Nu vreau sa stiu
Februarie 1, 2010 de Alice Nastase Conversatii
Daca cineva imi sopteste: vreau sa iti spun ceva, dar sa nu te superi, eu m-am invatat sa il rog sa nu imi mai spuna deloc. Altadata voiam sa stiu totul, sa rascolesc printre motivele de durere. Acum nu mai vreau sa aflu chiar totul.
Nu stiu cum s-a intamplat transformarea asta, dar ii sunt recunoscatoare.
A venit la mine, de curand, o cunostinta care mi-a atras atentia ca o fosta prietena de-a mea ma ocaraste sistematic pe blogul ei. Mi-a dat si adresa, un fel de www. amfostadmiratoareatasiacumtedusmanesc.com sau ceva asemanator… I-am multumit frumos, dar, nu, nu am intrat niciodata pe acel blog si nici nu am de gand sa o fac vreodata. De ce sa-mi otravesc inima cu niste detalii care sa imi strice linistea?
Am fost, ani de-a randul, genul acela de femeie care spune “vreau sa stiu adevarul, oricat de mult m-ar durea”. Care doreste sa afle ce s-a spus in urma ei, daca oamenii au barfit-o sau daca au placut-o. Am cercetat temeinic toate amanuntele relatiilor mele de cuplu, si, o data cu ele, toate buzunarele, calculatoarele si telefoanele barbatilor care, oricum, si cu supraveghere si fara, tot ma inselau. Acum, recunosc ca nu as mai face la fel. Acum nici nu as mai vrea sa stiu. Probabil, insa, ca tine de blazarile varstei refuzul meu actual de-a mai scotoci printre neplaceri adevarate. Vreau sa stiu adevarul, dar numai acela pe care e musai sa il stiu, care mi-ar putea folosi la ceva. Tot ce tine de rautati veritabile si care, pana la urma, nu conduc nicaieri, prefer sa pastrez departe de ochii si de mintea mea. Atat cat este posibil. Atat cat tine de vointa mea.
In sinea mea sunt mandra de detasarea la care am izbutit sa ajung. Dar, uneori, imi spun ca aceia care au ajuns in era lui “Nu vreau sa stiu” pot fi, deopotriva, cei mai linistiti oameni din lume sau cei mai singuri de pe pamant.
Alice… cineva spunea “dusmanii sunt o masura a valorii proprii!”! …Ascult barfele pentru ca ma amuza si am un hobbie, mereu ma distrez demontand prin comportament interpretarile, barfele celorlalti……si imi vine sa ma prapadesc de ras cand vad ce reactii au! Viata mea a fost mereu subiect de barfa pentru ca am avut curajul sa o traiesc altfel….am preferat intotdeauna sa fac ceva si eventual sa regret dupa, decat sa ma intreb o viata cum ar fi fost daca….. Poate am gresit…mai ales, ca fara sa vreau am ajuns la un anumit moment sa incalc unele reguli ale moralitatii, in sensul ca mi-am permis sa iubesc un barbat care nu era al meu (de fapt nu era al nimanui, dincolo de acte oficiale…dar asta era o alta poveste)…..si mi-am permis sa fiu fericita cu el..!… Nu as da o secunda din viata mea pe ani din viata nimanui! Dumnezeu mi-a dat atat de multe…. si ii sunt atat de recunoscatoare! Am trait atata fericire cat altii intr-o viata. Si am fost invidiata! Si sunt si acum, desi nu inteleg de ce. Si am facut o lupta cu mine insamni in a nu reactiona in vreun fel, afara de a ma amuza de barfe. A fost greu uneori, dar pana acum am reusit! In fiecare zi imi doresc sa fiu mai buna! …Sper sa reusesc! Ma gandesc acum cati dintre dusmanii mei mi-au batut ulterior la usa, cerandu-mi umil ajutor!… Dar, asta e o alta poveste!
Va doresc tuturor sa va traiasca dusmanii si sa va vada fericite! Si nu uitati! Numai de oamenii neimportanti nu vorbeste nimeni!
Esti senzationala,dianaa!Sa ai parte,in continuare,de starea de fericire data tie… pentru faptul ca ai avut curajul sa iubesti fara sa iti cantaresti dragostea.La urma urmei, ,,noi suntem zeite,,,nu degeaba zana buna a chatului cu parfum de cafea a scris aceasta carte…in ea ne regasim majoritatea femeilor care nu s-a dat in laturi de la a iubi,cu tot ce implica aceasta stare dumnezeiasca.
Multumesc Delia, desi nu cred ca merit asa lauda! Toate suntem deosebite prin prisma faptului ca suntem femei…SUNTEM ZEITE! Dar, trebuie sa recunoastem ca nici barbatii nu sunt mai prejos! Cel putin unii dintre ei! Altfel, nu ne-am simti zeite! Te imbratisez cu drag!
Draga Alice, de-abia acum am vazut postarea ta, nu stiu daca o sa mai citesti…
A aparut de curand un film, The Invention of Lying, nu stiu daca l-ai vazut. Ti-l recomand, este foarte amuzant si interesant in acelasi timp. Cum ar fi fost lumea noastra daca nu ar fi existat minciuna, daca toti oamenii ar fi spus… tot ce gandesc. Oribila lume!
Hmmm… m-a pus pe ganduri subiectul asta, intrucat ma recunosc in randurile pe care le-am citit. exista mai multe aspecte ale problemei si anume: pe de o parte daca nu ai incredere in cel de langa tine si ii cauti tot timpul in telefon sau calculator devii din ce in ce mai banuitoare, gandul te macina si la un moment dat iti dai seama ca a devenit obsesie (chiar daca gasesti ceva in telefon, probabil ca urmeaza sa te desparti de el dupa scandalul cu increderea/cautatul in telefon sau mail); pe de alta parte, daca ai incredere netarmurita si totusi ti se intampla sa te insele, increderea combinata cu orgoliul de tip “el nu mi-ar face niciodata asta”, te da peste cap.
eu prefer sa stiu daca e ceva… macar evaluez situatia privind rotund lucrurile.
Eu mi-am insusuit, in viata de zi cu zi, fraza: ”Ce gandesc altii despre tine, nu e treaba ta!” Si gandul asta, imi aduce multa energie pozitiva! Felicitari pentru temele aduse in discutii!
Miha, asa este, subscriu. Poti afla ce spun sau ce cred altii despre tine si vorbind voalat sau deschizind un subiect si urmarind in timp ce efect are si cite persoane afla. Si te lamuresti. Asa am aflat foarte multe despre persoane “credibile”, dar nu in fata mea.
Ai dreptate Mihaela
Ce gandesc si spun altii depre tine …e problema lor nu a ta.
Romanul in intelepciunea lui referitor la barfe spune:
“cainii latra, ursul trece” sau
“nu mor caii cand vor cainii~lupii” sau
(cred ca Doc a vrut sa spuna) “de-aia n-are ursul coada…”
Devenind imune/imuni la critici, barfe si tot ce e rau pe pamantul asta, ne fabricam propriul scut de aparare, care e perfect legal!!!:-)
In cel mai rau caz: mai bine singura, linistita si astfel fericita, decat inconjurata de masti, barfe, calomnii si prieteni falsi.
Insa cei care se-aseamana se-aduna!
E-n legea firii.
Incat fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu, gasim oamenii potriviti sufletelor noastre. Neindoios!
Nu chiar
Va saluta din picioare,
Doc
Si mie mi-a placut intotdeauna sa stiu TOT. Si cred ca am trecut si eu incet-incet prin acest proces de maturizare (eu asa il vad) in care…nu ca nu mai vrea sa stiu…dar aflu si apoi caut sa apas pe butonul imaginar “ignore” al creierului sau, dupa caz, al inimii mele.
Alice, in privinta rascolirii “prin buzunarele si telefoanele barbatilor care oricum inseala” (hmm, si asta cunosc bine…) daca acum nu mai simti nevoia sa o faci-nu te-ai gandit ca e si un semn al increderii? Adica al acelui simtamant care, dincolo de pasiune, conteaza cred eu cel mai mult la temelia unei relatii adevarate?
Nu, nu cred ca a ignora comentarii rautacioase si barfe te plaseaza printre cei mai singuri din lume; ci printre cei puternici si superiori…
Un vechi amic al meu are o vorba: ce nu stii, nu-ti face rau!
Mi-am dat seama dupa multe vorbe si zvonuri si barfe care mi-au amarat inima, cata dreptate de fapt avea vorba asta a lui. Ca, desi nu am nimic de invidiat in viata mea (sunt singura, stau in garsoniera, nu am masina), atat m-au tocat persoane cu mult mai stabile pe langa fericile zilnice decat mine (carora nu le-am facut nici rau, nici bine), incat de multa vreme nu vreau sa mai stiu si sa mai aud nimic. Dar se mai intampla ca vreun cunoscut - binevoitor sau nu - sa imi mai reproduca cate ceva din vreo discutie, si sa ma intristez, oricat de mult m-as seta sa nu mi se intample asta.
Am lucrat foarte mult timp intr-un loc unde un tip - f. istet in meseria lui -isi adusese si nevasta si amanta. Dar astea doua erau cam sarace cu duhul, si la serviciu nu erau in stare sa faca prea multe…Asa ca eu, ramaneam ore in sir sa lucrez pe acolo, si barbatul lor spunea din cand in cand ca el isi petrece mai mult timp cu mine decat acasa…Si probabil ca m-o fi laudat vreodata in fata lor pt cine stie ce treburi…sau nu stiu ce s-a intamplat, ca cele doua “zane” m-au tocat toata viata; la un moment dat m-a si transferat barbatul lor de acolo, caci nu mai avea de trai cu ele; dar tot el m-a adus inapoi, ca inlocuitorul meu nu a facut fata…eu eram antrenata. Intre timp, ca au trecut ani multi, am plecat de acolo, dupa ce intrasem, asa cum mai mai spus, in polemici total necordiale cu seful cel mare al locului de munca. Dar si dupa ani, cele doua zane tot nu isi gasesc linistea din cauza mea si din proasta nu ma scot in discutiile lor (desi eu am facut la vremea ei o scoala nu tocmai usoara, sunt seful unui departament in firma asta, iar ele au statut de tehnician asimilat prin vechime, nu pt ca ar fi absolvit ceva)…Asta si cu lumea asta. Si cand vreun coleg mai prieten imi mai povesteste cate ceva din ce vorbesc ei pe acolo, nu vreau sa stiu si nu vreau sa aud…
Draga Alice,
Eu aflu si fara sa vreau sa stiu. Pur si simplu informatia ajunge la mine, iar daca se intampla sa alfu ca cineva ma vorbeste, gasesc explicatia in faptul ca “d’aia n-am *** in pantaloni”. Ahahahahahaha! Am inceput sa devin nesimtit de la o vreme. Este?
Plecaciune,
Doc
Uneori spun ca vreau sa aflu adevarul oricat de mult ar durea dar cand ma aflu ın situatia propriu-zisa…ceva din mine ma ındeamna sa opresc cuvintele care ımi sunt adresate dar,desigur,este prea tarziu!
Nu este bine sa aflam chiar totul,pentru a nu ne rani mai mult decat suntem…Uneori,mi-e teama sa merg la medic de teama unui raspuns ce m-ar putea mahni…Poate ca nu ıntotdeauna e bine sa ştim totul,depinde cat de puternici suntem,depinde de starea ın care ne aflam la momentul respectiv…
Imbratişari!
Felicitari! Si eu sunt intr-un proces de autoeducare, de ignorare a tuturor cuvintelor urate si comentariilor rautacioase, pentru ca stiu ca imi fac rau! Ma gandesc doar la cuvintele frumoase, le uit pe cele rele.
Care dusmani doamnelor? Va citesc aproape in fiecare zi si vad atata frumusete si sensibilitate in voi…. asa incat mi-e greu sa cred ca aveti dusmani…
Pe mine nu m-a interesat niciodata gura lumii si nici n-am plecat urechea la barfe. Chiar daca le-am auzit fara sa vreau nu am transmis mai departe.
Nu am cautat niciodata in mail-urile, telefoanele sotului si nu am fost dezamagita niciodata.
Sunt fericita si nu vreau sa-mi strice cineva sau ceva fericirea. Evit pe cat posibil orice informatie care nu ma intereseaza. Nu vreau sa stiu cine nu ma iubeste. E suficient sa stiu CINE ma iubeste.
si eu am facut asta de curand. am gasit o adresa, am intrat pe site, am vrut sa o cunosc… asa din umbra. vazand-o, mi-am dat seama ca, ea e altceva decat mine. m-am linistit, ba chiar am fost mandra de mine. el, mi-a zis:”ceea ce stii nu iti foloseste la nimic, ba chiar te poate rani”. da… poate m-a durut ideea ca pe ea a iubit-o mai mult.
Am tresarit citind randurile tale. Eu n-am reusit sa vorbesc cu nimeni despre asta, desi mi-as fi dorit. Experienta e aproape identica. Sau doar pare? El spune ca a fost speriat, ca a trait un cosmar, nemaiputand sa priveasca in ochii mei. Faptul ca am aflat pentru el a fost o usurare, pentru mine o groaza de moarte. Mi-a raspuns la toate intrebarile pe care am putut sa i le pun, fiindca au ramas si nerostite. Si au trecut 2 luni de-atunci si pentru toata lumea din jur suntem aceiasi. Mi se pare un miracol ca n-am murit, ca nu ne-am despartit, ca ne mai putem iubi si nu inteleg cum a fost posibil sa-i sterg tot eu lacrimile. De fapt, ni le-am sters cu randul. Nu ma pot opri sa nu ma gandesc la ce va urma. Cand va trece stupoarea, cand va trece durerea, ce va ramane din noi?
Eu sigur n-am vrut sa stiu, dar s-a intamplat si acum va trebui sa traiesc cu asta tot restul vietii.
Ciao Alice,
Sunt perfect de acord cu proverbul:”de ce te temi,nu scapi!”-:)
EU PRIVESC ALTFEL LUCRURILE:
1.-fie trag aer in piept si ascult ceea ce se doreste a fi comunicat,ca sa previn o eventuala probl…
2.-fie,deja fapta este consumata,si este mom sa aflu si eu!
Depinde foarte mult de caracterul omului,parerea mea…cat este de “puternic/a”.
Sper sa ajute.
Va pup cu drag.
Pisi x3
Dana are dreptate si eu am avut incredere in “prietena” mea si pana la urma s-a dovedit a fi aanta sotului ….
Pai asta suna a politica strutului, daca tu nu stii nu inseamna ca problema nu exista si categoric daca n-o stii nu-ai nici o sansa sa o rezolvi. Din pacate asta mi-a taiat multe aripi si mult din avant de-a lungul vietii: dorinta de a place celorlalti si de a fi aprobata, apreciata. la fiecare pas imi pun intrebarea ce o sa zica ceilalti si de multe ori nu-l mai fac, renunt de frica dezaprobarii sau a esecului. De acord ca putina detasare, nesmtire, indiferenta ajuta dar trebuie sa poti, aia e, nu oricine poate sa spuna nu-mi pasa, nu ma intereseaza ce crede X sau Y despre mine sau despre actiunile mele. Am ajuns sa cred ca asta e un handicap al meu: nevoia acuta de a fi aprobata, apreciata, admirata si groaza de situatia contrara. Cand nu stiu e la fel de rau ca “situatia contrara” pentru ca imi imaginez ce e mai rau, asa ca prefer sa stiu, poate e mai bine decat sa-mi imaginez.
In principiu, nici nu-mi trecea prin cap sa umblu prin lucrurile fostului iubit la vremea cand eram impreuna… pana cand l-am prins cu telefonul meu in mana, cu inbox-ul deschis, in timp ce primeam un apel de la cineva. El, un barbat foarte sigur pe sine la exterior, era de-a dreptul pierdut in acel moment… chiar ii tremurau mainile. N-am vrut sa-l pun intr-o lumina proasta si sa-i reprosez lipsa de incredere, drept urmare m-am facut ca ploua si am ras in sinea mea de incurcatura in care intrase. Dar atunci mi-am dat seama ca prietenia si increderea pe care consideram ca le aveam mai presus de relatia de iubire, nu existau la modul absolut cum crezusem anterior. Asa am inceput si eu sa-i verific telefonul. In cele din urma, asta m-a ajutat sa vad cat de mincinos si cinic era, si m-am despartit de el.
In acel caz, am considerat ca scopul a scuzat mijloacele. Insa, in esenta, cred ca e injositor sa recurg la un asemenea comportament. Si mai mult decat atat, dupa cata suferinta mi-a provocat sa stiu ca m-a mintit si m-a inselat, acum nu stiu ce sa spun… as mai verifica vreodata telefonul iubitului daca as avea banuieli ca ma minte? Pentru ca in mod sigur acesta este unul din cazurile in care trebuie sa aflu adevarul, desi stiu ca e posibil sa fie dureros. Inca sunt in faza de soul searching in aceasta privinta, iar in naivitatea mea, ma rog la Dumnezeu sa ma fereasca de astfel de oameni in viitor.
este foarte bine sa nu pleci urechea chiar la tot ce se aude in jurul tau.oricum oameni rai sunt pretutindeni si nu ai cum sa fi pe placul tuturor…din acest motiv o relatie de prietenie se consolideaza atat de greu.dezamagiri am avut si eu si inca mai invat sa fiu indiferenta la rautatile amicilor,colegilor.si viata mea este mai simpla,mai frumoasa atunci cand nu ascult barfele celor care vor sa-mi faca “un bine” spunandu-mi ca vor sa imi zica ceva dar sa nu zic la altii…pur si simplu schimb subiectul.”Nu vreau sa stiu”…asa cum ai spus si tu alice. esti geniala,te admir.o zi faina!
Intotdeauna am avut un al 6lea simt.
Pe barbati i-am simtit intotdeauna cand au calcat stramb (chiar si cand doar intentionau). Si ii vad bine pe cei ce ma dusmanesc. Li se citeste pe fatza.
Draga Alice,
in lb. germana exista un proverb “Was ich nicht weiss, macht mich nicht heiss!”, in traducere “Ceea ce nu stiu, nu ma deranjeaza/bulverseaza”.
Nu trebuie sa stim totul, nu trebuie sa stim tot ce face cel de langa noi, nu trebuie sa stim tot ce se vorbeste despre noi, tot ce se gandeste despre noi. Numai lucrurile esentiale si cu adevarat importante. Din pacate, am cautat si eu in telefonul sotului meu, cand am avut anumite baniueli, iar apoi mi-a parut rau, pentru ca temerile mi s-au confirmat. Si oricum nu puteam schimba nimic … si as putea sa mai dau multe exemple.
Ma bucur ca am reusit sa ajung acum la o anumita maturitate si sa ma intereseze numai lucrurile importante. Viata e scurta, uneori frumoasa, alteori nu, nu merita sa ne-o mai amaram si noi, inutil.
Si am mai invatat ceva … trebuie sa vedem partea plina a paharului.
Cat este de adevarat! Am depasit si eu perioada aceasta, de a afla “TOT”. Inaintarea in varsta prezinta si ea oarecare avantaje, printre care se numara si aceasta intelepciune- aceea de a crede doar ceea ce vezi, ceea ce simti, fara cautari asidue, fara a apleca urechea la barfe si cautari febrile- risipa de energie si timp. Scenariile pot lua nastere de la un simplu “Alo” spus pe un ton care poate parea mai “nu stiu cum”…Absurd, am trait si eu asa ceva, la inceputurile iubirilor. Acum sotul meu este incantat ca nu-l mai caut cu “Unde esti, cu cine, pana cand, dar de ce?”….in timp ce amicii sai sunt bombardati cu telefoane de acest gen. Nu ii mai caut in telefon, nu “trag” cu ochiul la mailuri sau la lista de pe mess…Fug de astfel de idei bolnavicoase, aducatoare de otrava in suflet. Nu ma mai intereseaza.Ceea ce este important imi spune, dar nici de asta nu mai am asa mare nevoie, atata timp cat citesc totul in privirea lui, in zambete si mangaieri. Si eu as spune “Nu, multumesc” , daca cineva s-ar oferi sa ma ajute sa dezleg mistere de acest gen. Fericirea sta in lucruri simple, mintea trebuie sa se abtina de la a asculta cleveteli sau de la a crea scenarii s.f. daca el intarzie 5 minute.
O zi frumoasa!
Multumesc!
Pacat insa ca intelepciunea vine numai odata cu varsta. As fi vrut sa gandesc asa si cand eram mai tanara, dar e bine si acum.
Eu sunt de parere ca ceea ce este al nostru, e pus deoparte, si ceea ce trebuie sa ni se intample, ni se intampla oricum.
O zi frumoasa si tie!
DIN CHESTIUNI DE GENUL ACESTA AI NUMAI DE PIERDUT SI PE URMA II PIERZI PE CEL DRAG . SI DACA REUSESTI SA-L CUCERESTI INAPOI MEREU V-A EXISTA ACEA INDOIALA DIN PARTEA LUI CA, TU AI APLECAT URECHEA LA CINE STIE CE BARFA IEFTINA. NU MERITA NIMENI ACEST LUCRU, CU ATAT MAI MULT TU. AM AJUNS LA O VARSTA RESPECTABIA SI STIU. MAI SPUNEA ANTE-POSTAREA DINAINTECA PE BATRANI NU-I POTI REEDUCA ,E GRESIT SA SPUI ACEST LUCRU DESPRE OAMENI.SI EU SUNT IN VARSTA DAR ACEPT CU SENINATATE SA MI SE SPUNA UNDE GRESSC CU ARGUMENTELE DE RIGOARE.SI APOI IMI PLEC CAPUL SI-MI CER SCUZE CA AM GRESIT.DA VEZI BINE CE SCRIU SUNT O PERSOANA CARE PREFERA ADEVARUL SPUS IN FATA MEA, IAR CEI CARE O FAC PE LA SPATELE MEU PE ACEEA II CONSIDER MINCINOSI SI NU-MI PEIRD TIMPUL CU EI.
Cata intelepciune doamna Alice….mi-as dori s-o am si eu,as fi fost scutita de multe suferinte in viata asta.
Foarte interesant subiectul. Mi-a dat de gandit si ai sa razi dar chiar am cautat pe internet pagina… http://www. amfostadmiratoareatasiacumtedusmanesc.com
razand singura in noapte.
As vrea sa stiu si n-as vrea… e mult mai sanatos sa nu stii ca te macinia si iti faci un milion de probleme isi gasesti vina apoi te scuzi in gand… si uite asa se strica o zi frumoasa.
Eu am alt obicei… cand imi spune cineva “iti spun ceva dar sa nu mai spui nimanui…” raspund scurt (recunosc ca ca mor de curiozitate)” Atunci nu imi spune”. Mi-e greu sa pun filtre si m-as simti ingrozitor sa mi-o ia gura pe dinainte (cum se intampla cam des)si sa insel increderea unui prieten.
E o vorba a carei origine nu o cunosc ” curiozitatea a omorat pisica”
Nici eu nu vreau sa stiu cine ma uraste, cine ma dusmaneste, cine vorbeste urat pe la spatele meu. Nu cred ca mi-ar folosi la ceva si n-as putea, cu siguranta, sa schimb purtarea/opinia cuiva.
Cred in puterea educatiei atunci cand educam copiii. Pe adulti nu-i mai putem educa si implicit nici schimba. Asa ca e mai bine sa nu aflam despre metehnele lor.
Nu cred ca atitudinea astea ne insingureaza. Cred ca ne protejeaza de suferinta.
Ba ti-ar folosi la a te feri de dusmani si a sti in cine poti sa ai incredere. Crezi ca nu e important sa-ti cunosti dusmanii? Eu zic ca e prima conditie in a te apara si a-i invinge.
Cum ar fi sa te duci la o prietena si sa-i dezvalui ceva din intimitatea ta fara sa stii ca nu-ti e prietena sincera si iti va trada increderea?