Uita cineva acuzatiile?
Exista un sistem juridic care, teoretic, te absolva de vina, dupa cate un proces lung si istovitor, daca acuzatiile s-au dovedit nefondate. Si exista si un sistem moral care te face iertat, oricat de mari si de reale ti-ar fi vinile. Dar uita cineva relele care au fost spuse ori, si mai rau, facute?
Cei care au trecut prin cate un scandal public stiu ca, de fapt, nimeni nu mai uita acuzatiile. In zadar ne straduim sa publicam pretutindeni sentintele binevoitoare. Oamenii retin ceea ce le este mai placut aducerii aminte. Informatia care, la o adica, sa poata declansa o barfa suculenta. ‘Nu degeaba a fost acuzat cutare de… Chiar daca l-au absolvit, nu iese fum fara foc”. Asa ca am retinut cu totii ca Michael a fost pedofil, ca Edmond Dantes era hotoman, ca Marius Moga a facut plagiat si ca Alba-ca-Zapada era prea lacoma, si nu s-a abtinut de la mar.
Suntem setati sa tinem minte relele pe care le-am auzit sau care ni s-au spus, desi uitarea ne-ar izbavi de multe convulsii, de multe nefericiri, de multe cosmaruri. Eu nu pot sa uit cuvintele grele pe care mi le-a azvarlit cineva, cu furie sau cu dreptate, si chiar daca ma port ca si cum le-as fi uitat, nelinistile ma hartuiesc in vis si ma condamna la cearcane si deznadejde. Raspund zambind si necunoscutilor care ma iau la intrebari, pe strada sau pe bloguri, dar si celor care ma condamna indraznind sa ma priveasca in ochi. Dar apoi ma infurii de nedreptatea care mi s-a facut, ma prabusesc de durerea amenintarilor pe care niciun dusman nu le-ar fi meritat, cu atat mai putin cineva drag, si inteleg, inca si inca o data, ca nu avem dreptul sa ne jucam cu vorbele.
“O fapta rea o indrepti cu o fapta buna”, spunea Ileana Vulpescu. “O vorba rea n-o indrepti cu nimic”. Mi-a citat gandurile scriitoarei un om care mi-a scris cele mai frumoase cuvinte din lume, acelasi om care mi-a spus, privindu-ma in ochi, ca nu a existat niciodata. Dar asta este o alta poveste…
Comentarii
78 Comentarii la “Uita cineva acuzatiile?”Spune-ti parerea
-
-
Invitati speciali
-
Timpul asterne uitarea peste multe lucruri, insa marile dezamagiri indiferent in care domenii “de viata” ar fi….sunt greu de sters…
nu uit nimic niciodata si mai ales nu iert
nu prea
eu nu
nu uitam , dar putem ierta
eu cred ca atunci cand decidem sa iertam, trebuie sa si uitam. iertarea fara uitare nu este iertare deplina… este doar o fatada, o minciuna pe care ne-o spunem ca sa putem dormi noaptea.
nu uit niciodata dc cineva mi-a facut un rau, desi uneori pare ca am uitat…
Acuzatiile sunt niste vorbe grele…aruncate ca sa loveasca in suflet..
De iertat iert,dar as vrea sa pot si uita.Oricum nu sunt o fire razbunatoare, asa ca nu fac rau celui care mi-a facut rau.
sunt o persoana care stiu sa iert si sa uit ….mai bine las de la mine.
Relele lumii trebuie iertate.
de uitat nu le vom uita niciodata, mai ales daca ne-au ranit , dar de iertat le putem
Acuzatii fara sa ai nici o vina:(
nu cred ca putem uita, dar putem ierta, cum e si vorba aia: te iert, dar nu uit!
E bine sa uitam ca sa putem fi fericiti.
Acuzatiile sunt o carte de vizita pentru persoana care le a formulat din punctul meu de vedere,inseamna ca este o persoana de proasta calitate, si drept urmare niciodata in viata mea nu discut a 2 a oara cu ea, o elimin pur si simplu din viata mea.
Cred ca fiecare ar trebui sa iertam si sa nu ne incarcam constiinta cu ganduri negre, care dauneaza psihicului. Iertand vei fi iertat si vei avea o viata usoara. Sau cum spunea cineva, cand te pui cu prostul esti mai rau ca el… nu trebuie sa ne impotrivim mereu oricui.
Eu sunt adeptul “intoarce si celalalt obraz pentru a primi si a doua palma” sau “cine nu e vinovat sa arunce cu piatra”. Cred ca legile nescrise ale vietii se aplica mai repede decat cele juridice(mai ales in Romania)…
nu…vorbele dor cel mai mult..si nimic nu le poate sterge din suflet
eu nu suport sa fiu acuzata pe nedrept si pana nu iese adevarul la iveala nu ma las!
faptele se iarta dar nu se uita niciodata
Eu unul nu pot uita acuzatiile care mi se aduc in vecii vecilor!!Mai ales daca sunt facute pe nedrept!Sunt un scorpion incurabil!:)
sunt niste vorbe care uneori pot sa doara, dar cred, ca ar fi mult ai bine daca nu am pune la suflet totul
Acuzatiile pe nedrept dor cel mai tare si vorbele urate nu se uita niciodata.
Cred ca o fapta rea ,o indrepti cu vreo doua-trei bune.Una singura nu este suficienta pentru ca persoanele din jur sa se convinga de tine.Vorbele urate, raman urate, nu se uita niciodata,oricat ai incerca sa le repari.
vorbele urate sunt uitate cu greu
Nu suport vorbele urate.
E f greu sa uiti vorbele urate.
nu e bine sa tinem minte raul, sau acuzatiile. Viata este frumoasa si ar fi bine daca am incerca sa uitam vorbele urate. Bunica mea spunea, ca vorbele urate sunt mult mai dureroase decat palmele primite, dar e bine sa incercam sa le uitam.
ITI SCRIE ATITA LUME DE BINE. ASTA TREBUIE SA INGROAPE RAUTATILE.
IAR PENTRU CA TRAIESTI/TRAIM DIN SI CU VORBE, DE AIA TE DOR MAI TARE.
TU SCRII…
Nu prea se uita,acuzatiile!
Am crezut intotdeauna ca vorbele trebuie sustinute de fapte iar faptele nu au nevoie neaparata de cuvinte caci, ele insele, spun destul. Ce folos de cuvinte frumoase, de promisiuni al caror deznodamant nu-l vedem niciodata. In schimb faptele ajung sa fie vazute, devenind cat se poate de lamuritoare despre intentia celui care le-a dus la bun sfarsit. Vorbele, pot, mai mult ca orice, sa aline sau sa raneasca cu aceiasi intensitate. Cel mai trist este cand provin de la una si aceiasi persoana. Este surprinzator cum din iubire, din prietenie, din simpatie se gasesc cuvinte incantatoare, alintatoare, potrivite care se pot transforma, din motive pe care nici nu le gandim, in cuvinte nepotrivite, insultatoare si pline de neiubire.
Imi este si mie cat se poate de evident ca nu putem sa fim pe placul tuturor, ca orice am face, mai si gresim. O vorba spusa ramane spusa dar poate fi uitata cand iubirea anima relatia respectiva. Ce sens are sa pastram mereu in suflet si gand o vorba, o acuzatie nepotrivita cand stim ca faptele si celelalte vorbe au fost impletite cu iubire si frumos. Pe cei pe care ii iubim cu adevarat, trebuie sa-i iertam pentru greselile lor, omenesti de altfel. Nu am fost de acord cu replica din “Love story”: “cand iubesti nu spui niciodata, iarta-ma!”, caci ar implica sa nu uiti niciodata o vorba, o acuzatie spusa la nervi si repezeala.
Eu pot sa uit acuzatiile nefondate spuse de cei pe care ii iubesc caci sunt si ei oameni si din iubire pot… In ceea ce priveste persoanele straine mie, acuzatiile lor nu ma afecteaza cand stiu ca dreptatea e de partea mea. Uitarea se instaleaza imediat.
Asa e, o vorba rea nu o indrepti cu nimic…
Poate ca o sa ne spui – daca vrei, candva – si povestea omului care scria cuvinte frumoase dar spunea ca nu a existat…te-am mai auzit despre aceasta poveste.
M-am gandit azi dupa ce ai scris despre neuitarea vorbelor rele, ca port dupa mine, ca un balast, o multime de vorbe care m-au ranit. La randul meu, stiu ca am ranit si eu, macar putin…
Dar nu uit nici acuzatiile fara rost ale primului om pe care l-am iubit – desi i-am spus si eu candva cu detasare ca nu imi mai amintesc nimic…
Nu uit nici tradarile pline de vorbe fara sens ale altora, nici mojiciile marilor barbati din firma in care lucrez, garnisite cu vorbe grele nedemne de oamenii care se cred…Desi am trecut peste toate – mai mult relele – intamplari pe care mi le-a scos in cale viata, uneori ma pomenesc ca intr-un cosmar, ca vin peste mine toate si ma mai intreb de ce, si nu inteleg nici acum, cum nu am inteles nici atunci cand s-au petrecut cu adevarat.
Nu stiu cum se face, dar de fiecare data cand am ales sa spun verde-n fata, sa dau liber cuvintelor sincere si fara ocolisuri m-au intampinat zile bune dupa zile rele. Numai cei care mi-au fost aproape si care imi intorceau sinceritatea in aceleasi doze mi-au ramas alaturi… Restul, s-au stins in ceata zilelor inlacrimate. S-au stins si au pierit. Si spun acum multumesc pentru ca am incetat sa-mi mai amarasc zilele cu dulci amagiri. Uneori tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata…
Fericire multa!
Andres
Ma simt total rupta de subiect.
Nu am mai avut confruntari directe (cel putin nu cu cearta sau vorbe necugetate) de ani de zile. Si desi am incercat sa imi rascoleesc memoria, in afara de certurile cu fostul meu prieten (care ajunsesera sa nu ma afecteze mai deloc), nu mi-a venit nimic in minte…
Va doresc o viata fara cuvinte grele, fara rautati, si fara acuzatii nedrepte! O viata plina de iubire si toleranta.
Cu drag,
Mariana
Poti uita cand tu ai daruit doar iubire si ea ti-a fost inselata,calcata in picioare,pangarita?cand toate sacrificiile tale ti-au fost intoarse cu fapte rele,cu minciuni,cand toata lumea ta se prabuseste vazand adevarul despre cel pe care l-ai crezut viata ta?poti?doare mai mult decat va pot spune,iar de uitat…..din pacate cred niciodata!
“…acelasi om care mi-a spus, privindu-ma in ochi, ca nu a existat niciodata.”
Draga Alice,
vorbele tale m-au dus cu gandul la o seara tarzie,rece, ploioasa (sau cel putin asa mi-am imaginat-o eu mereu), in care un tanar slabut, emotionat, strangand manerul unei genti in care-si purta toata averea si toate sperantele, a batut la usa lui Costache Giurgiuveanu, din strada Antim. Si usa s-a crapat cu zgarcenie si o voce cavernoasa a rostit stiuta replica: “Aici nu locuieste nimeni….”
De cate ori ma apropii cu speranta si emotie de o “usa” imaginara, de cate ori astept sa mi se deschida precum Cerul in Noaptea de Sanziene, ma crucifica spaima ca as putea descoperi ca am ajuns prea tarziu, sau ca am gresit cu totul adresa.
Acolo, Alice, in inima acelui om, mestesugit invartitor de vorbe, nu locuia nimeni…
Uncommitted, am simtit nevoia imperioasa sa astern raspuns
si daca intr-o seara calda, cu soare in apus, ploaie si curcubeu, strangand la piept o inima mare si-o minte la fel, de va fi sa-mi bati la usa, ea se va deschide larg ca o fereastra inspre cer si-o voce buna iti va spune : bine ai venit, locuiesc aici si peste tot, hai sa vezi
Imi esti foarte draga, Uncommited, si foarte aproape, desi n-am nici cea mai vaga idee cine esti.
Doamne, fă din suferinţă
Pod de aur, pod înalt
Si din lacrimă velinţă
pentr-un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se si vin,
Din infrangeri scări şi trepte,
Din căderi urcuş alpin.
Din veninul strâns în cană,
Fa miresme ce nu pier
Si din fiecare rană,
O cadelniţă spre cer.
…Radu Gyr
Iar eu as zice…”Amin!”
“… ca prin rautate bun sa ma fac si la mai mare bine sa ajung.”
“Galceava inteleptului cu lumea”…
Sa nu ma atinga nedreapta judecata a celor care nu au rabdarea sa ma cunoasca, sa ma asculte, sa ma inteleaga. Sa nu ma incarcereze in mine sentintele pe care cei multi si docti mi le aplica fara drept de recurs si sa ajung sa nu mai am incredere in nimeni.
Prin rautatea altora, mai bun sa ma fac si la mai mare bine sa ajung.
Sunt Eu, pe de-o parte, cu toate slabiciunile mele, defectele, ambitiile, orgoliile, cu puterea mea limitata de a comunica, fiindca ce sunt pana la urma cuvintele, altceva decat “…dalti ce despart”.
De partea celalalta, Lumea, pe care trebuie sa o conving, sa o seduc, sa o cuceresc cu mainile goale.
Sa nu-mi mai pese cum sunt vazut, perceput, inteles, sa nu ma mai doara ca sunt judecat stramb… asta nu, nu se poate. Dar sa fac o selectie intre oamenii din jurul meu, a caror parere sau ale caror vorbe conteaza, asta chiar pot. Restul vor trece singuri dincolo de un border-line imaginar si de-acolo se pot schimonosi in voie.
Oamenii sunt dispusi mai degraba sa ierte minciuna, decat adevarul, sa inteleaga accesul de rautate, decat excesul de bunavointa, ceva plantat stramb in spirala noastra genetica ne face sa ne dorim sa-i coboram pe ceilalti la nivelul nostru, decat sa ne straduim noi sa urcam la ei.
E mult mai usor sa terfelesti, decat sa cureti, sa sfasii decat sa tesi.
Instanta suprema la care ma raportez e constiinta mea. Si singurele acuze pe care nu le-as putea suporta ar fi cele mute, nerostite, din ochii celor pentru care mi-as da viata.
Ma confrunt de la o vreme cu o mare dilema: Cum e mai bine? Sa spun ce simt si ce gandesc? Sau sa inghit? Ambele sunt rele… felul meu de a fi tinde mai degraba spre prima varianta, chiar daca o fac intotdeauna foarte diplomat (cred ca e mai grav…). Si stiu cu o convingre de neclintit ca in secunda imediat urmatoare regret de moarte tot ce am spus, pentru ca stiu ca am provocat rau. Dar sa pun frana cuvintelor de fiecare data, oare nu acumulez in mine explozibil granula cu granula? Nu exista riscul mai tarziu al unei bombe de dimensiuni dureroase si ireversibile, cum ar fi despartirea?
Nu stiu cum e mai bine…
Cert e ca vorbele dor si lasa urme adanci, poate cele mai adanci; si mai ales cand interlocutorul, tinta cuvintelor tale e la acelasi nivel intelectual si spiritual…e cu atat mai rau… Pentru ca se va arunca de ambele parti cu cuvinte dureroase (nu jigniri directe…dar substraturi). Cred ca intrebarea “Ce ai vrut sa spui???” si apoi talmacirea vorbelor e si mai dureroasa si mai de neuitat… Si apoi se instaleaza o durere de moarte si tacere si suparare si regret cat cuprinde ca ar fi putut fi altfel… Si ne revenim greu, tare greu; si raman acolo niste goluri…
Cert este ca nu uitam si poate nu iertam niciodata…doar ne propunem sa fie bine, de dragul nostru, de dragul iubirii care a fost frumoasa si care speram sa ramana la fel, de dragul unui viitor minunat impreuna, de dragul viselor ce inca nu s-au implinit…de dragul promisiunilor ce trebuie respectate…
Am vorbit mai sus de cuvintele grele spuse in cuplu…experiente traite si simtite pana in maduva oaselor…
Iar in ceea ce priveste vorbele grele aruncate in fata de catre alte persoane, la fel, nu le uitam, dar cred ca ele (si vorbele si persoanele),conteaza mai putin. Si daca TU, care nu contezi prea mult in viata mea, arunci la un moment data cu vorbe ce dor pe moment, sunt sigura ca voi trece peste, voi supravietui. Asa e viata: nu toata lumea te iubeste, nu toata lumea te vede cea mai buna, cea mai frumoasa sau cea mai desteapta (desi mi-as fi dorit tare mult sa ma iubeasca toata lumea – dar nu se poate!!!).
Cred ca asa suntem programati…sa mergem mai departe cu o incarcatura ce poate la un moment dat ne poate transforma in “mai experimentati”, “mai intelepti”, “mai trecuti prin ale vietii”…si de ce nu in “mai buni”.
O zi senina si fara cuvinte grele sa aveti!!!
Cu drag, L.
Si eu ma confrunt cu aceeasi dilema, Lorelei. Si aleg mereu varianta cea mai grea, sa spun ce simt si ce gandesc. Insa de fiecare data cand apelez la metoda asta, regret. Si, totusi, stiu ca asta e calea dreapta, singura durabila. Lucrurile nespuse s-ar aduna in mine si s-ar preschimba in tumori de lacrimi. Si m-ar ucide. Asa, oricat de greu ar fi, am o sansa sa merg mai departe, poate spre fericire, poate doar spre mine insami.
Alice,
Stimabila,
Dreptatea e intotdeauna durabila si castigatoare.
Asta cred, asta aplic.
Intottdeauna am spus si am aplicat sinceritatea in relatii. Macar sa piarda cel care alege sa minta. Pentru ca eu castig oricum. De asta am spus mereu pe aici ca e bine sa invatam din victoriile noastre si (daca se poate) din infrangerile celorlalti.
Pe tabela vietii nu poate fi scris 0-0.
Peace,
Doc
Multumesc,Alice, acum stiu ca asa e mai bine…sa spunem celuilalt ce ne macina…asa e mai sanatos, macar pentru noi insene; si sper ca sa fie sanatos si petru relatie.
Liniste iti doresc!
Ah,suplimentar din cauza discutiilor nu am mai avut lapte,am intrerupt alaptarea pe stress datorita surorilor.Cind am avut singerari de la fibroame si puteam sa ramin fara uter,am zis si eu ce am,asa intr-o doara.Raspunsul-si noi ce sa-ti facem???rideau in urma.
Peste 1 saptamina au venit sa-mi ceara bani si sa-mi spuna ca am fost singura care le-am ajutat in viata.Ce am facut? am dat bani.
Banii au venit inapoi cind au dorit sufletelul lor impreuna cu sperieturi aplicate copilului meu,strigate mai exact,fiindca au grija sa strige cit pot de tare,ca sa auda copilul.
De ce tolerez?se intimpla in casa si in curtea mea ptr.ca stau parintii la mine si una e asistent personal si nu vrea sa-si dea demisia si alta mai are ceva de supt de la parinti-masina.
Acum inteleg, Sabrina (stii ca venisem zilele trecute cu un reply la comment-ul tau)…:( si-mi pare rau pentru tine; pentru copilul tau si sotul tau.
Probabil ca apele nu se vor linisti curand, desi iti doresc sa se intample asta intr-o zi! Doamne ajuta! Si intre timp…fii puternica si la fel de buna ca pana acum, Dumnezeu exista, si va face El oridine intr-o zi.
cu drag, L.
Stau,citesc si ma gindesc daca ma veti crede…vedeti,depinde si cine te acuza pe nedrept si cu ce cuvinte si cum actioneaza,cit timp.
Dupa ce mi-am ajutat cum am putut surorile si parintii,in timp ce eu,mai mica eram agresata si verbal si fizic si asta ani de zile a venit vremea sa se imbolnaveasca parintii,averea sa fie impartita,etc.Am alergat pentru fiecare,timp in care una din surori a declarat ca ea nu a primit avere(minciuna),iar cealalta era angajata ca asistent personal(a primit peste 200.000 lei ptr.asta plus cadouri,etc de la mine).Asistentul personal nu a dat cu lunile,eu am fost de toate si cind s-a pus problema de ajutor si i-am batut la usa am fost scuipata de sora mea,nu am fost lasata sa intru,etc.In plus bombardamente cu intrigi,cu sotul meu,injurat de cumnatul 3 ani de zile,continuu,parintii ma fac cum le vine la gura,dar toate facute ca la carte,cu cuvinte care te secera,aruncate special,Cu tehnici de minciuna si manipulare mai ceva decit in cartile de specialitate.(asta din partea surorilor si a parintilor).Suntem pe cale de a porni razboi fratricid pentru avere,iar parintilor degeaba le explic ca vor da un raspuns pe lumea cealalta daca nu opresc acum razboiul(se poate juridic)nu ii intereseaza.
Mai mult,le-am dat de mincare in zilele in care sora nu a vrut sa vina sa le dea de mincare,de auzeau toti vecinii cum striga dupa ea,celalta zicea la telefon ca nu are chef.
Parintii si surorile mi-au declarat ca nu i-am ajutat cu nimic in viata,imi repeta asa ca sa ma necajeasca ca imi bat joc de ei,etc.asta in conditiile in care am bani ,relatii si chiar am ajutat peste tot.
Am ajuns la concluzia ca acesti dusmani,ca sunt constienti sau nu,asta sunt de fapt, nu stiu decit sa manince, sa consume,sa traiasca de pe urma mea si stiu numai sa se comporte ca tiganii.
Si partea mai proasta e ca eu ma consum,le explc cu frumosul si ei nu au nici o treaba isi vad de comportamentul lor.
Nu exista iertare. Doar uitare. Cat timp nu uitam fapta sau faptuitorul(eventual indepartandu-l) iertarea e doar un ambalaj al tolerantei subiective.
Si eu stau destul de prost la acest capitol al uitarii si iertarii, si insist ca exista o corelatie intre cele 2 notiuni. Ajung sa ma conving ca atat timp cat nu am uitat nici pe departe nu am iertat. Imi aduc aminte, fiecare clipa, fiecare conjunctura, fiecare discutie care a continut vorbe grele tintuite spre mine, de cate ori vad acele persoane, de atatea ori imi amintesc acele rostiri si unde mai pui ca stai cu ele in casa, si le vezi zilnic…rezulta ca o jumatate de zi mi se umple sufletul de ranchiuna si de “de ce-uri” si de ce as uita, si de ce as ierta? Nu pot!Nu uit! NU IERT!
Si eu am primit vorbe grele, dar parca sunt mai motivata sa ne le bag in seama cand stiu ca si eu sunt impulsiva si arunc cu multe vorbe, pe care la 10 minute dupa conflict nu le mai cred….dar degeaba, rana am facut-o….
Cred ca cea mai mare incercare din viata noastra este sa invatam sa iertam si sa uitam. De multe ori spunem :”Da, te-am iertat, dar nu voi uita”. Gresit! Nu poti ierta atata timp cat iti vei aduce aminte cu resentiment, cu ura si durere de ceea ce ti-a facut x si y. Iertarea si uitarea vin la pachet, sunt 2 jumatati ale aceluiasi intreg. Daca dam o a doua sansa,sa o dam total, sa o dam din toata inima, sa facem un fel de tabula rasa in suflet si in inima, sa stergem cu buretele tot ceea ce s-a intamplat si sa intindem o mana noua celor care ne-au gresit. Numai atunci vom gasi ceea ce cautam: liniste sufleteasca si multumire. Pentru ca ceea ce dai, aia vei primi si tu inapoi.
Este foarte frumos ceea ce spui tu, sanatos si demn de urmat pentru a-ti continua in curatenie sufleteasca viata data de Dumnezeu. Dar ce faci cand in momentele acelea dintre somn si veghe, desi a trecut timp, mult timp, ani…iti amintesti de acele fapte si vorbe grele, dure, urate (si ma refer aici inclusiv la abuzul fizic, nu numai psihic)care ti-au murdarit viata, sufletul si trupul pentru totdeauna? Chiar daca ai iertat, chiar daca ai gasit explicatii si ai acceptat, greu, dar ai acceptat ce ti s-a intamplat, spunandu-ti ca acea persoana care ti-a facut rau avea probleme cu sine in primul rand…chiar daca nu mai simti resentiment sau ura, pentru ca ai scapat, durerea ramane, rana aminirii nu se va vindeca niciodata…eu am ajuns sa-mi spun ca a murit…ca sa pot sa-l plang…pentru ca ceea ce s-a intamplat a fost mai dureros decat moartea…
si cu toate astea…exista atata frumusete si bunatate pe lume…ma hranesc cu cuvintele voastre, suflete inalte!
Exista o arma mai puternica decat cuvantul? Un cuvant poate distruge tot ce ai cladit in ani, un cuvant poate urmari zile intregi si poate distruge linistea…. Incerc de cateva saptamani sa construiesc o relatie de prietenie intre mine si ex-ul de dragul copiilor…. dar nu reusesc. Cuvinte nepotrivite? Cuvinte ce dor? De ce ura fata de fostul partener poate fi mai grea si mai puternica decat iubirea fata de copii? are cineva cuvinte potrivite pentru o explicatie?
iti doresc mult noroc in ceea ce vrei sa construiesti de dragul copiilor dar nu depinde numai de tine,daca el nu vrea trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare, asa cu am mai spus in alte comentarii multi dintre noi nu sunt in stare sa iubeasca cu adevarat si sa stii ca nu este ura care contribuie foarte mult,este sufletul omului,din rau nu devi bun iar din bun oricat te-ai stradui da devi rau nu reusesti
daca am putea vedea in sufletul omului am evita multe suferinte….
Majoritatea le iertam dar cati suntem cei care le uitam intr-adevar?
Si la randul nostru cati suntem cei care respectam unul din legamintele lui Don Miguel Ruiz, citat de una zi pe aici…poate chiar cel mai greu de indeplinit pe cat pare de simplu:
“1 Fiti impecabili in tot ceea ce spuneti
rostiti numai adevarul. spuneti numai ceea ce ganditi. nu folositi cuvintele pentru a va critica pe sine sau pentru a-i barfi pe cei din jur. folositi-va de puterea cuvantului pentru a raspandi adevarul si iubirea in lume. “
Undeva in creier se produce o mutatie care ne ajuta sa timen minte mai adanc lucrurile sau vorbele care ne afecteaza in mod negativ.
Pana si creierul are un Recycle Bin.
Peace,
Doc
E adevarat ca vorbele sunt “doar niste vorbe ” cind le spunem noi,si adevarate pumnale cind le spun altii.Vorbele noaste (daca are cine sa le asculte) ,spun mai mult despre noi decit despre altii,cind alegem sa vedem binele din ceilalti sau raul ,cind le vedem pe amindoua,sau cind nu vedem nimic.