Credem in destin?
Uneori imi place sa cred ca suntem altceva decat niste fapturi efemere care se misca in dezordine pe o planeta. Ma gandesc ca fiecare dintre pasii nostri a fost predestinat si ca suntem cu mult mai mult decat niste margele care se rostogolesc aleatoriu.
Imi place sa cred, cateodata, ca suntem, asemeni teoriei lui Platon, jumatati ale aceleiasi fiinte si ca dragostea noastra e mai mult decat o simpla impreunare intre doi oameni care, ca sa nu mai fie singuri, s-au adunat unul cu celalalt in aceeasi casa. Faptul ca in cea mai mare parte a timpului ma simt parte a unui destin stabilit la inaltime ma face sa ma simt mai insemnata decat in clipele in care ma dezic de aura mea. Si ma bucur sa descopar ca destinul a randuit in locul meu intalnirile cele mai insemnate ale vietii, ca soarta mi-a indrumat pasii pe drumuri pe care, altfel, mintea mea n-ar fi stiut sa ma duca.
Sunt convinsa ca toate lucrurile care m-au durut in trecut au o noima si, privite ca amanunte ale ordinii universale, capata alta valoare. Privesc inspre trecut si inteleg azi lucruri care, atunci cand s-au petrecut, m-au facut sa intreb, cu disperare in glas, “de ce eu?!”. Mi-e ciuda ca nu am intalnit mai demult oamenii pe care ii iubesc astazi, insa daca ma vad si ma accept ca parte a unui destin, ma linistesc spunandu-mi ca pentru fiecare intalnire, pentru fiecare iubire exista un timp potrivit. Ca daca ne-am fi intalnit in alt context decat cel in care a cazut fulgerul dragostei peste noi, poate ca am fi irosit marea noastra sansa, nefiind pregatiti unul pentru celalalt.
Dar am si momente in care ma indoiesc de destin. In care imi spun ca viata e pe apucate si ca cei care au tupeu si intind primii mana primesc mai mult decat aceia care stau, timizi si politicosi, deoparte. Si, osciland intre a crede si a nu crede in destin, imi trece viata, pe un traseu pe care nu l-am ales eu. Drumul ma duce el singur, iar eu ma supun si multumesc, in fiecare zi, pentru minunile care mi-au fost date, si pentru suferintele care ma fac sa inteleg mai mult si sa fiu azi mai buna decat ieri.
Comentarii
110 Comentarii la “Credem in destin?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Cred in destin, cred ca soarta imi indruma pasii pe cararile dinainte stabilite .
eu cred ca fiecare avem destinul nostru
Destinul mi l-a adus pe sotul meu.Daca e asa imi “place ” sa cred in destin…
Eu cred cu tarie ca nimic nu e intamplator pe-acest pamant, pana si raul pe care uneori il vedem extrem de negru la un moment dat , intr-alt moment ajungem sa spunem ca de fapt a fos bine ca s-a-ntamplat asa, pe principiul ” Tot raul spre bine” .
cred ca destinul ti-l faci singur prin deciziile pe care le iei.
Nu chiar. De obicei ti-l faci asa cum vrei.
Cred in destin….in soarta
Cred ca persoanele apropiate sufleteste sunt pe aceesi lungime de unda….
Cred in destin, daca e sa se intample ceva, orice am face tot se intampla…
destinul il are fiecare si eu cred in destin
Eu cred in destin,si ori cat ai dori nu poti sa il schimbi.
Cand castigi ceva zici ca-i reusita ta, cand pierzi zici ca-i a destinului.
Eu cred ca undeva, cu credinta, iubire si rabdare, ne si cladim destinul…
ajungi sa crezi in destin cateodata , pentru ca orice eforturi ai depune sa faci ceva , daca nu este sa se intample asa , lupti in zadar .
stiti zicala aceea “ce ti-e scris in frunte ti-e pus” asa ca nimeni nu poate fugi din fata destinului sau
Poate ca destinul unui om este trasat in linii mari, insa el insusi poate sa isi croiasca propriul drum, cu ajutorul credintei in Dumnezeu!
Draga mea,
ai mare dreptate!
Fiecare are un destin preastabilit … insa depinde si de noi cum “il ajustam” un pic. Absolout NIMIC nu se intampla intamplator si fara voia lui Dumnezeu!
si eu cred in destin ,fiecare cu viata lui
eu cred in destin
cu siguranta cred…..
Care este diferenta dintre destin si soarta
si eu cred in destin, fiecare dintre noi are un drum al lui bine definit
Cred ca toata lumea crede in destin
Cred in destin fff mult.Toate lucrurile care ni se intampla cred ca sunt datorate destinului si nu sunt la intamplare.Toate lucrurile sunt trecatoare si noi la fel pe pamant suntem fiinte trecatoare, muritoare.
Chiar daca unii zic ca destinul si-l face fiecare cu mana lui, ar trebui sa recunoasca ca unele lucruri se intampla independent de vointa lor…
destinul si-l mai face omul cu mana lui
Tot ceea ce am trait pana azi, bune si rele, este parte dintr-un plan bine stabilit inainte, este parte din destinul meu. Cred ca alegerile noastre luate pe parcursul vietii ne influenteaza, intr-o oarecare masura, destinul.
DA! Cred in destin, cred ca pentru fiecare Cel de Sus a pus ceva deoparte, insa … depinde de noi daca ajungem sau nu la acel ‘ceva”, ca doar nu degeaba se spune “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in san”!
acelasi lucru il cred si eu.Avem un drum insa suntem predispusi greselilor.
Eu cred in destin….iar felul in care eu si iubitul meu ne-am cunoscut a fost clar mana destinului.
Definitie gasita in DEX Online pentru cuvantul “destin”: Ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de voința unui om și care compun viața lui.
Aceast definitie sugereaza ca nu avem control asupra vietii noastre, ca fiecare eveniment este parte dintr-un mare plan al unei forte magnifice, fie ea Dumnezeu.
Sunt foarte putine evenimente in viata mea care s-au intamplat fara voia mea. Daca am vrut cu adevarat sa schimb ceva, am facut-o. Deci eu sunt tentata sa cred in teoria margelelor de sticla, dar unde unele margele isi pot schimba singure directia, influentand directia altor margele din jur. Acestea sunt margelele colorate, comparativ cu cele incolore. Din pacate, unele margele sunt negre, atunci cand aleg cai lipsite de etica. Ideal ar fi ca toate margelele sa fie albe, radiind pozitivitate, toleranta, energie, lipsa de prejudecati si supozitii, bunatate si caritate.
Mariana
Eu cred in destin; cred ca fiecare are un drum in viata insa are si posibilitatea de a alege cand ajunge la un crucis, de a decide cand intampina probleme, de a schimba cand e nemultumit.
eu nu cred in destin in totalitate. desi uneori se intampla niste chestii pt care nu poti gasi explicatii logice, le iau ce pe niste “intamplari” si nu ma gandesc prea mult daca o fi destinul sau nu…dar cred ca noi singuri ne influentam destinul.
eu nu cred in destin, destinul ti-l faci singur!
Eu cred ca exista destin.
Destinul este dat, nu il facem noi. Bunica mea spunea ca fiecare are viata hotarata. Doar ca, rugandu-ne Bunului Dumnezeu, vom avea o viata mai frumoasa.
“DESTINUL NU-L FACEM SINGURI,NE ESTE DAT”!!Ca dorim sa fie mai bun,sa ne faca fericiti, ca ne rugam sa nu suferim, dar pina la urma oare nu contribuim si noi cit de putin in formarea lui?Sau pentru toate esecurile din viata noastra ne este mai usor sa dam vina pe DESTIN!Dar bun…sau rau eu cred in destin.
E pentru prim adata cand scriu aici, iar blogul l-am descoperit cam cu o luna in urma si am ajuns sa il citesc zilnic.
Chiar aseara vorbeam cu iubitul meu despre destin si despre cum, uneori, pur si simplu ne vedem nevoiti sa spunem : asa a fost sa fie…am descoperit alaturi de el si datorita lui faptul ca in viata, de cele mai multe ori, trebuie sa invatam sa ne dorim ceea ce avem, si abia apoi sa visam la ceea ce au altii, iar noi n-avem. Pentru ca ceea ce avem si primim la un moment dat este ceea ce ne-a scos destinul in fata…
catre riana: cunosc situatia despre care vorbesti. L-am cunoscut pe iubitul meu cu mult inainte sa fim impreuna, dar au fost prea multe situatii cand, in contratimp fiind, am trecut unul pe langa altul. Astazi as fi tentata sa spun ca imi pare rau ca nu am reusit sa invatam sa ne privim mai devreme caci astfel ne-am fi bucurat mai mult unul de celalalt, dar ma bucur nespus ca, intr-un final, acest lucru s-a inamplat si invat sa ma bucur zilnic de dragostea noastra care sper sa ramana forever…
O saptamana frumoasa tuturor!
Nicolae Titulescu spunea “Destinul este scuza celor slabi si opera celor tari.” Mi-a placut intotdeauna sa cred in destin, si am sustinut mereu ca avem viata pe care ne-o facem. Nu are rost sa dam vina pe cei din jur pentru esecurile noastre. Trebuie sa ne asumam raspunderea, sa fim increzatori si sa mergem mai departe, spunandu-ne mereu “Sunt puternic si voi reusi”.
Imi pare rau ca a aparut un mic obstacol intre noi si ca azi nu ati mai pus comentarii. Sper sa se rezolve cat de curand si sa reveniti in conversatiile noastre. Doc, iti multumesc din suflet ca mi-ai semnalat ca s-a schimbat ceva- sper sa revii cat de repede in cafeneaua noastra.
as avea si eu o rugaminte daca se poate . incerc cu disperare sa gasesc un loc de munca. citesc des articolele dumneavoastra si mi pareti o persoana care are multe de spus daca m ati putea ajuta v as fi recunoscatoare . multumesc
Sa dea Dumnezeu sa gasesti,eu te sustin fiindca sunt in aceesai situatie.
“Destinul sta scris in piatra. Invatati sa ciopliti, invatati sa slefuiti… ca sa straluciti” Ne nastem cu un scop pe care trebuie sa-l indeplinim, totul depinde de noi ce cale alegem pana ajungem sa ne indeplinim misiunea .Dar destinul sta scris in piatra, n-avem cum sa ne abatem de la el …Parerea mea este ca noi suntem lasati aici pe pamant … sa invatam , acesta este scopul nostru…Viata este o scoala.
Offf, si eu am zile cand cred ca exista un destin care ne conduce viata .Si atunci am curaj si rivesc optimist toate intamplarile din viata mea . Ma gandesc ca toate esecurile au fost doar provocari pentru a evolua, ma gandesc ca toate supararile au avut un sens si ca uite, ce matura si independenta sunt acuma !
Dar, din nefercire, am si zile cand mi-e teama ca stau prea pasiva si ca altii , mai impertinenti mi-o iau inainte doar pentru ca stiu sa ceara ceea ce vor.
Si iarasi inteleg ca , de fapt, poti forta orice lucru/intamplare…daca nu este timpul potrivit ca acel lucru sa se intample…el nu se va materializa .
Si uite asa trec zilele si trec anii …si pe masura ce inaintez in varsta constat ca toate certitudinile mele sunt tot mai incerte …constat ca toata stiinta este tot mai echivoca si ca totul este relativ.
Si nu mai stiu in mainile cui sa-mi pun destinul sau soarta sau viata….si ma intaresc si ma duc inainte cu viata mea catre un taram departe….nici eu nu stiu cat de departe .
De fapt, nimic nu mai stiu….
iubirea e intunecata dar si plina de daruire ,niciodata nu suntem pe deplin multumiti de ce ni se intimpla si incercvam sa gasim motive,nu doar eu ,tu..noi ,daca nu ar exista aceasta suferinta a dragostei viata ar fi prea simpla si monotona nu am fi multumiti nici asa .fiecare dragoste vine si p[leaca chiar fara sa ne dam seama nu ramane vesnic .
As avea o intrebare pt cei care vor/pot sa-mi raspunda- ati tinut vreodata mult la o persoana de sex opus, dar cu care ati fost mereu in contratimp, parca tot si toate se impotriveau sa fiti voi impreuna?
Cand eram mai tanara (douazeci si…) ziceam ca nu exista destin si zambeam in sinea mea cand ii auzeam pe cei mai in varsta vorbind despre el.
Au trecut cativa ani si privind retrospectiv la ceea ce mi s-a intamplat, la unele potriviri uimitoare si lucruri parca predestinate, am inceput sa imi schimb parerea si sa admit ca e ceva scris pt fiecare dintre noi.
De noua ani ma intreb tot timpul ”de ce eu” si nu am gasit inca raspuns. Cred in destin, si, cand mi se intampla lucruri care nu-mi fac placere imi spun ca ”asa a fost sa fie” si le accept mai usor.Sunt multe lucruri care nu depind de noi pe aceasta lume ,astfel ca nu mai stim daca ceea ce facem este alegerea noastra sau a ALTCUIVA.
Imi place cum spune Osho ca nimic nu e intamplator, ca totul se intampla la momentul oportun;
adaug doar ca daca “drumul” ne este dat, putem alege modul/ atitudinea in care mergem pe acest drum;
Da,cred in Dumnezeu mai presus de orice,in destin,in bunicul meu drag care a facut o minune azi cu copiii lui,sunt prea emotionata sa va spun mai multe dar pot sa spun ca de trei zile viata mea s-a schimbat,merge spre bine si eu sunt foarte fericita.
A fost ceva predestinat ca eu sa vin aici printre voi,pentru ca aici am intalnit ingerii mei dragi care m-au ajutat sa ies din situatia atat de grea pentru mine.Sa nu va ganditi ca am castigat la loto:)),ne este inca dificil dar acum sotul meu are de munca si incet vom iesi la liman,e tot ce-mi doresc,o familie linistita,pace si impacare,un trai decent prin munca iar lacrimile sa fie cum sunt astea de azi,de eliberare si de fericire.Vorba unei prietene dragi acum ma simt mult mai usoara,ca un puf desi am o gramada de kg in plus:))
VA DORESC TOT BINELE DIN LUME!
Nadia mea scumpa, te imbratisez tare, ma bucur sa aud de bine despre voi, meritati din plin!
Mi-ai adus un zambet pe buze cu acel reply …te pup scumpa mea.
asta a fost si intentia mea ,sa-ti smulg un zambet,si eu te pup draga mea Anca
Citeam acum primele comentarii… cred ca Timisoara are ceva magic. Am fost acolo acum cativa ani, m-a vrajit orasul ala si oamenii si tot. Si cred in destin cu tarie, cred ca ceea ce ne este scris sa se intample, se intampla si ca toate actiunile noastre au un scop. Care este? Nu stiu, dar acel necunoscut care ne este asternut in fata este de fapt speranta unui viitor frumos, ne da entuziasmul zilei de maine.
Cum ar fi sa ne cunoastem destinul? Sa stim ca… peste 3 ani vom avea sau nu cel mai minunat sot, camin, vom mai trai inca 2 ani si gata. Bine, poate nu e cel mai destept exemplu, insa eu una prefer sa descopar ce imi rezerva fiecare zi, sa fiu surprinsa de fiecare clipa…
Si mai e o vorba, “fiecare e fauritorul propriului destin”. La prima vedere se bate cap in cap cu cele afirmate mai sus, ca avem fiecare un destin, ceva scris. Dar la cevaul ala duc toate faptele noastre si simpla precizare a cuvantului destin in “vorba” de mai sus, arata ca acesta exista…
Un week-end minunat sa aveti!
Andres
Si mie imi place sa cred, asemeni tie Alice.
Imi place sa cred in destin,si m-am convins de mult ca, nimic nu e intamplator.
O fi o imbatare cu apa rece ori ba,o fi doar o carja de care ne sprijinim pt a accepta Mai usor schimbatile si transformarile?! Ei, sunt doar un om, care nu are raspunsuri concrete, dar astept rezultatele pozitive, trecand/ sarind peste probleme/ negativisme tocmai prin aceasta prisma…este doar destinul.
O fi bine, o fi rau? -conteaza?
Conteaza ca tu esti speciala,ai dreptate caci nimic nu e intamplator!
Da. Ca sa va si argumenrez, ar trebui sa imi povestesc viata. Deci nu.
Destinul sta scris in piatra. Invatati sa ciopliti, invatati sa slefuiti… ca sa straluciti.
Peace,
Doc
Foarte frumos spus. Destinul se implineste cand ajungi sa stralucesti. Atunci iti apare jumatatea.Atunci apar minunile predestinate.
Mi-a placut mult.
Inseamna ca trebuie sa imi astept jumatatea (care vad ca sta tare bine pitita undeva) ca sa apara minunile in viata mea. Astept!
Si eu ma gandesc uneori ca nu este nimic intamplator…dar alteori nu gasesc rostul in nici o intamplare.
Cred ca acolo, sus, este cineva care chiar ne iubeste, desi nu inteleg de multe ori de ce permite sa se intample atatea nenorociri pe lumea asta.
Mai cred ca relele pe care le induram – in general – sunt probabil consecinte ale altor rele pe care le-am facut, chiar fara sa vrem.
La fel, ma gandesc ca nici nu exista coincidente, ci ca o serie de alte fire s-au pus in miscare determinate de intamplari care au avut loc candva.
Si cred ca destinul face sa rezonam unii cu altii doar perioade de timp – mai mari, mai mici – nu imi dau seama cum se face alegerea, si nici de ce sentimentele ne sunt rescrise de atatea ori…
DA ,DA ,DA,
Da , cred in destin.Nu stiam cum sa fac legatura intre gandul meu dupa ce m-am despartit de voi si temele de pe blog.Si ,iata ca momentul nu a intarziat sa apara!
Gandul meu a fost ca nu ne-am gasit intamplator , ca suntem pe aceeasi lungime de unda si ca vom continua sa concretizam niste proiecte impreuna.( trecutul ,prezentul si viitorul ne apartin de acum ).
Eu azi, sigur, vreau sa fiu mai buna decat ieri. Si doresc ca, maine, sa nu regret ca nu am fost destul de buna azi
.
Cred in destin si stiu ca ce ne e scris in frunte ne e pus. Trebuie sa reusim insa sa ne urmam destinul cu seninatate si cu speranta in drumul pe care il parcurgem indiferent ca acesta e adeseori atat de anevoios. Dumnezeu, stie ce si cat putem. Sa-L rugam ca sa ne calauzeasc pasii, uneori rataciti prin ceata deasa, aparuta asa cum apare in varf de munte, deodata si neasteptat de surprinzator.
E Timisoara pretutindeni in casa si in sufletul meu. Credeam ca a fost dintotdeauna, dar acum imi e mai mult ca oricand. Am sa revin, simt nevoia sa vorbim mai mult, sa ne cunoastem mai mult. Si mi-e dor, deja, foarte dor. Timisoara e orasul dragostei mele. Al fetitei mele… Al vostru, prietene dragi.
Alice, Timisoara te asteapta oricand cu bratele desfacute larg. La Timisoara esti admirata si iubita!
Si pentru mine Timisoara e speciala, si tu, Alice esti speciala, cu lumea pe care ai colorat-o in jurul tau!
Alice, nimic in viata nu-i intamplator.
.
Je, Timisoara chiar e speciala( scuzati lipsa de modestie ).
Azi, soarele este deosebit de darnic cu noi, primavara si-a intrat in drepturi, pe deplin. Sa-i aducem prinos de recunostinta pentru ca a venit din nou. Bucurati-va de ceea ce aveti si credeti in destiul vostru bun!
Da, Timisoara e cu adevarat speciala…cred ca prima data mi-am dat seama de asta in decembrie ’89, apoi am descoperit-o mai mult cu sufletul peste ceva timp…asa incat, cand ma gandesc la fericire – am mai spus – imi vin in minte doua locuri: Timisoara si Paris…in ordinea asta.
Tu esti bunatatea intruchipata pe Pamant:)
inca o data La multi ani!