accepta si ne iubesc asa cum suntem. Iubitori sau suparti, calmi sau nervosi, atenti sau indiferenti Neconditionat.
Animalele sunt mai intelepte decat noi, pentru ca desi noi putem sa vorbim, de cele mai multe ori spunem prostii.
Din Elvetia am observat/invatat ca esti amendat daca scuturi fata de masa pe geam. De asta eu firmiturile care se strang le pun pe pervaz. Zilnic pe pervazul geamului se aseaza doi porumbei.
Somn usor, draga Alice! Am ajuns dependent de articolele tale. Promit sa ofer mai departe fiecare zambet pe care il am pe fata cand dupa 00:00 astept sa vad ce ne-ai mai scris. Iti multumesc pentru ca …
Pace,
Doc
Animalele nu iti tradeaza niciodata increderea si dragostea. Ele vor fi alaturi de bine la bine si greu, neconditionat.
foarte frumos, ai foarte mare dreptate
