Oameni pe care-i cunosti de-o viata
De cateva ori in viata avem parte de intalniri cu oameni pe care ii stim, parca, dintotdeauna. Ne recunoastem, intr-un fel ciudat si minunat, in ochii altora, ca si cum ne-am mai fi stiut candva, intr-o alta existenta.
Merg pe drumuri aflate departe de casa si ma asteapta, prin orasele in care poposesc, oameni fabulosi, care se regasesc in ceea ce scriu si spun. Suflete extraordinare in care si eu ma reflect ca in oglinzi cu ape adanci. Ei seamana cu mine si eu seman cu ei, ca intr-un miracol menit sa ne faca si pe unii si pe ceilalti sa ne simtim mai putin singuri pe pamant.
Intalnesc femei care au aceeasi varsta cu mine si un parcurs asemanator, si-atunci mi se pare mai lesne de acceptat ca ne seamana cuvintele si gandurile. Ca viata ne-a purtat pe aceleasi drumuri si ca ne-a adus, pana la urma, in acelasi punct in care, privind catre trecut intelegi de ce ti-a fost dat fiecare pas. Dar vin in calea mea si tinere aflate inca pe bancile scolii, care pricep fiecare nuanta a cautarilor mele, si doamne aflate mai aproape de varsta mamei mele, care isi dezvelesc inima atunci cand imi zambesc.
Ce intelesuri extraordinare ne leaga unii de altii, peste timp si peste distante, astfel incat ne recunoastem gandurile si privirile ca si cum am fi o specie aparte de suflete care au trait candva in aceeasi insula de speranta? Ma minunez si ma bucur mereu de intalnirile pe care le am cu oameni pe care parca ii cunosc de o viata. In librariile adevarate, cele ticsite de carti si iluzii splendide, dar si aici, in lumea cu parfum de cafea, unde ne-am cunoscut mai demult si ne recunoastem in fiecare dimineata.
Ne intalnim adesea la o cafea cu oameni de varsta noastra sau mai tineri si depanam amintiri la fel de frumoase.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu am simtit ca ne cunoastem parca de o viata.Drept dovada…ne-am casatorit dupa doua saptamani.Avem in prezent aproape paisprezece ani de casnicie si suntem la fel de fericiti ca la inceput!
intr-adevar, este foarte placut cand intalnesti asemenea oameni; imi pare rau ca nu intalnim mai des asemenea oameni cu care sa simti ca esti pe aceeasi lungime de unda, cu care sa simti ca “rezonezi”!
frumos scris si f adevarat
Mie mi-e greu acum, pentru ca m-am mutat intr-o localitate unde nu cunosc pe nimeni. Nu am cu cine sa beau un ceai, sa schimb o vorba, sa iesim la o plimbare…
ESTE PARCA SI MAI USOR SA POVESTESTI CU PERSOANE CU CARE SIMTI CA AI CEVA IN COMUN….
eu cred sau mai corect imi place sa dau vina pe deja vu,nu am intalnit inca pe nimeni de care sa-mi amintesc sau sa-si aminteasca ca ne cunoastem dintr-o alta viata
Este f placut sa intalnesti oameni cu care sa comunici f bine din prima, parca i-ai cunoaste de o viata intreaga.
Si mie mi s-a intamplat de multe ori sa intalnesc oameni pe care mi se pare ca-i cunosc de-o viata, cu care m-am inteles din prima clipa.
din pacate cativa din oamenii pe care ii cunosc de o viata m-au dezamagit si mi-au adus suferinta insa, nu nu mi-am pierdut increderea in ceilalti.
Adevarat ai scris, am o prietena care o stiu de o viata si foarte bine ma inteleg cu ea
Mi s-a-ntamplat de multe ori sa spun “am senzatia ca-l cunosc de-o viata…”
Acesti oameni sunt parte din viata noastra, sunt cei care ne sunt aproape la bine si la greu, cei care ne sustin si ne sprijina ideile.
sUNT OAMENI CARE ISI PUN AMPRENTA IN VIATA NOASTRA.
Pentru mine esti un adevarat exemplu.Sunt de acord cu tine
Nu prea am avut ocazia sa intalnesc astfel de oameni. Oare de ce?
Multumesc, Alice! Multumesc pentru aceste randuri!
Se intamppla uneori sa trecem pe strada pe langa cineva si sa avem senzatia de deja vu. Poate ne-am intalnit intro alta existenta.
Ai un stil minunat de a scrie.
E placut sa intalnesti oameni cu care sa te intelegi foarte bine parca i-ai cunoaste de o viata intreaga.
Mi s-a intamplat sa cunosc oameni pe care parca ii stiam de o viata, asa de bine ne intelegeam.
Cu siguranta, fiecare dintre noi isi doreste sa aiba un prieten adevarat, o persoana sincera careia sa i se destainuie in cele mai grele momente.Desi este foarte greu d gasit o astfel d prietenie, nu trebuie sa ne pierdem speranta si, o data gasita, trebuie sa luptam pt a o pastra la nesfarsit.
Eu, prin clasa a x a am intalnit o astfel d persoana, o prietena minunata care a stiut sa asculte, sa inteleaga si sa ierte. Am trecut prin multe pana ne-am castigat increderea reciproca, dar credeti-ma, fericirea a fost p masura!in liceu am trait momente d neuitat, am plans si am ras impreuna.ii marturiseam totul fara sa am teama d ridicol, pt ca simteam cum se implica in nevoile mele.desi uneori eram in contradictoriu, isi exprima cu caldura punctul d vedere avand intentia d a ma indruma, nu d a ma critica.aveam probleme d familie, d caracter sau alt tip d probleme si ma adresam ei.indiferent d ora, era mereu acolo pt mine.nu imi rezolva problemele, dar imi dadea speranta ca, incetul cu incetul, totul va fi bine.iar prezenta si vorbele ei m-au facut sa inteleg viata si sa accept neplacerile inevitabile cu care ne confruntam fiecare la orice pas.
Odata cu terminarea liceului am plecat in Italia si timp d trei ani nu m-am intors.mi-a fost greu, printre straini, sa ma descurc fara sprijinul ei.trebuia sa ma dezobisnuiesc d prezenta si d sfaturile ei si sa ma incurajez singura.uneori reuseam, cu greu insa, sa accept lipsa ei, dar ii simteam atat d mult lipsa.imi era atat d greu sa nu mai pot imparti totul cu ea.in doi era mult mai simplu.treptat am inteles ca in viata nu pot avea totul in acelasi timp, astfel resemnandu-ma.dar
nu am incetat o clipa sa-i fiu recunoscatoare pt tot c a facut pt mine
Dupa trei ani, intoarsa in tara, mi-am regasit prietena din liceu si am retrait cu intensitate toate amintirile din perioada liceului.au fost momente d vis, emotie intensa si distractie maxima.in acest timp ne-am mai schimbat, dar nu a avut d suferit prietenia noastra.iar acest lucru m-a bucurat enorm, semn ca prietenia a fost sincera, asa cum am simtit-o d la inceput.
Dupa familie, prietenii ocupa cel mai important loc din viata mea si nu as schimba acest lucru pt nimic in lume.am sa lupt mereu pt a fi alaturi d prieteni si pt a-i tine alaturi d mine.aceste persoane minunate ne fac viata mult mai usoara si mai placuta.indiferent d starea noastra, sunt mereu alaturi d noi.si chiar d gresim, au puterea d a ne intelege si ierta.SUNT ADEVARATE COMORI si tre pretuite la adevarata lor valoare!
Este foarte greu sa intalnesti asemenea oameni care sa te faca din primul moment sa crezi ca va cunoasteti de o viata.
Adevarat este, intalnim in drumul noastru oameni ce ne amprenteza fiinta unic/ frumos si nemasurabil in limite pamantesti;
super modul tau de a prezenta lucrurile. Imi place tare mult modul tau de a exprima ceea ce simti
Cu cafeaua Jacobs scapi de griji.
frumos ai scris de multe ori am impresia ca cunosc anumite persoane de o viata
si eu am intalnit dealungul anilor persoane cu care m-am inteles foarte bine de parca ne cunosteam de o viata intreaga
o persoana foarte draga mie, mi-a cumparat o carte de-a ta si abia astept sa ajung la Bucuresti sa o primesc
si eu am momente in care cunosc pe cineva si mi se pare ca-l cunosc de o viata
apropo de mirosul da cafea…probabil vi se intampla sa asociati mirosuri,gusturi cu unele evenimente din viata…ei nu cred ca exista careva care sa simta un miros de cafea buna, jacobs bineinteles ,si sa nu-si aminteasca ceva frumos!
Mie mi s-a intamplat sa am impresia ca am mai fost intr-un loc, desi nu fusesem, sau ca am facut acelasi lucru.
mi s-a intamplat si mie sa am sentimentul asta…e tare ciudat dar e si frumos!
in tot ceea se scrieti aveti mare dreptate.
Ce frumos ai scris !!!! si mie mi s-a intamplat sa intalnesc persoane care mi s-au parut ca le stiu de o viata, si am ramas prieteni. Sa dea Domnul sa ramanem asa mereu.
In viata intilnesti, rar, foarte rar, oameni pe care din prima clipa-ti par ca-i cunosti de ani. Vine si reversul: oameni pe care-i cunosti aproape de-o viata, si pe care-ntr-un moment al vietii, vezi ca nu i-ai cunoscut de loc, ca au trecut anii degeaba.
Pentru mine … esti unica, ALICE!
Ador povestile tale si mai ales felul sensibil si sincer in care sunt scrise. Pentru mine esti un adevarat exemplu.
doresc sa propun un subiect si anume: misoginismul in biserica
Alice, cea mai draga, si mie mi se pare ca te cunosc dintotdeauna…mi se pare ca durerile tale le-am trait si eu, si tristetile, si bucuria uneori. Pot fi acuzata de subiectivism (sau mai rau), dar cartea cea mai draga imi este Noi suntem zeite - si sa stii ca am citit tot ce se putea citi, in viata mea. Cartea ta am trait-o descoperind cu fiecare noua lectura ca si altii au cunoscut nelinistile mele.
Apoi, cea mai asteptata carte - pentru mine - a fost Dragostea e un bonsai…Pt ca sunt un prost administratot al timpului (si al sufletului) meu, nu am reusit sa ajung la nici una dintre lansarile din Bucuresti. Intr-o seara tarziu am dat buzna la Diverta si pt ca ma invarteam nauca printre rafturi, un lucrator tanar si rabdator m-a intrebat ce anume caut…Mi-a spus ca Dragostea e un bonsai s-a dat in seara lansarii, si cand am auzit asta, mi-au dat lacrimile…el a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi ca vor mai primi si alte exemplare…dar nu plangeam pt ca nu am mai gasit in seara aia cartea, ci pt ca nu reusisem sa fiu la lansare.
E adevarat ca in weekend am gasit cartea; am citit-o aproape dintr-o suflare; unele texte/povesti de viata, le stiam; am sperat, nu stiu de ce, cu aceasta noua carte scrisa cu sufletul de tine, sa ma mai vindec un pic, sa trec un pic mai departe…Nu am mai plans citind-o, cum mi se intampla la Noi suntem zeite…dar ma regasesc intre copertile ei - cele mai frumoase coperti dintre toate aparitiile de pana acum.
sunt de acord…
Este atat de placut,sa sosesc acasa de la munca,si sa ma relaxez in vorbe frumos etalate ,este atat de placut!
Vorbesti din suflet,mai presus de orice.
Cam multi ne regasim in relatarile tale.
Imi place sa vad ca mai sunt OAMENI pe aceasta lume,care a devenit din mai multe motive,cam anosta.
E atat de placut Alice!
Pana acum cateva luni ,imi cer scuze, nu prea am stiut de tine si nu citisem alte bloguri.Dar in blogul tau ,m-am regasit,pe mine!M-ai trezit,daca ai stii din c e m-ai trezit,dar nu conteaza,m-ai trezit si asta conteaza.
Alice,nu esti minunata doar prin ceea ce scrii,dar simt ca te cunosc,de’o viata si ma bucur enorm!Ma bucur ca te-am regasit,ca sa ma trezesti.
MULTUMESC!
Te imbratisez precum Soarele cu ale lui raze ,ne imbratiseaza pe toti,indiferent de natie,rasa…si alte chestii.
:|)
Este minunat sa poti rezona cu alti oameni pe aceeasi frecventa sufleteasca .
cu drag a voastra mag
Scuze!M-a cuprins!Deh,graba…
Te-am vazut la B1 TV invitata la o emisiune,si ma cuprins un sentiment aparte.Urmaream defapt o prietena de-a mea care vorbea la televizor,parca iti citeam pe chip fiecare emotie,sentiment,intuiam ce o sa raspunzi la intrebarile moderatoarei.Imi pareai putin stanjenita ca esti asa de fericita,de talentata,de modesta.O sa te mai ademenesc eu la cafea duminica dimineata…
Ne cunoastem de o viata pentru ca toti ne dorim sa fim iubiti si sa iubim, ca pe toti ne leaga aceleasi simtiri si trairi, toti ne bucuram, toti plangem, si atunci ne dam seama ca toti suntem oameni, si ca fiind alaturi, trecem mai usor peste orice problema.
Alice, ai multa dreptate in tot ce spui. In fiecare dintre povestile cuprinse in ultima ta carte, “Dragostea e un bonsai”, m-am regasit, asa cum s-a intamplat dealtfel in mai toate cartile tale, pe care, cu mult interes si infinita placere le-am citit pe nerasuflate. Ador povestile tale si mai ales felul sensibil si sincer in care sunt scrise. Pentru mine esti un adevarat exemplu
Adevarat este, intalnim in drumul noastru oameni ce ne amprenteza fiinta unic/ frumos si nemasurabil in limite pamantesti;
si chiar de vorbim in cuvinte diferite, acolo, undeva,sta mica-cuibarita, emotia (re)intalnirii
ceea ce spui tu Alice, ma duce cu gandul la ceea ce vorbeam mai demult cu o buna prietene si anume ca exista oameni care gandesc cu sufletul, oameni pentru care materialul reprezinta doar un mod de subzistenta, un rau necesar, oameni pentru care viata inseamna bunatate oameni pentru care timpul nu inseamna bani, ci suflet si de aceea ei se recunosc printr-o privire si se inteleg prin gesturi.
sunt oamenii care si-au pastrat in suflet nealterata, picatura de lumina!
pentru ei, o ceasca de cafea, e mai mult decat atat: e savoarea unei dimineti de aduceri aminte, e promisiunea viitoarelor dimineti linistite si a aceleiasi arome familiare, cunoscute si recunoscute cu drag!
Ce frumos ai scris!
E frumos sa gandesti cu sufletul, e minunat sa te intelegi din priviri.
multumesc!
Alice m-a inspirat!:)
Cata dreptate ai…foarte frumos spus! felicitari rioana!
Buna draga Alice. NU iti poti imagina cat de mult m-am bucurat cand am auzit ca vii la Iasi. Desi nu sunt chiar din Iasi, m-am trezit cu noaptea-n cap duminica dimineata ca sa ajung sa te vad. Te-am vazut pe tine, pe dragul tau sot si pe micuta voastra Iza. Nu ma mai saturam prividu-va. Esti atat de calda si vorbesi asa frumos. Despre zambet nici nu mai vorbesc, ai unul extraordinar si plin. Am cumparat cartea, dar autograful l-a luat sora mea (a tinut mortis sa fie ea privilegiata). Eu m-am multumit sa te privesc de la distanta si sa te admir. Am vrut sa fac o poza cu tine, dar n-am indraznit sa te rog sa-mi faci bucuria asta, desi stiu ca ai fi acceptat. Ma bucur ca te-am vazut, ca v-am vazut. Ma ucur ca am de acest site, ca iti ciesc randurile pline de drag.
O zi binecuvantata iti doresc
Esti minunata Alice, scrii atat de placut incat de multe ori imi pare ca te cunosc de-o viata