Nu-i nimic putred in Danemarca…
Zilele trecute, la stirile transmise de unul dintre posturile principale de televiziune, prezentatoarea ne-a recomandat sa nu uitam copiii in masina dupa ce am oprit motorul.
Stirile se refereau la gerurile cumplite care s-au pravalit peste tara noastra, iar biata fata transmitea de undeva din exterior si probabil ca inghetase atat de tare, incat nu-si mai putea controla sirul ideilor. Am auzit de multe ori tot felul de aberatii televizate si, de fiecare data, am ramas cu gura cascata, blocata in neintelegerea felului in care unii au ajuns sa ocupe pozitii care sa le permita exprimarea in direct. Sunt absolut convinsa ca nu e usor sa vorbesti inteligent, clar si concis, in orice conditii, dar asta nu e o scuza pentru jurnalele sau emisiunile pline de gogomanii.
Am auzit mai demult o reporterita care spunea ca nu stiu ce obiectiv este securizat, in asa fel, incat sa nu poata patrunde “un x sau un grec”. Si mi s- a povestit, si inclin sa cred ca este o poveste adevarata, cum regele fotbalului romanesc, ajuns in Danemarca inaintea unui meci, ar fi fost intrebat de un celebru realizator de emisiuni sportive: “Cum e, Hagi, acolo? E ceva putred in Danemarca?”. La care el ar fi raspuns: “Nu, deloc, e curat, frumos, am fost primiti bine si stam la un hotel elegant”…
Sigur, ni se intampla tuturor sa spunem, din neatentie, din graba, cate-o aiureala si probabil ca, de mai multe ori in viata, am lasat si noi cate un porumbel sa ne zboare o data cu gandul nataflet. Dar eu ma incapatanez sa ma mir de emisiunile doldora de prostii si sa ma dezic, fara mila, de invazia de jurnalisti degraba varsatori de gafe nevinovate, din care, desigur, am auzit cu totii destule…
aia sunt parinti?
Ce parere aveti de prezentatorii de stiri care prezinta un caz dramatic si afiseaza un zambet tamp?
e ceva incredibil….ce-a fost in capul lui?
nu stiu ce era in capul parintilor de a uitat copilul in masina
tare preocupati erau parintii aia de si-au uitat copilul!!!
lucrand in domeniul relatiilor publice si oferind informatii corecte am avut si eu neplacuta surpriza de a citi un cu tot alt continut al stirii decat il oferisem eu
groaznic, sa-ti uiti copilul in masina .
Alice,probabil ti se ıntampla şi tie sa te afli la serviciu,sa ai o anumita ıntalnire(deoarece aceasta este meseria ta,sa ıntalneşti oameni admirati şi admirabili) şi sa ai emotii destul de puternice ştiind ca vei ıntalni respectiva persoana…
La fiecare ınceput de an,fiecare elev,cat şi parintele acestuia,sunt emotionati deşi ei ştiu foarte bine ca acea zi atat de aşteptata(sau nu) va trece,fiecare profesor este emotionat cand se aşeaza la catedra ın fata elevilor sai,cum fiecare om are o emotie la locul de munca.
Am ınşirat toate aceste cuvinte pentru a ajunge aici:de cate ori au filmari,artiştii,actorii,reporterii…au emotii iar acestea ıi determina sa spuna,uneori,lucruri mai putin relevante,dar pentru a nu se corecta singuri prefera sa mearga mai departe şi sa lase totul aşa cum a fost.
De cate ori urcam pe scena(la şcoala fiind),eram copleşita de emotii pana ma obişnuiam cu publicul şi persoana care se ocupa de evenimente ımi spunea,ıntotdeauna “chiar daca greşeşti,continua,nu te ıntrerupe o secunda pentru c a atunci te vei ıncurca şi totul va fi un eşec”…
Persoana care a facut acel anunt ın legatura cu copilul,probabil ştia foarte bine ce spune deoarece au existat destule cazuri ın care copiii au ramas traumatizati sau chiar şi-au pierdut vietile(citind comentariile anterioare…m-am crucit).
Cu totii avem momente emotionante care ne ımpiedica sa gandim coerent,de aceea prefer sa-i ınteleg pe oamenii care greşesc decat sa ıi judec.
Va ımbratişez!
Mie mi-a atras atentia detaliul cum ca reportera “inghetase atat de tare”, pentru ca mi-am amintit de o stire vazuta zilele trecute, cand inca era ger de crapau pietrele, despre nu stiu ce estimari legate de euro pe care le ofera banca nationala. Reportera care transmitea stirea era filmata, live, la 7 seara, in fata Bancii Nationale, cu parul desfacut, fluturand din cauza vantului, cu nasul inghetat si incotosmanita toata. Evident, nici sirul ideilor nu era extrem de coerent in conditiile astea. Aici intervine nelamurirea mea… ok, inteleg ca o stire despre cat de frig e afara da mai bine cand reporterul ingheata in direct, dar de ce orice stire despre CE ZICE o institutie trebuie transmisa din fata locului cu pricina? Asa e, un reporter ar trebui sa dea dovada de profesionalism in orice situatie (vezi celebrul exemplu Catalin Radu Tanase), daca e relevant sa fie expus acelei situatii. Dar de ce sa le caute cu lumanarea cand nu sunt necesare? (vezi acelasi celebru exemplu…).
Nici eu nu vad unde e mult blamata absurditate a enuntului din titlu. Pe acelasi post am vazut, nu demult, o stire despre un tata care s-a dus sa munceasca pe camp impreuna cu copilul, iar pentru ca cel mic sa nu faca cumva insolatie, l-a lasat in masina, cu usile incuiate. Masina a luat foc iar copilul a murti ars de viu. Absolut ingrozitor! Iar cazurile cu parinti inconstienti care-si lasa copii in masina pana rezolva o problema, problema care le distrage atentia in asa hal incat nu-si dau seama cat timp a trecut nu sunt, din pacate, foarte rare. Asa incat nu vad care este problema ….
In alta ordine de idei, multi dintre acei reporteri blamati pentru ca par insensibili in fata unor tragedii si-au dezvoltat, deseori voit, o anumita imunitate la ceea ce vad. Incercati sa va inchipuiti cum este sa vezi zilnic accidente groaznice, cu morti si raniti. Iar victimele le vezi in cele mai groaznice moduri, nu “mascate” cum sunt date la tv. Este, daca vreti, o reactie asemanatoare celei ale doctorilor care nu vor plange sau nu vor ramane cutremurati la fiecare bolnav incurabil, pentru ca asta este meseria lor, iar daca se implica emotional risca sa nu mai poata profesa. Am fost reporter de teren, asa ca stiu ce vorbesc. Am vazut morti prinsi intre fiarele masinilor, am vazut scene pe care multi dintre cei care se uita la televizor le-au zarit, poate, doar in cele mai sadice filme de groaza. Daca te implici emotional, nu mai esti bun de nimic cel putin o luna … Nu le iau apararea tuturor, sunt si multe uscaturi in padurea presei, dar nici curentul asta anti media care tinde sa se contureze nu mi se pare firesc. Cat despre cei care repeta aceiasi informati - exemplul cu parcul - la nesfarsit, cei care-i acuzati, incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie: iesiti intr-un astfel de loc, si la 5 minute dupa ce ati ajuns, incercati sa vorbiti coerent, documentat, frumos si emotionant despre ce ati vazut … asa, pret de un minut. Pentru ca se intampla sa te trimita seful in parc si cand nici nu ai ajuns bine sa fi anuntat ca trebuie sa intri in direct si sa povestesti ce e pe acolo … nu intereseaza pe nimeni ce si cat ai apucat sa vezi.
Intr-adevar sunt multi parinti inconstienti care pericliteaza viata copiilor. Zilnic se intampla tot felul de nenorociri si ma inspaimanta acest lucru.
Pas.
Plecaciune,
Doc
Este adevarat ca atunci cand ai un job trebuie sa fii facut pentru el, sa meriti sa fii acolo si sa fii bun, nu sa “incurci locul”, insa in privinta cu expresia “e ceva putred in Danemarca” si raspunsul lui Hagi nu cred ca ar trebui criticat, caci sunt atatea expresii in lumea asta si-n limba noastra, si mai ales o persoana care nu e in domeniu, care stie doar ce a facut in liceu si poate a mai citit cate ceva (dar nu-l vad pe el citind Shakespeare) nu are cum sa le cunoasca. De exemplu, eu am auzit expresia asta doar la scoala, o data ,si de atunci nu am mai auzit pe nimeni folosind-o…si multe altele. Cu totii gresim, din nestiinta, caci fiecare se concentreaza in viata pe ceea ce-l intereseaza. Nici eu nu stiu care e diferenta intre ram si harddisk la calculator, desi am fost la profil matermatica-informatica :).
Cu dragoste si respect pentru oamenii care-si fac meseria cu drag si
profesionalism, asa cum esti tu , Alice!!!
Ar trebui ca in niste limite decente, toti sa ne facem meseria cu drag si profesionalism. Zilele trecute vedeam niste persoane tinere, dupa cum chiar ei spuneau, ca-n liceu nu prea au avut-o cu scoala, trag eu concluzia ca nici pe urma, si erau pe niste functii de sefi, numai bine, bine, cu salarii frumusele si munca putintica si-as mai continua, dar iese fraza prea lunga, si asta-i lipsa de profesionalism.
In Spania s-a intamplat in vara anului trecut,o femeie a mers la cumparaturi si si-a uitat copilul de vreo 2-3 ani(nu-mi aduc aminte exact) in masina la 40 de grade afara si l-a gasit mort,asadar e de luat aminte.Cat despre prezentatorii de la tv nu e numai la noi in tara,toti fac gafe ,toti spun tampenii…
Cred ca am mai zis si cu alte ocazii ca reporterii sunt asa de ciudati in exprimare, si in cautare de senzational - care oricum nu ne pandeste la toate colturile - exprima in cel mai nepotrivit mod cu putinta tot felul de aberatii. Nu pot sa uit cum de la fata cate unui accident, reporterul - si mai ales reporterita - fericiti ca au in sfarsit o stire, si ca ii va lauda seful lor ca nu au venit pe post cu mana goala, prezinta intamplarea asa parca bucurandu-se de cati morti si raniti numara ei de la fata locului…Acum nu zic nici sa planga in timp ce fac relatarea, dar un pic de decenta si de sincronizare cu stirea nu ar strica. Mereu constat acest lucru, ca sunt neinstruiti mai toti dintre ei, si nu trebuie sa se simta vizati cei talentati, caci isi vor da seama ca nu despre unii ca ei este vorba.
Mai mult, nu sunt in stare nici o stire asa oarecare de duminica sa o transpuna pe post. De curand, o fatuca - vorba lui Cristoiu - era in nu stiu ce parc, si a repetat de atatea ori si atat de fara noima si fara vreun continut ca acolo e multa distractie, ca in timpul asta eu ma intrebam cine o fi angajat-o, daca o fi nevasta cuiva, amanta sau numai nepoata…sau toate la un loc, pt ca tipa era total neinspirata in orice incerca sa lege, si in nici un caz nu ar fi trebuit sa apara in fata publicului, sa spuna nimic…
Si in Germania am vazut la televizor nenumarate stiri de copiii uitati de parinti in masina. Ba, mai rau decit atit, au plecat parintii la mall la cinema si copilul l-au lasat singur pe bancheta din spate, ca sa nu ii deranjeze… Sau la cumparaturi la mall
Buna dimineata!
Nu e nimic absurd in acest sfat : in Franta in fiecare an mor copii uitati in masina. Desi pare greu de crezut e nevoie de foarte putin timp pt ca un copil sa se dezhidrateze sau sa moara de frig.
Si mai cred ca putem spune ca suntem maturi atunci cand nu mai radem cu rautate de nestiinta celorlalti. E absurd sa razi de Hagi ( care a fost cu adevarat performant in domeniul lui) ca nu a citit Shakespeare.
Din pacate, calitatea informatiilor oferite de televiziune, lasa atat de mult de dorit, de aceea eu am renuntat demult sa mai ascult stiri la TV.
Si eu cred ca in cazul reporterei care a zis despre copii nu a fost o greseala de exprimare. Cum li se mai intampla unor oameni sa plece in vacanta si sa-si uite copii in casa (si am auzit asa ceva in viata reala… nu ma refer la cazul baietelului din “Home alone”), sau unora sa uite sa-i ia de la scoala, sau sa-i uite in playground-ul de la mall, se poate intampla ca un zapacit sa opreasca motorul si sa-si uite copilul in masina. Din pacate, se mai intampla!…
Se intimpla, stiu si eu! Ce face viata asta din parinti, niste negustori..
Inteleg ca sfatul pare … deplasat.
Acum ceva luni in urma un caz absolut socant a bulversat pe toata lumea aici in Danemarca…si probabil de la acest caz a aparut si remarca prezentatoarei de care vorbiti (probabil ca un precedent intiparit in subconstientul ei dar si a multor danezi).
Un tata a uitat in vara trecuta ca are copilul pe bancheta din spate a masinii (copil pe care trebuia sa il duca la cresa). A condus direct spre serviciu, a parcat masina aproape de cladirea unde lucra si a lucrat linistit toata ziua pana cand sotia l-a sunat disperata de la cresa de unde ar fi trebuit sa ia copilul acasa. Ulterior s-a constat ca, din cauza caldurii din masina, copilul a murit.
asta chiar e de necrezut…cat de absorbit de munca era tatal incat sa nu se gandeasca nici o secunda la copil, cand EL- COPILUL trebuie sa fie pe primul plan