Ce e-n neregula cu casniciile
Vad mereu filme in care mariajele sunt descrise drept cimitire ale iubirii. Iar intr-o zi, de curand, dintr-o curiozitate neghioaba, am cautat pe internet bancuri cu oameni casatoriti. Erau miliarde. Si, daca nu te-ar fi facut sa mori de plans, ai fi murit de ras…
Nu stiu prea multe povesti notabile, consemnate de artele mai mult sau mai putin moderne, in care sa fie proslavite virtutile unei casatorii. In schimb, as putea insira o gramada de filme sau carti triste in care oamenii care traiau unul langa altul si purtau acelasi nume visau mereu vise diferite. Si se simteau din ce in ce mai singuri.
Multa vreme, am gasit ca explicatie startul gresit luat intr-o poveste de dragoste. Am inteles ca foarte multi oameni ajung sa se casatoreasca fie dintr-o indragosteala scapata de sub control, dar care nu va degenea niciodata in iubire stabila si profunda, fie dintr-o obisnuinta, dintr-o singuratate, dintr-un interes. Si-atunci am priceput si am acceptat ca lucrurile nu pot continua la infinit. Nu poti sa te inchizi pe viata, ca intr-o inchisoare, sau ca intr-un ospiciu, intr-un mariaj care nu-ti da nicio sansa la fericire. Sau, daca te temi de gura lumii, sau daca nu ai unde sa pleci de acasa, sau daca nu ai curaj, sau daca nu ai incredere in tine, poti. Sunt pe lume, categoric, miliarde de oameni care indura o viata searbada numai pentru ca nu indraznesc sa infrunte oprobrii, si conventii, si traditii.
Dar ce se intampla cu marile iubiri traite cu adevarat care, totusi, peste ani, se transforma in istorii naclaite de blazare si de indiferenta? Cum se ajunge la rusinea de a-ti iubi sotul sau sotia, la jena de a recunoaste ca nu ti-ai inselat niciodata partenerul de viata? Ce e-n neregula cu casniciile?! Ce se strica pe drum? Ce se iroseste? Ce se risipeste?
Vreau sa aflu adevaratele raspunsuri ca sa gasesc drumul bun pentru dragostea mea. Pentru casnicia mea. Stiu ca am in mine forta de a gasi solutii curajoase si demne, insa acum intrebarea imi pare mai grea decat toate intrebarile lumii. Si-atunci ma intreb si ma tem. Tac si ma tem. Ma tem.
Eu nu cred ca-mi va fi vreodata rusine sa recunosc ca-mi iubesc sotul si nu l-ma inselat niciodata.
Orice pe lume e trecator chiar si viata si iubirea si cred ca asta spune tot
Daca iubesti si esti iubit, ai totul.
important e sa existe comunicare, restul vine de la sine..
Cred ca faptul ca idealizam prea mult viata face ca sa ni se para ca o alta casnicie e mai buna decat cea in care traim noi…dar, adesea aparentele inseala
Conteaza sa te intelegi, sa respecti si sa fii respectata intr-o relatie
Eu spun de multe ori ”casniciile sunt ca un vapor pe mare”.Atunci cand vine furtuna trebuie sa sti sa-l conduci ca sa nu se rastoarne.
cam asa ceva. numai ca trebuie sa stii si sa ocolesti furtunile.
Nu exista saptamana fara o despartire in lumea mondena , nu exista zi fara un scandal sexual , ziarele au ajuns sa fie pline cu asemenea stiri iar pt swourile de televiziune ce sa mai zic … subiectul lor preferat
Asta pentru ca persoanele respective s-au obisnuit libertine. Nu stiu ce inseamna sa te dedici pentru altul, nu stiu ce inseamna sa fie iubite cu adevarat. Au parte doar de pasiuni trecatoare. Nimic care sa le marcheze viata. Probabil ca stau si bifeaza “inca una/unul”. “Oare cine urmeaza?”
Conteaza mai mult sa te intelegi cu cel de langa tine, sa puteti comunica, decat sa ai o hartie de indosariat.
actul in sine mi se pare o idiotenie deoarece dupa ce au un act in mana in 90% dintre cupluri partenerii incep sa-si dea arama pe fata fiind convisi ca partenerul le va accepta orice doar pentru ca sunt casatoriti cu acte in regula.ceea ce imi place la nebunie din aceasta “institutie” numita casatorie este slujba religioasa in rest totul ramane cum am stabili :))
Actul casatoriei, in sine, se incheie rapid. Cred in casatoria de proba, traiul in comun inainte de casatorie. Un an ar fi suficient sa-l descoperim pe cel de langa noi. Astfel putem sari peste divortul lung si obositor.
Va recomand o carte scrisa de Guy de Mopassant “O viata”. Ilustreaza cel mai bine esecul casatoriei incheiata rapid, bazata pe dragostea unuia din parteneri si interesul ascuns al celuilalt.
Cred ca in neregula e faptul ca majoritatea se gandesc la petrecere, fastul nuntii si mai putin la ce va fi, cum va fi dupa …
atunci cand nu exista comunicarte, cand nu se mai iubesc-
Acum lumea in general nu mai percepe casatoria ca unirea a doua persoane care se casatoresc pentru ca se iubesc si au o multime de vise care trebuie sa urmeze aceasi cale.
Acum, toti cauta acel “motiv” pentru care are loc aceasta casatorie.
Noi cand ne-am casatorit (eu si sotul meu) nu aveam nimic (material) decat dragostea. Pe parcurs am facut doi copii minunati (o fetita si un baietel). Dar material, in continuare, nu avem nimic. Nici nu ne trebuie. Stim ca ne avem pe noi. suntem patru acum si stim pentru ce muncim, pentru ce traim.
Ce frumos ai scris…sincere felicitari si multa fericire va doresc!
Daca iubesti si esti iubit, ai totul.
f frumos…si noi asteptm sa apara al3lea membru…
Am vazut la televizor multe reportaje despre fericitele casnicii ale unor vedete.Se tineau de mana, i-si faceau declaratii unii altora. Iar peste cateva luni, aparea in ziar pe prima pagina divortul lor.
Eu trebuia sa ma casatoresc anul trecut, dar am renuntat-nu am putut sa spun DA! Motive sunt multe…..iar de cand m-am despartit am facut o analiza in jurul meu si am obs ca toate persoanele casatorite, inseala sau cel putin au tendinta, adica mai au un pas pana sa o faca. Atunci? care este scopul casatoriei?Ma tot intreb si nu gasesc un raspuns….
O casnicie pentru a rezista trebuie sa existe o comunicare sincera intre cei doi parteneri.
Nu cred ca un act face ca relatia sa dureze.
eu zic ca este bine sa ti unesti destinele in fata lui Dumnezeu ,si cel mai bine ar fi sa te casatoresti din dragoste eu asa am facut
Casnicia si-a pierdut sensul in zilele noastre ,,, majoritatea isi unesc destinele nu din dragoste ci pur si simplu din interes .
In momentul in care intri intr-o relatie, fiecare ditnre cei doi are temerile lui, intrebarile lui fara raspuns, asteptarile lui de la celalalt; dar asta nu inseamna ca acea relatie este sortita din start esecului sau ca ei se vor intelege foarte bine si vor trai fericiti pana la adanci batraneti, ca-n povestile copilariei! Depinde de cei doi daca relatia lor va evolua spre bine sau spre rau, important este ca ei sa fie deschisi unul cu celalalt si sa discute impreuna orice problema s-ar ivi! Eu cred ca dialogul este cel mai important; in momentul in care nu poti discuta o anumita problema cu partenerul tau inseamna ca s-a intamplat ceva intre voi; nu se poate sa iubesti pe cineva si sa fii iubit si sa nu poti discuta orice cu acea persoana! In cazul meu asa este: discut cu sotul meu orice problema, nu conteaza ca e minora sau majora! De aceea cred ca nu e nici o problema cu casniciile azi ci doar cu oamenii care nu au inteles ce inseamna o casnicie, care stau incorsetati intr-o relatie de dragul relatiei sau gandindu-se la ce va zice lumea daca se despart. Eu cred ca in momentul in care constati ca nu mai sunteti pe aceeasi lungime ar trebui sa ai curajul sa discuti cu partenerul si sa incerci sa rezolvi problema, iar daca nu se poate rezolva ar trebui sa ai curajul sa pui punct relatiei si sa mergi pe drumul tau! Singuratatea in doi e cea mai dureroasa dupa parerea mea!
Eu cred ca nu trebuie sa te temi, trebuie sa lupti pentru iubirea ta si sa fii optimista! Trebuie sa ai incredere in tine si in relatia voastra si totul va fi bine!
Foarte bun acest subiect!
Eu inca nu am varsta la care sa pot spune ca am multa experienta de viatza. Insa am avut o relatie de 4 ani , iar acum sunt in actuala relatie de peste 1 an. Si am invatat ceva din acestea. Am invatat ca atat timp cat nu te potrivesti foarte bine de la inceput, nu ai aceleasi principii, nu ai cum sa schimbi ceva pe parcurs, oricat ai incerca. De aceea acum pot spune ca mi-am gasit jumatatea care este exact cum imi doresc si alaturi de el pot sa fiu EU, fara sa-mi ceara cineva sa ma schimb. Si acelasi lucru este valabil si pt el. Si ne dorim din tot sufletulsa fim fericiti impreuna toata viata.
Casnicia oficiala (prin casatorie), in viziunea mea, raspunde la trebuinta umana de afiliere si apartenenta declarata. E un fel de inscriere in “grupul tau”, unde apartii deja (neoficial), dar acum in mod oficial ai acelasi nume (sau nu), tragi, impingi, cladesti, cresti, faci reguli, respecti, te dedici, iubesti, plangi si razi impreuna cu cea/ cel care ai construit “grupul” tau. Ai nevoie de tel/scop, speranta, rabdare, putere de adaptare, iubire, patos si mai ales sa te simti partener in “grup”. E bucuria de a folosi expresii de genul: “noi, X-ulescu” fscem, mergem, vorbim …
Casatoria e o traditie/ obicei, petrecere care sarbatoreste si oficializeaza legatura dintre cei doi, defapt o declaratie. Eu ii vad folosul pe plan social. Sub acel nume este perceput grupul tau in societate, e regularizat financiar, este recunoscut in societate “rodul” grupului tau, etc. Eventual, actul in sine nu are efect intern direct, asupra casniciei, dar are efect extern total, deci are indirect si efect intern. (Omul are nevoie de societate ca sa-si implineasca alte trebuinte :e.g., Maslow). Declari oficial grupul tau si esti tratat ca fiind parte din acel grup.
De ce nu functioneaza unele casnicii? Poate unii s-au inscris intr-un grup care nu le satisface destul trebuinta de afiliere. Nu au tel/scop comun, sau nici macar nu-l cunosc pe cel al partenerului. Sau poate si-au format o imagine gresita despre “grupul” respectiv si acum le este foarte greu sa creada ce vad. Consider comunicarea intre cei doi cheia succesului. Din pacate e foarte des uitata si nefolosita. Se ajunge la adevarate povesti/ drame din cauza amanuntelor nediscutate.
NU presupui ce a vrut celalat CI intrebi / comunici si afli ce a vrut celalat.
Cunoastera prin comunicare te pune in fata deciziei: aici merg mai departe pentru ca apartin acestui grup; sau nu merg mai departe, avem putine scopuri identice si mai putine placeri comune.
Totusi, consider (si sper in acelasi timp)ca numarul mare de divorturi este rezultatul folosirii, tarzii a comunicarii. Daca cei doi nu si-au comunicat scopurile, dorintele, trairiile la inceput o fac acum si descopera ca nu au puncte comune, preferand sa le caute in alta parte si sa nu ramana prizonieri.
Ar mai fi o intreaga discutie despre om, ca fiind sau nu monogam, care bineinteles ar submina ideea de casatorie, respectiv casnicie. Tot aici s-ar putea afirma: casatoria a fost inventata ca mecanism de baza in societate.
E vorba de curaj, pur si simplu. Curajul de a iubi si minunea de a intalni un om pe masura curajului tau, daca il ai. Curaj sa iti asumi iubirea, sa ti te asumi, cu bune si cu rele. Curaj pentru visele tale, ca sa se materializeze. Dar, da, ai nevoie de un om pe masura ta , a curajului tau (mic sau mare, cred ca trebuie sa fie egal cu al celuilalt, asa cred, sa nu fie diferit, calitativ) ca sa parcurgi frumos intalnirea in care intri alaturi de el, cu el, impreuna cu el. Nu stiu daca trebuie sa devina o singura fiinta sau chiar devin o fiinta cele doua fiinte curajoase care sunt alaturi. Cred ca e bine si frumos sa ramana ele, cu ele, fiecare, si sa se iubeasca pe ele si pe cea de langa ele. Cred ca e un sentiment preaplin cand simti ca ai intalnit o astfel de persoana, potrivita tie, pe masura ta, in simtire. Despre curaj cred ca e vorba…
Ca sa spun si eu ceva … si sper sa am dreptate in ceia ce spun , am abservat k dupa ce legalizarea casatoriilor , la Biserica , la primar , indiferent unde , acea relatie in unele cazuri dupa putin timp nu o sa mai existe ; unii o fac k poate asa e la moda , altii poate k asa le-a spus mama si tata , ei nu ar trebuie sa faca asta dak nu simt cu adevarat , si sa stie k un ACT nu iti face relatia mai stabila , poate din contra . P.S. Unii poate o fac pt cei 200 Euro dati de primarie ,
.
Va RESPECT , si va doresc numai bine .
Nu inteleg de ce iti este teama ? Vine o zi in care doi oameni pot devenii un intreg . Nu mai exista secrete , nu mai exista temeri . Nu pot spune ce simt altii stiu doar ce am simtit eu . Timp de mai mult de 10 ani am trait impartind aceeasi inima cu omul de langa mine , visam la fel , doream la fel, simteam durerea si bucuria in acelasi ritm . Nu pot explica cum am reusit intregul asta poate asa ne-a fost dat . Doi oameni pot devenii un intreg asta este sigur .
Forte mai putenice decat noi au rupt legatura asta si acum traim in lumi diferite, sper ca a lui este mai buna decat a mea . Nu vreu sa plang pentru ca l-as tulbura pe el . Vreau sa zimbesc pentru ca asta l-ar face si pe el sa zambeasca . Vreau sa merg drept si frumos prin viata mea pentru ca el ar fii mandru sa stie ca eu am am reusit lucrul asta .
NU pot spune decat ca “sunt sigura ca doua inimi pot bate fara teama la fel “, cum se ajunge aici nu pot explica . Sper doar sa mai am si a doua sansa, poate cer prea mult ,dar nu vreau sa imi pierd speranta .
Ps Nu vreau sa intristez pe nimeni si mai ales pe ALIS Dar nu inteleg de ce te temi ?
cu drag , a voastra MAG
Bun.
Iata ca ma bag si eu ca musca-n lapte.
Nu am inteles niciodata care-i treaba cu starea civila. Nu am inteles niciodata de ce eu si ea, dupa ce am hotarat noi ce facem cu viata noastra, trebuie sa mergem la primar sa ne certifice alegerea.
Am inteles-o pe aia cu Dumnezeu si o aprob, dar de ce trebuie sa fim legati de o foaie A4? Asta solidifica o relatie? Raspundeti voi. Eu sunt poate prea stupid.
Pace,
Doc
Poate fiindca nu te primeste la biserica daca nu ai trecut pe la primarie…
Tocmai. Dar de ce nu e invers? Adica sa aleg daca mai vreau sa pierd timpul cu primarul.
Sora mea a facut logodna in Biserica si ei se considera sot si sotie.
O fi bine? O fi rau? Cui ii pasa! Este si atat.
Pace,
Doc
In ceea ce priveste casatoria, inseamna ca Biserica e pusa mai jos decat Primaria.
E un fel de dominatie a omului asupra lui Dumnezeu. Trist!
Pace,
Doc
Personal, cred in casatorie; cred in importanta hartiei A4 la fel de mult cum cred si in binecuvantarea Divinitatii;
Evident nici una din ele nu poate solidifca ceea ce nu deja legat( in deplina cunostiinta de cauza si mai ales, responsabil);
Si mai cred ca nici unul din raspunsurile citite aici nu e ridicol, stupid ci reprezinta crezul celui ce l-a asternut in cuvinte
Nu solidifica relatia, dar inca mai exista ideea bine insurubata in mintile tuturor, barbati sau femei, ca dintr-o relatie neoficializata se poate “pleca” mai usor. Adica pur si simplu, fara tribunal, martori si toata cohorta de “observatori”.
Adevarul e undeva la mijloc, o despartire intre doi oameni care nu au fost “luati cu acte” nu-i socheaza asa de tare pe cei din jur, nu-i zguduie decat pe ei.
Eu nu cred in divort, eu cred in casatorie, cred ca te poate schimba, cred ca trebuie sa fie o decizie pe viata si chiar daca “tot ce se naste, moare” (cum spunea cineva pe-aici) cred ca e posibil sa moara odata cu tine, nu mai repede.
Problema nu e institutia casniciei, problema e a oamenilor, de ce o fac, ce inseamna pentru ei, ce motivatie ii impinge sa faca pasul asta.
Iar in privinta schimbarilor care apar pe parcurs……… Eu nu cred ca oamenii se schimba, cred ca se comporta diferit, in functie de imprejurari.
Corect.
E chestia aia cu “in sfarsit te-a luat si pe tine cineva”, chestie valabila la ambele sexe. Eu cred ca gura lumii e plina de carii si nici cel mai bun dentist din lume nu va putea sa-i faca vrodata ceva.
Pe mine unul, birocratia ma ucide.
Norocul meu ca reusesc sa ma salvez sau sa fiu salvat.
Pace,
Doc
Ura! In sfarsit, cineva e de acord cu mine!
Multumesc, Doc!
Mi-a fost teama insa ca intr-o zi, preocupat cu aspectul profesional care ii ocupa aproape tot timpul… afacerile… fie ele oricat de profitabile… va uita sa imi arate ce simte. Nu ca nu va mai simtii, ci ca va uita sa mai pretuiasca iubirea noastra aratand, nu doar sustinand. La fel si la mine! Si asa a fost.
Felicitari, Alice! Nu prea stiu ce sa spun, pentru ca nu vreau sa dau in clisee… Nu, nu stiu daca o sa fie bine-bine pana la sfarsit, nu iti pot garanta o fericire eterna, desi ti-o doresc din tot sufletul. Gandesc despre tine, ca despre mine… Ce pot garanta, insa e ca vor fi momente in care va fi nu greu, ci enorm de greu… dar in acelasi timp stiu ca aveti in voi forta de a le depasi. Se spune ca daca fundatia e buna,constructia e rezistenta. Daca veti stii sa va intoarceti amandoi la tip la izvorul iubirii, cand vor aparea indoielile, intrigile, sau pete ale trecutului, sau altele si daca veti vasli in aceeasi directie…va veti putea apara dragostea! Aveti grija la compromisuri insa, ca sunt cu 2 taisuri! Nu trece niciodata peste tine Alice, orice ar fi!
Iti urmaresc povestea pt ca in unele parti se aseamana cu a mea, doar ca eu la un momentdat am simtit ca nu e chiar ce trebuie sa fie, in sensul ca apareau mici dezamagiri si indoieli… ca incepe sa se crape barajul. A inceput sa le ia “for granted”, asa ca am ales sa plec. Cel putin deocamdata! aveam deja in spate o alta casnicie cu experienta ei si imi era atat de teama de jumatati de masura. I-am dat timp sa constientizeze ca o iubire, fie ea oricat de mare, trebuie intretinuta, ca a gresit cand s-au rarit imbratisarile, ca are o responsabilitate pt asta. I-am dat o lectie dura, m-am retras si am asteptat… cu puiul nostru!Un pic numai mai mare ca al tau! Si el a venit… Trebuia sa fiu sigura!… Si inca nu sunt complet sigura, nici acum! Nu vreau sa fac iarasi in pas mare cu indoieli, fie ele cat de mici! Nu mi-a fost niciodata teama de fostele casnicii, pt ca aveam siguranta iubirii lui
Nu lasa sa te cuprinda teama.
Alung-o cum simti ca se strecoara si se furiseaza in tine.
Alung-o fara mila! Fara remuscari!
Pastreaza-ti curajul vietii! E valoros.
Noi aici vorbim, ne-nvartim si traim in valoare, incat nu au loc filme cu incarcaturi puternic negative. Ca sa nu mai spun de nivelul bancurilor. Am depasit de multa vreme nu numai nivelul lor, ci chiar si nevoia lor. Iar adevarata intelepciune o cautam in alta parte, nu?
In viata noastra, care ne-o dorim de calitate, fericita, plina de LUMINA SFANTA, dragoste cat cuprinde, chiar nu mai au loc toate aceste negativisme!!!
Nu mai nici loc. Nu-si mai nici rostul. Nu mai incap. Nu mai e timp pentru ele. Timpul ne limiteaza viata pe pamant. Si e valoros. Nu-l irosim cu sentimente negative.
Nu ne lasam in voia blazarii, n-o lasam sa puna ea stapanire pe noi. Ci o stapanim noi pe ea. Noi o conducem pe ea. Chiar politicos o invitam frumos spre usa sa dispara din viata noastra.
Caci lupta e permanenta. Care pe care.
Noi vrem Lumina. Lasam Lumina sa ne inunde, nu intunericul.
Noi vrem dragoste. Deschidem larg portile sufletelor noastre si respiram adanc, profund: Dragoste. Muuuulta Dragoste. Cat cuprinde.
La fel facem cu tot ceea ce ne dorim sa avem parte in viata noastra.
Iar la tot ce e lipsit de valoare intoarcem frumos spatele. Nu vrem. Nu permitem. Nu ne intereseaza. Nu ne lasam dominate, acaparate, inghitite, macinate, contopite de blazare si naclaiala.
Ne luam portia de fericire care ne asteapta zilnic si e a noastra.
Oamenii care au ajuns acolo unde spui tu, Alice, s-au lasat dusi-condusi de toate astea. Au renuntat sa creada, sa lupte, sa traiasca frumos. S-au lasat coplesiti~dominati de sentimente negative.
Nu te teme!
Cu tot curajul si increderea INAINTE!
Sper din suflet,sa stergi cu buretele acest titlu,sa nu trebuiasca veci sa te gandesti la “Ce e-n neregula cu casniciile”.
Cred ca gandirea pozitiva si alungarea oricarei indoieli -duce la rezultate de reusita si raspunsuri cu final fericit.
Sper ca si peste ani,sa pastrezi intact ceea ce simti azi,ca sa poti sa ne dai sfaturile cele mai reale despre cum se pastreaza o casnicie “intreaga”.
Eu consider ca in viata ,zi de zi…construim…cred ca asa se intampla si in casnicie.Imi place sa cred ca construiesc zi de zi, deja de 30 de ani ,la cel mai frumos palatzel ever.De cand m-am casatorit ,am asa o senzatie ciudata ca avansez construind cam singurica,ca omuletul meu a ramas undeva cu vre-o 2 randuri de caramizi in jos,dar totusi e acolo,si mai am un mic ajutor,pe printesa mea .Sper doar ca pot avansa si singura la construirea acestui mic palat,si ca la finele lui…sa-i intind o mana barbatului care totusi a stat pe langa mine si m-a mai ajutat cat a putut sau a vrut,sa-l pup …si sa-i spun asa:…multumesc!…fara tine in preajma mea nu as fi reusit singura,sau poate ba…dar as fi singura acum.
Eu personal,nu cred in casnicii(desi sunt casatorita)…dar cred cu tarie in forta dragostei dintre cei 2 care sa nu priveasca la daramarea a ceea ce au construit .
Cred in forta dragostei ,orice ar fi!
Amin!
Nu este nimic putred in casnicii. Putred este blestemul rutinei, comoditatii, oboselii, plictiselei. Virtutile casniciei sint demonstrate de statistici. Fara poezie, dar adevarat.
Iti asumi riscul.Riscurile. Riscul de a investi tot ce ai mai bun in tine, toata energia, toata buna credinta, toata increderea, fara nicio garantie ca celalalt va intelege, va aprecia, sau va ajunge, in timp, sa te iubeasca exact asa cum ai visat, cum ai sperat, cum ti-ai dorit atunci cand ai spus din toata inima “Da”. Riscul de a te indragosti pe viata de un om. Riscul sa-l ierti si sa-i dai o a doua sansa. Riscul de a fi, la un moment dat, in situatia de a-l ierta si a doua oara. Iti asumi toate acestea, fiindca il iubesti si fiindca ai ales. L-ai ales. Si continui sa nu-ti poti imagina viata fara el.
Pana la urma, o casnicie rezista in timp doar daca a fost intemeiata de doi oameni care se pot intelege, se pot ierta si pot accepta ca “nimeni nu e perfect”, ca nicio relatie nu e perfecta, dar e perfectibila…. Numai “locuri comune”, banalitati. Pana la urma e o experienta proprie, netransmisibila.
Dar continui sa cred, in sfanta mea naivitate, in casnicie, ca intr-o legatura indestructibila intre doi oameni, indiferent de greseli, de “derapaje”. Daca sunt meniti sa fie impreuna.
”Daca e sa se nasca,trebuie sa moara” a spus Cicero .Eu nu mai cred demult in iubirea vesnica .Si stiu ca nu depinde numai de noi s-o pastram .Sunt o multime de factori obiectivi si subiectivi …Totul se schimba de la o zi la alta ,totul evolueaza ,de ce iubirea ar ramane neschimbata?Cred ca nu exista solutii general valabile….iubirile sunt unice si irepetabile.Stii cum se zice :nu exista boli ci bolnavi.
citesc de ceva vreme articolele de pe acest chat dar nu am apucat sa postez inca.
Eu cred ca marea eroare a oamenilor este ca nu stiu ca dreptul de proprietate nu este un apanaj al iubirii. Noi nu apartinem de fapt nimanui in afara de Dumnezeu. Stam cu cineva doar pentru ca alegem sa facem acest lucru din iubire. Orice altceva este lipsa de iubire.
Lumea a ajuns sa se sperie de ceva stabil, de relatii de durata, de actul care li se pare ca te leaga! si in loc sa vada partea frumoasa a unei casnicii, vad doar lipsa de libertate. Lipsa de comunicatie distruge tot. Trebuie sa ne acordam libertate unul celuilalt, si incredere.
Buna Alice si CASA DE PIATRA (ptr ca nu am apucat sa iti spun)
Personal consider ca temerile tale sunt cat se poate de firesti…le am si eu…si eu am ramas intai insarcinata in mod neplanificat si abia apoi am realizat ca il iubesc, ca imi doresc la nebunie acest copil si sa imi doresc sa ii ofer un prim cadou acestui copil: un cadru normal in care sa se nasca, o mama si un tata care poarta acelasi nume, care se iubesc si care au primit si binecuvantarea Domnului prin Sfanta Taina a Casatoriei. Am facut-o de bunavoie si nu regret dar am temeri, stii de ce? Pentru ca in viata de cate ori mi-a fost dat sa respir aerul fericirii…cand am inceput sa ma obisnuiesc cu el a venit mereu o intamplare aducatoare de lacrimi, durere, tristete sau singuratate. Cand suntem calite sa primim suturi in fund sau palme peste fata din partea vietii cand ne e lumea mai draga…ne temem cand simtim mirosul fericirii si iubirii care ne invadeaza prin toti porii si este normal sa fie asa si ma bucur ca este asa ptr ca in felul asta vedem ca suntem oameni, ca suntem fragili, realizam ca totul se poate schimba intr-o fractiune de secunda si pretuim ceea ce avem, luptam sa pastram ceea ce avem. Eu am incredere in tine, la fel de mult cum am incredere si in mine, ca vom reusi sa mentinem familiile actuale (atat relatiile cu copiii, cat si iubirea impartasita cu sotii) multi ani de acum inainte….si mai cred un lucru (iertata sa imi fie indrazneala daca nu este tocmai ceea ce vrei sa auzi), mai cred ca daca visele noastre se vor spulbera intr-o zi ca si cum nu au existat vreodata … vom gasi mereu puterea de a merge inainte cu zambetul pe buze, cu aceeasi incredere in noi, in Dumnezeu, in ziua de maine, in vise si in iubire…puterea este in noi!Te imbratisez cu drag si cu mult respect.
de ce te temi, de ce revine asa de des acesta teama in sufletul tau? bucura-te de prezent, nu te mai gandi la trecut si la viitor fiindca-ti umbresti prezentul. Lasa sa fie ce o sa fie…
Căsnicia este o legalizare a proprietăţii.Aşa cum animalele ,masculii, îşi marchează teritoriul aşa şi oamenii îţi înscriu proprietăţile:soţul ,copii.
Mi se pare foarte trist sa percepi asa casnicia…
Eu intotdeauna am vazut-o ca pe ceva simbolic, cel putin in cazul meu. In relatia noastra nu exista un “inainte” si un “dupa” casatorie, dar exista in viata mea un “inainte” si un “dupa” a incepe relatia noastra. Casatoria a fost o traditie…o petrecere…un motiv de a ne simti bine…si cam atat.
Iar casnicia…este cu totul altceva…este ceea ce traim in fiecare zi…este iubire, respect si incercarea de a fi toleranti…este ceea ce suntem noi…este rezultatul iubirii noastre: doi ochisori care ne topesc inimile.
Iar toate temerile acestea despre care vorbeste Alice, am invatat cu timpul ca sunt cat se poate de normale, si nu un semn de slabiciune. Si cred ca sunt si necesare, pt ca asa suntem mai atenti la tot ceea ce se intampla si pretuim mai mult ceea ce avem. Poate asta este un mod de a nu te pierde in rutina (care, asa cum spunea Sonia, e normala si necesara) si de a nu considera ca ceea ce s-a obtinut pana acum va dura vesnic, fara nici un fel de efort (cum bine spunea Natalia: “to take all for granted”).
Grea intrebare..
Nu posed un raspuns = solutie, panaceu universal;
Stiu doar ca atunci cand mi-am pus palma in cea a sotului meu, m-am gandit bine; si mi-am asumat tot ce ar putea sa se intample mai putin frumos; si uite asa….ce simplu e raspunsul
Stiu ca daca va fi sa fie un moment in care drumul/ visul/ crezul meu sa fie diferit de al lui, eu am sa plec; si am sa-mi vad de drumul meu; iar el, va avea toata libertatea din lume sa faca la fel;
Si spun asta, cu toata seninatatea
Zicea cineva pe la televizor, si tare mi-a placut: “casatoria este un act de vointa”. Si nu cred ca se referea strict la momentul in care spui “da”, sa fii in mintile tale, sa faci pasul “de bunavoie si nesilit de nimeni”. Cred ca se referea la truda de zi cu zi de a ingriji si pastra ceea ce initial ai asezat pe un strat pufos de pasiune si indragosteala (strat fara de care constructia ar fi o minciuna!)
Mi-a placut tare mult si cum vorbeste domnul Arbore, directorul Operei Romane, despre sotia sa: http://www.revistatango.ro/catalin_ionescu_arbore_sotia_mea_este_si_prietenul_meu_si_amanta_mea_si_omul_de_langa_mine-1092.html
Personal, cred ca cel mai mare dusman al unei casnicii, al unei relatii, in general, e rutina - de fapt, incercarea de a fugi de rutina in casnicie! Absurd! Cred ca solutia e sa te impaci cu ideea ca rutina e inevitabila, sa o privesti ca pe un motor de stabilitate si incredere, chiar ca pe un tel si o proba a dragostei. Daca un cuplu ajunge la “rutina”, deja e sudat, inseamna ca a trecut testul periculoasei si mult trambitatei “nevoi de schimbare” - concept sub care se ascunde, cel mai des, nu un sentiment apasator de ingradire a propriei identitati, ci un neastampar erotic superficial si frivol (intalnit indeosebi la barbati
Doamna Alice,
Casnicia ajunge sa fie o cusca numai cand iubirea moare, iar asta se intampla adesea dintr-un motiv simplu - unul sau ambii soti “take for granted” ca lucrurile vor sta intotdeauna la fel de minunat ca in ziua cununiei. Mult mai rudimentar, romanul spune “Am act pe bou”….. Si asta se intampla prea trist de des chiar si marilor iubiri…. Rutina, stressul din exterior, oboseala - toate concura in a-i face pe cei doi din ce in ce mai neatenti cu micile gesturi, cuvinte si obiceiuri care hranesc la propriu iubirea…. Si iubirea moare, daca nu e ingrijita de amandoi… Vorbesc si din proprie experienta - experienta unei mari iubiri “decedata” din acest motiv, experienta pe care o tin acum mereu aproape, ca sa-mi pazesc si sa-mi infloresc cat mai frumos a doua casnicie…. Deci, “never take things for granted” !
Va sarut cu drag, si va urez sa imbatraniti alaturi, sanatosi, fericiti si indragostiti !
Tu arzi mereu ca o torta, Alice. Tu nu vei ajunge niciodata la naclaiala. Imi este clar ca ai curajul si luciditatea de a nu accepta naclaiala.
Si apoi, femeia care naste un copil si scrie o carte in acelasi timp, care conduce prin hatisuri nestiutie alte patru manute inocente, femeia care se topeste in ochii sotului ei, femeia care conduce o afacere, cu toate plusurile si minusurile pe care le aduce astazi mediul de afaceri, femeia care se ingrijeste de silueta ei la o luna de la nastere, femeia care alearga adolescentin pe ultima suta de metri si incropeste o minunata cununie la care izbuteste sa arate splendid, ei bine pe femeia asta nu o paste pericolul blazarii.
Te citesc de ceva timp, cu mult drag si bucurie. Ieri am gasit postarea in care impartaseai “DA”-ul tau cu lumea, si m-a inseninat… Cateva ore mai tarziu m-am surprins gandindu-ma cu drag la tine, la ziua ta minunata si speciala, si ti-am dorit in gand toate fericirile lumii. Si m-am gandit ce frumoasa e lumea noastra… m-am simtit apropiata de tine si de toate fiintele de pe pamant, chiar daca drumurile noastre nu s-au intalnit si poate nu se vor intalni vreodata. Ciudat, nu?
Astazi m-am decis sa iti scriu pentru prima data pentru a-ti spune ce importante si minunate sunt toate aceste intrebari pe care ti le pui. Cred ca intrebarile si indoielile care ne framanta sunt parte din noi si atata timp cat le ni punem, stim ca suntem vii. Accepta-le, cauta in continuare, intreaba… Intre timp insa nu uita sa zambesti, sa te bucuri, sa traiesti, sa ai incredere ca tot ceea ce ti se da (indiferent “ce” anume) este pentru tine, pentru ca sufletul tau sa devina mai plin, mai inocent, mai frumos.
Cu drag de tine,
Claudia
Nu e nimic in neregula cu casniciile. Nimanui nu trebuie sa-i fie frica de casnicie. Casnicia nu este o sentinta pe viata, daca la baza ei se afla iubirea dintre doi oameni, si nu interese de orice alta natura (bani, convenienta sociala, lipsa de incredere in propria persoana…) Asa am gandit atunci cand m-am casatorit, si acum, dupa 8 ani de casnicie si dupa 11 ani in care sunt alaturi de partenerul meu, suntem ca in prima zi. Niciodata n-o sa-mi fie rusine sa recunosc ca nu mi-am inselat partenerul, si niciodata n-o sa-mi fie rusine sa-l iubesc. Iar acum 6 luni s-a nascut copilul nostru, si nu-mi pasa de clisee atunci cand spun ca acest copil a fost fructul iubirii noastre, si ca a cimentat si mai mult relatia noastra.
Alice, ai incredere in iubirea ta, ai incredere in tine si in voi.
Iti doresc din tot sufletul ca peste ani si ani cuvantul iubire sa insemne pentru tine acelasi lucru ca si azi.
Victoria West, sa nu te superi pe mine, dar cum sunteti acum ca in prima zi? Tu esti aceeasi? Nu ai evoluat, nu te-ai dezvoltat? Care este secretul unei relatii ca in prima zi cand tu nu mai esti ca in prima zi?
Sunt perfect de acord cu tine si mi-am pus aceeasi intrebare: cum poate fi totul la fel cand amandoi partenerii se schimba odata cu trecerea timpului pt ca asa este normal sa fie???
De multe ori sunt tentata sa spun: ne iubim ca in prima zi…sau: este totul la fel de frumos ca in prima zi…
Dar apoi imi dau seama ca as spune o “minciuna”, pt ca, de fapt, il iubesc de mii de ori mai mult, il cunosc mult mai bine decat atunci, il simt mult mai al meu, am trecut prin atatea impreuna, ne-am schimbat atat de mult fiecare dintre noi si relatia noastra…E clar ca a trecut pasiunea aia nebuna i inflacarata (care a durat, oricum, cativa ani…) si poate doar din cand in cand mai simt un nod in stomac cand il vad… Dar simt ca am coborat cu picioarele pe pamant, ca pasiunea continua, dar mocneste la foc mic si poate exploda oricand, simt ca imi e dor de el in fiecare jumatate de zi cand suntem la serviciu si abia astept sa-l vad apoi, simt cat de mult ma pretuieste prin gesturi mici si aparent fara importanta pe care le face zilnic…simt ca nimic nu mai e ca in prima zi si sunt fericita pt asta! Si plang la propriu de multe ori, alteori doar in suflet, de fericire cand ma uit la puiul nostru si il vad pe el, pe mine, pe noi…
Ai dreptate Anemari, de atunci ne-am schimbat, am evoluat si ne-am dezvoltat amandoi, nu doar eu. Nu stiu daca posed secretul unei relatii perfecte, si nu stiu daca exista o reteta general valabila pentru a-ti asigura fericirea eterna, dar ceea ce stiu este ca sunt fericita alaturi de cel cu care am ales sa-mi petrec tot restul vietii. Si ai dreptate, nu suntem ca in prima zi, ci mai mult ca in prima zi. Dar important este ca nu suntem “mai putin ca in prima zi”. Multi prieteni ne spun chiar si acum, dupa atatia ani: “Ce norocosi sunteti voi doi…” E greu sa dai un raspuns exact la intrebarea “Poti fi fericit pana la adanci batraneti?”, din simplul motiv ca nu e o problema de matematica la care sa poti da un raspuns exact. Poti sa-ti faci fericirea singur, sau trebuie sa ai norocul sa-ti intalnesti jumatatea cu care sa fii compatibil pe viata, sau ambele deopotriva. Cred ca in cazul meu sunt ambele deopotriva. Am avut norocul sa intalnesc un barbat deosebit, dar in acelasi timp I take nothing for granted. Amandoi incercam sa ne facem viata frumoasa, si amandoi incercam sa pretuim darul de la dumnezeu pe care l-am primit; iar cand apar obstacole, amandoi facem efortul sa le depasim, brat la brat.
imi place foarte mult cum ai spus ca ” nu sunteti mai putin ca in prima zi, ci mai mult”
Nu trebuie sa te temi, draga mea Alice, prietena noastra de suflet! Dragostea ta, dragostea voastra, a trecut proba maturitatii, ati hotarat sa aduceti pe lume o noua viata, o minune de copil, care sa o implineasca!Casnicia voastra, iubirea voastra, va trece proba timpului, sunt convinsa!M auit la voi cu drag si nostalgie si imi doresc din suflet ca si pentru mine sa vina anul marii iubiri…
E normal sa ai temeri. Cu totii avem. Dar daca stam sa ne gandim la ele uitam sa ne bucuram de viata si de iubirea ce o avem langa noi. Ceea ce putem face e sa nu ne pierdem speranta ca va fii bine. Va imbratisez cu drag.
Alice Buciuta, iti spun si eu asa tot ca sa ma obisnuiesc si pentru ca imi place cum suna :). Suna a drum batatorit, de vietile dinainte de a fi voi impreuna o familie, intr-o casnicie oficiala. Toate pozele in care v-am vazut la ceremonie sunt frumoase datorita bucuriei imense din ochii vostri indragostiti. Bucuria din privirea voastra e cea care va fi fundamentul casniciei voastre de acum inainte. Apartine-ti acelor familii care nu stiu ce inseamna tradarea, pentru ca doar in aceasta fericita asociere bucuria devine aur in priviri. Alice, doar pentru tine, Paul are acea privire si acel zambet. Tu, doar lui ii dedici acea lumina infinita din privirea ta. Eternitatea s-a oprit, o clipa, sa va sarbatoreasca cununia. Aveti toata increderea din lume, fericirea va apartine, pentru totdeauna, doamna Alice Buciuta! :).
Iti inteleg temerile draga mea Alice Buciuta. Iti scriu numele ca sa ma obisnuiesc cu el, ca sa te obisnuiesti cu el.
Pornesti cu toate premizele sa fie bine. Nu mai esti adolescenta indragostita. Nu o faci din interes. Iubirea voastra este deja incercata. Dragostea voastra a nascut o minune.
Mi-a placut imens zambetul tau, privirea ta peste buchetul de lalele din ziua unu a casniciei voastre. Incepeti o numaratoare frumoasa care va fi lunga- lunga… Am mare incredere in intelepciunea si sensibilitatea ta; in dragostea pe care ti-o poarta barbatul tau.
Va fi bine Alice. Te rog zambeste si ai incredere.
Iti zambesc, Simona Ioana. Zambesc, si am incredere. Te imbratisez, peste timp, peste distante, peste ganduri.
mai tii minte, Alice? “..intre teama si iubire/stau eu - la mijloc…”
Si eu te imbratisez… in curand ! Astept momentul cu emotie si cu drag.