Formulele iubirii
Februarie 6, 2010 de Alice Nastase Conversatii
Unele povesti de iubire curg firesc, din prima clipa si pana la moarte. Altele se poticnesc in zeci de amanunte si devin o lupta care ne istoveste si ne face sa nu mai credem in dragoste.
Ce ar trebui sa aiba doi oameni care, indragostindu-se unul de celalalt, sa primeasca sansa la fericire? Ce potriveala miraculoasa e necesara intr-o poveste de dragoste, pentru ca povestea sa nu se termine niciodata? Si ce hiba exista in relatiile chinuite, in care unul iubeste mai mult si altul mai putin, unul asteapta mai mult si mai multe, iar celalalt ridica din umeri, unul traieste cu teama ca cel de langa el, la un moment dat, va pleca sau il va insela?
In jurul meu vad mereu oameni care s-au iubit - sau care au crezut ca se iubesc -, care au copii si trecut impreuna, dar care fie impart la doi o viata nefericita si mintita, fie impart chiar casele, vietile, actele, copiii, pentru ca, la un moment dat, constata ca nu mai pot trai impreuna. Niciunul dintre ei nu stie exact unde a fost greseala. Cand s-a produs ruptura peste care nu au mai putut trece, cand a avut loc tradarea pe care nu au mai fost in stare sa o ierte, cand a murit iubirea. Si vad si cupluri norocoase, in care cei doi povestesc ca s-au recunoscut si s-au iubit din prima secunda a intalnirii lor, ca nu s-au indoit niciodata unul de celalalt si ca sunt siguri ca nu se vor desparti niciodata.
Ce ingredient miraculos face povestile de dragoste fericite? Dupa ce ar trebui sa ne uitam mai intai atunci cand ne cautam dragostea, ca sa fim siguri ca am dat peste aceea, eterna, pe care am visat-o cu totii? Dupa atractia din prima clipa? Dupa o pasiune mistuitoare? Dupa potrivirea mintilor? Dupa dorinta trupurilor? Dupa credinta in aceleasi valori?
Ce formule ale iubirilor fericite cunoasteti, din propriile trairi sau din cele intalnite in jur?
buna..
Si daca exista iubire si pasiune si comunicare si..de toate chiar si dupa aproape trei ani petrecuti impreuna..si cu toate astea el..pur si simplu..renunta..De Ce? Pentru ca are si el doi copii..ai lui..(eu am unul al meu) si nu poate trai fara ei..nu poate trai departe de ei..se simte vinovat ca nu e acolo..langa ei…. Asadar, dupa ce fiecare din noi am trait povesti triste si dureroase de iubire..fara iubire..acum ca am gasit-o nu ne mai putem bucura de ea…Deci conteaza si momentul in care iti intalnesti marea iubire, nu?
Nu ştiu care ar putea fi acele “leacuri”,Alice.Ceea ce conteaza cel mai mult este ca ambii parteneri sa se ınteleaga(o ıntelegere din aceea…”din priviri”),sa aiba sentimente puternice pentru celalalt şi sa ışi doreasca sa continue,ın armonie.Dar cand unul da şi altul nu face altceva decat sa primeasca…totul este dificil!
Te ımbratişez,cu mult drag!Transmitele printişorilor tai cate un pupic din partea noastra!
Eu cred ca iubirea cea mare, cea adevarata, cea care nu se schimba cu anii, care nu tradeaza, este un mare dar de la Dumnezeu… Cred ca sunt putini cei care o intilnesc din prima, de la prima intilnire, de la primul sarut… Cred ca fiecare dintre noi ne putem cauta pe noi insine o viata intreaga si nu ne putem descoperi… Cind suntem cu jumatatea noastra, nu ne mai cautam pentru ca ne-am intregit… Si cind ne schimbam, celalalt balanseaza schimbarea si totul ramine un intreg… Cred cu tarie ca o relatie dureaza daca si cit barbatul isi doreste asta… Cred ca el decide, noi femeile putem sa il alegem sau nu, dar decizia ii apartine lui. Cu cit o face mai nesilit de niciun siretlic feminin, cu atit va fi mai bine pentru povestea de iubire… Dar, si cind o face, noi femeile trebuie sa le dam inapoi ceea ce primim de la ei: protectie, incredere, curaj, dragoste. Am citit undeva ceva care mi-a placut tare mult: barbatul zamisleste si femeia naste… Asa si este, in multe sensuri… Dar, el mai intii zamileste… Asta e forta lui… A noastra este sa dam nastere si sa protejam, sa crestem…
hm cred ca din trecut foarte putin avand in vedere cat de diferite sunt persoanele. Dar secretul relatiei fericite este probabil un amalgam de intelegere, umor, sentimente siropoase, iar umor si putin compromis. A si …umor.
Pentru cei ce au nevoie, toata dragostea mea. A si …umor, Tania.
Dupa cat m-a dus pe mine capul din relatiile anterioare am invatat ca a cladi o relatie este ca si cum ai cladi o casa in care: fundatia e iubirea, “chimia”, freamatul, dorul, pasiunea; cladirea sunt faptele ce le facem unul pentru celalalt dar si pentru relatie: ajutor reciproc neconditionat, incredere, intelegerea nevoilor celuilalt; iar acoperisul sunt vorbele, comunicarea dintre cei doi, felul in care isi exprima sentimentele si neintelegerile, felul in care se fac intelesi si vor sa inteleaga doleantele celuilalt.
Am vazut destul de des invocata credinta in discutiile celor de pe forum. E bine sa ai o ancora cateodata dar, nu cred ca doar credinta poate fi un liant destul de rezistent dealungul vietii si a provocarilor cu care ne confruntam in aceste timpuri
Credinta le leaga pe celelalte asa cum uleiul leaga painea.
PS. O formula care poate fi trecuta la garantat 100%.
Va saluta din picioare,
Doc
Nu-mi mai place emisiunea de-acum.
Dupa cum spuneam, e bine sa ai o ancora dar, nu pot sa vad credinta ca unic ingredient. Poate fi “uleiul care leaga painea” dar nu e “painea”. Nu vreau sa se inteleaga ca nu consider justificata credinta intr-o relatie ci, doar ca, nu e singurul ingredient ce leaga relatia.
Eu incerc sa fug si sa ma feresc de iubire.
Pentru ca ma indragostesc de cine nu trebuie. Problema e ca ..a gresii e omeneste, dar a persevera in greseala e prosie. Probabil ca “nu ma duce capul” vorba doctorului, sa pot fi rationala si sa transez aspectele luand decizii bune.
P.S. Doctore, esti putin dur in exprimare dar logic. Ma inclin!
Stimabila,
Nu-i nevoie sa va inclinati. Asa ma exprim eu uneori… mai apasat. Incercati cand iubiti plina de pasiune, sa nu dati foc la ratiune. Asa veti putea invata din esecuri, din greselile dumneavoastra si ale celuilalt.
Eu intotdeauna am crezut ca numele sta scris in piatra, destinul vine din cer, dar depinde si de mine de la Dumnezeu ce cer si ce la schimb ofer.
Apropo de destin, eu cred ca Dumnezeu ne da un burete. Daca suntem cuminti ne sterge parti rele din destin si ne da creta lui sa-l scriem singuri.
Va saluta din picioare,
Doc
Stimabile,ati spus nişte cuvinte mari şi foarte interesante!
Sa va fie bine!
Dincolo de faptul ca iubirea adevarata intotdeauna e “scrisa in stele”, ca ingredient cel mai valoros eu votez pentru INCREDERE.
Buna Alice,
De citeva zile de cind am descoperit scrierile tale, citesc si pling si rid!!!
E inutil sa-ti spun ca ma regasesc in atitea din tot ce e scris sau mai bine zis, trait de tine!
Sint asa departe de casa, noi doi cei mari si doi mici, un baiat si o fata!
E asa de greu aici fara “Simona ” mea, care si ea e in alt colt de lume, fara parinti, fara serviciul meu si oamenii din viata mea!
Daca ne-am alege in totalitate noi drumul, dar nu ea asa….
Si noi cei doi mari, am avut sincope in relatie, am dat vina pe copii, pe nesomn, pe oboseala, pe alaptare, pe diversificare, pe….., dar azi, cind sotulmeu mi-a facut o surpriza si a venit acasa in pauza de prinz cu o punga de napolitane, asa ca in studentie, zau ca-mi trece orice oboseala….!!! Si nici nu am nevoie de parfumuri scumpe sau de trandafiri rosii sa fiu fericita! Am nevoie doar de el si de mine! Si de copii mei linga mine!
Te imbratisez , daca-mi dai voie, ma plec in fata ta, femeie, iubita, scriitoare, mamica…iarta ordinea aleatorie, si-ti multumesc ca scrii si pentru mine!!
Cu drag, multa caldura din Abu Dhabi
Formulele Dragostei, dupa Sfantul Pavel
(cea mai desavarsita forma de dragoste)
(Biblie-Noul Testament-1Corinteni 1-13)
“Dragostea.
1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sint o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
2. si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa incit sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, sint un nimic.
3. si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gindeste la rau,
6. nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar,
7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.
9. Caci cunoastem in parte si proorocim in parte;
10. dar cind va veni ceea ce este desavarsit, acest “in parte” se va sfarsi.
11. Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gindeam ca un copil; cind m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
13. Acum dar ramin acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Eu stiu ca nu e niciodata prea tarziu…
In 1998-1999 am trait un an intr-o familie in Germania. Aveau amandoi aceeasi meserie (doctori), impreuna 2 baieti (atunci 4 si 6ani) si cladisera o casa.
Au trecut in acel an printr-o lovitura grea: probleme mari de sanatate ale lui (atac cerebral si parailzie). Ea i-a fost alaturi, i-a tinut pe linia de plutire cabinetul si acasa o ajutam sa se ocupe de baieti. N-a fost usor. Am plecat si peste 6ani am revenit intr-o vizita de-o zi. Cautandu-i la telefon inainte am aflat ca ea s-a despartit de sot pentru a fi impreuna cu iubirea ei dintai, din studentie. Cu care nu fusesera de acord parintii. Pe care insa n-o uitase (mi-a cazut in mana absolut intamplator o scrisoare de iubire niciodata trimisa). I-am vizitat in casa noua unde erau o patchwork family fiindca si el, iubirea din tinerete isi lasase in urma viata dintre cele doua momente si luase cu el copiii. Aflam ca sotul nu stiuse sa fie alaturi de ea cand ii venise ei randul sa treaca un hop (cancer) si ca absolut salvator rasarise o atentie din partea iubirii dintai care o stia intr-un moment greu dar nu vroia sa bulverseze, doar sa arate ca stie si ca e acolo daca ar avea ea nevoie.
A invins boala, a scapat de “lanturi” si sper sa ii gasesc impreuna si la urmatoarea vizita pe iubitii din tinerete.
Si totusi, Alice… cum ramane cu ochii pe care ii inchidem de atatea ori, in mijlocul fericirii, acele tresriri ale ratiunii care semnalizeaza unele “incompatibilitati”, posibile viitoare “turbulente”…. dar pe care fie evitam sa le procesam, fie ne amagim ca ni s-a parut…. si fugim cu inima de copila chiar si la varsta asta, sa ne inghesuim intr-un cotlon al sufletului in care sa nu mai gandim… sa iubim pur si simplu, sa mergem inainte cu speranta! Si dupa ani (unele mai curajoase nu asteapta atat), alegem totusi sa deschidem ochii… incepem sa deslusim sursa momentelor de singuratate in ciuda faptului ca eram, suntem inconjurate de “el”, de familie….de toata lumea. Dupa ceva timp se “demitizeaza ” “el”, “relatia perfecta”! Si totusi, nu vreau sa transmit ca nu exista o relatie perfecta….pt ca ar putea exista una “aproape perfecta”- prefer sa ii spun asa… dar ca peste tot….casatoria, relatia…sunt compromisuri…Desi nu vrem sa vedem si sa credem. Sunt negociere si compromis! Depinde de noi, insa, de fiecare, unde tragem limitele compromisului, timpului!
Dragele/dragii mei, hai sa ne gindim si sa asternem pe hirtie o noua definitie a verbului “a iubi”, corespunzator zilelor noastre si o “reteta” a iubirii. Se poate da un nou sens iubirii? Ce ar presupune? Din comentariile citite, am retinut destul de des cuvintul “ratiune”. Sa fie oare adevarat ca, atunci cind iubesti poti fi rational? Eu nu prea cred (nu neg in totalitate). Nici nu-mi pot imagina o lume in care oamenii s-ar iubi rational, poate doar printr-un sentiment de amicitie. In rest, comentariile citite si traite probabil de fiecare sunt firesti.
Bun gasit!Ma mira cum ma regasesc in multe teme abordate pe blogul tau, Alice!
Intamplarea face ca recent am avut cumva curajul de a participa la inmormantarea unei bune parti din viata mea.Ma condamn ca n-am facut pasul asta mai devreme si totusi o tratez ca pe o experienta, e adevarat mai putin fericita, dar chiar consider ca am avut foarte multe de invatat.
Spun ca am participat la “inmormantarea” asta pentru ca spre surprinderea mea, nu mai afecteaza. E ranit probabil doar orgoliul meu. Dar il bandajez, doar nu e prima data cand e ranit in lupta….
Simt ca un capitol din viata mi s-a incheiat si sunt mandra ca am invatat sa pun punct, dupa ce atatia ani au fost doar semne de intrebare sau mirare…
E chiar dureros sa traiesti o singuratate in doi. Va impartasesc povestea mea, in ideea ca cineva va avea de invatat din asta. Singurul lucru pe care il regret e ca mi-a luat atata timp sa actionez, dandu-mi seama ca timpul nu mai are rabdare cu oamenii.
Ca ingrediente miraculoase, eu sunt de partea pasiunii si a credintei in aceleasi valori. In felul asta satisfaci si totalitarismul inimii si democratia mintii. Si te legi fara dezlegare.
Simata doamna,
Si parintele la biserica te leaga fara dezlegare,si totusi se poarta divortul. Gluma. Serioasa, dar gluma.
Va saluta din picioare,
Doc
Bineinteles, la inceput trebuie sa fie o potriveala, sa simti ca langa acel om te tine mai mult decat doar niste senzatii frumoase si multumirea ca nu esti singur, ca ai cu cine iesi in lume si cui sa-i scrii mesaje. Cu sufletul nostru pereche ar trebui sa ne potrivim pe 5 centrii: centrul emotional, mental, motor, sexual si instinctual si, mai presus de toate, sa existe o iubire profunda, nu doar pasiune. Eu am analizat aceata teorie in propria-mi relatie si-mi dau seama ca micile poticneli din drumul nostru plin de fericire provin tot din centrul in care nu ne potrivim 100% (singurul din cele 5), centrul mental. Mereu… in rest, este totul prefect, pentru ca ne intelegem bine, ne potrivim la gusturi, la pasiuni, la dorinte, comunicam bine…Dar exista in noi amandoi dorinta de a evolua, mai ales spiritual si exista si un mare ECHILIBRU in tot ce facem.
Si, mai presus de toate, credinta in Dumnezeu si rugaciunile pe care le spunem impreuna ne aduc multe minuni. Unde exista o iubire, avand ca fundament credinta, exista binecuvantare. Si, cum imi dau seama ca e binecuvantata iubirea noastra? - Prin multe intamplari dintre noi, multe gesturi si factori exteriori, care ne sustin… mereu ni se “aranjeaza” drumul, asa incat noua ni se intareste iubirea. Nu pot sa exprim in cuvinte, si ar trebui sa scriu mult ca sa povestesc multe minuni din relatia noastra, dar acesta e mesajul: Dumnezeu tine doua suflete impreuna, dincolo de orice formula!!!
Dar, poate cel mai greu e sa-l GASESTI pe cel potrivit… Totusi,nu incetati sa cautati Iubirea! Revista “Tango” si blog-urile minunate ale lui Alice ne sustin si ne indruma direct in suflet!
Va doresc si voua iubiri evolutive si profunde!
eu revin si scriu-ce ii tine pe 2 oameni in iubire,etc..cum scrie in mesajul dv.de azi.Capacitatea de a iesi din propriu ego .cu cit este mai mare si de ambele parti,cu atit e mai bine.maturizarea spirituala.a membrilor cuplului
Personal cred in sintagma ca” nimic nu e intamplator” : nici o intalnire, nici o poveste de viata si aceasta nu pentru ca Cineva acolo sus ne-ar impune alegerea ci pentru ca teoria motivatiilor inconstiente se potriveste manusa structurii mele;
Si mai stiu ca Iubirea nu e competitie si ca nu se poate construi de unul singur (zau asa, Narcis tot iubindu-se de unul singur cred ca s-a plictisit teribil);
Nu cred in formule miraculoase dar cred in magicul intalnirilor ce ne amprenteaza in mod iremediabil; si mai cred in respect, in ascultare (si nu doar auzire), in privire, in chimia ce ma potriveste frumos pe mine cu el si in cuvantul ce elibereaza si inalta;
Dar cum spunea cineva aici, definitia ne apartine fiecaruia
” in ascultare(si nu doar auzire)”–ei, acesta parte cred ca pune “punct” multor relatii,multi stiu s-o sustina(te aud…etc)–dar oare cati simt ceea ce aud?!
ar trebui sa-l aiba pe Dumnezeu in inima.Sa fie credinciosi.Daca sunt casatoriti sa fie constienti ca pe lumea cealalta ideal e sa fie tot pereche,unde e mai bine,nu unul colo si altul dincolo.sau amindoi unde nu e binele.
sa mai citeasca ceva despre sacrificiu in viata.si sa puna si in fapte.2 persoane trec si prin greutati.atunci cind te casatoresti trebuie sa fii constient ca vei spala 1 tona rufe,vei gati 7 tone mincare,vei aspira praful in plamini,etc,si asta si in numele iubirii .Alaturi de impliniri si bucurii,of couse.
Succes tuturora !E greu!
Felicitari Alice!
Ai reusit sa ne provoci!
Cateodata nu ajunge numai dragostea, nici potrivirea minti, nici pasiunea mistuitoare ci asa cum a aratat JE ” Realitatea e ca trebuie pe langa dragoste sa mai adaugi obligatoriu ingaduinta, iertare si multe altele..”
Bravo JE
SI INCA CEVA : Cand vrei ceva cu adevarat vei primi,…. vei gasi… numai trebuie sa ai rabdare! Ah si INGADUINTA ….
Nu cereti reguli, nici retete, oamenii sunt un amalgam de insusiri, bune si rele, care-i face unici, chiar daca seamana putin intre ei. Singura care decide e inima, dupa ce se aliaza puternic cu ratiunea. Cunoaste-i insusirile, traieste-i experientele si ca tine si ca el si intelege ca transformarile sunt posibile doar acolo unde timpul nu le-a transformat in obisnuinte. Chimia iubirii te poate apropia de multe persoane, dar nu toti sunt potriviti sa iti fie alaturi o viata. Compromisurile iti transforma viata intr-o constructie din nisip sau carti de joc, unul singur nu poate sa o protejeze. E nevoie de doi, unul pentru celalalt, impreuna in orice situatie.
Ce frumos ai scris! Mare adevar!
Eu cred ca dragostea este un Diamant valoros. Care este pericolul cel mai mare pentru o iubire-diamant? Lasat singur/a , nesupravegheat/a dragostea-diamant ti se fura rapid.
Dupa 25 de casatorie cu acelasi barbat, trecuti prin toate furcile caudine ale unui mariaj , acest lucru a devenit o convingere .
Foarte frumoasa poza…o femeie indragostita si un barbat puternic.
va dedic melodia Epilog -Vama veche
“Binele si Rau-n jurul tau se vor juca
Lumea asta moarta va-ncerca sa-ti fure Dragostea
Niciodata sa nu uiti de inima ta”
Norocul e ingredientul miraculos al iubirii pentru totdeauna.
Cristina Socaciu, norocul este un ingredient al iubirii pentru a o intalni dar iubirea pentru totdeuna ramane indiferent de noroc pentru ca vrea sa ramana! Iti doresc momente frumoase si adevarate, asa cum simt ca esti tu :).
Moi, asa simt eu. Si am si o explicatie. Eu si cel pe care l-am iubit mai presus de orice, ne-am tot intersectat drumurile pana acum. Prima oara cand aveam cativa anisori, pentru ca bunicii lui locuiau in apropierea mea, apoi acum vreo 10 ani, cand el avea serviciul in orasul meu, si ne-am intalnit cu adevarat acum cativa ani cand deja era tarziu…
Inteleg… Sa ai o duminica binecuvantata!
Multumesc frumos, Moi! La fel sa fie si duminica ta, a noastra, a tuturor…
Daca te duce capul, din fiecare relatie esuata iei partea buna. Daca nu te duce capul, mergi din esec in esec si aduci in discutie roata norocului.
Ce este iubirea si cum se manifesta ea? Definitia sta in fiecare. Din punctul meu de vedere, daca ea e fericita, eu ma hranesc cu fericirea ei. Fericire pe care tot eu ca barbat trebuie sa o prepar.
Deci depinde de mine ca barbat daca pot fi fericit sau nu. Prin ea. Nu-i asa ca-i simplu?
Va saluta din picioare,
Doc
Cu respect trebuie sa intervin: “Daca nu te duce capul” presupun ca e o doar o metafora, un pic nefericita/neinspirata in cazul de fata…pentru ca era vorba despre iubire pur si simplu, nu despre tehnici si tactici de a (intre)tine o relatie…
Este o metafora si se refera la ratiune. Ratiune care de multe ori in iubire iti fura mintile. Cat priveste metafora, nu e nefericita deloc.
Ca barbat, cred ca iubirea se castiga si se pastreaza. Iubirea apare, dar daca nu demonstrezi ca o meriti, dispare. Daca eu nu ii demonstrez ca merit sa ma iubeasca, femeia isi pierde timpul aiurea. Si nu are rost.
Doar iubirea mama - copil tine de cand se naste copilul si pana la moartea uneia dintre parti.
Gazda noastra ne-a intrebat asa:
Ce formule ale iubirilor fericite cunoasteti, din propriile trairi sau din cele intalnite in jur?
Cred ca n-am fost pe langa intrebare.
Deranjez pe cineva cand spun ca nu cred in concepte general valabile?
Iubirea in forma perfecta, exista doar in filme. Poate ca am vedea mai multa iubire in jurul nostru, daca am deschide ochii si am inceta sa traim in vis.
Va saluta din picioare,
Doc
Stimate Doctor, nu deranjati in nici un fel…mai ales ca si eu cred ca iubirea perfecta exista doar in filme si carti. Cu toate astea, mi se pare oarecum nedreapta metafora “Daca nu te duce capul”. Dar nu mai intru demult in polemici, fie ele chiar si cordiale.
Iubirea se vede diferit, prin ochii fiecaruia. Important e sa tinem ochii deschisi.
Exista persoane care cred in dragoste la prima vedere. Perfect. Si eu cred, dar dupa ce ma mai uit o data.
Va saluta din picioare,
Doc
Si daca de tine ca barbat tine sa “prepari fericirea” de ce esueaza relatia?
Si daca “te duce capul” de ce nu poti mentine,salva,intretine,prepara,construii,in asa fel incat sa nu ajungi sa inveti din iubiri esuate?
Prea putine cazuri in care iti intalnesti jumatatea din prima si se ajunge la nunta de argint.
Cine nu a dat gres la inceput? Cine nu a dat gres in liceu? Eu am dat. Si am fost acelasi care sunt si azi. Consider ca ea e cea care a pierdut. I-am urat sanatate si voie buna. Cine nu a dat gres a2a a3a oara? Eu am dat. La fel am urat sanatate si voie buna.Sa exprim aici motive ar insemna sa deschid viata personala, iar asta nu se va intampla vreodata aici pe blog. Cu toate astea, eu am ramas acelasi care sunt si azi.
Astazi? Astazi stiu ca ea merita tot. Pentru ca e cea care mi-a raspuns cu aceeasi moneda.
Revenind la trecut, crede-ma ca in toate relatiile mele m-am pus pres. De ce? Pentru ca sa nu fiu eu cel care regreta ca s-a terminat, ci sa fiu cel care se bucura ca a fost … si nu mai e! Asta inseamna sa vrei sa inveti din trecut. Asta inseamna ca “te duce capul”.
Va saluta din picioare,
Doc
“Pentru ca ea este cea care mi-a raspuns cu aceeasi moneda” - aici am vrut sa ajung, sa se inteleaga ca nu tine TOT numai de barbat (cum dadeai impresia in interventiile trecute)nici numai de femeie.O relatie trebuie construita si intretinuta de DOI,asa cum pe o femeie care “o duce capul” nu are nevoie de un barbat “pres”.
Meritele sunt deopotriva ale tale si ale ei.Asta este parerea mea si pentru asta am intervenit.Te urmaresc mereu si a fost prima oara cand am vazut altfel lucrurile si am simtit nevoia sa intervin.
Tot respectul pentru amandoi
Pana la ea, eu nu am primit raspunsuri ce aceeasi moneda, desi eu am fost acelasi mereu. Ea mi-a aratat de ce e bine sa nu te schimbi cand consideri ca faci bine ceea ce faci. Am considerat ca este bine sa te pui pres, pentru ca viata m-a invatat ca FEMEIA conteaza mai mult decat barbatul. FEMEIA esre un dar dat barbatului, nu invers.
Sa ma ierte Dumnezeu, dar pentru mine, FEMEIA care isi/ iti demonstreaza ca e DOAMNA, pentru mine e ca icoana din perete, ca spiritul din suflet.
Cu acelasi respect,
Doc
Interesanta atitudine, de a nu regreta ce s-a terminat, ci sa te bucuri de asta…
In engleza ii spune asa:
“It’s again my turn to win something or learn something…”
Va saluta din picioare,
Doc
Doctore!
Noi invatam de la tine, si iti multumim!
It is q\always out turn to learn something something from you
Cu respect
CristinaC
Stimate DOMNULE,
Majusculele sunt din respect pentru munca “din picioare “(cred ca sunteti mai tot timpul de garda - glumeam, va rog sa ma scuzati dar fiind duminica, sa ne mai descretim un pic fruntea) si pentru comentariile spuse din suflet si din experienta. Mi-am amintit citind ultimul comentariu al d-voastra ca si in cazul meu multe persoane apropiate mie pin-acum ceva timp, ma interpelau cu DOAMNA. Pin-ntr-un moment cind au dat cu mine de pamint de nu si-au mai amintit nimic din definitia si stabilitatea cuvintului in timp. Sa nu-i fi dus capul oare? Nu erau relatii de iubire, dar erau totusi niste legaturi sufletesti, asa le percepeam eu. Sa nu ma fi dus oare pe mine capul?i Zimbesc, mi-au placut cuvintele ce au definit “reteta iubirii” si sunt bucuroasa ca sunt alaturi de voi. Sunteti ca un pansament..
Zambiti. Nu sunt un pansament. Sunt un om ca toti oamenii.
Recomand http://www.youtube.com/watch?v=YN-fV6FnVzQ
Va saluta din picioare,
Doc
Sunt sigura de asta, am inteles de la bunul inceput. O gluma de duminica seara!
Stimate Doc,
Jos palaria!
De ce devenim intelepti ,abia cu trecerea timpului?
De ce ,cand avem vre-o 20 si..de ani…ne permitem sa gresim,cu pretextul ca ,mai avem timp?-si cine stie,poate chiar am pierdut ce trebuia sa fie al nostru?!
De ce,abia gresind,ajungem sa apreciem acel “moment”?
De ce, este necesar sa dam cu capul de stalp a 100 oara,sa realizam 1 singura data care-i rostul nostru?
De ce atata amar,si atat de putina fericire?!
De ce?,de ce?,de ce?….
Un zambet
Oare nu se datoreaza faptului,ca nu stim sa apreciem ceea ce avem,atunci cand avem?
Stimabila,
Va multumesc. Acum puneti-va inapoi palaria.
Ca la scoala:
1. Pentru ca ne nastem prosti. Toti oamenii se nasc prosti, doar animalele se nasc cu instincte.
2. Cand ne nastem primim o clepsidra. Viata ne invata sa intoarcem din cand in cand clepsidra. Oamenii inteligenti nu au timp de regrete. Merg inainte si se adapteaza. Cand Dumnezeu vrea sa nu pierdem, reintalnim acea persoana, dar avem un alt grad de maturitate.
3. Pentru ca doar cei trecuti prin IAD pot intelege PARADISUL.
4. Daca te dai de 100 ori cu capul de stalp, inseamna ca ai capul tare. Si greu. Si gol.
5. Pentru ca omul este egoist. Si cine nu da, nu primeste.
6. ….
Va saluta din picioare,
Doc
Stimate domn Doc,cred ca trebuie sa va contrazic putin deoarece ati spus ca “oamenii inteligenti nu au timp de regrete”.
Este adevarat ca toti greşim,de la cel mai mic pana la cel mai mare dar multi dintre noi suntem sensibili ceea ce ne face vulnerabili…totul provine,probabil,din trecutul fiecaruia.Nu putem fi rationali de fiecare data,deoarece inimile noastre bat ceea ce ınseamna ca traim,ca simtim,ca existam.Aceasta inteligenta difera de la om la om…sunt multi oameni reci,pasivi,care gandesc totul şi ranesc oamenii din jur crezand ca toti sunt precum ei…
Sa va fie bine!
Buna intrebare… Astept raspunsuri! Si o sa incep cu al meu! Pentru ca daca la inceput ne pare incredibila iubirea ce o traim….cu timpul uitam sa o mai pazim (si aici nu ma refer la gelozie, ci la eroziunile compromisului, timpului, samd.. ) Uitam sa mai investim in ea ca la inceput…. Iubirea nu se gaseste atat de greu pe cat se pastreaza! Asta e ceea ce de obicei uita barbatii! Considera ca au castigat “trofeul” si ajung sa li se para firesc ca pe viitor “trofeul” sa isi alimenetze viata, visele si toate….din faptele si emotiile de inceput! Considera ca “li se cuvine”…. ! Nu toti barbatii, bineinteles! Si aceasta e valabil de asemenea si pentru femei!
Ce fotografie frumoasă ,Alice !
Ar fi aşa de frumos dacă ar exista formule ale iubirii…dar din păcate tot ceea ce trăim nu poate fi cuantificat în vreun fel vreodată.
M-am întrebat şi eu ca şi tine ,Alice, de ce unele iubiri ne mor în braţe oricât de mult ne zbatem şi încercăm să le readucem la viaţă…Nu ştiu nici eu-tocmai eu!- de ce. Mă încăpăţânez încă să cred în iubirea adevărată,aceea care supravieţuieşte tuturor cataclismelor vieţii ,iubirea aceea nu flacără ci jar pe care o trăieşti inconştient zi de zi lângă un om cu care vrei să împarţi totul.Şi ca pentru orice lucru din lumea asta şi pentru ea trebuie să lupţi…cu tine în primul rând!
Eu cred in dragoste la prima vedere, in a fi unul genul celuilalt, in a-ti sti propria valoare reala si in a nu te teme… in mandria unuia ca celalalt este al lui…
Nu cred in relatiile construite, in relatii care apar intre oameni care stiu in sufletul lor ca nu se potrivesc, dar considera ca e cazul sa dea o sansa.
Cred ca pana la urma trebuie sa ne acordam libertatea da a accepta ca iubirea o vom intalni sau nu si sa nu acceptam compromisuri in zona esentiala a fiintei noastre. Cred ca trebuie sa ne ascultam inima sau sa ne asumam ca vom plati mai devreme sau mai tarziu.
Hmm,”formulele iubirii”–chiar exista asa ceva?
Chiar se necesita o formula,ca sa existe o relatie de iubire perfecta?
Eu cred in “chimia”dintre cei doi…ca apoi sa-si creeze inpreuna drumul spre o relatie serioasa,casatorie,batranete.:)
In asta cred!–cu tarie.
Un week-end placut!
Hmmm…parerea mea este ca orice relatie scartaie la un moment dat. Asa e dat sa fie si cauzele sunt multiple (lipsa de timp, rutina, divergente de opinie, etc), dar daca vrei poti trece peste toate.
Am avut si eu doua relatii serioase, dar din tot ce am trait pana acum am realizat ca as fi putut sa fiu fericita cu oricare din partenerii pe care i-am iubit. Bineinteles, presupunand ca si ei continuau sa ma iubeasca la fel. Distanta este cea care m-a despartit de primul, si nu altceva…
Sunt genul de femeie care poate sa accepte defectele persoanei de langa ea si care stie sa pastreze iubirea, flacara iubirii, mereu aprinsa. Imi inteleg sotul, nu il cicalesc, nu i-am ascuns niciodata nimic, il mangai, il pup, il fac sa simta ca il iubesc si nu sunt geloasa… iar el este un om cu capul pe umeri, un tata bun si iubitor.
Iubirea e ceea ce vad , ceea ce razbate din aceasta poza. Acum stiu…
Nu exista tipare in asa ceva,cred ca nu exista nici reguli nici sablane…..Cand dragostea vine,te orbeste,nu te mai uiti dupa nimic pur si simplu si chiar daca altcineva din jur iti atrage atentia tot nu vezi….Atunci nu vezi decat ce vrei tu de fapt,apoi ii reprosezi partenerului ca s-a schimbat (iar el stiind ca-i tot ala nu intelege….).
M-a impresionat declaratia lui Enache si raspunsul la intrebarea pusa de Maruta :”ce sfat i-ai da fetei tale daca la un moment dat ar ajunge in situatia ta,sa inchida ochii cum a facut sotia sau sa astepte cum a facut Iuliana…”Iar el a spus ca un om care iubeste nu mai asculta de sfaturi ci doar de inima…asa incat…
Sufletul neimplinit plange toata viata si nu-ti da pace indiferent cat de implinit esti profesional,material,social….
Povestile altora de iubire nu ar trebuii luate ca etalon pentru ca fiecare asteapta,ofera si primeste diferit intr-o relatie.Nu te mai raporta la altii,care dau impresia ca au gasit formula fericirii,fiecare da alt inteles acestui cuvant.Si probabil ca aici e “cheia” ,ce te face pe tine fericita?dar pe el? Daca cautati fericirea in aceasi parte insemna ca drumul e bun,daca nu…
Fiecare are asteptarile lui si cred ca daca vrem sa ne consolidam relatia este bine sa discutam cinstit (noi asa facem)si sa ne straduim sa-i implinim celuilalt asteptarile.Si cand iubesti cu adevarat nu-i greu,este efort sau compromis doar cand s-a dus iubirea si alte motive te retin in relatie.
Ar fi bine,cu o lumanare pe masa,doua pahare cu sampanie si o muzica discreta sa va spuneti asteptarile (mediul creat ajuta sa nu para repros sau critica)
Noi am facut asta si va pot spune ca dupa 22 de ani de casnicie suntem foarte fericiti impreuna si nu incetam sa fim atenti unul la nevoile celuilalt.
Va doresc iubiri implinite !
Niciodata nu stii ce forme poate lua iubirea si care sunt asemanarile care ii tin impreuna, pt toata viata sau numai pt toata iubirea, pe amandoi…Caci vezi oameni care par total diferiti si nepotriviti, si totusi impreuna construiesc un intreg, si dimpotriva, vezi oameni care sunt ca doua picaturi de apa in trairi si in gandiri, si nu pot sta la un loc fara sa se calce pe nervi…Vezi oameni din medii diferite, cu valori diferite, cu dorinte diferite, pe care nu stiu cum ii binecuvanteaza cerul, dar nu au parte de tot zbuciumul ala intalnit la 2 suflete gemene, pe care nu stiu ce nu le lasa sa fie impreuna. Desigur, ca uneori (de multe ori) imi pun intrebari daca chiar exista iubirea aia rotunda si macar la inceput nebuna, daca nu cumva e doar o proiectie si o inventie a industriei cinematografice si a oamenilor de litere, daca nu cumva realitatea e ca trebuie pe langa dragoste sa mai adaugi obligatoriu si ingaduinta, si iertare, si multe altele, nici nu stiu care ar fi acelea…dar iar ma gandesc, ca oricum dragostea ar trebui sa ierte toate. Deci, undeva nu cunosc secretul, sau nu am avut parte pana la capat de el niciodata.
Si, Alice, mai pui pe gand - vorba cuiva - o intrebare asa la final…nu mi-am dat seama de nici o formula ale iubirilor fericite pe care le-as fi vazut sau despre care as fi auzit. Poate pt ca nici nu am vazut prea multe. Sigur ca am vazut in casa atasament si suficienta dragoste incat sa cred si eu in povestea mea, poveste de care totusi nu am avut parte pana la capat niciodata. Si nu stiu cum, in jur am vazut mereu mai mult formule nefericite de vietuire in cuplu; sau oameni care - nu mai stiu cine a spus - se iubesc ca nu au incotro.
Cand tu ai inceput sa ne povestesti ca exista speranta, si ca exista dragostea “aceea”, doar ca nu avem curaj sa le asteptam si sa le cautam, m-am gandit ca poate ai dreptate, si uite, curajul si rabdarea pot face parte din poveste.
Daca ar fi sa raspund scurt si la obiect as raspunde:
” dupa potrivirea mintilor ” si ” dupa credinta in aceleasi valori “la care este nevoie, musai si de un dram de noroc.
Daca aleg sa dezvolt tema, atunci as da urmatoarea formula hilara:
Reusita unei casnicii este asemenea reusitei unei retete culinare :
- materia prima de calitate
- arome fine alese cu grija si rafinament
- amestecul sa fie preparat cu multa rabdare si …”la temperatura camerei”
- se adauga sarea si piperul dupa gust ( aici este cel mai greu sa nimeresti proportiile) .
-in final se da totul la foc mic , nu la foc mistuitor care arde repede si definitiv ,facand adesea scrum toata truda …
Super, mi-ai adus un zimbet. As mai adauga si multa incredere.
Frumoasa tema…Eu cred ca iubirea e cel mai puternic sentiment, te poate ridica pana in al noualea cer, dar te si poate tranti de pamant atunci cand il pierzi…cand totul se termina. Pot sa ma cosider o norocoasa dintrun anumit punct de vedere. Am trait o prima dragoste atat de puternica incat sunt convinsa ca nu-l voi putea uita niciodata. Nu ne-am mai inteles la un moment dat, ne-am dat seama ca nu am putea convietui impreuna, ca nimicurile din cauza carora ne certam ne distrugeau dragostea…si am hotarat ca e mai bine sa ne despartim. Au trecut ani de zile de atunci, ani in care inca imi tremurau picioarele cand ne intalneam intamplator. Am incercat chiar sa ne impacam, crezand ca fiind mai maturi, o sa putem sa punem mai presus de toate dragostea noastra, dar ea nu a fost de ajuns. Nu eram facuti sa fim impreuna, sa avem o relatie care sa curga de la sine…ne-am despartit din nou lasand loc in inimile noastre sentimentul ca el o sa ramana in inima mea si eu in a lui…doar atat. Acum, dupa multi ani de suferinta, am intalnit dragostea adevarata, o dragoste care curge de la sine, un barbat care ma face sa ma simt ca o printesa si alaturi de care ma simt fericita. E cel mai minunat sentiment din lume. A meritat sa astept sa vina, a meritat sa sufar si sa dau la o parte o dragoste care imi macina sufletul. Sfatul meu e sa nu va complaceti intro relatie care scartie, oricat de mare ar fii dragostea. Va imbratisez cu drag scumpelor. Iar tie Alice iti multumesc din inima ca m-ai facut prin acest articol sa imi amintesc prima dragoste…