Viata ca-n poze
Daca faci cuiva mai multe fotografii si apoi il lasi sa le aleaga pe acelea in care se place cel mai mult, poti sa afli o gramada de informatii despre cum se vede si cum se crede respectiva persoana.
Exista si numeroase teste psihologice realizate pe baza alegerii unor fotografii, ca dovada ca procedura este intr-adevar relevanta. Numai ca eu nu detin informatii stiintifice. Doar argumente adunate empiric si, in plus, amintirea unei zile cand un psiholog extraordinar mi-a aplicat testul Szondi, iar eu am avut senzatia ca imi ghiceste in carti si imi afla tot trecutul, prezentul si viitorul.
Detin, in schimb, experienta acumulata in cei peste zece ani de cand lucrez cu personalitati ale caror fotografii, pe langa cuvinte, urmeaza sa fie publicate, si am observat cam care sunt criteriile dupa care oamenii isi aleg pozele. In cea mai mare parte, alegerile noastre se orienteaza catre fotografii in care ne recunoastem. Ne plac ipostazele in care ne vedem din unghiuri posibile si propriului nostru ochi. Daca in poza suntem ca in oglinda, atunci e de bine, si asta ne face sa ne simtim confortabil si in largul nostru. In plus, daca noi credem despre noi insine ca suntem blanzi si buni, sau sobri si dominatori, sau nostimi si placuti, asta se va reflecta, categoric, in felul in care alegem fotografiile noastre, chiar daca acelea care ne plac nu sunt cele mai reusite din punct de vedere artistic.
Cam asta se intampla si cu fotografiile vedetelor. Pentru ca vor sa se vada in poze asa cum se vad ele in oglinda- si se plac singure -, foarte multe vedete au pretutindeni aceeasi atitudine si, eventual, si cam aceeasi pozitie. Sunt femei cunoscute pe care nu le-am vazut in fotografii astfel decat arborand un zambet contrafacut, cu buzele intredeschise, cum stiu ele ca e mai sexi. Am observat si ca doamnele care se ocupa de afaceri nu se vor decat ascunse in spatele unui suras masurat cu sublerul si a unei priviri aplecate condescendent catre aparatul de fotografiat. Si toate categoriile de persoane pozate, indiferent de sex sau cariera, vor sa arate in poze mai tinere si mai slabe decat in realitate.
Insa eu stiu ca o fotografie poate avea un farmec fabulos, dincolo de detaliile care ne preocupa pe noi atunci cand ne vedem imortalizati. Ca e foarte insemnata privirea artistului, atmosfera fotografiei, emotia momentului. Ca dovada ca toti detinem poze dragi in album, ca sa nu uitam cum am fost, ca sa ne amintim cine suntem si, mai ales, cum am vrea sa fim daca in viata am arata ca in poze.
Comentarii
41 Comentarii la “Viata ca-n poze”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
fiecare poza are farmecul ei
imi place sa fac enorm de multe poze….
am foarte multe poze in care nu imi place cum am iesit….si poze in care imi place cum iesit…insa orice poza are farmecul ei
Toti detinem poze dragi in album ca sa nu uitam cum am fost si sa nu uitam pe cei dragi care nu mai sunt.
Interesant articolul tau. eu de multe ori nu ies cum mi-as dori in poze.
mie imi plac pozele facute instantaneu…acelea sunt mai interesante…
Imi place enorm sa fac fotografii altora, asa la nivelul meu de incepator.Eu prefer instantaneeele. Astfel, omul e natural, fara zambetele false de care aminteai mai sus.
asa este interesant articol. in poze niciodata nu ies cum as vrea
pe partea dreapta parca arat mai bine decat pe stanga…din fata nasul pare nu stiu cum…si tot asa…meru gasim o scuza pentru a spune ca nu aratam bine intr-o anumita poza…
Foarte interesant articolul…nici macar nu am stiut de existenta acestui test Szondi…
mie imi place sa fac poze si sa-mi amintesc apoi pe unde eram cand le-am facut!
Eu ma bucur de tot ce vad,ma bucur de viata, ca sunt sanatoasa ca pot sa conversez cu voi,viata e scurta si trbuie sa te bucuri in fiecare clipa.
Hristos a Inviat, Alice tie, si tuturor prietenelor noastre.
Am sa plec un timp, ca sa-mi linistesc gindurile alaturi de cei dragi mie, dupa o perioada grea de munca si nu am sa pot sa mai raspund gindurilor impartasite de dragele de voi. Dar dupa posibilitati, am sa caut sa va mai citesc.
In viata reala, prietenii se mai ghicesc si dupa vorbe , subtile de multe ori, dupa gesturi ascunse, dupa tonalitati mieroase, zgribulitoare pentru unii, fiori pentru altii, dupa fapte micute pentru oameni mari. Lume in deriva. Vrind sa ramin pe uscatul meu, va citesc cu placere, fara sa va cunosc, decit dupa gindurile si cuvintele rostite prin litere.
de multe ori regret ca nu am surprins un moment sau o stare de spirit. dar mie nu imi place sa fiu fotografiata. prefer sa fotografiez.
In poze e mai frumos decat in realitate deoarece eu zambesc totdeauna in poze.
eu am tot felul de poze in fel de fel de impostaze si chiar daca nu imi plac toate le-am pastrat si unele ma amuza cat de urate sunt dar chiar si asa sunt ale mele
imi place sa imortalizez momentele cu ajutorul fotografiilor
am f multe poze si le pastrez cu dar pt ca ele sunt amintire, ele sunt trecutul meu
mie imi place enorm de mult de fac poze, la peisaje dar si la oameni. i-am inebunit pe ai mei cu fotografiile. acum cand ma uit la cate poze am, imi aduc aminte de cum au fost facute, de vorbele spuse….
Mie imi place foarte mult sa fac poze….mai els ca peste ani voi avea ce arata copiilor, nepotilor…
Vine o perioada in viata cand doresti sa arati copiilor tai sau nepotilor cum erai tu in tinerete.
Cred ca tine si de imaginea de sine sau de bunul simt artistic…
O fotografie este o stare de suflet .
Fotografiile sunt frumoase sa le ai in albume, cu patina timpului ramasa pe ele, cu amprenta celor dragi, care poate nu mai sunt pe linga noi. Sunt frumoase si cele facute in tineretea ta cu copii, cu familia, sunt frumoase si cele virtuale pe care le tii numai in suflet si pe le care vizualizezi numai tu.Sunt foarte frumoase fotografiile. Pacat ca nu au si sonor, s-auzi glasurile celor dragi. Ar fi perfect! Mi-e foarte dor de cei dragi mie.
Fotografiile voastre sunt printre cele mai frumoase, stii asta; de multe ori uit sa il felicit pe artistul fotograf.
Imi plac fotografiile. Pe unde ma duc fac multe, foarte multe fotografii. Mie nu prea are cine sa imi faca, dar am si eu cateva. In ultimii ani am un aparat (primit cadou de la o buna prietena, ca nu stiu de ce, eu tot amanasem sa imi cumpar unul) pe care il iau cu mine peste tot. Locurile sunt frumoase mereu, dar chipurile oamenilor au uneori niste innourari pe care nu le-as vrea. De multe ori sterg nenumarate poze si pastrez numai cateva, caci asa este, fotografia poate surprinde orice, si nu intotdeauna imi place ce vad.
Putem pastra intr-o poza zambetul fericirii noastre trecatoare si privind la ea putem retraii momentul acela . Dar viata noastra merge mai departe nu o putem inchide intr-o fotografie . Despre cat de tinere parem sau cat trebuie sa zambim nu are rost sa vorbim . daca nu prinzi momentul de viata si sentimentul de atunci fotografia nu spune nimic.
Frumoasa tema ai ales azi, Alice. Frumoasa si incitanta. Se vede ca privesti lumea si prin ochii celui ce manuieste aparatul.
Abia acum imi dau seama ca am avut reactii asemenatoare celor de care spui tu. Am fost foarte fografiata in ultimii ani si recunosc ca priveam ciudat pozele in care eram din profil. Sau poate chiar din spate. Am descoperit ca nasul meu, vedere din profil, nu e chiar asa cum mi-l credeam eu. Ca barbia mea e nitel diferita de ceea ce vad eu in oglinda. Si multe multe altele.
Ma bucur nespus ca, de cand cu aparatele digitale, te poti juca asa cum doresti. Ca am scapat de stressul intrebarii “cate pozitii mai am pana mi se termina filmul”. Ca nu mai trebuie sa le duc la developat.
Fotografiile imi pastreaza amintirile clipelor frumoase pe care le-am trait. A locurilor frumoase in care am ajuns. A oamenilor speciali pe care i-am intalnit. Poate nu intamplator, in urma cu vreo doua zile ma uitam la pozele facute primavara trecuta in Brasov. Cea cu tine si Victor citind din cartea cu masinute e preferata mea.
Mie nu mi-a placut niciodata sa mi se faca fotografii,ın fiecare dintre ele ımi gaseam cate un defect ceea ce ma determina sa le ascund sau sa le rup.Nici acum nu ımi place sa mi se faca poze deşi sunt conştienta ca acestea reprezinta amintiri,reprezinta momente frumoase petrecute ın trecutul nostru…Baietilor ımi place foarte mult sa le fac fotografii,mi se par minunati şi nu ma pot abtine sa imortalizez anumite momente di vietile noastre.
Eu nu prea am fotografii(acum nici nu are cine sa le faca,daca l-aş ruga pe sotul meu sa ımi faca o fotografie cu cei mici m-ar lua ın ras şi,desigur,aş vorbi singura,ca de fiecare data…) dar am ınceput sa mi le doresc chiar daca ştiu ca le voi critica dupa aceea
Imbratişari şi zambete!
Am uitat sa spun ca si eu sunt de parere ca speranta nu moare intotdeauna ultima…
Desi sunt destul de tanara (am doar 24 de ani) si eu ma uit in poze si parca vad o alta Marie. Ma uit la putinele poze pe care le am de cand eram mica si vad o o fetita dolofana, rumena in obrajorii ei bucalati si zambareata. Mai am cateva poze cu tatal meu, pe vreamea cand traia… Ma uit la pozele din adolescenta, din liceu. Ce frumos mai era. Ma uit la muntele de poze pe care le am facute in cei 8 ani de relatie petrecuti cu El… Ma simt batrana, istovita, parca toate au disparut odata cu EL. Mi-au ramas amintirile si pozele din toata existenta mea plina de griji si de nevoi…
Nadia, trebuie sa fim optimisti, ma refer acum atit la femei cit si la barbati, ca si ei sint de-ai nostri. Ochii pot plinge si totodata sa rida in interiorul lor, sau pot ride si sa plinga tot-odata. Ca sa te fac sa zimbesti un pic: cite fete de pe centura ai vazut tu plingind in hohote cind se plimba cu tirul? Si poate unele pling in sufletul lor, poate altele, nu. Viata este complexa, trebuie vazut cind plingi de ce o faci. Poate si plingind uneori, ca sa ne facem noi femeile ochii frumosi, sau mai frumosi pentru unul, merita si sa plingem. Mare lucru. Iar mi-amintesc de tiruri. Sa ne bucuram daca avem pentru cine plinge.
Draga Carmen eu nu am vazut decat la tv fetele pe centura, doar Bunul Dumnezeu stie cat de chinuite sunt daca au ajuns sa-si vanda trupul,eu plang de disperare,de tristete,se spune ca speranta moare ultima,cred ca la mine speranta e in agonie,am obosit sa lupt,am obosit sa sper.Am fost cel mai optimist om dar soarta mi-a demonstrat ca pot ajunge la cealalta extrema foarte usor
Ai dreptate in ceea ce gindesti si in felul in care gindesti. Asta a fost primul exemplu care mi-a venit in minte, si eu tot de la tv le-am vazut comportamentul, dar am stat si m-am gindit. Pun actiunile lor tot pe slabiciunea lor, poti alege orice alta slujba, dar in fine, treaba lor si-a celor care le folosesc serviciile. Dar noi trebuie sa fim optimiste, sa nu ne vada nimeni cind plingem, nici macar cel pentru care plingem. Durerea o duce fiecare pe propriile picioare, este o energie negativa, nu trebuie sa o disipam si spre cel spre care curg lacrimile. Cu bucuria e altceva, ea trebuie spusa, transmisa. Numai daca poti, daca nu, cel spre care o trimiti tot simte, sunt singura de asta. Altfel nu-mi explic cum poti dintr-odata fiind la pamint, sa renasti, sa capeti putere in tine, sa rizi, sa cinti, sa dansezi, chiar daca nu sunt conditii. Sunt sigura ca cel pentru care zimbesc interior simte asta si-l face mai puternic, i-aud si-n somn multumirile prin glas si gesturi si ma mindresc cu el, foarte mult. Este visul meu, numai al meu. Sus capul, optimism pentru toate cititoarele.Alexandra
Şti,Nadia.r,de fiecare data cand se ajunge de la o extrema la cealalta cazatura este atat de puternica ıncat credem ca gata,totul s-a terminat!Din fericire nu este aşa,viata continua orice s-ar ıntampla(doar sa fi incapabil de rationalitate şi sa renunti la viata,la cel mai frumos lucru de pe pamant).Poti lua exemplul copacilor care ın fiecare toamna vantul le fura frunzele lasandu-i goi ıntr-o iarna geroasa şi urata pentru ca primavara sa ınfloreasca din nou,fericiti ca au supravietuit frigului!
Nu trebuie sa ne pierdem cu firea,oricat de dureros ar fi,oricat de greu ne-ar fi sufletul şi oricat de dificile ar fi situatiile ın care suntem puşi!
Imi pare rau ca eşti trista,dar fa o comparatie ıntre ceea ce ti s-a ıntamplat tie dupa ce ai fost fericita şi oamenii care nu au parte nici macar de bucurie ın viata lor,cei care mor de foame,cei care nu au un acoperiş deasupra capului pentru a se ascunde de ploaie şi vant,cei care ışi pierd vietile datorita gerului insuportabil pentru ca nu au un adapost ,un camin al lor…Cred ca nu mai este necesar sa ıti ofer alte exemple,cunoşti singura,nenumarate!
Şterge-ti lacrimile,singura daca altcineva ştii sigur ca nu o va face,fa-ti un duş,aranjeaza-te frumos,priveşte-te ın oglinda şi admitra-te,vei vedea ca a trai este un lucru frumos.Doar moartea este un lucru definitiv(sau poate ca nici ea…).
Daca ai oameni apropiati(parinti,frati,prieteni) cauta-le compania şi bucura-te de ei.
Din pacate ai mei ori nu mai sunt deloc ori sunt plecati peste hotare,de aceea am cautat alinare şi am gasit,aici,pe blog!
Eram foarte deprimata cand am poposit aici dar dupa aceea,uşor,uşor,am ınceput sa ımi revin ir acum ştiu sigur ca ın fiecare dintre noi zace o forta ce aşteapta sa fie descoperita!
Sper sa ıti fie bine!
Am o familie minunata,nu m as gandi niciodata la sinucidere,sunt mama si nu-mi pot lasa copiii singuri pe lume si stiu ca asa e un mare pacat.Nu plang pentru cineva,nu plang pentru singuratate ci plang tocmai pentru ca nu negasind nimic de munca risc sa ajung la fel ca acei oameni despre care vorbeai mai sus,ma plimb din firma in firma ,la agentiile de somaj dar nu intalnesc decat disperare,reduceri de salarii si personal,iar cand ma intorc acasa si vad ca hainele copiilor sunt deja prea mici,ca frigiderul e gol iar somatiile de la banca se inmultesc nu imi ramane decat sa plang sa ma rog si sa ma intreb oare cand se va sfarsi?
Te ınteleg,draga mea!Cum spuneam ın comm-ul de la articolul ın care Alice vorbea despre plecarea din tara,locurile de munca şi salariile mizere ıi arunca pe oameni ın ghearele strainatatii…Iti doresc sa ıti gaseşti un loc de munca,cat mai curand posibil şi lacrimile tale amare sa se transforme ın picaturi de nectar dulce!
Sa ıti traiasca copilaşii şi sa te ınteleaga(ın ziua de astazi este foarte greu sa convingi un copil ca nu este cand are ın jurul sau o gramada de “bunataturi”-cum zicea strabunica mea)!
Sa ıti fie bine,draga mea!
Inca de cand am fost copil, tata mi-a facut multe poze. Am mostenit si eu placerea asta de la el, asa ca in decursul vietii am facut multe multe poze.Imi place cand deschid albumele si imi amintesc tot felul de intamplari din viata,cat de fericita eram atunci sau cat de trista… Din toate pozele facute le am pe unele care imi sunt si vor ramane preferate. Eram undeva la munte, imbracata aiurea, nemachiata, nearanjata…dar eram atat de fericta..asta imi amintesc cand vad pozele si sunt cele mai apropiate de sufletul meu.
Cred ca undeva intre paginile albumului eu am pierdut ceva,mi-m pierdut zambetul pe care il aveam inainte,ma privesc in fotografii apoi in oglinda,nu pot fi eu,cu siguranta sunt doua persoane diferite care nu au in comun decat ochii care inainte straluceau de fericire iar acum stralucesc de lacrimi…As vrea sa pot sa ma intorc in timp,sa fiu iar in acele fotografii,ce trista poate fi viata uneori.
Daca si o singura clipa ai fost fericita trebuie sa multumesti , nu tuturor le este dat sa fie fericiti . Viata pana la urma este o lectie ,fiecare are crucea lui de dus unii mai grea altii mai usoara important sa o ducm pana la capt aceptand si bune si rele . poti ramane inchisa in nefericirea ta , ce ai de castigat ,nimic . Mai bine incearca sa te bucuri de rasariturile de soare pot fii atat de frumoase si pot aduce oricand un zambet in privire . Multa bafta
cu drag , a voastra Mag
mag eu sunt de parere ca noi ne facem destinul prin propriile fapte … daca este trista ceva s-a intamplat … nu trebuie sa multumim pentru un moment de fericire ci sa incercam sa traim altele si altele…
stii….fericirea poate insemna si cel mai mic lucru…stiu qm e sa plangi …cum e sa razi…dar de ce sa ramai in tristete cand poti trai in fericire, nu ti zic ca ar trebui sa nu mai plangi ci ca…stii ar trebui sa inveti sa te bucuri de tot ce ai in jur, un prieten, un copil care-ti zambeste atunci cand trece pe langa tine, un animalut care te priveste tandru…eu zic ca ar trebui sa vezi si partea profunda a vietii nu doar pe cea superficiala, stiu si eu ziceam”ce supeficiala poate fi viata, ce trista fara farmec”, dar cu timpulam invatat ca nu e asa…
Eu ma bucur de natura…ea mi-a fost intotdeauna un bun confident…nu m-a tradat niciodata cum au faqt-o oamenii, atunci cand simt ca nu mai pot iau autocarul catre casa bunicilor si ma recreez…ma bucur pentru frumusetea unei flori…simt parfumul imbietor al fanului proaspat cosit si implicit retraioesc franturi din copilarie…copilaria care a trecut atat de repede…timpul in care nu aveam nici o grija…Nu mai fi trista te rog…invata sa zaresti lumina si culoarea in aceasta lume pictata parca doar in alb si negru…incearca sa vezi ca iubirea te face fericita…nu te cunosc …nu stiu ce pb ai ,,,insa , a oferi iubire inseaman a oferi fericire si implicit a primii…poti iubi un animalut de casa, un animalut de plus, o floare…Viata este atat de scurta incat nu merita sa o irosim taind in tristete…Ai grija de tine si poate vei incerca acum ca este frumos afara sa simti natura …sa o privesti…sa o ajuti…