Cu prietenii se poate…
Suntem mai amabili si mai rabdatori cu strainii. Pe ei nu-i repezim niciodata asa cum facem cu cei alaturi de care traim si despre care stim ca ne iubesc neconditionat. Si, tot asa, pe cei straini nu-i amanam si nu-i contramandam. Cu prietenii, insa, se poate…
Foarte adesea vad sau aud de oameni care isi varsa nervii de la serviciu pe cei pe care ii gasesc acasa: cei mai dragi oameni din lume. Stiu copii care se tem de enervarile sau supararile parintilor, al caror motiv nu sunt ei, dar care se revarsa, mereu, asupra lor. Si am auzit si de cazuri naucitoare de femei care luau bataie cand barbatul lor pierdea la carti sau se certa cu tovarasii de bautura. Transpusa in lumea moderna in care ne invartim, apucatura barbara descrisa mai sus se transforma in neglijenta noastra fata de cei care ne rabda oricum. In obiceiul de-a spune “lasa-ma in pace” prietenilor sau celor din familie si de a raspunde politicos unor oameni absolut straini, pe care, eventual, n-o sa-i mai vedem niciodata, doar pentru ca pe un strain nu indraznesti sa-l repezi. De-a fi mai prompti in ceea ce avem de facut fata de niste cunostinte oarecare - pentru ca ne e rusine sa nu ne tinem cuvantul in fata unor oameni straini- , dar sa ne scuzam cu prea multa usurinta fata de prieteni si sa ne luam promisiunile inapoi - pentru ca stim ca apropiatii sunt obligati sa ne ierte.
Mi se intampla si mie, instinctiv, sa raspund sau sa ma port mai politicos cu cineva care nu inseamna nimic pentru mine, comparativ cu scaparile pe care mi le permit fata de cei care imi sunt apropiati. Ma pomenesc de multe ori ca raspund nervos cuiva drag care nu are nicio vina sau renunt la amabilitati tocmai fata de cei care le-ar merita cel mai mult. Pentru ca stiu ca ei sunt cei care ma tolereaza si cand sunt nervoasa, si cand sunt neatenta, si cand le spun ca nu am timp sau nu am chef. Dar stiu ca gresesc, si-mi pare rau. Promit mereu ca, daca nu am timp si pentru unii si pentru altii, voi invata sa spun Nu strainilor si Da celor care sunt apropiatii mei. Si recunosc ca, pana invat sa-mi tin promisiunea, m-as bucura sa mi se spuna Da, si sa-mi raspunda cu rabdare si cu zambetul pe buze si strainii, dar cu atat mai mult cei pe care ii iubesc.
ai perfecta dreptate
ai dreptate
ai perfecta dreptate
Normal ca toate facem la fel si ne varsam nervii pe cei dragi.
Si mie mi se intampla sa ma comport mai urat cu cei dragi tocmai pentru ca stiu ca ma iarta.
Problemele de la seviciu trebuie sa le lasam la usa,nu trebuie sa ne varsam nervii pe cei dragi.
total de acord cu tine
Problemele de la seviciu trebuie sa le lasam la usa,nu trebuie sa ne varsam nervi pe cei dragi.
Imi place sa fiu amabila cu toata lumea si nu-mi place deloc atunci cand cineva ridica tonul la mine fara motiv.
E cea mai mare greseala sa te razbuni pe cei de acasa atunci cand ai probleme la servici.
prietenii adevarati se cunosc in orice moment
Pretenii si cei apropiati ne cunosc, ne iubesc si ne iarta grselile.
Mereu mi-am tercut prietenii, ca si iubirile, prin filtrul “neconditionatului”!
Citind marturisirile celor de mai sus , realizez ca nu sunt singura care procedeaza asa - anume sa fie mai “grijulie” cu strainii, pentru ca prietenii inteleg si iarta. Dar sunt situatii si situatii.
Alice, stii ca eu ma regasesc in mai toate scrierile tale! Poate de aceea am citit iar si iar “Noi suntem zeite”…credeam ca voi strica foile cartii de cat am plans pe ea, dar paginile s-au uscat cuminti la loc, si probabil ca daca intr-un timp de dor voi mai reciti-o - a cata oara?! - am sa plang din nou. Asadar, ma bucur ca ai scris astazi despre cum ne purtam cu cei mai de aproape…pt ca si eu fac la fel, pe cei de langa mine ii reped, le spun ce imi trece prin cap, imi descarc nervii pe ei, de pare uneori ca pe ei ii iubesc cel mai putin, Asa fac mereu, supar pe cine nu as vrea. Si mereu imi spun ca o sa fiu mai buna cu ei, cu cei mai dragi, cu cei care ma suporta, cu cei care au parte de toate razvratirile mele.
Poate ca şi aceasta,Alice,este tot o lege a firii…Sunt sigura ca toti avem astfel de “ıntamplari”!Nu este un lucru placut dar,parca,un impuls ne aduce ın situatia respectiva…
Va ımbratişez!Noapte buna!
Cand imi reped sotul, imi raspunde: “ce-ai, esti nervoasa?”. Si eu zic “da, ca m-a enervat cutare si cutare lucru” si ii povestesc tot ce-am pe suflet, ma descarc dupa care viata capata alta culoare, pot zambi. Cand ma repede el, ii raspund cu aceeasi moneda.
Cand repezi pe cineva drag de fapt comunici faptul ca ai o problema, ca simti nevoia sa te exteriorizezi. Acel cineva drag te poate ajuta, un strain mai putin. Poate si de aceea fata de straini suntem mult mai retinuti si invariabil mai amabili, pentru ca nu vrem intrebari de genul “ce ai?” din partea lor.
Alice, asa e de cand e lumea lume si asa va fi mereu. Caci cei ce ne iubesc stiu ca dincolo de figura uracioasa pe care o avem cand suntem nervosi din te miri ce motiv, evident justuficat, au parte si de ceea ce avem noi cel mai bun de daruit celor apropiati sufletului nostru. Numai ei ne stiu si cu lacrimi si cu zambet si cu binele si cu raul din viata noastra. Cei care sunt prietenii adevarati nu ne vor parasi niciodata si daca le punem pielea pe bat sa putem sa o tabacim mai bine. Dupa mustruluiala vine si bucuria intelegerii in totalitate. Alice, de aia sunt prietenii, pentru ca ne iubesc oricum. De aia!
Draga Alice,
De ce avem intotdeauna mai mult timp pentru ceilalti decat pentru prieteni? Starinii sunt mai multi. Dar din straini iti faci prieteni. Prietenii adevarati sunt putini.
Plecaciune,
Doc
Foarte putini chiar.
Asa este. Trebuie sa avem incredere in cei care cu adevarat ne iubesc.
Subscriu ıntru totul!
Of, doamne, cata dreptate ai! Si eu fac la fel….si-mi pare atat de rau ca rabdarea mea se termina exact in fata copiilor mei, cand tocmai atunci ar trebui sa renasca si sa se fortifice. Eu tot zic ca n-am sa mai fiu asa, n-am sa mai fac si totusi….fac mereu acelasi lucru….cei apropiati ne inteleg, dar copiii, cel putin cat sunt mici, nu cred sa o faca…si toate astea lasa urme, chiar daca in minutul urmator ne cerem iertare, ii iubim, pupam, ne revansam….
Buna Alice
Incerc in fiecare zi sa fiu si eu in randul celor ce citesc si invata ceva din mesajele transmise prin randurile tale.Incerc la fiecare subiect sa ma incadrez in peisajul descris de tine si de fiecare data ma regasesc in cate o intamplare prin care am trecut.Vreau nu vreau citindu-ti randurile ma incadrez in povestea ta ori prin faptele traite in trecut ori cu imaginatia,visand cum ar fii si daca mi s-ar intampla si mie acelasi lucru.
Cui nu i s-a intamplat ca, o data intrat pe usa casei, sa isi verse nervii pe cei apropiati? Multora……chiar si mie.Dar e mai rau sa nu iti dai seama ca cei dragi sunt intotdeauna si cei chinuiti.Si mie mi s-a intamplat asa ceva, am vazut reactia baiatului meu si am incercat incet-incet sa imi repar greseala.Mi-am dat seama ca fac un lucru bun si pentru el dar si pentru mine,am reusit sa imi mai controlez pornirile si sa gandesc pe moment ca cei dragi nu au nici o vina pentru problemele mele.Viata grea si felul in care trebuie sa descurcam toate problemele ne-au facut sa fim mai dificili si mai inchisi , sa reactionam mai rece si chiar cu cei dragi.Trebuie sa ne gandim ca orice ar fii familia iti e aproape mereu si pentru familie traiesti si te lupti sa fie bine.
Alice, eu te-am descoperit de curand, insa sora mea, care locuieste in Belgia, are toate cartile tale. Am stat o saptamana la ea si te-am citit pe nerasuflate. Sunt, probabil, a nu stiu cata persoana care se regaseste in scrierile tale. Te pup si iti doresc fericire!
Buna ziua draga Alice si voua dragi zeite
Desi in fiecare dimineata poposesc in cafeneaua voastra este pentru prima data cand postez aici.
Nu sunt o foarte buna manuitoare a cuvintelor (sunt om al cifrelor, daca pot spune asa)dar va citesc cu mult drag de fiecare data. Este de prisos sa mai spun ca ma regasesc in majoritatea subiectelor dezbatute,ca ma bucur si plang alaturi de voi.
Draga si frumoasa Alice revista si cartile tale ocupa un loc special in biblioteca sufletului meu .
Revenind la subiectul de astazi,ai perfecta dreptate.Mizand pe iubirea neconditionata a celor dragi noua ne comportam nedrept vizavi de ei .Mi se intampla frecvent sa-mi vars nervii pe fetita mea care nu are nici o vina pentru tot ce mi se intampla peste zi .Imi promit de fiecare data sa nu mai gresesc astfel ,dar persist in greseala.Sunt doar un simplu om …
O zi buna tuturor!
Alice..cat adevar,spre rusinea noastra.Ne invatam sa luam oamenii iubiti “for granted”..si uitam sa ne aratam sentimentele prin vorbe calde,dulci,prin fapte mici,surprize,prin priviri pline de drag,ce corespund cu ceea ce simtim.Mereu in fata unor straini nu numai ca ne comprotam cu grija,respect,atentie..dar ne facem si imagini bune..ni le hranim prin gesturi frumoase si vorbe la fel de frumoase..de multe ori cei pe care ii iubim stau pe margine si privesc si se simt nedreptatiti..si se simt ignorati,simt ca nu dam doi bani pe ei.Uneori surprindem acest lucru si ne simtim rusinati,ne simtim si noi nedrepteti si promitem sa schimbam cum ai spus tu..sa facem gesturile frumoase si atente pentru ei…alteori spunem ca gandesc copilareste si nu au motive sa se simta dati la o parte,dar stim ca au si noi ne gasim scuze si acuze tot la adresa lor,pentru si noi cand suntem in locul lor ne simtim exact la fel.Si e trist…ca uitam sa-i iubim cu totul si sa le aratam asta…ne purtam ca si cand avem un contract de iubire pentru toata viata si stim ca nu pleaca orice s-ar intampla…si cand pleaca ne intrebam de ce au plecat?poate pentru ca cineva nu i-a iubit atat de mult ca noi,dar le-a aratat mai mult ca ii iubesc,ca ii apreciaza si au considerat ca noi nu ii mai meritam,nu ii mai iubim.
Sa stii ca ai perfecta dreptate,nu are rost sa mai relatez si eu acest sentiment fata de tema de azi.
Din pacate,chiar in zilele astea,am patit un lucru similar.
S-a rupt o prietenie.
Dar,eu nu renunt a o considera in continuare prietena mea de suflet,caci
o prietenie adevarata,nu are cum sa-ti dispara din suflet…ea va ramane acolo,o dragoste neconditionata,care va stii sa primeasca cu zambet pe acea persoana ..care a pus punct unei astfel de relatii.
Ei,patesti,desi e crunt,dar tot ce ma tine tare …este chiar dragostea pe care i-o port dezinteresat..caci iubim oameni…care merita..din punctul fiecaruia de vedere,asa ca ,daca realmente cunosti bine persoana respectiva
orice s-ar intampla…stii sigur si recunosti valoara sa ca persoana..deci nu poti s-o renegi…ei,daca toti am intelege acest lucru,n-ar mai exista despartiri.
Respectati-va prietenii…si nu numai.
Va imbratisez cu drag.
Pisi x3
Pentru ca amabilitatea fata de straini e de fapt un teatru?
Nu Maria, din punctul meu de vedere amabilitatea fata de de cei pe care-i cunosti mai putin face parte din comportamentul civilizat de care-al trebui sa-l manifestam. Numai ca suntem oameni, si rabufnirile, nemultumirile noastre cine ar trebui mai bine sa le simta alaturi de noi, daca nu cei care tin la noi? Cred insa ca acum, notiunea de prietenie ar mai trebui revizuita pe ici pe colo..Lumea numai are timp sa te asculte, sa te inteleaga, sa pastreze in sertare mici comori, sufletesti. Mai mult, se deschid larg si se arata totul..off!
si eu inclin sa cred acelasi lucru….
alice, din nou ai punctat una dintre realitati…si eu m-am intrebat de atatea ori de ce sunt cateodata atat de corecta cu strainii,ii tolerez,le zambesc,nu le vb urat iar fata de cei dragi ma port cateodata cumplit.de cate ori nu ne-am certat cu iubitul sau cu parintii? eu recunosc faptul ca in ultima perioada datorita stresului am tot mai multe show-uri acasa cu iubitul meu sau prin telefon cu parintii…”me racoresc” acasa rabufnind pe cei dragi si eliberandu-ma de toate nemultumirile adunate peste zi. si intotdeauna regret,incep sa plang si ma simt vinovata fata de ei pt ca imi sunt dragi si nu vreau sa-i ranesc.lupt cu mine si cu starile mele pentru a ma auto educa.vreau sa invat sa las problemele la usa si sa inversez cumva situatia:de ce sa nu imi protejez familia,relatia si sa mai las un pic deoparte amabilitatea gratuita fata de straini si chiar fata de unii prieteni pt ca de multe ori nu primesc acelasi zambet si cuvinte frumoase din partea lor.Familia,Alice,este lucrul cel mai sfant pe lume si ii multumesc Domnului pt ca sunt langa mine in fiecare zi.o zi buna!
De ce ne permitem cu prietenii? Pentru ca stim ca ei ne intelegm si stim ca ei nu se supara. Prietenii adevarat sunt alaturi de noi si la bine si la greu.
Este adevarat ce spui,cred insa ca rabufnirile nervoase in fata celor apropiati pleaca de la faptul ca ei ar trebui(sau gandim noi ca ar trebui) sa ne inteleaga.La straini nu putem avea pretentii si de aceea nu ne afisam.Cred ca totul se leaga de acea “iubire neconditionata” pe care toti o cautam dar niciunul n-o oferim.
Luand-o si-n alta ordine de idei,relatia cu strainii ti-o poti alege cu familia ti-e impusa.Mai exact,daca un prieten nu-mi place pot inceta relatia chiar si definitiv daca e nevoie, cu familia insa (mama,tata,frate,copil….)nu pot face asta si chiar daca cineva ar avea puterea sa o faca cred ca nu ar schimba mare lucru.Indiferent cat te supara mama iti ramane mama,fiica -fiica..etc…De fapt cred ca aici se regaseste expresia “dragoste neconditionata” pentru ca ea nu poate fi conditionata de atitudinea noastra ci de o legatura de destin.
Si atunci,mergand pe cele doua idei (ca ar trebui sa ne inteleaga si ca oricum nu pot schimba lucrurile)ne permitem sa ne descarcam cu apropiati si ne controlam cu strainii.Si cred ca pana la urma este o chestie reciproca: pana si copii nostri se descarca tot in familie nu intre prieteni.
Doar o parere…
Ganduri bune si o zi frumoasa tuturor!
Iar ai dreptate si iar m-am regasit.
Imi amintesc ca eram profesoara si aveam o rabdare de fier cu elevii mei si cand ajungeam acasa tipam si ma necajeam pe abietii mei care eru mici. (clasa 1 si a 3a), pentru motive absolut stupide. Cel mic m-a inrebat oadata daca asa tip si in clasa la elevi si mi s-a facut rusine. I-a raspuns cel mare care fusese odata in clasa cand nu aveam cu cine sa-l las acasa ca acolo sunt buna, zambesc si toata lumea ma iubeste.
Au trecut anii, baietii au crescut si intre timp eu lucrez cu publicul. Un public care ajunge la mine fiindca nu stie ce sa faca, nu are job si nu mai poate pune paine pe masa familiei. Toti au probleme si nimeni nu vine sa imi dea vesti bune… Intr-o zi tot cel mic mi-a demonstrat prin imitare ce fac eu cand ajung acasa de la birou, incepand de la usa garajului care se tranteste, fiindca mai am si mainile pline de plase, si sfarsind cu ” de ce va lasati paucii in drum?” si “chiar trebuie sa gasesc toate vasele in chiuveta?”
Am hotarat atunci ca voi incerca sa nu imi mai vars nervii si sufletul pe persoanele care imi sunt cele mai dragi fiindca ele nu merita. Fac progrese cu pasi mici, dar le fac.
Cei dragi ne tolereaza toate iesirile pentru ca ne iubesc si stiu de unde ni se trag. Noi nu vrem sa suparam pe nimeni si mai ales nu putem spune nu nimanui. Nici strainilor, nici sefului,nici colegei… numai sotului, copiilor prietenilor care nu au nici o vina si care cateodata nu inteleg de ce esti mai buna cu altii decat cu ei care chiar te iubesc tot timpul nu numai cand au nevoie de tine.
Nu Alice, nu esti singura care…Stii ca ti-am spus de multe ori ca ma regasesc in trairile, in temerile, in gandurile, in visele tale, pentru ca toate arata ca esti o femeie care nu se sfieste sa-si dezvaluie slabiciunile, dar esti in acelasi timp o femeie puternica, care stie sa iubeasca, sa daruiasca!!
Am cam lipsit in ultima vreme, dar asta nu inseamna ca nu am citit ce-ai scris, doar ca nu am gasit ragaz sa-mi astern si eu gandurile, alaturi de tine si celelalte zeite!!
Revenind la tema blogului, recunosc si eu, ca si tine, ca cenzura functioneaza mult mult mai bine in prezenta strainilor decat a celor dragi sau doar apropiati..cred ca, instinctiv, ne asteptam ca ei sa ne inteleaga si sa ne ierte, fara sa realizam de fapt cat de mult gresim…
Buna Alice. Iti citesc articolele de mult timp, dar e pentru prima oara ca nd scriu si eu un comentariu. Ma regasesc in foarte multe dintre articolele tale si iti multumesc ca imi dai speranta ca nu sunt singura care trece prin atatea greutati cu care ne face viata sa ne confruntam. Ai asa multa dreptate in articolul asta. Pana la urma poate e putin normal sa ne asteptam ca persoanele apropiate din viata noastra sa ne inteleaga mai bine decat niste straini. Daca in momentele cand suntem grabitit, sau suparati nu ne inteleg cei dragi…atunci cine? Desi stim ca nu e coresct fata de ei…asa suntem noi oamenii, gresim fara sa vrem. Te imbratisez cu drag.
Si eu pe tine, Anca. Ma bucur ca ti-ai facut curaj sa scrii. De cate ori imi mai spune cate cineva ca se regaseste in ceea ce scriu, simt si eu acelasi lucru: ca nu sunt singura care…
Toate ne regasim in articolele tale semn ca gandim si simtim la fel. Doar ca tu detaliezi foarte analitic fiecare gand, fiecare traire. Si noi ramanem mute de uimire ca mai exista cineva care gandeste si simte la fel.
Dar tu ai devenit prietena noastra si putem sa iti spunem orice, aproape fara retinere lucruri pe care poate nu le-am spus niciodata si in alte conditii n-am indrazi.
Ne pui pe tava toate trairile noastre, bune sau rele. Ne identificam de fiecare data cu tine. Ne mangaie fiecare cuvant si ne da putere vazand ca nu numai noua ni se poate intampla…ceva…bun sau mai putin bun.
Normal ca toate facem la fel si ne varsam nervii pe cei dragi. Si timpul trece ….si e mare pacat ca nu putem numai sa ne bucuram cu cei dragi. Ar trebui sa vedem numai lucrurile bune si sa multumim pentru toata dragostea de care avem parte.
In cer scuze daca am vorbit in numele tuturor doamnelor sensibile care te savureaza in fiecare dimineata si nu se regasesc aici.
Sunt sigura ca majoritatea celor care poposesc aici,pentru cateva randuri,pentru putina caldura şi pentru melancolie,se regasesc ın ceea ce scrie Alice,altfel…nu ar mai veni “ın vizita”(
)