De ce plecam din tara
“Imi pare rau ca n-am plecat din tara”, mi-a spus, cu glas obidit, un prieten pe care l-am intalnit ieri. Mi se plangea ca nu-i merg prea bine afacerile si ca nici in familie nu mai e totul ok, de cand nu mai au multi bani.
Apoi mi-a dat cateva vesti – toate imbracate in culori rozalii – despre fostii nostri colegi plecati peste hotare, toti ajunsi bine, instariti si inscaunati in joburi bine vazute si zdravan remunerate.
L-am ascultat cu grija si, in buna parte, i-am dat dreptate. Eu insami am avut perioadele mele de revolta, in care mi-am spus ca, daca as fi fost cetatean al unei tari bogate si norocoase, as fi dus trai pufos si tihnit ca rasplata pentru numai jumatate din realizarile profesionale pe care le-am avut aici. Ca as fi fost azi un personaj in genul duduii interpretate de Meryl Streep in Diavolul se imbraca de la Prada (dar muuult mai fericita) si ca n-as fi ramas niciodata intepenita in zapada taman pe strada pe care locuiesc, pentru simplul motiv ca as fi locuit intr-un cartier de vile, iar soferul limuzinei mele m-ar fi scutit de neplacerile sofatului pe vreme rea. Insa, de fiecare data am iesit din criza bucurandu-ma de minunile care mi-au fost date pe limba mea, limba romana in care traiesc si visez.
Dar m-am intrebat, inca o data, de ce, totusi, am ramas cu totii cu fascinatia occidentului. Si de ce, in continuare, romanii pleaca din tara. Pentru bani? Pentru glorie? Pentru oportunitati profesionale? Pentru iubirea pe care n-au gasit-o aici? Pentru civilizatie? Pentru mai putina birocratie? Pentru mai putina teama? Pentru mai multa liniste?… Si nu am reusit sa gasesc raspunsul exact. Poate pentru ca nici nu exista un raspuns…
Comentarii
115 Comentarii la “De ce plecam din tara”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Fara comentarii la nici una din dicutiile de mai sus va relatez povestea si parerea mea.
Am plecat din cauza coruptiei, nepotismului si a faptului ca dupa 10 ani de la revolutie nu am vazut mari schimbari(in afara de faptul ca fostii comunisti se faceau tot mai bogati in fiecare zi, si apropo de asta am vizionat recent un film despre oamenii bogati ai Romaniei http://plus7.arte.tv/fr/1697660,CmC=2956902,scheduleId=2927892.html … fara cuvinte)
Noi romanii sintem prin educatie f. nationalisti si multi refuza din start sa plece. Eu zic ca e si lasitate poate, lipsa curajului de a incepe o viata noua in afara tarii. Nu este usor si nu toata lumea resuseste, este selectia naturala…
Dar sa cotinui povestea mea, am plecat singura in Canada. Dupa un timp a venit si sotul meu si am inceput lupta de a ne cladi un viitor. In general iti ia cam 2-3 ani sa te pui pe picioare(asta daca vii cu putini bani!), sa te acomodezi si poate pina incepi sa ai sentimentul ca locul in care traiesti este “acasa”. Canada este tara tutoror posibilitatilor, problema este sa ai puterea si determinarea sa reusesti. Lucru care cred ca este adevarat si in Europa. Aici insa nivelul de discriminare(cel putin in metropole gen Toronto, Calgary…) este la limite suportabile, ca sa nu zic slab vizibile. Da normal in functii de conducere vor fii aproape mereu(ok sint si romani f. determinati care au ajuns in amenea functii) canadienii, si asta datorita faptului ca vorbesc limba mai bine ca noi si au un dar de a vorbi … multumita educatiei primite.
Eu una cel putin imi aduc aminte din educatie mea mesajul trimis de scoala, parinti si la munca, era mereu: nu esti destul de buna, ce stii tu si alte mesaje de acest gen. Cind am ajuns aici stiam doar atit ca vreau o viata linistita intr-o tara civilizata, in care sa fac ce pot si sa nu fiu judecata de X si Y…, ceea ce am si realizat.
Lucrez in ceea ce imi place, si am fost educata(computere), ne-am luat o casa si da platim ipoteca(in total vreo 14-15 ani, depinde cit te-ai intins
, si cum stringi cureaua), dar sintem multumiti de viata ce o avem. Avem si o fetita care este la gradinita si din cite aud conditiile sint in general mai bune aici pentru copii. Gradinita are curte mare cu copaci, si structuri de joaca plus o sala mare de gimnastica. Pe aici este plin de parcuri si ai mereu unde sa scoti copii in aer liber sau la joaca. Da aud de la unii si altii ca primii ani de scoala sint o gluma aici, dar de bine de rau fata mea citeste deja, face socoteli usoare si rezolva probelme de logica care din cite tin minte erau in clasa 1-a in Ro. Depinde si de scoala f. mult cit pun accent pe dezvoltarea academinca, insa aici copilul este privit ca o unitate, si se merge pe a dezvolta caracteristicile sociale, logica, arta … si nu doar academic, lucru care este bun, caci pe noi ne-au indopat de matematica si literatura dar nimeni nu ne-a dezvoltat incredera in sine de exemplu. Un lucru ce m-a socat a fost o intimpalare relatata de o amica din Ro, referitor la fetita ei, care sa imbolnavit rau de tot la scoala in mod repetat, din cauza ca mamicile isi duc copii bolnavi la scoala dimineata dupa ce au vomitata toata noaptea, sau febra mare, dat medicament sa scada febra si la scoala. Problema find ca scoala unde merge fata ei este renumita, doar copii de medici, avocatii, persoane de la finante, iar educatoarele si sa vada un copil bolnav inchid ochii si imbolnavesc pe ceilalti. Nu zic ca este regula asa ceva, dar stiu ca aici macar in clipa cind inscrii un copil la gradi sau scoala, ti se da in scis ca nu ai voie sa-i duci la scoala 24 de ore de la ultimul episod de voma, sau avut febra. Si ti-l trimit acasa fara jena, daca e cazul.
Recent cineva imi spunea(fara sa stie cum este viata in Canada sau alta tara) ca sigur si la noi este coruptie (nu zic ca nu dar nu asa multa, si nu la nivelul la care sa afecteze omul de rind), ca asa cum este in Ro, daca traiesti in mediul tau familiar esti bine. Daca vrei sa crezi ca poti traii ca intr-un vas de cristal este bine, problema este ca trebuie sa mergi la cumparaturi(apropo de asta daca vreau sa-mi amintesc de Ro, tot ce trebuie sa fac este sa merg la magazinul Romanesc de aici
), sa mergi la finante si altele… nu te poti izola mai exact.
Nu consider ca am tradat pe nimeni si nimic prin plecarea mea, cei ce au ramas sint de-a dreptul eroi, mai ales oamenii de rind si nu chiaburii noi. Este trist ce vad acolo si sincer faptul ca manelele tind sa devina muzica preferata a marii majoritati e de speriat, dar sper ca undeva cindva societatea de acolo sa se scuture de mizeria, si coruptia din jur, si nimeni sa nu-si mai doreasca sa plece.
Insa fiecare are doar o viata de trait si este decizia fiecarui individual de a o traii in Ro sau in afara tarii. Fiecare are dreptul si sansa de a cladi o viata mai buna el/ea si pentru copii sai si o face in limita posibilitatilor.
Ai scris frumos si adevarat Maica0828.
Unde esti in Canada?
Merci. Sint in Toronto
In general oamenii pleaca pentru un trai mai bun,pentru ca salariile ın tarile “ındepartate” sunt rezonabile ceea ce ıi poate ajuta sa ışi mentina familiile unite şi sa le ofere copiilor oportunitati la care nici n-ar putea visa ın alte cazuri…Sunt diverse motive care ıi atrag pe romani ın exteriorul tarii dar cel mai important dintre acestea este,cum am spus,familila!Alice,salariile ın tara noastra sunt mizere iar locurile de munca din ce ın ce mai putine…este foarte greu sa traieşti ın Romania…facturile depaşesc(cu mult) un salariu minim…altundeva,acelaşi loc de munca este platit altfel iar cu acesta se poate trai decent…
Am plecat din tara datorita banilor. Nu am copii, nu sunt casatorita, am doar 23 de ani si mi-am spus ca acum este varsta la care pot sa fac sacrificii. Mi-am vazut parintii care au tras toata viata, care au studii si avut joburi bune, ajunsi sa lucreze pentru salarii mizere si sa nu isi mai poata plati ratele.
Am plecat din tara din dorinta de a ii ajuta si pentru ca asa stiu ca voi putea strange bani mai usor. Nu pot sa ma plang, in tara aveam un job bun si un salar pe care marea majoritate in considera excelent. Totusi, am vrut mai mult!
Nu am plecat tocmai la intamplare sau doar de dragul de a pleca. Am studiat “piata” si datorita studilor si experientei din tara m-am ales cu un job in domeniul financiar (desi lucrasem in vanzari). Nu imi place foart mult ceea ce fac, dar puteam sa nimeresc si mai rau. Daca mi-as dori sa fac bani as alege un job de chelnerita (in tara in care stau sunt mult mai bine platite de cat munca de birou, asa e politica lor..) dar incerc sa gasesc calea de mijloc: sa acumulez experienta si sa fac banuti.
Cand am parasit tara am plans pentru ca m-am dat batuta, pentru ca nu m-a straduit sa imi duc planurile la bun sfarsit in tara. Acum ma zbat sa fac economii, sa imi trasez un contur in viata si sa ma intorc acasa.
Este greu sa pleci de unul singur si daca iubitul meu nu s-ar muta in curand aici nu stiu daca as supravietuii!
Primul “impact” cu aceasta tara m-a adus in pragul unei depresii, dar am reflectat si m-am linistit. Mi-am amintit atunci ceva ce am invatat la un curs in facultate despre socul schimbarii si ca doar liderii reusesc sa se adapteze si am dorit sa imi dovedesc mie insami ca pot!
Iubesc Romania, asa mizerabila sau necivilizata cum o considera unii, e tara mea si nimic nu va schimba asta vreodata.
Sa stiti ca iarba nu e mai verde pe cealalta parte a drumului, dar totusi… cred ca am luat decizia corecta!
De ce as pleca?!-din cauza lipsei de civilizatie care se tine cu incapatanare pe locul I in romania,urmat apoi de lipsa de respect al Statului fata de noi sclavii lui,simt ca “ling”aceasta tara nu alta,sunt foarte responsabila prin ceea ce se cere la locul de munca si imi place enorm de mult sa muncesc,sunt devotata muncii mele si am reusit sa ocup locul dorit si cel mai potrivit mie in ierarhie.Dar cu toate astea nu ma simt rasplatita,simt ca dau mult mai mult decat primesc,nu vreu decat 50% din efortul depus-ca rasplata-sa ma simt si mai motivata–dar simt ca primesc doar 10%–
De ce nu plec?!–simt ca ma trage ceva inapoi,sunt o persoana care ce-si pune in cap realizeaza,ei, se pare ca nu pot chiar orice:P
Posibil ca este tot ce merit,si cu toate astea nu ma pot impaca cu gandul de a traii asa…de a ma simti sluga in tara mea.
Dumnezeu stie ce face,iar mie mi-a dat puterea de a alege…ma intreb,oare? raman caci am speranta sa schimb ceva?–pana acum este singura explicatie la care am ajuns,eu nu renunt—voi lupta pt schimbare…
Alice,te imbratisez cu mult drag,suflet bland cu zambet de soare.
neata’nu e nimeni la cafea…………..?
Nu are legatura cu subiectul in discutie, ci doar cu o comparatie pe care a facut-o Alice in articolul ei, dar nu ma pot abtine, trebuie sa spun. My God, in Romania este (inca) preferata traducerea aia neinspirata Diavolul se imbraca de la Prada? O traducere explicita pentru aia care nu stiu ce e aia Prada si cu ce se mananca (n-am vrut sa fiu foarte dura). Si eu care credeam (si cu siguranta nu numai eu) ca Diavolul poarta Prada este o traducere mult mai potrivita.
Buna Alice,
Am plecat acum aproape 2 ani in Emirate, in Abu Dhabi!
Eram dupa 7 ani in care sotul meu, inginer petrolist , a tot umblat in lumea mare, timp in care eu si fetita noastra eram acasa amindoua asteptind sa treaca timpul si sa-l vedem !
Au fost veniri la 6 luni, doua saptamini, timp in care aproape eram ca doi straini, pina sa ne dezmeticim , sa ne iubim, sa ne “normalizam”, trecea timpul si pleca!
Si ne-am dat seama ca viata e atit de scurta, ca oricind se poate intimpla ceva…Si s-a intimplat.. In 2005 un accident de masina , dar Doamne-Doamne, ne-a mai ingaduit la amindoi sa mai raminem aici, dupa ceva chinuiala!
Si atunci am stiut ca trebuie sa fim toti! Atunci toti trei, acum toti patru, ca intre timp a venit si baiatul!
Am plecat cu fata de 8 ani si baiatul de 4 luni, mi-a fost greu!
Al naibii de greu, dar ….eram toti!
Si chiar daca au fost momente in care am zis ca las totul, ca iau copii si ma intorc “acasa”, am ramas!
Chiar daca “prietenii” pe care ii aveam s-au cernut, nu-mi pare rau caci au ramas cei adevarati!
Chiar daca sufletul imi plinge ca nu sint linga parintii mei, asta fiind durerea cea mare de fapt, merg inainte!
Dumnezeu ne-a dat inca o sansa sa fim impreuna si am stiut ca nu trebuie s-o irosim!
Si ca o minune, am aici cu mine, regasita dupa ani de zile, cea mai buna prietena din facultate!
Acum stiu ,mai mult ca niciodata ca nu le putem avea pe toate in viata!
Va imbratisez cu drag,
Manu
Aseara la mine, cand in Romania era mijlocul noptii am citit ce ne-a scris Alice si ca de obicei am vrut sa scriu din impulsivitatea mea necontrolata.
Apoi m-am gandit sa stau si sa va citesc pe toate dimineata cand gandurile sunt mai limpezi si sentminetele mai clare.
Intrebarea Alicei a fost ” de ce plecam din tara?” si noi trebuia sa raspundem si sa batem campii cu multa gratie bucurie si durere referitor la acest subiect.
De ce am placat eu?
Eu am plecat printr-un concurs de imprejurari… fericit spun acuma.
Nu a fost usor si motivele de acum 13 ani cand am plecat definitiv sunt altele de de acum 15 ani cand am plecat temporar insotindu-mi sotul care avea un contract in Alglia.
Fiind din Brasov, si facand scola germana am asistat la plecarile prietenilor si colegilor mei mai tot timpul. Ma gandeam ce o fii in sufletul lor sa isi lase casa, masa , carti , amintiri si iubiri si sa sa duca in lumea in care nu stiu pe nimeni si nu iubesc pe nimeni. Unii s-au intors si au deschis firme in Brasov colaborand cu prietenii altii au venit si au luat cu ei fostele lor iubiri , unii au ajutat enorm la mentinera culturii germane in Brasov. unii sunt multumiti, altii nu. Majoritatea parintilor lor, care mai traiesc au in priviri o nostalgie si un dor nemarginit cand vorbesc despre
“acasa”.
Nu imi pare rau ca am plecat si va declar cu mana pe inima ca mi-e dor de Brasov, de prieteni se rude, de locurile in care am invatat sa vorbesc, sa cant ,sa scriu, sa iubesc si sa plang dar de cateori revin parca ma bucur tot mai mult ca am plecat si copii mei traiesc intr-o lume in care omul de langa tine te respecta pentru ceea ce esti si pentru principiile tale de viata, unde nu trebuie sa te milogesti si sa intinzi plicul sau cadoul pentru a obtine un drept al tau, unde lumea e foarte diversa sau daca vreti pestrita, si nimeni nu se uita urat la tine daca nu conduci cea mai moderna si puternica masina sau nu ai Iphone, unde nimeni nu te intreaba ce salariu ai ca sa vada daca se mai intalneste cu tine sau nu.
Romania este tara unde m-am nascut si pe care o iubesc pentru tot ceea ce are bun. Baietii mei poarta cu drag tricourile nationalei de fotbal si spun cu o mandrie de nedescris ca sunt romani, si noi in casa vorbim romaneste.
Si totusi… acasa ma simt in aici.
Sa nu mi-o luati in nume de rau dar eu ma simt bine aici pentru ca amandoi avem servicii care ne plac, pentru ca copiii mei sunt multumiti, pentru ca am o casa de oamnei normali pe care in Romania nu as fii putut sa o cumpar cu doua salarii de invatamant niciodata, pentru ca ne permitem sa le aducem pe mame la noi si sa le rasfatam cateva luni pe an, pentru ca mergem in vacanta unde vrem noi fara eforturi materile supranaturale.
De ce am plecat din tara? Am plecat intamplator si nu imi pare rau.
Cred ca Romania ma va ierta asa cum m-au iertat si parintii si prietenii si Brasovul pentru mandria cu care ii port pe toti in sufletsi cu care le spun tutror ca sunt romanca.
Voi ma iertati?
buna.eu cred ca nu e nimic de iertat,cand tu ai muncit si te-ai sacrificat ca sa iti fie tie si copiilor tai mai bine.nu cred ca e nimic de iertat cand nu ti-ai parasit sotul sau copii in mizerie ca sa traiesti doar tu mai bine,nu i-ai privat de dragostea si caldura ta ba in plus le-ai oferit ceea ce aici nu ai fi putut NICIODATA.asa cum pasarile emigreza ca sa le fie bine ,asa si noi emigram unde ne ieste mai bine dar nu uitam niciodata cuibusorul unde ne-am nascut.bafta si o viata cu impliniri.
Scuze, Doc, ca nu ti-am vazut mesajul… Lacrima, cred ca ne cunoastem…
Multumesc inca o data ca a fost lasat mesajul. Stiu ca aici in cafenea sunt oameni cu suflet, si proce ajutor e binevenit. D’asta ma apuca pe mine spumele cand ma gandesc la Romania. In strainatate aceste cazuri era imediat puse pe rol.
Va saluta din picioare,
Doc
*erau
*orice
Nici sa scriu nu mai stiu. Offffffff, Land of noboby!
Va saluta din picioare,
Doc
Doctore, nu trebuie sa fii necajit, la repezeala cu totii gresim cind scriem gindurile catre altii. Pe mine ma infurie cind vad ca gresesc cei din servicii de top, unde ar trebui sa fie oameni “fin” profesional, cu fler si vezi niste giga care-sai dau cu parerea si fac rezumate de prin alte carti adunate de la unii si spuse de altii si umplu dosare cu citate. Superprofesionisti, i-as da pe majoritatea afara. Sunt si oameni pentru care, jos palaria, dar ce ne facem cu ceilalti? Cum sa nu plecam, noi cei tineri?
Dragele mele,
pt ca vad ca majoritatea sinteti ‘drage’ si nici un ‘drag’!!
Sint plecata de mult din Rom (de 16 ani) si intre timp am locuit in Anglia, iar acum am ajuns in Spania.
Am muncit si trait in Anglia, copiii sint nascuti acolo. Nu m-am simtit niciodata ca acasa, tot timpul ne era dor de Romania. De la o vreme incoace, insa, dupa ce am ajuns in Spania, cred ca ne-a trecut definitiv.
E adevarat, duci lipsa prietenilor si a familiei, insa nu poti sa nu observi ca lipsesc in Rom atitea lucruri care in alta parte sint normale: in primul rind RESPECTUL FATA DE OM. Da, inca te mai umilesti in fata functionarilor publici, lucrurile se rezolva cu ‘pile si relatii’, la fel si gasitul unui job; in ce priveste sistemul medical, stim cu totii ca trebuie sa dai.
De ce? Pina cind vor ramine aceste lucruri neschimbate, aceleasi care de fapt exista in mai multe tari (europene si ne-) si care le impiedica sa progreseze: coruptia, necinstea, lipsa de respect fata de concetateni, inclusiv discriminarea in functie de virsta, sex… Inchipuiti-va ce usor e sa traiesti in Rom, daca esti femeie la 50 de ani si sa zicem divortata si tocmai ai ramas fara job…
In Anglia stiu ca oricind mi-as gasi de lucru si la aceasta virsta; ca femeie singura nu sint privita dintr-o parte; ca oamenii nu te judeca dupa haine, telefon mobil si masina. Si nu e numai cazul Romaniei, hai sa ne imaginam cum ar fi sa fi trait in Ucraina, sau ca femeie in Yemen…. nu am fi ajuns poate nici sa scriem aceste rinduri…
Nu mi-era bine in Anglia, am ajuns in Spania. Am aproape 50 de ani; situatia din Spania ma face sa ma gindesc poate ca nu vom ramine aici. Nimic nu ma impiedica sa-mi caut locul unde intr-adevar e bine. Oricind as lua-o de la capat.
Patria e acolo unde iti e bine: la fel, nu ii inteleg pe cei care sint nefericiti si se pling ca au ajuns intr-o tara unde nu se simt bine, ca le e dor de Romania, etc. Nu te simti bine intr-un loc, nu esti obligat sa stai acolo. Atita timp cit exista libertatea de miscare, ce te impiedica sa-ti cauti fericirea si sa-ti cladesti visele intr-alta parte??
brava Daniela.asa cum spuneam in msg anterior,la acest subiect eu,daca imi permiteti,as asomilia romanii cu pasarile cerului…sun pasari care vin si pleaca,sunt pasari ce pleaca si nu se mai intorc pentru ca gasesc locuri in care se simt mai bine si nu mai vor sa plece,altele insa raman aici si indura frigul si inghetul si lipsa de mancare si s-ar putea continua dar acum ma intre de ce,de ce raman?poate ptr ca sunt mai curajoase si tin piept tuturor problemelor,cu riscul sa nu ajunga primavara,sau poate sunt mai fricoase si nu au puterea de a porni spre necunoscut,sau poate asa trebuie ca altfel ar fi pustiu fara ele sau ….as continua la nesfarsit…dar tot nu as ajung sa ma decid DE CE.dar ca sa imi linistesc constiinta ptr moment zic:asa a dat DUMNEZEU.voi ce credeti?
Am plecat acum 8 ani, din motive profesionale, in Canada. Aveam vise marete si, vorbind engleza si franceza, in 18 luni am avut viza. La 26 de ani imi incercam norocul intr-o alta tara. Aici mi-am cunoscut sotul, am facut nunta, am doi copii, iar profesional sunt foarte multumita. Desi am inceput de jos (secretara), a fost greu sa gasesc de lucru la inceput fara experienta Canadiana, am facut studii post-universitare si acum am un serviciu pe masura. Traiesc o viata plina, si desi nu prea am prieteni romani (sotul nefiind roman e cam dificil) mi-am facut prieteni de toate natiile, mai ales parintii prietenilor copiilor de la scoala. Am plecat din Romania sa imi incerc norocul, am ales Canada pentru ca era printre putinele tari din lume care au program de acceptat emigranti, si norocul mi-a suras. Nu ma vad locuind in Romania, pentru simplul fapt ca in Canada e casa mea. Bunicii vin des in vizita la nepoti si desi mi-ar place sa fiu mai aproape de ei, ne bucuram cu totii cand sunt aici. Desi imi lipsesc primaverile din Romania, aleea Copou si taifasurile din studentie la o bere, le-am inlocuit cu weekenduri la plaja vara, ski si patinaj iarna, lectii de gimnastica, inot si hochei cu copiii, si cate o saptamana in vacanta in Caraibe din cand in cand.
Nu pot sa dau sfaturi nimanui, fiecare isi alege drumul in viata (sau cateodata drumul ne alege pe noi). Oricum, pentru mine fericirea e sa ai o familie puternica si unita, sanatate, prieteni veseli, si un serviciu care sa iti aduca satisfactii si realizari profesionale. Iar acest lucru e posibil oriunde in lume, doar poate ca unele tari ofera sanse mai mari decat altele.
Cu drag,
Mariana
Eu am plecat din Romania acum 7ani nu din cauza banilor. Aveam un servici bun si nu duceam lipsa baniilor. In schimb simteam ca ma sufoc de atata nepasare, tristete, si imbacseala. Mi-am dorit ca eu si copii mei sa creasca intr-o tara mai civilizata unde suntem respectati . Am realizat in acesti 7 ani cat nu asi fi realizat nici in 100 de ani in Romania si credeti-ma copiii mei au o adevarata copilarie.
Nu pot trai departe de Romania mai mult de 2,3 saptamani . Imi dau seama ca e mai mult un handicap decat o virtute , dar asa sunt . Am calatorit prin Europa , nu pentru ca am multi bani si mi-am permis ci datorita job-ului dar nu am spus niciodata ” aici imi doresc sa traiesc ” , intotdeauna am spus “imi doresc asta in Romania ” .
Da, acelasi sentiment l-am avut si eu, oriunde am umblat:)
Nu are legatura cu subiectul, dar te rog sa lasi acest anunt.
Haideti sa-l ajutam sa aiba o sansa la viata http://danielraduta.ro/
Va multumesc eu pentru el.
Va saluta din picioare,
Doc
Eu am lasat tot si am plecat din tara pt omul pe care l-am iubit, si il iubesc ,pt sotul meu. Uneori imi pare rau ca am ales drumul acesta pentru simplul fapt ca desi m-am acomodat destul de repede, imi este dor de Romania, de familie, de prieteni, de gropile din Bucuresti.Si sotul meu cu meseria pe care o are ar fi fost mult mai apreciat in Romania decat in tara lui natala.Cred ca doar dragostea noasta ne-a facut sa rezistam si sa trecem peste toate problemele .In schimb, visam ca la batranete, cand copiii vor fi mari, sa ne intoarcem in Romania, in apartamentul nostru cu 2 camere din Titan, locul unde a inceput iubirea noastra.Dar numai impreuna!
Am avut intentia sa plec imediat dupa 9o. Eram insarcinata. Am nascut si am zis ca si aici se vor schimba in bine totul. Dezamagire totala!
Fiul meu este total nemultumit de foarte multe. N-am ce sa-i mai argumentez ca va fi bine. Din 20 in 20 de ani se pare ca se reia un ciclu fara imbunatatiri. Dezamagire mare!Un popor de inglogoditi
Am plecat din tara plina de speranta acum sase ani si jumatate,imi doream o viata mai buna ,mi-am lasat copilul in grija parintilor mei si am urcat in microbuz sfasaiata de durere.Am ajuns in Italia unde am lucrat ca ingrijitoare a unei batrane timp de trei luni cat a durat contractul apoi a trebuit sa plec sa muncesc la negru,impreuna cu sotul meu ne-am luptat mult si cand stransesem catva bani am ramas insarcinata,au urmat 9 luni grele avand o sarcina cu probleme eu imi dadeam tot salariul pe medicamente iar sotul meu abia facea fata cu cheltuiala casei,in plus imi lipsea baiatul ramas in tara si il sunam de cateva ori pe zi cheltuind sute de euro pe telefon.Ne=am intors in tara cand cel mic avea sase luni,am plecat de la zero iar dar eram foarte fericiti ca suntem impreuna si suntem acasa.Nu mi-as fi dorit ca fiul meu sa creasca acolo fiindca ar fi fost umilit la tot pasul doar pentru faptul ca e roman.Nu vreau sa mai plec,sora mea imi povesteste ca e greu si ,ca nu sunt locuri de munca si o duc din greva in greva,ea are un contract si patronii il vor prelungi iar fiindca sunt multumiti de ei(ea si sotul ei)dar au prieteni care sunt in somaj sau mai rau sunt da-ti afara fara explicatii.In strainatate nu sunt caini cu colaci in coada,nicaieri nu e mai bine ca acasa!
Alice, mi se pare un subiect interesant ce oricum nu poate fi tratat in cateva fragmente.
Acum ceva timp eram disperata sa ma reintorc in tara, in Romania. Simteam ca nemtii sunt reci (da intr-adevar poate sunt asa) ca sunt mai mult sau mai putin discriminata. Dar in ultimul timp, stand si in Romania am observat ca aceleasi atitudini se ragasesc si la noi. Ca si in tara mea am fost vazuta ca “netoaica” si mai mult am fost privita ca o un soldat dezertor. Si da Alice, am ramas din iubire aici pentru ca “nu am putut sa o primesc in tara”. Traim in clisee. ne dam cei mai prietenosi, cei mai buni la petrecere, cei mai buni prieteni. Dar si in tara mea Romania am observat mai nou aceeasi raceala in modul in care oamenii se raporteaza la tine, aceeasi focalizare pe interesul propriu. Si sotul meu, jumate german (prin mama) jumate alsacian (prin tata) a fost tratat ca si “neamtu rece” oricit de dragut si cald ar fi fost cu oamenii. Si la noi in tara, in Romania, exista multa vorbarie si de multe ori din pacate, nimic in spatele cuvintelor. Si la noi oamenii sunt folositi si apoi aruncati sau uitati cand nu mai ai nevoie de ei. Am renuntat la multe cand am parasit Romania, pentru ca aveam o cariera buna in fata si o situatie buna financiara. Am luat o de la capat si nu m-a ajutat nimeni (bineinteles m-a ajutat sotul, moral). Dupa 5 ani de recunoastere a studiilor predau intr-o scoala particulara germana pentru straini si de la anul voi preda ca si profesoara intr-o scoala germana cu copii majoritatea germani! Cred ca ideea limuzinei la usa e putin depasita, Alice, pentru ca succesul nu asteapta dupa noi nici aici. Ba din contra trebuie sa luptam mai mult ca si altii. Dupa cum vedeti cu siguranta NU am plecat pentru partea finaciara – pentru ca nici aici cum spunea una dintre fete “nu stau cainii cu colaci in coada”. Sa nu fiu inteleasa gresit. Imi iubesc tara, imi iubesc Romania dar poate ca am o avut pana acum o imagine romantica a ei. Oamenii sunt buni si rai peste tot. Poate ar fi timpul sa ne debarasam de aceste stereotipii (“nemtii sunt reci”,”nationalisti” romanii sunt “primitori, bucurosi sa te ajute”). Mi se par cam depasite si la urma urmei, niste femei inteligente ca noi nu gandesc in clisee.
Delia
buna!ha ha ha,m-ai facut sa rad.nu cunosc nemtii si nu pot spune ceva de niste oameni pe care nu-i cunosc dar pe romani ii cunosc si vreau sa spun si ma repet nu am intentia sa jignesc pe nimeni si subliniez ce ai spus tu:romanii sunt buni si primitori si vor sa te ajute,DA si spun un da mare ,da sunt buni si primitori familia ta, prietenii adevarati(de-o viata ,care au fos si la bine si la rau)….dar restu’ sunt buni si primitori daca ii astepti cu masa plina cu barul plin si cu cadouri ca doar vi din strainatate si ai….si dupa ce pleaca te barfesc si te umilesc de “sughiti” de-ti ies ochii….
Buna seara ,
Cat de mult s-a schimbat lumea !
In urma cu mai bine de 20 de ani , cei care reuseau “sa fuga” din tara nu-si puteau impartasi ca si azi ,acum, aici, pe un forum, esecul , suferinta ,neimplinirea sau reusita tarzie sau truda resemnarii.
Unii s-au realizat frumos si nu au dorit sa se mai intoarca , altii au invins dar i-a invins in cele din urma melancolia si au revenit in ultimele lor ceasuri la matca , altii au pierit in marele anonimat.
Durerea exilului individual de odinioara comparativ cu drumul emigrarii colective de astazi …o tema de reflectie ! (cauze ,efecte , urmari ,traume ).
eu am plecat pentru ca nu mai puteam sa ma identific cu nimic in romania. nu ma puteam obisnui cu modul de viata, de munca, eram la facultate si mi se parea ca nici macar profesorii nu aveau chef. ma duceam la cumparaturi si vedeam cum tineri injura doamne in varsta, nu mai realizam gunoaiele din jurul meu din obisnuinta. cand tatal meu si-a rupt piciorul, in acelasi salon de spital era un padurar peste care cazuse un copac, si avea fracturi multiple. neavand bani nu a primit nici calmante. aceste lucruri m-au afectat foarte mult. m-au obosit si m-au ingrijorat. pentru ca e ingrijorator cand profesori universitari nu-si dau interesul din comoditate. sau asistente medicale, sau medici. asta apropos de ce mi-as dori pentru copiii mei.
nu pentru bani am plecat. am plecat la studii, studii pe care sa le pot lua in serios. dar, ajunsa aici, m-am obisnuit repede. germania nu e o tara pentru toata lumea, nemtii sunt individualisti, mentin o anumita distanta. dar asa sunt si eu. mi-am facut prieteni, am gasit un loc de munca care este interesant, am cladit o viata. daca e mai buna decat in romania nu stiu. dar este mai linistita si mai organizata, cel putin pentru mine.
Eu am plecat, plec si voi pleca din tara doar atata timp cat sa mi se faca dor de magnolia din orasul meu, de parcul dragut in care se joaca zeci de copii, de culoarea verde a padurii primavara, de prietenii fara de care viata mea nu mai are rost. Este adevarat ca in alte tarii oamenii sunt mai civilizati, scolile mai curate, dar daca noi, cei care dorim o tara civilizata si curata, plecam din Romania, cine ramane aici? Ce generatie de Romani se dezvolta aici? Haideti sa nu mai fugim de greutati si sa incercam sa ne crestem copiii cu demnitate si curaj, credinta si iubire, onestitate si responsabilitate.
Atat de frumos spus,ai dreptate Cristina,eu te admir draga mea prietena!
De ce am plecat…de ce-as mai fi ramas?
Am plecat si nu m-am uitat in urma, abia dupa o vreme incepi sa te uiti in urma si sa iti fie dor de familie, de prieteni de locuri, de mirosuri si culori cum zicea cinva mai inainte.
N-am visat de mica sa plec, nu am avut nostalgia Occidentului, dar am ajuns aici si mi-a placut.
M-am intrebat uneori daca am dat familia si prieteni pe un trai mai bun. Poate. Mi-e mai bine. Sintem mai fericiti, mai linistiti.
O sa imi fie mereu dor de tara mea, sint mindra ca sint romanca iar copilul meu stie ca e roman si e mindru ca vorbeste doua limbi si ca e din Romania.
De ce-as mai fi ramas?
De ce m-as intoarce?
Nu m-as intoarce. Aici am gasit oameni care mi-au apreciat munca, m-au platit pentru munca facuta. Aici am reusit sa avansez in doi ani cit nu reusisem in zece ani de munca in tara.
pros si cons cred ca sint sute. Dar poate la o alta cana de cafea.
Ii inteleg pe cei tineri, bine pregatiti profesional, care pleaca pe propriile lor forte in strainatate. Cu toate ca este greu pentru ei. Este dificil in invatamint, sa vezi tineri dezinteresati, asta ca sa ma exprim elegant, sfidatori, da fara nici o baza reala, ci pe banii parintilor, profesori corupti, nu toti, bineinteles. E dezastru, nici nuti vine sa te mai duci. Eu nu lucrez in invatamint, dar o vad pe sora mea cit se necajeste la scoala, cu ore, cu olimpiade pe la scoala, cu succese ale copiilor. Bravo ei, da ce satisfactie are? Salariu mic, nerecunoastere profesionala, toti neavenitii isi dau cu parerea cind e vorba de educatie, ca si cum s-ar rezuma la a deschide gura si-a scoate ceva. Bine ca lucrez in sanatate.
Da,Alice, si eu mi-am dorit mult de tot sa plec…Am visat sa imi fac o viata in Statele Unite, dar nu s-a intamplat asa. Am absolvit un liceu de renume, care are parte de recunoastere acolo, dar, din pacate, nu am primit decat bursa partiala la ambele facultati la care am aplicat, una in New York, cealalta in MA. Uitandu-ma in urma, realizez ca nu o sa incetez niciodata sa regret ca nu m-am zbatut mai mult atunci cand am terminat liceul ca sa fi plecat. Trebuia sa fi facut mai mult, sa am mai mult curaj, mai multa indrazneala; o sa-mi reprosez mie insami mereu toate lucrurile astea, chiar daca am invatat sa traiesc cu frustrarile mele, cat de cat…Spun cat de cat, pentru ca timpul nu le vindeca pe toate, cum se incapataneaza unii sa afirme. Zilele trecute s-a intors in tara un prieten care a reusit ce n-am reusit eu si revederea cu el si textul pe care l-ai scris tu m-au facut sa retraiesc amintiri dureroase. Pentru ca oricat de multe lucruri bune s-ar fi intamplat aici intre timp, va ramane pentru todeauna intrebarea: “Ce-ar fi fost daca…?”
Vreau sa plec deoarece e trist sa vezi ca nu poti face nimic aici daca nu ai pile. Am ramas fara servici deoarece la noi s-au facut restructurari (de fapt era nevoie sa se faca loc pt pilele altora) si pt ca un sef nu ma inghitea. Nu a contat ca am copil si ca sotul era deja somer. Si nu vreau ca fii-mea sa creasca sa vada cum toti manelistii si incultii ne conduc si ca degeaba inveti pt ca nu esti apreciat daca nu ai pe cineva tare sa te sustina. Trist…
De ce am plecat din tara? Buna intrebare…saptamana viitoare se implinesc 5 ani si jumatate de cand am venit in Spania. De ce am venit? Pentru ca incepusem sa construim o casuta, aveam aproape tot ce era necesar pt. constructie, dar era imposibil sa strangem toata suma necesara autorizatiilor (eu tocmai terminasem facultatea si inca nu lucram, iar numai cu salariul sotului oricum a fost greu…). Si am decis sa venim aici sa lucram cateva luni pt. a putea economisi cat aveam nevoie pt. a ne implini visul: sa avem casa noastra.
Si…au trecut lunile…a trecut si anul…Visul meu dintotdeauna era sa fiu profesoara, nicicand nu mi-a trecut prin cap ca voi pleca din tara si voi renunta la asta!
A fost foarte greu primul an aici, singurul meu gand si ideal era sa ma intorc ACASA, doar pt. asta respiram. Dar…am invatat limba foarte repede, ne-am facut prieteni, am inceput sa lucrez intr-un magazin, am inceput sa descopar lumea si, pe nesimtite, m-am adaptat. Atat de mult si de bine incat dupa nici doi ani renuntasem la vechea obsesie: aceea de a ma intoarce ACASA. Evident ca imi lipseau si inca imi lipsesc multe, dar chiar ma simt ACASA.
Si, cel mai important este tot ce am invatat si am devenit in acesti ani: in scurt timp am obtinut nivelul superior de spaniola si de catalana (pt. ca traiesc in Catalunya), am facut un curs de doi ani, la distanta, la o universitate din Barcelona si alte cursuri in alte centre, am reusit dupa trei ani de asteptare, sa-mi convalidez licenta si sunt din ce in ce mai aproape de a-mi indeplini visul dintotdeauna: acela de a preda. Am invatat cat este de important sa stii sa traiesti sanatos si sa ai grija de tine. Am invatat sa pretuiesc tot ce avem bun si frumos in Romania si sa apreciez tot ce am gasit aici si nu avem acasa. Le dau perfecta dreptate celor care simt nevoia sa plece din tara pt. toate motivele enumerate in celalalte comentarii. Dar, in acelasi timp, sunt mandra ca sunt romanca si intotdeauna le demonstrez celor de aici ce avem noi bun si frumos.
Ma doare cand vad la stiri cum suntem perceputi peste tot, dar, daca tot sunt aici, prefer sa le arat tuturor ca sunt si romani normali, cu studii si capabili sa duca o viata normala, ca si ei.
Si cel mai mult sunt fericita pt. ca am trait experienta de a avea un copil aici, si nu intr-o maternitate de-acasa. La inceput, in primele luni dupa ce am venit aici, imi promisesem ca nu-mi voi creste niciodata copiii altundeva decat ACASA…dar apoi am descoperit ca ACASA il port in suflet si ca aici se pot bucura de avantaje pe care acasa, deocamdata, nu le-ar avea.
Si cel mai mult ma revolta cand vad familiile de romani care au avut copii aici si pe care NU ii invata romaneste…ma depaseste total atitudinea asta si ma doare!!!
Acum…sunt fericita…sunt ACASA acolo unde sunt EL si puiul nostru…mi-e dor si mi-e greu fara parinti, dar relatia cu ei e mai calda de cand sunt aici decat atunci cand eram acasa…mi-e dor de atatea locuri, mirosuri si culori…sunt mandra ca lucrez la universitate si toti sunt multumiti de mine si sunt dornici sa cunoasca lumea din care vin…as putea continua asa la nesfarsit…
Important este, cred, ceea ce spunea una dintre fete mai jos: important e sa fim OAMENI…si sa stim de unde venim si cine suntem, as adauga eu.
Un week-end frumos!
Mi-a placut echilibrul, acceptarea a ceea ce esti, oriunde ai fi. M-ai bucur cu randurile tale. Multumesc,
Buna ma numesc claudia si am citit si eu intamplator cautand pe internet acest forum
intr-adevar aveti dreptate in Romania nu putem face nimic. Eu sunt plecata cu sotul meu din tara de sase ani acum avem si o fetita de sase luni insa va pot spune ca ne place mult aici si mergem in Romania numa in vacanta pt ca pur si simplu imi pare rau cand spun asta in tara noastra nu e nimic de facut, din niciun punct de vedere. Cateodata nu zic ne mai vine dorul de casa dar asta este ne-am stabilit aici si pot sa spun ca o ducem mult mai bine ca si in tara. Avand in vedere ca si pe fetita am nascuto aicia dupa 5 ani de casatorie ca doar in tara nu puteam sa fac copii din privinta mediciilor care spuneau asa uite ca aici sa putut cu numai un control mai amanuntit si fara nici o operatie care in ro cica trebuia sa o fac. Am nascut aici, adica in italia si vreau sa spun ca nu am cheltuit nici un leu pe medici sau in spital, cum de altfel in romania m-ar fi costat.
mai vreau sa specific si sa multumesc tot cadrului medical din aceasta zona din italia unde eu am nascut ca s-au comportat cu mine ca cu o printesa si m-au incurajat foarte mult pana am nascut le multumesc din inima
dar sunt sigura ca in romania nu era aceelasi lucru numai daca bagam cine stie cate miilioane in buzunarele cadrului medical
sa ne auzim cu bn si deci eu sunt bucuroasa si fericita impreuna cu familia mea ca ne-am decis sa venim in italia nu am regretat nici o secunda.
felicitarile mele Claudia!sa fi mandra ca esti romanca dar mai mandra ca ai reusit sa iti castigi un loc intr-o comunitate care te respecta ,te asculta si te intelege.cum spuneai tu E O PLACERE sa nasti si sa faci copii in italia.in primul rand in timpul sarcini simti ca esti o pers aparte ,la ginecolog nu tre sa mergi cu sacosele pline ci doar cu un Bongiorno,vreau sa fiu mamica.cand nasti la fel nu tre sa dai la nimeni nici un cent ca sa iti dea un pat sa iti schimbe cearsafurile sau sa iti ia bebele cand esti obosita.acolo sotul iti poate sta alaturi cand aduci pe lume Comoara si cand ajungi acasa ai un nr de tel la care poti suna la orice ora daca ai o problema sau esti in impas.si multe alte lucruri care la noi lumea nici nu le ziseaza.toti ce pleaca din tara simt lipsa si dorul cuiva dar cand vin acasa le piere pofta si fug repejor inapoi.binenteles majoritatea pers ca doar nu putem fi toti la fel…..
Asa gandeam si eu pana in 2008 in dec,ca si in Romania se poate trai si asa era,dar,atunci l-am cunoscut pe prietenul meu,un roman plecat din tara de 15 ani,nici el nu iubeste aceasta tara,dar,aici este el si aici imi este locul.Cand mergem in tara de sarbatori il simt degajat si eliberat de toate problemele de aici,e un altfel de om in Romania,un om cald .Aici sunt atatea probleme,vom sta aici atata timp cat vor merge afacerile,cand nu ,ne vom intoarce acasa.ACASA ptr noi este ROMANIA.Este o tara rece,si la propriu si la figurat.Romania si noi romanii suntem calzi.
Locuiesc in Spania de 3 ani, intr-o zona foarte frumoasa,Galicia,unde ma simt minunat impreuna cu familia mea. Am ales sa plecam din Romania si nu imi pare rau pentru asta, aici traim mult mai bine,in sensul ca din salariul sotului meu putem sa ne platim chiria,o rata la o masina,ne permitem sa ne distram in week-end, cand mergem la cumparaturi nu-i spunem fiului nostru “sti, nu poate mami sa-ti ia asta ca nu are bani”,ducem un trai normal si decent. Cu regret o spun dar in Romania nu ne-am permis asta cu toate ca lucram si eu si sotul. Suntem o familie simpla,fara studii superioare,sotul meu lucreaza la o firma de montaje electrice de inalta tensiune. E adevarat, ca sunt si sacrificii,in acest domeniu se lucreaza mult in deplasare,sunt saptamani la rand cand ne vedem doar in week-end,e adevarat ca nici scoala nu se face prea multa,dar nici sa invete cate 8-9 ore pe zi la 11 ani nu mi se pare normal,e adevarat ca mi-e dor de rudele din tara, de prieteni, de locuri,cel mai mult mi-e dor de spiritul sarbatorilor din Romania, dar asta este…fiecare alege sa traiasca unde crede ca e mai bine pentru el. Pana la urma UBI BENE,IBI PATRIA…
bravo, felicitari pentru modul de gandire si pentru ca ati avut curaj….
nu toti au…desi isi doresc.
Copilul meu a scapat de cancer, de o operatie mutilatoare si de durerile unei interventii facute cu instrumente depasite si uzate doar pentru ca am reusit sa-i facem operatia in strainatate, dar sunt multi copii bolnavi de cancer care nu au sansa asta, in Romania. Voi plati creditul in urmatorii ani, prea multi ani, pentru ca mi-am permis luxul de a alege o operatie in strainatate, pentru sanatatea copilului meu.
Copii mei ma intreaba de ce este atat de multa liniste cand mergem in alte tari, ma intreaba de ce unii oameni arunca gunoaie pe jos, de ce sunt suparati oamenii mari cand sunt la volan, si de ce nu avem bani sa mergem la bazinul acela nou si frumos de inot?
Eu ma opresc in concedii si ma uit la pofta cu care strainii profita de concediul lor facut fara eforturi financiare.
Dar…aleg sa-mi cresc copii in tara noastra, pentru ca inca mai pot culege flori de camp adevarate, pot mangaia animale domestice fara sa merg la o ferma-imitatie din plastic, inca mai pot sa-mi las copii sa se joace in parcul de langa casa sau sa cumpere singuri paine din zona. Am prietenii si familia langa mine si pot oricand sa ma intalnesc cu ei, ma plimb prin locuri pline de amintiri dragi, imi cumpar legumele si fructele de la aceeasi persoana din piata de zece ani incoace si da, plec in alte tari pentru ca imi place sa evadez.
Si, intre timp, ma port civilizat chiar si in tara mea, incerc sa ma educ si sa-mi educ copii cat de mult pot, pun mana si imi fac curatenie in casa mea, in parcul in care ne jucam, la jobul pe care il am, sprijin asociatiile pentru ajutorarea personelor nefavorizate, muncesc corect si cinstit, pentru ca asta mi-a placut in alte tari si asta as vrea sa aduc acasa.
Si vreau sa las in tarile avansate, sa nu ne invadeze si pe noi, cultura de a consuma mai mult decat avem nevoie, ignoranta de a nu ma interesa decat persoana mea, ideea de a lasa pe seama altora educatia si cultura copiilor mei, obiceiul de a imprumuta “sarbatori” care nu tin de cultura noastra.
E greu, dar asta am ales sa fac.
Alice, si pe mine m-ai nimerit cu subiectul acesta. Eu ma gandesc sa emigrez in Canada si chiar ieri vorbeam cu cineva, care numai cand a auzit de ideea mea, a inceput si mi-a turnat o ditamai teorie, despre alegerea mea proasta si neinspirata de a pleca, ca asa ne-am invatat, ca ne asteptam sa gasim caini cu colaci in coada, ca voi suferi dezamagiri, ca imi va merge foarte prost….m-a facut cu ou si cu otet.I-am zambit si m-am gandit…..hmmm….omul asta abia daca ma cunoaste…, inteleg sa isi spuna parerea, desi nu i-am cerut-o, dar pana la a ma judeca si a-mi dori intr-o forma agresiva dezamagiri….e cam deplasat. Iata un motiv in plus! Sunt multi oameni care inca nu stiu sa fie buni, sa accepte ca suntem diferiti, ca avem pareri diferite, ca NU ar trebui sa judecam imediat. Nu e corect!
Au trecut vreo 4 si sunt parca in acelasi punct.
Motivele pentru care unii se hotarasc sa plece sunt personale si subiective, nu avem dreptul sa judecam si sa tragem concluzii si sa aruncam cu vorbe.
Am 27 de ani sunt inginer, am avut burse de studiu fel de fel, m-am chinuit si am facut ce a fost mai bine. Dupa ce am terminat si m-am dus la un interviu la firme de profil, gen Electrica, Transelectrica….si mi-au oferit salariu de 150 de euro…..mi-a venit sa rad, ca sa nu plang….evident ca nu am acceptat, cum sa traiesti cu banii astia in Bucuresti??? Cred ca Romania e o scoala a umilintei…..iti dai seama ca inveti, muncesti, dai ce-i mai bun din tine….pe nimic….ba mai mult, un sef nu stie sa fie manager, de leader nu mai spun….ei nu stiu sa aiba incredere in tine, sa te creasca frumnos, sa te invete, ei bine, NU, ca cine stie poate le ei locul… desi ei stiu ca sunt bine pusi de altcineva si au spatele asigurat si isi permit orice.
Mie imi place Romania si am avut incredere in ea, ca daca esti bun si muncesti, iti va fi bine….al naibii sa fiu daca e asa.
In trafic nu o singura data mi-au scuipat parbrizul oameni “valorosi” care s-au dat jos din BMW, Mercedes doar pentru a te injosi….de ati arata cine e mai puternic…..si sincer, mi-au aratat, ca nu o data am plans .
La spital, fara bani, nici nu se uita la tine, pur si simplu te ignora….e atat de nedrept….am simtit de curand asta pe pielea mea cand fratele meu, student, a fost internat.
In provincie, viata e si mai grea….oamenii muncesc cu un salariu de mizerie (cel mai des minim, daca ai noroc ti se mai da un rest la negru )….efectiv mor de foame. Parintii mei sunt in situatia asta si mi se rupe inima cand vad cum se chinuie si eu nu am cum sa-i ajut….
Stiu ca nu e totul perfect in tarile civilizate, dar aici, cred ca putem sa recunoastem, mai ales daca nu traim intr-un mediu mai pufos si roz, lucrurile sunt dureros de nedrepte….si culmea cu oamenii buni, luminosi.
Imi va parea rau ca plec de langa familie si prietenii mei buni, voiosi, sclipitori, care m-au ajutat mult si langa care mereu imi gasesc linistea si armonia.
Apai da-mi mie telefon, ca iti zic eu ce alegere faina e sa pleci spre Canada! [:)] [flo] Bafta multa daca vei alege drumul asta. In mod sigur, acolo nu iti va scuipa nimeni parbrizul (sa zici merci ca aveai geamul inchis… ce trist poate sa fie….)
Multumesc, Anca!
draga alice ai atins un subiect sensibil pentru toti.eu una as pleca din tara pentru oportunitatea profesionala si pentru civilizatie.lucrez in domeniul medical,sunt tanara si m-am saturat de atatia ani de invatat si de stat intr-un sistem pe bani putin.sunt luni cand dau si 200 ron pt o carte din domeniul meu,care imi trebuie pt a invata.si crede-ma ca atunci cand dai 200 ron pe o carte dintr-un salariu de aproape 9 mil iti este tare greu sa supravietuiesti mai ales daca esti intr-un alt oras,departe de familie si mai trebuie sa te si intretii.m-am saturat draga alice de umilinte,de indolenta celor din jurul meu si de nesimtire.m-am saturat de pilosi si de oameni de genul asta cu care daca intri in contact de fac sa te simti un NIMIK doar pentru simplul fapt ca ei “au cunostinte”.am putine sanse de reusita aici si mi-e greu in tara asta sa supravietuiesc ca om.si ce ma fac cand o sa am si un copil? nu vreau sa sufere si el.cand DOAMNE o sa ne revenim ca suntem generatii si generatii de sacrificiu…pana cand?
Imi e foarte greu sa gasesc motive pentru care as ramane in tara. In afara de parinti si oameni dragi nu ma mai leaga nimic de tara asta. In fiecare zi vad cum oameni mediocri, si acesta este cuvantul, acced la functii de conducere doar pentru ca apartin unui anumit partid, cand ni se spune ca nu exista bani pentru a plati salarii si pensii, dar in garajele “baietilor destepti” stau cele mai scumpe masini din lume, cand nu se mai respecta nici un fel de lege si cand suntem sfidati pe fata. Nu mi-e rusine ca sunt romanca, nu eu am ales sa ma nasc aici, dar mi-e rusine pentru lacrimile unui mare actor pe care l-am vazut la televizor acum cateva zile. Si ca sa citez un cunoscut jurnalist, asta nu mai e tara mea. Plus ca, nu mai am nici cetatenie. N-am votat cu Basescu si domnul Videanu mi-a spus ca nu mai am dreptul sa fiu cetatean roman. Stiu ca nici in strainatate nu curge lapte si miere, dar, nu voi lasa sa-mi scape ocazia de a pleca de aici.
Foarte bine, Felice. Lupta pentru ceea ce iti doresti si vei reusi cu siguranta.
Cel mai tare ma doare faptul ca toti am munci in alta tara, mai mult, mai bine, dar in tara noastra, nimeni nu vrea sa puna umarul sa faca sa mearga bine! Vesnicele scuze “In Romania nimic nu merge”
draguta mea…cam cum sa pui umarul? unde poti sa patrunzi fara relatii? cu siguranta nu ar vrea nimeni sa plece din tara daca ar avea un servici bun si un salariu decent.
doamne ce as vrea sa pun umarul…..dar sunt o biata economista cu un salariu de 300 euro….si cand vad ca altii au sal la stat de 20 000 euro..doamne ce imi vine sa ma duc sa sterg babele la fund pentru 100 euro…
cred ca traiesti in alta tara…
Asa este, sa punem capul si umarul cu totii ca sa fie bine-n tara. Vedeti ce bine ne intelegem? Multumim Alice, pentru aceasta posibilitate de-a ne plinge bucuriile si necazurile alaturi de tine.
1000 euro…. scuze
Mihaela, locuiesti in Romania? Eu am avut ocazia de a pleca acum cativa ani si am renuntat pentru ca gandeam exact ca tine. Si crede-ma, ca am incercat sa fac ceva, dar nu e deloc locul potrivit. Nu vreau sa ma inregimentez in nici un partid politic ca sa obtin un job, refuz sa particip la concursuri al caror rezultat e stiut dinainte, si iubirea de tara nu m-ajuta deloca sa-mi platesc chiria.
da, e adevarat ca nimeni nu pune umarul,dar la ce? La ce bun?Sa facem bine in continuu tot celor care au si le merg afacerile? aici nimeni nu-ti spune ,,bravo” sau multumesc”,de plata nici nu-i cazul sa mai vorbim.te pregatesti ani de zile sperand ca vei gasi ceva de munca retribuit dupa merit, dupa calitatile tale prfesionale, dar ce descoperi?!pe locul ce ti s-ar potrivi se afla pila sau nepotul sau fiica cea aroganta si analfabeta a primarului sau a unui politician(poate tot analfabet)da cu multi bani pe care numeni, poate nici chiar el nu stie de unde ii are.Atunci te intrebi:se merita sa iti inabusi dorintele si nevoile doar de dragul patriotismului?
Eu am plecat acu vreo 4 ani in Italia,dar cum am lucrat doar pe sezon turistic a trebuit sa ma intorc acasa.Ajunsa acasa nu m-am mai putut adapta si la 2 luni am plecat iar de data aceasta cu destinaite Spania unde continui sa fiu.Am ajuns aici fara sa cunosc pe nimeni,fara sa vb limba dar am avut noroc.Am gasit de munca si am dat peste niste oameni extraordinari,carora le voi fi profund recunoscatoare.E greu si aici dar parca nu e atat de greu ca acasa.Umilinta o simtim si aici si o simtim cand spunem ca suntem romani.Suntem priviti rau,oriunde ne-am duce si trebuie sa muncim foarte mult ca sa castigam respectul si increderea strainilor.Aici in Spania suntem pe primul loc la violenta domestica,suntem pe locul doi la infractionalitate dupa lituanieni.Si e greu sa fii intr-un local si lumea sa te cunoasca,sa stie de unde esti si sa vezi la stiri k un grup de romani a jefuit,k prostituatele de origine romana le gasesti la orice colt de strada,etc…Atunci intr-adevar te simti umilit si ti-e rusine de faptul ca esti roman..E trist si doare.Asta e crucea care trebuie sa o purtam pentru ca ne-am nascut in Romania,care mai nou e “tara tuturor posibilitatilor”….
Sa aveti o zi buna,oriunde in lumea asta va aflati!
nu am plecat inca. Nu am vrut – ma obisnuisem cu rutina, cu viata, oamenii ,prietenii, muntele.
Si am ajuns cu fetita la spital. la camera de garda – o doctorita tanara, foarte amabila, sus pe sectie dr-ul ORL-ist dupa ce ne-a tinut pe hol 1 ora si i-am ascultat jumatate din viata personala… a urlat apoi la noi. Uite un motiv sa plec. Nu vreau sa treaca fata prin ce am trecut eu. Abia atunci mi-am dat seama ca M-AM OBISNUIT sa verific firma ca mi-a placut CAS-ul, ca sa verific ca impozitul platit este inregistrat, ca daca tipa/ma injoseste functionarul – sa il iert, ca are si el o zi proasta, ca trebuie sa merg de 5 ori sa intreb de ce nu primesc alocatia fetei, etc.
Nu vreau sa creasca si fetita asa, si sa se OBISNUIASCA cu coji de seminte, cu mami care strange gunoaie dupa altii, claxonata pe trecerea de pietoni si cu vecini razand de fetita mulatra de la locul de joaca.
buna dimineata,o cafeluta…eu prefer un expreso italian.cam asa incepe povestea mea:pe la 14 ani am terminat clasa a 8 si dorinta mea era sa continui cu un liceu de limbi straine era pasiunea mea,dar mama nu mai muncea de mult si aveam doua surori mai mari care facusera liceul si cum se spunea DEGEABA ca tot munceau ca vanzatoare si ca bucatareasa lucruri pe care se puteau face (pe atunci)si fara liceu.conditiile erau sa porti fusta mini casa atragi clienti,sa pui capul in pamant cand seful te facea proasta si sa accepti sa muncesti fara carte de munca aproape non stop pe un salariu de nimica.asa ca vrei nu vrei am intrat la servici pe la 14 ani jumate,intai la spalat vase in bucatarie,apoi ca barman ospatar,apoi ca vanzatoare ,apoi la un peco si tot asa 3ani.la varsta de 17 ani sora mea care era de vreun an in italia imi spune:hai in italia ca oricum muncesti da macar nu pe degeaba.si asa am plecat am trecut prin bune si prin rele am intalnit pers bune si pers rasiste,a fost greu dar a fost muuuuuuult mai bine.m-am casatorit am o fetita nascuta acolo si multe amintiri frumoase.acum aproape 2 ani a trebuit sa ne intoarcem acasa din motive familiare.dar imi lipsesc multe lucruri,imi lipseste siguranta zilei de maine,imi lipseste scoala pentru fetita cu posibilitate de a face dans,muzica,inot,imi lisesc parcurile curate si frumos amenajate ptr copii imi lipsesc multe lucruri…as continua la nesfarsit.am incercat si in irlanda da acolo nu era de noi deci cred ca fiecare om are un loc aparte unde se simte bine,uni in romania,altii in germania altii etc dar eu o strig in gura mare CUM SE IVESTE OCAZIA MA INTORC IN ITALIA .pentru ca Romania nu ne vrea si nu ne pretuieste.asta e parerea mea sper ca nu gresesc si sper ca nu am jignit pe nimeni.o zi buna tuturor acolo unde sunteti.
Sa fim seriosi! Bineinteles ca nivelul de trai e mai ridicat in strainatate si ca poti calatori mai usor, poti sa iti iei o locuinta mai usor si poti duce o viata decenta. Umilinta nu mai apare. DAR consider ca si aici, in tarisoara asta ca vai de ea iti poti face o viata cat de cat ok si poti sa fii fericit.
PENTRU CA FERICIT POTI FI ORIUNDE, ATAT TIMP CAT AI SANATATE SI PUTIN NOROC. Nu cred ca as fi fost mai fericita in alta tara. Ar fi intervenit alte neajunsuri – dorul de parinti, de prieteni, de locurile copilariei, de limba materna chiar.
Lumea pleaca in strainatate pt bani. Dar nimeni nu ia in considerare ca soarta poate sa nu fie buna cu el oricate eforturi depune. Daca te imbolnavesti sau pur si simplu ai parte numai de necazuri si piedici, poti fi oriunde, la fel de rau iti va fi sufleteste (ne nastem singuri si suferim singuri, nu ne ajuta nimeni). Bineinteles, nimeni nu ar putea crede ca el se va imbolnavi cronic si toatul va fi greu pt el. Daca am lua in calcul si asa ceva, poate am fi mai umili in fata vietii si am sti cum sa fim OAMENI.
Si ar mai fi ceva: si in Romania, daca esti un om cu educatie si bun-simt, te inconjori numai de oameni ca tine si astefl te simti bine aici. Chiar daca toata tara e de “manelizata”, daca ai un anturaj civilizat te simti norocos. Cred cu tarie ca si aici poti trai frumos si decent daca te straduiesti, si repet, ai noroc sa nu te loveasca vreo nenorocire. Daca esti sanatos si mai ai si familia aproape, poti face ORICE ORIUNDE.
Haideti sa nu mai divinizam occidentul, chiar daca pare ca acolo e mai bine. Legea compensatiei functioneaza foarte bine : you win something, you lose something. Daca tot am ramas aici, sa nu ne plangem, sa incercam sa ne gasim fericirea si multumirea acolo unde alte forte mai puternice decat noi ne-au adus.
Cu drag,
Andrada
Felicitari pt comentariu, Andrada! Mi-a placut foarte mult cum gandesti, eu sunt plecatata de 4 ani in Spania si desi am un job super fain, lucrez in dom sanitar, sotul lucreaza si el ca inginer, castigam destul de bine insa asta nu compenseaza lipsa parintilor, prietenilor, obiceiurilor noastre….Aici majoritatea si-au cumparat case, masini pe credit, in vacante merg tot pe credit iar daca o pers castiga pe luna 1000-1500 de euro gandeste-te ca ipoteca este de 900-1300. Oamenii o duc greu aici, ma refer la spanioli, insa sunt foarte mandri de ei si foarte laudarosi! Vrem sa ne intoarcem acasa, in romania …..am ajuns sa urasc spania pt prostia care este aici, la scoli nu se invata carte, invata cum sa se drogheze, cum sa sa loveasca profesorii si cum sa se loveasca intre ei, cum sa violeze fetitele de 14 ani si cum sa le rapeasca si sa-si bata joc de ele! Nu doresc sa-mi cresc copiii aici, prefer Romania si nu-mi voi schimba pararea!
Da sunt persoane care zic ca daca ai pe cine iubesti aproape traiesti bine si in romania.o fi adevarat, poate, da cand iesi din cercul de pers dragi care iti vor binele si ajungi de ex la spital ca ti-a venit sorocu sa nasti si te iau si te injura ca ce tipi si te trag si te imping sa nasti mai repede si sa le dai plicu nu conteaza ca tu mai o sa fi sau nu FEMEIE normala sau ca ai nevoie sa fi tratata ca atare ca doar te vad toti sfintii in acele momente,nu conteaza tre sa dai bani si sa se poarte cu tine macar ca cu un animal.alt ex:duci copilu la gradi ca sa primeasca si el o educatie si cand ajungi acolo vezi wc in fundul curti si cand intri ca are nevoie copilu nu sti unde sa calci ca pui picioru pe un norocel,asta ce e spunetimi voi?poate sant exagerata si uni ma vor critica dar eu vreau ca copii mei sa se poata bucura de o copilarie linistita ,fericita si CURATA.ce sa faci, cu cine sa vorbesti, cui sa ceri niste raspunsuri la intrebarea de ce se pertec aceste lucruri umilitoare la noi in romania????? ca daca iti permiti sa mergi la domni din birouri care cica se ocupa de asta si de cealalta si muncesc de zori sa ne fie si noua mai bine iti raspund de SUS :nu ma deranjati cu aceste lucruri ca am altceva mai important de facut,sau nu e de competenta mea mergeti la biroul cutare si de acolo la biroul cutare si tot asa pana ce nu mai poti si te lasi pagubas si asa se Rezolva treba.eu asa traiesc in Romania noastra frumoasa in care cica noi,lumea nu vrea sa faca nimic sa ne fie mai bine….DA?atunci sa ma invete si pe mine cineva ce sa fac sa nu mai fac SLALOM PRINTRE CRETINI???si sa aibe macar copii nostri dreptul la o viata DECENTA…..
Iliana, dureros de trist! Nu am cuvinte sa comentez ce ai scris, doar o tristete nemarginita.
Din pacate o parte a familiei mele inca mai este acolo, iar nepotelul meu tocmai ce a inceput scoala in toamna si… evident ca parintii lui trebuie sa dea in stanga si in dreapta pentru orice. Trist. Dar s-au dezmeticit si ei si au inceput demersurile sa plece de acolo. Cu putin noroc ii vom astepta aici in curand.
multumesc MOIJE ptr sustinere.multa sanatate tie si celor pe care ii iubesti!
buna
am citit cu mare interes relatarile voastre, pentru ca si noi dorim sa plecam din tara, desi aici avem casa, nu mai avem rate la banca, insa nu ne-am hotarat incotro…..Avem doi baieti 11 si 5 ani, si asta ne face sa reflectam de mai multe ori inainte de a pleca pentru ca stresul, socul adaptarii sa fie mai mic pentru ei.
Imi doresc o tara unde sa am acces la mancare naturala la preturi cat de cat accesibile si cu viitor pentru copiii mei. Am o prietena in Viena, totul este bine si frumos, pot sa spun roz insa costul vietii de zi cu zi este foarte mare. Ideal ar fi fost sa vad cateva tari sa pot lua o decizie.De aceea v-as ruga sa-mi spune-ti voi cate ceva de tarile in care traiti, in privinta costului vietii de zi cu zi, si daca sunteti multumite de evolutia copiilor vostri in noua tara.Draga MoiJe imi poti spune in ce tara esti? Multumesc. Adresa mea de e-amil este elenapopescu2005@yahoo.com.
Pot fi aduse argumente “pro” si “contra” in egala masura ramanerii sau plecarii din Romania. Cred ca este important sa procedezi cum te determina convingerile tale in momentul cand trebuie sa iei decizia. Oricum viata este la fel peste tot, cu bune si rele. Atat pentru noi cat si pentru copiii nostri.
O zi frumoasa tuturor, Th
am plecat din tara in speranta ca voi avea o viata mai buna si lipsita de griji.am trait 4 ani si jumatate in spania dar nu stiu daca pot spune ca au fost mai mult de 5 zile in care am trait fara griji si fericita.nu am reusit sa ma adaptez si viata mea acolo a fost o lupta continua .de 6 luni sunt in romania ,copiii mei merg la scoala aici si sunt foarte fericiti.eu mai putin pentru ca lupta continua si aici inca mai grea.dar la urma urmei viata e o lupta si prefer sa ma lupt in tara mea inconjurata de prieteni si familie decat intr o tara care nu este a mea si inconjurata de straini.as vrea sa scriu candva o carte despre tot ce am trait in acei ani acolo ,sper sa reusesc.
Am plecat pentru copii, pentru noi, pentru ca am crezut ca merit ceva mai bun. Am gasit in Australia mult mai mult decat ma asteptam. Nu pot sa spun ca am plecat pentru bani, asta a fost un amanunt minor in luarea deciziei. Pentru mine experienta emigrarii a fost si este in continuare una foarte spirituala. Simt ca australienii mi-au dat o lectie de umanitate pe care nu ma asteptam sa o primesc. Am invatat sa-mi pese, sa actionez pentru binele comun, sa am satisfactie din a face un bine pentru cineva anonim, sa fiu mai aproape de natura. Cu siguranta sunt un om mult mai bun acum.
Nu urasc Romania dar sunt foarte fericita ca am plecat, ca am fratele si parintii aici si nu am nici un motiv sa ma intorc acolo. Sunt fericita sa-mi stiu copiii australieni, sa-i vad profitand din plin de viata, sa vad cum invata valori adevarate, sa-i vad empatici si sa vad ca le pasa.
te rog draga bird sa-mi dai si mie id-ul tau sau mail-ul pt ca am niste nelinisti si poate ma poti ajuta.
iti multumesc anticipat
paula
Eu am 27 de ani si locuiesc in Statele Unite.Toata lumea cand aude Statele Unite ale Americii se incantaa..si-ar dori si ei sa ajunga aici , sunt vrajiti de visul asta american….
Eu am ajuns aici dupa ce m-am cam chinuit 5 ani sa astept sa iau viza de casatorie …adica chiar m-a chinuit America pentru ca m-a tinut timp de 5 ani la distanta de sotul meu.
Eram atat de fericita ca voi ajunge aici…atat de entuziasmata incat nu credeam si nici nu banuiam ce greu poate fi dorul de tara.
Am ajuns aici si am cunoscut in mare parte romani din alte generatii ,plecati de foarte multi ani din Romania, complet rupti de tara,de realitatea de acolo…dar si de cea de aici( in afara de drumul la munca nu aveau alt traseu )…
Oamenii astia inca au impresia ca in Romania nu e net,nu gasesti de toate sa cumperi, ca nu stim cum arata o masina straina sau o carte de credit.
Sunt inca marcati de perioada comunista…au numai povesti horror despre lagarele in care au stat pana au ajuns aici….
Eu nu ma simt deloc apropiata de acesti romani…si m-am indepartat de ei ,iar daca aud romaneste nici nu imi vine sa il salut…convinsa fiind in sinea mea ca acel om uraste Romania.
Imi pare rau de Romania ca nu e apreciata la adevarata ei valaore decat atunci cand esti departe de ea …e adevarat ca sunt case mai ordonate aici ,autostrazi etc…..insa lumea de aici pare sa nu traiasca cu adevrat,par niste umbre….o amestecatura incredibila de natii si rase …ceva mare si rece…simt ca sunt intr-un ocean care nu se mai sfarseste si ma voi inneca ….si incepe sa imi fie dor din ce in ce mai dor de Romania mea … de casa mea….si cand mi-e greu sau rau ,in Romania as vrea sa fiu ….acolo ma pot bucura de un rasarit de soare ,de natura…acolo ma simt aproape de Dumnezeu – aici totul imi pare strain .
Stiu ca ma voi intoarece in Romania intr-un final de tot …in vizita voi veni deja in cateva zile…si acum am mai multa compasiune pentru romani, mai multa rabdare…nu voi mai critica totul cum faceam inainte…voi aprecia lucrurile bune ..si o voi iubi asa cum este ea…asa cum este ea …e casa mea..si nicaieri nu e mai bine ca acasa…nicaieri.
Acum am vazut si greselile pe care le faceam eu inainte, acum am realizat si tradarile mele fata de tara ….si nu numai ale tarii fata de mine…
Romanii sunt obisnuiti numai sa se planga si sa primeasca….nu sa si ofere….nu sa si daruiasca ..iar asta nu e bine.
A trebuit sa plec departe de Romania sa imi dau seama ce mult o iubesc, asa cu defectele ei ….insa acuma mi-am dat seama si care sunt defectele mele in relatia mea cu Romania…iar inainte nu concepeam ca eu sa am defecte….numai tara avea defecte cand nu imi iesea ceva…tara ….
insa mereu trebuie sa ne intrebam ce am putea face noi pentru tara ,nu ce face tara pentru noi.(macar asta am invatat si eu de la americani:))
Alinaa, mare dreptate ai.
Nu cu mult timp in urma, ii blamam intr-un fel pe cei care alegeau sa plece- acum le dau dreptate. Teoretic, se spune ca nu trebuie sa-ti parasesti tara, familia, pentru ca ai o menire in locul in care Dumnezeu a decis sa te nasti. Dar uneori, a te incapaptana sa traiesti in Romania pare o dovada de “masochism”. Nu pentru bani sau glorie se pleaca neaparat. Ci pentru a trai intr-un loc civilizat si curat. Pentru a nu te simti umilit de cate un functionar, pentru a nu astepta ore in sir la medici, pentru a nu-ti fi teama ca ramai fara portofel intr-o clipa de neatentie si lista poate continua lejer. Aceste lucruri aparent minore streseaza, deturneaza atentia de la lucrurile cu adevarat importante. Nu poti ajunge acasa linistit si vesel, daca stai in trafic cu o ora-doua in plus, dupa un drum care dureaza teoretic maximum jumatate de ora. Nu poti fi relaxat daca iti strici masina in gropi, daca vezi in jur doar oameni tristi si terni, care nu stiu sa mai zambeasca. Nu este pedagogic, dar mi-as dori pentru copiii mei sa traiasca si sa se dezvolte intr-o tara normala… Trist, dar adevarat- am sperat cu totii ca va fi mai bine, dar oricat de optimisti am fi, realitatea ne contrazice.
O zi frumoasa!
Traim intr-o lume din ce in ce mai globalizata. Nu exista “unde te nasti acolo sa mori, Dzeu are un plan cu noi”, astea-s vorbe ca sa ne/va ametim. Acasa e acolo unde ne simtim bine, unde cei dragi sunt cu noi, indiferent ca este in locul unde te-ai nascut sau la celalalt capat de lume.
Mie imi pare bine ca am plecat pentru ca am invatat multe lucruri despre tara in care sunt acum dar, si mai important, am invatat multe lucruri despre Romania. Abia acum stiu ce imi placea acolo, simtind ce imi lipseste aici.
Dar depinde mult si in ce tara ajungi, daca vibratia locului (ca altfel nu-i pot spune) se potriveste cu sufletul tau. Daca da, e e bine. Daca nu, nu.
Pentru relatiile de munca mai civilizate, cred ca asta ar fi principalul motivul. Pentru a fi intr-un loc unde sefii nu-si permit sa tipe la tine, sa te faca prost, sa nu-ti plateasca orele suplimentare, sau sa nu-ti treaca salariul real pe contractul de munca. Pentru a nu mai avea de-a face cu oameni care iti fac viata mai grea, cand nu-i costa nimic sa ti-o faca mai usoara. Pentru a nu mai da spagi si a ma milogi pentru lucruri care mi se cuvin.
Zilele aceastea a trebuit sa am din nou de-a face cu Romanica, pentru a lichida o polita de asigurare. Din cauza unei anagajate care nu mi-a dat toate informatiile la timp – din lene sau prostie, nu mi s-au trimis banii la timp si am intarziat cu plati a caror dobanda ma va costa sute de dolari, am dat nu stiu cate telefoane si m-am umplut de nervi, pentru ceva care ar fi trebuit sa fie atat de simplu. De cate ori mi se face dor de casa, imi aduc aminte de lucrurile astea, de micile (si marile) umilinte zilnice, de lene si rautate, de nesimtire si incompetenta. Cand pleci, uiti de mizeriile astea. Nu inseamna ca cei care pleaca nu iubesc Romania, dar Romania ne-a cam tradat, asa ca o tradam si noi, plecand.
Nu saracia ar fi problema, sunt multi care nu pleaca de foame, sunt oameni care lasa cariere bune in urma pentru a incepe de jos in alte tari. Umilinta e problema, umilinta e cel mai rau lucru.
La mine a fost un concurs nefericit de imprejurari care m-a impins sa aleg strainatatea (ca si Anca, tot Germania).
In urma unei autopsihanalize am descoperit ca de fapt mi-am dorit foarte mult sa fiu cat mai departe de TOT ceea ce m-a traumatizat in copilarie si adolescenta: oameni si locuri.
Nu regret pasul facut, desi germanii nu se numara (inca!
) printre cei mai sufletisti, inimosi si calzi oameni de pe pamant.
) 25 de ani de cand ne-am cunoscut si ne-am indragostit reciproc la prima vedere (poate suna incredibil, dar asa a fost. 
).
Nascuta-n Bucuresti l-am locuit 28 de ani.
De 15 ani sunt aici, casatorita c-un roman tot de atata vreme.
Anul acesta sarbatorim (intregul an!!!
Mi-e bine aici. Nu stiu daca mai bine ca-n Romania, caci, ca peste tot, sunt avantaje si dezavantaje.
Si in nici un caz nici pe aici nu umbla cu covrigi in coada.
Mirajul Occidentului trait din interior dispare, lasand loc unei realitati careia i te adaptezi din mers.
Notiunea de patriotism impus in comunism m-a dezamagit, insa-mi iubesc tara si poporul natal.
Germanii, de exemplu, sunt nationalisti.
Americanii-s fanatici.
Eu prefer sa raman echilibrata. Adica sa nu exagerez.
Pana una-alta sunt OM si asa vreau sa raman.
Vreau asta mai mult decat sa apartin neaparat unei tari sau unei natii.
Desi imi doresc cu ardoare sa devin intr-o buna zi “cetatean” al Raiului. Asta da! Imi doresc cu toate puterile mele!
De asta stiu sigur c-as fi foarte mandra sa devin.
Plus ca acolo sigur Dumnezeu nu ma va-ntreba:
“ce nationalitate ai?
unde te-ai nascut?
unde ai trait?
ce culoare a pielii si preferinte politice ai avut?
dar religia?
sexul?”
Inainte de toate suntem Oameni!
Si sa ramanen asa.
De Sfantul Valentin fiecareia de aici ii daruiesc o imbratisare calda si un zambet senin.
***Si in nici un caz nici pe aici nu umbla cainii* cu covrigi in coada.***
dar “omul sfinteste locul”
Intr-adevar!
Chiar azi mi s-a intamplat sa ma gandesc la asta, avand in vedere ca incercam sa merg pe strazile minunatului meu orasel, in care apa depasea nivelul gleznei, cu un copil de mana. Si trebuie sa recunosc, blestemam in gand orasul asta, tara, etc.Si ma gandeam ce bine mi-ar fi intr-un loc civilizat, in care oamenii stiu ca nu se arunca ambalajele pe strada, ca nu gasesti coji de seminte pe jos decat daca eventual sunt romani pe acolo si la faptul ca eu asta pot sa ii ofer copilului meu.O tara frumoasa, care pacat ca e locuita!Iertati-mi tendinta de a generaliza, dar eram atat de furioasa, incat parca nu mai exista o parte frumoasa a Romaniei. Pana la urma criza e si acolo, dar parca la noi criza asta economica e dublata in fiecare zi de cate o criza de nervi in orice domeniu.
Of, parca am trai intr-un comunism cu valente democratice.Stiu ca suna oximoronic, dar parca nu am fi pregatiti pentru a intra in randul tarilor civilizate.Si mi-e ciuda. Mi-a fost ciuda vazand de exemplu italieni care inca mai cred despre noi ca stam cu gamela la rand, dar care o duc f bine. Deci, nu iti trebuie Sorbona sa traiesti decent.Si le e bine in ignoranta lor.
Sunt oameni care cred, probabil ca minunata noastra tara nu ii satisface decat vizual…si cum numai cu aer proaspat de munte nu se poate trai oricat am vrea…In curand vor fi mai multi romani in strainatate decat in tara. Cine ii poate condamna ca vor sa traiasca mai bine? Stiu, si eu ma imbat cu idei din astea cu frumusetea tarii,ca sa imi fie mai usor sa accept ideea ca trebuie sa raman aici.
Dar ce ma mai nimeresti cu subiectele… Eu locuiesc momentan in Germania. Acum cativa ani cand am inceput sa vizitez tari straine, mi-am promis ca o sa incerc sa castig destui bani ca sa pot vizita cat mai multe locuri frumoase din lumea asta. Am luat venirea mea in Germania ca pe un experiment de viata..nu ma gandeam ca o sa ma stabilesc aici.Dar intre timp m-am indragostit. Viitorul meu sot este roman stabilit in Germania de 18 ani. Prin el am cunoscut o multime de romani stabiliti aici. De ce am venit aici, noi romanii si multe alte nationalitati? La mine a fost o intamplare, la altii, nu stiu. Dar stiu de ce am ramas aici..pentru un nivel de trai mai ridicat, pentru siguranta zilei de maine, pentru civilizatia care exista la fiecare colt de strada. Imi este dor de tara mea, de oamenii dragi de acolo. De aceea incerc sa o vizitez de 2 ori pe an. Dar acum ca stau aici, am posibilitatea sa vizitez si alte tari, lucru pe care nu mi-l permiteam din salariul pe care il aveam in Romania. Din pacate asta e realitatea. Va imbratisez cu drag, compatrioatele mele.
bravo tie…sa ai o viata cat mai frumoasa
Buna seara,
in mod normal as fi gandit si eu foarte patriot… si as minti daca as spune ca nu iubesc aceste meleaguri. Le iubesc, sincer. Dar asta vara s-a intamplat ceva. Nu pot spune ce anume fiindca nu stiu exact ca urmare a ce, dar dintr-odata am avut cumva revelatia ca traiesc intr-o preajma haotica, intoarsa pe dos. Ca nu inteleg tipul de peisaj (urban) in care ne ducem viata si ca mi-e imposibil sa imi mai placa, sa imi placa efectiv, estetic vorbind. nu prin prisma faptului ca sunt “ale mele” locurile de zi de zi din orasul meu (Bucuresti) …) Eu as vrea sa mai vad si altceva, pur si simplu.
Buna Alice
Din nou un subiect pe gustul meu pt care iti multumesc!
Parintii mei sunt plecati din tara de 23 de ani, verisorii mei la fel, eu sunt singura care ma incapatanez sa raman aici desi imi e greu sa ma descurc cu 5oo euro lunar. Ei au plecat ptr bani, toti. Ai mei ca sa imi trimita bani, sa am pt caiete, scoala, vacante, haine, dulciuri, sa nu imi lipseasca nimic….iar verisorii mei ptr ca sa le fie bine copiilor lor…..Am avut si eu ocazia acum 10 ani sa plec…am refuzat atunci ptr ca eu sunt crescuta de bunici si am spus ca atat timp cat ei traiesc eu nu ii pot lasa aici singuri, de izbeliste, atunci cand au mai mare nevoie de mine. Dupa cum ti-am mai spus am si o bebita de 2 luni….chiar am botezat-o de curand fara sa imi achite parintii, socrii sau sotul vreo cheltuiala (la fel a fost si la nunta anul trecut) si te rog sa ma crezi ca nicio secunda nu am regretat faptul ca inca sunt aici desi in ultimii 3 ani mi-au plecat toate prietenele, adica 5….la New York, in Danemarca, in Suedia, in Corsica, in Marsilia…..peste tot…..la ce bun? Eu gandesc ca daca Dumnezeu a vrut ca eu sa ma nasc aici a avut el niste planuri ptr mine aici, nu in alta parte…si voi migra numai daca intr-adevar aici nu mai pot trai. Cat timp pot sa traiesc aici, sa supravietuiesc, sa imi invat copilul romaneste si despre Romania aici in Romania…nu voi pleca! Aici m-am nascut si aici vreau sa mor! Da, ai dreptate, fac parte din categoria care conduce Logan, mananca ciocolata Rom din frigiderul meu marca Arctic si bea apa Zizin sau Biborteni ptr ca in felul asta ajut economia tarii mele , nu pe a altora. Bine, rau…nu stiu, este doar ceea ce simt sa fac si as fi mandra daca si copilul meu ar simti ca aici este tara lui si locul lui … aici, nu in alte colturi de lume!
Cu respect,
CRISTIANA
imi place cum vb cristina.daca toti romanii ar fi ca tine nu ar mai trebui sa mearga sa munceasca pe meleaguri straine ptr ca o tara iubita si pretuita de populatie sigur progreseaza intotdeauna . ma bucur ca mai exista romani desi pe cale de disparitie.
dragele mele atat timp cat ai un job aici, fie el si remunerat foarte prost ramai in “frumoasa noastra tara”, insa cand ai invatat pe branci si vezi ca nu te poti angaja ca nu ai pile…iti cam vine gandul sa iti iei zborul….
inca nu e cazul meu dar cunosc multi care sunt in situatia asta. doar ca ma bate gandul din ce in ce mai tare.
chestia cu nascutul si cu muritul…..inca o data repet “omul sfinteste locul”. iar Dumnezeu este pretutindeni.
Eu cred ca un motiv foarte bine intemeiat este reprezentat de copii… viitorii copii pe care o sa ii ai si pe care nu poti sa ii pedepsesti crescandu-i in Romania. Eu din cauza asta planuiesc sa parasesc Romania dupa ce termina facultatea.
foarte prost gandesti scuza ma.daca asta este motivul pentru care vrei sa pleci te amagesti crede ma si faci o mare greseala.copiii crescuti in asa zisele tari civilizate nu au ceea ce ce se numeste copilarie,nu au bucuria de a trai a copiilor din romania.
VAIIIIIIII scuza-ma nu as vrea sa te contrazic Florina, dar daca imi permiti vreau sa te intreb:tu ai copii?eu da si o incurajez pe Corina pentru ca am avut ocazia sa imi duc fetita la cresa in strainatate si acum o duc si in Romania dar scuza-ma cine a mai trecut granita stie diferenta…..eu atat spun. Vai vai de curatenia si de igiena din scolile din romania. si ma iertati inca odata, nu am intentia sa jignesc pe nimeni, dar care e bucuria copilariei in Romania? Care spuneti-mi si mie va rog. Care? Copii nostri din Romania nu stiu ce e ala un parc pentru copii curat si fara caini vagabonzi. Nu stiu ce e o vacanza fara ca parintii sa nu tina post un an ca sa-si poata permite, nu stiu ca au dreptul omenesc de a fi tratati de ceilalti oameni nu dupa haine sau dupa ce vila care o are tata si tot asa lista e lunga. Copilaria copiilor nostri o hranim noi deci eu nu vreau cu ipocrizie,mizerie si minciuni. Oricum avem dreptul la opinie si fiecare traieste cum vrea si cum poate. Cel putin noroc de aceste forumuri ca ne mai asculta cineva si noua parerile ca in rest VAAAI,VAAAI.
Pardon insa tu gresesti cind spui asta. Si apropo ai trait cumva afara sa stii ce inseamna copilarie acolo?
Din cite stiu noi am crescut fara lectii de inot, pian si altele, fara prea multa grija din partea parintilor(tin minte cum ne jucam in blocul in constructie din vecini, pina seara la 9!), a profesorilor si mai putin.
Da ne stiam bunicii si matusile si verisorii dar ce folos?! Nu tin minte sa fii simtit vreo bucurie in rindul lor cind ne vedeau.
Eu prefer sa-mi cresc copilul intr-o tara civilizata, fara manele si tigani.