Timp potrivit
Am iubit, intr-un timp de care imi aduc cateodata aminte, un barbat care nu era niciodata atent cu sarbatorile mele si ale noastre. Nu-mi daruia nici flori, nici martisoare, nici daruri pentru aniversari.
Imi spusese, inca de la inceputul relatiei noastre, ca el nu e genul care sa-si bata capul cu nimicuri. Ca dragostea lui pentru mine nu are nevoie de forme de exprimare atat de comune. In schimb, lui ii erau tare dragi darurile, iar de ziua lui se bucura sa fie aniversat cu fast.
La inceput, am fost convinsa ca nu ma va afecta felul sau nepasator de a fi. Ca cele cateva calitati ale lui absolut extraordinare suplinesc cu varf si indesat noianul de defecte ordinare. Insa, ceva mai tarziu, cand mi-a disparut febrilitatea aceea de inceput, cand ai face orice sa fii aleasa tu ca partenera si esti convinsa ca niciun cusur al lui nu te-ar putea face sa-l iubesti mai putin, am inceput sa suspin dupa o viata normala. Sa astept, sa tanjesc si, intr-un final, sa-mi revendic prin cuvinte limpezi drepturile minime la rasfat si omagiu. Pentru ca indiferenta lui legata de zilele festive incepuse sa imi apara ca o combinatie letala de lene si zgarcenie.
Nu s-a rezolvat niciodata mica noastra mare divergenta. Si, asa cum e lesne de banuit, intre noi s-au ivit mereu alte si alte neconcordante, asa ca, intr-o toamna, am ales sa plec si sa uit. N-am reusit decat sa plec.
In primavara urmatoare plecarii mele, intr-o zi de 1 Martie, barbatul pe care incercam sa-l si uit a venit la mine si mi-a adus intr-o punguta un pumn de martisoare. Pentru toti anii in care nu-si amintise, ori nu-i pasase. Le-am primit si le-am privit cu atentie. Si abia atunci s-a terminat totul. Pentru ca in clipa aceea am inteles ca exista un timp potrivit pentru toate. Si ca lucrurile pe care nu le-am faptuit la vremea lor se risipesc definitiv. Ca gesturile pe care cineva le-a asteptat nu mai au nicio valoare daca vin cand nu mai sunt dorite. Iar martisoarele pe care nu le-am dat in primaverile care au tanjit dupa ele in zadar sosesc in anii in care-i deja prea tarziu…
Comentarii
111 Comentarii la “Timp potrivit”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Orce lucru daca nu e facut la timpul lui nu are farmec.
si eu sunt o persoana tare atenta cu cei din jurul meu dar sotul meu nu este exact cum mi-as dori eu din acest punct de vedere, dar in viata cred ca nu le poti avea pe toate
imi place sa fiu rasfatata de iubitul meu, sa-mi ia flori si cadouri in zilele importante pt noi
n as suporta de ziua mea fiinta iubita sa nu mi daruiasca ceva sau macar sa mi spuna La multi ani!,eu sunt foarte atenta cu cei din jur, si nu uit cand le este onomastica
Este f dragut din partea unui barbat sa fie atent la fiecare sarbatoare cu iubita lui…si noua ne place sa fim rasfatate.
toate trebuie facute la timpul lor ca altfel … nu mai au farmec!
toate trebuie facute la timpul lor!
mereu avem pareri de rau dar….macar sa invatam din greseli!
Noi suntem mereu atenti cu ei , dar ei cam uita de sarbatorile astea importante pt noi.
Ei mereu uita…dar noi? noi de ce nu uitam? noi de ce ne pregatim cu o saptamana inainte? noi cum putem si ei nu?……………
cred ca ce e facut la timpul lui are valoarea sa
Frumos gestul, dar din pacate prea tarziu…
Si noi tinem la datele importante din viata noastra si mereu ne daruim cadouri si mici atentii…la zile de nastere, zile de nume, aniversarea casatoriei, 1 si 8 martie, chiar si valentine’s day…..
prea tarziu pentru un asemenea gest!
Nu e numai fatul ca se uita. De mine uita toata lumea. Nu am prieteni (nu am avut timp sa mi-i fac), iar familia uita cu usurinta. Tatal meu nu a stiut niciodata pe data suntem nascute (eu si sora mea), cu atat mai putin sa stie cati ani avem. Cateodata isi amintesc. Si atunci vin cu cele mai neinspirate cadouri: o floare in ghiveci, cand stie ca nu avem unde sa o asezam; un pulover maro, desi stie ca nu imi place culoarea si nici macar nu port bluze pe gat; spray-uri de corp ieftine…
Tarziu, muuult prea tarziu…Toate lucrurile trebuie facute la timpul potrivit.
mi se pare o ipocrizie sa nu te intereseze aniversarile persoanei de langa tine atata timp cat o iubesti si mai ales dak e femeie,daca ca barbat esti incantat de darurile pe care le primesti sau surprizele care ti le face femeia iubita daramite femeia care din asta cred eu ca-si trage energia zilnica,din vorbe frumoase,mangaieri,atentii,respect etc,cele mai multe femei le putem face fericite fara cheltuieli extreme,mai existasi astfel de femei
sunt de parare… ca fiecare ar trebui sa respecte sarbatorile celuilalt… iar daca ser gandeste totusi sa aduca ceva doar ca sa recupereze timpul… mi se pare ca deja este prea tarziu…
fiecare lucru cu timpul lui, numai dragostea nu stii cand si cum s ao tratezi… de multe ori partenerul doreste ceva, tu-ti doresti altceva pentru el…
complicate sunt caile de a obtine si a oferi dragoste…
Si eu tin la sarbatori de orice fel si de aceea imi doresc ca si pers iubita sa fie la fel. Sa daruiasca din tot sufletul
eu tin foarte mult la sarbatorile altora si doresc ca si ceilalti sa fie la fel
da, cred ca ce e facut la timpul lui are valoarea sa
La fel am cunoscut pe cineva care oferea iubitei sale inele, ca raspuns la apropo-urile fetei care se dorea si ea logodita macar!!! Avea deja o colectie intreaga, numai cel de logodna lipsea… Pana s-a plictisit saraca fata. Oare cum pot sa faca asemenea gafe!!!OF…
De aceea am zis intotdeauna ca e mai bine sa regret ca am facut ceva decat sa regret ca nu am facut-o….
Si as mai adauga ca conteaza la fel de mult si de la cine le primim! De la cine ne dorim sa primim, nu primim atentie si nimicuri atat de importante pentru noi!
Ce multe dezamagiri…. Simt gustul amar al fiecarui rand citit aici. Si totusi, cuvintele sunt prea sarace…. fiecare rand respira tristete si dezamagire.
Si eu ii faceam surprize si eram atat de fericita si cu atata drag ii puneam ciocolata sub perina, ii faceam surpriza de Mos Nicolae, de Mos Craciun… NICIODATA NIMENI nu ii mai facuse atatea surprize… i-am facut un ajun de Craciun cum numai in filme se poate vedea. El care nu avuse niciodata pom de craciun….
El mi-a adus flori de 1 Martie si de 8 Martie – ca sa vada cei din jur ca tine la mine. Florile au fost de fapt pentru altii….. FAcea gesturile mari doar ca sa vada ceilalti ca el cat de grozav este el. Eu l-am iubit si asa si l-am asteptat cinci ani de zile. Trebuia sa faca atat de putin – doar sa vrea sa fiu langa el si as fi luptat si as fi razbit cu totul si cu toata lumea. El a ales intr-o luna sa se casatoreasca civil cu alta femeie. Totul a venit ca o bomba. Oare va realiza intr-o zi ca am fost deosebita? Ca l-am iubit cu o intensitate pe care nu cred c-o voi mai regasi niciodata?
Soarele sa va incalzeasca chipul cu razele lui, viorelele sa va lumineze ochii cu albastrul lor, zanganitul ghioceilor sa va umple sufletele de bucurie. O primavara frumoasa, cu sanatate si cu multe, multe bucurii!
Buna gasit dragelor:)
Articolul mi-a lasat gustul unei cafele fara zahar, bauta intr-un februarie tarziu, cand mi-am dorit cel mai mult, in viata mea, un martisor. Ma indragostisem (a cata oara?),de un barbat frumos ce-mi declara dragostea lui infinita si chiar imi ceruse mana:) Exact in ziua de 1 Martie a ales sa fie ocupat, si-n ziua aia am tanjit atat de mult dupa o floare, un martisor de la el, si pentru ca nu au venit, m-am simtit cea mai singura femeie de pe pamant.
Cea mai uitata.
Cea mai saraca.
Cred ca minutele zilei aceea le-am simtit ca niste ani, ani pe care daca i-as fi daruit lui, ar fi fost la fel de singuri. Am inteles ca langa un astfel de om voi tanji mereu dupa ceva ce el va fi prea ocupat sa-mi daruiasca.
I-am trimis un mesaj sec de adio, mi-am sters lacrimile, si seara am mers sa-mi cumpar flori. Mi-am cumparat un buchet imens de lalele si mi-am umplut sufletul cu frumusetea lor:)
Atunci am invatat ca atunci cand vine vorba de sufletele noastre, de nevoile noastre, chiar daca e vorba de o floare sau o mangaiere, nu merita sa ne multumim cu putin. sau cu ce-o fi.
Poate suna a cliseu, dar nu trebuie sa ne oprim din cautare pana nu gasim pe cel ce stie sa aduca primavara.
Timp potrivit: Acum!
Loc potrivit: Aici!
…, insa oamenii nepotriviti uneori din vietile noastre, pe care NOI ii acceptam crezand, sperand, visand, iar in final plangand, CUM apar?
De ce apar?…
… ca sa invatam, sa experimentam, sa crestem spiritual.
… ca sa mai facem un pas inainte sau o falfaire puternica de aripi in sus, catre Inalt.
La sfarsit nici nu stim ce ne doare mai mult?:
- faptul ca ne-au fost inselate asteptarile?
- sau faptul ca oamenii sunt asa cum sunt?
Pentru cine ne pare rau mai mult:
- pentru el?
- sau pentru mine?
Ce regretam cel mai mult?:
- timpul petrecut impreuna cu persoana nepotrivita?
- energia noastra irosita in van?
- durerea sufleteasca din final aparuta-n urma ranii sufletesti poate de ambele parti?
Ce ne doare cel mai mult?
- durerea lui?
- sau durerea noastra?
Viata noastra de desfasoara in limita timpului vietii pamantesti.
Nu traim o vesnicie pe pamant, in acest trup, desi ne vrem nemuritori. Si chiar suntem. Insa in alta dimensiune decat cea pamanteasca si trupeasca. Decat in cea sufleteasca. Suntem nemuritori sufleteste!
Timpul trupesc e limitat, nu vesnic.
Si intr-adevar toate au timpul lor, vremea lor, in trup, in viata aceasta.
Iar daca nu se petrec atunci, la vremea lor, mai tarziu chiar isi pierd farmecul si valoarea, cum bine ai punctat, Alice.
Eu nu i-as purta ranchiuna barbatului, care, intr-un tarziu, si-a dat seama de greseala lui si a cautat s-o indrepte, chiar si-ntr-un al treisprezecelea ceas nevaloros, nefericit, nedorit de tine, obosita de asteptare.
Cel mult i-as zambi acum amintirii amarui impaciuitor, dulceag si linistitor.
De ce?
Caci acum am cu mult mai mult decat toate martisoarele de pe intregul pamant adunate la un loc:
am o familie! o am pe Iza! il am pe El, iubitul vietii mele!
Toate martisoarele intregului pamant adunate la un loc palesc pe langa bogatia mea de acum. Si se dovedesc chiar inutile.
Si nu numai martisoarele. Chiar si alte amintiri dureroase legate de alti barbati.
O primavara superba in sufletele noastre si raze de soare nesfarsite!
Ce frumos vorbesti. Cuvinte calde si pline de drag. O primava superba si tie.
intelept si profund, asa ca intotdeauna
Carmen Nicolas,o primavara cu multe zambete…si mult SOARE…
Te imbratisez cu mult drag.
Asa e, toate au timpul lor, vremea lor in viata aceasta! Cat adevar… Copilaria are timpul ei…adolescenta are timpul ei…curajul de a implini un vis…toate la timpul lor… Doar dragostea nu are timpul ei; se poate sa-si faca timp oricand sa apara, la orice ora, la orice varsta si atunci cand te astepti mai putin. Asa ca, voi, cele care sunteti suflete singure, nu incetati sa sperati!
Va doresc o primavara frumoasa si gandurile bune sa devina martisoare pentru noi toate! Si va trimit de aici, multa, multa caldura! Aici nu e iarna niciodata, doar in calendar…si cateodata in suflet…
ALICE!Tu poti sa fii fetita din tara minunilor,careia nu i se refuza nimic chear daca nu cere.Ai sufletul atit de frumos incit toate florile raiului nu-ti va compensa dezamagirea acelui mic simbol”martisorul”care n-a fost agatat atunci cind iubirea ta il putea infrumuseta si-l putea face de nepretuit.Tu prin intelepciunea ,ar renuntat la umarul care nu te-a lasat sa plingi pe el asa cum ai fi vrut tu.Te sarut si-ti doresc un inceput de primavare plin de realizari si iubire
Draga Alice, ma emotionezi din nou, blogul tau a atins o coarda mult prea sensibilizata a sufletului meu…Imi place sa fac daruri, le fac cu tot sufletul. atat celor dragi, cat si colegilor, amicilor…Ori de cate ori ma intorc din cate o calatorie pe meleaguri pe care nu mi-au mai calcat pasii, aduc cate un mic fleac, un souvenir…Iar cand este vorba de aniversari, de mari sarbatori, febra cautarii darului potrivit pentru fiecare este cu atat mai mare…Eram casatorita de vreo 2 ani si alergasem cateva ore prin oras ca sa-i cumpar sotului meu un cadou pe care eu il consideram potrivit ( o camasa si o cravata, asortate costumului cel nou ).La intoarcerea acasa, de fata cu socrii mei, a aruncat pachetul cat colo, intrebandu-ma rastit unde am stat pana acum…Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit…Vorbesti de “timpul potrivit”…Acum, cand relatia noastra este definitiv compromisa si eu in prag de plecare, ma copleseste cu daruri ( bijuterii alese cu foarte mult bun gust), cu complimente si declaratii de dragoste, demne de pana unui scriitor de talent…Doar ca este TARZIU…
Dupa ce dragostea mea pentru el a murit, fara ca sufletul sa se usuce insa, era plin de iubire si dadea pe dinafara, m-am indragostit de un alt barbat, care a uitat in fiecare an de ziua mea si mi-a oferit doar flori…virtuale, dar primeste cu multa bucurie cadourile mele si dragostea mea…Incerc sa ma rup si sa uit…inca mi-e greu, mi-e foarte greu…Si ma gandesc daca vreodata, va veni o zi in care va veni la mine asemeni fostului tau iubit, cu “punga cu martisoare”…
Asemeni barbatului care a venit la tine Alice dupa un an cu un pumn de martisoare , in anii tineretii mele mi s-a intamplat ceva asemanator . Aveam 20 si ceva de ani si ultimii trei traisem o iubire dulce-amara , cu momente sublime dar si cu multe lacrimi , tradari , plecari si reveniri . Intr-o zi am ales sa plec , sa-i las libertatea de care imi spunea ca are atat nevoie si dupa vreun an m-am trezit cu el la usa cu un brat de flori – mu mai stiu daca pana atunci primisem vreua de la el – si cu un pumn de declaratii de iubire si o cerere in casatorie , pentru ca in sfarsit intelesese ca eu , doar eu sunt femeia vietii lui . L-am ascultat pana la capat si mi-am dat seama ca ceea ce asteptasem atata timp vine prea tarziu , in acel moment am inteles ca totul s-a terminat cu adevarat si ca l-am scos din suflet si din gand pentru totdeauna . Drumurile noastre s-au mai intersectat o vreme , aveam prieteni comuni dar niciodata prezenta lui nu mi-a mai adus nici bucurie si nici tristete . Nici macar enervare pentru a tinea sa spuna tuturor ce mult m-a iubit si eu ce ingrata i-am refuzat cererea in casatorie .
Iti doresc o primavara frumoasa Alice alaturi de minunile tale !
Eu am ajuns la concluzia ca noua femeilor ne place mult mai mult sa facem cadouri decat le palce barbatilor.
Pentru mine este o placere de nedescris sa fac cadouri. Incepand de la gandurile care imi trec prin cap despre ce cadou s-ar potrivi si cui, la umblatul prin magazine dupa idei, pana la alegera cutiei, hartiei, felicitarii.
Este o bucurie nemarginita in actul in sine… sa dai cuiva ceva care sa-i aduca bucurie.
Nu stiu de unde mi set rage asta… poate din faptul ca nu am primit ca si copil prea multe cadouri iar pe cale pe care le-am primit le tin minte si acum.
Am luat cu mine cand am plecat din tara tot felul de obiecte neimportante doar pentru ca erau un cadou si pentru ca duceau cu ele amintirea emotiei pe care am trait-o atunci cand le-am primit.
De mult, in tinerete, in primii ani de iubire, in luna cadourilor primeam in fiecare zi cate un cadou.. cat de mic si ma bucuram enorm pentru fiecare . Mi-e foarte dor de vremea aceea… acum imi pot perimite cam tot ce imi doresc, pentru ca nu doresc imposibilul, dar nu mai primesc cadouri…
Stiti ce mi s-a spus cand am intrebat de ce? “Pentru ca tu faci cadouri atat de potrivite tuturor…”
Sa ma opresc din a face cadouri cadouri ca sa incep sa le primesc din nou?
“Este o bucurie nemarginita in actul in sine… sa dai cuiva ceva care sa-i aduca bucurie.
Nu stiu de unde mi se trage asta…”
…poate din faptul ca mama ta se bucura imens cand ii implineai dorinta?…sau pur si simplu o bucura imens indiferent de ceea ce tu ii daruiai?…
e decat o intrebare retorica
…, caci si eu, ca si tine, simt acelasi lucru: sa daruiesc mai degraba, decat sa primesc…
…iar ca sa primesc din nou?…nu! nu cred ca tre sa ma opresc din a darui, ci decat a accepta pur simplu ceea ce oamenii imi ofera…chiar si numai un zambet, o privire calda, un gand bun…sa acceptam si sa iubim oamenii exact asa cum sunt ei: cu bune si cu rele…
Catre tine o raza primavaratica plina de zambet calduros,
Carmen
Si catre tine o primavara frumoasa pe acorduri muzicale
http://www.youtube.com/watch?v=HjGBkhe8nEU&feature=related
Foarte interesanta povestea!
Eu insa nu sunt de acord intrucatva cu concluzia.
Eu am iubit (fara speranta) un barbat nu foarte cu mult timp in urma. Si, pe cand eu inca ma mai gandeam la el cineva a facut un comentariu asemanator concluziei acestui articol – daca ceva nu vine cand il doresti, degeaba vine la 60 de ani… Iar eu m-am trezit zambind atunci si mi s-a parut ca as fi incantata daca la 60 de ani macar as putea sa fiu langa cel pe care il iubeam…
Sigur, nu doresc sa se intample asta. La 60 de ani imi doresc sa fiu bunica sau macar aproape bunica si sa am alaturi adevarata iubire a vietii mele.
Desi nu sunt (intru totul) de acord cu concluzia lui Alice, mi se pare deosebit de interesant momentul in care, in prezenta martisoarelor, s-a rupt filmul pentru ea fata de celalalt… Adica ma fascineaza cum intelegem intr-un moment aparent fara legatura ce vrem de fapt. Cum ceva minor, aparent minor, trezeste in noi acea intuitie esentiala vis-a-vis de ceeace e de facut…
Multumesc ca ati impartasit cu noi povestea.
Ador sa fac cadouri; evident, imi place sa si primesc; insa ador sa le fac mai mult decat orice; m-am simtit stanjenita cand iubitul meu mi-a luat un telefon de ziua mea; sau in alt ani o pereche de cercei; sau o icoana de argint; stanjenita pentru ca a cheltuit atat cu mine; nu regret nici un banut din ce cheltuiesc pe cadouri(chiar daca e salariu meu pe o luna) la timpul potrivit fac gestul potrivit din tot sufletul(zilele de nastere le putem incadra cu certitudine in expresia “acum e momentul”)
Dureros e faptul ca trecem de atatea ori peste momentul oportun, si ne dam seama abia cand s-a sfarsit ca ar fi fost timpul potrivit sa….orice
Alice, iarta-ma pentru off topic, dar tocmai am intrat pe site-ul revistei tale si am gasit o poza care-mi place de mor!
http://www.revistatango.ro/fotografia_de_azi
E delicioasa, felicitari fotografului! Si pupici Izei voastre!
Un barbat care m-a iubit, mi-a cumparat intr-un an de ziua mea, o cutie de inghetata. Eu as fi vrut sa-mi aduca flori. Mi-a fost rusine de gandul meu. Acest barbat imi lasa in fiecare zi un bilet de dragoste, in parcul din orasul nostru, sub o piatra stiuta numai de noi. Cand iubirea noastra s-a sfarsit, mi-a promis ca imi va fi mereu aproape.
Acum suntem prieteni, ne vedem rar, dar cu mult drag…si de fiecare data cand il intalnesc vreau sa-i spun cat de mult mi-am dorit sa-mi fi adus flori de ziua mea…dar mi-e rusine…si atunci ii povestesc cu cata emotie asteptam sa-mi “culeg” biletul de sub piatra noastra…
Alice iti trimit un link cu ceva foarte interesant…tu ce iubiri ai trait de ai asteptat raspuns: martisoare, “drepturi marunte”? Acuma ce iubire traiesti?
http://tainacasatoriei.wordpress.com/2010/02/26/mi-se-pare-ca-oamenii-iubesc-in-doua-mari-feluri/#more-2814
Am citit eu, Sanda, textul din link, si m-am intristat.
“Cum să-l iubeşti în continuare pe cel care refuza sau nu mai poate să fie aşa cum doreşti, care s-a schimbat într-un sens care nu-ţi convine, care se comportă altfel decât te aştepţi, care nu se potriveşte cu visurile sau fanteziile tale? Nu e firesc să cauţi un altul?”
E foarte firesc, dar doare. Am fost mereu obiectul iubirii-raspuns, fara indoiala. Cat am intrat in tipare, am fost iubita, cum am derapat un pic, gata. Dar as minti sa spun ca eu am simtit iubirea-daruire pentru cineva. Neconditionat te pot iubi numai parintii, sunt ferm convinsa, restul e material de poezie, si atat.
intr-adevar este aproape imposibil…dar este si mult adevar in text, iubim raspunsul de multe ori si avem tot felul de asteptari care ne fac nefericite.
In relatia cu sotul meu, constientizez de foarte multe ori cum ma fac singura nefericita fiindca proiectez asupra lui multe asteptari si multe dorinte…si el este bun ca painea calda dar cateodata nu se ridica la nivelul asteptarilor mele.
Eu traiesc azi iubirea-daruire. Nu ma indoiesc. Numai ca uneori mi-e greu, revin la vechile apucaturi si gresesc. Dar ma inalt din nou, pentru ca stiu de-acum cum trebuie sa iubesc ca sa dau o sansa fericirii mele. Am trait iubirea- raspuns, de multe ori. E cea mai la indemana. Dar acum daruiesc viata mea.
Test de sinceritate: Cate dintre voi au citit in dreapta sus?
Plecaciune,
Doc
eu, da!
si-mi place! 
Primavara frumoasa!
Multumesc
Si eu.
Mi-au cazut ochii..direct acolo.
E foarte frumos sa primesti si sa daruiesti cadouri… Imi place sa daruiesc, dar si sa primesc, recunosc. Suntem o familie numeroasa si de fiecare data ne daruim intre noi martisoare. Mai mari sau mai mici, mai scumpe sau mai ieftine, nu conteaza, martisor sa fie. Cu toate astea un martisor din parte unui om care sta ghemuit in sufletuyl tau nu strica… Am primit cativa ani martisoare de la El. E un baiat atent si m-a alinta intotdeauna. Anul acesta insa nu vo mai primi…. E primul martie pe care-l voi petrece singira, din punct de vedere sufletesc… Parca nu ma impac cu ideea, parca nu pot accepta, dar asta este realiatea… El o sa faca cadouri ateia, eu o sa ma gandesc la el si la povestea noastra ce am scris-o in vreo 8 ani. In schimb stiu sigur ca ai mei elevi ma vor rasfata cu flori. Parca ma vad plecand cu un brast de flori de la scoala si voi imparti pupici, vorbe calde si imbratisari tuturor piticilor mei.
Va salut si va doresc un inceput de martie exceptional, presarat cu multa dragoste si caldura sufleteasca:*
Imi pare rau, Maria, stiu cum e sa te simti singura in zilele festive. Dar va veni si primavara ta…
Multumesc Alice, daca imi permiti sa te tutuiesc, pentru ale tale cuvinte. Tu esti un om asa bun si asa de sus-pusa, iar eu atat de “mititica” incat parca nu merit sa ma bagi in seama. Am descoperit intamplator site-ul acesta, nu cu mult timp in urma, si din prima clipa in care am citit cele scrise de tine si de cei care isi spun parerile am realizat ca sunt oarecum “binecuvantata”, ca l-am descoperit. Consider ca doar anumiti oameni citesc si scriu aici. Sunt oameni speciali, nu pentru ca ar avea calitati deosebite, ci pentru simplu fapt ca isi impartasesc ideile si isi fac timp, din putinul liber pe care-l avem, sa gandeasca la unison si sa isi spuna parerea. Ma bucur ca te-am descoperit! Da, ma bucur, asta simt. Nu te stiam decat din putinele dati cand te-am vazut la TV, dar aici m-am convins ca esti un om cu totul special. Scrii atat de frumos, atat de bine… Cuvintele tale din fiecare zi ajung, cu siguranta la sufletele noastre. Cel putin la al meu ajung cu varf si indesat si ma mangaie, imi dau o stare de bine, de relaxare. Abia astept sa vad ce teme mai propui, ce mai scrii. Nu stiu de unde atatea idei, cum de reusesti sa ma mangai atat de mult. M-am simtit atat de bine azi ca “m-ai bagat in seama”, ca mi-ai raspuns cu ale tale cuvinte simple, dar venite parca din adancul sufletului de parca mi-ai spune “Stiu, Maria, ce traiesti, am trecut si eu, candva, prin asta si stiu cum te simti. Dar lasa, totul va fi bine”. Nu-ti poti imagina… Da, va veni si primavara mea, o astept, o doresc, vreau sa simt si sa traiesc o primavara adevarata care sa ma fericeasca, sa ma salveze de la singuratate si tristete si sa-mi dea aripi… Da, aripi sa pot zbura la propriu. Sa simt ca zbor pe strada, nu ca pasesc. Plang si scriu, dar sunt lacrimi de bucurie parca, dupa mult timp in care am varsat doar lacrimi de tristete. Iti doresc tot binele din lume, sa-ti dea Domnul numai bucurii alaturi de alesul inimii tale si copiii vostri si, ce-ti doresc cel mai tare este sa nu mai gusti niciodata, dar niciodata din paharul cu amar. Te sarut si te imbratisez de un milion de ori.
Deloc banal, cadoul vorbeste despre intrepatrunderea axelor ‘a fi” si “a avea” intr-un mod subtil si nu intotdeauna usor de decriptat;
Dincolo de orice inerpretare stiintifica, cadoul ramane cadou cu tot misterul aferent deschiderii unei cutii, doar atunci cand este asteptat, cand se suprapune dorintei si nu intotdeauna nevoii noastre;
Acesta este timpul potrivit
P.S.
Te citesc de mult Alice; si esti minunata; asa cum sunt si multii cei ce se recunosc in cuvintele asezate de tine cuminte si cu sarg si raspund frumos, aducator de zambet:)
Daca ai sti cat de mult ma regasesc si eu in cuvintele si in povestile voastre, Lotus! Raspunsurile voastre vindeca intrebarile mele.
zambet de lotus tie Alice si celor frumosi sufletului tau
Le-am invidiat mereu pe femeile care nu stiu cum fac, dar primesc mereu cadouri de la partenerii lor. De la pipitele ce se pricopsesc cu masini ultimul tip pentru serviciile lor erotice, pana la doamnele delicate pe care barbatii lor, de obicei nebuni dupa ele, le cadorisesc mai tot timpul cu flori, parfumuri, bijuterii scumpe. Eu, in afara de floarea de la prima intalnire, n-am mai primit nimic altceva. Ba mint, cateodata s-a mai prezentat cate un domn la usa mea, cu o sticla de vin bun, pe care a baut-o tot el, dupa “consumarea” vizitei.
Iar martisoare, culmea, am primit mai mult de la femei. Si am daruit si eu, in semn de drag si de prietenie, nu cum o fac barbatii, ca sa bifeze o obligatie de inceput de martie.
Mai trist e ca exista barbati atenti, draguti, care fac cadouri, care nu uita de ziua iubitei si care-si coplesesc aleasa cu flori si atentii. Numai ca sunt ai altor femei.
Da, Sonia, fiindca noi nu stim sa batem din botina. Se pare ca e o conditie a traiului tihnit, pe care noi n-o indeplinim.
Exista care sunt tratete cum merita si fara batai din botina.
Eu tot nu pot sa cred ca exista ce e scris in articol. Probabil ca trebuie sa ma mai nasc o data, poate am noroc sa nimeresc “in lumea care trebuie”.
Intrebat eu fiind, cred ca as putea spune cu siguranta ca am nimerit bine in lumea mea, in universul meu.
Pace,
Doc
Inseamna ca am gresit eu, si are dreptate Sonia. exitsa, dar sunt ai altora.
Alice,
“Am iubit, intr-un timp de care imi aduc cateodata aminte, un barbat care nu era niciodata atent cu sarbatorile mele si ale noastre. Nu-mi daruia nici flori, nici martisoare, nici daruri pentru aniversari.
Imi spusese, inca de la inceputul relatiei noastre, ca el nu e genul care sa-si bata capul cu nimicuri. Ca dragostea lui pentru mine nu are nevoie de forme de exprimare atat de comune. In schimb, lui ii erau tare dragi darurile, iar de ziua lui se bucura sa fie aniversat cu fast”.
…..
Sincer, asa ceva este incredibil de … trist. Imi pare rau ca ai avut nesansa sa iubesti asa ceva. Si nu inteleg de ce iti mai aduci aminte.
Nu merita.
Nici o femeie nu merita un asenemea specimen langa ea.
Plecaciune,
Doc
N-ai idee, Doc, cate femei au asemenea specimene langa ele. Iti spun eu, dar fara suparare: majoritatea!
Iar noi, cele de aici, ne indoim cateodata ca tu esti real, Doc. Si e clar ca nu ai mai iesit de mult la o bere cu baietii, sa-i mai auzi povestind…
Dupa umila mea parere Doc, pare un om special. Da, parca nu ar fi din aceasta lume. Ma bucur sincer pentru cea acre iti este alaturi Doc. Sa o pretuiesti si sa o tratezi asa cum tu bine stii. Te salut si eu. Jos palaria pentru tine!
Draga Alice,
De acolo vin. Diferenta e ca eu am baut Santal de mere. II aud povestind, dar asta nu inseamna ca maine ma duc sa fac ce a facut x sau y, doar pentru ca e HIGH.
Stimata doamna Maria,
Nu este nimic special. Trist si adevarat este ca, doar cei tristi vad normalitatea ca pe ceva special. I’m human, I’m real. Pretuiesc si tratez asa cum demonstreaza ca merita. Am spus si o repet: O FEMEIE TREBUIE SA STIE SA ISI FACA CINSTE! Atunci e o DOAMNA… si atunci nu primeste nimic special decat ceea ce merita.
Plecaciune,
Doc
Doc, tu existi cu adevarat sau esti un personaj de poveste pe care noua, fericitelor care citim si traim acest blog ne este dat sa-l intalnim?
Ferice de femeia cu care iti imparti viata!
Stimata doamna CristinaC,
Exist. Incercati sa cititi acest blog si orice spatiu virtual fara a incerca sa il traiti. Incercati sa il cititi si sa absorbiti cat mai mult. Sa stiti ca informatia care dispare de pe tabla cand aceasta e stearsa cu buretele, ramane in burete.
Ferice de mine ca ma lasa sa fiu asa cum imi place. Pentru ca cel mai simplu lucru este sa fii TU.
Si ferice ca sunt inca foarte tanar, si totusi prea batran pentru a mai putea sa ma degradez.
Va saluta din picioare,
Doc
Bune versurile.
Eu ma bucur tare ca exista Doc, desi, cand ma cuprinde-ndoiala, ma-ntreb si eu: oare exista cu adevarat?
Sa ramaneti cat mai mult timp alaturi de noi, Distinsule Doc, va rugam.
Unele dintre noi avem nevoie de astfel de oameni.
Ca sa ramanem statornice, sa crestem…sa ne bucuram.
Faptul ca ma simt bine aici, se datoreaza tuturor.
Faptul ca ma simt bine aici , ma face sa raman.
Exist. Nu este vina mea ca sunt asa cum sunt. Este vina celor care m-au invatat ca in viata nu trebuie sa existe diferente intre altitudine si atitudine. Ca azi esti sus, dar ca maine poti ajunge jos. Ca este foarte important cum ajungi la final. Parcurgeti exemplul Mecca.
Ma rog la EL sa ma mai tina in viata o viata.
(Spera ca) Va multumeste,
Doc
http://www.youtube.com/watch?v=KHW3yXSoHBo&NR=1
Asra apropo de timp …
Va saluta din picioare,
Doc
O primavara cu mult Soare,Doc.
Multumesc asemenea.
Uneori nu rezist tentatiei de a ma baga precum musca in lapte, deci
- cred ca multe femei dar si multi barbati, au alaturi oameni mai mult sau mai putin potriviti; discutia e ampla si implica motive personale greu traductibile in cuvinte;
- avantajul spatiului virtual este ca ne permite, in functie de doza de narcisism detinuta, sa ne schitam porterete/imagini/profiluri ce se suprapun sau nu, cu ceea ce suntem in realitate;
- fericiti cei se cunosc pe ei insisi
- cred ca absorbtia unui cuvant presupune introiectie, deci un proces dinamic iar trairea in acest caz, este cumva subinteleasa;
- fericiti cei ce pot ramane firesti intr-o lume in care nefirescul da tonul
- uneori, ma gandesc la cei care folosesc cadoul ca modalitate de a cumpara afectiunea celui/ celor din jur;
cam atat…
P.S. nu-mi doresc sa dau nastere decat eventual unor polemici interioare, sustenabile in fata oglinzii
Foarte interesant. Nu am sa intru in polemica. Fiecare traieste unde vrea si cum vrea.
Pacat de cei pe care viata ii tine in palme. Aici fiecare e liber sa inteleaga ce vrea.
Va saluta din picioare,
Doc
Dap, avem libertatea de a intelege ce vrem; si asta, in functie de acel filtru personal, care , de ce nu, ne traseaza conturul, cu acele unice tuse ce ne permit a zice zice : ” sunt diferit/a de tine”;
… Si pana la urma, nu ne-am plictisi unii cu altii de-am fi toti sublimi de asemanatori?
In acelasi registru, zic ca fericiti cei pe care-i viata ii tine intre palme si nu doar ii palmuieste; evident,cu exceptia nasterii si mortii, alegem
Fara nici o conotatie peiorativa, dat fiind locul unde creste floarea de care vorbesc, imi permit sa va parafrazez :
va salut din mocirla
Cu respect
lotusul
Cum sa stai ami langa asa ceva? Nu-mi raspunde. Ma intreb pentru mine. Si ma minunez. De ce am fost eu trimis in lumea asta, contemporan cu toti inaptii?
Plecaciune,
Doc
Alice, ai spus ” am ales sa plec si sa uit. N-am reusit decat sa plec” si, mai apoi, “abia atunci s-a terminat totul”.
Se pare ca totul s-a terminat, dar inca nu ai uitat.
Ca dovada ca scriu despre asta.
Femeile ,prin natura lor sunt fiinte gingase ,la fel si lucrurile marunte cum ar fi un martisor,un trandafir sunt lucruri ieftine,dar cand sunt daruite la “Timpul potrivit” la “persoana potrivita” si vin din partea unei “persoane potrivite” au o mare valoare si cu aceste lucruri marunte pot cuceri orice femeie.
Dar sunt foarte multi barbati pt. care aceste lucruri nu inseamna nimic,dar cand au pierdut persoana draga lor isi aduc aminte ca un trandafir nu e foarte scump,dar poate e tarziu..
Nu sunt de ajuns o floare, un martisor, e nevoie de o mare iubire plus o floare, un martisor….:)
Da, da, subscriu total. Iubirea e prima. Fara iubire, florile, martisoarele si orice altceva nu inseamna nimic, e ca si cum n-ar fi. Verificata….
Este Timpul potrivit unui zambet sincer cu Soare,din suflet pentru fiecare
Ajungem la “timpul potrivit” abia dupa maturitatea evenimentelor.
Cand am ajuns sa depasim acel moment care ne trezeste naivitatea de a considera ca se poate schimba ceva daca ne dorim din tot sufletul,caci avem incredere in noi si in forta dragostei pe care o imprumutam neconditionat persoanei iubite.
Asemenea unui fruct,care abia dupa ce ajunge la maturitate isi descopera adevarata frumusete atat exterioara cat si interioara(prin aromele unei vieti cumulate cu ploi si tunete,cu soare si grindine,cu zile si nopti,cu singuratati si tratatie,cu ingrasamant sau pur si simplu ,singur si piezis…ca apoi,sa venim noi “oamenii potriviti”-sa-i savuram zeama plina de aromele experientelor.)
Din pacate nu stim cand este timpul potrivit,evenimentele decurg de asa natura incat sa constientizam ca acum este timpul potrivit.
Timpul potrivit..nu se poate programa…din pacate/fericire…timpul potrivit este timpul realizarilor sau a esecurilor cumulate.
Anca Alexandra, cata dreptate ai… Din pacate.
Si eu am iubit barbati care nu s-au deranjat sa imi faca vreodata vreun cadou. Acum imi dau seama ca asta nu era doar un semn de mare zgarcenie, ci ca nu le pasa de mine nici un pic. Dar cum era sa pot sa traduc astfel gestul sau lipsa gestului, atunci cand eram ametita de dragoste sau numai de inchipuirea ei?!…Acum pot.
Mi s-a intamplat ca peste timp sa mi se explice – asemanator cumva cu pumnul de martisoare – ca pe noi ne legau lucruri si fapte mult mai insemnate decat toate nimicurile astea. Dar explicatiile veneau prea tarziu, pe cand eu as fi avut nevoie la vremea lor de firavele gesturi.
Explicatiile, chiar si venite la timpul lor, nu tin loc de viata, dar pot da o sansa in plus schimbarii spre fericire.
Chiar daca am vrea uneori sa dam timpul inapoi nu se mai poate.Soacra mea nici daca-i spune cineva sa-mi spuna la multi ani nu o face,de cadou nu poate fi vorba si nici fiului meu care e singurul ei nepot si care-i seamana foarte bine nu-i ofera niciodata nimic de ziua lui.Sunt oameni care s-au obisnuit asa,care au trait toata viata asa si nu vor sa se schimbe,mie imi place sa fiu prima care felicita,imi place sa ofer flori fara motiv,imi place sa rasfat si sa fiu rasfatata atat cat se poate!Fie ca ultimul sfarsit de saptamana din iarna asta sa va aduca numai bine tuturor!
Eu cred ca soacra ta nu face la fel cu oricine, daca i-ati fi dragi cu adevarat, si-ar aminti. Iar daca s-ar indragosti de cineva, sigur i-ar face daruri…
Probabil ca da,isi aminteste dar nu vrea sa faca din asta o sarbatoare,nici cand erau mici celor doi copii ai ei nu le-a facut cadouri,e o persoana rece.
Buna dimineata
…”febrilitatea aceea de inceput, cand ai face orice sa fii aleasa tu ca partenera ”
Suna ca o maxima . Lupta voluptoasa cu sine si cu toti in acelasi timp pentru a fi tu aleasa, invidiata,criticata…si in final uitata.
Daca ar fi sa aleg o imagine pentru aceasta maxima, atunci ar fi un curcubeu pe un petec de cer.
…” si mi-a adus intr-o punguta un pumn de martisoare. Pentru toti anii in care nu-si amintise, … “este ca si cum :
Dupa ce ai intors fata Divinitatii , revii sa faci matanii !
Intotdeauna imi intelegi fiecare nuanta. Aproape ca m-am gandit la tine cand am scris cea dintai fraza la care te-ai referit. Pentru ca nu am scris-o intamplator, am gandit-o ca pe o lume intreaga.
Iti urmaresc blogul de ceva timp si imi place tare mult emotia pe care reusesti sa o transmiti. Textul tau de fata pe mine cel putin m-a facut sa simt furnicaturi… Nimic nu poate inlocui lipsa de afectiune a cuiva, afectiune care ar putea fi exprimata in fel si chip, fie si prin gesturi marunte, (aparent) nesemnificative. Intr-adevar, exista un moment potrivit pentru toate. La fel de bine si o interpretare a evenimentelor in fel si chip. Felicitari pentru articolele tale si bafta in continuare !
Iar tu, O, m-ai facut sa zambesc complice. Da, exista si o interpretare a evenimentelor in fel si chip. Exista, stiu, din asta traiesc.
Bine te-am regăsit, draga mea Alice!
Gîndul tău mi-a adus alint în prag de primăvară – un anotimp în care nu mă regăsesc şi care mă tulbură mereu. Este reconfortant să descoperi, în rândurile tale – gânduri şi apoi în mesajele celor care împart aici aroma cafelei, că mai există suflete care percep zădărnicia cu aceeaşi unitate de ne-măsurat (oare o fi existând un ceas minune care să măsoare “timpul potrivit”?).
Nu am tânjit niciodată după mărţişoare, nici măcar în copilărie. De ziua mea nu am aşteptat daruri, nici măcar la aniversări “rotunde”. Mă apropii de pragul celor 40 de ani şi nu am avut niciodată un tort de ziua mea (exceptând clasicul tort al miresei de la nunta care însă nu a fost doar a mea şi de care nimeni oricum nu-şi mai aduce aminte, căci vraja s-a rupt repede, iar divorţurile se fac fără tort). Cu toate astea, am fost mereu răsfăţată în fiecare martie cu zeci de mărţişoare (sunt profesoară şi elevii oferă cu dragoste micile simboluri ale unei primăveri pe care nu o înţeleg, dar o vestesc cu zâmbetul lor deschis). Am primit daruri fel de fel, dar îmi aduc aminte de foarte puţine dintre ele, semn că s-au dus în negura din care au venit, odată cu oamenii ce le-au ales. Poate n-am ştiut eu să mă bucur, poate n-am văzut la timp strălucirea clipei şi s-a dus…
Mă descopăr acum, în prag de nouă primăvară, tânjind la un gest de tandreţe şi la ceva atât de simplu. Mă uit în jur şi simt pustiul. Refuz să cred că este “prea târziu”.
Iubirea ta, Alice, îmi este alint, şi speranţă, şi gând de primăvară. În sufletul meu ştiu sigur că pentru toate există un “timp potrivit”. Îl aştept cu răbdare şi cu înţelepciunea timpului pe care l-am zidit în lunga-mi hibernare.
Să ai o primăvară plină de iubire!
N-am mai citit de mult ceva care sa ma emotioneze atat de tare. De dimineata, cand am gasit textul tau, am simtit nevoia sa-l citesc cu glas tare iubitului meu, asa cum simt nevoia sa impartasesc cu el tot ce e bun in viata mea. As fi mandra sa gazduiesc blogul tau langa cele ale noastre de la revista, daca vei vrea intr-o zi sa-i gasesti alt adapost.
Mulţumesc, Alice! Blogul meu e la început de drum… L-aş vrea frumos, îl visez ca pe un dar şi simt cuvintele cum îşi caută drum spre alte suflete însingurate. Poate încă nu a sosit timpul pentru atâta sinceritate câtă ar putea să-şi strige gândul. Cum ar spune Nichita: “Mi-e sufletul culcat pe colţi de lupi”.
Te sărut!
Ador Nichita!!!
Il simt intens in mine si-mi doresc sa-mi creasca aripi de Nichita, cu care sa zbor, sa-l prind din urma, sa-l cuprind, sa-l contopesc in mine, sa-l personalizez si sa-i redau viata.
Mi-e dor de Nichita. Si uneori chiar doare dorul de el. Dar e frumos si asa. Ma-nalta!
Bine ai venit printre noi, draga Dana Cristina!
Sincer?
Ma bucur sa te avem printre noi, alaturi de noi.
E taaaaaaaare faina cafeneaua catifelata verzui a lui Alice!
Primavara rodnica si superba!