Tare sunt singur, Doamne, si piezis…
Chiar si atunci cand sunt in mijlocul multimii, in miezul iubirii, in epicentrul fericirii, mi se intampla, totusi, sa ma loveasca singuratatea drept in inima.
E ca un fulger, e ca un junghi, e ca o crampa care ma paralizeaza dintr-o data, oprind timpul si viata in loc. E ca un efect de regie intr-un film ciudat, in care actiunea franeaza brusc, in care personajul ramane nemiscat printre oameni, si printre destine, si printre ape si rauri care curg. Dar, spre deosebire de filmele in care personajul oprit in loc printr-un efect optic isi poate relua curgerea la fel ca inainte, pentru mine revenirea la nesinguratate e un proces cu mult mai greu, cu mult mai dureros. Secunda aceea de luciditate ramane apoi in suflet, ca un zat, ca o rana. Ca o chestionare a legitimitatii a tot si a toate. Daca inca ma loveste fulgerul globular al singuratatii inseamna ca nimic din ce am simtit mai inainte nu e adevarat? Ca, din nou, inteleg ca nu exista dragoste, nu exista speranta, nu exista sansa de a-si gasi cu adevarat jumatatea pentru cei rataciti pe pamant? Ca toate juramintele sunt mincinoase si toate sperantele sunt iluzii? Ca fiecare cuvant, oricat de insemnat, poate fi luat inapoi intr-o clipa, pentru ca oamenii nu mai au cuvant? Ca nu exista nimeni care sa-mi semene cu adevarat? Ca, de fapt, voi fi vesnic a nimanui? Ca fiecare tacere asezata peste clipa care asteapta raspunsuri poate otravi romane intregi de dragoste si de credinta?
Se pravalesc intrebarile ca o avalansa care loveste fara mila tot ce intalneste in cale.
Vin apoi, incet-incet, pe rand, raspunsurile. Unele vindeca o parte din rani. Altele imi distrag atentia, ma fac sa adorm si sa uit. Si, poate, cu putin noroc, de data asta, unele chiar ma mangaie si imi amintesc ca viata poate fi frumoasa. Chiar si atunci cand o vezi privind de departe, ca un copac pribeag. Cum spune Poetul: “Tare sunt singur, Doamne, si piezis,/Copac pribeag, uitat in campie/Cu fruct amar si cu frunzis/ Tepos si aspru-n indarjire vie”…
Comentarii
68 Comentarii la “Tare sunt singur, Doamne, si piezis…”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
cum faci? eu as vrea sa fiu singura, cateodata si nu reusesc
draga alice crede-ma te iubeste sotul tau daca te-a luat de sotie cu nunta si cu copii.este un om deosebit pretuieste-l.iubeste si fii fericita.ai copii ai casa ai masa multumeste-i lui dumnezeu.si dumnezeu te iubeste esti frumoasa ai servici ai copii ai casa.eu nu sint maritata desi mi-as dori nu am copii si nici casa.ar trebui sa fii in culmea fericirii.oamenii din maramures se tin de cuvint sint muncitorii si harnici
sunt aici persoane carora le place sa descoase firul in patru
Claudia,Alice este o scriitoare siceea ce scrii tu aici nu are legatura cu originea de unde vine persoana respectiva,oameni buni si harnici sunt peste tot ca si cei lenesi si rai si etc…
ce ti se pare ciudat ca ,,sotul tau daca te-a luat de sotie cu nunta si cu copii,,?
cititi mai bine postarile lui Alice,si ea a mai fost casatorita,si ea si-a inselat fostul sot,aici discutam nu ne pieptenam unii pe altii dar pare ca fiecare intelege numai ce vrea
si eu sunt singura,credeam ca am prieteni..prietene,dar se pare ca m/am inselat
toti avem momente in care ne simtim singuri,dar trebuie sa invatam sa trecem peste ele
Cum sa nu ne simtim singuri daca luptam sa ne inconjuram numai cu lucruri si uitam de oameni.
Sunt multe momente in viata cand ne simtim singuri, important e sa avem pe cineva langa noi care sa ajute sa iesim din starea asta.
Si eu ma simt singura si neinteleasa uneori, dar stiu ca sotul mi-e mereu aproape in tot ceea ce fac.
exista momente in viata si mai bune si mai putin bune, cand esti dezamagit si singur, dar toate trec. important este sa stii sa treci peste toate
Sunt momente in viata cand ma simt ranita, dezamagita, trista si cu greu trec peste ele, incerc sa trec de dragul fetitei mele, sa uit…
Noi suntem alaturi de tine.
Sunt momente in care ma simt si eu foarte singura, desi ii am mereu pe cei dragi aproape…
Cand ai o familie minunata , un sot si un copil superb n-ar trebui sa te simti singura….mai rau este pt cei care chiar nu au pe nimeni….
Am momente cand ma simt singura, am momente cand am nevoie sa fiu imbratisata…
Te inteleg perfect. Si eu am suferit de un fel de singuratate, cu toate ca nu am fost niciodata singura. Dar cei dragi au avut viata lor, pe care eu doar le-am calauzit-o. Am simtit nevoia sa fiu tinuta de mina si m-au tinut parintii, copii, da pina cind? Sa stau linga cineva la caldura, asa, sa torc un pic. Ce sa-i faci, cucuri de tot felul.
si mie mi se intampla sa ma simnt singura si a nimanui
Cred ca fiecare are momente cand se simte natural de singur pe pamant. E normal
Decat sa fiu singura in doi, mai bine singura! Si oricum Dumnezeu e intotdeauna cu noi!
dumnezeu are grija de noi toti
Dumnezeu ne vegheaza pe toti!
toti avem momentele noastre de singuratate, insa depinde de noi sa trecem repede peste ele, ca altfel am fi numai in butoiul cu pesimism!
nu mi-am pus niciodata aceasta problema desi am si eu momente de singuratate in mijocul oamenilor si a familiei. Este o chestiune care necesita timp de gandire ce ne face sa ne simtim singuri. care este cauza? Nu stiu daca voi stii raspunsul la intrebare vreodata dar merita efortul de a reflecta asupra acestei idei.
nu sutem singuri niciodata….dumnezeu este mereu cu noi…
Niciodata nu suntem singuri.
Cineva acolo SUS ne iubeste! Nu suntem snguri. Suntem impreuna.
Cred ca momentele de singuratate nu au de-a face neaparatcu a fi fericit sau nu neaparat, cred ca sunt legate mai degraba de cautarea propriei esente si a lui Dumnezeu, depinde cum il conceptualizeaza fiecare …
In momentele de singuratate un singur cuvint, o singura vorba te poate ridica si face fericit.”Esti tot ce am eu”, “te iubesc” sunt cuvinte, caci da, le consider cuvinte ce, spuse sincer sunt tot ce-ti doresti. Daca ai minte, nu cap.
Cu totii avem caderi…avem si dreptul la ele. Toti facem greseala de a ne lasa prada disperarii, uitand esentialul….ca exista cu siguranta cineva acolo fie Sus , fie foarte aproape pentru care insemnam TOTUL sau foarte mult. Capul sus, Alice…maine cand vei deschide ochii vei constata ca ai aceiasi oameni minunati langa tine.Cauta bine in folderele sufletului tau si vei gasi Familie, Prieteni….
Te imbratisez cu drag…
Sunt alaturi de mine cei mai iubiti oameni de pe pamant. Copiii mei cei mari, si cuminti, si destepti, bebelusul meu desavarsit, barbatul meu cel mai frumos si mai bun dintre cati am intalnit eu vreodata. Nu ei sunt de vina pentru caderile mele. Si nu vreau sa il manii pe Dumnezeu, am tot ce am cerut intr-o viata de om. Numai ca, uneori, cad in abis si ma intreb daca asa trebuie sa traiesc, daca, totusi, nu exista si alte drumuri, daca nu traiam mai mult si mai intens in viata mea ravasita de dinainte, daca stiu sa iubesc atat cat trebuie, daca sunt iubita atat cat vreau. Daca asta e viata sau, cumva, viata e totusi in alta parte.
Mi-a intrat singuratatea in oase in anii dinainte si, uneori, mi se face dor de ea, absurd, ca unui condamnat de celula lui in care desenase pe pereti soarele si luna.
Da, am fost trista. Si, da, o sa mai fiu, macar din cand in cand. Dar voi mi-ati adus mult bine, si multa lumina in inima. Sunteti prietenii mei. Si tanjesc sa va intalnesc cu adevarat, candva, intr-o zi norocoasa.
Draga Alice , acele zile mirifice in care tii in brate noul nascut trebuie sa fie magice, nu lasa nimic sa le umbreasca, sigur e greu , sigur depresia pandeste , trupul e sfarsit dupa 9 luni de sarcina si nastere , barbatul orice ar face pare stangaci si confuz , Dar sunt momente divine , copilasul acela este esenta energiei pozitive a planetei, ai avut curajul de a da viata din nou , chiar “Esti o zeita”.
Alice, exista speranta.Exista iubire.Viata e aici.E a ta. Tu esti viata. Te inteleg perfect.Si stiu ca “grauntele tau de singuratate”, de tristete, nu vine din nefericire, nu vinde din neimplinire.
Dar…suntem oameni.Suntem supusi fricii, intrebarilor, nesigurantei.Mai ales noi, femeile.Dar nu numai.
Asa cum mi se intampla uneori sa incep sa plang, cu gandul la un om bun si bland care a plecat…Desi stiu ca ii e mai bine acolo.Desi stiu ca iubirile vechi au murit pentru a se naste altele, mai frumoase, mai adevarate.Totusi, sunt clipe cand sufar.Si-s trista.Si iubesc totusi.Si sunt fericita, in majoritatea clipelor.
Insa…e in natura noastra sa ne intrebam.Sa cautam…Sa vrem mai mult, sa cerem totul.
E bine ca te ridici.Mereu te ridici.Ca si mine.
Draga mea, dar nu ai tu un barbat “superb si destept” (citez de pe blogul celalalt), 3 minuni si o revista inegalabila in calitate si profunzime? Ce s-a intamplat cu iubirea care venise pentru totdeauna?
Poate unele suparari, certuri, temeri sau stari melancolice ne fac sa ne indoim de ceea ce pana acum credeam cu tarie… dar nu e corect, asa cum nu e corect de exemplu sa iti certi copilul doar ca, din greseala a spart o cana (nu-ti poti inchipui, dintr-o data, ca, gata – “am un copil rau”).
Iubeste si intelege dincolo de diferente si defecte; crezi in puterea iubirii si in faptul ca Dumnezeu ne da dupa cum meritam fiecare! Si tu meriti atata iubire si O AI, dar poate faci si tu – ca multe femei- greseala de a amplifica inauntrul tau atat de mult o clipa de tristete, incat sa acopere 100 de clipe paradisiace. Fii inteleapta si apara-ti iubirea inclusiv impotriva unor “demoni” interiori!
Unde e Paul?… Uita-te in inima ta, la Iza… si-n patul tau.
Cu multa dragoste si intelegere…
Stii care parte a vietii nu o inteleg cand ma simt singura?
1.-oare din prea multa dragoste,am cautat o cale ca sa respir si am ales sa fiu singura(pt putin timp totusi)
sau
2.-am preferat aceasta mica “singuratate”,caci nu pot sa primesc atata dragoste?!
Si totusi am ajuns la o concluzi mai plauzibila,din punctul meu de vedere,
cred ca ajung sa ma simt singura,cand efectiv, am uitat de mine.
Totusi,daca iti acorzi un zambet,sunt convinsa ca iti va placea,si deja parca nu mai esti singura,esti cel putin tu…cu respectul tau./fata de tine–:-)
Iti zambesc,tu ce decizi?
Singurătatea aceea, din adâncul inimii, care tresare chiar dacă suntem înconjuraţi de toţi cei pe care îi iubim, înseamnă (ar putea însemna) poate teama, întrebarea, răspunsul pierdut, fulgerul rătăcit, momentul de tăcere, o privire întoarsă, un gest nefăcut… Dar tocmai ea este cea care ne conduce, mai departe, spre nesingurătate…
Despre singuratatea aceea vorbeam, Atena. Da. Da.
Ce buni sunteti, ce intelegatori, ce tandri. Si, oricat de ciudat ar parea, e pentru prima data in viata ca ma vindec in aceeasi zi, cand criza mea de singuratate – care ma loveste dureros, pe neasteptate, ca o criza de epilepsie, dar rusinoasa si ridicola- incepe sa mi se vindece mai repede. Pentru ca am primit de la voi atatea leacuri, atata putere…
Asa afost si la mine si v-am descoperit pe voi.
Si nu uita ca va trece repede ca vine la tine Simona!
Draga Alice,
Incercam si noi sa dam inapoi, macar putin din cate ne oferi tu noua. Atata tot! Ne bucuram sa aflam ca ne iese. Vom continua.
Plecaciune,
Doc
Sincer, te doresc vindecata permanent si definitiv, scumpa Alice.
De ce?
Ca sa poti darui apoi si tu la randul tau mereu vindecarea tuturor celor care au mai mare nevoie de ea.
Suntem atatea/atatia doar:-)
E in puterea ta!
Ai facut-o deja de atatea ori!
Cu zambetul pe buze si-n suflet mereu inainte!
Alice, cat timp vei avea aceste bloguri, s-a dus singuratatea pentru vecie
. Noi o sa te asaltam cu gandurile noastre incat nici nu o sa mai ai timp de gandurile tale, da mai de singuratate. O noapte linistita, cu odihna aferenta. Imbratisari micutei Iza 
.
Melancolia pe care o vei simti in 10 -15 ani ( pare mult dar trec atat de repede) ,cand rand pe rand copilasii tai isi vor lua zborul ,iti va da senzatia pe care ai descris-o azi.
De aceea te sfatuiesc sa uiti cat mai mult de singuratate atat timp cat te afli printre pampers, lectii,jucarii,carti si alte dulci banalitati care fac deliciul unei familii mari si bucuroase.
Alice, are dreptate Doctorul, pai tu vorbesti de singuratate acum?!…Da, stiu ca poti vorbi despre singuratate asa in general, in toate formele ei, pe care in timp le-ai simtit, le-ai trait, dar acum, nu, gata, singuratatea a expirat.
Altfel, noi, singurele, ce sa mai zicem?!
Sper ca tema de azi nu este decat o cugetare din amintirea singuratatilor tale trecute.
Te imbratisez, din singuratatea mea, cu toata dragostea lumii, asa cum de la tine am invatat!
Alice…
“this too shall pass”
http://www.amandashome.com/thistoo.html
Draga Alice,
Ai o familie minunata si TU vorbesti despre singuratate? Nu mania pe Dumnezeu.
Niciodata nu esti singur/a. Intotdeauna suntem trei. Dumnezeu, Eu, …. si al meu Alter Ego.
Plecaciune,
Doc
Prea multa deznadejde in atatea impliniri.Niciodata nu am fost de acord sa-ti stabilesti fericirea raportand-o la problemele altora,dar nici sa-ti raportezi toate iubirile la una singura.Cred ca ar trebuii puse in balanta implinirile cu neimplinirile si sa vezi in ce parte inclina.Atunci vei realiza ca nu ai motive de atata tristete:esti o femeie minunata,ai o cariera de invidiat,ai 3 copii superbi,inteleg ca ai o casa pe gustul tau si o masina asa cum ti-ai dorit.Esti sanatoasa,ai copii sanatosi,esti puternica si esti exemplu pentru copii tai,nu uita asta.Din educatie face parte si exemplul personal.Si incearca sa accepti si sa intelegi felul diferit al oamenilor de a iubi, nu mai cataloga mereu ca neiubire.Daca nu te iubeste asa cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubeste.
Ai citit cartea “Cele cinci libaje ale iubirii”? Este interesanta si poate un reper in a ne clarifica modul de a iubi.
Cele mai bune ganduri si nu uita ca gandurile se intorc ca un bumerang cu putere dubla.Asa incat,schimba-ti repede gandurile si vezi partea buna si frumoasa.Am citit undeva ca 90% din oameni nu se pot bucura de ziua de AZI facandu-si griji pentru VIITOR si ca 90% din aceste griji nu au nici o legatura cu realitatea, sau ma rog, ca nu se implinesc.Ne macina TRECUTUL (pe care nu-l putem schimba) ne ingrijoreaza VIITORUL (pe care nu-l putem controla)si uitam sa traim PREZENTUL.
Da, este adevarat. cititi si “Puterea prezentului ” de E.Tolle…Suntem ceea ce gandim, iar mintea poate ne pate deveni uneori cel mai aprig dusman, daca nu stim s-o folosim in avantajul nostru. Singuratatea este uneori utila, chiar in “toiul” fericirii, dar nu mai mult de o ora:)!
Oricat de dureros ar fi adevarul,chiar suntem singuri .Inconjurati de prieteni ,iubiti de familie,adorati de persoana iubita …realizam ca de fapt suntem singuri..uneori doar cu Dumnezeu daca avem puterea sa-l chemam langa noi !
Va imbratisez cu drag !
Fiecare dintre noi are momente in care se simte singur, desi in jur sunt alte suflete…e o singuratate care iti arde sufletul si te face sa te simti gol…
Nu esti “vesnic a nimanui”,Alice.
Esti mama copiilor tai si ei vor fi ai tai intotdeauna,iubindu-te neconditionat…
Mie ,una,mi-e suficient sa stiu lucrul asta…
Citind printre rindurile dragelor cafengite, m-am regasit si eu cu tristetea mea. Sunt o persoana nu urita, nu frumoasa, nu desteapta, dar nici proasta, si totusi nu reusesc sa-mi explic tristetea din viata mea si de ce am fost lasata asa. Am trait de mica inconjurata de afectiune, intr-o familie normala, educata si cu anumite principii. Sa fi fost parintii mei de vina sau eu pentruca nu am reusit sa ma autoeduc suficient. De copil fugeam de certurile-nconjuratoare, de galagie si ma refugiam in lumea mea sarind mult coarda, sotron , cintind in gind, valsind in basmul meu. Sa nu intelegeti gresit, eram mereu inconjurata de copii, stateam in mijlocul prietenilor de joaca, ce erau si ai mei si totusi, eram eu cu mine. Apoi a venit scoala in alt oras, poate si asta m-a marcat, am inceput alte relatii copilaresti, alti prieteni. Facind un pic de gimnastica, dirigintele meu, un om cu reale calitati de pedagog si un fin cunoscator, cu-n caracter deosebit de antrenor, ma striga “finuta” la exercitii. Inainte de a pleca definitiv intr-o alta tara, ne-a sfatuit mult, dind sfaturi colegilor din cit ne cunostea pe fiecare. Si acum ma urmareste faptul ca mie nu mi-a spus decit “sa ai grija in viata”, atit, in timp ce la altii le-a spus mult, mult. De ce mie nu a avut mai mult sa-mi spuna,eram premianta clasei si una dintre elevele favorite ale lui. Ani de zile m-am gindit si nici acum nu am un raspuns.Sa nu fi reusit sa ma cunoasca indeajuns?
Fiind o fire destul de dificila-as putea spune si stind intre baieti mi-am creat o platosa, destul de greu de inlaturat si sub masca unei indiferente si al unei tarii de caracter defapt ascundeam cu totul altceva. Lumea nu a patruns in lumea aceea a mea, nu au stiut daca am plins sau nu, daca sunt fericita sau nu, daca am greutati sau nu. Si totul a fost perfect, probabil un sablon pentru cei din jur. Asta este dragele mele, poti fi inconjurata de multa lume si totusi sa fii singura. Numai parintii si copii-ti mai indulcesc sufletul. Asta daca-i ai. Va pup.
Doua tablouri reale si foarte sugestive din spectacolul miraculos si fascinant al vietii:
Tablou 1:
Pe faleza marii (simbolic-viata noastra) multa vreme s-au distins 4 pasi mergand alaturi, in acelasi ritm. Dupa care s-au intrezarit decat doi pasi statornici, mergand in ritm ferm si hotarat, continuati in final de aceeasi 4 pasi de la-nceput.
4-2-4.
Si omul, care-si privea viata cu obiectivitate de undeva de sus (din constiinta sa), vorbea in sinea sa certandu-se cu Dumnezeu:
“vezi, Doamne, ti-am fost statornic permanent! Iar Tu?!?
Tu ce-ai facut in ceasurile de cumpana si grele-ncercari din viata mea?
M-ai lasat sa merg SINGUR!!!
Si-apoi, cum am scapat de greutati si necazuri te-ai aratat iar in viata mea! Ce Dumnezeu esti Tu, care lasi omul singur la greu si te arati decat dupa ce-a trecut “potopul”?!?”
Dumnezeu insa uitandu-se drept in ochii omului c-o nemarginita blandete si dragoste, invaluidu-l, ii raspunse:
“Acolo unde vezi decat doi pasi, tu nu erai singur: te duceam Eu pe brate!”
******************************************************************************
Al doilea tablou:
Sufletul omului are o usa tainica si miraculoasa. Usa prin care pot intra si iesi absolut toate relele si bunatatile existente-n intregul Univers.
De ce miraculoasa?
Pentru ca nu are decat o singura clanta.
Nu poate fi deschisa sau inchisa decat de catre om, din interior.
Nimeni din-afara n-o poate deschide sau inchide.
Decat omul! De el depinde starea lui interioara sufleteasca. Ce lasa sa intre sau sa iasa din sufletul sau.
La usa sufletului uman stau buluc-gramada, sa intre sau sa iasa multe.
Dumnezeu e afara si doreste sa intre.
Ei da! Dumnezeu, Maiestatea Sa, isi asteapta randul cumintel, batand zilnic la usa sufletului nostru, chemandu-ne pe nume.
Daca il primim sa intre sau nu, ca sa facem calatoria vietii noastre impreuna cu El sau nu, asta numai de noi depinde.
Insa ca sa intre El, mai intai e necesara o curatenie: sa scapam de ceea ce este negativ in sufletele noastre.
El sta afara si bate. Usa sufletului nostru numai noi o putem deschide, caci clanta e decat pe dinauntru.
Cu adevarat nu suntem niciodata singuri.
Exista Dumnezeu si ne avem pe noi insene (insine).
Nu te lasa dominata de aceste stari negative, scumpa Alice.
Invinge-le si alunga-le cu opusul lor.
Intotdeauna functioneaza!:-)
FELICITARI !urmaresc comentariile tale si nu pot sa-ti spun decat :felicitari !Am ce invara de la tine si in toate interventiile ai reusit sa ma faci sa vad altfel lucrurile.Esti plina de energie pozitiva si ganduri bune.Sa dea Dumnezeu sa primesti pe cat oferi.
Ma bucur mult pentru tine, Deniss, si-ti multumesc.
Marturisesc: sunt tablourile mele preferate.:-)
Mi-a facut bucurie sa le impart cu voi.
Sa ne fie tuturor de un real folos si bine.
“Merg sa dorm, iubita mea. Te tin aici langa mine, in bratele mele, la pieptul meu, in inima mea! In somnul meu. Te iubesc.” – mi-a scris un barbat minunat, intr-o zi. Si in alte 200 de zile.
Pe urma, cred ca s-a intimplat ceea ce m-am temut, timp de sase luni, ca se va intimpla la un moment dat. Cred ca undeva, in intunericul nenorocului meu, a sunat un ceas si m-am trezit.
Ce frumos ati scris “un barbat minunat”… nu ati pastrat resentimente, frustrare sau ura… Nu, el a ramas un “barbat minunat”… Acum, trebuie sa credeti ca sunt si alti barbati minunati, carora sa le dati inca o sansa, si poate, prin mila lui Dumnezeu, ceasul va suna dupa multi zeci de ani petrecuti impreuna…
Raspund astazi tuturor.
Reamintiti-Va daca auzea-Ti cand era-Ti copile sau copii cum rabufneau Tatii sau chiar Mamele Voastre sau cand auzea-Ti de la alte Rude sau cunostinte sau de la alti Oameni in general asa cuvinte:
-Mai taci fa odata ca m-ai inebunit cu smiorcaielile tale. Sau:
-Mai taci bosorogule cu gura aia pacatoasa. Sau:
-Ce ai draga ti s-au inecat corabiile? Sau:
-Da eu nu sunt langa tine sa-mi spui ce te doare? Sau:
-Ia vezi draga daca ai tot ce-ti trebuie in primul rand poate ma gasesti si pe mine printre lucrurile tale. Si multe de astfel de vorbe ciudate pentru un cuplu care a dorit sa NU se lase influentat de nimic in aceasta Lume ca sa le strice afectiunea si mai ales Iubirea dintre Ei.
Ma speriam cand eram mic si auzeam asemenea vorbe sau cand vedeam Oamenii certandu-se intre ei si mai ales cand intelegeam ca erau cupluri, cateodata ingrozindu-ma de scandalurile care incepeau sa porneasca si fugeam din preajma lor.
Dar dorinta din toata inimioara mea de ai ajuta sa nu se mai certe, ma impingea de fapt la o cunoastere deosebit de importanta si anume ce inseamna Oamenii si mai mult de atat, cum pot sa ramana Barbatul si Femeia impreuna pentru totdeauna si in Iubire.
Si tot de mic copil punand intrebari in stanga si in dreapta am invatat sa am curaj sa intreb chiar acele persoane de ce ajung la asemenea comportament si cum as putea sa-i ajut sa nu se mai certe imaginandu-mi ca pot trai perfect daca stiu unul despre altul ca de fapt Ei se iubesc.
Mai tarziu am ramas inmarmurit cand intelegeam de la barbat sau de la femeie ca de fapt Ei se iubesc de la inceput si ca isi inteleg starile asa zise negative:
-Ei, nu este in toanele ei astazi si poate ii trece pana Seara asa e ea cateodata. Spunea el; (si invers) si nu numai de acest fel care i-l descri ca-l simti zilele acestea Tu Alice sau poate o sa dureze doar o zi, mai multe feluri de stari care le simtiti Toti mai intens sau mai putin intens, depinzand de sensibilitatea fiecaruia dar ca nu mai erau in stare sa-si demonstreze atat de mult doar fizic si mai ales cand virsta inaintata ii coplesea cu incertitudinile ei si cand doreau sa ofere ca in tinerete aceleasi plimbari impreuna sau aventuri pe munte de dimineata pana seara cazand obositi de placere si adormind imbratisati, pregatind pentru prietenii lor cate o petrecere sau ajutand alt cuplu (cunostinta a lor) sa linisteasca apele tulburate dintre ei, sau sa faca inca o data acele nebunii care numai ei le puteau face si cate si mai cate dar numai impreuna.
Am mai inteles si altceva important, cand simt ca ii copleseste aceasta tristete pe cate unul dintre ei care te cuprinde si pe Tine Alice, mi-au explicat ca este foarte normal si ca e bine sa incerci sa Te lupti Tu cu tine si sa mangai cu un pic de afectiune chiar Tu pe cei din jurul Tau si ai sa observi o minune.
De fapt acele mangaieri se intorc in acelasi moment la Tine de la toti acei pe care ii mangai speriata de simtul singuratatii si nu i-Ti dau impresia doar, ci Simtul minunat prin mangaierile lor, transmitindu-ti ca simt perfect prin ceea ce treci si ca nu esti singura in acea zi sau zile care sufera si ca si ei trec prin aceasta neliniste si ca doresc sa simti si Tu sa-I mangai atunci cand se simt singuri si uite asa incet incet se construieste adevarata Iubire, invatand sa-I simti pe cei din jurul Tau zi de zi.
Acesta este unul din avantajele care sunt oferite de, oportunitatea de a Iubi.
sau ceva de gen “I SEE YOU”-in mom. in care decizi sa “nu mai vezi acel lucru”-acolo ai pierdut, ceea ce cauti azi.Incercati sa vedeti cu sufletul…nu cu ochii..
Pisi x3
Draga Alice, te citesc de mult, nu am indraznit pana acum sa-ti scriu. Dar ai atins un punct nevralgic in sufletul meu . Iubesc Psalmii. Si cunosc sentimentul acesta dureros cand crezi ca si daca ai striga, nici macar ecoul nu ti-ar raspunde. Imaginea acestor versuri(stari) e pentru mine un tablou de Caspar David Friederich – Der Mönch am Meer (calugarul la mare). Omul acela insingurat privind marea imi ingheata sufletul. Ce mici si tristi si fara putere suntem!
Bine ar fi daca nu am suferi…..,dar suferim inseamna ca traim ca nu suntem “morti” traind.
Nu suntem singuri niciodata ,dar ne simtim singuri si parasiti.Trage linie si mergi inainte viata este frumoasa si merita traita chiar daca doare.
Asa ma simt si eu dupa divortul meu. Am intrat deja in al patrulea an de singuratate… Si ma simt cumplit de singura pe zi ce trece si simt asa cum spune si DianAa mai sus ca nu voi afla curand ceea ce sufletul meu asteapta…
Va multumesc la toate ca existati!
acum cateva luni ma regasem in articolele pline de viata si de iubire, si imi pare rau ca azi dimineata m-am regasit si in articolul de azi.Traiesc de cateva zile aceeasi deznadejde,ca dragostea nu exista, sau mai bine zis, acolo unde e dragoste prea mare ,nu mai e loc de respect, liniste, pace.sunt uimita cum a disparut toata vraja momentelor in care ne strangeam in brate minute intregi , nu ne spuneam nimic si simteam ca toata lumea e a nostra,Iar acum acel omm care plangea de fericire ca m-a cunoscut,este omul care imi face cel mai mare rau prin cuvinte jignitoare, lipsa de respect, gesturi care stiu ca ma fac sa sufar.Stiu ca voi merge maideparte singura, si nu ma tem de viitor.
Insa sufletul meu se intreaba : sa mai iubesc sau nu?
Am invatat unele lucruri in viata asta, printre care si faptul ca nici un lucru nu vine complet, la fel cum nici un om nu e perfect! Candva, un barbat deosebit mi-a spus “eu nu caut femeia perfecta, eu caut femeia perfecta pentru mine”. Atunci nu am inteles prea mult, dar cu timpul…i-am dat dreptate. Multa vreme am cautat si eu….. Si am gasit…. Si am crezut ca el e “the one”!…. Si eram pe punctul de a-mi parasi casnicia…. si am plecat cu un bagaj de vise spre capitala, dar cu o rezerva pastrata in provincie….Pornisem sa simt cu ochii mei iluzia sau perfectiunea…. dar ea s-a evaporat…..si eu m-am intors inapoi…spasita in sufletul meu…nu in marturisiri!… Mi-am adunat sufletul si am inchis acea usa a sufletului meu…. simtind ca de fapt perfectiune era o iluzie…. Pana la urma am avut curajul pe care el mi-l ceruse de mult, sa imi parasesc casnicia, dar a venit de la mine, fara influente exterioare… Si am pornit la drum singura…Si aveam sa cunosc cea mai nebuna si mai frumoasa dragoste….Si apoi…din anumite motive sa plec din nou…Nimeni nu e perfect! Cum pot cere altcuiva sa fie, cand nici eu nu sunt! DAR NICI COMPROMISURI NU MAI FAC! Eu am fost fericita…..asa ca am alte valori, asteptari…si nu ma voi multumi niciodata cu mai putin!…. Am intalnit perfectiunea in a te simti protejata, in siguranta, in a face dragoste…in multe domenii…dar niciodata din aceeasi sursa toate….si s-au succedat pe rand persoanele si implinirile mele…si atunci mi-am facut o lista cu ce vreau de fapt, cu prioritatile mele…si am pornit din nou la drum…cu un copil de manutza, dar cu mult mai multa lumina in suflet si in gandire! CURAJ TUTUROR!
As vrea sa cred ca starea asta se datoreaza perioadei de dupa nastere,cand e normal sa treci de la bucurie la tristete foarte repede,iar sentimentele sa-ti fie greu de definit.
Stiu ca nimic nu-i vesnic,iar minunile nu tin mai mult de trei zile,si totusi…si totusi sper ca ceea ce simti sa fie trecator si irepetabil.
Si daca nu,aminteste-ti ca noi,cei de la capatul celalalt al firului iti suntem alaturi si ne intristam cand esti suparata,si ne bucuram cand esti fericita,si “mergem” cu tine umar langa umar!
Te imbratisez cu drag,si nu uita Dumnezeu te iubeste!
Este inutil sa spun ca ma regasesc in 80 % din ce scrie in articolul asta..ca de obicei. Consider ca sunt o fata realista care a inteles cate ceva din jurul ei..cu cat inteleg mai mult cu atat sunt mai nefericita. Ca atunci cand ma folosesc de viclenie si imi indulcesc vocea prefacandu-ma o amica intelegatoare pentru iubitul meu de la care aflu, in urma acestui joc, secrete bine pastrate care dor: de exemplu ca si-ar fi dorit o iubita mai frumoasa, sau ca daca fosta lui dragoste ar fi singura si eu nu as mai fi, ar cauta-o ,,sa discute despre ce-a fost”…Realitatea doare enorm: ma maturizez si descopar si eu ca rar se tin promisiunile in societatea asta, ca de inselat oricine insala intr-un fel sau altul, ca multe nedreptati se fac in jur in functie de bani si pile. Ma maturizez si DOARE !!! Deseori spun ca nu mai pot, dar uneori chiar nu mai pot!
Randurile tale sunt atat de triste… mai ales pentru ca pari foarte, foarte tanara… E important sa stii de ce s-a despartit de fosta… Au fost mult timp impreuna de a ramas atat de marcat? Si de ce nu ii sugerezi ca poate ar fi mai bine pentru toata lumea daca ar discuta cu ea despre ce a fost inca de pe acum? Ar fi de preferat sa lamuresti niste lucruri din fasa, chiar daca dor al naibii de tare… te vei scuti de o suferinta ingrozitoare pentru mai tarziu… si nu mai amana… crede-ma ca stiu ce spun…
Nimeni nu-i singur pe lumea asta, este sigur cineva care sa-i clipeasca, sa-i zimbeasca, sa-l iubeasca. Viata trebuie sa fie frumoasa!
Draga mea,ınsaşi viata ne pare o iluzie…şi poate ca asta este dar pentru ca iluzia sa fie frumoasa noi trebuie sa credem ca aşa va fi,trebuie sa luptam pentru a o face astfel,chiar daca,uneori,ne simtim sleiti de puteri.
Drumul vietii este anevoios de aceea numai cei puternici reuşesc sa ıl duca pana la capat,sau aş putea spune,cei norocoşi…daca ne lasam doborati,de orice,totul va fi mai dificil…atat pentru noi cat şi pentru fiintele care ne ındragesc(şi pe care le ındragim).
Durerea este un lucru firesc,tacerea la fel dar cel mai firesc lucru este ınsaşi viata pentru care trebuie sa luptam…ımpotriva uraganului care trece peste noi,ımpotriva avalanşei din sufletele noastre…ımpotriva oricarei forte …de orice fel.
Şi eu ma simt daramata,uneori,dar caut sa merg mai departe pentru ca aşa trebuie.Chiar daca nu ai pentru cine sa lupti,fa-o,macar,pentru darul divin care ti-a fost dat:viata.
Cam astfel gandesc eu,Alice şi…ımi pare rau ca eşti trista,ıti ıntind mana mea ıntr-o ıncercare de ajutor(ıncercare ce sper sa reuşeasca).
Iti zambesc şi te ımbratişez,draga mea!
Noapte buna,tuturor!