Ordinea amintirilor
Pe masura ce reiei anumite experiente insemnate de viata, iti revin si amintiri pe care le credeai demult ingropate. Daca ne-am apuca sa traim, macar din cand in cand, ca in tinerete sau in copilarie, am descoperi in noi sipete pierdute de suflet si de aducere aminte.
Intr-una dintre fascinantele lui carti, psihologul american Irvin D. Yalom povesteste cazul unei paciente obeze care, sub indrumarea lui, reuseste sa slabeasca. Pe masura ce corpul ei, prin eforturi cumplite si rascoliri dureroase prin memorie, coboara incet-incet spre forma de la care a pornit candva, mintea pacientei dezveleste intamplarile, in cea mai mare parte triste si rele, care au marcat-o de-a lungul anilor si al acumularilor de kilograme. Ies la iveala, o data cu straturile de trup ascunse de atata vreme, insingurarile greu acceptate, certurile cu parintii, marile esecuri in iubire. Dar si, cateodata, bucuriile uitate, ratacite printre prea multele falduri de trup.
Mi-am trait, pana nu de mult, dezamagirile din dragoste, evocand fara voie toate despartirile, bocind plecarea nu a unui barbat, ci a tuturor celor pe care i-am iubit, cu gandul, cu visul, ori cu fapta. N-am putut face altfel. Asa cum nici acum nu pot schimba nimic.
Traiesc din nou experienta primelor zile de ingrijire a unui prunc si, de undeva, de unde probabil ca nu ar mai fi reusit sa se inalte spre constiinta, daca nu as fi nascut din nou, ma napadesc amintiri splendide sau ravasitoare din anii maternitatii abia descoperite. Imi vad fetita abia nascuta zambind sau adormind sau strambandu-se de durerea colicilor si mi se face dor de timpul cand copiii mai mari erau bebelusi, si mi se face greu de nesomnul anilor in care mi-am vegheat copiii fara ajutor, si mi se sfasie inima inca o data de revelatia neputintei de a fi mama buna pentru doi copii in acelasi timp, de deznadejdea insingurarii traite cu doi copii de mana.
Exista o ordine a amintirilor, si o dezordine a lor, pe care o provocam atunci cand avem curajul sa ne luam viata de la capat. Sa iubim din nou. Sa traim din nou. Sa murim din nou. Dintr-o durere, dintr-o asteptare, dintr-o tacere, dintr-o dragoste prea mare…
Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste
pana la urma asta ne ramane
avem amintiri frumoase
avem multe amintiri…si triste si vesele
nu e importanta ordinea amintirilor, ci daca sunt placute sau nu…
intotdeauna ne amintim mai intai lucrurile placute, lucrurile neplacute le-am ascuns bine si nu vrem sa ne gandim la ele, insa, cateodata, dintr-un motiv oarecare, incep sa iasa la suprafata si acelea si trebuie sa terecem si peste ele pentru a nu ramane “marcati” de ele!
Amintirile cele mai marcante ale vietii, respectiv ale copilariei sunt cele mai intense. Eu nu uit cand o suparam pe invatatoare (stiind ca nu era un lucru bun) cand am luat prima bataie serioasa si multe altele…
Imi face placere sa citesc fiecare rand pe care-l scrii, pentru ca in multe dintre ele ma regasesc si eu.
Amintirile urate din viata mea le-am inchis undeva, intr-o cutie si nu vreau s-o deschid niciodata.
amintirile urate ar trebui definitv ingropate si sa nu ne mai aducem aminte de ele, pt a nu mai suferi
amintirile raman vii si ne vom aminti cu drag de ele in viitor, fie ele frumoase sau mai putin
Sunt multe lucruri pe care ni le amintim cu placere si dupa care tanjim, dar sunt si amintiri dureroase pe care vrem sa le uitam dar ele nu vor sa dispara din mintea noastra.
cu o cafea in fata toti avem chef sa povestim, sa ne reamintim…
Sunt amintiri care ne-au marcat prea putin sau altele prea mult si pe care vrem sa le uitam iar altele insa foarte putine care au fost bucurii mari si nu le uitam in veci. Alta data sunt amintiri marunte care ne raman in memorie fara sa vrem sa le retinem dar creierul omului este o comoara nedescoperita care retine nu stim in ce masura si ce insa cu siguranta multe lucruri
La cafeaua jacobs ne vin tot felul de amintiri.
Buna,Alice. Articolul este extraordinar. Tipic tie. Vreau sa iti spun ca scrii minunat. Am citi cateva din cartile tale,iar cel mai mult mi-au placut “Noi suntem zeite”,”Dincolo de bine,dincoace de rau”. Am si eu un blog si vreau sa devin un viitor editor la o revista si sa imi scot o carte. Vreau sa fac jurnalism si as avea nevoie sa “tragi un ochi” pe blogul meu sa imi spui o parere despre articolele mele. Email-ul meu este princess_of_haos@yahoo.com iar adresa blogului meu este http://unikbuburuza.blogspot.com/.Te astept cu un cometariu pe blog sau cu un email. M-ai ajuta foarte mult. Iti multumesc
Esti extraordinara!
Plang. Va imaginati. Baiatul meu “cel mic” a implinit 18 ani. Ma bucur si ma doare ca timpul a trecut atat de repede. Plangeam si ii spuneam “celui mare”: “rolul meu de parinte s-a incheiat aici”. Iar inteleptul mamii spunea:”nu s-a inceiat, doar s-a transformat”. Rememorez fiecare varsta a copiilor mei din mai multe perpective; a mea cand eram in acea etapa in care sunt ei acum, a parintilor mei din prisma parintilor mei in acel moment de mult apus, si a mea acum ca parinte al acestor copii.
SUPERB!!!
Te rog Alice, spune-mi titlul acestei carti !
zile senine
Florentina
“Calaul dragostei”. A fost tradusa si la noi, la editura Trei, cred. In orice caz, se gaseste in librarii. E o suita de asemenea istorii, absolut tulburatoare. Si scrise splendid. Sunt indragostita de Yalom, l-am citit in nopti de nesomn si emotie minunata, constructiva. La multi ani pentru baiatul tau!
Multumesc
seara lina
si pe mine m-a impresionat puternic Betty cea grasa… cu straturile ei de suferinta invelita in grasime…
in corpul nostru sunt incrustate amintiri - minunate sau dure… si ce bine e cand se elibereaza si unele si altele…
cele minunate - pentru ca avem ocazia sa le retraim; celelalte pentru ca putem sa le dam drumul, sau chiar sa le rescriem…
si ce bine e acum sa revezi in siguranta ceea ce te face, uneori sa inchizi ochii… cu riscul de a ti se incrusta direct in trup…
e bine oricum. ai incredere. Iza e cel mai bun terapeut
Eu cred ca acea aparenta dezordine a amintirilor este de fapt o ordine perfecta, al carei suveran este doar mintea noastra.
Imaginati-va propria biblioteca: desi aveti atatea carti pe rafturile sale, stiti exact unde sa cautati o anumita carte pe care doriti sa o mai rasfoiti o data intr-un anumit moment.
E drept ca uneori locul impulsului este luat de ratiune. Si atunci va amintiti brusc de faptul ca trebuie neaparat sa mergeti sa platiti intretinerea, iar acel e-mail catre colegii vostri trebuie trimis in mai putin de o ora. Si astfel amanati inca o data sa redeveniti voi insiva, sa faceti lucruri care sa conteze cu adevarat. Nu-i nimic, cartea imi apartine - va spuneti - maine seara cu siguranta voi avea mai mult timp.
Iar daca o anumita amintire stim sigur ca ne va aduce din nou fata in fata cu noi insine, aceia care am fost la un anumit moment din viata noastra, dar de care nu ne mai place deloc, preferam sa cream o brusca dezordine. Sertarul cu amintiri este prea ravasit, nu este acum momentul sa ma ocup de el.
Cand vom gasi timp, intr-un tarziu, probabil ca vom constata ca suntem atat de batrani, incat am uitat. Am uitat in care dintre sertare stransesem amintirile, am uitat daca sertarul apartinea mobilei actuale sau celei din apartamentul in care ne iubisem timp de atatia ani…
Prefer sa-mi rememorez amintirile. Incerc sa ma opresc uneori si sa imi fac timp pe care sa mi-l petrec cu mine insami. Asa stiu sigur ca nu voi auita…
Buna,
Iar spun ca aici, pe site in topicurile tale, Alice, imi regasesc crampee din viata mea…Durere dar parte din viata noastra.Ne faci sa ne amintim si sa ne revedem parti din copilarie, adolescenta…Felicitari!
Amintirile ne hranesc uneori si e pacat, atat de pacat!!!!!!!!!!1Avem prezentul si viitorul in fata dar tot la trecut ne gandim.De ce?Mi-am zis mereu ca trecut trebuie sa ramana unde e;in urma mea.Dar, mereu aud, vad ceva ce-mi aduce aminte de el, de trecut?Desi nu am trait sentimentul iubirii profunde,desi am plans aproape 10 ani din cei 30 cat am, desi inima mi-a fost sfasiata de varii motive, regret trecutul.(Sunt sigura ca nu-s singura in situatia asta)Mereu imi gasesc un impuls pentru a merge mai departe.Aproape toate prietenele mele au copilasi, ingerasi;anul asta l-am rugat pe mosul sa-mi daruiasca acest dar divin:posibilitatea de a creste, de a face mare o mogaldeatza de om, darul de a fi mama.Imi doresc enorm!!!!!
Dar amintirile ne rascolesc, dar tot ele ne intaresc si ne fac dornice sa “razbunam” trecutul,ne face mai puternici.
Seara buna!
Amintirile…uneori ımi zboara prin gand,ınveselindu-ma sau nu…Sunt atat de multe ıncat nu le poti ımbratişa dintr-odata şi,totuşi,ocupa o parte foarte importanta din sufletele noastre.
Aşa cum spunea şi Doc,acest din urma prunc ti-a fost oferit pentru a putea retrai anumite clipe,ca rasplata a grijii cu care ti-ai crescut copiii mai mari.
Ador copiii şi atunci cand vad un bebeluş ma napadesc amintirile atat ıncat mi-aş dori un altul ınsa,ımi este interzisa o alta sarcina,acesta mi-ar fi finalul iar eu nu ımi doresc sa parasesc aceasta lume deoarece am pentru cine şi pentru ce sa traiesc.
Sa traieşti lin şi limpede,alaturi de frumoasa ta familie,draga mea!
Va-mbratişez!
Iti intorc urarile cu drag! Sa te bucuri de familia ta, de baieteii tai adorabili!
Iti multumesc,draga mea!
Alice,
Atunci cand stii sa privesti la trecut, prezentul devine mai simplu.
Amintirile urate le stergi, cele bune le pastrezi.
Dumnezeu este cel care ne ajuta sa traim iar aceleasi imagini, aceleasi intamplari. De ce? Ca sa vada daca gresim si a doua oara, sau daca facem si a doua oara bine.
De cate ori nu ai dat un examen si ai avut senzatia ca, candva, tu ai mai dat acel examen? Asta ca imagine.
De cate ori nu ti-ai dat refresh la memorie? De cate ori nu te-ai intors in timp, ramanand in prezent? Faptul ca Dumnezeu ti-a trimis bucuria de a fi din nou mama, e o intoarcere in timp pentru tine si o rasplata de la Dumnezeu dupa ce a vazut cum ti-ai ingrijit primul copil.
Pace,
Doc
Eu nu ma pricep sa manuiesc cuvintele ca tine. De mult timp iti citesc eseurile ca si cartile si ma bucur de fiecare rand, de pasiunea care razbate din ele si mai ales de harul tau de a face sa razbata pana la noi intr-un stil asa mestesugit atatea lucruri pe care le simtim toti si toate .
Am 2 fetite, dar cand iti simt bucuria si frumusetea momentelor pe care le traiesti tu ,asa dor mi se face de un nou inceput….
Esti o mamica foarte iubitoare si de linistea si iubirea ta de acum va beneficia toata familia voastra.
Eu iti multumesc ca ne faci partase si pe noi la asemenea momente extraordinare.
ma bucur pentru fericirea ta alaturi de iubitul tau si cei 3 ingeri,ma bucur ca esti fericita prin ei si cu ei.citesc mereu din gandurile tale asternute si imi dau seama ca esti la fel ca mine ,la fel ca ea sau la fel ca toate celelalte.suferim din iubiri nedaruite de ei,suferim din neimplinirile copiilor si suferim tot timpul din ceva.ma doare sa recunosc ca dependenta emotionala ne omoara pe noi femeile,ma doare sa vad cum barbatii profita de daruirile noastre neconditionate fara ca mai apoi sa intoarca capul sa vada ce fel au gresit fata de noi,ma doare nedreptatea,ma doare minciuna dar cel mai tare ma doare singuratatea.noi ne inaltam prin ei si de asta profita.ma bucur pentru acelea care au puterea de a arunca fara durere,tot raul facut de ei.de multe ori iti promiti tie insati sa nu mai iubesti,sa nu mai pui suflet,sa nu te mai consumi ca oricum nu te-a meritat,dar iti dai seama ca ai o inima care nu te asculta niciodata.
Da, Mim, sunt exact la fel ca tine. Tu ai scris ca si cum as fi scris eu, ai descris ceea ce simt, ceea ce cred, folosind aceleasi cuvinte pe care le-as fi folosit si eu. Pentru ca si eu am o inima care nu ma asculta, nu m-a ascultat niciodata.
“Dezordinea” provocata de curajul vostru de a o lua de la capat sa va aduca ordinea in gandurile si deciziile viitoare. Sa reusiti sa pastrati echilibrul in dragostea oferita copiilor fara insa a uita de voi.Iar daca dragostea voastra va incarcat asa de mult incat va ganditi sa nu apelati la o bona sunteti chiar de laudat.Felicitari Alice,felicitari Paul,dar, mai ales, felicitari tie draga Iza,caci,iata tu ai reusit sa implinesti dorinta fratilor tai mai mari de a sta mai mult cu mama lor.Dragostea sa va calauzeasca mereu.
Depresia care razbate din randurile tale si prin care treci e fireasca in masura in care nu te lasi dominata de ea. Medicii numesc sindrom post-natal, asa cum exista si sindrom pre-natal. Vine singur, nechemat, insa intretinut de subconstient.
Si pe mine cu ocazia Craciunului m-au napadit toate amintirile. Pot spune chiar ca le inventariez anual, sa nu care cumva sa-mi scape vreuna la numaratoare:-) (glumesc, desigur, ca sa ne binedispunem impreuna).
Ce e de facut?
O intelegere personala imbinata cu iertarea sincera a tuturor persoanelor. Neconditionat. Imagineaza-ti ca sunt in fata ta, iar tu le acorzi iertarea neconditionat imbratisandu-le sau pur si simplu zambindu-le cald sau mangaindu-le tandru. Dupa caz.
Elibereaza-ti sufletul de toate aceste poveri. Elibereaza-ti mintea de ele. Da-le drumul si lasa-le sa plece. Sa ramana in trecut unde le e locul. Sau si mai bine: uita-le! Au fost, au trecut! Duse sunt! Si asa sa ramana!
Uitarea exact pentru aceasta ne e data: ca sa nu ne impovaram cu rautatea facuta de altii sau chiar de noi.
In rest sa pastram decat ceea ce a fost bun, frumos, plin de dragoste. Sa multumim pentru asta. Insa de mers, sa mergem inainte! Impreuna cu viata, in aceeasi directie de mers. Caci directia de mers a vietii este tot inainte, nu inapoi!
Fruntea sus, zambetul oglindit in suflet si pe fata si tot inainte!:-)
Stiu ca uneori e tare greu, dar nu imposibil!
Raman alaturi de tine si te sustin. Nu te lasa!
Foarte dragut ce ai scris, chiar incurajator:) multumim!Imi place ca expui problema si apoi gasesti si o solutie la ea.In ziua de azi toti ne plangem de probleme, cateodata irosim prea mult cu acestea in loc sa trecem la urmatorul pas, cel de a actiona:)
Alice,ma hranesc din indemnarile tale curajoase,care-mi dau si mie curajul de a incepe sa iau viatza de la capat.Primul pas va fi ,pentru ca-i tarziu pentru mine sa mai pot sa fac bebe, sa adopt unul. Si daca o sa ajunga si la mine iubirea, nu avem decat sa-i oferim dragostea multiplicata.Esti minunata cum zambesti fericita, ma bucur mult sa te vad asa!